Sunteți pe pagina 1din 22

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

EDITORIAL

AT I T U D I N I

ă s t i r e a PETRU-VOD Ă EDITORIAL AT I T U D I

ATITUDINI LA AIUD

PREzENTAREA PROIEcTULUI măNăsTIRII

DE LA AIUD sUsţINUT DE PăRINTELE

JUsTIN DE LA măNăsTIREA PETRU VODă

Arhitect drd. Nicolae Tulban, prof. drd. marian maricaru

Arhitect drd. Nicolae Tulban, prof. drd. marian maricaru Venind într-un pelerinaj la mănăstirea Petru Vodă am

Venind într-un pelerinaj la mănăstirea Petru Vodă am aflat că Părintele Justin, ctitorul actualului Schit Sfânta Cruce de pe Râpa Robilor de la Aiud intenţionează să organizeze un concurs de proiecte pentru ridicarea mănăstirii Sfânta Cruce de la Aiud, închinată martirilor din închisorile comuniste. Atunci am cerut binecuvântare de la Părintele pentru a propune un proiect. Aşa ne-am apucat de lucru. De mai mulţi ani ne-am specializat în problema arhitecturii bisericeşti . Ştim că arhitectura bisericească este o mărturisire, o contemplare şi întrupare a conştiinţei eclesiale. Biserica este chipul pământesc al

arhitectul Nicolae TULBAN este specializat în arhitectura bisericească, urmând un doctorat la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism «Ion Mincu» din Bucureşti şi publicând diverse articole şi studii pe această temă; nu este la primul său proiect bisericesc, lui datorându-i-se, între altele, şi reabilitarea chiliei româneşti de la Kapsala, Sfântul Munte; Marian MARICARU, teolog specializat în arhitectura bisericească (a absolvit un masterat în Spaţiul Sacru la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism «Ion Mincu» din Bucureşti, a publicat diverse articole şi studii tematice şi are în pregătire un doctorat pe această temă la Facultatea de Teologie din Tesalonic, Grecia), este urmaşul unuia dintre cei care au fost întemniţaţi la Aiud; echipa pe care o formăm are în momentul de faţă în lucru proiecte şi în ale părţi ale ţării (comandate mai ales după ce unii preoţi şi episcopi au văzut şi apreciat proiectului de la Aiud)

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

Copyright M ă n ă stirea PETRU-VOD Ă  AT I T U D I N

AT I T U D I N I

Împărăţiei Cereşti. Arhitectul are o misiune mare şi grea - aceea de

construi icoana Împărăţiei. Pentru a construi o biserică în Râpa Robilor

efortul este pe măsură. Acel loc, prin sfinţenia care-l învăluie, este aparte,

întrucât acolo Împărăţia este deja prezentă.

Ne-am propus dintru început ca acest proiect să fie rodul unei împreună-lucrări cu toţi cei impli- caţi, astfel încât să găsim conştiinţa

eclesială prin luminarea pe care o aduce comuniunea în Hristos şi dragostea frăţească (acolo unde şi cu cine a fost deschis). Însă cel mai important a fost că Părintele Justin şi alţi supravieţuitori trăiseră între acei sfinţi. În temniţa Aiudului ei văzuseră icoana Împărăţiei întruchipată, materializată în acei minunaţi oameni care sunt sfinţii de la Aiud. Ceea ce a urmat a fost o serie de discuţii cu Părintele. Din ele am aflat cam cum trebuie plăsmuită Biserica de acolo, pentru ca ea să poată fi numită icoană a Împărăţiei. Dincolo de multele discuţii şi împreună-căutări, rămâne binecuvântarea şi rugăciunea Părintelui, cu care am plecat la drum şi ne-au însoţit în tot acest demers şi care, încă, ne însoţeşte. Am ajuns la o formă pe care o prezentăm aici şi pe care Părintele a binecuvântat-o şi susţinut-o ca proiect propus de Sfinţia sa. Tot Sfinţia sa ne-a cerut personal să-l însoţim şi să susţinem proiectul alături de el la dezbaterile legate de alegere. Centrul de Studii va fi în grija monahilor cei mai îndreptăţiţi, prin sfinţenia vieţii monahale, la a locui pe acel loc sfânt. Monahismul este o prelungire spirituală de zi cu zi a martiriului. De-a lungul întregii istorii a Bisericii, mănăstirile au fost principalele focare de cultură, fiind adevărate şcoli dotate cu imense biblioteci, scriindu-se cărţi iar, în momentul descoperirii tiparului, fiind primii care l-au folosit . Monahii vor fi principalii curatori ai moaştelor şi lăcaşului cu muzeul şi Centrul aferent lui. De aceea, monahii mănăstirii Sfânta Cruce vor fi dintre cei instruiţi, cu aplecare spre studiu şi cercetare, având educaţie în domeniul teologiei, antropologiei, medicinii legale, istoriei, aghiografiei etc. Cercetătorii aflaţi în stagii vor putea locui pe perioada sejururilor legate de proiectele lor în zona special amenajată lor, încercând, pe cât posibil, să se integreze

lor, încercând, pe cât posibil, să se integreze În consecinţă, ca în întreg demersul nostru, ne­am

În consecinţă, ca în întreg demersul nostru, ne­am aplecat cu atenţie asupra înţelegerii tradiţiei patristice. După ieşirea din persecuţia primelor veacuri au început să se construiască două tipuri de biserici:

cele de parohie (adică cele impuse de existenţa unei comunităţi creştine) şi cele martirice.

câteva exemple din vechime ar fi mediile monastice ale Antiohiei, Alexandriei sau ale Ţării Sfinte (Sf. Sava, Sinai), iar mai apoi cele din capitala Imperiului Bizantin (în mod special măn. Studion) şi Sfântul Munte Athos (a se vedea şi controversa isihastă în care erau implicaţi ierarhi, monahi şi laici cărturari de mare cultură, dar mai ales de autentică trăire duhovnicească) care au născut pe marii Părinţi ai Bisericii. La noi, în vremurile din urmă, este de menţionat exemplul mănăstirii Neamţ şi al mişcării paisiene.

AT I T U D I N I

Neamţ şi al mişcării paisiene. AT I T U D I N I  vieţuirii ortodoxe

vieţuirii ortodoxe din acest lăcaş sfânt şi arătând în primul rând prin

aceasta respectul pe care îl datorează sfinţilor cu care avem înainte de toate o relaţie doxologică. De aici izvorăşte şi interesul pentru studiul vieţii lor şi tot în aceasta îşi au scopul aceste studii. Pe scurt, proiectul a avut în vedere câteva elemente-forţă izvorâte din necesităţi teologice şi practice:

3 centralitateamartyrionului(rotondă)încadrulîntreguluicomplex.

Martyrionul respectă canonul arhitectonic al bisericilor muceniceşti:

formă rotundă, octogonală sau hexagonală, cu absidă pentru altar care să aibă dedesubt o zonă în care se fie aşezate moaştele care să poată fi cinstite de credincioşi şi la care să existe acces din biserică prin două rânduri de scări laterale. Asumarea tradiţiei vechilor martyrioane face legătura peste timp între mucenicii perioadei primare a Bisericii şi cei

ai vremurilor din urmă, arătându-i pe aceştia cu nimic mai prejos decât primii. Până la mult aşteptata proslăvire oficială a noilor mucenici, sub altar poate fi plasat un cenotaf simbolic, în care pot fi aşezate ulterior osemintele adeverite ca moaşte;

3 o biserică martyrion nu poate fi ridicată decât pe un loc sfânt,

mai precis pe mormintele martirilor sau pe locul muceniciei lor. Din acest motiv, conform Tradiţiei ortodoxe, această biserică nu poate avea dedesubt, adică la subsol, nimic altceva decât un loc în care, ca într-un

mormânt comun (aşa cum se şi află ele înmormântate în Râpa Robilor), să fie aşezate moaştele deasupra cărora, în biserică, se slujeşte Dumnezeiasca Liturghie. Nimic nu trebuie să se interpună între acel loc sfânt şi însuşi corpul bisericii;

Toate aceste elemente sunt specifice monumen­ telor funerare antice ale martyrioanelor. În plus, circulaţia credincioşilor spre uşile diaconeşti ale altarului sau spre subsolul de sub altar să fie rezolvată într­un mod foarte practic, care descongestionează zona centrală, facilitând mişcările liturgice, anume prin deambulatoriile formate în zona marginală, exterioară octogonului central al martyrionului.

exterioară octogonului central al martyrionului. 3 stilul arhitectural, tradi- ţional ortodox, se impune din

3 stilul arhitectural, tradi-

ţional ortodox, se impune din însăşi vechimea canonului legat de martyrioane. În consecinţă, ca în întreg demersul nostru, ne-am aplecat cu atenţie asupra înţelegerii tradiţiei patristice. După ieşirea din persecuţia primelor veacuri au început să se construiască două tipuri de biserici: cele de parohie (adică cele impuse de existenţa unei comunităţi creştine) şi cele martirice. Martyrioanele au fost construite doar între secolele IV şi VII d. Hr. Întrucât în zilele noastre situaţia este foarte asemănătoare cu cea de la începutul secolului IV - când întreaga creştinătate ieşise din mulţi ani de persecuţii -, ne-am raportat în chip firesc la modul în care Părinţii Bisericii au tratat arhitectura bisericească (tipologia arhitecturală). Şi pentru că perioada de aur a arhitecturii

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

Copyright M ă n ă stirea PETRU-VOD Ă  AT I T U D I N

AT I T U D I N I

ortodoxe este cea a Sfântului Împărat Justinian cel Mare, ne-am aplecat

asupra unor biserici cu martyrion din acea vreme (precum Sfinţii Serghie

şi Vah din Constantinopol, San Vitale din Ravenna şi altele) ;

întrucât martyrioanele sunt biserici prin excelenţă de plan central,

altarul să vină cât mai aproape de zona centrală octogonală (cifra 8 are

simbolism eshatologic) format din stâlpii de susţinere care, trecând de

balcoane, se urcă până în cupola largă, simbolizând Cerul ca un uriaş baldachin ridicat deasupra mormântului mucenicilor pe care se va sluji Sfânta Liturghie. Toate aceste elemente sunt specifice mo- numentelor funerare antice ale martyrioanelor. În plus, circulaţia credincioşilor spre uşile diaconeşti ale altarului sau spre subsolul de sub altar să fie rezolvată într-un mod foarte practic, care descongestionează zona centrală, facilitând mişcările liturgice, anume prin deambulatoriile formate în zona marginală, exterioară octogonului central al martyrionului.

Această rezolvare este, şi ea, inspirată tot din arta bisericească veche;

3 trapeza să fie aşezată faţă în faţă cu ieşirea din biserica martyrion,

pe axa Răsărit-Apus, ca o prelungire agapică a mesei euharistice. În mănăstiri, trapeza este ca o a doua biserică, fiind loc de comuniune în Hristos, rugăciune, agapă, ascultare a citirilor din cuvintele Sfinţilor

Părinţi. Trapeza este împodobită, ca şi biserica, cu fresce reprezentând sfinţi şi momente din vieţile lor;

3 în legătură cu martyrionul şi cu trapeza, acestea să fie zona de

3

cu martyrionul şi cu trapeza, acestea să fie zona de 3 Acest culoar, amenajat ca osuar

Acest culoar, amenajat ca osuar (oasele nu pot sta în muzeu, ci într­un spaţiu dedicat anume) în care vor fi aşezate rămăşiţele pământeşti găsite în Râpa Robilor, face legătură concretă între subsolul muzeului ­ amenajat ca o zarcă, deci imitând condiţiile de închisoare grea comunistă, izolator etc ­, şi zona de sub altar în care se află numai acele rămăşiţe care manifestă semne ale sfinţeniei: miros frumos, izvorăsc mir, aduc tămăduiri.

Ca şi în cazul altor biserici din epoca noastră, alegerea stilului reprezintă o provocare. Cu atât

mai mult în cazul bisericilor de importanţă majoră, în care fiecare zonă românească şi-ar dori să se regăsească prin stilul ei local. Acest lucru este, în realitate, imposibil întrucât este imposibilă împăcarea diferitelor stiluri regionale, eterogene, dezvoltate pe teritoriul actual al ţării noastre în evul mediu târziu şi sub influenţe străine. S-a găsit o soluţie ce decurge firesc din arhitectura primului mileniu, specifică vechilor martyrioane, construite şi la noi, ca peste tot, în acele vremuri, în zona Dobrogei şi nu numai (dar ruinate de vremuri). La acest stil vor fi adăugate, pe cât posibil, elemente decorative specifice mileniului al doilea (stilul brâncovenesc, moldovenesc etc.). Întrucât neamul nostru românesc şi martirii şi mărturisitorii săi ortodocşi pe care îi cinstim, nu au fost numai din zonele teritoriului actual al României, ci şi din Basarabia, Bucovina, nord-vestul cedat (spre munţii Tatra), şi de la Sud de Dunăre (nu puţini erau vlahi din Macedonia, Pind, Epir, Serbia, Cadrilater care se simţeau la fel de români, pentru că şi erau, după sânge şi tradiţii), am considerat că singurul stil cu adevărat reprezentativ tuturor şi care atestă tocmai unitatea, geniul între popoare şi vechimea noastră ca neam bimilenar este unul inspirat din cel în care au construit martyrioane şi măreţii noştri strămoşi traco-latini (Sfinţii Împăraţi şi mari ctitori Constantin cel Mare şi Justinian cel Mare) care au înfiinţat Imperiul Roman creştin, numit atunci Romania. Istoricii îl numesc astăzi, convenţional, Bizanţ, şi arată că a fost continuat până în modernitate de „Bizanţul după Bizanţ” (după celebra expresie a lui N. Iorga) din statele vlahe, latin-ortodoxe, Ungrovlahia şi Moldovlahia. Utilizarea acestui stil în Aiudul Transilvaniei nu este decât încă o confirmare a continuităţii şi vechimii neamului nostru aici. Să nu uităm că la Alba-Iulia, locul Marii Uniri, sub ceea ce mai târziu a devenit catedrala romano-catolică, săpăturile arheologice au descoperit tot o rotondă bizantină datând din secolul IX!

AT I T U D I N I

rotondă bizantină datând din secolul IX! AT I T U D I N I  locuire

locuire monastică avvaton, adică o zonă din mănăstire dedicată exclusiv monahilor, inaccesibilă pelerinilor sau vizitatorilor. Acesta se dezvoltă ca o latură de nord a unui atrium uriaş al martyrionului, atrium în componenţa căruia intră şi trapeza şi zona de intrare şi care cuprinde şi un aghiasmatar sau fântână cu apă. Zona avvaton asigură o anumită intimitate şi linişte

Zona avvaton asigură o anumită intimitate şi linişte atât de necesară monahilor aflaţi într-o zonă
Zona avvaton asigură o anumită intimitate şi linişte atât de necesară monahilor aflaţi într-o zonă

atât de necesară monahilor aflaţi într-o zonă orăşenească şi va avea acces direct la martyrion printr-un pasaj. Ea va fi formată din paraclis de iarnă, două rânduri de chilii cu utilităţile necesare, apartament arhieresc, o mică bibliotecă monastică, etc; 3 rezolvarea în terase a proiectului, deoarece terenul se află într-o pantă destul de accentuată. Partea superioară va fi ocupată de turnul-clopotniţă

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

Copyright M ă n ă stirea PETRU-VOD Ă  AT I T U D I N

AT I T U D I N I

care domină vizual şi sonor blocurile şi valea. Apoi zona monastică, după

care, mai jos, pe platforma de mijloc, principală, se va afla biserica (se

subliniază şi pe verticală centralitatea martyrionului) iar la nivelul de jos,

muzeul cu Centrul de Studii Martirologice;

zona de nord (aflată în pantă accentuată), care dă spre primele blocuri

ale oraşului, să fie amenajată ca zonă-tampon, cu vegetaţie: copaci înalţi

-

pietonală de sus şi rotonda

martyrionului, alee amenajată cu popasuri de belvedere, băncuţe, gărduleţ de piatră şi umbrare cu viţă de vie - simbolul lui Hristos şi al muceniciei; 3 accesul auto şi pietonal principal atât pentru Mănăstire cât şi pentru Centru va fi dinspre strada de jos; 3 să existe accesibilitate spre martyrion dinspre zona muzeului şi a centrului de studii martirologice. Accesibilitatea se face pe la suprafaţă, dar şi printr-un culoar subteran (care poate avea iluminare naturală din tavanul deschis pe alocuri) care să aducă aminte de catacombele perioadei creştinismului primar. Acest culoar, amenajat ca osuar (oasele nu pot sta în muzeu, ci într-un

spaţiu dedicat anume) în care vor fi aşezate rămăşiţele pământeşti găsite în Râpa Robilor, face legătură concretă între subsolul muzeului - amenajat ca

o zarcă, deci imitând condiţiile de închisoare grea comunistă, izolator etc

-, şi zona de sub altar în care se află numai acele rămăşiţe care manifestă semne ale sfinţeniei: miros frumos, izvorăsc mir, aduc tămăduiri. Pelerinii

sau vizitatorii vor putea începe parcursul iniţierii lor fie dinspre biserica martyrion, coborând sub altar la mormântul mucenicilor (unde se pot închina), trecând prin culoarul-osuar şi ajungând la muzeu, fie invers, parcurgând un drum iniţiatic ce începe din muzeu cu prezentarea pătimirii lor şi culminând cu proslăvirea lor ca sfinţi mucenici aşezaţi la baza martyrionului;

3 o atenţie deosebită am dat şi conceperii şi proiectării Centrului de

Studii Martirologice. În primul rând va exista un muzeu vizitabil de un mare număr de oameni (cu o intrare separată) şi care va organiza expoziţii permanente ce vor populariza rezultatele şi producţiile Centrului de Studii. Centrul va fi dotat cu o bibliotecă cu sală de lectură (încăpătoare, izolată fonic de zona muzeului şi luminată natural printr-un sistem special de geamuri),

3

mai ales în zona de margine -, apoi o alee ce şerpuieşte între intrarea

de margine -, apoi o alee ce şerpuieşte între intrarea Am gândit aceste spaţii în conformitate

Am gândit aceste spaţii în conformitate cu cele mai noi tehnici şi metode folosite în biblioteconomie şi muzeistică, în urma vizitării şi cercetării bibliotecilor celebre din străinătate şi a muzeelor premiate internaţional;

videotecă şi fonotecă (pentru stocarea şi accesarea mărturiilor înregistrate; acest gen de mărturii vii sunt foarte importante pentru înţelegerea epocii, a

realităţilor închisorilor comuniste, a participanţilor la evenimente - martiri, mărturisitori, supravieţuitori, torţionari -, dar ajută şi la un tip de muzeificare foarte modern, prin care cercetătorul sau simplul vizitator poate relaţiona mai direct şi surprinde mai uşor, spontan realităţile invocate prin faptul că se adresează mai multor simţuri) dotate cu sală de lectură audio şi video (de asemenea, izolată fonic şi dispunând de separeuri şi penumbra necesară), sală de prelucrare audio-video (pentru cercetătorii şi experţii care vor putea realiza documentare ce vor putea fi folosite în cadrul Centrului şi al muzeului, dar vor putea fi puse şi în vânzare sau folosite alte modalităţi de difuzare, în scopul popularizării), sală de proiecţii şi conferinţe (se vor organiza prezentări, proiecţii, dar mai ales conferinţe locale şi internaţionale; utilarea sălii va fi în consecinţă). Am gândit aceste spaţii în conformitate cu cele mai noi tehnici şi metode folosite în biblioteconomie şi muzeistică, în urma vizitării şi cercetării bibliotecilor celebre din străinătate şi a muzeelor premiate internaţional;

3 de asemenea, legat de Centrul de Studii, să

existe un corp de locuit (dotat cu utilităţile necesare), cu câteva camere pentru cercetătorii ce vor rămâne

acolo pentru o anumită perioadă. Acest corp de locuit are acces direct, printr-un culoar, la zona

Centrului de Studii. Masa va putea fi luată într-o sală specială, aflată într-un corp comun cu trapeza monastică şi bucătăria;

3 parcarea va fi aşezată în zona opusă celei

monastice (deci în faţa muzeului), pentru a se asigura o linişte mai mare în biserică şi în avvaton-ul călugărilor. Am întocmit acest text de prezentare întrucât am înţeles faptul că opinia publică nu a avut acces până acum la planurile mai detaliate şi la explicările necesare.

(Astăzi, 2 August 2009, la prăznuirea Sfântului Împărat Justinian)

August 2009, la prăznuirea Sfântului Împărat Justinian) AT I T U D I N I

AT I T U D I N I

prăznuirea Sfântului Împărat Justinian) AT I T U D I N I  08/ VALERIU GAFENCU

08/ VALERIU GAFENCU / PORTRET DE FAMILIE, Valentina Gafencu 16/ SFINȚII DIN AIUD – GLASUL CARE STRIGĂ ÎN PUSTIA LUMII DE AZI Interviu cu Pr. Justin Pârvu 22/ DEZMINȚIRE PRIVIND PROIECTUL MĂNĂSTIRII DE LA AIUD Arhimandrit Justin Pârvu 28/ AIUDUL – TAINA UNUI FOST DEȚINUT Teodor Stănescu 36/ IOAN IANOLIDE NEBUNUL fragment 44/ SFINȚII FĂRĂ CRUCE ȘI NUME PITEȘTIUL LA NIVEL MONDIAL Monahul Teodot, m-rea Petru Vodă 48/ MUCENICIA LUI NIȚĂ CORNEL ÎN LAGĂRUL DE LA PITEȘTI Gheorghe Andreica 51/ CINE-I CANONIZEAZĂ PE SFINȚI Danion Vasile 60/ CHIPURI MONAHALE FEMININE - Maica Agapia de la Văratic 68/ ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI DESPRE ECUMENIS, Ioan Vlăducă 72/ SINODUL DE LA IERUSALIM (din 1443) al celor trei patriarhi răsăriteni (PG 147, 532-534) 78/ EPISTOLE 84/ DICTATURA COLECTIVĂ Interviu cu Pr. Ioan de la Sihăstria Rarăului 90/ MINCIUNA EVOLUȚIONISMULUI Pr. Mihai Andrei Aldea 94/ BASARABIA: SCHIMBAREA VECHILOR KGB-IȘTI CU NOII KGB-IȘTI? George Roncea 98/ DE LA BOALA TRUPEASCĂ LA SĂNĂTATEA DUHOVNICEASCĂ Interviu cu Pr. Ioan Șișmanian 103/ PĂRINTELE ARSENIE PAPACIOC DESPRE AIUD Convorbire cu Părintele Duhovnic Arsenie Papacioc despre proiectele de la Râpa Robilor 105/ O, CĂLUGĂRIE! TÂNGUIREA MONAHULUI ISPITIT Monahia Fotini

redactor/ Fundația Petru Vodă & Editura Crigarux layout și tehnoredactare/ www.atelieruldegrafica.ro corectură/ M­rea Petru Vodă fotografie/ M­rea Petru Vodă și Cristina Nichituș tipar/ Autograf adresă/ Fundația Petru Vodă, com. Poiana Teiului, Neamț telefoane/ 0788 355 239 e­mail/ atitudini.pv@gmail.com web/ www.atitudini.com abonamente/ la adresa de e­mail de mai sus şi la telefon 0788 355 239

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

PORTRET

Copyright M ă n ă stirea PETRU-VOD Ă PORTRET  AT I T U D I

AT I T U D I N I

VALERIU GAFENcU/ PORTRET DE FAmILIE

de Valentina Gefencu

Tata a lăsat în

Basarabia 50 de hectare,

casă cu etaj. Când a venit

refugiul, eu eram aici la Iaşi,

iar mama era cu căruţa şi cu cele două surori şi a venit la mine la Iaşi.

Mă numesc Valentina Elefteriu, fostă Gafencu, sora cea mai mare a lui

Valeriu Gafencu. El era cel dintâi, apoi eu, Eleonora şi Elisabeta. Am să

încerc să fac o notă biografică asupra familiei, pe scurt. Sunt născută în

Sângereni, în 9, într-o familie, aş putea spune, creştină. Tatăl meu a

fost deputat în Sfatul Ţării, a luptat pentru Unirea Basarabiei cu România,

dar situaţia a fost de aşa natură, încât a fost deportat în ’40 şi nu am mai

ştiut nimic de el. Şi nu mai ştiu nici până astăzi. Mama noastră, o bună creştină, o bună gospodină a crescut patru copii.

bună creştină, o bună gospodină a crescut patru copii. Dar mă voi opri asupra subiectului important,

Dar mă voi opri asupra subiectului important, fratele meu. Valeriu a avut o copilărie, ca toţi copiii, frumoasă;

părinţii au reuşit şi au căutat să-i creeze o viaţă plăcută,

o viaţă cinstită, corectă. Şcoala primară a făcut-o în

Sângerei, liceul la Ion Creangă din Bălţi. Poate unii dintre dumneavoastră îl cunosc după cărţile care sunt scrise despre Valeriu, în care este redată destul de amănunţit situaţia lui Valeriu. După ce a terminat liceul şi a dat bacalaureatul, el tare mult şi-a dorit să

fie aici în România ca să-şi urmeze studiile pe care le-a făcut la Iaşi, ca student al Facultăţii de Drept, unde s-

a evidenţiat prin comportare, prin corectitudine, prin

felul de a înţelege viaţa într-un fel cinstit. A căutat să

se împrietenească cu cei mai buni studenţi, cu cei mai

buni copii, elevi de vârsta lui de 9, 0 de ani - atâta avea - fiind printre studenţii cei mai buni. Se poate scoate în relief sau arăta acest lucru prin profesorul Anghelescu care a spus că nu a avut un asemenea element de când este profesor. Asta a fost în timpul procesului care l-a susţinut, fără să aibă alţi avocaţi. Numai mama mea a putut fi la Iaşi şi a auzit cele ce se spuneau despre fiul ei şi bineînţeles că venea foarte încântată. Într-o şedinţă pe care a avut-o cu elevii de la liceul militar, cărora a căutat să le inspire tot aşa, multă corectitudine, să fie nişte elevi silitori, nişte elevi buni, cineva până la urmă l-a demascat şi a spus că aceasta era o şedinţă de frăţie de cruce.

Aşa a fost arestat şi condamnat la 5 de ani de muncă silnică, fără drept de apărare, fără vreun avocat care să-i susţină cauza. Era pur şi simplu dorinţa lui de a fi un exemplu bun pentru toţi studenţii, pentru toţi elevii. Intrat în închisoare, la început la Aiud, unde era foarte mare severitate şi acel copil, acel student care era plin de viaţă se întreba la un moment dat:

„Pentru ce am ajuns eu aici? Pentru ce am fost eu închis? Eram un model,

AT I T U D I N I

ce am fost eu închis? Eram un model, AT I T U D I N I

un exemplu pentru ceilalţi prin felul de a mă comporta, de a privi viaţa”. La

Aiud a fost chinuit tare mult, a fost izolat. În ’4-’4 a fost ţinut la aşa-zisa zarcă, unde l-a ţinut trei ani dezbrăcat, pe ciment şi bineînţeles nemâncat. Spunea la un moment dat, când a putut să ne scrie, că: „Aş mânca o pâine cât o vacă de mare”. Aşa de nemâncat era şi în chinurile lui striga: „Mama, mi-e foame şi mi-e frig”. Bineînţeles că nu putea să fie ajutat de nimeni. Ştiţi când a început el într-adevăr să creadă mult, mult în Hristos şi în Dumnezeu? Dacă a văzut că oamenilor nu a putut să-şi spună durerea, atunci a început să se roage mult la Dumnezeu: „Doamne, dă-mi tăria, dă-mi puterea să rezist!” A fost o perioadă când el putea să scrie acasă, chiar la Sângereni. În primul volum al lui erau scrisorile care erau adresate chiar la Sângereni. Cum au ajuns nu-mi dau seama, la sora mea Eleonora, care le-a adus în cele din urmă în ţară şi i le-a dat lui Nicolae Trifoi care a stat 6 ani în aceeaşi celulă cu Valeriu. Din ele au putut să extragă sfaturile, scrisorile care erau cenzurate, prin care el ne îndemna ce să facem noi, mai ales mama care îşi avea copilul închis, iar noi, trei fete - Eleonora, Elisabeta şi eu care eram studentă la Iaşi. Mie mama îmi spunea: „Lasă că mă descurc eu, du-te şi-ţi termină studiile”. Noi am reuşit până la urmă să terminăm studiile, sora cea mică e infirmieră, Nora a făcut conservatorul

şi e asistentă, eu - profesoară. Era foarte liniştit şi bucuros că eu am

intrat în învăţământ, că puteam să ne descurcăm mai uşor, deoarece mama nu avea nicio pensie, niciun venit. Aveam în schimb avere multă, tata

a fost deputat în sfatul ţării, 50 de

hectare. Tata a lăsat în Basarabia 50 de hectare, casă cu etaj. Când a venit refugiul, eu eram aici la Iaşi, iar mama era cu căruţa şi cu cele două surori şi a

venit la mine la Iaşi. Eu am luat caii şi căruţa, m-am dus la prefectură şi mi-

a dat un colţişor la Grădişte Vâlcea,

apoi la Ploieşti, unde au fost primii mei ani de învăţământ.

Şi ceva foarte important despre Valeriu este că el a ştiut ziua când va muri şi

i­a spus lui Ion Ianolide:

„Ioane, te rog fă­mi rost de

o cămaşă, că eu pe ziua de 18

voi muri”. Şi Ion într­adevăr

a pregătit ce trebuia în ziua de 18 februarie. Valeriu

a dorit să­şi poată lua la revedere de la prietenii de suferinţă.

poată lua la revedere de la prietenii de suferinţă. Vorbind despre situaţia lui Valeriu din închisoare,

Vorbind despre situaţia lui Valeriu din închisoare, el a ajuns să fie credincios, numai în situaţia chinurilor de acolo, de la Aiud. Pe urmă a trecut la Piteşti, unde s-a încercat reeducarea, dar nu mai avea cum să-l reeduce, căci el se îmbolnăvise tare la Aiud, de TBC. În cele din urmă a fost transferat la Târgu-Ocna, unde era un regim ceva mai blând, dar nu-l mai ajuta, fiindcă el era deja un schelet. Însă nu mai fusese chinuit cum a fost la Aiud. Situaţia lui de bun creştin chiar până la sacrificiu a fost datorită situaţiei grele în care a fost ţinut. Imaginaţi-vă că atunci când aveam de ani, m-am dus la directorul

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

0

Copyright M ă n ă stirea PETRU-VOD Ă 0 A T I T U D I

A T I T U D I N I

închisorii, pentru că nu-mi dădeau voie să mă duc să vorbesc cu Valeriu şi

i-am spus: „Uitaţi, sunt sora lui Valeriu, sunt Valentina, vreau să vorbesc

şi eu cu el”. Directorul închisorii a aranjat lucrurile acolo şi în interiorul

administraţiei mi-a dat o cameră separată unde am stat mai mult de vorbă

cu Valeriu. El îmi spunea: „Asta-i viaţa, asta mi-am ales-o eu, asta trebuie

să duc, dar mă simt bine”. Cum bine? Mă uitam în ce hal era el; a dat şi

cămaşa de pe el.

De acolo, revenind la Târgu-Ocna, primise cineva streptomicină şi i-a oferit-o lui. Dar el atunci a zis: „Eu şi aşa am ajuns în halul în care am ajuns, vino să iei tu streptomicina”. Şi a dat-o unui evreu, Wurmbrand, care a trăit până la 9 de ani. Valeriu însă a murit la vârsta de 0 de ani, pe 8 februarie 95. Am primit vestea la Dobroteşti, comuna lui Ioan Ianolide, care mi-a fost logodnic şi l-am aşteptat 8 ani, dar cu doi ani înainte de a se da decretul din ’64, m-am căsătorit. El m-a găsit căsătorită; a fost o lovitură grozavă pentru el, dar căsătoria e sfântă şi nu se poate desface.

Şi ceva foarte important despre Valeriu este că el a ştiut ziua când va muri şi i-a spus lui Ion Ianolide: „Ioane, te rog fă-mi rost de o cămaşă, că eu pe ziua de 8 voi muri”. Şi Ion într-adevăr a pregătit ce trebuia în ziua de 8 februarie. Valeriu a dorit să-şi poată lua la revedere de la prietenii de suferinţă. Unul din gardieni care era zbirul din Târgu-Ocna, s-a făcut dispărut în acea zi şi într-adevăr toţi au reuşit să treacă să-şi ia la revedere de la prietenul lor. Chiar şi doctoriţa a venit; pentru fiecare avea o vorbă bună, deşi era schelet, deşi a fost jignit, tot timpul a stat deoparte; asta a fost poziţia lui. Şi gândul numai şi numai la Dumnezeu a fost tot timpul; acolo a fost salvarea pentru el şi pentru lumea întreagă. A iubit pe toată lumea, fără să facă deosebiri; şi streptomicina el a oferit-o unui evreu, n-a făcut deosebire de religie, de rasă, de credinţă, de nimic. Pentru el toată lumea a fost absolut la fel şi era iubit absolut de toţi. Acesta a fost Valeriu. În câteva cuvinte eu am să vă mai reţin puţin, citind ca să vedeţi de aicea, sufletul lui cumva şi gândul lui. Şi poezia este intitulată: „Mi-s ochii trişti” şi este compusă chiar de el, când a încercat să pună în versuri chinurile lui şi situaţia lui. Zice:

să pună în versuri chinurile lui şi situaţia lui. Zice: A spus lui Ion: „Ioane, să­mi

A spus lui Ion: „Ioane, să­mi pui în gură cruciuliţa de argint care o am, s­o pui în partea stângă în gură. Dacă voi fi dezgropat, să fiu recunoscut prin această cruciuliţă, pe care veţi găsi­ o la mine”. Dar n­am reuşit să aflăm, pentru că a fost aruncat într­o groapă comună

„Mi­s ochii trişti şi fruntea obosită De­atâta priveghere şi­aşteptare, Mi­e inima bolnavă, istovită De grea şi­ndelungă aşteptare Şi plânge ca o pasăre rănită.

A T I T U D I N I

Şi plânge ca o pasăre rănită. A T I T U D I N I

Când ochii mi­i închid şi cat în mine Puteri să urc Golgota până sus

O voce, un ecou din adâncime

Îmi spune blând: Viaţa e Iisus,

Mărgăritarul preţios e­n tine.

Privesc la dimineaţa minunată

A Învierii Tale din mormânt.

Cu Magdalena, ca şi altădată Îngenunchez’naintea Ta plângând.

Şi­s fericit şi plâng cu Tine­n gând”.

plângând. Şi­s fericit şi plâng cu Tine­n gând”. Aici se vede dragostea lui pentru Hristos, pentru

Aici se vede dragostea lui pentru Hristos, pentru Dumnezeu şi pentru toată lumea. Cu toate greutăţile pe care le avea mama, îi trimitea câte un pachet. I-a trimis o bundiţă din blăniţă, pe care a oferit-o unuia care trăieşte acum în Franţa, nu-i mai știu numele; a fost un cumnat la el şi pomenea că datorită lui Valeriu, încă mai e în viaţă. Mă rog, tot aşa l-au ţinut în frig şi acesta s-a dezbrăcat şi i-a dat bundiţa lui. A avut un suflet mare, un suflet deosebit, n-a ţinut cont că poate mama sau noi mai greu procuram ceea ce-i trebuia lui. El ne-a scris mai multe scrisori în care ne spunea gândurile lui. Ne spunea că intenţionează să se facă călugăr. Aşa a fost dorinţa lui, dar n-a apucat, pentru că boala l-a doborât. A fost operat de apendicită pe viu. După ce a fost operat a fost dus la spitalul din Târgu-Ocna, căci acolo nu aveau cu ce să fie operat. Făcuse crize puternice şi după ce a terminat operaţia a spus: „Domnu’ doctor, m-aţi operat pe viu”. „Bine, domnule, de ce nu-mi spui? Că vă făceam anestezie?” Şi într- un cărucior cu două roţi l-au transportat înapoi la spital, l-au chinuit. Imaginaţi-vă, dacă a intrat la nici 0 de ani în închisoare şi la 0, a ştiut data când va muri şi a fost pus într-o ladă acolo cu alţii, şi îngropat. A spus lui Ion: „Ioane, să-mi pui în gură cruciuliţa de argint care o am, s-o pui în partea stângă în gură. Dacă voi fi dezgropat, să fiu recunoscut prin această cruciuliţă, pe care veţi găsi-o la mine”. Dar n-am reuşit să aflăm, pentru că a fost aruncat într-o groapă comună, acolo la Târgu-Ocna.

găsi-o la mine”. Dar n-am reuşit să aflăm, pentru că a fost aruncat într-o groapă comună,
găsi-o la mine”. Dar n-am reuşit să aflăm, pentru că a fost aruncat într-o groapă comună,

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

Copyright M ă n ă stirea PETRU-VOD Ă  A T I T U D I

A T I T U D I N I

Cât timp a stat la Galda, unde lucra la vie, pe urmă la Târgu-Ocna, el a

avut nişte vedenii: Spre exemplu spunea către unii care nu se ştia că vor

fi eliberaţi: „Uite, în ziua cutare, să ştii că va fi eliberat”. Şi s-au realizat

ce a spus. Aşa, nu că fac un fel de propagandă, dar cumva parcă stau de

vorbă cu Valeriu şi când am vreo greutate îi spun: „Valeriu, hai ajută-mă!”.

Şi imediat mi se realizează ce-mi pun în gând. Îl am prea prezent. Asta e

situaţia. Apoi nu exista scrisoare în care să nu spună întâi că el este foarte credincios, crede în Dumnezeu. Când a fost posibil să

mai comunice cu noi, nu exista scrisoare în care să nu ne îndemne să fim cinstite, să fim corecte, s-o ascultăm pe mama în sfaturile ei

şi ce să facă cu averea care era acolo: „Uite,

mamă: asta arendezi, asta dai în parte sau să opreşti, că vor fi timpuri grele şi să aveţi cu ce să vă descurcaţi, ce să mâncaţi. Dar dorinţa lui era să facă bine la toată lumea, căci mama fiind singură, nu uita să ne sfătuiască întocmai ce să facem noi, cum să ne organizăm viaţa. Şi, într-adevăr, fiecare am reuşit să ajungem bine la liman, să avem soţi buni, să avem căsnicii frumoase, nepoţi care nu ne-au făcut de râs. Vă fac şi destăinuirea asta că în viaţa mea de cadru didactic, nu am avut o pată, o reclamaţie sau

nemulţumire în 6 de ani de învăţământ. Mă întâlnesc şi acum, la vârsta mea de 87 de ani cu părinţi, cu elevi: „Ce frumos ne-aţi învăţat, ce frumos ne-aţi sfătuit”! Nu m-au făcut niciunul de ruşine vreodată; să apuce să fie vreun derbedeu. Şi dumneavoastră sfătuiţi-i pe copii, năzdrăvanii din ziua de astăzi. Nu ştiu dacă aş putea rezista în învăţământ în ziua de astăzi cu elevi din ăştia: să fie obraznici, să nu asculte de un sfat.

din ăştia: să fie obraznici, să nu asculte de un sfat. Dar dorinţa lui era să

Dar dorinţa lui era să facă bine la toată lumea, căci mama fiind singură, nu uita să ne sfătuiască întocmai ce să facem noi, cum să ne organizăm viaţa.

o

Despre viaţa lui Valeriu puteţi afla detalii din cărţile scrise despre el. Volumul unu, care este scris de Nicolae Trifoi, conţine realităţi în baza scrisorilor primite de la el, deşi erau cenzurate scrisorile. Al doilea volum conţine date, culese de monahul Moise de la Oaşa; foarte documentat, dar în schimb nu mai sunt scrisorile pe care le trimiteam noi, pentru că erau trimise la Sângerei, la Făgăraş; foarte frumos, un volum mai mare. Foarte mult scrie şi Ion Ianolide, în „Întoarcerea la Hristos”, ei fiind foarte apropiaţi. Apoi volumul care a apărut acum „Deţinutul profet”, scris tot de către Ioan Ianolide. Aşa că se pot procura aceste cărţi şi se poate afla viaţa lui mai amănunţită, credinţa şi chinurile pe care le-a îndurat.

A T I T U D I N I

şi chinurile pe care le-a îndurat. A T I T U D I N I

şi chinurile pe care le-a îndurat. A T I T U D I N I
şi chinurile pe care le-a îndurat. A T I T U D I N I
şi chinurile pe care le-a îndurat. A T I T U D I N I

Valeriu Gafencu

ImNUL ÎNVIERII

Vă cheamă Domnul slavei la lumină, Vă cheamă mucenicii­n veşnicii, Fortificaţi Biserica Creştină Cu pietre vii zidite­n temelii.

Refren: Veniţi, creştini, luaţi Lumină, Cu sufletul senin, purificat! Veniţi, flămânzi, gustaţi din Cină, E Nunta Fiului de Împărat!

Să crească­n inimile noastre­nfrânte Un om născut din nou, armonios, Pe chipurile voastre să Se­mplânte Pecetea Domnului Iisus Hristos.

Un clopot tainic miezul nopţii bate, Iisus coboară pe pământ; Din piepturile voastre­nsângerate Răsună Imnul Învierii Sfânt.

Smulgeţi­vă din ceaţa celor răi, Intraţi în cinul oastei creştineşti, Priviţi spre Porţile Împărăteşti, Căci cei din urmă fi­vor cei dintâi.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

PORTRET

Copyright M ă n ă stirea PETRU-VOD Ă PORTRET  A T I T U D

A T I T U D I N I

cUVINTE VII DE LA VALERIU GAFENcU

Acum trăim într-o epocă în care creştinii descoperă o altă cale de

mărturisire: a nebuniei crucii, a jertfei pentru Adevăr. Vrăjmaşii lui

Hristos au dezlănţuit cea mai mare şi mai crudă prigoană asupra

creştinilor. Acum cine crede trebuie să stea gata de moarte: calea asta e

un privilegiu spiritual de o mare frumuseţe, din care însuşi monahismul

apare cu valori şi semnificaţii noi.

Am considerat deci necesar să fac făgăduinţa călugărească, chiar dacă ne aflăm pe calea martiriului. Când eşti pus în situaţia de a-ţi da viaţa, făgăduinţele aspre ale monahului rămân departe, dar au valoare, căci dovedesc râvna pentru cele sfinte; când credinţa se mărturiseşte cu preţul umilinţei şi al torturilor, toate nevoinţele ascetice par uşoare, dar primirea lor dovedeşte totuşi, sensul duhovnicesc al jertfei. Deci acum, când sunt pus în situaţia de a-mi da viaţa pentru credinţă, făgăduinţa mea monahală, deşi nedepusă practic, e o mângâiere a sufletului meu. Monahismul a apărut în istoria creştinismului atunci când Biserica a devenit oficială şi credincioşii plini de râvnă, nemulţumiţi de modul de viaţă al societăţii creştine de atunci, s-au retras să trăiască autentic Evanghelia. Ei au constituit adevărate focare de înaltă spiritualitate creştină şi au înrâurit mult lumea creştină medievală şi pe cea modernă. E ştiut că mănăstirile au jucat un rol cultural major, că au avut rol educativ strălucit, rol social de caritate şi rol de propovăduire a creştinismului. Prin bărbaţii purtători de Duh, ele au înrâurit adesea politica şi istoria, deşi n-au reuşit totdeauna să le ridice nivelul conştiinţei creştine. Astăzi însă satana se teme să nu piardă puterea asupra lumii, de aceea este în plină ofensivă împotriva creştinilor, atât monahi cât şi laici. Monahismul este discreditat prin sloganuri false şi rău intenţionate. Diavolul îi ispiteşte pe creştinii de azi, ca pe Domnul în munte, să fie asemenea lui, iar când ei refuză, trece la metoda exterminării lor prin toate mijloacele. Unii vin cu aur să ne cumpere, alţii vin cu sabia să ne taie, noi însă ne adâncim în duhul evanghelic. Avem nevoie de mărturisitori şi trăitori creştini, monahi şi laici. Nu ne retragem din bătălia istoriei, ci ne formăm şi ne oţelim în îndârjita ei tensiune. Lui Hristos i-a fost încredinţată toată puterea în cer şi pe pământ. Torturile la care suntem supuşi sunt uşi prin care Hristos reîmprospătează şi ridică mai sus biserica şi lumea.

Cuvintele erau

purtătoare de duh.

Gesturile erau

binecuvântări şi

îmbrăţişări.

de duh. Gesturile erau binecuvântări şi îmbrăţişări. cum era Valeriu Valeriu nu era însă un om

cum era Valeriu Valeriu nu era însă un om fericit decât printr-un mare efort lăuntric şi mai

A T I T U D I N I

printr-un mare efort lăuntric şi mai A T I T U D I N I

ales prin darul lui Dumnezeu, care era deplin şi puternic în el, întărindu-l să biruiască suferinţa prin trăirea în duh. Atât temnicerii şi reeducaţii, cât şi prietenii erau impresionaţi de „ceva” din Valeriu, dar puţini au ştiut că acel „ceva” era Hristos. Pe chipul lui slab se descifrau lumini ce acopereau umbrele suferinţei. Fruntea îi era înaltă, albă, senină, brăzdată câteodată de o şuviţă de păr neastâmpărată. Nimic însă nu impresiona mai profund ca cerurile ce se succedau tot mai adânci şi mai luminate în ochii lui albaştri, pătrunzători. Era în ei ceva statornic şi cald, care vibra şi îi dădea o expresie vie, inteligentă, activă(IoanIanolide,Întoarcerea la Hristos).

Valeriu, ardere de tot Ardea…ardere de tot, la propriu, în faţa tuturor ca o făclie de lumină spre care şi de la care fiecare lua putere sufletească şi trupească. Cuvintele erau purtătoare de duh. Gesturile erau binecuvântări şi îmbrăţişări. Faptele, arareori sau târziu sesizate şi descoperite, erau daruri integrale ale fiinţei lui. Valeriu nu dăruia, se dăruia. Capacitatea de jertfă concretizată în cuvintele Mântuitorului: „Dacă îţi dă cineva o palmă pe obrazul drept, întoarce-l şi pe cel stâng”, „Dacă îţi ia haina, dă-i şi cămaşa”, „Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă pe jos, mergi cu el două”, „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri” şi „Nu este mai mare dragoste decât să-şi pună cineva viaţa pentru prietenii săi”, la Valeriu era aşa de firească, încât dacă n-ar fi făcut-o în ascuns (tainic) pe mulţi i-ar fi tulburat sau i-ar fi smintit chiar. La începutul prieteniei noastre, voind să mă spovedesc pentru a mă putea împărtăşi, cercetându-mi cugetul, am găsit o stare de îndoială pe care o aveam asupra sincerităţii manifestărilor duhovniceşti ale lui Valeriu. Mi se părea că unele din formele pe care le îmbracă viaţa lui duhovnicească au uneori ceva artificial şi chiar ostentativ. I-am descoperit vinovăţia gândurilor mele. M-a ascultat cu atenţie; la sfârşit, plângând, m- a îmbrăţişat şi, rugându-ne amândoi, a luat asupra lui toată tulburarea pe care mi-o provocase. „Sunt vinovat în faţa lui Dumnezeu pentru tulburarea pe care ţi-am provocat-o: îţi mulţumesc că mi-ai sesizat o lacună de care nu eram conştient cu adevărat, căci nu numai prin păcatul propriu-zis poţi sminti pe cineva, nu numai cu cele de stânga, ci şi cu cele de dreapta, cu virtuţile, când nu sunt făcute cu tact duhovnicesc, spre ferirea cugetului fratelui care se poate sminti din pricina libertăţii tale, tu fiind încredinţat că faci binele”(Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtată).

faci binele”(Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtată). E ştiut că mănăstirile au jucat un rol cultural

E ştiut că mănăstirile

au jucat un rol cultural

major, că au avut rol educativ strălucit, rol social de caritate şi rol de propovăduire a creştinismului.

cultural major, că au avut rol educativ strălucit, rol social de caritate şi rol de propovăduire

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

Copyright M ă n ă stirea PETRU-VOD Ă  A T I T U D I

A T I T U D I N I

A T I T U D I N I

stirea PETRU-VOD Ă  A T I T U D I N I A T I

sFINţII DIN AIUD – GLAsUL

cARE sTRIGă ÎN PUsTIA LUmII DE AzI

Interviu cu P Justin Pârvu

(realizat de monahia Fotini, august 00,

sf. cuv. Ioan Iacob de la Neamţ)

între ateism şi ortodoxie care este din ce în ce mai puternică, singurul glas curat către Dumnezeu este glasul românilor, prin sângele martirilor din Aiud şi de prin toate puşcăriile comuniste, Piteştiul, Gherla, cetăţui de rezistenţă anticomuniste. Când în puşcăriile noastre judeţene, cum era de

pildă în Suceava, prin 949, se făceau odioasele arestări, zăceau copii de 5- 6 ani, şi copii de sân care au fost luaţi de la creşele lor şi aduşi cu mamele lor la anchetă, cu taţii lor, aduşi aici întemniţaţi. Ce jertfă mai plăcută

şi mai curată poate fi decât a acestei generaţii în faţa căreia noi trebuie

să ne închinăm? Nu este admis să vorbim altfel despre lucrurile acestea pentru că numai nişte atei, nişte oameni urâtori de neam şi de Biserică pot să se mai opună acestor idealuri creştine, curate, sănătoase care ar putea sa dea naştere unui simbol al adevărului de luptă creştin ortodoxă. Este inadmisibil să se gândească cineva că aici e vorba despre centru

cultural, despre centru de cercetări martirologice, de cercetări istorice şamd. Aici este vorba despre fondarea unei biserici creştine ortodoxe, care să ne adâncească comuniunea cu martirii trecutului nostru. S-a creat o mare confuzie

în privinţa sensului de schit sau de mănăstire.

Aiudul este un centru de trăire duhovnicească, de spiritualitate şi model de viaţă pentru toate neamurile creştine, în special pentru ortodoxie, pentru că forţa şi idealul acestor martiri se răsfrânge asupra unui întreg neam creştinesc, nu doar peste România.

- Părinte, s-a creat o întreagă vâlvă pe seama proiectului mănăstirii sau

memorialului de la Aiud. Ştim că sfinţia voastră aţi susţinut un proiect,

refuzat din păcate de către ierarhul locului IPS Andrei, dar care a acordat mai mult credit unui proiect mai puţin ortodox din punct de vedere arhitectural, susţinut însă de personaje ale mass-mediei româneşti, cum ar fi domnul Dan Puric şi alţii, care au lăsat impresia mai mult

a unor interese profitabile decât a proslăvirii

sfinţilor martiri de la Aiud. Cine este în drept

să hotărască asupra acestui proiect? De ce credeţi că glasul foştilor deţinuţi este oprimat

De ce credeţi că glasul foştilor deţinuţi este oprimat şi acum, după atâţia ani de la
De ce credeţi că glasul foştilor deţinuţi este oprimat şi acum, după atâţia ani de la

şi

acum, după atâţia ani de la căderea cenzurii

Ce est un schit? Un schit este rădăcina,

şi

comunismului?

sâmburele unei mănăstiri; nu e altceva. Un

-

Dragii mei, pentru mine Aiudul are o

schit are un număr de pana în 5 călugări, şi

semnificaţie mult mai profundă decât le-

o acordă mai marii lumii de azi. Aiudul ar

trebui să fie pentru noi centrul principal de preocupare al întregului nostru neam creştin ortodox, pentru că de aici se leagă toată forţa de trăire şi de rugăciune a noastră, la ora actuală, prin puritatea martirilor, a anilor şi miilor de ani care s-au scurs prin toate aceste celule. Aiudul nu poate fi monopolizat de nimeni; Aiudul nu este o graniţă, nu este un loc închis de unde se adapă numai neamul nostru. Aiudul este un centru de trăire duhovnicească, de spiritualitate şi model de viaţă pentru toate neamurile creştine, în special pentru ortodoxie, pentru că forţa şi idealul acestor martiri se răsfrânge asupra unui întreg neam creştinesc, nu doar peste România. Ei sunt glasul care strigă în pustie în veacul acesta rece şi mort şi lipsit de viaţă duhovnicească şi de luptători vădiţi împotriva prigonitorilor creştinismului pe toate planurile. Ele sunt singurele glasuri care ne unesc pe noi într-un singur glas către ceruri pentru salvarea şi viitorul neamului nostru. Vremurile sunt destul de grele, mai mult decât bănuim noi. Nu este vorba despre o greutate materială, financiară, economică. Este o criză spirituală care a cuprins întreaga lume şi această criză a dat şi peste Răsăritul acesta ortodox şi în special, România, ţara ortodoxă care a mai rămas în picioare cu faţa către ceruri. Pentru mine, în lupta asta crâncenă

ce este mai mult devine o mănăstire. Schitul

este nucleul de început al monahismului nostru şi leagănul formării neamului nostru. Ce a fost mănăstirea Neamţu, de pildă, cetatea acesta voievodală? Ce a fost Putna,

toate cetăţile măreţe ale domnitorilor noştri? Au fost nişte schituri. Întâi domnitorul

a dat o moştenire de pământ, câteva zeci

de hectare, unde s-au adunat cei mai buni dintre creştini, călugări şi care au început să facă pomenirea ctitorilor, voievozilor şi a tuturor din trecut. S-a dezvoltat Putna, m- rea Neamţu - mănăstiri domneşti, care duc mai departe crezul nostru creştin ortodox. Ce a fost m-rea Neamţului iniţial? A fost un schit, a devenit o mănăstire, apoi un centru cultural; acolo s-au adăpostit toţi scriitorii noştri mari: Eminescu, Sadoveanu, Creangă, Arghezi şi alţii, care au ajutat şi au căutat să dezvolte cultura românească în baza tradiţiei şi obiceiurilor noastre ortodoxe. Acum se bat în terminologie şi se bat în nimicuri cum că facem schit, cum că facem mănăstire, cum că facem centru de studii. Păi când am spus mănăstire, implicit este vorba şi despre centru cultural. Pentru

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

Copyright M ă n ă stirea PETRU-VOD Ă  A T I T U D I

A T I T U D I N I

că aici se celebrează jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, de aici

izvorăsc toate cazaniile, toate cărţile, de aici izvorăşte toată cultura

noastră românească; restul este imitaţie. Că se aprobă, că nu se aprobă, că

se denumeşte, se calculează - nu este altceva decât o rea voinţă a tuturor

care se opun la jertfa şi la valorile noastre creştine. A te opune Aiudului,

este echivalent cu a te împotrivi Împărăţiei lui Dumnezeu, direct; aceştia

anulează jertfa martirilor, anulează viaţa noastră spirituală atât aici cât şi

dincolo. A fost o durere pentru mine faptul că nu s-a luat în considerare

şi părerea noastră, a foştilor deţinuţi şi acest lucru mi-a reamintit de dictatura comunistă. Am avut sentimentul că nu se vrea cu niciun chip implicarea celor care s-au jertfit şi au mărturisit acolo. Nu cumva să scrie istoria cine a jertfit pe acele locuri şi cine a scos ţara de sub comunism, nu cumva să rămână acolo o mărturie adevărată pentru viitorul şi fiii neamului nostru. Să inventeze ei istoria după cum le convine lor. - Dar ce părere aveţi despre aceşti oamenii de cultură care vor să transforme într-o firmă acel loc sfânt firmă arogându-şi drepturi nemeritate? - Măi, oamenii aceştia nu sunt nişte oameni de cultură, sunt nişte speculanţi de istorie, artă şi filosofie, pe ici pe colo şi nu fac altceva decât să încurce minţile oamenilor. Nu găsesc oameni de cultură care să se opună la o frumuseţe aşa cum ar trebui să fie Aiudul. - Credeţi că poate fi curată acti- vitatea unor oameni care au asocieri cu diverse cluburi şi orga- nizaţii îndoielnice? - Nici pomeneală. Nu are ce căuta aşa ceva în cetatea aceasta a Aiudului; aici a fost o concepţie curat creştină şi naţională; tocmai aceste organizaţii, masoneria a fost cea care a oprimat şi a închis acolo miile de creştini şi au dat condamnări de sute de mii de ani. Aceştia sunt şi rămân în întuneric; pentru ei Aiudul este cel mai mare junghi în inima lor; în realitate ei nu urmăresc decât să distrugă şi să descompună orice noţiune de adevăr ortodox. Şi aceştia nu pot fi decât cei care de la început au ucis

împotriva lui Hristos pe cei 4 mii de prunci, aceiaşi sunt până la revoluţia franceză, şi au continuat cu revoluţia din Rusia, şi până în zilele noastre nu încetează să lucreze la distrugerea planului nostru creştin ortodox.

Noi ne­am păstrat aici

sărăcia şi neamul, după

cum spune poetul. Aici ne­am născut, aici avem şi drepturile noastre. Şi mai mult, am fost aici permanent de strajă Europei de Apus şi rămânem şi mai departe în aceeaşi gândire creştin ortodoxă, a păcii, a liniştii şi a dragostei întregii lumi.

a păcii, a liniştii şi a dragostei întregii lumi. A T I T U D I

A T I T U D I N I

liniştii şi a dragostei întregii lumi. A T I T U D I N I

- Multă lume se întreabă cum de v-aţi supărat pe Dan Puric, mai ales că

sfinţia voastră i-aţi arătat calea către Biserică şi aţi rostit multe cuvinte

laudative la adresa lui? - Măi în privinţa lui merge zicala aceea

românească: „Un om, ca să-l cunoşti, trebuie să mănânci o baniţă de sare”. - Credeţi că actoria poate fi un mijloc de pescuire duhovnicească?

- Bineînţeles, dar depinde în ce duh o faci,

cum o faci. Dacă nu ai pocăinţă, în zadar este toată lucrarea ta. Actoria este şi falsitate. Depinde cât adevăr ai în tine ca artist. Aceşti actori care într-o oră pot schimba trei măşti,

aşa cum m-a păcălit şi pe mine, aici

dat o şansă şi o mână de dragoste domnului

Puric, ca unul ce putea sluji cauzei acestui

dar, în sfârşit este loc de pocăinţă

pentru fiecare, pentru cel mai mare criminal.

- Cum credeţi că ar trebui să se raporteze o

Eu i-am

- Cum credeţi că ar trebui să se raporteze o Eu i-am Acuma vin cu gardasilul,

Acuma vin cu gardasilul,

cu gripa porcină

vrei, trebuie să bei otrava. Mâine ­ poimâine vine cu altă interdicţie ­ nu ai să mai poţi bea apă dintr­o fântână, dintr­un pârăoaş, n­ai să poţi avea o plantă, n­ai să poţi avea un pom şi

încetişor aşa te aduce de nu mai ai suflare.

vrei ­ nu

neam

personalitate culturală faţă de toate aceste asociaţii murdare care conduc lumea şi nu îţi permit să te extinzi mai mult dacă nu pactizezi cu ei cumva?

- Păi, ori eşti firul de izvor curat, neamestecat cu ape străine, ori eşti o mare sărată care se compune din toate apele murdare care vin din lume. Noi rămânem pe acest fir ortodox

curat, sănătos. Sigur că au fost întotdeauna şi oameni de atac împotriva acestui adevăr şi vor fi până la sfârşitul veacurilor, însă noi nu trebuie să ne micşorăm în faţa acestor încercări, pentru că noi suntem rădăcina acestui neam; peste noi nu pot trece. Noi nu am cotropit pe nimeni; ei au venit peste noi şi au amestecat toate limbile şi caută şi până astăzi să le amestece, şi să sucească minţile credincioşilor noştri şi întregii omeniri. Noi ne-am păstrat aici sărăcia şi neamul, după cum spune poetul. Aici ne-am născut, aici avem şi drepturile noastre. Şi mai mult, am fost aici permanent de strajă Europei de Apus şi rămânem şi mai departe în aceeaşi gândire creştin ortodoxă, a păcii, a liniştii şi a dragostei întregii lumi. Aceasta este concepţia, gândirea noastră, nu speculaţie şi amăgire specifică oamenilor slabi.

- Credeţi că România ar fi putut rezista prin propriile ei resurse fără

ajutorul marilor puteri?

- Ar fi putut şi oricând o poate face. Ţara noastră este o ţară care nu are

nevoie de nimeni. Dacă ţara asta ar fi gospodărită de nişte oameni care îi

doare sufletul şi inima pentru frumuseţea acestei ţări, nu am nevoie de nimic, nici de un şurub occidental.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

0

Copyright M ă n ă stirea PETRU-VOD Ă 0 A T I T U D I

A T I T U D I N I

-

-

acţionari sunt în spate, acţionari care manevrează ţările acestea mici şi

le conduc ei cum vor. Acuma le sărăcesc, acuma le îmbogăţesc, acuma le

desfac, apoi mâine le descompun şi asta-i manevra lor, ca să poată lovi cât

mai mult în Hristos Cel înviat din morţi

-

Credeţi că trăim într-o falsă libertate şi preconizaţi instaurarea unei noi

Asta e altceva. Aici e criza aceasta economică, care tot manevrele marilor

Dar în cazul în care noi suntem datori vânduţi băncilor mondiale

în care noi suntem datori vânduţi băncilor mondiale dictaturi? Aţi văzut de pildă ce a păţit

dictaturi? Aţi văzut de pildă ce a păţit Părintele Filotheu cu conferinţa de la Oneşti – a fost interzisă pe motive neclare

- Da, ca şi la Iaşi

doar pentru ei, nu pentru noi. Noua dictatură este instalată deja, noi nu avem decât să ne pregătim de asprimile şi de metodele satanice pe care le vor exercita asupra noastră.

întâmplă la ora aceasta peste tot. Democraţia este

Se

- Cădem însă în capcana aceasta că ni se pare că suntem liberi şi puţini se dezmeticesc din această beţie.

ci oameni care iau asupra lor

jugul şi duc mai departe crucea unui neam. Tineretul din 948 ei au fost

- Bine, dar nu mulţimea dirijează lumea

elita neamului nostru; restul

trepăduşi pe lângă ei.

A T I T U D I N I

nostru; restul trepăduşi pe lângă ei. A T I T U D I N I

- Ce recomandaţi oamenilor cu privire la aceste vaccinuri obligatorii?

- Pai, da, sunt obligatorii. Acuma vine şi te execută dacă nu te vaccinezi. Te execută, ai gătit-o! Mucenic vei fi!

- Şi credeţi că e un act de martiraj dacă refuzi aceste vaccinuri sau mai bine le acceptăm şi să suportăm consecinţele?

-

Ori una ori alta, dar asta este

o

cale mai cu compromis.

-

Consideraţi că este mai bine

ca creştinii să-şi pregătească din timp nişte fortăreţe sau e de preferat ca fiecare să stea la locul lui şi să se pregătească de mucenicie?

- Ei nu vor lovi chiar aşa în masă, vor lovi sistematic. Acuma vin cu gardasilul, cu gripa porcină vrei - nu vrei, trebuie să bei otrava. Mâine - poimâine vine

cu altă interdicţie - nu ai să mai poţi bea apă dintr-o fântână, dintr-un pârăoaş, n-ai să poţi avea o plantă, n-ai să poţi avea un pom şi încetişor aşa te aduce de nu mai ai suflare. Ei, pe de altă parte vin şi cu otrăvirea alimentaţie pe care ţi-

o să trăim cu pilule.

o impune

Iei pilula felul I, pilula felul II, şi pilula felul III – apa. Ei fac

o

aplicare directă, au renunţat

la

experimente, pentru că au de

au renunţat la experimente, pentru că au de şapte mii de ani o experienţă în istorie

şapte mii de ani o experienţă în istorie cu fel şi fel de metode cu

popoarele acestea creştine. Noi suntem ca o pisică ce se joacă

cu şoarecul

asupra noastră. Dar nu ne rămâne decât să ne rugăm, să ne îngrădim să putem avea curajul să întâmpinăm cu toată dragostea şi fermitatea jertfa aceasta pentru Hristos. Aşa cum au făcut sfinţii martiri din primele secole şi până în zilele noastre, aşa trebuie să mergem şi noi să ne găsească oarecum pregătiţi de luptă.

suntem noi în faţa acestor forţe ale răului ce se năpustesc

aşa

noi să ne găsească oarecum pregătiţi de luptă. suntem noi în faţa acestor forţe ale răului

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

DEzmINȚIRE

La Aiud nu au fost,

într­adevăr, numai

legionari. A fost tineretul

nostru, au fost generaţiile

noastre din 1948, 1952, până în 1964.

generaţiile noastre din 1948, 1952, până în 1964.  AT I T U D I N

AT I T U D I N I

DEzmINţIRE PRIVIND PROIEcTUL

măNăsTIRII DE LA AIUD

Arhimandrit Justin Pârvu

Urmărind articolele de pe internet apărute în ultima vreme, am aflat o

serie întreagă de lucruri care nu sunt deloc adevărate, şi care se lansează

în urechile poporului nostru, nişte aberaţii care nu-şi au locul în concepţia

noastră cu privire la mănăstirea de la Aiud.

Biserica Mănăstirii Aiud nu a rămas pe seama nimănui. Nimeni nu este în măsură să ne dea indicaţii – cum trebuie să fie ridicată, cum trebuie să fie apărată, cum trebuie să fie slujită – decât numai cei care au participat

să fie slujită – decât numai cei care au participat la toate durerile generaţiei de la

la toate durerile generaţiei de la 948 şi până în prezent. Şi aceia, însă, care încă mai au capacitatea de gândire şi pot să dea un sfat; numai ei sunt în măsură. Iar, cât priveşte chestiunea aceasta pe care am discutat-o noi acum la Aiud, n-a fost vorba să fie lăsată pe seama nici unui alt bărbat vrednic sau mai puţin vrednic. De altfel, nu s-a vorbit despre a rămâne cineva în situaţia de a dirija o operă ca aceasta a Aiudului, care, de altfel, depăşeşte şi viaţa noastră spirituală, şi viaţa morală, şi viaţa creştin ortodoxă, pentru că aici nu mai este vorba de nişte oameni. Aici este vorba de Sfinţi, de Martiri care depăşesc graniţele naţiunii noastre. Aici este vorba de Martirii întregii creştinătăţi europene şi ai lumii întregi. Sfântul care trăieşte în Rusia, sau care trăieşte în Iugoslavia, sau în România, este un merit al acestei naţiuni, pentru că acolo s-a născut acest mare om de

A T I T U D I N I

că acolo s-a născut acest mare om de A T I T U D I N

valoare. Dar asta nu înseamnă că el rămâne aici; pentru că rugăciunile pe care le face sunt pentru toată lumea, şi pentru unii, şi pentru alţii, şi pentru buni, şi pentru răi, şi pentru trădători, şi pentru Sfinţi, şi pentru toate manifestările noastre creştine.

Iar cât priveşte aşezarea unei biserici, deşi sunt atâtea discuţii, socotesc că într-adevăr aceste discuţii au loc, dar nu din partea celor binevoitori, ci din partea rău-voitorilor, care au fost de la început răi şi rămân în veci în răutatea lor. Pentru că diavolul nu se schimbă, rămâne în aceeaşi răutate şi luptă împotriva binelui. Asta, că avem discuţiile acestea între noi

şi se produc aceste neînţelegeri, nu este altceva

decât, oarecum, opera lor distructivă. Dar noi nu ar trebui să fim furaţi de această înşelăciune diabolică, ci ar trebui să rămânem în armonia noastră, în tendinţa noastră de bine, ca lucrurile să meargă mai departe înspre realizarea acestei mari opere de învăţătură teologică şi morală şi ortodoxă pentru Biserica noastră. Biserica de la Aiud nu este o biserica oarecare. Nu este o biserică de parohie; şi acolo, când vorbim despre biserică, ea trebuie să rămână pentru viaţa sufletească a omului, a creştinului. Biserica nu este supusă curentului politic sau îndemnului politic sau ajutorului politic, pentru că Biserica este curată, nepătată înaintea lui Dumnezeu, fără

prihană, şi de aceea şi ajutoarele care se dau aici trebuie să fie o jertfă curată şi fără împătimire şi fără intenţii altfel decât frumoase, pentru cinstea

şi fără intenţii altfel decât frumoase, pentru cinstea şi ridicarea neamului nostru, a martirilor noştri
şi fără intenţii altfel decât frumoase, pentru cinstea şi ridicarea neamului nostru, a martirilor noştri

şi

ridicarea neamului nostru, a martirilor noştri

şi

a celor ce urmează încă să mai trăiască pentru

această gândire creştina ortodoxă. La Aiud nu au fost, într-adevăr, numai legionari. A fost tineretul nostru, au fost generaţiile noastre din 948, 95, până în 964. Căci au intrat în puşcărie şi unii care au fost încarceraţi înainte cu câteva ore, şi li s-

a dat drumul imediat, intrând în decretul din Martie 964. Ei, dar şi aceştia sunt eroi, sunt martiri, sunt oameni care s-au angajat cândva; că au venit în ceasul al nouălea, în ceasul al doisprezecelea, numai iconomia lui Dumnezeu ştie cum îşi va lua fiecare plata după ostenelile lui. De aceea, aş avea un cuvânt cu toată seriozitatea: Să nu mai primiţi nimic din tot ce apare cu privire la această operă de structură ortodoxă, bizantină, decât numai ceea ce se publică din partea noastră cu toata seriozitatea şi greutatea.

Aici este vorba de Martirii întregii creştinătăţi europene şi ai lumii întregi.

toata seriozitatea şi greutatea. Aici este vorba de Martirii întregii creştinătăţi europene şi ai lumii întregi.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

Copyright M ă n ă stirea PETRU-VOD Ă  AT I T U D I N

AT I T U D I N I

ÎNALT PREA sFINţIEI sALE,

ÎNALT PREA sFINţITULUI PăRINTE

BARTOLOmEU ANANIA

Arhiepiscopului Vadului, Feleacului şi clujului şi

mitropolitul clujului, Albei, crişanei şi maramureşului

mitropolitul clujului, Albei, crişanei şi maramureşului Oameni buni, înţelegeţi că Râpa Robilor este ţara

Oameni buni, înţelegeţi că Râpa Robilor este ţara celor din morminte fără cruce la căpătâi, presărate aici cu sârguinţă de molohul comunist. Şi­au câştigat acest drept pentru că li s­a acordat cu ură şi dispreţ, cu tortură şi nimicire.

Înalt Prea sfinţite Părinte mitropolit, Ne adresăm Înaltpreasfinţiei Voastre, cu îndrăzneala ucenicului ce aleargă la Avva al său pentru sfat, ajutor şi mângâiere, căci Avva sunteţi pentru foştii deţinuţi politic, ca unul ce-aţi trecut prin proba de foc a prigoanei comuniste. Noi suntem încredinţaţi că Cel care v-a ales să ne fiţi Avva a fost tăria noastră în această luptă nedreaptă şi inegală, adică Domnul nostru Iisus Hristos. Încurajaţi de o astfel de încredere, vă rugăm fierbinte să întreprindeţi tot ce înţelepciunea Înaltpreasfinţiei Voastre va găsi de cuviinţă ca să faceţi clar tuturor celor ce vor să ia iniţiative în ce priveşte mausoleul de la Aiud că numai cei ce au suportat teroarea crimelor comuniste sunt îndreptăţiţi să aibă un cuvânt de spus cu privire la ce ar mai fi de adăugat la Calvarul Aiudului. Bătrânii supravieţuitori ai temniţelor comuniste au înţeles demult că ei sunt singurii care pot mărturisi cinstit şi în duhul adevărului cum au fost aruncaţi peste pragul

AT I T U D I N I

cum au fost aruncaţi peste pragul AT I T U D I N I  vieţii,

vieţii, de către hidra comunistă, martirii acestui neam greu încercat şi pustiit în tot ce a avut el mai bun. Doar aceşti bătrâni au înţeles că este de datoria lor să-şi cinstească morţii, să le păstreze vie memoria şi să le aducă pomenire creştină, căci au fost lipsiţi de grija cea duhovnicească atunci când şi-au dat duhul în mâinile Părintelui veşnic şi chiar mai târziu, când ţara a fost lovită de amnezie. Cu o mare putere de dăruire, pretutindeni unde s-a suferit şi s-a murit pentru Cruce, Neam şi Ţară, foştii deţinuţi politic au ridicat cu propriile lor puteri monumente comemorative care să amintească generaţiilor viitoare suferinţele cumplite îndurate şi sacrificiile supreme oferite de acei fii ai Neamului care s-au opus ateismului comunist şi nu şi-au plecat genunchii decât în faţa lui Dumnezeu. Între toate câte s-au înălţat, troiţe, cruci, paraclise, monumente, cel mai semnificativ este, fără îndoială, mausoleul de la Aiud, atât lăcaş de închinăciune şi reculegere, cât şi necropolă pentru osemintele celor căzuţi. Sunt deţinuţi politic care socotesc că ceea ce s-a făcut pe Râpa Robilor mai

Vreţi să faceţi ceva înălţător pentru martiri? Dezveliţi tot adevărul şi le spuneţi tuturor/ Cum muriră fraţii noştri pentru Neam şi Ţara lor! Înaltpreasfinţite, rugăciunile noastre vă vor sta mereu în preajmă, cu speranţa că blândul Iisus va asculta cu bunăvoinţă suspinele noastre.

noastre vă vor sta mereu în preajmă, cu speranţa că blândul Iisus va asculta cu bunăvoinţă

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

Copyright M ă n ă stirea PETRU-VOD Ă  A T I T U D I

A T I T U D I N I

trebuie întregit cu o sfântă mănăstire. Foarte bine, dar gândirea, planul

şi înfăptuirea să fie ale acelui deţinut politic vrednic de o astfel de lucrare:

Părintele Arhimandrit Justin Pârvu. Se cere o nouă temelie pentru

venerarea martirilor. Foarte bine, dar binecuvântarea acestei temelii să fie

dată de Avva al nostru, Înaltpreasfinţitul Bartolomeu Anania, care a sfinţit

şi Calvarul Aiudului şi care simte altfel tresărirea Sfintelor Moaşte.

Înaltpreasfinţite, mărturisim ce-am vrea noi să spunem celor care afirmă

că un deţinut politic nu are nimic de spus în privinţa

proiectului Aiud şi să ne daţi dezlegare dacă suntem în greşeală:

Oameni buni, înţelegeţi că Râpa Robilor este ţara celor din morminte fără cruce la căpătâi, presărate aici cu sârguinţă de molohul comunist. Şi-au câştigat acest drept pentru că li s-a acordat cu ură şi dispreţ, cu tortură şi nimicire. Tot ce se înalţă pe acest loc nu poate avea binecuvântare decât de la o mână care, pe lângă harul sfânt al preoţiei, a primit şi pe cel al supliciilor. Numai aşa cerul se poate îndura de iertare! Numai aşa somnul lor poate fi lin şi binecuvântat! Ce este aşa de greu de înţeles? Aveţi buna cuviinţă şi lăsaţi- ne morţii în cinstirea noastră! Le va fi pură, certă şi sinceră. Lăsaţi-ni-i nouă, atât cât mai suntem şi aşa cum inima noastră o simte şi cum credinţa noastră o cere. E frumos şi înălţător că v-aţi adus aminte că morţii lipsiţi de sicriu merită generaţia voastră. Puteţi să le închinaţi memoriale pe orice colţişor din Ţara pe care ei au iubit-o cu preţul vieţii. Noi credem însă că nicio binecuvântare nu va fi valabilă până nu se va lămuri cumplitul adevăr legat de holocaustul roşu. Până atunci, singurii care au drept să spună ceva în această problemă sunt tocmai cei care au suferit. Vreţi să faceţi ceva înălţător pentru martiri? Dezveliţi tot adevărul şi le spuneţi tuturor/ Cum muriră fraţii noştri pentru Neam şi Ţara lor! Înaltpreasfinţite, rugăciunile noastre vă vor sta mereu în preajmă, cu speranţa că blândul Iisus va asculta cu bunăvoinţă suspinele noastre.

Iisus va asculta cu bunăvoinţă suspinele noastre. Tot ce se înalţă pe acest loc nu poate

Tot ce se înalţă pe acest loc nu poate avea binecuvântare decât de la o mână care, pe lângă harul sfânt al preoţiei, a primit şi pe cel al supliciilor. Numai aşa cerul se poate îndura de iertare! Numai aşa somnul lor poate fi lin şi binecuvântat! Ce este aşa de greu de înţeles? Aveţi buna cuviinţă şi lăsaţi­ne morţii în cinstirea noastră! Le va fi pură, certă şi sinceră.

cu adâncă metanie, . Aspazia OŢEL PETRESCU, fost deţinut politic, 4 ani de temniţă (autoarea Apelului) . Nicolae PURCĂREA, fost deţinut politic, 0 de ani de temniţă . Gheorghe VARZĂ, fost deţinut politic, ani de temniţă

4. Octav BJOZA, fost deţinut politic, Preşedinte AFDPR

5. Dumitru MOLDOVAN, luptător cu arma în mână în Munţii

Făgăraşului, fost deţinut politic, ani de temniţă

6. Florin POSTOLACHI, fost deţinut politic, Preşedinte Asociaţia 5

Noiembrie 987

A T I T U D I N I

Preşedinte Asociaţia 5 Noiembrie 987 A T I T U D I N I  7.

7. Demostene ANDRONESCU, fost deţinut politic, ani de temniţă

8. Ştefan URSE, fost deţinut politic, 5 ani de temniţă

9. Petre PETREA, fost deţinut politic, ani de temniţă

0. Luca CĂLVĂRĂSAN, fost deţinut politic, ani de temniţă . Ioan BUCELEA, fost deţinut politic, ani de temniţă . Emil MITEA, fost deţinut politic, ani de temniţă . Dan DESPAN, fost deţinut politic, 4 ani temniţă 4. Gheorghe BUZĂIANU, fost deţinut politic,

ani de temniţă

5. Mihai STEREA DERDENA, fost deţinut politic, 8 ani de temniţă 6. Octavian BALABAN, fost deţinut politic,

ani de temniţă 7. Alexandru CHISTOL, fost deţinut politic, 9 ani de temniţă 8. Octavian CÂRJE, fost deţinut politic, 4 ani de temniţă 9. Ştefan MAGHIARI, fost deţinut politic, 9 ani de temniţă 0. Nicolae MOLDOVEANU, fost deţinut politic, 9 ani de temniţă . Nineta MIHĂILESCU, fost deţinut politic,

ani de temniţă

. Ionel JALUBA, fost deţinut politic, 6 ani de temniţă . Virgil TOTOESCU, fost deţinut politic, 4 ani de temniţă 4. Ilie NUŢU, fost deţinut politic, ani de temniţă 5. Vasile MĂGUREANU, fost deţinut politic, ani de temniţă 6. Aurică BICA, fost deţinut politic, ani de temniţă 7. Ion DAN, fost deţinut politic, ani de temniţă 8. Gheorghe CLAPON (Monahul PAULIN), fost deţinut politic, de ani temniţă 9. Tudor STĂNESCU (Monahul Teodor), fost deţinut politic, 8 ani de temniţă 0. Tache RODAS, fost deţinut politic, ani de temniţă . Părintele Alexandru CAPOTĂ, fost deţinut politic, 4 ani de temniţă . Gavrilă RUSU, fost luptător cu arma în munţi, de ani . Părintele Gheorghe BOGDAN, fost deţinut politic . Maria CONSTANTINESCU, fost deţinut politic, 5 ani de temniţă 4. Grigore CARAZA, fost deţinut politic, de ani, inclusiv AIUD 5. Raul VOLCINSCHI, fost deţinut politic, 6 ani de temniţă

CARAZA, fost deţinut politic,  de ani, inclusiv AIUD 5. Raul VOLCINSCHI, fost deţinut politic, 6
CARAZA, fost deţinut politic,  de ani, inclusiv AIUD 5. Raul VOLCINSCHI, fost deţinut politic, 6

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

Copyright M ă n ă stirea PETRU-VOD Ă  AT I T U D I N

AT I T U D I N I

DIcTATURA cOLEcTIVă

Interviu cu Părintele Ioan de la sihăstria Rarăului

- Părinte Ioan, Sfinţia Voastră cum vedeţi problema aceasta a cipurilor?

Cum afectează ele mântuirea şi cum să se raporteze credincioşii la ele,

atâta timp cât înşişi episcopii şi duhovnicii lor îi îndeamnă la această

Am găsit scris în ziar că

guvernul englez acum a

hotărât să nu­i mai oblige pe

oameni să aibă buletinele de identitate, numai cine vrea.

pecetluire?

- Ce pot să spun? Este limpede că ni se pregăteşte o cumplită dictatură.

Această dictatură a cuprins şi păturile bisericeşti, din păcate şi în curând sinodul se va transforma într-o dictatură colectivă, încât nimeni să nu se poată împotrivi. Se vorbeşte mereu de Ortodoxie, suntem ortodocşi, dar ce fel de ortodoxie? Ecumenică? Satanică? Mântuirea vine numai prin două lucruri: dreapta credinţă şi faptele. Fără dreapta credinţă poţi să faci orice faptă bună, poţi să arzi şi în foc pentru Hristos, dar dacă nu ai dreapta credinţă, degeaba Dacă nu mergi pe drumul cel drept cu maşina, n-ajungi la destinaţie. Aşa cad bisericile toate. Apropo de antihrist, aţi

citit vedenia Sfântului Ioan de Kronstadt cu Sfântul Serafim de Sarov? O vedenie înfricoşătoare, că într-o noapte a apărut

Sf. Serafim de Saraov la Sf. Ioan de Kronstadt şi l-a luat într- o răpire duhovnicească prin văzduh şi s-au arătat acolo munţi

Asta a fost cu vreo sută de ani în

urmă şi s-a petrecut în Rusia, dar ce s-a întâmplat acolo se întâmplă peste tot. „Păi, ce-s cu trupurile astea?” „Ăştia sunt mucenicii de pe timpul lui antihrist. Râu de sânge”. „Ce-i cu asta?” „Ăsta e sângele vărsat pentru Hristos de pe timpul lui antihrist”. Vede deodată norii şi nişte sfeşnice albe frumoase ardeau sus, la Sfânta Treime. Şi au început să cadă: unul, zece, o sută, trei sute, cu miile cădeau jos. Când ajungeau jos, se stingeau, se sfărmau cu desăvârşire, nu mai era nimic. „Ce înseamnă asta”? „Aşa vor cădea bisericile în erezie”. La urmă au rămas numai şapte sfeşnice arzând. Astea sunt cele şapte biserici, care au rămas în dreapta credinţă. Trebuie să vă gândiţi: Ce înseamnă astfel de biserici? Vor fi biserici întregi sau biserici regionale sau biserici statale, cum va fi? Nimeni nu ştie. Scris este: «Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui». Niciodată nu trebuie să te miri de cei ce cad. Să te miri de cei ce stau. De căzut e uşor. Cel ce iubeşte viaţa aceasta, o pierde pe cea din veşnicie. Aceia sunt cei ce se leapădă pentru interesele materiale de Iisus Hristos, de dreapta credinţă. Îl caut pe Dumnezeu cu adevărat, nu mă leagă nimic în lumea asta. Preoţii de mir sunt o problemă; ei sunt căsătoriţi, au o familie, şi singura lor sursă de existenţă este preoţia. Şi ca să-şi întreţină familia, să-şi ia hrană la copii, se leapădă de Hristos. Ei fac cică „sfânta ascultare”, aşa i-a învăţat comuniştii pe preoţi şi pe ierarhi – „sfânta ascultare”. De cine să asculţi: de Dumnezeu sau de satana? Aici

De cine să asculţi: de Dumnezeu sau de satana? Aici de trupuri însângerate AT I T

de trupuri însângerate

AT I T U D I N I

de satana? Aici de trupuri însângerate AT I T U D I N I  e

e întrebarea. Ascult de Dumnezeu, de satana n-avem nevoie.

- Părinte, şi cui lăsăm turma? Oamenii nu ştiu, sunt prost informaţi, preoţii nu le spun nimic.

- Păi ce să le spună preoţii? Nu prea îi interesează pe preoţi. Preotul îşi

vede de familia lui, de spovedit, de împărtăşit, de înmormântat, de botezat,

îşi fac datoria.

- Mulţi îşi pun problema: Ce fac dacă nu iau actele acestea cu cip? Cum voi putea vieţui?

- Depinde ce fel de trai vrea: trai în Hristos

sau trai în lumea asta, ca să trăieşti bine pe pământ. Isav, pentru un blid de linte s-a lepădat de dreptul de întâi născut. Aşa şi noi

de mântuire, pentru o pâine, pentru un blid de linte. Cine are nevoie de cip să-l ia, cine nu, nu. Am găsit scris în ziar că guvernul englez acum a hotărât să nu-i mai oblige pe oameni să aibă buletinele de identitate, numai cine vrea. Au încredere în cetăţeni, au încredere. Celor care vin de pe alte continente, care au alt sistem de comerţ, de resurse economice, pentru aceia care lucrează acolo, numai acelora să le facă buletin cu cip. La cetăţenii englezi, nu. Şi buletinele astea cu cip costă enorm de mult. Acum vorbeau de cinci miliarde de euro. Dacă vă puteţi închipui câţi bani se risipesc pe nimicuri!

- Aşa-i, părinte, dar unii propovăduiesc că

dacă ai credinţa în suflet, poţi să primeşti cipul şi nu-i lepădare.

- Dar unde-i credinţa dacă primeşti cipul? În numele cui crezi? Cipul pe cine reprezintă?

- Ei spun că trebuie să dai Cezarului ce-i al Cezarului, să dăm statului ce ne cere.

- Problema e că cipurile nu cer cele ale Cezarului, ci pe cele ale lui

Dumnezeu. E un buletin cu cip, nu? Ce înseamnă buletin cu cip? Identitatea ta, nu? A cui? A lui 666, nu? Atunci, ce-am făcut eu? M-am lepădat de Hristos.

666, nu? Atunci, ce-am făcut eu? M-am lepădat de Hristos. Niciodată nu trebuie să te miri

Niciodată nu trebuie să te miri de cei ce cad. Să te miri de cei ce stau. De căzut e uşor. Cel ce iubeşte viaţa aceasta, o pierde pe cea din veşnicie. Aceia sunt cei ce se leapădă pentru interesele materiale de Iisus Hristos, de dreapta credinţă.

- Am înţeles că vor încerca să pună un cip chiar la naştere, noilor născuţi.

Şi atunci mama ce să facă, în cazul în care va fi obligată să-şi lase copiii implantaţi de la naştere?

- Să ducă viaţă curată, ca şi o fecioară. Să nu mai fie mamă, ca să nu bage

un suflet în iad şi să se ducă şi ea cu el cu tot în iad.

- Dar ce să facă cele care sunt acum însărcinate, care trebuie să nască?

- Înainte nu existau case de naştere. Se găsea câte o bătrână, câte o babă,

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

Copyright M ă n ă stirea PETRU-VOD Ă  A T I T U D I

A T I T U D I N I

câte o moaşă. Căci dacă vrea Dumnezeu să trăieşti, trăieşti, dacă vrea să

mori, mori. Mori creştin, nu mori lepădat de Hristos. Ce va folosi unui

om dacă va câştiga lumea toată, dar îşi va pierde sufletul său? Degeaba

ai funcţie mare, degeaba ai bani mulţi, degeaba ai viaţă lungă, - la ce-ţi

foloseşte?

- Atunci înseamnă că nu mai este de folos să te căsătoreşti.

-

Păi, nu prea e de folos, mai ales pentru aceste vremuri. Dacă era de folos,

mă însuram şi eu. Viaţa, o singură dată o ai dată de Dumnezeu aici pe pământ. Ce faci cu ea? Cum o foloseşti? Asta contează. Poţi să câştigi viaţa cea veşnică, şi poţi s-o pierzi definitiv. Fiecare alege. Nu culege, alege. Dacă culegi, mănânci mere stricate până mori.

alege. Dacă culegi, mănânci mere stricate până mori. La o parte din preoţi le­a fost frică

La o parte din preoţi le­a fost frică de cruciaţi, când îi vedeau îmbrăcaţi cu zale, cu suliţe, cu iatagane şi au primit să slujească cu romano­catolicii în biserică.

- Părinte, ştiţi că se pregăteşte cel de-al optulea sinod ecumenic. Ce efecte credeţi ca va avea el aspra Bisericii?

- Cred că acest sinod va fi mai mult unul ecumenic, decât panortodox. Un sinod de amestec. Una-

i prietenia socială, tehnică, politică, alta este prietenia duhovnicească. Eu niciodată nu am

să pot să fiu prieten cu un catolic, nici cu un protestant, nici cu un otoman, nici cu un iudaic, nici cu un păgân, nici cu un ateu.

- Şi cum ne raportăm la ei?

- Într-o familie sunt mai mulţi fraţi, nu? Sunt

şi ascultători şi neascultători, sunt creştini şi necreştini. Sunt şi oameni cinstiţi, şi sunt şi bandiţi şi hoţi. Suntem creaţi de Dumnezeu, dar nu toţi suntem fiii lui Dumnezeu. Cum pot să fiu eu prieten cu un adventist care scuipă o icoană a Maicii Domnului?

Eu fac cruce, el scuipă crucea; eu sărut icoana, el scuipă icoana. Cum pot eu să fiu prieten cu el? Se poate? Nu se poate.

- Ştiţi că în două biserici ştim noi, una în Iaşi şi una în Timişoara, sunt

înregistrări făcute că s-a slujit un ritual masonic, oficiat de preoţi ortodocşi, ca şi la călugărie, un ritual al cavalerilor de la Malta.

- Nu dau atenţie dreptei credinţe. Asta este. Nu ştiu ce înseamnă dreaptă

credinţă. Dacă se spune în sinoade ecumenice că cel ce se roagă cu ereticii să fie anatema, cum nu ne înfricoşăm? Dar masonii nu sunt eretici? Ce sunt ei? Dacă eu mă rog cu un catolic, cu un mason, nu cad sub anatema? Cad. Prieten pot să fiu cu el, în măsura în care cumpărăm o pâine împreună,

lucrăm un ogor împreună, facem o maşină împreună, nu? Negoţ facem, dar în ceea ce priveşte credinţa, nu. Ce legătură are întunericul cu lumina? Adevărul cu minciuna? Dreptatea cu nedreptatea?

- Ce sfat le daţi credincioşilor care nu mai au în jurul lor duhovnici care să

A T I T U D I N I

nu mai au în jurul lor duhovnici care să A T I T U D I

mărturisească dreapta credinţă şi care să lupte împotriva sistemului acesta antihristic? La cine să se ducă?

- La Hristos să se ducă. Să se roage. Ce să facă altfel? Să se spovedească, să se împărtăşească, că harul lucrează în continuare …dacă preotul e hirotonit şi nu-i eretic

- Dar dacă slujeşte cu ereticii?

- Treaba lui, nu mă mai duc. Să se roage la Dumnezeu. Ce făceau primii

creştini când erau prigoanele acelea păgâne? Îl slujeau pe Hristos şi

mureau. Asta e soluţia. Ori murim, ori trăim, ai Domnului să fim.

- Ce sfânt e mai apropiat de români, acum în

vremurile acestea? - Maica Domnului, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Dumnezeul nostru. Dar, din punct de vedere istoric îl avem pe Sfântul Andrei, Apostolul care a păşit pe pământul ţarii noastre. Dacă nu-i Maica Domnului, nu există mântuire. Nu există. Cel ce nu se împărtăşeşte des, ca să ia legătura cu Iisus Hristos şi cel ce nu are pe Maica Domnului de prieten şi de ajutor, nu se poate mântui. Nu zice Mântuitorul că „cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu voi petrece întru el”? Noi ce dorim, decât să petrecem cu Iisus Hristos, nu? Şi mai zice că „cel ce nu mănâncă Trupul Meu şi nu bea Sângele Meu, nu are viaţă întru el”. Ce rost are viaţa fără Hristos? Vorbim de viaţa în Hristos, viaţa duhovnicească, dar care- i aceea? Degeaba faci mâncare dacă nu mănânci, nu? Vorbeşti despre Dumnezeu, dar fugi de El. Ce înseamnă vrednicie pentru împărtăşanie? Întâi şi întâi să ai dreapta credinţă, în al doilea rând să ai dragoste şi să-l doreşti pe Iisus Hristos, ca să te uneşti cu El, în al treilea rând să fii împăcat cu toată lumea, să fii spovedit, să te rogi pentru vrăjmaşi; caută, vezi poruncile şi apoi te împărtăşeşti. Nu-i asta viaţa în Hristos? Cam aşa spune Sfântul Nicolae Cabasila, nu? Mântuitorul a zis că „cel ce nu mănâncă Trupul Meu şi nu bea Sângele Meu nu are viaţă întru el”. De unde viaţă? Nu de la Hristos? Dar dracul întotdeauna încearcă să-i despartă pe creştini de Sfânta împărtăşanie, ca să nu se împărtăşească; să nu aibă putere, să nu aibă legătură cu Dumnezeu, că dacă te împărtăşeşti cu Sfintele Taine, te uneşti cu Iisus Hristos. Cum spun Sfinţii Părinţi:

Trup cu trup, Sânge cu sânge şi Duh cu duh, fac una cu Iisus Hristos. „Cine mănâncă trupul Meu petrece întru Mine”. Cine nu vrea să petreacă cu Iisus Hristos? Cine nu vrea să-L aibă pe Iisus Hristos în El? Masonii, ateii, necredincioşii, nu? Ce făceau primii creştini? Se împărtăşeau în toată ziua şi erau atât de înfocaţi în credinţă, încât lăsau familii, lăsau servicii,

în credinţă, încât lăsau familii, lăsau servicii, Zic că Uniunea Europeană a dat treisprezece milioane de

Zic că Uniunea Europeană a dat treisprezece milioane de euro ca să refacă biserica, să zidească, ca să nu mai vadă biserica dărâmată, ca să nu mai întrebe nimeni de ce s­au dărâmat biserica şi să afle că s­a dărâmat după ce au slujit ortodocşii cu catolicii.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

Copyright M ă n ă stirea PETRU-VOD Ă  AT I T U D I N

AT I T U D I N I

averi, tot şi-l mărturiseau pe Hristos în public. Şi primeau cele mai crunte

chinuri, şi aşa Îl mărturiseau pe Iisus Hristos. Dacă n-ai pe Mântuitorul

Iisus în tine, tremuri la prima adiere de vânt. Ce-i foloseşte omului viaţa,

dacă n-are pe Dumnezeu şi trăieşte ca un păgân? Prin răbdarea voastră vă

veţi mântui sufletele voastre. Prin

Ne supunem la

toate, dar până la credinţă. Ne-am

născut creştini ortodocşi, trebuie să murim creştini ortodocşi, altfel nu ne mântuim.

- Şi dacă biserica noastră va

răbdare, răbdare

- Şi dacă biserica noastră va răbdare, răbdare Ce, noi îl apărăm pe Dumnezeu? Dumnezeu ne

Ce, noi îl apărăm pe Dumnezeu? Dumnezeu ne apără pe noi. Şi când au atacat cruciaţii, într­o secundă, un nor aşa de gros, o ceaţă aşa de mare de nu se mai vedea mâna, a venit peste ei. A fost furtună, a răsturnat tot, s­a desfiinţat cruciada a patra. Am fost nu ştiu la ce mănăstire la Muntele Athos, unde s­a dărâmat biserica.

pactiza cu catolicii? - Eu n-am să fiu catolic niciodată. Nu-i mai pomenesc. Papa uzurpă tronul lui Iisus Hristos, nu? Cine a făcut pe papa vicar? S-au uitat sute de milioane de oameni la televizor când a fost întronizat papă, dar când L-au văzut pe Iisus să vină să-l aşeze pe el vicar? Unde era papa când Mântuitorul S-a răstignit pentru oameni? Unde era papa când Dumnezeu a creat lumea? Dar când au făcut inchiziţia şi când au făcut cruciadele? A auzit toată lumea, ştie toată lumea de fărădelegile lor. Mărturie sunt mucenicii de la Muntele Athos şi din alte părţi. Toate minciunile

sunt de la romano-catolici, toate înşelăciunile. Ei nu se apropie de dreapta credinţă, ei n-au harul Duhului Sfânt şi nici nu fac invocarea Duhului Sfânt. Aşa cum a început lumea, aşa şi sfârşeşte.

- Adică?

- Prin mucenicie. Cum a început creştinismul aşa şi sfârşeşte. Şi-i ia Dumnezeu pe cei ai Lui.

- Credeţi că vom reveni la biserica de catacombă?

- Asta Dumnezeu ştie. Nu ştiu dacă catacomba va mai fi de vreun folos.

De folos îţi este să păstrezi dreapta credinţă, să mărturiseşti. Şi asta a spus-o Apostolul Pavel: să crezi cu inima, să mărturiseşti cu gura. Şi unde să te mai cobori în catacombă, că te vede de la 5 kilometri înălţime şi la 4-5 metri adâncime.

- Deci să rămână fiecare acolo unde este şi să mărturisească?

- Dar unde să te duci? La turci, la păgânii aceia? În Italia, la eretici? Unde să te duci? Asta e o înşelăciune. Mă duc să mă retrag, să mă ascund. Unde?

AT I T U D I N I

duc să mă retrag, să mă ascund. Unde? AT I T U D I N I

După care copac? Acelaşi lucru l-a spus şi părintele Iustin. Măi, staţi acolo,

şi mărturisiţi. Aşa cum s-a întâmplat la mănăstirea Iviru, la cruciada a

patra cu icoana Maicii Domnului, Portăriţa. Au luat-o de la poartă, în

biserică, ca să-i ocrotească de furia cruciaţilor. Icoana s-a dus iar la poartă. Au luat-o în biserică, s-a dus iar la poartă. Când s-o ia din nou, le-a spus Maica Domnului: „Eu vă apăr pe voi, nu voi pe mine”. Ce, noi îl apărăm pe Dumnezeu? Dumnezeu ne apără pe noi. Şi când au atacat cruciaţii, într-o secundă, un nor aşa de gros, o ceaţă aşa de mare de nu se mai vedea mâna, a venit peste ei. A fost furtună, a răsturnat tot, s-a desfiinţat cruciada a patra. Am fost nu ştiu la ce mănăstire la Muntele Athos, unde s-a dărâmat biserica. Uitaţi, foarte interesant. Era la cruciada a patra. La

o parte din preoţi le-a fost frică de cruciaţi, când îi vedeau îmbrăcaţi cu

zale, cu suliţe, cu iatagane şi au primit să slujească cu romano-catolicii în biserică. Iar în timpul liturghiei, s-a dărâmat biserica pe ei şi i-a omorât. Acum câţiva ani în urmă, m-am dus acolo la mănăstirea aceea şi bucătarul era un oltean de-al nostru şi tocmai se ridica biserica. Erau cinci români zidari, erau sus acolo cu o macara, rezideau biserica. Ce-i cu asta? Ce s-a întâmplat? De ce o ridică. Zic că Uniunea Europeană a dat treisprezece milioane de euro ca să refacă biserica, să zidească, ca să nu mai vadă biserica dărâmată, ca să nu mai întrebe nimeni de ce s-au dărâmat biserica şi să afle că s-a dărâmat după ce au slujit ortodocşii cu catolicii. M-am mai dus o dată şi n-am mai văzut biserica deloc. Era o clădire mare, acoperită, înăutru se vedea biserica, dar afară nu se mai vedea, ca să nu se mai ştie trecutul. La mănăstirea Marea Lavră, doi preoţi acolo au slujit cu catolicii, dar când au murit, n-au mai putrezit. Ei vor să îngroape trecutul, dar nu vor reuşi. Însă nici nouă nu ne va fi uşor; va fi vreme de mucenicie! Dar să nu ne temem că nu noi, ci Maica Domnului îi va apăra pe toţi cei care nu s-au închinat lui veliar.

Unde era papa când Mântuitorul S­a răstignit pentru oameni? Unde era papa când Dumnezeu a creat lumea? Dar când au făcut inchiziţia şi când au făcut cruciadele? A auzit toată lumea, ştie toată lumea de fărădelegile lor. Mărturie sunt mucenicii de la Muntele Athos şi din alte părţi. Toate minciunile sunt de la romano­catolici, toate înşelăciunile.

mucenicii de la Muntele Athos şi din alte părţi. Toate minciunile sunt de la romano­catolici, toate
mucenicii de la Muntele Athos şi din alte părţi. Toate minciunile sunt de la romano­catolici, toate
mucenicii de la Muntele Athos şi din alte părţi. Toate minciunile sunt de la romano­catolici, toate

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

Copyright M ă n ă stirea PETRU-VOD Ă  AT I T U D I N

AT I T U D I N I

DE LA BOALA TRUPEAscă LA săNăTATEA

DUHOVNIcEAscă

Interviu cu Părintele Ioan şişmanian

(realizat de fratele Teodor, august, 00)

-

împotriva gripei aviare, gripei porcine etc. Ce ne puteţi spune?

-

ce este evident pentru noi şi practic ştim că aceste sisteme fac din actul medical un act distructiv. Deci din păcate actul medical, vorbesc în general, nu numai referitor la vaccinuri, se vede că devine un act medical care nu mai are scop nici măcar principiul de bază al vieţii medicale, adică în primul rând să nu faci rău. Însă pe de-o parte doctorii sunt confruntaţi cu dilema să dea omului ceea ce el vrea, adică fuga de durere, să nu-l doară. Se recurge la tratamente simptomatice, care să nu doară pe om şi foarte, foarte puţine tratamente care să caute vindecarea cu adevărat a bolilor. Astfel, pas cu pas ne îndepărtăm de sensul medical, de căutarea de a fi un om sănătos, cu un trup sănătos şi cu o minte sănătoasă, adică trup sănătos ca templu al Duhului Sfânt şi minte sănătoasă ca o împlinire a ei, o conştientizare a ei cu raţiunile lui Dumnezeu, cu ştiinţa

Această întrebare nu ştiu dacă punctează cuvântul unui monah, dar

Părinte, referitor la aceste vaccinuri ce au invadat societatea, gen Gardasil,

Lucrurile sunt foarte

simple, fiind nişte acte de marketing internaţional, în care ei caută să distrugă toate sursele alimentare ale unui popor.

să distrugă toate sursele alimentare ale unui popor. dumnezeiască a existenţei – cuvântul Evangheliei.

dumnezeiască a existenţei – cuvântul Evangheliei. Mintea nu se mai preocupă a cunoaşte pe Dumnezeu. Şi fiind aşa, e

foarte simplu ca omul înfricoşat de durere să fie gata a primi fel de fel de vaccinuri, de sisteme de a scăpa de durerile provocate de boli; că de fapt bolile acestea totuşi aveau un rost, un scop.

- Aceste boli care apar aşa, spontan, au vreun fundament real al apariţiei

lor? Sau pur şi simplu au fost inventate, spre atingerea unor scopuri criminale a unor indivizi?

- Lucrurile sunt bivalente. Evident că aceşti viruşi nu par să fie rezultatul

unor evoluţii naturale. Eu cred, după umila mea părere de nebiolog, că aceşti viruşi sunt concepuţi în laborator. Avem deja exemplul gripei aviare, despre care cred nu numai că această boală nu a existat, ci nici măcar nu

AT I T U D I N I

boală nu a existat, ci nici măcar nu AT I T U D I N I

am văzut o manifestare a ei. Pe de altă parte, din punct de vedere biologic

toate măsurile luate au fost absurde şi cel mai interesant e că, deşi somităţi

în domeniul virusologiei şi-au afirmat poziţia, s-a continuat luarea de

măsuri foarte ciudate. De exemplu, atunci când omori toate găinile, mai ales cele care nu au murit, înseamnă că eu nu

am cum să păstrez o linie biologică rezistentă.

Înţeleg că cele care au murit să fie arse, dar în mod biologic; firesc există şi animale care au rezistat la astfel de boli, asta însemnând că au avut un teren biologic foarte bun şi o zestre

genetică deosebită. Ar fi fost firesc să mă bucur

de o astfel de experienţă de atac faţă de viruşi

bucur de o astfel de experienţă de atac faţă de viruşi Nu trebuie să fiu obligat

Nu trebuie să fiu obligat să fac un anumit tip de vaccin. Oriunde apare o astfel de obligaţie este o evidentă apariţie a unei tiranii, a unui dictaturi. Şi către asta mergem, cum am spus mai devreme: o viaţă după dictare, după voia altora, care pentru noi devine o viaţă tiranică, o viaţă dictatorială.

şi

să pot să selectez găinile care au rezistat; aş

fi

luat de la oameni de-acasă eventual sau le

puneam obligaţia să le crească în mod special

pe acelea, îi stimulam chiar, cât se putea şi

nu să cheltui bani să spăl roţile maşinilor,

pentru că pe ele „tropăie viruşii”, ceea ce era

o totală aberaţie. În concluzie aş fi investit

bani pentru crearea unei linii biologice cu rezistenţă genetică foarte sănătoasă. Acum însă au trecut de la cea aviară la cea porcină, apoi urmează cea cabalină şi ce o să mai urmeze? Este limpede că este un plan, nu

conspirativ, ci unul stupid de a-ţi lăsa „curtea”

ta ucisă de unii care-ţi plătesc dinainte nişte beneficii absurde, artificiale. Adică eu să

accept nişte bani să-mi ucidă propriile găini

şi să iau altele, asupra cărora nu am niciun fel

de verificare că ar fi bolnave. Lucrurile sunt

foarte simple, fiind nişte acte de marketing internaţional, în care ei caută

să distrugă toate sursele alimentare ale unui popor, mă refer aici la surse

naturale, indigene, pentru a putea apoi să fie dependenţi. Uitaţi ce se întâmplă cu seminţele de cereale oferite celor din „lumea a treia”: 0 ani Fondul Mondial de Cereale a finanţat şi a trimis în aceste ţări sămânţă hibridată de foarte bună calitate, ziceau ei; după 0 ani de zile, locuitorii acelor ţări, în loc să-şi păstreze din sămânţa pe care o aveau, cultivându-şi

ceva terenuri, deşi era mai slabă calitativ dar avea foarte mare rezistenţă la mediul respectiv, se adaptase tuturor dăunătorilor şi condiţiilor din acea zonă, aceşti oameni au ajuns acum să plătească bani grei pentru fiecare bob de sămânţă pe care ei o primesc. Iar acest tip de sămânţă hibridă nu mai poate fi folosit pentru obţinerea de noi culturi. Deci iată că ei au ajuns robi, tributari unui sistem care nu a fost niciodată cu dragoste şi dăruire.

Ci au folosit un mod viclean de a acapara pieţe şi suflete. Eu, de fapt de

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

00

Copyright M ă n ă stirea PETRU-VOD Ă 00 AT I T U D I N

AT I T U D I N I

asta vorbesc despre acest subiect, pentru că mă uit la suflete. Cum se poate

ca un suflet să fie influenţat de ideea unei gripe oarecare? La prima vedere

nu ar avea nicio legătură. De fapt, tot ce este în viaţa noastră, tot ceea ce

înconjoară omul va interacţiona, desigur, cu sufletul lui, cu mintea lui,

cu stările lui afective: cu fricile lui, cu neputinţele lui, cu îngrijorările lui,

cu panicile lui. De fapt ce se observă? Medicii vorbesc de apariţia unui

val de panică în rândul oamenilor. Foarte mulţi merg la spital,

bolnavi de panică. - Nu numai la spital, ci şi la duhovnic vin oameni cu astfel de probleme. - Cuvântul duhovnicului astăzi este, din păcate, puţin validat. Mă refer la lucrurile evidente, pe care oricine poate să le verifice. Desigur că duhovnicul vede în această panică o stare adâncă de depărtare de Dumnezeu. Asta se întâmplă chiar şi la oamenii care sunt credincioşi. Astfel ajunge acesta să devină robul unor prejudecăţi şi omul îşi aşează mintea şi sufletul pe nişte prejudecăţi, şi chiar dacă îşi dă seama că sunt distructive nu le mai poate stăpâni. Şi unica soluţie este foarte multă dragoste în jurul lui, ca să poată cumva să-i ungă sufletul şi să-i biruie deznădejdea. Numai faptele duhovniceşti ale experienţei pline de darul lui Dumnezeu şi ale Sfinţilor pot, un astfel de suflet, să-l mângâie şi să-l reaşeze pe calea unei vieţi echilibrate, fireşti. Degeaba îl sfătuieşti şi-i spui: „De ce eşti panicat? Nici un motiv nu ai”. El, dincolo de orice motiv, tremură pentru că adâncul lui este afectat, este alterat. Deci, noi ne hrănim duhovniceşte rău şi lăsăm să fim alteraţi în adâncul sufletului nostru de fel de fel de gândiri şi prejudecăţi. Astfel de prejudecăţi sunt şi aceste sisteme de înfricoşare, a diferitelor boli, atât în spaţiul acesta de interacţiune umano-veterinar, cât şi a bolilor tipic umane. Sunt atâtea boli, atâtea vaccinuri anti-cancer, anti-gripal ş.a., astfel încât omul ar trebui să se folosească de cunoştinţele medicale, dar nu să-şi pună în ele toată nădejdea lui, ci să o pună în Dumnezeu. - Totuşi, se mai poate pune chiar şi o minimă nădejde în astfel de medicamente, vaccinuri, când vedem prea bine efectul lor de-a dreptul criminal? - Ideea este că medicamentele ar fi bune, dacă ar avea oameni care să le facă după dragostea lui Dumnezeu. Dar când lipseşte această raportare la Dumnezeu sau măcar la o morală cât de cât firească a lucrurilor, atunci,

la o morală cât de cât firească a lucrurilor, atunci, Când cineva vine şi te obligă

Când cineva vine şi te obligă să faci un anumit lucru dincolo de­a ta libertate, aceasta nu este o părere, nu este o idee. Este o relaţie firească, care duce la o înţelegere a lucrurilor conform cu situaţiile de faţă.

AT I T U D I N I

conform cu situaţiile de faţă. AT I T U D I N I 0 din păcate,

0

din păcate, este dubitabilă folosirea unor astfel de medicamente. Pentru

că de multe ori se întâmplă ca să le iei şi să-ţi facă mai rău.

- Ce facem atunci când astfel de medicamente/vaccinuri sunt impuse

obligatoriu, cum deja se întâmplă la copii nou-născuţi? - Mi se pare ceva absurd. Trăim într-o lume liberă şi democratică, cel puţin

ăsta este „titlul vieţii noastre”. Nu trebuie să fiu obligat să fac un anumit

tip de vaccin. Oriunde apare o astfel de obligaţie este o evidentă apariţie

a unei tiranii, a unui dictaturi. Şi către asta mergem, cum am spus mai

devreme: o viaţă după dictare, după voia altora, care pentru noi devine

o viaţă tiranică, o viaţă dictatorială.

Pentru ce să trăiesc aşa, când eu simt

că nu am nevoie? Avem libertate. Deci

faptul că apar nişte obligativităţi de genul acesta, nu e ceva firesc.

- Toate aceste semne arată împlinirea

unor profeţii, lăsând la o parte teoriile

conspiraţioniste care zic că anumiţi indivizi foarte bogaţi şi-au propus să reducă populaţia lumii?

- Mie mi se pare ciudat povestea

aceasta cu teoria conspiraţionistă. Iertaţi-mă, dar aceasta nu este teorie, este o evidenţă. Teoriile sunt mai mult

ca nişte păreri. Noi nu putem trăi în

păreri, ci in certitudini. Când cineva vine şi te obligă să faci un anumit lucru dincolo de-a ta libertate, aceasta nu este o părere, nu este o idee. Este o

relaţie firească, care duce la o înţelegere

a lucrurilor conform cu situaţiile de

faţă. Apoi, dacă vin şi corelez mai multe situaţii de acest fel şi văd că au

o legătură între ele, ele având loc şi la noi în ţară, şi-n Europa, şi-n Africa,

şi-n Brazilia etc. - asta nu înseamnă teorie, ci o evidenţiere a unor situaţii reale, de fapt. Şi nu trebuie să fac nişte corelaţii de gândire, ci îmi dau seama că e limpede. Lucrurile stau aşa cum stau.

- Raportat la viaţa noastră duhovnicească aceste situaţii sunt rezultatul

decăderii -

umane. Decădere din harul lui Dumnezeu, decădere din

ascultarea de Dumnezeu, decădere care trebuie să se întâmple pentru că este vorba de momentul cernerii: „Unul se va lua, altul se va lăsa”. Şi aici

sunt atâtea lucruri adânci, pentru că şi treaba aceasta cu „a lua şi se va lăsa”

mi se pare o chestie, care vine peste noi fără voia noastră.

- În cazul acesta, ce putem face noi? Să ne împotrivim sau e bine să nădăjduim

vine peste noi fără voia noastră. - În cazul acesta, ce putem face noi? Să ne

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

0

Copyright M ă n ă stirea PETRU-VOD Ă 0 AT I T U D I N

AT I T U D I N I

că, având o viaţă duhovnicească, Dumnezeu trebuie să ne ajute şi că nu se

vor abate asupra noastră astfel de pedepse?

-

că ar avea acest drept. Dar toţi să avem credinţa că dacă pic acum în

genunchi în faţa lui Dumnezeu pentru viaţa mea, şi dacă la rugăciunile

de seară fiecare om îşi mărturiseşte păcatele cu căinţă şi cu durere zicând:

„Doamne, milostiv fii mie păcătosului” şi dacă în mod normal şi curent

se spovedeşte şi din mila lui Dumnezeu şi cu multă înfricoşare, cu mult

cutremur se aproprie de Trupul şi Sângele Domnului, având conştiinţa că trebuie să ierte tuturor celorlalţi, să împlinească chemarea lui de creştin şi de om care trăieşte cu nădejdea aceasta a unei împliniri duhovniceşti şi fiinţiale, atunci cum să nu nădăjduiesc eu la mântuire?! Normal că

nădăjduiesc la mântuire, dar nu o fac în virtutea unor calităţi ale mele, ci

E un lucru sincer şi firesc. Nimeni nu poate gândi dacă se mântuieşte,

Aceste boli şi încercări sunt nişte filtre, la care să nădăjduim că vom da răspunsul cel bun. Eu dacă acum sunt bolnav, sunt răcit, atunci să zic: „Doamne, slavă Ţie pentru boala asta! M­ai înţelepţit cu încă ceva”. Am înţeles o chestie importantă, căci fiind bolnav nu puteam să merg la biserică, de exemplu. Am zis aşa: „Doamne, iartă­mă că nu am mers la slujbă”. E de înţeles asta.

a marii iubiri a lui Dumnezeu şi în virtutea credinţei şi nădejdii pe care Dumnezeu ne-o dăruieşte. Aceste boli şi încercări sunt nişte filtre, la care să nădăjduim că vom da răspunsul cel bun. Eu dacă acum sunt

că vom da răspunsul cel bun. Eu dacă acum sunt bolnav, sunt răcit, atunci să zic:

bolnav, sunt răcit, atunci să zic: „Doamne, slavă Ţie pentru boala asta! M-ai înţelepţit cu încă ceva”. Am înţeles o chestie importantă, căci fiind bolnav nu puteam să merg la biserică, de exemplu. Am zis aşa: „Doamne, iartă-mă că nu am mers la slujbă”. E de înţeles asta. Dar păcatul cel mare este altul, acela că nu am zis: „Doamne, dă-mi puterea să merg la slujbă”. Şi că mă mulţumesc că sunt bolnav şi stau în pat. Şi într-adevăr mi-e rău, stau în pat, mă doare una, alta, dar nu zic: „Doamne, Doamne, Tu, Care ai ridicat pe slăbănogul şi pe soacra lui Petru, ridică-mă şi pe mine şi dă-mi putere să merg la biserică, la biserica mea şi să-Ţi dau slavă”. Dacă aş spune asta, poate că ar fi mai bine. Cam la fel stau lucrurile şi în cazul acestor năpaste ce se abat asupra noastră. Să fim tari în credinţă şi în răbdare, având ca exemplu pe dreptul Iov, încredinţaţi fiind că Dumnezeu ne încearcă credinţa şi ne doreşte mântuirea mai mult ca oricine. Să ne-o dorim şi s-o dobândim cu toţii! Aşa să ne ajute Dumnezeu! Amin.

s-o dobândim cu toţii! Aşa să ne ajute Dumnezeu! Amin. AT I T U D I

AT I T U D I N I

toţii! Aşa să ne ajute Dumnezeu! Amin. AT I T U D I N I 0

0

PăRINTELE ARsENIE PAPAcIOc DEsPRE AIUD: „să sE FAcă măNăsTIRE, FăRă ADAOs; măNăsTIRE-măNăsTIRE”

convorbire cu Părintele Duhovnic Arsenie Papacioc despre proiectele de la Râpa Robilor (a consemnat Iulian Lița, august 00)

Sfinţia Voastra, la Aiud este un mo- nument construit de foştii deţinuţi politici, şi un schit. Este în proiect să se facă o mănăstire la Aiud. Nu ştiu dacă aţi aflat de lucrul acesta. Părintele Arsenie: Să se facă o mănăstire, nu ştiu! Dar că s-a făcut o bisericuţă, un schit, mi-a spus chiar Mitropolitul Bartolomeu Anania.

Sfinţia Voastră, există un proiect, mai vechi, iniţiat de Părintele Justin, să se construiască o mănăstire la Aiud; de asemenea un proiect mai nou, cultural:

ideea unui centru memorial, un fel de muzeu al holocaustului românilor, cum fac evreii, ei pun accentul mai mult pe cultură - idee a actorului Dan Puric. Sfinţia Voastră ce credeţi că ar trebui să fie mai important acolo, ce ar trebui să primeze: mănăstire sau centru cultural ? Părintele Arsenie: Părerea mea: să se facă mănăstire, fără adaos; mănăstire-

mea: să se facă mănăstire, fără adaos; mănăstire- mănăstire, cu trăire de mănăstire, să se pună

mănăstire, cu trăire de mănăstire, să se pună mai mult accentul pe trăire, pe slujbă, ca să fie pomeniţi deţinuţii. Mănăstire, nu centru cultural.

este şi nu este, să speculeze fel de fel de idei; mă duc ca

la un birou. La Aiud este un celular mare, care are 60 de celule. Patru etaje în formă de T, şi acolo ar putea să se facă ceva; dar e prea mare pentru mănăstire, celularul să fie chilii.

Centru cultural

Important este şi ce-ar fi vrut foştii deţinuţi politici, care au murit acolo Părintele Arsenie: Mănăstire! Sunt sute de inşi care au murit acolo. Bunăoară, să spun un caz: unuia care nu încăpea în coşciug, i-au tăiat

Batjocură faţă de trupul

picioarele şi i le-a pus alături. Era prea lung

omenesc, trup omenesc pe care l-a luat şi Hristos!

Mănăstirea e mai preten­ ţioasă decât un centru cultural, căruia îi pui o firmă acolo, şi aşa rămâne: placa aia. Mănăstirea nu­i aşa. Trebuie trăitori, cu stareţ, cu un număr de călugări, măcar până­n zece.

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

0

Copyright M ă n ă stirea PETRU-VOD Ă 0 AT I T U D I N

AT I T U D I N I

O să-i spunem şi IPS Anania opinia Sfinţiei Voastre. E bine aşa?

Părintele Arsenie: E bine. Fără discuţie, o să comunicăm noi. Dar nu-i

uşor să faci o mănăstire. Păi, sigur! Mănăstirea e mai pretenţioasă decât

un centru cultural, căruia îi pui o firmă acolo, şi aşa rămâne: placa aia.

Mănăstirea nu-i aşa. Trebuie trăitori, cu stareţ, cu un număr de călugări,

măcar până-n zece. IPS Anania va avea o părere, dar părerea mea este să

fie mănăstire, nu centru cultural. Mănăstirea o susţine Episcopatul, ea

nu centru cultural. Mănăstirea o susţine Episcopatul, ea ţine de Cluj, mi se pare. De Alba.
nu centru cultural. Mănăstirea o susţine Episcopatul, ea ţine de Cluj, mi se pare. De Alba.

ţine de Cluj, mi se pare.

De Alba. Şi de Alba ţine. Părintele Arsenie: Asta-i părerea mea:

mănăstire, nu centru cultural. Dar ca să faci

o mănăstire, e mai greu! Eu o declar, dar trebuie împlinită!

Sfinţia Voastră, la Aiud sunt oameni care merg în pelerinaj. Sunt oase galbene la Aiud. Părintele Arsenie: Dragul meu, una e să te duci să vizitezi, să te închini, să te rogi; alta este să fii călugăr. (Trebuie) o obşte, măcar până-n zece persoane.

Credem că se încearcă să se preia de către

alţii, care nu sunt foarte cinstiţi, ideea aceasta a Aiudului. Părintele Arsenie: Nu e cazul să pierdem vremea. Mi-am spus punctul de vedere. Eu îţi spun de ce nu e bine centru cultural: că nu-i nimic. Decât într-o discuţie oarecare,

şi suferinţa rămâne îngropată permanent, şi

fac să speculeze suferinţa.

O mănăstire are slujbă zilnică, şi-i aminteşte

zilnic. Încet-încet poate-i capătă numele

celor care au suferit acolo. Şi Aiudul nu-i

numai Gafencu şi Ianolide

au fost băieţi

buni, dar sunt atâţia inşi care-au murit acolo.

;

Eu

îi pomenesc cât se poate.

Mi

se pare că punctul de vedere cel mai greu

o să-l aibă I.P.S. Bartolomeu Anania. El a

sfinţit şi schitul, şi bisericuţa.

Anania. El a sfinţit şi schitul, şi bisericuţa. AT I T U D I N I

AT I T U D I N I

El a sfinţit şi schitul, şi bisericuţa. AT I T U D I N I 0

0

O, căLUGăRIE! TâNGUIREA mONAHULUI IsPITIT

monahia Fotini

O, călugărie! Cât de negrăită este taina ta şi cât de ademenitoare sunt braţele cu care m-ai îmbrăţişat la început – dar cât de dureroasă este şi strânsoarea ce m-a cuprins în braţele tale! Să mă întorc?! Mă strângi prea tare. Să merg înainte? Nu am putere. Legată sunt de braţele tale, dar şi de patimile mele. Îmi simt sufletul ferecat şi nici o geană de lumină nu zăresc. Ce întuneric! De neînţeles îmi sunt toate şi păşesc ca într-o robie. O, călugărie! Unde este dulcea mângâiere ce mi-o arătai la revărsatul zorilor, când cu nesaţ începeam să rostesc rugăciunea Mirelui Meu? Îl purtam cu mine oriunde, cu animalele la păscut, printre bucate la bucătărie şi în tot locul vedeam Numele lui Iisus. O, călugărie! Unde-ţi este nebiruita putere ce mi-o arătai la apusul

Numai tu furi harul Domnului şi­l ascunzi de la mine, ca să mi­l dai mai apoi mai strălucit. Toţi poate ajung la acest impas, dar eu cum voi trece de el? Cum voi ajunge la lumina de dincolo de întuneric, de dincolo de acest tunel?

lumina de dincolo de întuneric, de dincolo de acest tunel? soarelui, că parcă nimeni nu era
lumina de dincolo de întuneric, de dincolo de acest tunel? soarelui, că parcă nimeni nu era

soarelui, că parcă nimeni nu era mai de neînvins ca mine? Legea firii era mult prea mică faţă de puterea ta. Somnul mi-l opreai, foamea mi-o făceai prieten, trupu-mi întăreai, mintea mi-o furai şi o trimiteai să cotrobăie prin vieţile Sfinţilor şi paginile filocalice ale de Dumnezeu purtătorilor Părinţi – şi hotar nu mai găsea. O, călugărie! Unde-ţi este liniştea ce mi-o aduceai în miez de noapte şi-n inimă mi-o aşterneai? Şi acolo se desfăcea o lume nouă, cu care abia aşteptam să mă întâlnesc, o lume ce-mi stingea simţurile trupeşti şi-mi aprindea lumina cea negrăită din care curgeau izvoarele vieţii veşnice?

Copyright

Mănăstirea

PETRU-VODĂ

0

Copyright M ă n ă s t i r e a PETRU-VOD Ă 0 AT I

AT I T U D I N I

Toate celelalte mi se făceau grabnic trecătoare şi neînsemnate, iar eu rămâneam faţă-n faţă numai cu veşnicia. Cine m-ar fi despărţit de dragostea Mirelui meu? Oare necazurile ce veneau de la oameni? Nicidecum! Oare

vreo altă neputinţă sau dragoste străină? Cum ar fi putut, dacă braţele tale mă-mbiau cu atâtea bunătăţi cereşti? Dar, vai! Pulbere şi vis sunt toate acestea pentru mine, acum. Abia dacă-

mi mai aduc aminte că le-am gustat vreodată. Străine-mi sunt braţele ce

că le-am gustat vreodată. Străine-mi sunt braţele ce Somnul mi­l opreai, foamea mi­o făceai prieten, trupu­mi
că le-am gustat vreodată. Străine-mi sunt braţele ce Somnul mi­l opreai, foamea mi­o făceai prieten, trupu­mi

Somnul mi­l opreai, foamea mi­o făceai prieten, trupu­mi întăreai, mintea mi­o furai şi o trimiteai să cotrobăie prin vieţile Sfinţilor şi paginile filocalice ale de Dumnezeu purtătorilor Părinţi – şi hotar nu mai găsea.

mă cuprind acum şi parcă mă doare strânsoarea ta. Au rămas patimile mele şi strânsoarea ta. Urâciunea mă-nconjură din toate părţile. În zadar îmi ridic mintea din nou prin scrierile Sfinţilor Părinţi, că pică ameţită lângă hoitul meu. În zadar îmi silesc inima să strige către Hristos, străin e Mirele de ea. În zadar caut la cei de lângă mine, că rămân tot paralizat. Parcă înnebunesc, dar oare n-am înnebunit? O, călugărie, numai tu şti aceste taine. Numai tu furi harul Domnului

şi-l ascunzi de la mine, ca să mi-l dai mai apoi mai strălucit. Toţi poate

ajung la acest impas, dar eu cum voi trece de el? Cum voi ajunge la lumina

de

dincolo de întuneric, de dincolo de acest tunel? Un tunel mă desparte

de

lumina lui Hristos. Cum voi trece de toate gropile ce nu le văd? Nu

ştiu! Mila Ta, Doamne, mă va urma în toate zilele vieţii mele?

O, călugărie, strânge-mă tare ca să nu alunec din braţele tale, cu care m-

am legat din tinereţile mele. Ţine-mă cu darul tău, cel dat mie de Hristos, Domnul meu.

din braţele tale, cu care m- am legat din tinereţile mele. Ţine-mă cu darul tău, cel