Sunteți pe pagina 1din 6

TEMPLUL LUI SOLOMON

-PRIMUL TEMPLU

Proiect realizat de elevul Boz Ioan


Templul lui Solomon sau Primul Templu din Ierusalim
a fost lăcașul sfânt al vechilor evrei.
După izvoarele biblice, ar fi fost construit de Solomon
pe Muntele Moria din Ierusalim, identificat cu
Muntele Templului din zilele noastre.
După relatarea biblică, templul a fost distrus în timpul
cuceririi regatului Iudeei de către babilonieni, în anii
587-586 î.Hr..
Al Doilea Templu din Ierusalim a fost construit de către
exilații evrei întorși din Babilon în timpul dominației persane
în Palestina sau Iudeea antică, pe locul Templului lui Solomon,
la circa 70 ani de la distrugerea Primului Templu, deci pe la
anul 516 î.Hr.

Templul a fost apoi restaurat și mărit în secolul I î.Hr., în


timpul domniei regelui Iudeei Irod cel Mare. Templul lui Irod
era constituit din trei zone concentrice care se înălţau
treptat, începând de la nivelul esplanadei şi culminând cu
Sfânta Sfintelor.
CURTEA PĂGÂNILOR

 Prima treaptă, care cuprindea aproape jumătate din


toată suprafaţa, se numea „Curtea păgânilor” şi era
înconjurată de ziduri cu portice acoperite. Aceste
portice serveau drept adăpost împotriva soarelui şi
ploii.
CURTEA EVREILOR

 Curtea evreilor era împărţită în două părţi: cea a femeilor


(care nu aveau voie să treacă mai departe), dar în care intrau
şi bărbaţii, şi cea a bărbaţilor evrei, care era înconjurată de
portice şi de săli destinate diverselor servicii al templului.

SANCTUARUL

 Templul propriu-zis sau Sanctuarul era locaşul sfânt


sau Casa lui Dumnezeu.
 Sanctuarul era împărţit în trei părţi:
 1: „tinda” sau vestibulul;
 2:„Sfânta”, unde intrau numai preoţii”
 3: „Sfânta Sfintelor”, unde intra numai arhiereul o dată
în an, la ziua înnoirii sau a Ispăşirii.
 Dărâmarea Templului şi Zidul Plângerii
Templul avea să fie incendiat şi dărâmat de soldaţii romani în
urma revoltei evreilor din anul 66. Din acest moment, jertfele
au încetat pentru totdeauna. După a doua revoltă, în 135, când
Adrian a transformat Ierusalimul în Aelia Capitolina, pe
esplanada templului au fost înălţate două statui: una în cinstea
lui Adrian, învingătorul, iar alta în cinstea lui Jupiter
Capitolinul.
Îndată după cucerirea Palestinei de către arabi, aceștia au
transformat esplanada templului în loc sfânt musulman, în
amintirea călătoriei pe care Mahomed ar fi făcut-o la Ierusalim.
Astăzi, vechiul zid de apus al Templului sau „Zidul Plângerii”
este un memorial național al poporului evreu. Loc de rugăciune
cotidian, „Zidul Plângerii” reunește mari mase de credincioși
cu ocazia sărbătorilor cultului mozaic.

S-ar putea să vă placă și