Clasa a XI –a Liturgică

Biserica locaș de închinare, formă și împărțire. Stiluri arhitectonice.

Cuvântul Biserică provine din grecescul εκκλησια și are două înțelesuri:

1. Adunare sau comunitate de credincioși ce Îl recunosc pe Mântuitorul Hristos ca și Cap al

Bisericii Sale și îi mărturisesc învățătura.
2. Locaș sfânt de rugăciune în care credincioșii se adună spre a se ruga în cadrul cultului
divin public al Bisericii.

Dacă israeliții ca popor ales al lui Dumnezeu au ridicat pentru prima oară lui Dumnezeu
altare de jertfă și rugăciune, zidite din pietre ca cele de la Mițpa sau Kiriat-Arba, abia în timpul
Sf. Proroc Moise, Dumnezeu îi va cere acestuia după primirea Tablelor Legii pe Muntele Sinai
să ridice cel dintâi locaș de cult ( Cortul Mărturiei sau Tabernacolul). În cartea Ieșirea,
capitolele cuprinse între 36-40, poporul ales primește de la Dumnezeu îndrumări tehnice cu
privire la ridicarea Cortului Mărturiei dar și referințe precise, legate de obiectele de cult și
veșmintele liturgice ale preoților Legii Vechi. Mult mai târziu Solomon, fiul regelui Sf. Proroc
David, va primi de la Dumnezeu sarcina de a ridica primul locaș de cult din istoria poporului
ales de până atunci, zidit din piatră și numit până astăzi Templul lui Solomon. În acest Templu
S-a rugat Însuși Mânuitorul Hristos atunci când i-a alungat pe negustori cu un bici din
ștreanguri, mustrându-i pentru faptul că au transformat : ,,Casa de Rugăciune a Tatălui Meu în
casă de neguțătorie”.

Prima comunitate de creștini întemeiată la Ierusalim după frângerea pâinii la Cina cea de
Taină în seara Joii celei Mari se aduna pentru săvârșirea Euharistiei în Foișorul lui Solomon dar
și în casele femeilor mironosițe: Maria mama Sf. Evanghelist Marcu; în casa Sf. Apostol și
Evanghelist Ioan la Efes; în casa lui Nimfan din Colose; în casa soților Aquilla și Priscila din
Roma, etc.

Odată cu răspândirea creștinismului și sporirea numărului de credincioși, au crescut și

nevoile spirituale ale acestora iar vechile locuri de întrunire se dovedeau a fi neîncăpătoare.
Astfel din pricina începerii marilor prigoane și persecuții îndreptate împotriva lor, creștinii vor
fi nevoiți să se ascundă pentru a-și ține adunările de cult prin catacombe și peșteri, păduri și
locuri izolate, greu accesibile prigonitorilor. Un loc aparte îl va ocupa în conștiința colectivă a
Bisericii Universale, adunările de cult săvârșite în catacombe pe mormintele martirilor și care
care vor da naștere Bisericilor de mai târziu numite Martyria dar și apariției Sf. Antimis ( altarul
portabil). Din acest motiv la sfințirea unei Biserici în piciorul Sf. Mese se pun Sfinte Moaște de
Mucenic iar Sf. Antimis este prevăzut pe partea din spate cu un mic buzunăraș în care la fel sunt
așezate cu evlavie tot Sfinte Moaște de Martir. Putem concluziona că istoria primelor trei
veacuri ale Bisericii a fost una zbuciumată și plină de încercări, motiv pentru care până astăzi
există puține mărturii arheologice, epigrafice și de altă natură.

Abia în anul 313 prin Edictul de toleranță de la Mediolanum, Sf. Împărat Constantin cel
Mare acordă libertate de cult creștinilor și creștinismului, Biserica intrând pe un nou făgaș și
cunoscând o puternică perioadă de prefaceri și înflorire. Se vor ridica Biserici mărețe în vechile
centre culturale și politice ale lumii antice: 1.) La Ierusalim se va ridica Biserica Învierii
Domnului-Sf. Mormânt. 2.) La Bethleem se va ridica Biserica Nașterii Domnului.3.) La
Constantinopol se vor ridica Bisercii mărețe precum Sf. Sofia, Sf. Apostoli, Sf. Irina sau
Vlaherne. Alte Biserici impunătoare se vor ridica în Siria la Damasc, Antiohia, în Alexandria
Egiptului sau Roma, toate exprimând frumusețea artei bisericești creștine.

Aceste locașuri au purtat la început numele de Βασιλικη-οικια ce înseamnă Casă

Domnească și ulterior de εκκλησια. Acest termen din urmă a dat naștere cuvântului Biserică în
diferite limbi precum: engleză Church; germană Kirche; italiană Chiesa. Doar limba română
este singura păstrătoare a formei originale din Basilica a dat naștere la Besearica –Biserică.

Cu privire la forma de construire a Bisericilor, lucrarea intitulată Constituțiile Apostolice în

Cartea a II-a , cap. 57 ne indică faptul că Biserica trebuie: ,, să fie lungă și încăpătoare… să fie
asemenea unei corăbii ”. Acest indiciu ne amintește de celebra Arcă a lui Noe prin faptul că și
Biserica este întocmai o corabie ce îi poartă pe credincioși pe valurile înspumate ale vieții. O
altă formă de construcție a Bisericii este aceea de Cruce greacă cu brațe egale ‡ sau de Cruce
latină †. Deasemenea din secolul IV, se vor zidi și Biserici în formă hexagonală și octogonală.

În privința stilurilor arhitectonice între secolele IV-VI va predomina stilul basilical, stil din
care ulterior se vor dezvolta: 1.) în Răsărit Stilul Bizantin cu substilurile specifice fiecărei țări
ortodoxe: în România avem silul bizantin cu substilurile moldovenesc sau ștefanian; muntenesc
sau brâncovenesc; ardelenesc sau maramureșean. În Apus se vor dezvolta stilurile romanic,
gothic, renascentist, baroc și rococo.

Dintotdeauna Biserica a fost ridicată sau zidită în mijlocul parohiei sau a comunității, pentru
că Îl preînchipuie pe Mântuitorul Hristos ce stă în mijlocul ucenicilor și le vorbește mulțimilor.
Biserica este zidită de regulă din piatră pentru că Însuși Mântuitorul Hristos este Piatra cea din
capul unghiului pe care nu au băgat-o în seamă ziditorii…”( Mt. XXI,42). Astăzi ele se zidesc și
din lemn, cărămidă sau beton.

Cu privire la împărțire Bisericile se împart după modelul Templului Legii Vechi, tot în trei
spații: Sf. Altar, Naosul și Pronaosul. Bisericile mai vechi aveau de asemenea și un pridvor
interior dar și unul exterior numit exonarctica.
 Pronaosul este spațiul în care în vechime se afla un baptisteriu în care erau botezați
catehumenii iar astăzi la Mănăstirii aici se săvârșește Pavecernița, Miezonoptica și Litia. Tot
aici se săvârșesc anumite molitfe sau rugăciuni pentru mamă și prunc, respectiv la 8 și 40 de
zile sau pentru tinerii căsătoriți la 8 zile.

Naosul este spațiul ce separă Sf. Altar de restul Bisericii printr-o perdea de icoane numită
catapeteasmă sau tâmplă. După Sinodul VII- Ecumenic 787 de la Niceea și Sinodul local de la
Constantinopol din 842-843, după restabilirea cultului sfintelor icoane au început a se adăuga
icoane pe această grindă din lemn ce separa Altarul de Naos. Abia în sec. XIII-XIV,
Catapeteasma Bisericii începe să capete forma pe care o are și astăzi.

Sf. Altar este corespondentul spațiului sacramental al Sfintei Sfinților din Templul Legii Vechi
și reprezintă partea cea mai sacră a unui locaș de rugăciune creștin. Este locul prin excelență
rezervat membrilor clerului superior: arhierei, preoți și diaconi. În mijloc tronează Sfânta Masă
ce închipuie Mormântul Domnului Hristos iar la căpătâi stă Crucea ce are pictată pe o fațetă
scena Răstignirii iar pe cealaltă icoana Învierii. În partea de sus a Sf. Mese stă Scaunul cel de
Sus ce amintește de Tronul de Judecată a lui Dumnezeu, Cel ce șade pe heruvimi și serafimi. În
partea stângă se află Jerfelnicul cel Mic sau Proscomediarul ce amintește de locul Nașterii
Pruncului Iisus, Peșterea de la Bethleem.

Obiecte și materii de cult

După importanța și locul cinstirii lor, obiectele de cult cele mai importante se află n Sf. Altar.

1.) Sf. Chivot sau Tabernacolul ce amintește de Cortul Legii Vechi. În el preoții păstrează
cutiuța specială cu Sfintele Taine, adică Sf. Împărtășanie pentru bătrâni, bolnavi sau
muribunzi.
2.) Sf. Antimis – Altarul mobil. Este o bucată de pânză de in sau alt material ce are brodată,
imprimată sau aplicată, scena pogorârii de pe Cruce și a punerii în mormânt a Domnului
nostru Iisus Hristos. Acest obiect de cult este sfințit de Ierarh cu Sf. și Marele Mir și prin
stropirea cu Agheasmă și fără el nu se poate săvârși Sf. Liturghie.
3.) Sf. Evanghelie și Crucile de binecuvântat poporul.
4.) Trusa de Botez.
5.) Sfeșnicul cu șapte brațe, candele, sfeșnice normale.

La Proscomediar sunt păstrate Sfintele Vase: Sf. Potir, Sf. Chivot, steluța, lingurița, Sf. Copie și
acoperămintele. Tot în Sf. Altar sunt păstrate cununiile, Litierul, anafornița iar în spațiul
destinat paraclisierului se află cădelnița, cățuia, căldărușa pentru Agheazmă, sfeștocul de
busuioc, miruitorul și paharul pentru untuldelemn sfințit la Litie sau Sf. Maslu.
În Naos avem candelele de la Catapeteasmă, icoanele puse spre închinare la cele două
iconostase mici, vasul pentru păstrat Anafora, podoabele bisericești-prapuri și Cruci, sfeșnice .

În Pronaos avem Aghiazmatarul pentru păstrarea apei sfințite – Agheasma și cristelnița în care
se afundă pruncii la Botez.

În privința materiilor de cult la Sf. Altar se primesc ca daruri și jertfă: prescuri, vin, tămâie,
ulei, cărbune, făină, ceară, lumânări din ceară, smirnă, mir.