LĂCAȘURI DE CULT PÂNĂ ÎN 313

Până la venirea pe lume a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Biserica Creștină avea două
prototipuri: cortul, construit de către Moise, prorocul și mentorul iudeilor, și templul din
Ierusalim, ridicat de către Solomon, regele evreilor (a. 970 – 930 î.Hr). Conform Vechiului
Testament, ambele biserici au fost create din însăși porunca lui Dumnezeu.

În cort slujeau preoții. Tot acolo, profetul Moise stătea de vorbă cu dumnezeu,
ascultându-I poruncile. Cortul era locul unde se rezolvau litigii și neînțelegeri.

Construcția Cortului permitea dezasamblarea, mutarea și asamblarea ulterioară. Chivotul

legii a însoțot poporul evreu în timpul pribegiei, iar atunci când evreii au pășit pe pământul
Făgădunței cortul a fost instalat în Galgala, iar apoi mutat în Șilo.

Cortul lui Moise le-a servit evreilor timp de 480 de ani, după care împăratul Solomon a
construit în Ierusalim, pe muntele Moria, o superbă biserică din ăpiatră, unde a fost mutat
Chivotul Legii cu toate lucrurile sfinte. După aceea Cortul nu a mai fost pomenit in Vechiul
Tstament.

Templul lui Solomon a fost cosnruit în 7 ani și jumptate. De atunci templul din Ieusalim a
devenit centrul vieții religioase a mult încercatului popor evreu. El a fost dedistrus ăn anul 598 Î.
Hr., de hitiți, în timpul invaziei lui Nabucodonosor, regele Babilonului. În anul 500 î. Hr. el a
fost recosntruit fiind numit ” Al doilea Templul din Ierusalim”, în care, conform Evangheliei, a
propovăduit și Iisus Hristos.

Templul lui Solomon, ca și Cortul, era alcătuit din trei părți: Curtea ( similar cu pridvorul
astăzi), sanctuarul ( însăși biserica), Sfânta Sfintelor ( altarul).

În timpul vieții pământești a lui Iisus Hristos, prototipul Bisericii Creștine a devenit
Camera sin Sion, mare și luminoasă, așa cum era casa în care Hristos a mâncat cu ucenicii Cina
cea de Taină.

Caemra din Sion era un loc încăpător, la nivel superior, departe de gălăgia străpzii, loc
care a rămas pentru rugăciune chiar și după trădarea lui Iuda. În locuința din Sion are loc și
pogorârea Duhului Sfânt asupra apostolilor, lucru care stă la temelia Bisericii Creștine.
 Primii creștini se roagă în continuare în Templul din Ierusalim, dar se împărtășesc în case
de locuit, unde se rugau, citeau cărți sfinte. Așadar în timpul apostolilor, ideea de biserică, nu se
lega de un edificiu separat, anume construit.

Pentru că mulți romani au devenit adepți ai noii religii, și pentru că în curând nu mai
încăpeau într-o casă obișnuită, cei mai înstăriți au sconstruit bazilici.

Bazilica era o clădire dreptunghiulară alungită, despărșită în interior ăn trei-patru nave, de

rânduri de coloane, cu partea centrală, înaltă și largă. Bazilica avea tavan plat și acoperiș cu două
pante, iar ferestrele, plasate deasupra, asigurau încăperii o abundență de lumină. . Intrarea se
făcea în capătul opus altarului, iar în exterior acesta avea o proieminență simirotundă, absidă.
Construcșia amintea de o navă.

Când au început prigonirile creștinilor și bisericile le erau distruse, creștinii au decis să se

adune în catacombele Romei. Bisericile din catacombe sunt monumente unice ale creștinismului
timpuriu, ele având forma unei corăbii. În partea estică a încăperii se construia o nisă
semirotundă, unde erau plasate mormintele martirilor care deservea drept Sfânta Masă. După
partea medie a încăperii urma Pridvorul, destinat celor care se pocăiau.

În anul 313, la Mediolanum (Milanul de azi), împăratul Constantin cel Mare împreună cu
Liciniu au semnat un edict, acordând libera practicare a creștinismului, și peste tot au început să
apară biserici creștine propriu-zise.

Cele mai vechi lăcașuri creștine de cult construiote pe pământ românesc aparțin stilului
bazilical din epoca paleo-creștină. Sunt în general bazilici de tip elinistic, cu câte trei nave de
mici dimensiuni, construite din păiatră și având uneori și diferite anexe: baptisere, cripte sau
gropnițe, diaconicoane. Majoritatea acestor bazilici au fost ridicate mai ales în Dobrogea de
astăzi, în vechile cetăți greco-romane: Tomis, Callatis, Histria, Dinogeția, Capidava.