Templul din Ierusalim

Templul lui Solomon sau Primul Templu din Ierusalim a fost lăcașul sfânt al vechilor evrei.
După izvoarele biblice, ar fi fost construit de Solomon pe Muntele Moria din Ierusalim,
identificat cu Muntele Templului din zilele noastre. După relatarea biblică, templul a fost
distrus în timpul cuceririi regatului Iudeei de către babilonieni, în anii 587-586 î.Hr.

Biblia spune că acest templu grandios a fost construit în perioada de înflorire şi

avânt naţional a poporului evreiesc – aşa cum era caracterizată domnia regelui
Solomon.

Cât timp a fost rege, David a făcut numeroase pregătiri pentru construcţia
templului. El i-a lăsat lui Solomon rezerve enorme de aur, argint, fier şi aramă.
Fenicienii i-au adus, pe cale maritimă, lemn din renumiţii cedri ai Libanului.
Regele i-a ales pe cei mai iscusiţi muncitori, pentru a aduce pietrele de
construcţie. David a lăsat moştenire lui Solomon împărăţia, dar şi construcţia
templului, şi a poruncit tuturor conducătorilor Israelului să contribuie la
realizarea acestui plan măreţ

Cu puţin timp înainte de deces, David i-a adunat pe toţi reprezentantii neamului
şi le-a propus să facă donaţii pentru ridicarea templului. Solomon a început
construirea monumentului în al patrulea an al domniei sale.

Pantele muntelui, alese ca loc pentru templu, erau foarte abrupte, iar vârful
stâncos şi platoul montan nu aveau o suprafaţă suficientă pentru curţile
templului. Din acest motiv, curţile lui urmau să fie susţinute de nişte ziduri
enorme din piatră, care au rezistat parţial până în prezent, în ciuda războaielor
pustiitoare, dezlănţuite de-a lungul vremii peste Oraşul Sfânt. Rocile de gresie
erau obţinute şi cioplite de pietrarii lui Solomon şi Hiriam. După finisare, ele
erau transportate la locul construcţiei. Arama provenea din minele de cupru ale
lui Solomon, din regiunea Edom. Argintul necesar construirii templului era
procurat din comerţul de la curtea regală a lui Solomon, dar şi din trofeele
militare, obţinute de regele David.

Actualmente, nu există nici o sursă sigură, care să ofere o descriere fidelă a

Templului lui Solomon. Mulţi arheologi susţin că templul ar fi avut multe
asemănări cu celelalte monumente din zona Estului Antic, deoarece arhitecţii
acestui edificiu erau de acolo.

• Prima pagină
 • Misterele Lumii Antice
• Templul lui Solomon – Cel mai Renumit Sanctuar din Lume

Templul lui Solomon – Cel mai Renumit Sanctuar din Lume

Enigme

Biblia spune că acest templu grandios a fost construit în perioada de înflorire şi

avânt naţional a poporului evreiesc – aşa cum era caracterizată domnia regelui
Solomon.

Cât timp a fost rege, David a făcut numeroase pregătiri pentru construcţia
templului. El i-a lăsat lui Solomon rezerve enorme de aur, argint, fier şi aramă.
Fenicienii i-au adus, pe cale maritimă, lemn din renumiţii cedri ai Libanului.
Regele i-a ales pe cei mai iscusiţi muncitori, pentru a aduce pietrele de
construcţie. David a lăsat moştenire lui Solomon împărăţia, dar şi construcţia
templului, şi a poruncit tuturor conducătorilor Israelului să contribuie la
realizarea acestui plan măreţ.

Cu puţin timp înainte de deces, David i-a adunat pe toţi reprezentantii neamului
şi le-a propus să facă donaţii pentru ridicarea templului. Solomon a început
construirea monumentului în al patrulea an al domniei sale.

Pantele muntelui, alese ca loc pentru templu, erau foarte abrupte, iar vârful
stâncos şi platoul montan nu aveau o suprafaţă suficientă pentru curţile
templului. Din acest motiv, curţile lui urmau să fie susţinute de nişte ziduri
enorme din piatră, care au rezistat parţial până în prezent, în ciuda războaielor
pustiitoare, dezlănţuite de-a lungul vremii peste Oraşul Sfânt. Rocile de gresie
erau obţinute şi cioplite de pietrarii lui Solomon şi Hiriam. După finisare, ele
erau transportate la locul construcţiei. Arama provenea din minele de cupru ale
lui Solomon, din regiunea Edom. Argintul necesar construirii templului era
procurat din comerţul de la curtea regală a lui Solomon, dar şi din trofeele
militare, obţinute de regele David.

Actualmente, nu există nici o sursă sigură, care să ofere o descriere fidelă a

Templului lui Solomon. Mulţi arheologi susţin că templul ar fi avut multe
asemănări cu celelalte monumente din zona Estului Antic, deoarece arhitecţii
acestui edificiu erau de acolo.
În cronologia istoriei antice se menţionează că multe dintre detaliile
arhitecturale ale Templului lui Solomon se regăsesc şi în templul Deir el-Bahri.
Conform izvoarelor biblice, Templul lui Solomon a existat pe dealul Moriah în
anii 22-29, fiind una dintre cele mai măreţe construcţii iudaice din antichitate.
Al Doilea Templu din Ierusalim a fost construit de către exilații evrei întorși din Babilon în
timpul dominației persane în Palestina sau Iudeea antică, pe locul Templului lui Solomon, la
circa 70 ani de la distrugerea Primului Templu, deci pe la anul 516 î.Hr.

Templul a fost apoi restaurat și mărit în secolul I î.Hr., în timpul domniei regelui Iudeei Irod
cel Mare. Templul lui Irod era constituit din trei zone concentrice care se înălţau treptat,
începând de la nivelul esplanadei şi culminând cu Sfânta Sfintelor.

Curtea păgânilor

Prima treaptă, care cuprindea aproape jumătate din toată suprafaţa, se numea „Curtea
păgânilor” şi era înconjurată de ziduri cu portice acoperite. Aceste portice serveau drept
adăpost împotriva soarelui şi ploii. Sub unul dintre aceste portice a şezut Iisus, pe când avea
doisprezece ani, în mijlocul cărturarilor, ascultându-i şi întrebându-i (Luca 2, 46). În timpul
misiunii Sale, când Iisus venea în Ierusalim, propovăduia sub aceste portice din „curtea
neamurilor”. Sfântul Evanghelist Ioan spune: „Şi era atunci la Ierusalim sărbătoarea înnoirii
templului şi era iarnă. Iar Iisus umbla prin templu, în pridvorul lui Solomon” (Ioan 10, 22-23).
Cu alt prilej, la sărbătoarea Paştilor, Iisus i-a alungat în afara acestor curţi cu portic pe
vânzătorii de boi, oi şi porumbei şi pe schimbătorii de bani (cf. Ioan 2, 14-15; Matei 21,
12,·Marca 11, 15; Luca 19, 45).

Curtea evreilor

În mijlocul curţii neamurilor se ridicau alte ziduri – ca o a doua terasă –, care împrejmuiau
curtea interioară rezervată evreilor, unde nu era îngăduit să intre nici un străin, care dacă ar fi
încălcat regula s-ar fi aflat în primejdie de moarte. Aici intrând Apostolul Pavel a fost învinuit
că a spurcat templul, aducând şi elini în templu; şi scoțându-l afară, voiau să-l omoare (cf.
Fapte 21, 27-30). Această terasă era înconjurată de o scară cu 14 trepte.

În această curte învăţa Iisus poporul, când L-au întrebat arhiereii, cărturarii şi bătrânii cu ce
putere face El acestea (Luca 20, 1-8) şi tot aici are loc alungarea vânzătorilor şi schimbători
lor de bani din templu (Luca 19, 45-40). Zidurile acestui templu, sau a doua terasă, aveau câte
patru uşi mari la nord şi sud. Iar la mijlocul faţadei dinspre răsărit era o singură uşă mai mare
şi mai împodobită decât celelalte, numită „Poarta Frumoasă”, iar în faţa acesteia așteptau milă
cerşetorii. La „Poarta Frumoasă” l-au vindecat Petru şi Ioan pe ologul din naştere (Fapte 3, 1-
10).

Curtea evreilor era împărţită în două părţi: cea a femeilor (care nu aveau voie să treacă mai
departe), dar în care intrau şi bărbaţii, şi cea a bărbaţilor evrei, care era înconjurată de portice
şi de săli destinate diverselor servicii al templului. În partea de nord se afla Korvana, adică
sala tezaurului templului. Aici a rostit Mântuitorul cuvântul Său despre „Lumina lumii”, când
fariseii şi cărturarii au adus-o în fața Lui pe femeia prinsă în adulter (Ioan 8, 2-20). Şi tot acolo
a văzut-o Mântuitorul pe văduva săracă aruncând cei doi bănuţi în vistieria templului, ca obol
(Marcu 12, 41-43; Luca 21, 1-4).
Sanctuarul

Templul propriu-zis sau Sanctuarul era locaşul sfânt sau Casa lui Dumnezeu (Matei 23, 21),
„Casa Tatălui” (Ioan 2, 16), în care n-aveau voie să intre credincioşii, nici când aduceau
ofrande (Matei 5, 23-24) la altar, ci rămâneau în tindă.

Sanctuarul era împărţit în trei părţi: „tinda” sau vestibulul; „Sfânta”, unde intrau numai preoţii,
şi „Sfânta Sfintelor”, unde intra numai arhiereul o dată în an, la ziua înnoirii sau a Ispăşirii. În
„Sfânta Sfintelor” a avut Zaharia vedenia îngerului, când a intrat în templul Domnului să
tămâieze (Luca 1, 9). Tot aici se afla masa cu „pâinile punerii-înainte” (Matei 12, 4; Marcu 2,
26; Luca 6, 4; Evrei 9, 2), care se schimbau în fiecare sâmbătă şi pe care nu aveau voie să le
mănânce decât preoţii.

După Învăţătura Sfântului Grigorie Palama, Maica Domnului, atunci când a fost dusă la
Templu la vârsta de trei ani, „nu numai că a intrat doar în Sfânta Sfintelor, ci şi sălaş
aflând acolo, ca una care a fost închinată lui Dumnezeu, nu pentru o perioadă de puţini
ani, fiindcă prin ea cerurile se vor deschide la vremea potrivită şi vor fi date spre sălaş
veşnic celor care cred naşterii ei minunate”[1].

Dărâmarea Templului şi Zidul Plângerii

Aşa cum prorocise Mântuitorul (Matei 24, 2), Templul avea să fie incendiat şi dărâmat de
soldaţii romani în urma revoltei evreilor din anul 66. Din acest moment, jertfele au încetat
pentru totdeauna. După a doua revoltă, în 135, când Adrian a transformat Ierusalimul în Aelia
Capitolina, pe esplanada templului au fost înălţate două statui: una în cinstea lui Adrian,
învingătorul, iar alta în cinstea lui Jupiter Capitolinul.

Îndată după cucerirea Palestinei de către arabi, aceștia au transformat esplanada templului
în loc sfânt musulman, în amintirea călătoriei pe care Mahomed ar fi făcut-o la Ierusalim.

Astăzi, vechiul zid de apus al Templului sau „Zidul Plângerii” este un memorial național al
poporului evreu. Loc de rugăciune cotidian, „Zidul Plângerii” reunește mari mase de
credincioși cu ocazia sărbătorilor cultului mozaic.

Templul lui Solomon din Ierusalim a fost distrus în anul 586 î.Hr. de către
Nabucodonosor, regele babilonienilor, , dar după eliberarea evreilor din
captivitate, aceştia au zidit un al doilea templu, care a rezistat din anul 515
î.Hr. până în anul 70 d.Hr., când fost dărâmat de romani. Mulţi evrei şi creştini
cred şi astăzi că ridicarea celui de-al treilea templu va însemna începutul unei
ere mesianice, în timp ce creştinii fundamentalişti consideră că asta va aduce
Apocalipsa, Judecata de Apoi şi apoi sfârşitul lumii, scrie Joel Levy în cartea
”Istorii pierdute”.
Pentru ca oricare dintre aceste lucruri să se întâmple, al treilea templu trebuie
construit exact pe locul precedentelor temple, iar Arca Legământului să fie
creată din nou şi aşezată în acelaşi loc. Există însă o problemă: nimeni nu ştie
cu exactitate locaţia precisă a Templului lui Solomon.

După ce au distrus al doilea templu, romanii au ridicat în locul lui un templu

închinat lui Jupiter. În perioada cât Ierusalimul s-a aflat sub stăpânirea
imperiului bizantin, guvernanţii au permis ca în zonă să fie depozitate
gunoaie, ca un afront adus evreilor. După ce musulmanii au cucerit
Ierusalimul, au construit pe muntele Moriah mai multe altare şi moschei, iar
zona era cunoscută în lumea arabă ca Al-Haram al-Sharif (Nobilul Sanctuar),
devenind al treilea loc sfânt al Islamului, consemnează Joel Levy în lucrarea
sa.

Muntele Templului este astăzi un larg platou, în partea nordică aflându-se

situl antic al cetăţii romane Antonia, iar pe latura vestică este cunoscutul Zid
al Plângerii, despre care se crede că ar fi făcut parte din zidul de sprijin al
celui de-al doilea templu, fiind ultima rămăşiţă din templul original.

Pe muntele Templului a fost construit celebrul Dom al Stâncii şi moscheea

Al-Aqsa. Aproape toţi specialiştii din lume, fie că sunt creştini sau musulmani,
au concluzionat că Domul Stâncii se află aproape exact în locaţia unde au
fost construite primul şi al doilea templu, se menţionează în cartea ”Istorii
pierdute”.

Această masivă rocă este cunoscută ca Sakhra, fiind considerată centrul lumii
şi prima piatră cu care a început construirea Pământului. Legendele spun că
pe această piatră Abraham l-a sacrificat pe Isaac, iar Iacob a stat culcat când
a avut visul despre scara de urcare în ceruri.

Istoria Templului

Templul lui Solomon sau Primul Templu din Ierusalim a fost asezarea sfânt a vechilor evrei. Ar
fi fost construit de Solomon pe Muntele Moria din lerusalim, care astazi este numit Muntele
Templului. Templul a fost distrus în timpul cuceririi regatului ludeei de babilonieni, in anii 587-
586 i.Hr.

Cel de al Doilea Templu din lerusalim a fost construit, pe la anul 516 i.Hr., de evreii exilati
intorsi din Babilon în Palestina, pe locul Templului lui Solomon, la circa 70 ani de la demolarea
Primului Templu.
Curtea păgânilor

Prima si cea mai larga treapta a templului se numea „Curtea pagânilor". Era inconjuratã de
ziduri cu portice acoperite. Acestea serveau drept adăpost împotriva soarelui si ploii. Sub unul
dintre aceste portice a sezut lisus la doisprezece ani, in mijlocul cărturarilor,

ascultându-i si întrebându-i (Luca 2, 46).

n mijlocul curtii neamurilor se ridicau alte ziduri, care imprejmuiau curtea interioar rezervată
evreilor,

unde nu era îngăduit sã intre nici un strain. A doua terasa, avea câte patru usi mari la nord si
sud, iar la mijlocul fatadei era o singura us mai mare, numit „Porta Frumoasã". La

„Poarta Frumoasã" 1-au vindecat Petru si loan pe ologul din nastere.

Sanctuarul

Templul propriu-zis sau Sanctuarul era adapostul sfânt sau Casa lui Dumnezeu, in care nu
aveau voie sã intre credinciosii, ci rămâneau la intrare.

Sanctuarul era împartit în trei parti: „tinda" sau vestibulul;

„Sfânta", unde intrau numai preotii, si „Sfânta Sfintelor", unde intra numai arhiereul o data în
an, la ziua înnoirii sau a Ispasirii.

Aici se afla masa cu pâinile punerii-înainte", care se schimbau în

fiecare sâmbat si pe care nu aveau voie sã le mănânce decât preotii.

Caderea Templului

Dupã cum a prezis Mântuitorul, soldatii romani au distrus Templul in urma revoltei evreilor.
Dupa cucerirea Palestinei de catre arabi, esplanada Templului a fost transformată în loc sfânt
musulman, în onoarea călatoriei lui Mahomed în Ierusalim.

Astazi, vechiul zid de apus al Templului, numit „Zidul Plângerii" este un memorial national al
poporului evreu. Zidul este un loc recunoscut de rugaciune, care reuneste mari mase de
credinciosi cu ocazia sarbatorilor cultului mozaic.