Sunteți pe pagina 1din 136

Manastirea Caraclau

Asezata intr-un cadru natural, atractiv si reconfortant, strajuita de culmi domoale acoperite cu
paduri de foioase si fanete, Manastirea Caraclau este una din manastirile tinere, ce incearca incet dar
sigur sa se alinieze in randul manastirilor care au ajuns la maturitate atat din vedere spiritual cat si
material.
Situat la aproximativ 11 km de orasul Onesti (spre Bacau), pe frumoasa vale a Trotusului, in
comuna Barsanesti, satul Caraclau, locasul monastic incanta ochiul si sufletul pelerinului prin
simplitate si fiorul duhovnicesc ce il transmite.
Existenta unei manastiri in aceste tinuturi a fost dorita de foarte mult timp de localnici, mai ales ca
traditia consemneaza faptul ca viata monahala a lasat amprente vii in sufletele oamenilor prin schitul
care timp de 200 ani (1680-1871) a animat viata spirituala a satenilor.
Acestia au vrut sa dovedeasca faptul ca sunt vrednici urmasi ai celor ce, sub conducerea celui
nascut la ,, Bethleemul" neamului nostru de la Borzesti, a Sfantului Stefan Cel Mare, au facut din
Moldova o poarta a crestinatatii, in spatele careia se ridicau biserici in cinstea lui Dumnezeu si a
sfintilor sai.
Manastiri ca cele de la Magura Ocnei, Bogdana, Sf. Sava si altele, au beneficiat de iubirea
jertfelnica a acestor oameni, cu un respect deosebit pentru monahi si monahii, pe care i-au ajutat din
punct de vedere material, actul lor ramanand unul anonim, stiut de Bunul Dumnezeu si purtat in
rugaciunile care se fac pentru ctitori.
Cel ce a cunoscut inimile si dorinta lor de a continua traditia monahala pe aceste meleaguri, a
randuit ca la inceputul celui de-al treilea mileniu visul sa le devina realitate. PS. Eftimie al Romanului
a dat binecuvantarea pentru punerea pietrei de temelie a noului locas monastic, iar slujba a fost
oficiata in ziua pomenirii Sfintei Mucenite Ecaterina (25 noiembrie), in anul 2000, de catre PS.
Arhiereu Vicar Ioachim Bacauanul, fiind prima de acest gen pe care Prea Sfintia Sa a savarsit-o de la
hirotonirea intru Arhiereu (2 mai 2000).
Angajarea lor deliberata si plina de entuziasm la construirea manastirii a dat roadele asteptate si
pentru faptul ca intreaga comunitate a Caraclaului la care s-au alaturat locuitori ai satelor de pe Valea
Trotusului, s-au adunat in jurul parintelui ieromonah Teodor Ambarus, care a coordonat lucrarile de
constructie. S-a creat o adevarata sinergie in care monahi si mireni si-au dat mana pentru ca in spatiul
mistic al Manastirii, impreuna sa primeasca binecuvantare lui Dumnezeu.
In data de 25 iulie 2004, in anul implinirii a 500 de ani de la trecerea in vesnicie a
Binecredinciosului Voievod Stefan Cel Mare si Sfant, s-a sfintit biserica din lemn cu hramul "Sfantul
Ierarh Spiridon" de catre Prea Sfintitul Ioachim Bacauanul, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului. A
fost oficiata apoi Sfanta Liturghie arhiereasca la care au participat un sobor de 25 slujitori , inconjurati
fiind de numerosi credinciosi.
In prezent in acest locas monastic se nevoiesc duhovniceste mirese ale lui Hristos (maici) care sunt
pastorite de monahia Siluana Matei, stareta manastirii, si de parintele duhovnic Protosinghelul Teodor
Ambarus.

Dumnezeu sa implineasca gandul vrednicilor ctitori fondatori, sa le sporeasca darul si sa-i ocroteasca
pe lucratori, pe donatori, miluitori, binefacatori, slujitori si pe toti cei ce se vor inchina in acest sfant
locas.

Iubiti credinciosi,
Monahismul in general si monahii in special, au fost si sunt piatra de poticneala pentru multi, asta
pentru ca nu l-au inteles si nu l-au apreciat la justa lui valoare. Nenumarate "de ce-uri" si "pentru ce-
uri" au razbit peste veacuri, actualizandu-se mereu in mintea unora, care necunoscand sensul vietii
monahale isi dau rautacios cu parerea la adresa celor care au pasit pe acest anevoios drum spre
indumnezeire prin har.

Manastirea pentru unii inseamna doar liniste, muscate rosii la ferestre, vederi si suveniruri, si�

personaje stranii imbracate in haine negre care misuna


grabite intr-o directie sau alta in incinta manastirii. Pentru
altii insa, manastirea inseamna loc de reculegere, de
impacare cu Dumnezeu prin pocainta, nevointa, lacrimi si
spovedanie.

Pentru toti insa, Dumnezeu se jertfeste zilnic in Sfantul


Altar, cautandu-I pe toti, iubindu-I pe toti, iertandu-I pe toti
si asteptand intoarcerea din tara straina a pacatului catre
parinteasca Lui casa. Intr-un fel sau altul, toti suntem niste
fii risipitori si nerecunoscatori fata de El.
Sa ne intoarcem fata spre Hristos si spre Biserica Sa, sa
respectam traditiile si valorile perene ale ortodoxiei, sa
iubim si sa respectam preotii si monahii si mai ales sa nu ne pierdem nadejdea mantuirii.

Mesajul Maicii Starete a Manastirii "Nasterea Maicii Domnului"-Caraclau,


Monahia Siluana Matei

2
REFLECTII TEOLOGICE

Adevarul

„Om desavârsit este acela care iubeste adevarul si dreptatea, care Îl iubeste pe Dumnezeu, Sfântul
Vasile cel Mare.
„Fructul esential al sufletului este adevarul, Sfântul Vasile cel Mare.
„Consimtamântul general fara adevar, o eroare veche, Sfântul Ciprian.
„Atâta adevar poate cuprinde cunostinta fiecaruia, câta siguranta îi dau blândetea, smerenia si
dragostea, Sfântul Marcu Ascetul.
„Cine nu iubeste adevarul, nu l-a cunoscut înca , Sfântul Grigorie de Nazianz.
„Când noi însine nu suntem convinsi de adevar, cum sa-i convingem si pe altii? , Sfântul Ioan Gura de
Aur.
„Cautarea fara patima duce la adevar, Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Credinta este începutul vietii, iar dragostea sfârsitul ei. Între ele - adevarul, Sfântul Ignatie al
Antiohiei.
„Adevarul îl împinge pe om sa caute adevarul, Sfântul Macarie.
„Învata gura sa vorbeasca ce-i în inima ta , Pimen.
„Adevarul este triumful Spiritului. Adevarul integral este Dumnezeu. Iar razele acestui adevar
integral, adevar divin, adevar al Logosului, se rasfrâng si asupra cunoasterii fragmentare de ordin
stiintific, întoarsa spre realitatea universala data, obiectiva , N. A. Berdiaev.
„Fara smerenie, adevarul e orb, Ilie Edictul.
„Adevarul se identifica cu trairea sau experienta nemijlocita, iar teologia cu vederea lui Dumnezeu ,
Christos Yannaras.
„Adevarul nu raspunde la întrebarea CE? Ci la întrebarea CINE? .
Acedia
Acedia „vecina cu tristetea si încercata mai ales de cei însingurati, este un vrajmas mai înversunat,
obisnuit celor ce traiesc în pustiu , Sfântul Ioan Casian.
„Însanatosirea si leacul ei (acediei n.n.) izvorasc din liniste. Aceasta este mângâierea celui ispitit de
ea. Dar din întâlniri nu primeste niciodata lumina mângâierii si convorbirile cu oamenii nu-l
tamaduiesc, ci-l odihnesc pentru o vreme, dupa aceea se ridica împotriva lui cu mai multa tarie. El are
neaparat nevoie de un om luminat, cercat în astea, ca sa fie luminat de el si întarit în toata vremea de
credinta , Sfântul Isaac Sirul.

3
„Toate patimile tin sau numai de iutimea sufletului, sau numai de partea poftitoare a lui, sau de cea
rationala, cum e uitarea sau nestiinta. Dar acedia, facându-se stapâna peste toate puterile sufletului
stârneste deodata aproape toate patimile. De aceea este si cea mai grea dintre toate celelalte patimi.
Bine zice asa Domnul, când da doctoria împotriva ei : „întru rabdarea voastra veti dobândi sufletele
voastre , Luca 21,19, Sfântul Maxim Marturisitorul.

Asceza
„Este cu neputinta sa se faca cineva dintr-o data barbat bun si întelept. Trebuie gând staruitor, vietuire,
încercare, vreme, nevointa si dor dupa lucru bun , Sfântul Antonie cel Mare.
„Tinta ultima - împaratia cerurilor; scopul - curatia inimii. Postul, privegherea, … nu sunt
desavârsirea, ci uneltele desavârsirii. Domnul da harul Sau tâlcuitorilor dupa vrednicia si darul
ascultarii , Sfântul Ioan Casian.
„A vorbi despre Dumnezeu este un lucru mare, dar este un lucru si mai mare a te curati pentru
Dumnezeu , Sfântul Grigorie de Nazianz.
„Pe cât înfloreste trupul, pe atât sufletul se ofileste, si pe cât trupul se ofileste, pe atât înfloreste
sufletul , Pateric.
„Fara asceza si fara înfrânare e cu neputinta celui ce se nevoieste în evlavie sa subjuge patimile carnii ,
Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Dobândirea Împaratiei consta, cel putin pentru început, din cucerirea unui loc care este în mine si pe
care nu-l cunosc, pentru ca eu nu ma aflu acolo .
„Ascetul da iar misticul primeste .
„Eu îmi omor trupul pentru ca altfel ma ucide el .
„Nu cu instrumentele culturii, ci cu mâinile lor goale au mentinut ascetii idealul crestin la înaltimea lui
transcendentala .
„Vinde tot ce ai, ba mai mult, vinde tot ce esti .
„Un sportiv îsi exerseaza trupul, un ascet îsi exerseaza carnea .
„Asceza - lupta interioara cu scopul de a câstiga o stapânire a spiritualului asupra materialului .
„Cel ce «lucreaza» este Dumnezeu si cel ce «transpira» este omul .
„Nu sfaturile sau medicamentele sunt cele care vindeca sufletul bolnav, care dau viata unei minti
moarte, care curatesc o inima pângarita, ci metodele ascetice ale Bisericii Ortodoxe: înfrânarea,
dragostea, rugaciunea si paza mintii de provocarile satanei, serpuite prin cugetari rele , Hieroteos
Vlachos.

4
Ascultarea
„Nu povatuitul povatuieste pe povatuitor ci povatuitorul pe povatuit, nu eu am sa scot la iveala
greseala povatuitorului, ci el are sa faca aceasta cu greseala mea, nu eu sunt judecatorul lui, ci el este,
judecatorul meu , Sfântul Ioan Scararul.
„Precum cel ce nu are povatuitor se rataceste usor pe drum, asa si cel ce umbla pe o cale singuratica
dupa voia sa, se pierde usor, chiar daca are toata întelepciunea lumii , Sfântul Ioan Scararul.
„…Caci ascultarea înseamna a nu te încrede în tine, în savârsirea celor bune, pâna la sfârsitul vietii ,
Sfântul Ioan Scararul.
„Precum faptuirea este calea spre vedere, asa ascultarea e calea spre liniste , Sfântul Ioan Scararul.
„Daca înaintând pe drumul ascultarii, vei schiopata, sa stii ca nu vei strabate usor distanta cealalta ce
îti sta în fata, adica vietuirea cea dupa Hristos, nici nu vei fi încununat cu cununa daruita biruitorilor
… iar daca va veni asupra ta vreo furtuna si vreo clatinare, acestea vor fi pe masura neascultarii tale.
Caci cel ce asculta cu adevarat nici diavolul însusi … nu-l poate vatama , Sfântul Ioan Scararul.
„…Cel ce doreste sa vietuiasca fara greseala trebuie sa petreaca în supunerea fata de un parinte
încercat si nesupus înselarii … si sa socoteasca porunca si sfatul lui ca pe cuvintele si sfatul lui
Dumnezeu … , Sfântul Ioan Scararul.
„Exceptii de desavârsire fara sfatuire, ascultare sunt rare , Sfântul Ioan Scararul.
„Ascultarea este mormânt al vointei si înviere a smereniei , Sfântul Ioan Scararul.
„Nu staretii lipsesc ci ascultatorii , Arhim. Sofronie.
„Nu datorez supunere celui care nu se supune lui Dumnezeu .
„Daca aceasta iubire pentru Hristos dispare de la un parinte, fiul nu mai poate ramâne în ascultare .
„… Poate sa para tot atât de stupid sa stropesti lemnul uscat în desert, ca si repetarea neîncetata,
împotriva tuturor gândurilor, a unei formule de rugaciune. Aceasta rugaciune este apa care uda inima
de piatra, ce va deveni într-o zi inima din carne prin rabdarea si prin stradania omului si prin mila lui
Dumnezeu .
Averea
„Nu vreau ca tu sa fii robul banilor, dar nici ca te uiti ca la niste dusmani la cele ce ti-au fost date de
Dumnezeu spre folosul tau. Sa nu cumva sa spui vreodata ca banii apartin diavolului , Sfântul Chiril al
Ierusalimului.
„Cum sa-ti pun sub ochi suferintele saracului, ca sa întelegi din ce suspine îti aduni tu comorile? ,
Sfântul Vasile cel Mare.
„Nu este bogat cel ce are multe averi ci cel ce nu are nevoie de multe , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Bogatia si saracia nu sunt prin ele însasi nici bune nici rele, ele devin asa dupa dispozitiile celor care
le folosesc , Sfântul Ioan Gura de Aur.

5
„Dumnezeul unora este banul; Dumnezeul altora este pântecele. Nu sunt si acestia închinatori la idoli?
, Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Circula o zicala ca banul e ochiul dracului. Eu nu-l concep ca ochiul dracului, eu îl concep ca pe o
scara dubla. Daca-l posezi, indiferent în ce cantitati, si te misti în sus binefacator pe scara, nu mai e
ochiul dracului. Iar daca cobori, te duce cu el în infern… , Petre Tutea.
Binele
„Fa bine celui ce te nedreptateste si-ti vei face prieten pe Dumnezeu , Sfântul Antonie cel Mare.
„Pe calea binelui mai degraba obosesti odihnindu-te, decât ostenindu-te , Sfântul Vasile cel Mare.
„Ceea ce are omul dumnezeiesc în el este putinta de a face bine , Sfântul Grigorie de Nazianz.
„Binele nu are margini , Sfântul Grigorie de Nyssa.
„A nu face binele înseamna a face raul , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Dumnezeu nu cauta binele facut, ci scopul pentru care a fost facut , Sfântul Ioan Damaschin.
„Pentru orice lucru bun, Dumnezeu Se bucura , Sfântul Efrem Sirul.
„Priviti Binele însusi daca puteti. Astfel veti vedea pe Dumnezeu, care nu este bun prin vreun alt bine
decât prin El Însusi. (...) N-ar exista bunuri variabile, daca n-ar exista un bun imuabil , Fericitul
Augustin.
„Motivul principal, din care trebuie sa facem binele sau scopul de care credinciosul trebuie sa tina
seama în actiunile sale, este valoarea absoluta a binelui si nu foloasele ce decurg de pe urma lui ,
Hristu Andrutsos.

Biserica
„Unde este Biserica, acolo este Duhul lui Dumnezeu; unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este
Biserica , Sfântul Irineu.
„Hristos zideste Biserica din pietre inteligibile , Sfântul Chiril al Alexandriei.
„Nimic nu poate sfâsia trupul Bisericii atât de mult ca mândria , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Era frumoasa vremea când casele erau biserici, fata de acum, când bisericile sunt case , Sfântul Ioan
Gura de Aur.
„Biserica este noua zidire a lumii. Privind în ea, Îl descoperi pe Cel ce este totul în toate , Sfântul
Grigorie de Nyssa.
„Biserica este în acelasi timp o serie de imagini sau icoane reprezentând simultan pe Dumnezeu,
cosmosul, omul si sufletul , Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Biserica se întelege în doua feluri: adunarea credinciosilor si unitatea sufletului , Sfântul Macarie.
„Nu poate exista Biserica în afara iubirii , Sfântul Ioan de Kronstadt.
„Pentru cel care se roaga neîncetat, lumea întreaga devine biserica , Cuviosul Siluan.
„Biserica : Cosmosul cosmosului , Origen.

6
„Biserica poate fi ispitita, dar nu poate fi învinsa , Fericitul Ieronim.
„Biserica este Trupul extins al lui Hristos în întreaga umanitate si creatie. Iisus Hristos îi aduna pe cei
ce se mântuiesc si îi ridica la asemanarea cu Sine, prin energia harului din Biserica , Pr. prof. Dumitru
Staniloae.
„Biserica Ortodoxa este o bucurie a tuturor de toti , Pr. prof. Dumitru Staniloae.
„Biserica este icoana Sfintei Treimi, o «unitate a comuniunii», o «unitate a dragostei» , Pr. prof.
Constantin Galeriu.
„Biserica nu vorbeste despre Dumnezeu, ci Dumnezeu Se adreseaza Bisericii prin Cuvântul si Duhul
Sau , Pr. prof. Ion Bria.
„Rolul principal al Bisericii nu este acela de a fi instrument de putere si dominatie, ci de iubire si
comuniune , Pr. prof. Dumitru Popescu.
„Biserica este hristosul social, comunitar, care parcurge necontenit drumul lui Hristos cel personal ,
Pr. prof. Dumitru Popescu.
„Biserica este în lume marele rug aprins al carui foc nesfârsit nu este altcineva decât Duhul Sfânt , O.
Clement.
„A se aduna în Biserica, în notiunea crestinismului primar, înseamna a alcatui o adunare al carei scop
este a descoperi, a realiza Biserica , Alex., Schmemann.
„Ma duc la Biserica, înseamna ca eu merg la adunarea credinciosilor ca împreuna sa alcatuim
Biserica, ca sa fiu madular al Trupului lui Hristos , Alex., Schmemann.
„Adunarea Bisericii … nu este însumarea oamenilor pacatosi si nevrednici care o compun, ci Trupul
lui Hristos. Adeseori spunem ca mergem la Biserica pentru ca sa primim ajutor, putere harica,
mângâiere …, uitam ca noi suntem Biserica ca Hristos se afla în madularele Sale … noi suntem întru
Hristos si Hristos în noi , Alex., Schmemann.
„În biserica afli ca existi , Petre Tutea.
„Ce pustiu ar fi spatiul daca n-ar fi punctat de biserici! , Petre Tutea.
„Hristos este Biserica concentrata în realitate personala, iar Biserica este Hristos dezvaluit în realitatea
istorica , A. Mateina.

Blândetea
„Raspunde cu blândete si rabdare si, înaintea patimilor, rabda cu placere si smerenie Domnului ,
Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Frâneaza iutimea sufletului cu iubirea, vestejeste pofta lui cu înfrânarea si înaripeaza cugetarea lui cu
rugaciunea … , Sfântul Maxim Marturisitorul.

7
„Frânarea iutimii se face prin tacerea le vremea cuvenita; frânarea poftei nerationale prin hrana cu
masura; frânarea gândurilor fara rânduiala prin rugaciune într-un singur gând , Sfântul Maxim
Marturisitorul.
„Trei sunt virtutile care aduc mintii lumina totdeauna: a nu vedea rautatea vreunui om; a rabda
netulburat cele ce vin asupra noastra; si a face bine celor ce ne fac rau … , Sfântul Maxim
Marturisitorul.
„Blândetea este sprijinul rabdarii, usa iubirii. ... Prin blândete, sufletul se apropie de simplitate, care
este idealul fiintei spirituale , Pr. prof. Dumitru Staniloae.

Bogatia
„Bogatii considera averile, care sunt comune tuturor oamenilor, ca ale lor, pentru ca ei au pus mâna
mai întâi pe ele. Daca fiecare om si-ar opri pentru sine numai atât cât îi trebuie pentru satisfacerea
nevoilor sale si daca ar da ce-i prisoseste celui nevoias, atunci nimeni n-ar mai fi bogat, nimeni sarac .
. . Oare nu esti lacom, nu esti hot când însusesti cele ce ti-au fost date în administrarea ta ? Cel ce
dezbraca pe cel îmbracat se numeste borfas. Merita oare alt nume cel care nu îmbraca pe cel gol, odata
ce poate face aceasta ? Pâinea, pe care o tii tu, este a celui flamând ; haina, pe care o pastrezi în lazile
tale, este a celui dezbracat ; încaltamintea, care se strica în casele tale, este a celui descult ; argintul pe
care-l tii îngropat, este al celui nevoias. Deci, pe atâtia oameni nedreptatesti câtor ai putea sa le dai din
avutiile tale , Sfântul Vasile cel Mare.
„Când vei socoti câstigarea banilor si multul lor folos, ca pe o amagire vremelnica, vei cunoaste ca
petrecerea cea virtuoasa si placuta lui Dumnezeu e altceva decât bogatia , Sfântul Antonie cel Mare.
„Când aurul vorbeste, celelalte cuvinte nu mai ajuta , Sfântul Grigorie de Nazianz.
„Cauti bogatie? Fati-L prieten pe Dumnezeu si esti cel mai bogat , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Esti bogat? Foarte bine! Esti zgârcit? Foarte rau! , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Nu bogatii vor fi osânditi, ci cei ce slujesc bogatiei , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„În cele trecatoare, nu poti deveni bogat decât saracind pe altul. În cele duhovnicesti, nu poti deveni
bogat decât îmbogatind pe altul , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Aurul nu-i lasa pe oameni sa fie oameni , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Daca nu stapânesti aurul, te stapâneste el pe tine , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Cel ce crede ca are totul, nu are nimic , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Saracilor, ce va lipseste daca Îl aveti pe Dumnezeu? Bogatilor, ce aveti daca va lipseste Dumnezeu? ,
Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Bogatia faptei este bogatia sufletului , Sfântul Teodor Studitul.
„Sunteti orbiti de aurul celor bogati. Vedeti însa doar ceea ce au nu si ceea ce le lipseste , Sfântul
Ambrozie.

8
„Bogatii vor ajunge în cer, când îi vor introduce acolo saracii , Fericitul Augustin.
„Daca vrem sa cunoastem adevarata valoare a bunurilor pamântesti, sa le privim ca de pe patul de
moarte! , Alfons de Liguori.
„Bogatia nu este în sine ceva rau sau bun, ci o unealta de care te poti folosi rau sau bine , Clement
Alexandrinul.

Bucuria
„ Daca are virtute, daca face fapte bune, daca s-a unit cu Dumnezeu, se va veseli cu bucuria cea
adevarata sufletul omului , Sfântul Vasile cel Mare.
„ Pe cel ce se bucura în Domnul, nici un necaz nu-l va scoate din bucuria lui, Sfântul Ioan Gura de
Aur.
„Dumnezeu nu ne porunceste si nu doreste sa fim tristi în inima noastra; mai degraba, doreste ca, din
iubire pentru El, sa avem mereu bucurie în suflet , Sfântul Ioan Scararul.
„Cel ce iubeste, mereu se bucura , Teofilact.
„Înlauntrul nostru trebuie sa fie pururea Înviere , PS Inochentie.
„Exista cruzime în toate starile sufletesti, în afara de bucurie … Sa faci rau e o placere, nu o bucurie.
Bucuria, singura victorie adevarata asupra lumii, e pura în esenta ei, este deci ireductibila la placere,
întotdeauna respectabila atât în sine, cât si în manifestarile ei , Emil Cioran.

Bunatatea
„Prin multimea bunatatilor Sale, Dumnezeu a binevoit sa faca ceva care sa-I primeasca binefacerile si
sa se împartaseasca din bunatatea Lui: aduce de la nefiinta la fiinta, creeaza Universul, atât pe cele
vazute, cât si pe cele nevazute si pe om , Sfântul Ioan Damaschin.
„Sa-I dam lui Dumnezeu de bunavoie, ceea ce oricum trebuie sa-I dam , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Când un strain bate, caritatea îi deschide usa ospitalitatii; odata intrat, îl întâmpina bucuria; odata
primit, îl gazduieste omenia; pe cel flamând, îl hraneste bunatatea; pe cel deznadajduit, îl calauzeste
credinta, iar pe cel tulburat, dragostea , Sfântul Ambrozie.
„Dispozitia inimii da valoarea darului. Ea singura da pretul celor oferite , Sfântul Ambrozie.
„A da cu placere valoreaza mai mult decât ceea ce dai , Fericitul Augustin.

Casatoria
„Casatoria este conforma cu legea si cu Sfintele Scripturi când nu patima este cea care trece înaintea
legii, ci când ceea ce este necesar satisfacerii reciproce si zamislirii copiilor fixeaza casatoria în
scopurile ei. Consimtamântul la casatorie va fi cu adevarat cinstit când, nevoile casatoriei fiind
cunoscute dinainte si temelia fiind asezata conform cu legile stabilite de Domnul, placerea împreunarii

9
sexuale, care face din cei doi un singur trup, va fi consecinta nevoilor casatoriei ... Caci atunci când
ratiunea, aflata în suflet, daca stapâneste sufletele, le uneste cu virtutea a ceea ce este necesar, pe buna
dreptate, contopirea sufletelor este urmata, în mod legitim, de cea a trupurilor în care salasluiesc ,
Sfântul Vasile cel Mare.
„Nunta pastreaza sfintenia , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Caminul este o mica Biserica , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Nimic nu uneste viata noastra atât de strâns si de puternic ca dragostea dintre barbat si femeie ,
Sfântul Ioan Gura de Aur.

Constiinta
„Cerceteaza inima ta, ispiteste-ti constiinta si, daca vei afla ceva de care sa-ti para rau - si negresit vei
afla - suspina atunci întru marturisirea pacatelor, plânge întru rugaciune si îngrijeste-te de moartea cea
adevarata, adica de osânda sufletului; caieste-te de pacatele tale ... pentru vindecare , Sfântul Ioan
Gura de Aur.
„În constiinta încarcata, mai mult te sperie pierderea cerului decât chinul iadului , Sfântul Ioan Gura
de Aur.
„Sa-ti fie constiinta oglinda supunerii tale si-ti va fi de ajuns , Sfântul Ioan Scararul.
„Constiinta nu-i mai judeca pe cei care au ajuns în culmea virtutii sau în culmea viciului , Talasie
Libianul.
„Gândul curat înalta sufletul, cel murdar îl coboara , Talasie Libianul.
„Numai constiinta lui Dumnezeu poate întemeia iubirea fata de om si numai constiinta omului poate
întemeia vointa de vesnicie a omului si de înaintare în lumina infinita si eterna a lui Dumnezeu.
Numai un Dumnezeu constient poate pretui pe om si numai un om constient poate pretui pe
Dumnezeu , Pr. prof. Dumitru Staniloae.
„Constiinta are si un sertar secret. Stapâneste-ti curiozitatea care te împinge sa scotocesti în el. Te vei
îngrozi gasind acolo toate cuvintele pe care nu le-ai rostit, toate surâsurile pe care le-ai ascuns, toate
lacrimile pe care nu le-ai plâns. Sunt toate acolo înghetate. E lesul tau într-un frigider , Sergiu Dan.

Creatia
„Cartea mea, filosofule, este firea celor facute si, ori de câte ori doresc, pot sa citesc în cele facute de
Dumnezeu , Sfântul Antonie cel Mare.
„Universul a fost creat pentru om, nu omul pentru univers , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Nu te întreba daca este conform cu natura ceea ce face Creatorul naturii , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Toate lucrurile ne-au fost încredintate noua si noi acestora , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Toate sunt folositoare, chiar daca noi nu le cunoastem rostul , Sfântul Ioan Gura de Aur.

10
„Creatia întreaga nu ajunge la unire cu Dumnezeu, decât prin om , Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Folosirea gresita a gândurilor duce la întrebuintarea gresita a lucrurilor , Sfântul Maxim
Marturisitorul.
„Lumea este mormântul Domnului , Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Nimic nu se poate apropia de Dumnezeu daca nu se va îndeparta de lume , Sfântul Isaac Sirul.
„Omul nu este mântuit de trupul sau, ci în trupul sau. Nu este mântuit de lumea materiala, ci împreuna
cu ea. Pentru ca omul este microcosmos si mijlocitor al creatiei, mântuirea sa presupune împacarea si
transfigurarea întregii creatii , Kallistos Ware.
„Lumea nu este doar un dar, ci si o sarcina pentru om , Pr. prof. Dumitru Staniloae.
„Lumea ni s-a dat pentru comunicare între noi, pentru a ne ajuta, prin ea, pe noi însine , Pr. prof.
Dumitru Staniloae.
„Umanitatea si creatia sunt inseparabile în iconomia lui Dumnezeu , Pr. prof. Ion Bria.
„Omul nu va putea ajunge niciodata la suprematia spiritului pentru a depasi decalajul dintre progresul
stiintific si cel spiritual, daca va continua sa ramâna aplecat asupra lui însusi, închis în imanenta unei
lumi care se vrea autonoma, ci numai în unire cu izvorul prim si inepuizabil de viata, lumina si iubire,
Care este Dumnezeu , Pr. prof. Dumitru Popescu.
Credinta
„O credinta al carei obiect apare cu evidenta, nu poate fi numita credinta , Sfântul Atanasie cel Mare.
„Credinta este libera consimtire a sufletului , Sfântul Antonie cel Mare.
„Sarac esti (necredinciosule - n.n.) si lipsit de orice bun, sarac de iubirea de oameni, sarac de credinta
în Dumnezeu, sarac de speranta , Sfântul Vasile cel Mare.
„Un lucru mic este un lucru mic. Dar credinta din lucrurile mici este un lucru mare , Sfântul Grigorie
de Nazianz.
„Cine nu crede ca va învia si ca va da socoteala, ci gândeste ca toata fiinta sa se margineste la viata
aceasta, aceluia nu-i va pasa mult de faptele bune. ... Credinta în Înviere este adevarata mângâiere în
suferinte, în lupta cu ostenelile si cu greutatile vietii , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Aceasta comoara (credinta - n.n.) nu o gasim sapând prin pamânt, ci o aflam daca cercetam sufletul
omului bolnav. ... Ea consta din rabdare, din întelepciune, statornicie si o neclintita nadejde în
Dumnezeu , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Credinta face ceea ce omul si legea nu pot face , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Credinta întareste ceea ce ratiunea clatina , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând,
pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele
Cuvântului dumnezeiesc , Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Lucrurile mai presus de fire, pot fi întelese prin credinta , Sfântul Ioan Damaschin.

11
„În fapte se arata credinta. ... Credinta, fara fapte, nu exista , Sfântul Simeon Noul Teolog.
„Precum Dumnezeu este pricina si izvorul a tot binele, asa începutul binelui în noi este credinta, mai
bine zis Hristos , Sfântul Grigorie Sinaitul.
„Pentru cine vrea sa creada am o mie de motive. Pentru cine nu vrea sa creada, n-am nici unul ,
Fericitul Augustin.
„Crede ca sa întelegi! , Fericitul Augustin.
„Credinta este pentru suflet, ceea ce este ochiul pentru trup , Teodoret al Cirului.
„Credinta este contemplarea unui lucru tainic , Teodoret al Cirului.
„Mi-ar fi mai bine sa traiesc cu fiarele, decât cu oamenii necredinciosi , Cuviosul Azarie.
„Dumnezeu cere de la tot omul care are Botezul credinta dreapta de la suflet, cumpatare de la trup si
adevar de la limba , Calist si Ignatie.
„Credinta liturghiseste între Dumnezeu si sfinti taine negraite Calist si Ignatie.
„A crede în Dumnezeu e un lucru, a-L cunoaste e altceva , Cuviosul Siluan Athonitul.
„Cel mai minunat lucru este forta cu care se comunica certitudinea de credinta de la omul care o are la
cel care îl vede , Pr. prof. Dumitru Staniloae.
„Credinta altuia este mediul, este cararea, prin care transmite Dumnezeu credinta în noi , Pr. prof.
Dumitru Staniloae.
„Credinta nu e un bun explicabil în cadrul individualist. Ea e produsul raportului între om si om si al
lucrarii lui Dumnezeu care e activ în acest raport. De la om si de la Dumnezeu deodata sau de la
Dumnezeu prin om se naste ea , Pr. prof. Dumitru Staniloae.
„A crede în Hristos înseamna, si totdeauna a însemnat, nu numai a-L marturisi, nu numai a primi de la
El, ci mai înainte de toate a te darui Lui. … Si nu exista alta cale, de a crede în El decât acceptând
credinta Lui ca fiind a noastra, iubirea Lui ca a noastra, dorinta Lui ca fiind a noastra … A crede în El
si a nu crede în ceea ce El a crezut, a nu iubi ceea ce El a iubit si a nu dori ceea ce El a dorit, înseamna
a nu crede în El. A-L separa de continutul vietii Sale, a astepta de la El minuni sau ajutor fara sa faci
ce a facut El, si în sfârsit a-L numi Domn si a-L adora fara sa faci voia Tatalui Sau, înseamna a nu
crede în El. Suntem mântuiti nu pentru ca credem în puterea Lui „supranaturala … ci pentru ca
acceptam din toata inima si facem a noastra dorinta care a umplut viata Lui , A. Schmemann.
„Credinta e un frumos curcubeu care uneste cerul cu pamântul , Geibel.
„Credinta este organul prin care respiram parfumul vesniciei , Schubert.
„Daca as avea dovada ca Dumnezeu nu exista, n-as regreta ca am crezut în El; m-as gândi ca mi-am
facut o onoare crezând în El, ca, daca universul este ceva stupid, cu atât mai rau pentru el; ca greseala
nu este în gândirea mea ca nu exista Dumnezeu, ci în Dumnezeu ca nu exista , Pr. Valensin.
„Nu credinta este aceea care se naste din minune, ci minunea ia nastere din credinta , Dostoievski.

12
„Credinta ca aderare la adevarurile revelate si ca asumare a adevarurilor primite prin Biserica, de la
Sfintii Parinti, asigura si calitatea evlaviei si a tuturor ostenelilor monahale. O credinta dreapta în
Hristos este si cale dreapta si sigura spre acelasi Hristos. Ortodoxia credintei garanteaza si ortopraxia:
nu poti înfaptui fapte mântuitoare, daca nu te gasesti pe drumul autentic spre Hristos, pe care au mers
cei dinainte. Si te gasesti pe acest drum atâta vreme cât confirmi fidelitatea fata de Hristos. Si
fidelitatea aceasta, concretizata în prezenta gândirii lui Hristos în mintea ta, în simtirea lui Hristos în
sentimentele tale si în modul de comportare, dupa modelul lui Hristos, este credinta dreapta. Este
credinta-virtute, deosebita de credinta-parere sau de credinta-emotie , Pr. Prof. Dr. Vasile Raduca.
„Fara Dumnezeu, fara credinta omul devine un animal rational care vine de nicaieri si merge spre
nicaieri , Petre Tutea.

Crestinismul
„Crestinii traiesc în trup, dar nu dupa trup; traiesc pe pamânt, dar vietuiesc ca în ceruri. Ei nu sunt o
societate noua, dupa trup, ci dupa spirit, caci, desi viata lor materiala este la fel ca a tuturor oamenilor,
tinuta lor morala si duhovniceasca este exceptionala. Ei sunt pentru lume ceea ce este sufletul pentru
trup , Epistola catre Diognet.
„Crestinismul se folosea, la început, de obiecte de lemn, dar el era de aur. Astazi, se foloseste de
obiecte de aur, iar el este de lemn , Sfântul Atanasie cel Mare.
„Crestinismul este o imitare a naturii divine , Sfântul Grigorie de Nyssa.
„Fiecare dintre noi este pictorul propriei sale vieti: sufletul este pânza, virtutile sunt culorile, iar
Hristos este modelul pe care trebuie sa-L pictam , Sfântul Grigorie de Nyssa.
„Crestinii sunt lacasurile dumnezeirii , Sfântul Grigorie de Nazianz.
„Crestin este cel ce Îl imita pe Hristos: în cuvinte, în fapte, în gândire , Sfântul Ioan Scararul.
„Purtarea crestinilor sa fie cea mai buna apologie a credintei lor! , Origen.
„Adevaratul crestin Îl poarta mereu pe Iisus în inima sa , Avva Leontie.
„Pentru a fi un bun crestin, am pe Hristos întreg pentru mântuirea mea, Scriptura întreaga pentru
studiul meu si întreaga lume drept parohia mea , Fericitul Augustin.
„Crestinii nu se nasc, ci se fac , Tertulian.
„Antinomia crestinismului consta în faptul ca el este îndreptat concomitent asupra întregului - asupra
întregii creatii, asupra întregii lumi, asupra întregii omeniri, dar totodata este îndreptat integral si
asupra fiecarei persoane umane unice si de nerepetat , Al. Schmemann.
„Antropologia rasariteana este ontologia deificarii, iluminarea progresiva a omului si a întregii creatii ,
Paul Evdokimov.
„Ortodoxia este o viata noua cu Hristos si în Hristos, calauzita de Duhul Sfânt … Crestinii traiesc în
Hristos si Hristos traieste în ei , Serghei Bulgakov.

13
„Crestinismul, sa luam bine aminte, nu e o simpla scoala a cinstei, curatiei si dreptatii, ori o nobila si
rationala explicatie a vietii («teologia mai bine decât zoologia ne explica tainele» - Emil Cioran); ori
un înalt cod de purtari (confucianismul, sintoismul); ori o terapeutica evazionista (stoicismul, yoga,
zenul); ori un jet de întrebari (taoismul); ori un act de supunere în fata Unicului (iudaismul,
islamismul). E mai mult si mai deosebit : e învatatura lui Hristos, adica a dragostei si a salvatoarei
putinti de a ierta , Monahul Nicolae Steinhardt.

Crucea Sfânta
„Mântuitorul a ales Crucea, fiindca astfel se moare cu mâinile întinse. El S-a sfârsit îmbratisându-ne ,
Sfântul Atanasie cel Mare.
„Calea lui Hristos este Crucea de fiecare zi. Nimeni nu s-a urcat vreodata la cer prin comoditate ,
Sfântul Isaac Sirul.
„Crucea este poarta tainelor , Sfântul Isaac Sirul.
„Crucea are multe întelesuri ... trebuie sa numim latime divina emanatia infinit de larga a lui
Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor, lungime puterea care se întinde peste toate, iar adâncime, taina
nepatrunsa de nimic din cele existente , Dionisie Areopagitul.
„Prin linia verticala, Crucea Îl arata pe Dumnezeu, … iar prin linia orizontala se arata toata zidirea în
atârnare desavârsita de Dumnezeu, neavând alt suport al existentei sau alta baza afara de Dumnezeu ,
Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Crucea este puterea lui Hristos care, asumata de noi, poate transforma lumea în paradis , Pr. Prof.
Dumitru Staniloae.
„Crucea, geometric si simbolic vorbind, e semnul întretaierii celor doua planuri, e unirea dintre
spiritual si material, e metafora dublei noastre naturi: duhovniceasca si pamânteana. Ea ne rezuma, ne
recapituleaza, ne reprezinta grafic si cardinal, ne expune în dubla - paradoxala, perpendiculara,
fundamentala - noastra solemna si derizorie situatie de faptura care tine deopotriva de lume si de cer ,
Monahul Nicolae Steinhardt.
„Pe Cruce, s-au unit Dumnezeirea cu omenirea , Monahul Nicolae Steinhardt.
„Singurul raspuns, mereu acelasi si, totusi, radical nou pentru fiecare fiinta umana, ne este oferit de
taina care constituie fondul însusi, inima revelatiei crestine - Taina Crucii , Al. Schmemann.

Cultura
„Trebuie sa facem un efort ascetic în numele lui Hristos ca raspuns la actul de cultura realizat în
numele fiintei europene dezintegrate si decazute, în numele ateismului, civilizatiei sau al lui antihrist ,
Iustin Popovici.

14
„A sti pentru a fi, iata idealul de cultura pe care trebuie sa si-l daruiasca lumea de astazi , Anton
Dumitriu.

Cumpatarea
„Vinul este de la Dumnezeu, dar betia este de la diavol , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Nu strica lipsa cât strica surplusul , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Cel ce nu se supune cuvântului nu se supune nici lucrului. Caci cel ce e necredincios în ceea ce e
putin, e necredincios si în ceea ce este mult. Acela se osteneste în zadar , Sfântul Ioan Scararul.
„Precum o mama se îngrijeste de copil, asa se îngrijeste Hristos de un trup care sufera si e totdeauna
aproape de un astfel de trup , Sfântul Isaac Sirul.
„În stomacul plin nu se afla cunostinta tainelor lui Dumnezeu , Sfântul Isaac Sirul.
„Fericit cel ce se opreste de la toata dulcea patimire, care-l desparte de Cel ce l-a zidit , Sfântul Isaac
Sirul.
„…Temelia tuturor bunatatilor si slobozirea sufletului din robia vrajmasului si calea care duce la
lumina si la viata consta în aceste doua moduri: în a te aduna pe tine într-un singur loc si a posti
totdeauna, adica a te canonisi pe tine prin înfrânarea stomacului în chip întelept si cuminte, prin sedere
nemiscata si prin neîncetata gândire la Dumnezeu …din aceasta vine libertatea omului adevarat si
bucuria sufletului si odihna cu Hristos în Împaratia cerurilor , Sfântul Isaac Sirul.
„Pâinea putina de la o masa curata curata sufletul celui ce o manânca liber de toata patima , Sfântul
Isaac Sirul.
„Tot ce întrece dreapta masura e vatamator : atât întinderea peste masura a postului, cât si saturarea;
atât privegherea peste masura, cât si somnul prea mult , Avva Moise.

Cunoasterea
„Fara Dumnezeu nu este posibil a-L cunoaste pe Dumnezeu , Sfântul Irineu.
„Când gândirea nu se mai împrastie printre cele din afara si nu se mai împrastie în lume, prin simturi,
ea se întoarce spre sine. Prin sine, mintea se ridica pâna la contemplarea lui Dumnezeu , Sfântul
Vasile cel Mare.
„Cel ce se cunoaste pe sine, cunoaste totul , Sfântul Isaac Sirul.
„A-L întelege pe Dumnezeu este greu, iar a-L exprima este cu neputinta , Sfântul Grigorie de Nazianz.
„În contemplatia mistica, omul nu vede nici cu mintea, nici cu trupul, ci cu duhul ..., iar aceasta
experienta fericita si plina de bucurie ... face ca mintea sa treaca dincolo de toate lucrurile , Sfântul
Grigorie Palama.

15
„Cunoasterea existentei lui Dumnezeu este sadita în chip natural în noi , Sfântul Ioan Damaschin.
„Adevarata cunoastere poarta în ea pecetea dragostei , Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Cunoastere însemna a te uita pe tine, gândindu-te la Dumnezeu , Diadoh al Foticeii.
„Din dragoste izvoraste cunoasterea , Talasie Libianul.
„Cea mai mare dintre învataturi este sa te cunosti pe tine însuti; daca cineva se cunoaste pe sine, Îl va
cunoaste si pe Dumnezeu , Clement Alexandrinul.
„Cunoasterea adevarata implica recunoasterea necunoasterii , Dionisie Areopagitul.
„Uita de tine si cunoaste-ti sinele! , Cuviosul Varsanufie.
„Dumnezeu nu poate fi cuprins de mintea noastra; daca ar fi cuprins, nu ar mai fi Dumnezeu , Evagrie.
„La Dumnezeu ajungem printr-un anume mod de viata, nu printr-un anume fel de a gândi , Christos
Yannaras.
„Omul este capabil a-L cunoaste pe Dumnezeu numai întru atâta cât i S-a revelat Dumnezeu , A.
Comorosan.

Cunoasterea sinelui
„Daca nu ne cunoastem cum ne-a facut Dumnezeu, nu ne vom cunoaste cum ne-a facut pacatul ,
Sfântul Grigorie Sinaitul.
„Cel ce se cunoaste pe sine, cunoaste totul , Sfântul Isaac Sirul.
„Înaltarea spre Dumnezeu începe cu o coborâre în sine - cunoaste-te pe tine însuti , André Scrima.

Cuvântul
„Cuvântul este sluga mintii , Sfântul Antonie cel Mare.
„Cuvântul este aratatorul principal al subiectului semenului nostru , Pr. Prof. D. Staniloae.
„Cuvântul lui Dumnezeu nu este informatie , Ierom. Rafael Noica.

Daruri
„Dumnezeu, pentru ca este mare, îndrageste sa daruiasca lucruri mari; noi, din pacate, avem inimile
mici pentru a le primi , Angelus Silesius.
„Dumnezeu se daruieste oamenilor dupa setea lor: câtorva, care nu pot bea mai mult, El nu le da decât
o picatura; dar ar vrea sa dea valuri întregi pentru ca, la rândul lor, crestinii sa poata adapa întreaga
lume .

16
Defaimarea
„Aceluia caruia îi place ca prin vorbe sa roada viata celor care nu sunt de fata, sa stie ca la masa
aceasta nu are ce cauta , Fericitul Augustin.

Demoni
„Diavolii prin cadere au dobândit o oarecare grosime materiala , Sfântul Grigorie Sinaitul.
„Cine poarta razboi cu diavolul, tine pacea cu Dumnezeu , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„De noi depinde daca diavolul va fi puternic sau neputincios , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Treaba diavolului este sa îndruge multe, treaba noastra este sa nu le ascultam , Fericitul Augustin.
„Înainte de pacat, diavolul ne face sa-L vedem pe Dumnezeu milos, iar dupa pacat ni-L prezinta ca
Judecator neîndurat , Sfântul Tihon.
„Despre diavol trebuie sa vorbesti cu pudoare si cât mai rar cu putinta , Karl Barth.

Desavârsirea
„Omul urca sfintind lumea si sfintindu-se pe sine, prin fapte, prin simturi si prin iubire din puterea
iubirii Sfintei Treimi , Sfântul Maxim.
„Iubeste lucrarea linistii mai mult decât saturarea celor flamânzi în lume si decât întoarcerea multor
neamuri la Dumnezeu. Caci mai bine îti este sa te dezlegi de legatura pacatului decât sa eliberezi robi
din robie. Mi bine îti este sa te împaci cu sufletul tau prin unirea într-un gând a treimii din tine, adica a
trupului, a sufletului si a duhului, decât sa împaci prin învatatura ta pe cei tulburati … Mai bine îti este
sa fi zabavnic la limba decât sa cunoscator si iscusit în a revarsa cu ascutimea mintii învatatura ca pe
un rau. Mai de folos îti este sa te îngrijesti sa învii din patimi sufletul tau cazut, prin miscarea
gândurilor tale în cele dumnezeiesti, decât sa învii pe cei morti , Sfântul Isaac Sirul.
„Cel ce-si simte pacatele lui e mai bun decât cel ce scoala mortii prin rugaciunea lui, când locuieste în
mijlocul multora. Cel ce suspina un ceas pentru sufletul sau e mai bun decât cel ce foloseste lumii
întregi prin gândirea lui … Cel ce urmeaza lui Hristos în tânguirea de unul singur e mai bun decât cel
ce se lauda pe sine în adunari , Sfântul Isaac Sirul.
„Sârguieste-te sa intri în camara ta dinauntru si vei vedea camara cereasca, caci una si aceeasi usa
deschide contemplarea amândurora. Scara Împaratiei e ascunsa înauntrul tau, în sufletul tau. Spala-te,
asadar, de pacat si vei descoperi treptele pe care sa urci , Sfântul Isaac Sirul.
„Cei ce spun ca nimeni, în vremea noastra si în mijlocul nostru, nu poate tine poruncile evanghelice ...,
aceia închid cerul pe care ni L-a deschis Hristos , Sfântul Simeon Noul Teolog

17
„Caci nu va fi vreunul din Hristos, sau madular al lui Hristos daca nu se face de aici partas al harului,
alcatuindu-se dupa chipul adevarului si al cunoasterii , Sfântul Grigorie Sinaitul, Filocalia 7, p. 103,
42.
„Exista o singura cale - trairea învataturii crestine, în toata adâncimea ei si în toata sinceritatea noastra
, Arsenie Boca.
„Cel care nu este duhovnicesc pâna în trupul lui devine trupesc pâna în duhul lui .
„Dati-i omului aceasta lume si nevoia pentru cealalta lume va dispare .

Desfrânarea
„Spunem ca fecioria este de la început si ca dintru început a fost sadita în firea oamenilor … , Sfântul
Ioan Damaschin.
„Daca tu îti aperi trupul doar pe din afara de stricaciune si desfrâu, însa înlauntrul tau desfrânezi în
gândurile tale, esti un desfrânat înaintea lui Dumnezeu, si nu-ti foloseste la nimic faptul ca ai trupul
feciorelnic , Sfântul Macarie.
„În cadrul casatoriei desfrâul nu consta în folosirea sexului, ci într-o practicare a lui abuziva sau
perversa … Notiunea de abuz n-are înteles cantitativ ci calitativ : într-o practicare nefireasca si fara
finalitate , IPS Andrei.

Despatimirea
„Prin împlinirea poruncilor mintea se dezbraca de patimi; prin contemplarea duhovniceasca a celor
vazute se dezbraca si de întelesurile patimase ale lucrurilor, în sfârsit, prin cunoasterea celor nevazute
leapada si contemplarea celor vazute; iar de aceasta se dezbraca prin cunostinta Sfintei Treimi ,
Sfântul Maxim Marturisitorul.

Dragostea
„Dumnezeu nu se uita la fapte, ci la dragostea cu care au fost facute. Nu e nimic mult, când oamenii
iubesc putin, asa cum nu este putin, când oamenii iubesc mult , Sfântul Vasile cel Mare.
„Nimic nu este atât de propriu firii noastre ca a fi în comuniune cu altii, a avea nevoie unii de altii si a
ne iubi unii pe altii , Sfântul Vasile cel Mare.
„Ce sa fac? nu stiu sa iubesc altfel, decât sa-mi dau sufletul când trebuie sa scap pe un prieten de
primejdie Sfântul Ioan Gura de Aur.

18
„Nu în unirea trupurilor sta necuratia, ci în cugetele si în intentia oamenilor , Sfântul Ioan Gura de
Aur.
„A-i iubi pe vrajmasi înseamna a-L imita pe Dumnezeu , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Dragostea schimba însasi natura lucrurilor. În mâna dragostei, toate devin bune , Sfântul Ioan Gura
de Aur.
„A iubi cineva pe cel drag este un lucru al firii; a iubi cineva si pe vrajmasi este un lucru al harului ,
Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Dragostea este bucuria de a face altora bucurie , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Saracia sau bogatia nu pot învinge dragostea, dar dragostea poate învinge si saracia si bogatia ,
Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Dragostea, radacina si izvorul binelui , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Raiul este dragostea lui Dumnezeu … Iadul este lipsa dragostei, iar cei aflati în chinuri sunt loviti de
biciul dragostei , Sfântul Isaac Sirul.
„Când am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu , Sfântul Isaac Sirul.
„Dragostea este adevarata slujba pentru Dumnezeu , Sfântul Ciprian.
„Iubirea duce la cunoastere. … Dupa cum amintirea focului nu-ti încalzeste trupul, tot astfel credinta
fara dragoste nu-ti va încalzi sufletul , Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Iubirea lui Dumnezeu si iubirea oamenilor sunt doua aspecte ale unei singure iubiri totale , Sfântul
Maxim Marturisitorul.
„Întrucât este iubire, Dumnezeirea se misca; iar întrucât este iubita, misca spre sine toate lucrurile care
sunt capabile de dragoste , Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Iubirea dupa calitate, este asemanarea cu Dumnezeu, pe cât e cu putinta muritorilor; dupa lucrare,
este o betie a sufletului; iar dupa însusire este izvorul credintei, adâncul fara fund al îndelungei
rabdari, marea smereniei … , Sfântul Ioan Scararul, Filocalia 8, p. 197.
„Dumnezeu sta la poarta inimii cersind iubirea noastra , Sfântul Ioan Scararul.
„Iubirea de Dumnezeu este extatica, facându-ne sa iesim din noi însine , Dionisie Areopagitul.
„Iubirea lui Dumnezeu este forta motrice, modalitate de manifestare si de recunoastere a Lui, cerc
etern, care îsi are originea în bine si se întoarce în bine , Dionisie Areopagitul.
„Fiecare din noi e ajutat de celalalt în mod providential , Sfântul Marcu Ascetul.
„Dragostea frateasca este hrana duhovniceasca , Clement Alexandrinul.
„Când l-ai vazut pe aproapele tau, pe Dumnezeu L-ai vazut , Clement Alexandrinul.
„Doua iubiri au zidit doua cetati : iubirea de sine, mergând pâna la dispretul fata de Dumnezeu - cetate
terestra, si iubirea de Dumnezeu, mergând pâna la dispretul de sine - cetate celesta. Una este
glorificata în sine însusi, cealalta în Domnul Dumnezeu , Fericitul Augustin.

19
„Dragostea îl preface pe cel ce iubeste în chipul celui iubit : daca-L iubesti pe Dumnezeu, dumnezeu
vei fi; daca-l iubesti pe diavol, diavol vei fi; daca-ti iubesti trupul, trup vei fi. Aceasta este cea dintâi
lucrare a iubirii : de a uni pe cel ce iubeste cu cel iubit , Fericitul Augustin.
„Pe calea iubirii, urcam spre Dumnezeu , Fericitul Augustin.
„Unde este iubire, acolo este Dumnezeu , Fericitul Augustin.
„Dragostea duce la fericire , Fericitul Augustin.
„Pentru orice fapta de iubire pornita dintr-un suflet, acesta merita viata de veci , Toma d’Aquino.
„Deci ni se cere nu înfrânarea ca atare, ci iubirea adevarata fata de lucruri si persoane, capacitatea de a
le vedea în semnificatia si în realitatea lor ontologica înradacinate în gândul si în actul creator al lui
Dumnezeu , Pr. prof. Dumitru Staniloae.
„Iubirea e tare pentru ca poate merge pâna la moarte , Pr. prof. Dumitru Staniloae.
„Sa oferim ca pe o jertfa lui Hristos reprezentarea fiecarui lucru în chiar momentul când ea apare în
gândul nostru , Pr. prof. Dumitru Staniloae.
„Am pierdut umanitatea fiindca am devenit solitari , Pr. prof. Dumitru Staniloae.
„Iubirea este principiul vietii si Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne reveleaza iubirea si viata în
iubire, de la obârsia ei divina , Pr. prof. Constantin Galeriu.
„Revelatia ne învata ca Dumnezeu este dragoste. Existenta îsi are începutul, de asemenea, în dragoste
ca dar al lui Dumnezeu. Rascumpararea si nasterea noastra din nou s-a facut tot prin dragoste, o
dragoste atât de mare, încât a dus la jertfa Fiului lui Dumnezeu. Semnele Rascumpararii trebuie sa
reveleze în cele din urma si în noi «chipul» lui Dumnezeu, aceasta realitate fundamentala, pentru a
putea spune : omul este dragoste , Pr. prof. Constantin Galeriu.
„Comuniunea în dragoste, pe pamânt, este reflexul vietii paradisiace , Pr. prof. Ioan Coman.
„Unicul adevar este iubirea. … Iubirea este aceea care da viata si caldura, care inspira si calauzeste.
Iubirea este sigiliul pus creatiei, semnatura Creatorului. Iubirea explica lucrul mâinilor Sale , arhim.
Theoklitos.
„Nu exista cunoastere mistica fara iubire , Sfântul Ioan al Crucii.
„Exista o singura masura a iubirii : aceea de a iubi fara masura , Bernard de Clairvaux.
„Acolo unde ia sfârsit creatura, începe fiinta lui Dumnezeu. Tot ceea ce Dumnezeu pretinde, în mod
expres, este sa iesi din tine însusi, în masura în care esti creatura, si sa-L lasi pe Dumnezeu sa fie
Dumnezeu în tine , Eckhart.
„Tinta iubirii este unirea cu ceea ce iubesti , Francisc de Sales.
„Trebuie sa facem totul prin iubire si nimic prin forta. Trebuie sa iubim mai mult supunerea decât sa
ne temem de nesupunere , Francisc de Sales.
„Lumea este o tesatura de sentimente, puse în miscare de diferite vointe. … Cum ar fi lumea daca toti
ar iubi? , Pr. Al. Constantinescu.

20
„Misticismul fara iubire degenereaza în magie, ascetismul - în asprime a inimii, crestinismul însusi -
într-o religie pagâna a misterelor , G. P. Fedotov, Antihristul, p. 99).
„Iubirea se adevereste prin suferinta , Feuerbach.
„A cugeta se poate singur, a iubi numai în doi , Feuerbach.
„Trebuie sa-l asculti (pe altul) ca sa vezi ce asteapta si el de la tine … a fi unul pentru altul izvor de
comuniune, de noutate, de iubire .
„Iubeste-ti aproapele ca pe tine însuti. Deci mai întâi cunoaste-te si iubeste-te, daca vrei sa te deschizi
catre altul , Gabriel Liiceanu.
„Orice lucrare care nu are dragostea ca început si radacina, nu este nimic
„Oricine aduce roade de credinta si de dragoste este un adevarat ucenic al lui Hristos .

Dreapta socoteala
„Nebogatia si strâmtorarea însotite de dreapta chibzuire a ratiunii, sunt o cale împarateasca. De aceea
asprimea lipsita de dreapta chibzuinta sau fara judecata e nefolositoare, ca si îngaduirea tuturor
greselilor nesocotite, fie într-o parte fie în alta, contrara , Talasie.
„Odihnei trupului îi urmeaza iesirea din linistire si tulburarea gândurilor; si lucrarii nemasurate îi
urmeaza trândavia, iar trândaviei, iesirea din linistire … lucrarea cu osteneala, ce tine masura, nu cauta
slava. Micsorarea ei înmulteste placerea, iar lipsa de masura, iesirea gândurilor , Sfântul Isaac Sirul.
„Sa nu-ti îndrepti toata luarea aminte spre trup, ci hotaraste-i o nevointa dupa putere si întoarce toata
mintea spre cele dinauntru , Sfântul Maxim Marturisitorul.

Duhovnicul
„De nu are sfatuitor, trebuie sa-L aiba pe Hristos, ca pentru tot lucrul si gândul sa-L întrebe pe El, prin
rugaciune curata din inima, cu smerenie … si daca toata tinta lui este sa placa lui Dumnezeu, îl va
învata Dumnezeu Însusi voia Lui, încunostintându-l fie prin întelegere, fie prin vreun om sau prin
Scriptura , Petru Damaschin.
„Cauta doctor înainte de boala si roaga-te înainte de ispita , Sfântul Isaac.
„Mergând, sa alegi, de e cu putinta pe cel care îl socotesti ca nu e altul între oameni care sa loveasca
mai tare si mai aspru , Sfântul Ioan Scararul.
„Tot mestesugul are nevoie de timp si învatatura multa, pentru a fi dobândit. Numai mestesugul
mestesugurilor se practica fara învatatura … , Sfântul Nil Ascetul.
„Fii duhovnicesc tu însuti si vei recunoaste fara gres pe oamenii duhovnicesti din simpla lor vedere ,
Sfântul Simeon Noul Teolog.

21
„Daca tu vrei sa renunti la lume si sa înveti a trai dupa Evanghelie, nu te da pe mâna unui dascal fara
experienta sau robit de patimi, ca nu cumva sa deprinzi de la el în locul vietii evanghelice o viata
draceasca. Caci învatatura dascalilor buni este buna, iar a dascalilor rai este rea. Semintele rele vor
produce cu siguranta roade rele … , Sfântul Simeon Noul Teolog.
„Este teribil sa ai asupra ta din îngâmfare si din proprie initiativa, obligatii pe care nu le poti îndeplini
decât cu mandat de la Duhul Sfânt si cu ajutorul Sau; este teribil sa te prezinti ca un purtator de Duh
Sfânt pâna când legaturile cu satan nu sunt înca rupte si pâna când esti întinat de el … , Ignatie
Briancianinov.
„Cine vrea sa fie povatuit de Duhul Sfânt, acela nu trebuie si nu poate sa se lege cu pravile , Arhim.
Sofronie.
„Nu-l lua în seama pe cel în care inima ta nu se încrede , Pimen.
„Nu-ti lasa constiinta pe mâna cuiva în care nu ai încredere deplina , Pimen.
„Daca povatuitorii n-au cuvântul acoperit cu o sporita viata duhovniceasca si nu au patimile stinse, n-
au cu ce te îndemna la ascultarea desavârsita, decât cu puterea marimii, sau cu marimea puterii .
„Lucrarea duhovniceasca suprema e extrem de simpla. Pentru a o putea adopta trebuie sa avem o
simplitate si o credinta de copil; or, noi suntem atât de complicati ca tocmai aceasta simplitate e
motivul pentru care avem nevoie de un povatuitor care sa ne faca sa iesim din complexitatea noastra .
„Niciodata învatatura cuiva nu va avea autoritatea de a se impune, daca el n-o va sprijini prin pilda
faptelor sale .
„Adevarata învatatura consta în a împartasi ceea ce ai, ceea ce esti, nu ceea ce sti … a oferi ceea ce ai
devenit prin asimilarea darurilor dumnezeiesti .

Duhul Sfânt
„Sfântul Duh împlineste vointa comuna a Celor Trei, fiind trimis de Tatal si transmis de Fiul , Sfântul
Simeon Noul Teolog.
„Duhul Sfânt nu e absent din nici o faptura si, mai ales, din cele ce s-au învrednicit de ratiune , Sfântul
Maxim Marturisitorul.
„Iisus ne-a descoperit adevarul, iar Duhul ne calauzeste la el , Patriarhul Fotie.
„El le calauzeste pasii celor slabi, îi face mai buni pe cei ce se straduiesc si îi lumineaza pe cei care se
purifica , Sfântul Vasile cel Mare.
„În Pogorârea Duhului Sfânt este întreaga Treime Care vine spre noi, îsi face lacasul în noi , Paul
Evdokimov.
„ Duhul Sfânt se identifica în chip tainic cu persoanele umane ... . În El, vointa lui Dumnezeu nu mai
este ceva exterior; ea ne daruieste harul pe dinauntru, aratându-Se chiar în persoana noastra, atâta

22
vreme cât vointa noastra omeneasca ramâne în acord cu vointa dumnezeiasca si conlucreaza cu ea,
dobândind harul ... . Aceasta este calea îndumnezeirii ajungând la Împaratia lui Dumnezeu adusa în
inimi de catre Sfântul Duh înca din aceasta viata de acum, caci Sfântul Duh este «ungerea
împarateasca» asezata peste Hristos si peste toti crestinii chemati sa domneasca împreuna cu El în
veacul ce va sa fie. Atunci, Aceasta Persoana dumnezeiasca necunoscuta, Care nu-Si are chipul într-un
alt ipostas, Se va arata în persoanele îndumnezeite : caci multimea sfintilor va fi chipul Sau , Vladimir
Lossky.
„Duhul lui Dumnezeu este sustinatorul tuturor lucrurilor, ele neexistând prin sine, ci unele în altele ,
Pr. prof. Dumitru Popescu.
„Sfântul Duh desavârseste plenitudinea unitatii în diversitate si a diversitatii în unitate , Olivier
Clement.

Dumnezeu
„Dumnezeu îsi întoarce fata de la cei rai - soarele se ascunde de cei orbi , Sfântul Antonie cel Mare.
„Noi cunoastem pe Dumnezeu numai într-atât întrucât ni S-a revelat Însusi, iar de acolo mai departe îl
acopera aripile Heruvimilor , Sfântul Atanasie.
„Nu te teme de Dumnezeu ca de un tiran, ci te teme din dragoste fata de El , Sfântul Atanasie.
„Dumnezeu sta la poarta inimii cersind iubirea noastra , Sfântul Ioan Scararul
„Daca n-ar fi un singur Dumnezeu, n-ar fi Dumnezeu , Sfântul Efrem Sirul.
„Dumnezeu poate câte vrea, dar nu vrea câte poate , Sfântul Ioan Damaschin.
„Dumnezeu este începutul, mijlocul si sfârsitul oricarui bine , Sfântul Marcu Ascetul.
„În Sine, Dumnezeu este Gândire necunoscuta, Cuvânt negrait si Viata necuprinsa , Sfântul Maxim
Marturisitorul.
„A numi pe Dumnezeu nu este nimic altceva decât a arata prin cuvinte unele din însusirile Sale ,
Origen.
„Dumnezeu este Ratiune si pricina întregii miscari neîncetate si toate ratiunile îsi au în El stabilitatea
neclintita si dinamismul fara de sfârsit , Nichita Stithatul.
„Pomenirea lui Dumnezeu este viata; uitarea Lui, moarte , Teotim.
„Tocmai neputinta de a-L întelege în toata întregimea Lui este aceea care ne face sa-L întelegem pe
Dumnezeu în toata maretia Sa , Tertulian.
„Dumnezeu este în afara tuturor, neramânând în afara; este în toate, dar necuprins de ele; este mai
presus de toate, fara înaltare; este mai jos de toate, fara coborâre; este în toate si, totodata, deasupra
tuturor , Fericitul Augustin.

23
„Dumnezeu este asemenea unui cerc ale carui margini nu sunt nicaieri, iar al carui centru este
pretutindeni , Fericitul Augustin.
„Dumnezeu nu poate fi cuprins de mintea umana; daca ar fi cuprins, n-ar mai fi Dumnezeu , Evagrie.
„Pruncului în pântece i se dezvolta mai întâi simtul auzului, el îl poate auzi pe tatal sau prin tesutul
pântecelui mamei, la fel omul poate auzi glasul lui Dumnezeu prin «tesutul» lumii acesteia , Ierom.
Rafael Noica.
„Tatal este Dragostea care crucifica, Fiul este Dragostea crucificata, iar Duhul Sfânt este forta de
neînvins a crucii , Filaret al Moscovei.
„Din tot ceea ce ne împiedica sa-L cautam efectiv pe Dumnezeu, cele mai grele de biruit sunt
prejudecata intelectuala si revolta morala , J. R. Stott.
„Fiinta divina nu este nimic altceva decât fiinta umana sau mai bine zis fiinta omului despartita de
îngradirile omului individual, adica real, corporal obiectivata, adica venerata ca o alta fiinta proprie
deosebita de el, toate determinarile fiintei divine sunt de aceea determinari ale fiintei umane ,
Feuerbach.
„Tot ce scriu, tot ce gândesc, tot ce nadajduiesc îsi au temeiul în credinta despre dumnezeirea
Domnului nostru Iisus Hristos, singura nadejde a omenirii pacatoase , Glastone.
„Toti oamenii au nevoie de Dumnezeu , Homer.
„Cetateanul care nu cunoaste pe Dumnezeu este ciuma cetatii , Aristotel.
„Cele dintâi datorii le avem fata de Dumnezeu , Cicero.
„Mai vechi decât oricine este Dumnezeu fiindca nu e nascut, mai frumoasa lumea fiindca este opera
lui Dumnezeu, mai mare spatiul deoarece cuprinde totul , Thales.
„Acest neîncetat aranjament al soarelui, al planetelor, cometelor, nu poate fi decât opera unei fiinte
atotputernice si inteligente …; Aceasta fiinta infinita guverneaza totul, (nu ca suflet al lumii), ca
stapân al tuturor lucrurilor. Din cauza acestei împaratii Dumnezeu se numeste Pantocrator, adica
«Domnul totului»; … Notiunea si respectul fata de Dumnezeu parvin spiritului meu pe cai tot asa de
sigure ca si calea care ne conduce la adevarurile de ordin fizic , Faraday.
„Odata cu lumina Dumnezeu revarsa asupra pamântului si principiul vietii, simtirii si cugetarii ,
Lavoisier.
„Dumnezeu? Toata lumina de soare si toata lumina de suflet care a fost, care este si care poate sa fie ,
Nicolae Iorga.
„Cu cât studiez mai mult natura, cu atât mai adânc ma cuprinde o uimire evlavioasa fata de lucrurile
Creatorului , Pasteur.
„Pretutindeni unde aruncam privirea, fie în interiorul muntilor care sunt plini de imagini ale lumilor de
mai înainte sau în minunata lume a plantelor, care acopera ca un covor pestrit vaile si muntii nostri, fie

24
pe cer cu stelele lui sclipitoare, fie în propriul nostru suflet, pretutindeni întâlnim mâna conducatoare a
unui Atotputernic, Care este Dumnezeu , Osw Heer.
„Dumnezeu poate fi iubit, dar nu gândit. Poate fi prins si apropiat prin iubire, dar niciodata prin
gândire .

Durerea
„Tristetea este rana sufletului , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Placerea nu poate fi niciodata fara de durere , Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Pentru placere iubim patimile si pentru durere fugim de virtuti , Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Durerea, în ultima instanta moartea, e plata vietii noastre pacatoase care vine din acest început
patimas. (pofta care sta la începutul nostru). Omul cautând scapare de durere si de teama mortii, se
refugiaza în placere, inclusiv placerea din care-si ia începutul o noua viata. Dar în loc sa scape de
durere si de moarte, voluptatea la care a alergat, fiind un pacat aduce o noua durere si ofera mortii o
noua victima , Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Ce poate însemna patimirea mea pe lânga ceea ce ai patimit Tu, Doamne, pentru noi toti? , Cuviosul
Paisie cel Mare.

Dusmani
„Sa ai dusmani reprezinta o mare raspundere. Propria povara îmi e de ajuns , Cioran.

Ecumenism
„Ca madular si preot al Bisericii Ortodoxe, cred ca Biserica în sânul careia m-am botezat si am crescut
este Biserica, adevarata Biserica, singura Biserica adevarata. Si cred aceasta din mai multe motive: din
încredintare personala, din siguranta launtrica a Duhului Care sufla în Tainele Bisericii; sunt obligat,
deci, sa consider toate celelalte Biserici ca nedepline si, în multe cazuri, pot sa stabilesc lipsurile lor cu
precizie maxima. De aceea, unirea crestinilor, dupa mine, înseamna întoarcerea la Ortodoxie. Nu am
nici o convingere izvorâta din obligatie, ci ea apartine desavârsit de Una Sancta , George Florovsky.

Educatia
„Dumnezeu va avea întotdeauna ceva ce sa-l învete pe om, iar omul va avea întotdeauna ceva de
învatat de la Dumnezeu , Sfântul Irineu.

25
„Învataturile date cu forta nu pot dainui în suflete, pe când învataturile primite în suflet cu placere si
cu bucurie ramân de-a pururi , Sfântul Vasile cel Mare.
„Învatatura faptelor este mult mai vrednica decât cea a cuvintelor , Sfântul Vasile cel Mare.
„Lucrarea dascalilor este mult mai grea si mai mare decât lucrarea mâinilor , Sfântul Ioan Gura de
Aur.
„Învatatura din constrângere nu e facuta sa ramâna, dar cea care patrunde în suflet prin dragoste si
bunavointa, aceea ramâne acolo pentru totdeauna , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Oricine doreste poate fi dascal, daca nu al altora, cel putin al sau. … Cel ce cunoaste este ca si
lumânarea aprinsa, de la care pot lua lumina mii de alte lumânari , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Nu exista arta mai frumoasa decât arta educatiei. Pictorul si sculptorul fac doar figuri fara viata, dar
educatorul creeaza un chip viu; uitându-se la el, se bucura si oamenii, se bucura si Dumnezeu , Sfântul
Ioan Gura de Aur.
„Copiii vor face în viata cele vazute la parinti. … Iar daca va fi cineva respectuos si supus fata de
parinti, va fi blând si îngaduitor si fata de oameni , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Cresterea copiilor este treaba femeii. …Ea poarta numele de mama nu pentru ca a nascut copiii, ci
pentru ca i-a crescut. Nu natura, ci virtutea o face mama , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Daca slujba de învatator e tot ce e mai nobil pe pamânt fiind legata de lumina si având ca scop
cresterea omului spiritual în dragoste si comuniune, ea e de la Dumnezeu. Învatatorul continua pe
Dumnezeu în opera de modelare a omului creat de El , Pr. prof. Dumitru Staniloae.

Egoism
„Cine poseda egoismul poseda toate patimile , Sfântul Maxim Marturisitorul.
„ Nu fi iubitor de sine si vei fi iubitor de Dumnezeu; nu cauta placerea în tine si o vei gasi în ceilalti ,
Sfântul Maxim Marturisitorul.
„O viata pur individuala este oarba si atee. Am pierdut umanitatea pentru ca am devenit solitari , Pr.
prof. Dumitru Staniloae.

Familia
„Adevarata mama nu este cea care-i da viata copilului, ci buna crestere , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Barbatul si femeia nu sunt doi oameni, ci unul singur. Jumatatea întregului nu poate face copii ,
Sfântul Ioan Gura de Aur.

26
„Noi Îl numim pe Dumnezeu «Tata», dar El ne-ar putea raspunde: «Daca tu ai fi fiul meu, ar trebui ca
viata ta sa fie dupa însusirile Mele. Altfel, Eu nu recunosc în tine icoana Fiintei Mele» , Sfântul
Grigorie de Nyssa.
„Dupa Dumnezeu, nu iubesc pe nimeni atât de mult ca pe mama , Fericitul Ieronim.

Fapte
„Fa bine celui ce te nedreptateste si-ti vei face prieten pe Dumnezeu , Sfântul Antonie cel Mare.
„Cu buna minte si cu darul firii esti împodobit, încât cu sârguinta te nevoiesti ca sa graiesti frumos.
Însa calea vietii duhovnicesti prin faptele cele bune sa o urmezi, mai mult decât frumoasa graire.
Drept aceea, daca doresti sa câstigi rasplatirile cele fara de moarte, de frumoasa graire îngrijeste-te
putin, iar a face fapte bune sileste-te, cu mai multa râvna ca, prin viata ta si prin bunele obiceiuri sa
luminezi pe cei ce sunt întru întuneric , Isidor Pelusiotul.
„Ziua si noaptea sa va luptati pentru binele fratilor … Sa nu va caiti pentru nici o binefacere , Sfântul
Clement Romanul.
„Aveti împrejurul vostru oameni carora puteti sa le faceti bine. Nu încetati a-l face , Sfântul Barnaba.
„Nu gânditi prea mult ce va fi dincolo, ci cautati sa vedeti si sa mergeti acolo pe aripile faptelor
voastre bune , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Viata fara cuvânt foloseste mai mult decât cuvântul fara viata , Isidor Pelusiotul.
„Daca vrem sa ne bucuram de adevarata fericire, sa fugim mai întâi de rautate si sa cautam a face
fapte bune, caci într-altfel nu este cu putinta sa ne apropiem de ea chiar daca ne-am ridica pe tronul
împaratesc , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Orice fapta buna este o cruce , Sfântul Marcu Ascetul.
„Vrei sa te îmbogatesti, îmbogateste-te în fapte bune. Doresti sa aduni comoara? Nu te împiedic.
Numai aduna comoara în cer .

Fericirea
„Cei ce savârsesc binele gasesc fericirea în însusi binele savârsit , Sfântul Vasile cel Mare.
„Fericit este acela care nu gândeste rau , Sfântul Vasile cel Mare.
„Daca stai cu tarie în credinta, esti fericit , Sfântul Chiril al Ierusalimului.
„Pe noi, nimeni nu ne poate nenoroci, decât noi însine, tot asa cum nu ne poate face fericiti altcineva
decât noi însine, dupa harul lui Dumnezeu , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Daca vrei sa te bucuri de desfatare, nu cauta desfatarea , Sfântul Ioan Gura de Aur.

27
„E o mare virtute sa stii sa lupti împotriva fericirii si o mare fericire sa nu fii biruit de fericire ,
Fericitul Augustin.
„Pâinea care te satura cel mai bine este aceea pe care ai daruit-o , Nicolae Iorga.
„La sfârsitul fiecarei zile socoteste nu ce altii au facut pentru tine ci ceea ce ai facut tu pentru altii ,
Nicolae Iorga.
„Fericirea adevarata n-o are, nu poate s-o aiba, decât acela care o da … si ca s-o dai e nevoie s-o ai; iar
ca s-o ai trebuie sa începi prin a o da , Alexandru Vlahuta.
„Inima omului este facuta pentru un bine nemarginit , Alfons de Liguori.
„Daca vrem sa fim fericiti, trebuie sa fim gata de orice suferinta , Alfons de Liguori.
„Omul cel mai fericit este acela care face fericiti pe câti mai multi oameni .

Frica
„Este o teama fireasca atunci când sufleul nu vrea sa se desparta de trup, din pricina dragostei naturale
si familiaritatii puse în el de la început de creator, în virtutea careia, în chip firesc, se teme, agonizeaza
si evita moartea , Sfântul Ioan Damaschin.
„Cel ce nu-si cunoaste slabiciunea sa e lipsit de smerenie. Iar cel lipsit de smerenie e lipsit si de
desavârsire. Si cel lipsit de aceasta e pururi înfricat , Sfântul Isaac Sirul.
„Frica de Dumnezeu e începutul virtutii, dar se spune ca este si rodul credintei si ea se seamana în
inima când cugetarea se desparte de împrastierea lumii, adunând gândurile sale cele ce umbla în
împrastiere în gândirea la viitoarea adunare a tuturor ; „începutul vietii adevarate a omului este frica
de Dumnezeu. Dar ea nu vrea sa ramâna în suflet odata cu împrastierea ; „Întelepteste-te ca sa pui
temelie în calatoria ta frica de Dumnezeu si în putine zile te vei vedea din nou în poarta împaratiei, pe
un drum neocolit Sfântul Isaac Sirul.
„Sufletul mândru este robit fricii lase, pentru ca se bizuie pe sine si se teme de zgomotele lucrurilor si
de umbre , Sfântul Ioan Scararul.
„Cel ce s-a facut rob Domnului nu se va teme decât numai de Stapânul sau. Dar cel ce nu se teme înca
de Acesta se teme si de umbra lui , Sfântul Ioan Scararul.
„Toti cei fricosi sunt iubitori de slava desarta , Sfântul Ioan Scararul.
„Sa ne temem de Domnul ca de fiare. Caci am vazut oameni care, ducându-se sa fure, nu se temeau de
Dumnezeu, dar, auzind latrat de câini în acel loc, s-au înapoiat îndata; si ceea ce n-a facut frica de
Dumnezeu, a facut frica de fiare , Sfântul Ioan Scararul.
„Sensul fricii dintâi este ca uraste pacatul si se mânie pe el, ca cel ranit de fiara. Iar al celui desavârsit
e ca iubeste virtutea si se teme de schimbare. Caci nimeni nu e neschimbator si în orice lucru, în viata
aceasta, trebuie sa ne temem pururea de cadere , Sfântul Petru Dmaschin.

28
„Cel care crede în Domnul, se teme de chinuri, cel ce se teme de chinuri, se înfrâneaza de la patimi,
cel ce se înfrâneaza de la patimi, rabda necazurile, cel ce rabda necazurile va avea nadejde în
Dumnezeu, iar nadejdea în Dumnezeu desface mintea de toata împatimirea dupa cele pamântesti; în
sfârsit mintea desfacuta de acestea va avea iubirea catre Dumnezeu , Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Începutul virtutilor e frica de Dumnezeu, iar sfârsitul dragostea Lui , Ilie Ecdicul.

Frumusetea
„Numai frumosul este bun , Clement Alexandrinul.
„Este frumos numai omul drept, cumpatat si bun , Clement Alexandrinul.
„Barbatul care tine sa fie frumos trebuie sa se împodobeasca cu cugetul sau , Clement Alexandrinul.
„Doar prin suflet se arata atât frumusetea, cât si urâtenia , Clement Alexandrinul.
„Daca cele create sunt atât de frumoase, cu atât mai frumos va fi Creatorul lor , Fericitul Augustin.
„Frumusetea tuturor frumusetilor este Dumnezeu , Fericitul Augustin.
„Un lucru nu este frumos pentru ca-l iubim, ci îl iubim tocmai pentru ca este frumos si bun , Toma
d’Aquino.
„Sufletul n-ar putea vedea frumusetea daca n-ar deveni el însusi frumos , Plotin.
„Valoarea persoanei nu este frumusetea, ci sfintenia. Persoana umana nu se masoara si nu poate fi
masurata de frumusete. . . . În mâinile diavolului, frumusetea serveste ascunderii absentei sfinteniei ,
A. Mateina.
„Frumusetea va salva lumea , Dostoievski.

Gândurile
„Folosirea gresita a gândurilor duce la întrebuintarea gresita a lucrurilor , Sfântul Maxim
Marturisitorul.
„Si la tot lucrul pe care-l faci sa ai pe Dumnezeu înainte si sa cugeti ca vede orice gând al tau si nu vei
pacatui niciodata , Isaia Pustnicul.
„Este cu neputinta a face vreun bine sau vreun rau, daca nu este momit întâi gândul tau , Sfântul
Grigorie Sinaitul.
„Precum e cu neputinta ca printr-un sant sa treaca foc si apa deodata, tot asa este cu neputinta sa intre
în inima pacatul, de nu va bate mai întâi în usa inimii prin nalucirea momelii viclene , Sfântul Isihie
Sinaitul.
„Este mai ferit de primejdie cel care nu îngaduie dusmanului sa intre în casa, decât cel care, dupa ce l-
a lasat sa intre, se lupta cu el sa-l scoata , Sfântul Tihon.

29
„Douazeci de ani am luptat împotriva unui singur gând, ca sa-i vad pe toti oamenii ca pe unul singur ,
Pateric.
„Deci daca gândul despre fratele nostru se învârte în noi cu ura, sa stim ca o fiara salbatica l-a rapit ,
Evagrie.
„Sa fim o fabrica de gânduri bune .

Grijile
„De nu te-ai eliberat de griji sa nu cauti lumina în sufletul tau , Sfântul Isaac Sirul.
„Un fir de par tulbura ochiul si o mica grija alunga linistea … Cel ce a dobândit linistea nu se va mai
îngriji nici de trupul sau … , Sfântul Isaac Sirul.
„Mintea care s-a curatit prin trezvie, usor se întuneca, daca nu se desface cu totul de ocuparea cu cele
din afara, pin pomenirea continua a lui Iisus , Calist.

Harul
„Lucrul lui Dumnezeu este de a darui harul, iar al tau de a-l primi si a-l pastra , Sfântul Chiril al
Ierusalimului.
„Harul este esenta adevarului , Sfântul Macarie.
„Ceea ce era Fiul lui Dumnezeu de la natura, aceea am devenit noi prin har , Sfântul Ioan Gura de
Aur.

Iadul
„Toti cei care îsi amintesc de iad nu vor ajunge acolo, iar cei ce uita de iad, nu vor scapa de el ,
Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Cei ce se vor afla în gheena vor fi biciuiti de biciul Iubirii … Caci Iubirea lucreaza în doua chipuri
felurite: ea se face chin în cei lepadati si bucurie în cei fericiti , Sfântul Isaac Sirul.
„Infernul sunt ceilalti , Sartre.
„Pedeapsa care face ca iadul sa fie iad este durerea ca sufletul L-a pierdut pe Dumnezeu , Alfons de
Liguori.
„Destinul celorlalti este iadul meu .

Ideile

30
„Nu întrebuinta rau ideile ca sa nu fi silit sa întrebuintezi rau si lucrurile , Sfântul Maxim
Marturisitorul.

Iertarea
„Noi nu trebuie doar sa iertam, ci sa si uitam. Nu ierta doar din ascultare fata de Dumnezeu, ci din
placere pentru ceilalti. ... Dar, acela care se împaca cu ceilalti spre a fi laudat, acela îsi face rau singur ,
Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Când nu-l ierti pe altul, tu nu-l amarasti atâta pe el, pe cât te jignesti pe tine însuti , Sfântul Ioan Gura
de Aur.
„A tine minte raul înseamna a fi biruit de rau , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Împaca-te cu Dumnezeu si multi oameni vor veni sa se împace cu tine , Sfântul Serafim din Sarov.
„Pacatosilor care se pocaiesc Dumnezeu le iarta cele mai groaznice pacate, cum a facut cu târfa si cu
vamesul. Celor drepti le cere, însa, dobânda , Epifanie.
„A ierta este, în esenta, un atribut dumnezeiesc, iertarea omeneasca aparând în consecinta ca înca o
proba a prezentei suflului divin în faptura , Monahul Nicolae Steinhardt.

Iisus Hristos
„Dumnezeu S-a facut om, ca omul sa poata deveni dumnezeu , Sfântul Irineu.
„Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat si, prin aceasta, a început recapitularea noastra în Sine , Sfântul
Irineu.
„Hristos S-a întrupat pentru o opera universala, reintegrând si aducând toate lucrurile în Sine , Sfântul
Irineu.
„Dumnezeu S-a facut purtator de trup, pentru ca omul sa poata deveni purtator de duh , Sfântul
Atanasie cel Mare.
„De Tatal ne apropiem prin Fiul , Sfântul Atanasie cel Mare.
„Asa cum, când împreunezi doua lumânari, una se vede în cealalta, tot astfel cred ca se întâmpla cu cel
care primeste înlauntrul sau pe Domnul Iisus , Sfântul Chiril al Alexandriei.
„Natura omeneasca, prin Hristos, s-a înaltat la cer , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Iisus este Dumnezeu pe pamânt si om în cer , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Misterul Întruparii Cuvântului poarta în sine semnificatia întregii creatii sensibile si inteligibile! ,
Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Cine a imprimat în sine vietuirea evanghelica îl are în sine pe Hristos. Cine face din Evanghelia
scrisa o Evanghelie traita, L-a descoperit pe Hristos , Sfântul Maxim Marturisitorul.

31
„Nu trebuie sa-L cauti pe Hristos în afara ci în tine însuti , Sfântul Maxim Marturisitorul.
„În Hristos, locuieste dupa fiinta toata plinatatea Dumnezeirii , Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Dumnezeu era în Hristos, împacând lumea cu Sine , Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Iisus ne-a împacat, prin Sine, cu Tatal si între noi , Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Facâdu-Se om, Cuvântul lui Dumnezeu a umplut de cunoastere firea umana golita , Sfântul Maxim
Marturisitorul.
„Fiti însetati de Hristos si El va va împlini cu dragostea Sa , Sfântul Isaac Sirul.
„Iisus Se face ascultator Tatalui, vindecând propria noastra neascultare ... si devine pentru noi modelul
unei ascultari fara de care nu exista mântuire , Sfântul Ioan Damaschin.
„Iisus Hristos este Noul Adam, Ce înnoieste continuu lumea întreaga , Sfântul Grigorie Palama.
„N-ar fi fost mântuiti toti oamenii de Hristos, daca nu i-ar fi luat pe toti asupra sa , Origen.
„Un singur Cuvânt a spus Tatal si anume pe Fiul Sau si pe Acesta-L spune mereu în tacerea vesnica.
Si Cuvântul acesta trebuie ascultat în tacerea sufletului , Sfântul Ioan al Crucii.
„Pentru aceea a venit Hristos în lume, ca sa cunoasca si sa înteleaga omul cât de mult îl iubeste
Dumnezeu , Fericitul Augustin.
„Cuvântul lui Dumnezeu S-a facut om, pentru ca tu sa înveti de la un om cum poate omul deveni
dumnezeu , Clement Alexandrinul.
„Învierea nu e doar lucrarea firii divine a lui Hristos, ci si a firii Sale umane îndumnezeite , Hristu
Andrutsos.
Sfânta Treime nu este prezenta doar în învatatura lui Hristos, ci e lucratoare în tot ce face E , Pr. prof.
Dumitru Staniloae.
„Hristos a ridicat în om chipul dumnezeiesc la deplina lui actualitate, adica la deplina lui comuniune
cu Dumnezeu si cu semenii , Pr. prof. Dumitru Staniloae.
„Iisus Hristos, ipostasul supremei afectiuni si ratiuni, intra cu noi într-o comuniune ca de la om la om,
într-o legatura interumana, umanizându-ne deplin prin îndumnezeire , Pr. prof. Dumitru Staniloae.
„În Hristos, Dumnezeu devine partas la conditia omului, pentru ca acesta sa aiba posibilitatea trecerii
spre El , Pr. prof. Ion Bria.
„Credinta în Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu, este si credinta în Sfânta Treime , Serghei Bulgakov.
„Iisus Hristos ne sugereaza ca El este centrul infinit al relatiilor interpersonale, care elibereaza omul
de sub domnia determinismului si individualismului lumii acesteia, de orice panteism, pentru a-l înalta
si introduce în sfera de viata a comuniunii lui Dumnezeu în Treime , Pr. prof. Dumitru Popescu.
„La Iisus poti privi, fara sa încetezi sa-i privesti si pe ceilalti , Cresbron.
„Nu este si nu poate fi nimic mai frumos si mai desavârsit decât Hristos , Dostoievski.

32
Iluzia
„Când este vorba de lucruri trecatoare si pamântesti, suntem sârguitori si râvnitori, dar când putem
agonisi atât de usor pe cele netrecatoare si vesnice, noi întârziem si trândavim , Sfântul Ioan Gura de
Aur.
„Vezi sa nu te induca în eroare sensul echivoc al cuvintelor , Sfântul Vasile cel Mare.
„Frumusetea este o înselaciune muta , Theofrast.

Inima
„Precum e cu neputinta ca printr-un sant sa treaca foc si apa deodata, tot asa este cu neputinta sa intre
în inima pacatul, de nu va bate mai întâi în usa inimii prin nalucirea momelii viclene , Sfântul Isihie
Sinaitul.
„Vrei un templu în care sa te rogi? Intra în inima ta si roaga-te acolo! , Fericitul Augustin.
„Înainte de dezradacinarea relelor sa nu asculti de inima ta , Hieroteos Vlachos.

Invidia
„Invidia calomniaza virtutea : pe cel viteaz îl numesc nechibzuit, pe cel cumpatat nesimtitor, pe cel
drept aspru, pe cel întelept nelegiuit, pe cel marinimos îl numesc marunt, pe cel darnic risipitor, iar pe
cel avar, din contra, îl numesc econom , Sfântul Vasile cel Mare.
„Asa cum rugina manânca fierul, tot astfel invidia macina sufletul , Sfântul Vasile cel Mare.
„Invidia este cel mai greu de mânuit dintre toate felurile de dusmanie, caci pe toti ceilalti dusmani îi
îmblânzesc binefacerile, dar pe cel pizmas si rautacios, darul si binele îl atâta mai rau , Sfântul Vasile
cel Mare.
„Nu este patima mai grea si care sa prinda mai repede sufletele oamenilor ca invidia, iar aceasta, prea
putin întristându-i pe ceilalti, îi face rau, în primul rând, celui ce-o poarta , Sfântul Vasile cel Mare.
„Invidia întuneca fericirea aproapelui , Sfântul Vasile cel Mare.
„Invidia este cea mai nedreapta dintre toate patimile, dar si cea mai dreapta : pe de o parte izgoneste
tot binele, iar pe de alta parte îl chinuie pe cel care o poarta , Sfântul Grigorie de Nazianz.
„Invidia este mâhnirea provocata de bunurile altora. Mila este mâhnirea provocata de relele altora ,
Sfântul Ioan Damaschin.
„Invidia separa, sfintenia uneste. ... Daca ai dragoste, ai totul , Fericitul Augustin.

Ispita

33
„Aceasta este marea lucrare a omului, sa tina greseala sa deasupra sa înaintea lui Dumnezeu si sa
astepte ispita pâna la rasuflarea din urma , Sfântul Antonie.
„Ispita fie din îngaduinta sau din retragerea lui Dumnezeu pentru îndreptarea noastra, fie din parasirea
din partea lui Dumnezeu care se întoarce de la cineva , Sfântul Isaac Sirul.
„Nu e cu putinta omului sa se întelepteasca fara ispitele din îngaduinta … , Sfântul Isaac Sirul.
„Dumnezeu ne cerceteaza cu cele placute sau cu cele neplacute. Noi sa le primim pe amândoua cu
aceeasi supunere. Pe amândoua caile ne readuce Dumnezeu la sanatatea sufletului si la reunirea cu
Dânsul , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„De doua feluri este ispita : sau strâmtorile vietii încearca inimile, vadind rabdarea lor, sau belsugul
vietii devine iarasi chip de ispita. E deopotriva de greu, atât sa-ti pastrezi sufletul neînjosit de greutati,
cât si sa nu ti-l jignesti în situatii înalte , Sfântul Vasile cel Mare.
„Toata ispita este îngaduita de Dumnezeu pentru vindecarea sufletului bolnav , Sfântul Ioan
Damaschin.
„Smulge gândurile rele cu alte gânduri , Sfântul Nil Sinaitul.
„Este mai ferit de primejdie cel care nu îngaduie dusmanului sa intre în casa, decât cel care, dupa ce l-
a lasat sa intre, se lupta cu el sa-l scoata , Sfântul Tihon.
„Dispretuieste farmecele acestei lumi si iubeste-l pe Dumnezeu si vei trai nevatamat ca si Lot în
Sodoma , Sfântul Tihon.
„Corupând sufletul rapesti ceea ce apartine vesniciei lui Dumnezeu , Fericitul Augustin.
„Când un om bun nu primeste obiceiurile celor rai, chiar daca ar trai împreuna cu ei, nu este nici un
pericol , Fericitul Augustin.
„Cei dintâi draci ce se ridica la lupta sunt: pofta pântecelui, iubirea de argint, slava, ceilalti vin dupa ce
suntem raniti de acestia , Evagrie.
„În orice ispita sa nu acuzi pe om, ci numai pe tine însuti; spunând ca pentru pacatele tale se întâmpla
acestea Avva Or.
„O cadere nu este atât de rea ca o recadere , Bernard de Clairvaux.
„Poti descoperi care demon te ataca de la lucrul care se deapana în minte , Gabriel Bunge.

Iubirea de arginti
„Iubitorul de placeri iubeste argintul, ca sa-si procure dezmierdari printr-însul ; iubitorul de slava
desarta, ca sa se slaveasca printr-însul ; iar necredinciosul, ca sa-l ascunda si sa-l pastreze, temându-se
de foamete, de batrânete, de boala sau de ajungerea între straini. Acesta nadajduieste mai mult în
argint decât în Dumnezeu, Facatorul lucrurilor si proniatorul tuturor, pâna si a celor mai de pe urma si
mai mici vietati , Sfântul Maxim Marturisitorul.

34
„Mintea prinsa în plasa unor asemenea gânduri, îsi face socoteala, cum sa poata câstiga macar un
dinar. Apoi îsi framânta mintea aprig sa afle o munca speciala, pe care s-o faca . . . Vânzându-si
munca si ajungând în sfârsit în stapânirea banului râvnit, se chinuie mai amarnic si mai înversunat
cum sa-l sporeasca, nelinistit unde sa-l ascunda si cui sa-l încredinteze. Este apasat apoi de o mai
strivitoare grija, ce sa cumpere cu el, sau prin ce negot ar putea sa-si dubleze câstigul. Când si acest
lucru i-a reusit dupa dorinta, o mai lacoma foame de aur i se trezeste în inima, si-l atâta cu atât mai
înversunat cu cât acum pune deoparte un mai mare câstig. Caci, odata cu sporirea banilor, se
dezlantuie o salbatica lacomie în el. Atunci, în sfârsit, îsi fagaduieste o viata lunga, batrâneti
gârbovite, betesuguri multe si felurite, care n-ar putea fi suportate la batrânete fara o suma mai mare
de bani, strânsa la tinerete. Asa este prins în încolacirea de sarpe bietul suflet. În timp ce arde de
dorinta de a-si spori cu o si mai ticaloasa graba aceasta avutie, rau strânsa, el se aprinde înlauntrul lui
de o boala ce-l sfâsie mai cumplit. Stapânit numai de dorinta de câstig, vazul inimii lui nu-i îndreptat
spre nimic altceva, decât de unde ar putea câstiga bani. Nici o credinta nu i se mai vede în clipa când i-
a zâmbit vreo speranta de câstig. De acum nu se mai înfiora de nici o minciuna, de nici un juramânt,
de nici un furt ; nu mai sovaie sa-si calce cuvântul dat, sa rabufneasca în vijelia unei mânii pierzatoare,
daca din vina cuiva a pierdut vreun un câstig sperat si nu sta în cumpana sa treaca peste masura la
cere-l obliga cinstea si umilinta. Aurul si speranta de câstig ajung sa tina loc de Dumnezeu pentru el în
toate momentele , Sfântul Ioan Casian.
„Bogatii considera averile, care sunt comune tuturor oamenilor, ca ale lor, pentru ca ei au pus mâna
mai întâi pe ele. Daca fiecare om si-ar opri pentru sine numai atât cât îi trebuie pentru satisfacerea
nevoilor sale si daca ar da ce-i prisoseste celui nevoias, atunci nimeni n-ar mai fi bogat, nimeni sarac .
. . Oare nu esti lacom, nu esti hot când însusesti cele ce ti-au fost date în administrarea ta ? Cel ce
dezbraca pe cel îmbracat se numeste borfas. Merita oare alt nume cel care nu îmbraca pe cel gol, odata
ce poate face aceasta ? Pâinea, pe care o tii tu, este a celui flamând ; haina, pe care o pastrezi în lazile
tale, este a celui dezbracat ; încaltamintea, care se strica în casele tale, este a celui descult ; argintul pe
care-l tii îngropat, este al celui nevoias. Deci, pe atâtia oameni nedreptatesti câtor ai putea sa le dai din
avutiile tale , Sfântul Vasile cel Mare.

Încercari
„Necazurile încercarilor sunt aduse peste unii pentru stergerea pacatelor savârsite, peste altii pentru a
celor ce le savârsesc acum, si iarasi peste altii pentru oprirea celor vor avea sa le faca. Dar afara de
acestea mai sunt cele ce vin pentru dovedire, ca de pilda cele venite asupra lui Iov , Sfântul Maxim
Marturisitorul.

35
„Precum mesterul arunca aurul în topitorie si-l lasa a se cerne si a se curati prin foc pâna ce vede ca
straluceste, tot asa si Dumnezeu lasa sufletele omenesti a fi cercetate de necazuri, pâna se curata si se
limpezesc. De aceea, o astfel de cercetare a lui Dumnezeu este o mare binefacere pentru suflet ,
Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Nici bunatatile pamântesti nu se obtin fara osteneli. De ce renuntam atunci la cele ceresti din cauza
ostenelilor? , Sfântul Nil Sinaitul.
„E de trebuinta fiecarui crestin, care crede drept în Dumnezeu sa nu fie cu nepasare, ci sa astepte si sa
primeasca totdeauna încercarea ca atunci când vine sa nu se mire nici sa se tulbure, ci sa rabde
greutatea necazului si sa înteleaga ce spune, psalmodiind cu proorocul: «Cearca-ma Doamne si ma
ispiteste». Caci n-a zis «Certarea Ta m-a nimicit pe mine ci m-a îndreptat pâna la sfârsit» , Ilie
Ecdicul.
„Venind încercarea, nu cauta de ce si prin cine a venit, ci cauta sa o rabzi cu multumire si fara sa ti
minte raul , Sfântul Marcu.
„Daca nu e usor sa afli pe vreunul sa placa lui Dumnezeu fara sa fie încercat, se cade sa multumim lui
Dumnezeu pentru tot ce ni se întâmpla , Sfântul Marcu.
„Tot necazul da pe fata starea sufletului, daca acesta tinde spre cele de-a dreapta sau spre cele de-a
stânga. De aceea, orice necaz ni se întâmpla, se numeste încercare, dând celui partas la el cunostinta
voilor lui ascunse , Sfântul Marcu.
„Încercarea e de folos pentru tot omul , Sfântul Isaac.
„Luptatorii sunt încercati ca sa-si sporeasca puterea lor, cei încrezuti sunt încercati pentru ca din cele
ce-i vatama sa învete sa se pazeasca pe ei, cei adormiti sunt încercati pentru ca sa fie ajutati sa se
trezeasca … De aceea, Dumnezeu încearca mai întâi si bate, apoi îsi arata darul , Sfântul Isaac.
„Urmeaza pe Hristos nu doar la Înviere, ci si la Cruce! , Patericul.
„Viata aceasta trecatoare nu este decât noviciatul eternitatii; nenorocirile nu sunt, pentru crestin, decât
încercare si pedeapsa , Fericitul Augustin.
„Nu atât grija si frica începutului, cât grija si primejdia sfârsitului , Varlaam.

Încredere
„Nu-l lua în seama pe cel în care inima ta nu se încrede , Pimen.
„Nu-ti lasa constiinta pe mâna cuiva în care nu ai încredere deplina , Pimen.

Înfrânarea
„Începutul rodirii e floarea si începutul faptuirii (spre desavârsire) e înfrânarea , Sfântul Nil.

36
„Da-te pe tine sa mori întru nevointa si nu trai cu nepasare; caci nu numai cei ce au primit moartea
pentru credinta în Hristos sunt mucenici ci si cei ce mor pentru pazirea poruncilor Lui , Sfântul Isaac
Sirul.
„Mai buna este moartea în lupta (cu pacatul), decât sa traim în greseli .

Întelepciunea
„Unde este întelepciunea lui Dumnezeu nu mai este nevoie de întelepciunea oamenilor , Sfântul Ioan
Gura de Aur.
„Este nu neputinta sa dobândim întelepciunea fara sa traim într-un mod întelept , Sfântul Grigorie de
Nazianz.
„Înalta-te mai mult prin viata decât prin gândire , Sfântul Grigorie de Nazianz.
„Ceea ce este lumina pentru cei ce vad si pentru cele vazute, aceea este Dumnezeu pentru cei ce
cugeta si pentru cele cugetate , Talasie Libianul.
„Este o rusine pentru omenire ca exista unii ce gândesc mai nechibzuit decât un vierme; viermele îsi
pregateste moartea construindu-si un sicriu de matase, nu ca sa dispara în el, ci sa învie într-o aeriana
viata de fluture , Origen.

Întristarea
„Precum molia roade haina si cariul lemnul, asa întristarea întuneca sufletul omului , Sfântul Ioan
Casian.
„Una din cauzele care duc la întristare este lipsa placerii : „întristarea este … o dispozitie din care
lipseste placerea. Iar lipsa placerilor e adusa de osteneala. Osteneala la rândul ei, e provocata de lipsa
deprinderii naturale, sau de pierderea ei. Iar lipsa deprinderii naturale e produsa de îmbolnavirea
puterii ce se afla prin sine la dispozitia deprinderii. Aceasta boala a puterii ce se afla prin fire la
dispozitia deprinderii vine din reaua întrebuintare a lucrarii ei naturale. În sfârsit, reaua întrebuintare a
lucrarii ei consta în miscarea puterii spre ceea ce nu e potrivit cu firea si nu are consistenta , Sfântul
Maxim Marturisitorul.
„Sa nu ne întristam când lunecam în greseala ci când staruim în ea Sfântul Isaac Sirul.

Jertfirea sinelui
„Nimeni nu poate ajunge la Dumnezeu, decât ridicându-se prin jertfa , Sfântul Chiril al Ierusalimului.

37
„Cine vrea sa împartaseasca slava lui Iisus, trebuie sa-I împartaseasca si viata , Sfântul Ioan Gura de
Aur.
„Daca, în lume, este mai întâi viata si apoi moartea, în Biserica lui Hristos este mai întâi moartea si
apoi viata , Fericitul Augustin.
„Toate socotesc jertfa piatra de temelie pusa de Dumnezeu existentei noastre , Pr. prof. Constantin
Galeriu.
„Jertfa, în substanta ei spirituala, este iubire. … Jertfa e si constiinta; este cunoasterea precisa a unui
tel superior caruia ma devotez. Nu este oarba, ci totdeauna este luminata de adevar. … Jertfa e, de
asemenea, libertate. … Jertfa, ca deschidere a noastra catre Dumnezeu si catre lume, ca autodaruire,
este, în esenta, expresia cea mai deplina a iubirii care ne defineste fiinta , Pr. prof. Constantin Galeriu.
„Rastignirea este prima înaltare! , Pr. prof. Dumitru Staniloae.
„Toata vigoarea tineretii o da cui nu trebuie, iar batrânetea hârbuita umbla sa o dea lui Dumnezeu .
„Ori sa-L rastignesti pe Hristos, ori sa te rastignesti cu El .

Judecarea
„Înceteaza de a te mai scuza fara folos, aratând ca si altii pacatuiesc; nu lasa timp liber mintii tale ca sa
cerceteze slabiciunile altora, ci ia seama la tine însuti, adica îndrepteaza ochiul tau ca sa te cerceteze
bine pe tine însuti ,Sfântul Vasile cel Mare.
„Fiecare din noi sa intre în constiinta sa si, punând în sine ca un judecator ratiunea, sa aduca în fata ei
toate ticalosiile sale , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Nu cauta sa faci deosebire între cel vrednic si cel nevrednic, ci toti oamenii sa fie pentru tine
deopotriva în bunatatea ta , Sfântul Isaac Sirul.
„Cu masura cu care masori trupului tau ti se va masura întors din partea lui Dumnezeu , Talasie.
„Nu bârfi pe altii, nici nu te crede sfânt daca sfâsii pe altii cu clevetirile tale, caci adesea se întâmpla
ca noi sa blamam la altii tocmai ceea ce însine facem , Fericitul Ieronim.
„Începutul mântuirii e osândirea de noi însine , Evagrie.
„Deci daca gândul despre fratele nostru se învârte în noi cu ura, sa stim ca o fiara salbatica l-a rapit ,
Evagrie.
„Îngradindu-ne pe noi însine în noi însine, neamestecându-ne cu cei din afara, nu vom lasa nici sa
vada, nici sa auda, nici sa graiasca ochiul sau urechea sau limba noastra cele ale altora … , Diacon
Ioan I. Ica jr.
„Cautând la femeia prinsa în desfrâu - Mântuitorul nu a cautat la pacatele femeii ci la puritatea
pârâsilor .
„Sau îti vezi greselile, sau îti osândesti fratele .

38
Justitie
„Când trebuie sa sfatuim si sa certam pe unul din fratii nostri, sa ne amintim spusele Apostolului : «Si
el este om!», Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Pentru pacatele tale, Dumnezeu te-a facut pe tine judecator : daca ierti putine, putine ti se vor ierta;
daca ierti multe, multe ti se vor ierta; daca ierti din inima, la fel îti va ierta si Dumnezeu tie , Sfântul
Ioan Gura de Aur.
„Când vom ierta totul, le vom câstiga pe toate , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Pentru ce a primit Iov si caii si asinii si camilele si oile si toate mângâierile din belsug, într-un numar
îndoit, iar numarul copiilor a fost egal cu cel al mortilor ? Pentru ca necuvântatoarele si toata bogatia
au pierit cu desavârsire, dar copiii îi va avea pe toti la înviere , Sfântul Vasile cel Mare.
„Nu huliti spunând ca Dumnezeu este drept! (El este milos - n.n.), Sfântul Isaac Sirul.
„Osândeste-te pe tine însuti si, atunci, vei înceta sa-i osândesti pe ceilalti , Avva Ioan.
„Nu-ti osândi aproapele, caci tu îi cunosti pacatul, dar pocainta nu , Avva Dorotei.
„Ori vei face ce vrea Dumnezeu, ori vei primi ce nu vrei tu! , Evagrie din Pont.
„Suferiti de pe urma unui om rau? Iertati-l, ca sa nu fie astfel doi oameni rai , Fericitul Augustin.
„Legea talionului este dreptatea celor nedrepti , Fericitul Augustin.

Lacrimile
„Precum focul topeste trestia, asa lacrima curata curata toata întinaciunea vazuta si nevazuta , Sfântul
Ioan Scararul.
„Cel ce voieste sa se desfaca de rautati, cu plângere se desface; si cel ce voieste sa agoniseasca virtuti,
cu plângere le agoniseste. Si daca n-ai frângere de inima, cunoaste ca ai slava desarta. Pentru ca
aceasta nu lasa sufletul sa se umileasca , Sfântul Ioan Scararul.
„Lacrimile ce însotesc rugaciunea sunt semnul milei lui Dumnezeu, de care s-a învrednicit sufletul în
pocainta si ale faptului ca a fost primit si a început sa intre prin lacrimi în câmpul curatiei … , Sfântul
Isaac Sirul.
„Din lacrimi vei cunoaste daca te temi de Dumnezeu , Evagrie.

Lacomia
„Lacomia este o betie mai rea decât betia , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Grija de pântece este radacina tuturor relelor , Sfântul Ioan Scararul.

39
„Dracul se aseaza în stomac, si nu lasa pe om sa se sature, chiar de ar mânca tot Egiptul si ar bea Nilul
întreg. Dupa mâncare pleaca ticalosul si ni-l trimite pe cel al curviei, vestindu-i ce s-a întâmplat : ia-l,
ia-l, zice, tulbura-l. Caci pântecele umplându-se nu va lupta mult. Si acela venind zâmbeste. Si
legându-ne prin somn mâinile si picioarele, face apoi toate câte voieste, pângareste sufletul si trupul
prin întinaciuni, naluciri si curgeri. E lucru de mirare a vedea mintea netrupeasca întinata si
întunecându-se de trup ; si iarasi a vedea pe cel nematerial, curatit si subtiat prin lut ,Sfântul Ioan
Scararul.
„Nu mâncarurile sunt rele, ci lacomia pântecelui ; nici facerea de prunci, ci curvia ; nici banii, ci
iubirea de bani ; nici slava, ci slava desarta. Iar daca-i asa, nimic nu e rau din cele ce sunt, decât reaua
întrebuintare, care vine din negrija mintii de a cultiva cele firesti , Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Lacomia maica tuturor patimilor : „fiul meu cel întâi nascut este slujitorul curviei ; al doilea dupa el
este cel al învârtosarii inimii ; al treilea e somnul. Apoi din ei porneste o mare de gânduri ; valuri ale
întinaciunii, adânc de necuratii nestiute si negraite. Fiicele mele sunt : lenea, vorba multa, îndrazneala,
nascocirea râsului, glumele, împotrivirea în cuvânt, grumazul teapan, neauzirea, nesimtirea, robia,
fala, cutezanta, iubirea de podoabe, carora le urmeaza rugaciunea întinata si gândurile împrastiate, dar
adeseori si nenorociri deznadajduite si neasteptate, carora le urmeaza iarasi deznadajduirea cea mai
cumplita dintre toate , Sfântul Ioan Scararul.
„Cel lacom nu se bucura de ceea ce are, ci se întristeaza pentru ce nu are , Ilie Miniatis.

Lenea
„Indiferenta si lenea sunt mai vatamatoare decât toata lucrarea diavoleasca , Sfântul Ioan Damaschin.

Lepadarea
„Leapada-te de tine, iar vrajmasul va pleca de la tine , Sfântul Isaac Sirul.
„Fii mort în viata ta, si vei trai dupa moarte , Sfântul Isaac Sirul.
„Dispretuieste farmecele acestei lumi si iubeste-l pe Dumnezeu si vei trai nevatamat ca si Lot în
Sodoma , Sfântul Tihon.

Libertatea
„Liberi - cei liberi dupa viata si deprinderi … liber si fericit e sufletul fara prihana si izbavit , Sfântul
Antonie cel Mare.
„Pacatul este probarea libertatii si pierderea ei , Sfântul Grigorie de Nissa.

40
„Acela este cu adevarat liber, care traieste pentru Hristos. El se afla deasupra tuturor nenorocirilor.
Daca el însusi n-si va face rau, atunci niciodata altul nu va fi în stare sa-i faca , Sfântul Ioan Gura de
Aur.
„Ai fost creat liber si chemat spre libertate, asa ca nu te face robul patimilor necurate! , Avva Talasie.
„Libertatea este asociata cu harul, e opera harului si puterea data omului de a se mentine în har, adica
deasupra lumii si de a nu cadea sub lume , Teodoret al Cirului.
„Doamne, fa-ma robul Tau, ca sa fiu cu adevarat liber! , Fericitul Augustin.
„Adevarata libertate se manifesta nu atunci când omul trebuie sa aleaga, ci atunci când alegerea sa e
facuta , N. A. Berdiaev.
„Libertatea ... nu este un drept, este o obligatiune , N. A. Berdiaev.
„Esenta cea mai adânca a omului este libertatea sau vointa sa morala, si de aceea, unirea existentiala
cu Dumnezeu înseamna pentru om a-I preda în mod liber vointa sa , Vladimir Soloviov.
„Dumnezeu poate face orice în afara de a ne sili sa-L iubim. … Unde nu exista libertate, nu poate
exista iubire , Paul Evdokimov.
„Nu exista nimic mai insuportabil si nici n-a existat vreodata pentru om si pentru societate decât
libertatea , Dostoievski.
„Libertatea trebuie gândita dogmatic, conform învataturii crestine, care este religia libertatii , Petre
Tutea.
„Libertatea omului e partea divina din el , Petre Tutea.

Linistea
„Capatul îndreptarii si al pacii noastre nu se câstiga din îndelunga rabdare ce o are aproapele cu noi, ci
din suferirea raului aproapelui de catre noi , Sfântul Ioan Casian.
„Linistea este începutul curatirii sufletului , Sfântul Vasile cel Mare.
„Lucrul premergator al linistii este lipsa de grija … apoi rugaciunea neobosita … si lucrarea nefurata a
inimii … , Sfântul Ioan Scararul.
„Dorul celui ce se linisteste este asteptarea neîncetata a mortii. Cel ce intra fara acest gând pe calea
linistirii nu poate purta cele ce trebuie sa le suportam si sa le rabdam în tot felul , Sfântul Ioan
Scararul.
„Se linisteste acela care se straduieste sa-si închida partea netrupeasca în casa trupeasca … , Sfântul
Ioan Scararul.
„Cel ce se ocaraste pe sine, orice i s-ar întâmpla, fie paguba, fie necinstire, fie orice necaz, se socoteste
de mai înainte vrednic de ea si niciodata nu se tulbura , Sfântul Ioan Scararul.
„Mai mare este ajutorul ce-ti vine din pazire, decât ajutorul din fapte , Sfântul Isaac Sirul.

41
„Linistea face moarte simturile din afara si trezeste miscarile dinauntru. Iar petrecerea în cele din afara
pricinuieste cele dimpotriva, adica trezeste simturile din afara si face moarte miscarile dinauntru ,
Sfântul Isaac Sirul.
„Fii în pace cu tine însuti si astfel vei aduce pace în cer si pe pamânt , Sfântul Isaac Sirul.
„Iubeste lucrarea linistii mai mult decât saturarea celor flamânzi în lume si decât întoarcerea multor
neamuri la Dumnezeu. Caci mai bine îti este sa te dezlegi de legatura pacatului decât sa eliberezi robi
din robie. Mi bine îti este sa te împaci cu sufletul tau prin unirea într-un gând a treimii din tine, adica a
trupului, a sufletului si a duhului, decât sa împaci prin învatatura ta pe cei tulburati … Mai bine îti este
sa fi zabavnic la limba decât sa cunoscator si iscusit în a revarsa cu ascutimea mintii învatatura ca pe
un rau. Mai de folos îti este sa te îngrijesti sa învii din patimi sufletul tau cazut, prin miscarea
gândurilor tale în cele dumnezeiesti, decât sa învii pe cei morti , Sfântul Isaac Sirul.
„Cel ce-si simte pacatele lui e mai bun decât cel ce scoala mortii prin rugaciunea lui, când locuieste în
mijlocul multora. Cel ce suspina un ceas pentru sufletul sau e mai bun decât cel ce foloseste lumii
întregi prin gândirea lui … Cel ce urmeaza lui Hristos în tânguirea de unul singur e mai bun decât cel
ce se lauda pe sine în adunari , Sfântul Isaac Sirul.
„Vorbirea este instrumentul acestei lumi prezente. Linistea este misterul lumii ce va veni , Sfântul
Isaac Sirul.
„Nu se poate pocai cineva fara linistire; nici nu poate atinge în vreun fel oarecare curatia, fara
retragere; si nu se poate învrednicii de convorbirea cu Dumnezeu si de vederea Lui pâna ce se afla în
convorbire cu oamenii si îi vede pe ei. De aceea, cei ce si-au facut o grija din a se pocai de greselile
lor, a se curata de patimi si a se bucura de convorbirea cu Dumnezeu si de vederea Lui - care este
capatul de drum si tinta celor ce petrec dupa Dumnezeu, si arvuna, ca sa zic asa, a mostenirii vesnice a
lui Dumnezeu - urmarire cu toata sârguinta linistirea si socotesc drept lucrul cel mai folositor sa se
retraga si sa ocoleasca pe oameni, cu toata simtirea sufletului. Începutul lor în viata de linistire este
plânsul, ocarârea si dispretuirea de sine, pentru care spre a le face în chip cât mai curat iau asupra lor
privegherile, starea în picioare, înfrânarea si osteneala trupeasca a caror sfârsit deobste este râul de
lacrimi … , Calist Angelicude.
„Sa nu aiba femeie si sa nu nasca copii (gânduri); sa fie ostas, nepamântesc, fara grija ca sa placa
Stapânului , Evagrie.
„Lasa toate grijile lumii, fa-te strain de acestea; mâncare putina, nici pentru ospitalitate, si cuvântul de
folos va fi rasplatit; sa nu poftesti bogatie, ex. vaduva cu 2 bani, sa nu ai haine de prisos, daca esti
lipsit nu te rusina sa primesti, de prisosesti - da; nu te îngriji de ziua de mâine; sa nu-ti iei slujitor
tânar; nu locui cu oamenii cu multe griji; nu te lasa atras în vorbire desarta; ocoleste întâlnirile, si cu
rudenii; daca chilia e încarcata cu multe, fugi; daca nu te poti linisti în partile tale, înstraineaza-te; nu
umbla în cetate, fugi de cetate; de te tulbura dracii în loc retras nu fugi, nu vagabonda, fugi de

42
întâlnirile dese cu prieteni, barbati rai; nu dormi afara de chilie, nu pofti bucate bune; nu te satura cu
bucatele altora sa nu se nasca pofta de ele , Evagrie.
„Aseaza-te în chilie, aduna-ti mintea si gândeste-te la moarte, la iad, la înviere si la judecata, la rai;
tine cu putere la post, manânca o data pe zi, rabda cu placere privegherea, culcarea pe jos si alte
osteneli, daca esti slabit cu sufletul roaga-te , Evagrie.
„Omul care nu este nedrept cu sine însusi nu va putea fi vatamat de nimeni altcineva .
„Sfârsitul linistii este tacerea cu privire la toate .

Martiriu
„Câtiva suporta martiriul o singura data prin sabie; altii cunosc martiriul iubirii care-i încununeaza din
interior , Tauler.

Mâncarea
„A mânca si a bea din toate cele puse înainte multumind lui Dumnezeu nu este ceva care se
împotriveste canonului cunostintei , Diadoh al Foticeii.
„Omul e ceea ce manânca , Feuerbach.

Mândria
„Acest monstru foarte crud si mai mare decât toate pacatele de mai înainte, îi pierde cu o muscatura
cumplita îndeosebi pe cei desavârsiti si ajunsi aproape de ultima treapta a virtutilor , Sfântul Ioan
Casian.
„Doua sunt felurile trufiei, una care îi asalteaza pe monahii duhului si pe cei mai ridicati, iar alta care
pune stapânire chiar pe începatori, înca legati de carne. Si desi pe ambele semetia le ridica atât
împotriva lui Dumnezeu, cât si a oamenilor, totusi cea dintâi se refera cu deosebire la Dumnezeu, iar
cealalta îi priveste mai propriu pe oameni , Sfântul Ioan Casian.
„Cea dintâi mândrie este când cineva dispretuieste pe fratele, când îl socoteste ca nefiind nimic si pe
sine ca fiind mai presus de el. Acesta de nu se va trezi repede si de nu se va sârgui sa scape de ea, vine
încetul pe încetul si la a doua mândrie, prin care se mândreste si împotriva lui Dumnezeu, si-si pune
pe seama ispravile savârsite, nu pe seama lui Dumnezeu , Avva Dorotei.
„Nimic nu poate sfâsia trupul Bisericii atât de mult ca mândria , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Cel ce se înalta împotriva oamenilor, se va înalta si împotriva lui Dumnezeu , Sfântul Ioan Gura de
Aur.
„Mândria este contra naturii , Sfântul Ioan Gura de Aur.

43
„Mândria este data de necunoasterea lui Dumnezeu , Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Ele (mândria si slava desarta n.n.), au numai atâta deosebire între ele câta are pruncul prin fire fata de
barbat si grâul fata de pâine. Caci primul e începutul, iar al doilea sfârsitul , Sfântul Ioan Scararul.
„Când te afli la rascruce si nu sti pe ce cale sa apuci e semnul unui suflet mândru si lipsit de har ,
Sfântul Ioan Scararul.
„Trei gropi ne deschid diavolii : întâi, ne opresc de la facerile de bine, apoi, daca nu reusesc, cauta sa
ne determine sa facem binele fara Dumnezeu, iar, daca nici asa nu pot, ne lauda pentru binele facut
pentru a ne mândri , Sfântul Ioan Scararul.
„Mândria este semnul celui osândit , Evagrie.
„Mai bine sa fii înfrânt în smerenie, decât sa fii biruitor cu mândrie , Patericul.
„Mândria este iubirea de sine pâna la dispretuirea lui Dumnezeu, în timp ce smerenia este iubirea de
Dumnezeu pâna la dispretuirea de sine , Fericitul Augustin.

Mânia
„Pricina tuturor relelor este pofta si mânia ,Sfântul Antonie cel Mare.
„Felurile mâniei sunt trei : unul, care este înlauntrul nostru si care în greceste se spune T?µ??. Altul,
care se dezlantuie, în vorbe sau fapte, si care în greceste se spune ????, despre care spune si Apostolul
: acum lasati si voi toate : mânia, iutimea. Al treilea, care nu fierbe si nu se consuma într-o ora, ca
acela, ci se pastreaza zile si vreme îndelungata : el se spune în greceste µ????. Toate acestea trebuie
osândite de noi cu acelasi dispret , Sfântul Ioan Casian.
„Mâniati-va si nu pacatuiti - atunci când vin în inima voastra gândurile cele rele scoateti-le afara cu
mânie … pe urma linistiti pocaiti-va; aprindeti mânia asupra patimilor voastre si asupra gândurilor
rele si nu pacatuiti savârsind cele puse de ele în minte , Sfântul Ioan Casian.
„Între mânie si nebunie nu este nici o deosebire , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Mânia vine din necredinta , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Indignarea trebuie sa fie împletita cu judecata si cu chibzuinta, caci si cutitul este folosit si de
criminali si de medici , Sfântul Vasile cel Mare.
„Mânia desfigureaza pe om. Tot trupul i se umfla, venele la fel, vocea devine aspra ... Când mânia
ajunge la culme, el nu mai cruta pe nimeni. Daca un singur om arata astfel la mânie, ce va fi cu doi sau
mai multi oameni mâniosi? , Sfântul Vasile cel Mare.
„Cel mai bine este sa curmi mânia cu un zâmbet , Sfântul Efrem Sirul.
„Cel fara de minte, fiind purtat de patimi, când se tulbura împins de mânie, se grabeste fara judecata sa
ocoleasca pe frati, iar când e aprins de pofta, razgândindu-se, fuge sa-i întâlneasca. Iar cel întelept
lucreaza în amândoua împrejurarile cu totul dimpotriva : caci în vreme de mânie, taind pricinile

44
tulburarii, se scutura de scârba fata de frati, iar în vreme de pofta, se retine de la pornirea spre
întâlnirea nesocotita , Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Tinerea de mine a raului este sfârsitul la care duce mânia, pazitoarea pacatelor, urârea dreptatii,
pierzania virtutilor, veninul sufletului, viermele mintii, rusinea rugaciunii, curmarea cererii,
înstrainarea iubirii, piron înfipt în suflet, simtire neplacuta, iubita ca o dulceata a amaraciunii … ,
Sfântul Ioan Scararul.
„Mâniosul este un epileptic sufletesc , Sfântul Ioan Scararul.
„Întepat de acul mâniei, îi bate inima, îi tremura corpul, îi bolboroseste limba, i se aprinde fata, îi
scânteiaza ochii : omul devine de nerecunoscut pentru cei apropiati. Gura scoate sunete, dar mintea nu
mai urmareste ce spune. Si atunci un om care nu-i constient de ce spune, se deosebeste oare de un
nebun ? , Sfântul Grigorie cel Mare.
„Nu va putea sa alunge de la sine amintirile patimase, omul care n-a avut grija de pofta si mânie, pe
una stingând-o cu posturi, cu privegheri si cu culcat pe jos ; iar pe cealalta îmblânzind-o cu îndelunga
rabdare, cu suferirea raului, cu nepomenirea de rau si cu milostenii. Caci dintr-aceste doua patimi se
tes mai toate gândurile dracilor, care duc mintea la primejdie si pierzanie , Evagrie.
„În relatiile cu semenii nu trebuie sa ne mâniem pe cei ce gresesc, ci pe greseala si pe începatorul
greselilor „bine este a nu te mânia. Iar daca se va întâmpla, nici o parte din zi sa nu ti se lase spre
patima, zicând : sa nu apuna soarele ; dat tu sa astepti pâna ce toata vremea ta apune. De ce urasti pe
omul care te-a mâhnit ? Nu este el cel ce ti-a facut strâmbatate, ci diavolul. Uraste boala, iar nu pe cel
ce boleste , Maica Singlitichia.
„Un cuvânt aspru îi înraieste si pe cei buni, pe când un cuvânt bun aduce folos tuturor , Patericul.
„Mai usor este sa alungi mânia când simti ca vine, decât sa o stapânesti dupa ce a venit , Francisc de
Sales.
„Dintre toate patimile, mânia este cea care întuneca cel mai mult ratiunea , Toma d'Aquino.

Mântuirea
„Viata si moartea mea depind de ceilalti, caci, daca l-am câstigat pe aproapele meu, L-am câstigat pe
Dumnezeu , Sfântul Antonie cel Mare.
„ Începutul si sfârsitul mântuirii este dragostea , Sfântul Antonie cel Mare.
„A fi aproape sau departe de Dumnezeu depinde de om, deoarece Dumnezeu este oriunde , Sfântul
Ioan Gura de Aur.
„A imita pe Hristos nu cere timp, nici mestesug, ci doar intentie buna , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Mântuirea este, în acelasi timp, si lucrarea lui Dumnezeu si a noastra , Sfântul Ioan Gura de Aur.

45
„În marturisirea Persoanelor dumnezeiesti sta esentialul misterului religiei, iar în participarea la
riturile si simbolurile tainice se înfaptuieste mântuirea , Sfântul Grigorie de Nissa.
„Sa devenim dumnezei din pricina lui Hristos, asa cum El S-a facut om din pricina noastra , Sfântul
Grigorie de Nazianz.
„Marturisirea lucreaza adevarata nastere duhovniceasca, prin ea se face adevarata supunere, prin ea ne
asiguram o cale fara griji, dulceata rugaciunii, progresul, urcusul neîncetat ti, în cele din urma,
îndumnezeirea , Sfântul Teodor Studitul.
„În acest chip vietuind (dupa legile Sfintilor Parinti - n.n.), nu vom muri de moartea neascultarii, ci
vom trai în dreptate si vom câstiga Împaratia cerurilor , Sfântul Teodor Studitul.
„Facând cele placute lui Dumnezeu, mai întâi ne vor folosi noua, caci asa vrea Dumnezeu, sa dorim
binele fratilor nostri si mântuirea tuturor oamenilor mai mult decât pe a noastra , Sfântul Teodor
Studitul.
„Dumnezeu ne permite sa fim fata în fata cu El, nu prin enigme. El se apropie de cei care merita si se
identifica cu ei, ba chiar se întrupeaza în ei, astfel ca, la rândul lor, ei salasluiesc cu trup si suflet în El
, Sfântul Grigorie Palama.
„În veacurile fara sfârsit, noi ne vom odihni în Dumnezeu si Dumnezeu se va odihni în noi , Sfântul
Macarie.
„Esti desavârsit atunci când, în locul tau, îl preferi pe aproapele , Avva Iacov.
„Lucrarea mântuitoare asupra întregii umanitati nu este decât o prelungire a lucrarii mântuitoare a lui
Hristos asupra firii Lui omenesti , Dicton patristic.
„Mai mult ne ajuta Dumnezeu în mântuire decât ne strica diavolul în pierzanie, pentru ca dragostea lui
Dumnezeu este mai mare decât ura diavolului , Origen.
„Dumnezeu S-a facut totul pentru tine, asa ca fa-te si tu totul pentru El , Sfântul Ioan de Kronstadt.
„Totul este facut spre binele nostru, pentru mântuirea noastra , Sfântul Ioan de Kronstadt.
„Dumnezeu ne-a facut fara de noi, dar ne va mântui numai cu noi , Fericitul Augustin.
„Dumnezeu este ascuns în poruncile Sale, iar cei ce-L cauta, Îl gasesc doar în masura împlinirii lor ,
Fericitul Augustin.
„Îndumnezeirea este desavârsirea si deplina patrundere a omului de Dumnezeu, dat fiind ca în alt chip
el nu poate ajunge la desavârsire si deplina spiritualizare , Pr. prof. Dumitru Staniloae.
„Primul om era chemat, dupa Sfântul Maxim Marturisitorul, ... sa reuneasca Raiul cu restul
pamântului, adica purtând totdeauna în el însusi Raiul, într-o comuniune statornica cu Dumnezeu, el
trebuia sa transforme tot pamântul în Rai. Dupa aceea, trebuia sa desfiinteze conditiile spatiale nu
numai pentru mintea, ci si pentru trupul sau, adunând pamântul si cerul, toata lumea vazuta. Depasind
marginile lumii sensibile, trebuia sa patrunda în lumea inteligibila printr-o cunoastere egala cu cea a
duhurilor îngeresti, ca sa reuneasca în el însusi lumea inteligibila si lumea sensibila. În sfârsit,

46
neavând în afara lui decât numai pe Dumnezeu, n-ar mai fi ramas omului decât sa se daruiasca în
întregime Lui, într-un elan de dragoste, redându-I universul întreg unit în fiinta omeneasca. Atunci
Dumnezeu Însusi S-ar fi dat la rândul Sau omului, care ar fi avut în virtutea acestui dar, adica prin har,
tot ceea ce Dumnezeu poseda prin firea Sa. În felul acesta, s-ar fi îndeplinit îndumnezeirea omului si a
întregii lumi create. Aceasta sarcina prescrisa omului nefiind împlinita de Adam, o putem întrezari
prin lucrarea lui Hristos, al doilea Adam , Vladimir Lossky.
„Sfintirea si transfigurarea omului în Hristos, prin Duhul Sfânt, constituie cheia de bolta a
spiritualitatii rasaritene , Pr. prof. Dumitru Popescu.
„Nu în cantitatea cunostintelor sta puterea mântuirii, ci în chipul vietii , Arhim. Sofronie.

Menirea
„Binele nu-l gasim în cele trecatoare, ci suntem chemati sa ne împartasim din bunurile cele vesnice si
adevarate , Sfântul Vasile cel Mare.
„Fiti mica reflexie a unei mari Lumini! , Sfântul Grigorie de Nazianz.
„Acolo unde este liniste, este si slava; iar, acolo unde este slava, este si liniste , Sfântul Ioan Gura de
Aur.
„Primii oameni n-au fost ziditi nici nemuritori, nici muritori, ci în stare de a ajunge fie la moarte, fie la
nemurire, dupa ascultarea fata de Dumnezeu , Sfântul Teofil al Antiohiei.
„Isihastul este cel care aspira sa circumscrie Imaterialul înlauntrul trupului , Sfântul Ioan Scararul.
„Cauta-L pretutindeni pe Cel ce este pretutindeni , Sfântul Ioan Damaschin.
„Vedem ca celor ce navigheaza pe mare nu li se spune izbaviti pentru ca au parcurs atâtea si atâtea
mile, ci doar când au ajuns în port si calca pe pamânt , Sfântul Simeon Noul Teolog.
„Ce sunt toate lucrurile vietii în comparatie cu linistea inimii? , Francisc de Sales.
„Orice om de rând, care L-a aflat pe Dumnezeu, Îl poate arata prin felul lui de viata, marturisindu-L în
toate , Tertulian.
„Pentru Tine ne-ai creat, Doamne, si inima noastra nu-si gaseste pacea pâna când nu se odihneste în
Tine , Fericitul Augustin.
„Pe calea lui Dumnezeu, a sta pe loc înseamna a da înapoi , Bernard de Clairvaux.
„Slava spre care e chemat omul este aceea de a deveni tot mai mult asemenea cu Dumnezeu, cu cât
devine mai mult om , Pr. prof. Dumitru Staniloae.
„În catedrala imensa care este lumea lui Dumnezeu, fiecare om, savant sau muncitor, este chemat sa
lucreze ca preot al întregii sale vieti, sa transforme umanul într-o ofranda si un imn de slava , Paul
Evdokimov.

47
Mila
„Socoteste milostenia nu ca o cheltuiala, ci ca un venit; nu ca o pierdere, ci ca un câstig, caci tu, prin
ea, dobândesti mai mult decât ai dat , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Socoteste milostenia nu ca o cheltuiala, ci ca un venit; nu ca o pierdere, ci ca un câstig, caci tu, prin
ea, dobândesti mai mult decât ai dat , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Dumnezeu ne-a dat mila ca o porunca a dragostei , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Mila este plata pentru rascumpararea sufletelor noastre , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Când miluim pe cineva, ne miluim în primul rând pe noi , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Cu un banut daruit, poti cumpara cerul. Nu fiindca cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindca Dumnezeu este
atât de plin de iubire. Daca n-ai nici macar acel banut, atunci da un pahar cu apa rece , Sfântul Ioan
Gura de Aur.
„Rugaciunea si postul sunt lipsite de putere neînsotite de mila. Fara milostenie, ele nu se ridica la cer ,
Sfântul Ioan Gura de Aur.
„A da milostenie înseamna a da cu bunavointa si bucurie. Daca nu dai astfel, mai bine nu mai da,
fiindca aceasta nu este milostenie, ci paguba , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Este greu sa-i deosebesti pe cei cu adevarat saraci de cei prefacuti ? Gânditi-va ca este mai bine sa
dam ajutor celor ce nu-l merita, decât sa nu-l dam celor ce-l merita si care au nevoie de el , Sfântul
Grigorie de Nazianz.
„Este greu sa-i deosebesti pe cei cu adevarat saraci de cei prefacuti ? Gânditi-va ca este mai bine sa
dam ajutor celor ce nu-l merita, decât sa nu-l dam celor ce-l merita si care au nevoie de el , Sfântul
Grigorie de Nazianz.
„Hraneste-l pe cel ce moare de foame. Daca nu o faci, îl ucizi , Sfântul Ambrozie.
„Nu trebuie sa ne îngrijim de ale noastre, ci de ale altora , Sfântul Ambrozie.
„Dând celui ce zace pe pamânt, dai Celui de sade în ceruri , Sfântul Grigorie Dialogul.
„De esti drept, teme-te de mânia lui Dumnezeu ca sa nu cazi; de esti pacatos, încrede-te în mila
Domnului ca sa te poti ridica , Sfântul Grigorie Dialogul.
„Nimic nu poate apropia asa de mult inima de Dumnezeu ca milostenia , Sfântul Isaac Sirul.
„Multi oameni minunati, ... care s-au trudit sa-i întoarca pe cei rataciti, au cazut în patimi si s-au
omorât pe ei însisi sufleteste. ... Ei nu s-au îngrijit de sufletele lor, ci au intrat în marea acestei lumi
pentru a vindeca sufletele altora, în timp ce, ei însisi erau bolnavi , Sfântul Isaac Sirul.
„Daca ai ceva mai mult decât cere trebuinta zilei, împarte saracilor si apoi vino si adu cu îndrazneala
rugaciunile tale , Sfântul Isaac Sirul.
„Sa biruiasca în tine pururi cumpana milosteniei, pâna ce vei simtii în tine mila lui Dumnezeu fata de
lume , Sfântul Isaac Sirul.

48
„Iubeste-i pe saraci, ca prin ei sa dobândesti si tu mila lui Dumnezeu , Sfântul Isaac Sirul.
„Seamana milostenia cu smerenie si vei secera mila la judecata , Sfântul Isaac Sirul.

„Nu darui celorlalti dupa cum merita, ci dupa cum au nevoie , Sfântul Ioan din Kronstadt.
„Milostenia face bine, înainte de toate, celui ce este milostiv , Sfântul Ioan din Kronstadt.
„Cu adevarat milostiv este acela care îi îmbratiseaza pe toti si nu lasa pe nimeni în afara inimii sale ,
Sfântul Ioan din Kronstadt.
„Daruieste de dragul binelui, nu de frica raului , Avva Heremon.
„Mila se naste din credinta , Teofilact.
„Paradoxul suferintei si al raului este rezolvat prin experienta milei si a dragostei , N. A. Berdiaev.
„Adevarata milostenie e relatia pur morala, harica, cu aproapele, tot asa cum adevarata rugaciune e
relatia pur morala, harica cu Dumnezeu , Vladimir Soloviov.
„Mila este singura baza reala a oricarei justitii libere si a oricarei adevarate caritati , Arthur
Schopenhauer.
„Harul milosteniei este mai mare decât harul învierii din morti … Nimeni nu se va mântui daca nu-i
ajuta si el pe ceilalti sa se mântuiasca .
„Nu deveniti aspri si nemilosi. Gânditi-va ca în spatele celui care cere milostenie de la voi, este Însusi
Hristos … Dati milostenie pentru propriul vostru folos si spre folosul celor saraci. Domnul va va
rasplati .

Moartea
„Moartea, de-o va avea omul în minte, nemurire este, iar neavând-o în minte, moarte îi este , Sfântul
Antonie cel Mare.
„Pentru drepti nu exista moarte, ci doar o trecere în viata vesnica , Sfântul Atanasie cel Mare.
„Si pedeapsa devine iubire de oameni, caci asa cred pedepseste Dumnezeu , Sfântul Grigorie de
Nazianz.
„Se tem de moarte cei ce nu cred în înviere , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Cei care Îl vor îngropa prin smerenie pe Hristos în sufletul lor, Îl vor vedea si înviind prin slava ,
Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Moartea înseamna propriu - zis despartirea de Dumnezeu , Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Durerea, în ultima instanta moartea, e plata vietii noastre pacatoase care vine din acest început
patimas (pofta care sta la începutul nostru). Omul cautând scapare de durere si de teama mortii, se
refugiaza în placere, inclusiv placerea din care-si ia începutul o noua viata. Dar în loc sa scape de

49
durere si de moarte, voluptatea la care a alergat, fiind un pacat aduce o noua durere si ofera mortii o
noua victima , Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Aducerea aminte de moarte este o moarte de fiecare zi. ... Frica de moarte este o însusire a firii,
intrata în ea prin neascultare. Iar tremurarea în fata mortii este semnul pacatelor nepocaite , Sfântul
Ioan Scararul.
„Fii mort în viata ta, si vei trai dupa moarte , Sfântul Isaac Sirul.
„Moartea adevarata este înlauntru, în inima si este ascunsa. Omul cel dinlauntru moare. Cine a trecut
din moarte la viata, în cele ascunse, acela traieste în veci si nu mai moare , Sfântul Macarie.
„Ce este moartea, daca nu mormântul pacatelor? Sfântul Ambrozie.
„Din moment de nu stim vremea si locul în care ne asteapta moartea, o vom astepta noi în orice vreme
si în orice loc , Fericitul Augustin.
„Daca te temi de moarte, înca nu te-ai împreunat în dragoste cu Hristos , Teognost.
„Asa trebuie sa se poarte totdeauna monahul ca si când ar avea sa moara mâine, si iarasi asa sa se
foloseasca de trup, ca si când ar avea sa traiasca multi ani , Evagrie.
„Moartea este cel mai semnificativ si mai profund eveniment al vietii , N. A. Berdiaev.
„Pe morti nu-i cautati în mormânt, ci în inima voastra , Nicolae Iorga.
„… moartea este mai întâi de toate o realitate spirituala, pe care o poate cunoaste omul înca din timpul
vietii si de care el se poate elibera atunci când este asezat în mormânt. Moartea, în acest sens, este
faptul de a se despartii de viata, ceea ce înseamna a se despartii de Dumnezeu, singurul Datator de
viata, El însusi fiind viata. Moartea nu este contrariul nemuririi - caci asa cum nu s-a creat el însusi pe
sine, omul nu are puterea sa se anihileze, sa revina la nimicul din care a fost adus la existenta de
Dumnezeu si în acest sens el este nemuritor - moartea este deci contrariul adevaratei vieti, «care este
lumina oamenilor» Ioan 1,4.
Aceasta adevarata viata, omul are puterea sa o respinga si deci sa moara, astfel ca si nemurirea lui
devine moarte vesnica. Si aceasta viata el a lepadat-o. În aceasta consta pacatul originar … Astfel
moartea totala nu este fenomenul biologic al mortii, ci realitatea spirituala al carei bold este pacatul 1
Corinteni 15,56, refuzul de catre om a singurei vieti adevarate care i-a fost daruita de Dumnezeu … nu
exista alta viata decât cea în Dumnezeu, cel care respinge aceasta viata moare, pentru ca viata fara
Dumnezeu este moarte … , A. Schmemann.
„Omul moare pentru ca el a vrut viata pentru ea însasi si în ea însasi, altfel spus pentru ca se iubeste pe
sine, si si-a iubit viata mai mult decât pe Dumnezeu.
Viata lui Hristos este facuta în întregime din dorinta de a mântui pe om … ascultare totala de
Dumnezeu … Si cum dorinta Lui de a muri nu este decât o expresie si realizarea ultima a acestei iubiri
si a acestei ascultari … nu mai exista «moarte» în moartea lui Hristos. Moartea Lui fiind cea mai
desavârsita manifestare a iubirii ca viata si a vietii ca iubire, anuleaza boldul mortii care e pacatul …

50
Hristos face din moarte în care era foarte real separarea de viata si pervertire a vietii - o fericita si
stralucitoare trecere - Pasti - spre o viata mai plina, o comuniune mai totala, o iubire mai absoluta …
Pentru cei ce cred în Hristos si traiesc în El, nu mai exista moarte - 1 Corinteni 15, 24 - si fiecare
mormânt nu mai contine moartea ci viata A. Schmemann.
„Omul accepta moartea, dar nu ceasul mortii sale , Emil Cioran.
„De la moarte nu ai nimic de învatat , Platon.
„Nimeni nu vorbeste despre viata atât de bine ca moartea , Julien Green.
„Se moare singur , Pascal.
„Pentru mine a muri nu este o generalitate , Kirkegaard.
„Cea mai frumoasa moarte de pe lume / E sa traiesti de-a pururi în urmasi
„Nu viata este fenomen al mortii, ci moartea este doar un fenomen episodic si pasager al vietii .
„Valoarea fiintei umane se masoara prin atitudinea ei fata de moarte .
„Daca filosofia aduce cunoasterea mortii, asceza crestina ofera arta de a o depasi si de a anticipa astfel
învierea .

Monahul
„Iata (calugarii - n.n.) îngerii pamântului ... , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Telul vietii monahale este împaratia lui Dumnezeu iar calea, adica mijlocul este inima curata ,
Sfântul Grigorie Sinaitul.
„Monahul se numeste monah pentru ca Îl cheama pe Dumnezeu printr-o rugaciune neîncetata , Sfântul
Macarie Egipteanul.
„Cine e monah credincios si adevarat? Cel ce si-a pastrat pâna la capat ardoarea, cel care nu înceteaza
sa adauge pâna la sfârsitul vietii foc peste foc, flacara peste flacara, râvna peste râvna, dorinta peste
dorinta , Sfântul Macarie Egipteanul.
„Nu haina îl face pe monah ci rugaciunea , Sfântul Macarie Egipteanul.
„Masura rugaciunii pentru monah este de a se ruga fara masura , Sfântul Macarie Egipteanul.
„Daca cineva renuntând la lume, nu a cunoscut deplin, în locul vechii comuniuni de aici cu cele
trupesti, comuniunea cu ceea ce e ceresc, daca în locul bucuriei aparente a lumii, nu are bucuria
interioara a Duhului, mângâierea harului si dumnezeiasca plinatate în contemplarea slavei Domnului
asa cum e scris, daca, pe scurt, nu dobândeste acum în sufletul sau bucuria nepieritoare în locul celei
vremelnice, atunci este o sare care si-a pierdut gustul , Sfântul Macarie Egipteanul.
„Monahul este înainte de toate un cautator al lui Dumnezeu; el este monah în masura în care Îl cauta
realmente pe Dumnezeu , Sfântul Macarie Egipteanul.
„Pe omul din afara usor îl face cineva monah, dar pe omul dinauntru cu greu , Isichie Sinaitul.

51
„Calugarul este cel care, despartindu-se de toti, s-a unit cu toti , Evagrie.
„Cel mai mare serviciu pe care-l au monahii de adus oamenilor moderni este de a-i ajuta sa-si
pazeasca inima. Rugaciunea realizeaza acest lucru si acesta este rolul monahului, solitar si solidar ,
Parintele Amedee.
„Calugarul care se roaga numai când se roaga nu se roaga deloc .

Morala
„E necesara, asadar, pentru refacerea reala a omului o restabilire a prestigiului ordinii morale în fata
constiintei lui , Pr. prof. Dumitru Staniloae:
„Omul autonom nu e capabil sa creeze o ordine morala. O primeste de sus sau nu. … Daca raportul
dintre om si divinitate dispare, nu e posibila nici o morala … nici un adevar , Petre Tutea.
„Dogmele crestine trebuie sa porunceasca normele morale care, fara ele, nu se deosebesc de «Mersul
trenurilor» decât prin obiect , Petre Tutea.
„De ce oare suntem în asa fel alcatuiti încât murim de rusine nu când facem un lucru reprobabil, ci
când îl retraim în memorie sau când ajungem sa-l marturisim? Raspuns: pentru ca fiinta noastra
morala e întemeiata nu pe virtute, ci pe remuscare , Gabriel Liiceanu.

Multumire
„Multumirea celui ce primeste stârneste pe cel ce a dat sa dea daruri si mai mari decât cele dinainte.
Cine nu multumeste pentru cele mai mici, va fi nerecunoscator si nedrept si în cele mai mari. Ceea ce
calauzeste darul lui Dumnezeu spre om este inima ce se misca spre multumire neîncetata. Iar ceea ce
calauzeste ispita spre suflet este gândul de cârtire care se misca pururea în inima. Gura care
multumeste pururi primeste binecuvântare de la Dumnezeu; si în inima în care staruie multumire se
revarsa harul , Sfântul Isaac Sirul.

Munca
„A munci cineva ca sa se hraneasca este o mare filosofie! , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Iubeste munca, chiar daca nu ai nevoie de ea pentru a te întretine , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Munca este folositoare nu doar pentru stapânirea corpului, ci si pentru dragostea fata de aproapele
nostru, ca Dumnezeu sa dea prin noi cele necesare altora , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Viata este munca si numai munca îi da omului dreptul la viata. Apa curgatoare da viata, cea
statatoare devine otravitoare , Sfântul Ioan Gura de Aur.

52
„Mâinile la munca, mintea si inima la Dumnezeu , Sfântul Teofan Zavorâtul.

Nadejdea
„Cel ce îsi pierde speranta în Dumnezeu, acela face cel mai mare pacat tagaduind ca El este iubire,
mila si putere , Fericitul Augustin.
„Cel ce spera este bogat cu mult înainte de a se îmbogati , Sfântul Ioan Scararul.
„Când dispare speranta, dispare si iubirea , Sfântul Ioan Scararul.
„Nu treceti cu vederea cele sperate, de grija celor prezente , Sfântul Vasile cel Mare.
„Înainte de pacat, teme-te de dreptatea lui Dumnezeu; dupa pacat, nadajduieste în milostivirea Sa ,
Sfântul Grigorie Dialogul.
„Mai cumplita este deznadejdea decât pacatul. Cel care si-a pierdut speranta a pierdut totul. Si Iuda si
Petru au pacatuit; cel dintâi a cazut în deznadejde, curmându-si viata, cel de-al doilea a cazut în
deznadejde, dar s-a ridicat prin speranta, iar cainta i-a adus iertarea lui Dumnezeu , Ioan Carpatinul.

Ocara
„Ocara de la oameni aduce întristare inimii, dar se face pricina de curatie celui ce o rabda , Sfântul
Marcu Ascetul.

Omul
„Oameni rationali sunt doar cei ce pot deosebi Binele de rau , Sfântul Antonie cel Mare.
„Omul este singurul ratacit din creatie , Sfântul Atanasie cel Mare.
„Om desavârsit este acela care iubeste adevarul si dreptatea, care Îl iubeste pe Dumnezeu , Sfântul
Vasile cel Mare.
„Omul este microtheos prin har , Sfântul Grigorie de Nyssa.
„Cel mai mare dusman al omului este el însusi , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Nu omul cel vechi este om, ci omul cel nou , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Omul este un altar , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Omul este cu mult mai însemnat si mai pretuit decât biserica de zid. Hristos n-a murit pentru zidurile
bisericii, ci pentru aceste temple duhovnicesti, care sunt oamenii , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Omul este mai pretios decât cerul , Sfântul Ioan Gura de Aur.

53
„Omul : o corabie mica : dar acolo se afla lei si balauri, creaturi otravitoare si rautate, carari bolnave si
prapastii fara fund. Dar sunt, de asemenea, si Dumnezeu si îngerii, viata si Împaratia, lumina si
Apostolii, cetatile ceresti si comorile de har : acolo sunt toate , Sfântul Macarie.
„Omul dinafara nu este decât o oglinda a celui dinauntru , Sfântul Macarie.
„Dumnezeu vrea întotdeauna sa Se întrupeze în om, în cei care sunt demni de asta , Sfântul Maxim
Marturisitorul.
Sunt om prin fire si Dumnezeu prin har; prin dragostea Domnului , Sfântul Simeon Noul Teolog.
„Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu si nimic mai mic ca omul fara Dumnezeu , Sfântul
Tihon.
„Întelege ca înlauntrul tau exista un al doilea univers mai mic, un soare, o luna si stelele , Origen.
„Omul este un infinit în virtualitate, omul este facut pentru infinit, dar nu este infinit în sine. Devine
infinit în legatura cu Dumnezeu , Pr. prof. Dumitru Staniloae.
„În viziunea filocalica, omul constituie prin sufletul si trupul sau inelul de legatura între lume si
Dumnezeu. Menirea lui a fost aceea de a se înalta cu lumea spre Dumnezeu, ca sa participe la
eternitatea Creatorului, ca sa nu moara , Pr. prof. Dumitru Popescu.
„Omul a primit din partea lui Dumnezeu porunca sa stapâneasca pamântul, dar cu doua conditii. Sa nu
uite niciodata ca lumea peste care a fost pus stapân vine de la Dumnezeu si nu poate exista fara
Dumnezeu. ... Atât prin creatie, cât si prin mântuire, omul nu se poate separa niciodata de Dumnezeu
si de creatie , Pr. prof. Dumitru Popescu.
„Omul e o fiinta ce se caracterizeaza prin apartenenta la doua lumi, o fiinta ce nu poate fi cuprinsa în
întregime în lumea naturala a necesitatii, transcendându-se ca fiinta empiric data si manifestând o
libertate care nu poate fi dedusa din aceasta lume , N. A. Berdiaev.
„Omul nu este doar o fiinta finita, cum vrea sa afirme gândirea contemporana, ci si o fiinta infinita; el
este infinitul sub o forma finita, sinteza finitului si a infinitului. Insatisfactia omului în fata finitului,
aspiratia sa catre infinit sunt manifestari ale divinului în om, sunt marturia omului în ceea ce priveste
existenta lui Dumnezeu si nu doar a lumii , N. A. Berdiaev.
„Omul este ceea ce manânca , Feuerbach.
„Omul e copilul dorintei nu al necesitatii , André Scrima.

Omul si lumea
„În calitate de pamânt, sunt legat de viata de jos; dar fiind si o particica dumnezeiasca, eu port în mine
dorinta vietii viitoare ,Sfântul Grigorie de Nazianz.
„Omul o fiinta înfometata, lumea întreaga este hrana lui , A. Schmemann.

54
„El trebuie sa integreze lumea în trupul lui, sa o asimileze, sa faca din ea trupul si sângele lui , A.
Schmemann.
„În Biblie hrana pe care o manânca omul, lumea pe care trebuie sa o consume pentru a trai îi este data
de Dumnezeu si îi este data ca împartasire cu Dumnezeu … Lumea … este iubirea lui Dumnezeu,
facuta hrana, facuta viata pentru om , A. Schmemann.
„Omul are foame de Dumnezeu … O si ce dorinta este finalmente dorinta de El , A. Schmemann.
„Lumea a fost creata ca o «materie» ca un material al unei euharistii universale si omul a fost creat ca
preotul acestui sacrament cosmic , A. Schmemann.
„Caderea legata de hrana - a mâncat fructul oprit , A. Schmemann.
„El n-a fost binecuvântat, nu a fost oferit ca dar. A-l mânca însemna sa te condamni a fi în comuniune
doar cu el si nu cu Dumnezeu. Aceasta e imaginea lucrarii iubirii doar pentru ea. A se hrani din
aceasta lume nebinecuvântata înseamna imaginea unei vieti ce-si are în sine scopul , A. Schmemann.
„Lumea trebuie vazuta ca traversata de prezenta lui Dumnezeu. Lumea este decazuta pentru ca ea nu
mai stie ca Dumnezeu este totul în toate. Secularismul încearca sa dure lumea lui Dumnezeu. Omul
trebuie sa devina preotul unei euharistii: aceea de a oferi lumea lui Dumnezeu si în aceasta ofranda el
era chemat sa primeasca darul vietii. Lumea naturala separata de izvorul vietii e o lume care moare …
daca hrana este sursa de viata în ea însasi … a mânca - a se împartasi de moarte , A. Schmemann.
„Caderea - seara - Adam conducea lumea în întuneric , A. Schmemann.
„Materia nu este niciodata neutra. Daca ea nu este raportata la Dumnezeu, adica socotita ca un mijloc
de comunicare cu El, de traire în El, ea devine vehicul si „locas al puterilor demonice , A.
Schmemann.

Omul si religia
„Omul îsi schimba religia … pentru ca el afla în noua religie primita «mai mult ajutor si nicidecum
mai mult adevar», A. Schmemann.
„Suntem pe drumul unei «religii pentru lume» nu «credinta care supune lumea». Un crestin este
cineva care, oriunde ar privi, afla pretutindeni pe Hristos si se bucura în El , A. Schmemann.
„Omul valoreaza ceea ce valoreaza dorintele inimii lui, obiectul iubirii sale .
„Omul nu e adevarat, nu e real decât în masura în care reflecta cerescul
„Omul s-a întors de la asemanarea de la-nceputuri cu Dumnezeu si s-a înfundat în neasemanare .

Pacea
„Cel ce cauta pacea, Îl cauta pe Hristos , Sfântul Vasile cel Mare.

55
„Când te lupti împotriva aproapelui tau, întelege ca te lupti împotriva Trupului lui Hristos , Sfântul
Ioan Gura de Aur.
„Daca nu este pace, toate celelalte sunt de prisos , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Fii în pace în inima ta si cerul si pamântul vor fi în pace cu tine , Sfântul Isaac Sirul.
„Unde nu e pace, acolo nu e Dumnezeu , Avva Isaia.
„Ne vom pastra pacea launtrica daca Îl vom avea în suflet pe Hristos , Efrem.

Patimi
„Omul nu poate fi cu desavârsire liber de patimi; dar le poate stapâni , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Nu felul caderii are însemnatate, ci ca ne-am departat de Dumnezeu si de virtute , Sfântul Grigorie de
Nissa.
„Patimile se leaga unele de altele asemenea verigilor unui lant …, intrând una le trage si pe celelalte ,
Sfântul Grigorie de Nissa.
„Raul este abaterea lucrarii puterilor sadite în fire de la scopul lor , Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Nu mâncarurile sunt rele, ci lacomia pântecelui ; nici facerea de prunci, ci curvia ; nici banii, ci
iubirea de bani ; nici slava, ci slava desarta. Iar daca-i asa, nimic nu e rau din cele ce sunt, decât reaua
întrebuintare, care vine din negrija mintii de a cultiva cele firesti , Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Patima este o miscare a sufletului împotriva firii ce urmeaza unei iubiri fara minte sau a unei
aversiuni necugetate spre un lucru sensibil oarecare sau din pricina lui , Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Altceva este lucrul, altceva este întelesul lui si altceva patima. Lucrul este, de pilda, barbat, femeie,
aur s.a.m.d. Întelesul este reprezentarea simpla a ceva din cele de mai sus. Iar patima este afectiunea
irationala sau ura fara judecata a ceva din cele de mai înainte.
Întelesul patimas este gândul compus din patima si din înteles. Sa despartim patima de înteles si va
ramâne gândul simplu. Si o despartim prin iubire duhovniceasca si înfrânare, daca vrem , Sfântul
Maxim Marturisitorul.
„Lacomia maica tuturor patimilor : „fiul meu cel întâi nascut este slujitorul curviei ; al doilea dupa el
este cel al învârtosarii inimii ; al treilea e somnul. Apoi din ei porneste o mare de gânduri ; valuri ale
întinaciunii, adânc de necuratii nestiute si negraite. Fiicele mele sunt : lenea, vorba multa, îndrazneala,
nascocirea râsului, glumele, împotrivirea în cuvânt, grumazul teapan, neauzirea, nesimtirea, robia,
fala, cutezanta, iubirea de podoabe, carora le urmeaza rugaciunea întinata si gândurile împrastiate, dar
adeseori si nenorociri deznadajduite si neasteptate, carora le urmeaza iarasi deznadajduirea cea mai
cumplita dintre toate , Sfântul Ioan Scararul.
„O ce dulci sunt prilejurile patimilor! Uneori poate cineva sa taie patimile si se linisteste … Dar
pricinile lor nu le poate îndeparta. De aceea suntem ispititi chiar fara sa vrem. Si ne întristam de

56
patimi, dar ne place sa ramâna în noi pricinile lor. Nu dorim patimile, dar primim cu placere prilejurile
care le pricinuiesc în noi … Cel ce iubeste prilejurile patimilor se supune si se face rob fara sa vrea
patimilor , Sfântul Isaac Sirul.
„Înclinarea spre patimi se înlatura din suflet prin post si rugaciune; placerea de patima prin priveghere
si tacere; primirea patimii se înlatura prin linistire si luare aminte. Iar nepatimirea se naste din
pomenirea lui Dumnezeu , Ilie Ecdicul.
Curatia sufletului înseamna izbavirea de patimi; iar izbavirea de patimi naste dragostea , Talasie.
„Mintea, ratiunea, fiind buimacita va scapa de sub control simtirea (inima), care devenind
precumpanitoare, va atrage mintea în subordinea ei. Iar vointa, potenta irascibila, slabanogita din
barbatia ei, va alerga în bratele placerii, fugind de durere. Partea irationala a sufletului va covârsi
partea rationala , IPS Andrei.
„Lucrurile de care suntem înlantuiti sunt ireale, dar lanturile care ne leaga de ele sunt foarte reale ,
Simone Weill.
„Lipsa unei patimi poate proveni din angajarea întinsa în alte patimi .
„Patimile stau lânga virtuti si locuiesc usa lânga usa .

Pacatul
„Cei ce si-au înnoroiat vesmântul, întina si haina celor ce se apropie de ei , Sfântul Antonie cel Mare.
„Începutul pacatului e pofta, … al mântuirii e dragostea , Sfântul Antonie cel Mare.
„Pacatul Îl împiedica pe Dumnezeu sa straluceasca în noi , Sfântul Atanasie cel Mare.
„Orice pacat este o ocara , Sfântul Vasile cel Mare.
„Pacatul desfrânarii te duce la alte pacate , Sfântul Vasile cel Mare.
„Nu arunca vinovatia pacatelor tale asupra Satanei , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Niciodata omul nu trebuie sa deznadajduiasca pentru pacatele sale, dar nici sa se încreada în faptele
sale , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Sa vedem grozavia nu în pedeapsa, ci în pacat , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Sa ne temem doar de pacat , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Cei ce traiesc în pacate si-au tradat natura , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Pacatul este nedreptate : cine pacatuieste fie se nedreptateste pe sine, fie nedreptateste pe altul ,
Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Pacatul te stapâneste nu prin puterea sa, ci prin delasarea ta , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Cel mai primejdios lucru este ca cineva sa fie bolnav si nici macar sa nu stie ca e bolnav , Sfântul
Ioan Gura de Aur.

57
„Degeaba taiem crengile pacatului în afara noastra, daca în noi ramân radacinile care vor creste din
nou , Sfântul Grigorie Dialogul.
„Pacatul rupe comuniunea cu Dumnezeu , Sfântul Grigorie Dialogul.
„Iubeste-i pe pacatosi, dar uraste faptele lor! , Sfântul Isaac Sirul.
„Doar cel care a înteles hotarul acestei vieti poate pune hotar pacatelor sale , Sfântul Isaac Sirul.
„Pacatul este calcarea legii dumnezeiesti, adica neîmplinirea voii lui Dumnezeu cuprinsa în poruncile
Sale , Sfântul Isaac Sirul.
„Omului nu-i este cu putinta sa dezradacineze pacatul cu propria putere, ci doar cu puterea
dumnezeiasca , Sfântul Macarie.
„Pacatosenia este o judecata gresita cu privire la întelesurile lucrurilor, careia îi urmeaza reaua
întrebuintare a lucrurilor. De pilda când este vorba de femeie, judecata dreapta cu privire la
împreunare trebuie sa vada scopul ei nasterea de prunci. Deci cel ce urmareste placerea, greseste în
judecata, socotind ceea ce nu e bine, ca bine … , Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Multi ne întristam pentru pacate, dar primim cu placere cauzele lor , Cuviosul Nil Ascetul.
„A gresi este omeneste; a deznadajdui este diavolesc , Sfântul Nil Sinaitul.
„Nu atacul gândului este pacat, ci convorbirea prieteneasca a mintii cu el , Marcu Ascetul.
„Ia seama la relele tale nu la ale altuia; si nu se va jefui de tâlhari casa de lucru a mintii tale , Marcu
Ascetul.
„Pacatele stau alaturi de virtuti si de aceea cei rai iau virtutile drept pacate , Talasie.
„Pacatul cu cugetul este reaua întrebuintare a gândurilor; pacatul cu fapta este reaua întrebuintare a
lucrurilor , Talasie.
„Nimeni nu poate fi amagit de diavol, daca n-a consimtit el însusi pin vointa sa libera la aceasta ,
Sfântul Grigorie Sinaitul.
„Pacatul apare atunci când vrei sa folosesti lucrurile pamântesti spre a te separa de Creator , Fericitul
Augustin.
„Am pacatuit fiindca n-am cautat bucuria, marirea si adevarul în El Însusi, ci în fapturile Sale, în mine
si în ceilalti , Fericitul Augustin.
„Nimic nu se savârseste mai nu usurinta si nu se întelege mai cu greutate ca pacatul , Ilie Miniatis.
„Pacatul are doua laturi : cea adevarata pentru senzualitatea noastra, latura pe care si-o descopera, si
cea vatamatoare, pe care totdeauna o ascunde , Inocentiu al Odesei.
„Esenta pacatului nu sta în încalcarea unei norme etice, ci în iesirea din comuniunea cu Dumnezeu, în
îndepartarea de viata dumnezeiasca si vesnica pentru care a fost creat omul si la care în mod firesc
este chemat , IPS Andrei.
„Niciodata pacatul nu-l va satura pe om , IPS Andrei.
„Prin pacat, omul se închide în haosul creatiei , Pr. prof. Ion Bria

58
„În lumea noastra, marcata de iubirea de sine, izvor al pacatului si al mortii, Iisus a adus lepadarea de
sine, starea de jertfa, izvor al vietii, al Învierii, a adus mântuirea noastra, ne-a adus viata , Pr. prof.
Constantin Galeriu.
„Pacatul ca dezordine, începe în ratiune, în suflet .

Placerea
„Durerea, în ultima instanta moartea, e plata vietii noastre pacatoase care vine din acest început
patimas (pofta care sta la începutul nostru). Omul cautând scapare de durere si de teama mortii, se
refugiaza în placere, inclusiv placerea din care-si ia începutul o noua viata. Dar în loc sa scape de
durere si de moarte, voluptatea la care a alergat, fiind un pacat aduce o noua durere si ofera mortii o
noua victima , Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Afectele devin bune … placerea, în bucurie curata pentru conlucrarea, de buna voie a mintii cu
darurile dumnezeiesti , Sfântul Maxim Marturisitorul.

Pocainta
„Am cazut prin pacat, dar ne ridicam prin cainta , Sfântul Vasile cel Mare.
„Pocainta s-a dat oamenilor ca har dupa har. Caci pocainta e a doua nastere din nou din Dumnezeu si
dupa arvuna primita din credinta primim darul Lui prin pocainta. Pocainta e usa milei ce se deschide
celor ce o cauta pe ea. Prin usa aceasta intram la mila dumnezeiasca si fara aceasta intrare nu vom afla
mila , Sfântul Isaac Sirul.
„Pocainta este corabia, frica e cârmaciul ei, iubirea e limanul dumnezeiesc , Sfântul Isaac Sirul.
„De îndata ce omul se retrage dintre oameni si se concentreaza în el însusi, miscarile caintei se vor
înfatisa de la sine în mintea sa , Sfântul Isaac Sirul.
„Asumând de bunavoie iadul în aceasta viata prin cainta, ascetul trebuie sa se sileasca sa-L faca pe
Hristos sa coboare în iadul sau launtric, pentru a învia cu El în lumina nepatimirii , Sfântul Isaac Sirul.
„Cel ce a pacatuit nu va putea scapa de rasplata, decât printr-o pocainta corespunzatoare cu greseala ,
Cuviosul Nil Ascetul.
„Nu exista leac mai puternic decât o cainta lucratoare , Sfântul Nil.
„Cel ce îsi vede pacatele, va vedea pacea , Avva Isaia.
„Când noi ne aducem aminte de pacatele noastre, Dumnezeu le uita , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Cine începe cu ultimele trepte ale dragostei lui Dumnezeu, acela sfârseste cu nimic. Dar cine începe
cu pocainta si cu tarie se tine de ea, acela va primi si va muri în starea slavei Dumnezeiestii iubiri… ,
Arhim. Sofronie.

59
Poruncile
„Domnul e ascuns în poruncile Sale si cei ce-L cauta pe El, Îl gasesc pe masura împlinirii lor ,
Cuviosul Nil Ascetul.
„Sfântul Botez e desavârsit dar nu desavârseste pe cel ce nu împlineste poruncile … Credinta sta nu
numai în a ne fi botezat în Hristos ci si în a împlini poruncile Lui , Marcu Ascetul.

Postul
„Postul îi învata pe toti nu doar cumpatarea de la mâncare, ci si înstrainarea de iubirea de argint, de
nesat si de orice rautate , Sfântul Vasile cel Mare.
„Ne-am îmbolnavit prin pacat, dar ne vindecam prin pocainta. Iar pocainta fara post este neputincioasa
, Sfântul Vasile cel Mare.
„Postul este izvor de bucurie , Sfântul Vasile cel Mare.
„Cât priveste înfrânarea, ea se înfaptuieste în acest chip: pe de o parte ne folosim dupa nevoie de
lucrurile cele mai simple necesare vietii, evitând orice saturare, iar, pe de alta parte, ne abtinem de la
tot ceea ce nu e decât pentru placere , Sfântul Vasile cel Mare.
„Postul este mama sanatatii , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Postul trupului este hrana sufletului , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Daca nu îti schimbi viata, la ce mai postesti? Schimbarea bucatelor nu ajuta la nimic , Sfântul Ioan
Gura de Aur.
„Sa nu pierdem rodul postului, dupa ce am rabdat truda postului! , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Cel ce nu cunoaste postul, nu cunoaste crucea , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Postul este o silire a firii si o taiere împrejur a dulcetii gâtlejului, curmarea aprinderii, alungarea
gândurilor rele si, eliberarea de visari, curatia rugaciunii, luminatorul sufletului, paza mintii, înmuierea
învârtosarii, usa strapungerii inimii, suspinul smerit, zdrobirea vesela, încetarea multei vorbiri,
începutul linistirii, strajerul ascultarii, usurarea somnului, sanatatea trupului, pricinuitorul nepatimirii,
iertarea pacatelor, usa si desfatarea raiului , Sfântul Ioan Scararul.
„Caci postul nu consta numai din a nu mânca nimic din zori si pâna seara, ci si din abtinerea de la
anumite alimente , Sfântul Ioan Damaschin.
„Postul adevarat este abtinerea de la orice lucru rau , Sfântul Teodor Studitul.
„Esti stapân pe pântece? Fii atunci stapân si pe limba! , Sfântul Nil Sinaitul.

60
„Postul ocroteste orice virtute. Este începutul luptei spirituale, cununa celor cumpatati, frumusetea
fecioriei si sfinteniei, stralucirea cuminteniei, începutul vietii crestine, mama rugaciunii, izvorul
smereniei. Postul te învata linistea si el precede celelalte fapte bune , Sfântul Isaac Sirul.
„Postul ne îngreuneaza pe dinafara, dar ne curata pe dinauntru , Sfântul Ioan al Antiohiei.
„Postul, acest doctor al sufletelor noastre, ... îl face pe fiecare sa ia aminte la sine însusi si-l învata sa-
si aminteasca de pacatele si de lipsurile sale , Sfântul Simeon Noul Teolog.
„Postul acela este adevarat, care este prezent în toate; pe toate le curateste si pe toate le vindeca ,
Sfântul Grigorie Palama.
„Postul este marea arma împotriva ispitelor, precum placerea este începutul tuturor pacatelor ,
Teofilact al Bulgariei.
„Fecioria trupului apartine câtorva, dar fecioria inimii trebuie sa apartina tuturor , Fericitul Augustin.
„Câti saraci ar putea fi hraniti datorita unei zile de post? , Fericitul Augustin.

Preotia
„Daca cineva îl dispretuieste pe preot, imediat si Dumnezeu îl va dispretui pe el , Sfântul Atanasie cel
Mare.
„Preotia se savârseste aici, pe pamânt, dar ea are rang între dregatoriile ceresti. ... Însusi Hristos a
întemeiat aceasta slujire. El a stabilit ca, în timp ce suntem înca în trup, sa facem serviciu îngeresc ,
Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Eu sunt nesatios : nu vreau sa se mântuiasca doar câtiva, ci toti; caci numai unul daca se va pierde, eu
ma pierd , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Sa nu accepti «preotia» chiar daca te silesc la ea, caci daca nu esti vrednic vei da socoteala. Exemple:
Moise, Aaron, Eli, Saul … , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Dumnezeu nu hirotoneste pe toti, însa lucreaza prin toti , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Turma lui Hristos se pastoreste cu fluierasul, nu cu batul, adica cu blândete, nu cu asprime. Se
pastoreste mai mult cu exemplul vietii preotului, nu numai cu predica de la amvon , Paisie Olaru.
„Exista un om în orice parohie, un om a carui familie este lumea întreaga ; un om pe care îl chemi ca
martor, ca sfatuitor sau ca sa te slujeasca în toate faptele solemne ale vietii ; un om fara de care nu se
naste si nu moare nimeni ; care ia pe om de la sânul maicii sale si nu-l lasa decât în mormânt ; un om
care binecuvânteaza sau sfinteste leaganul, patul conjugal si sicriul. Copiii se obisnuiesc sa-l iubeasca
si sa-l respecte ; chiar necunoscutii îl numesc tata al lor. La picioarele lui, crestinii îsi fac marturisirile
cele mai ascunse si varsa lacrimile cele mai tainice. El este mângâietorul tuturor neajunsurilor
sufletului si trupului, care vede, rând pe rând, si pe bogat si pe sarac batând la poarta sa : bogatul ca sa
depuna milostenia sa în taina, saracul pentru a o primi fara sa roseasca de rusine. Omul acesta nu tine

61
de un rang social, ci deopotriva de toate clasele. (...) În sfârsit, un om care stie tot, care are dreptul de a
spune totul si al carui cuvânt cade de sus asupra inimilor cu autoritatea unei misiuni dumnezeiesti si cu
porunca unei credinte desavârsite , Fr. R. de Chateaubriand.

Prietenia
„Prietenia nu subordoneaza, ci egaleaza. Ea înseamna ridicarea unuia prin celalalt la Dumnezeu ,
Sfântul Grigorie de Nazianz.
„Nu este bun mai mare decât a fi prietenul lui Dumnezeu , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Fii prieten cu toti oamenii, dar cu gândul petrece singur! , Sfântul Isaac Sirul.
„ Bunastarea îti aduce prieteni, nenorocirea îi încearca , Sfântul Ambrozie.
„Am pe prietenul meu în mine si eu sunt cu el , Toma d'Aquino.
„Nu cunoastem pe nimeni, decât prin prietenie , Fericitul Augustin.
Reguli :
a nu prefera niciodata bunurile materiale afectiunii unui prieten
a nu prefera vointa noastra individuala vointei prietenului nostru
a avea în vedere, înainte de toate, binele pacii si al dragostei de Dumnezeu si de aproapele
a urî mânia
a cauta sa potolesti mânia pe care fratele nostru o are împotriva noastra
gândul la moarte : „este poate, pentru ultima oara când ne vedem .

Privegherea
„Începutul fiecarei lupte cu pacatul si cu pofta este osteneala privegherii si a postului , Sfântul Isaac
Sirul.
„În sufletul ce scânteiaza de pomenirea deasa a lui Dumnezeu si de privegherea neadormita noaptea si
ziua, Domnul cladeste spre întarirea acelui suflet norul ce-l umbreste ziua si lumina focului ca sa-i
lumineze noaptea , Sfântul Isaac Sirul.
„Alege-ti tie, ca lucrare plina de desfatare, privegherea neîncetata în timpul noptilor, prin care au
dezbracat toti parintii pe omul cel vechi si s-au învrednicit de înnoirea mintii … , Sfântul Isaac Sirul.
„Tine lucrarea privegherii ca sa afli mângâierea în sufletul tau , Sfântul Isaac Sirul.
„Sa nu socotesti, omule ca în toata vietuirea monahilor este vreo lucrare mai mare ca privegherea de
noapte , Sfântul Isaac Sirul.
„Pe monahul ce staruie în privegherea unita cu discernamântul a mintii, sa nu-l privesti ca pe un
purtator de trup. Caci aceasta este cu adevarat lucrare a cetei îngeresti , Sfântul Isaac Sirul.

62
„Sufletul ce se osteneste în lucrarea aceasta înteleapta a privegherii, va avea ochi de heruvimi, prin
aceea ca-i atintit si priveste la o vedere cereasca , Sfântul Isaac Sirul.
„Aceste privegheri sa le faci în rugaciuni, în cântare si citire, cu curatie si fara împrastiere si cu
frângere de inima , Sfântul Isaac Sirul.

Providenta
„Dupa fire, El este în afara tuturor lucrurilor, dar prin lucrarile Sale, este în toate , Sfântul Atanasie cel
Mare.
„Dumnezeu ne trimite darurile Sale cu o bucurie mai mare decât cea cu care le primim noi , Sfântul
Grigorie de Nazianz.
„Fii totdeauna cu Dumnezeu, daca vrei ca Dumnezeu sa fie totdeauna cu tine , Sfântul Ioan Gura de
Aur.
„De ar fi cineva chiar si Petru sau Pavel sau Iacov sau Ioan si i-ar lipsi ajutorul dumnezeiesc, usor ar fi
învins; s-ar împiedica si ar cadea , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Dumnezeu, nu doar ca nu lasa sa fim ispititi peste puterile noastre, dar ne si ajuta, chiar în ispita, ne
sprijina si ne întareste, daca noi facem ce se cuvine din partea noastra si nu ne lipseste bunavointa,
nadejdea în El si rabdarea , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Omul trebuie sa colaboreze în mod continuu si liber cu harul dumnezeiesc , Sfântul Maxim
Marturisitorul.
„Nici un folos nu vine din lucrarea omului, fara înrâurirea de sus , Petru Damaschin.

Rabdarea
„Unde nu este rabdare, nu este nici iubire , Sfântul Grigorie Dialogul.
„Patimile nu se sting decât cu cumpatarea. ... Cel cumpatat stie ca prin cumpatare vine întelepciunea si
cu ajutorul ei vine smerenia , Avva Dorotei.
„Sufletul legat de lanturile dragostei de Dumnezeu socoteste ca nimic patimirea. Caci el se desfata în
dureri si înfloreste în patimirea neplacuta si când nu patimeste nimic întristator pentru Cel iubit, atunci
socoteste, mai degraba, ca patimeste si fuge de tihna ca de o pedeapsa , Simeon Metafrastul.

Raiul
„Oricine încearca sa descrie lumea cealalta prin cuvinte este, cu adevarat, un mincinos; si nu pentru ca
uraste adevarul, ci prin nepotrivirea descrierii , Sfântul Grigorie de Nyssa.

63
„Raiul este dragostea lui Dumnezeu … Iadul este lipsa dragostei, iar cei aflati în chinuri sunt loviti de
biciul dragostei , Sfântul Isaac Sirul.
„Daca primele semne ale fericirii viitoare ne umplu inima de atâta blândete, de atâta bucurie, ce sa mai
spunem de fericirea care îi asteapta în Împaratia Cerurilor pe toti cei care plâng pe Pamânt? , Sfântul
Serafim de Sarov.
„Se intra în rai astazi, atunci când omul este sarac si rastignit , Leon Bloy.
„Vreau sa merg în rai ca sa nu ma vada Dumnezeu în iad si sa se întristeze
„Tare ma tem sa nu ramânem numai cu raiul acesta de aici si sa-l pierdem pe celalalt, din pricina
lenevirii noastre , Paisie Olarul.

Ratiunea
„Ratiunea porneste de la cunoastere pentru a ajunge la credinta , Sfântul Vasile cel Mare.
„Ratiunea este prima care, prin cele ce se vad, ne-a calauzit spre Dumnezeu , Sfântul Grigorie de
Nazianz.
„Dumnezeu a dat fiecaruia minte, ca astfel, uitându-se la tot ce-l înconjoara, sa înteleaga ceea ce
trebuie , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Gândul lui Hristos îl are cel ce cugeta ca El si, prin toate, Îl cugeta pe El , Sfântul Maxim
Marturisitorul.
„Când mintea se întineaza, se pateaza împreuna cu ea si activitatea omului , Sfântul Maxim
Marturisitorul.
„Precum ochiul este atras de frumusetea celor vazute, la fel si mintea curata este atrasa de cunoasterea
celor nevazute , Sfântul Maxim Marturisitorul.

Raul
„Fiinta e binele, nefiinta e raul , Sfântul Atanasie cel Mare.
„Orice rau este o infirmitate a sufletului , Sfântul Vasile cel Mare.
„Când sufletul este rau, toate le crede rele , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Nicaieri nu este atâta rau ca în erezie , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Rautatea este contra naturii asa cum boala este contra sanatatii , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Raul este abaterea lucrarii puterilor sadite în fire de la scopul lor , Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Raul nici nu era, nici nu va fi ceva ce subzista prin fire proprie , Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Raul sta în necunoasterea cauzei celei bune a lucrurilor , Sfântul Maxim Marturisitorul.

64
„Si atunci ? Ne vom margini la acuzarea raului ? Aceasta ar fi doar jumatate de vindecare. ... Sa nu-l
lasam pe bolnav, fara a-l conduce spre sanatate , Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Raul este abaterea de la locul lor a lucrarilor sadite de Dumnezeu în fire ..., tinderea spre altceva
decât spre scopul lor, în urma unei judecati gresite , Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Raul este lipsa binelui, asa cum întunericul este lipsa luminii , Sfântul Ioan Damaschin
„Raul este o boala a sufletului , Sfântul Isaac Sirul.
„Obisnuinta la rau nu-l lasa pe om sa vada raul , Fericitul Augustin.
„Raul este departarea de esenta si tinderea spre ceea ce nu este , Fericitul Augustin.
„Raul e contrar binelui si ceea ce nu exista este contrar la ceea ce exista ... Raul nu exista pentru ca
este neipostatic , Origen.
„Ortodoxia respinge dualismul în toate formele sale; raul nu este co-etern cu Dumnezeu , Kallistos
Ware.
„Esenta raului ce domina în lume consta în înstrainarea reciproca si dezbinarea tuturor existentelor, în
a le opune si a le exclude reciproc , Vladimir Soloviov.

Razbunarea
„De te latra un câine, astupa-i gura cu pâine; n-arunca în el cu piatra, ca atunci mai rau te va latra ,
Anton Pann.

Reculegerea
„În viata suferim pentru egoismul nostru, pentru ca dragostea noastra este dezbinata - îndreptata spre
pamânt si rareori spre cer. De aceea trebuie sa ne odihnim în dragostea de Dumnezeu facând faptele
Evangheliei lui Iisus. Sa ne grabim ca sa sfarâmam lanturile noastre, sa nu cautam decât pe Iisus, sa
nu-L dorim decât pe El Care are cuvintele vietii , Urmarea lui Hristos.
„Dupa cum orbul nu vede soarele, la fel cel ce n-are trezvia ca faclie aprinsa în viata nu primeste
lumina si caldura harului divin si ramâne în întuneric si înghet duhovnicesc. Dupa cum vântul risipeste
norii grei din fata soarelui asa trezvia împrastie samânta pacatelor si alunga norii (grei din fata)
patimilor de pe cerul constiintei morale si lasa sa straluceasca în noi Soarele Hristos , Urmarea lui
Hristos.
„Reculegerea si trezvia mijloace indispensabile preotului; sunt arme în lupta împotriva diavolului .

Religia

65
„Religia este reflectarea, oglindirea fiintei omenesti în sine însasi … Dumnezeu este oglinda omului ,
Feuerbach.
„Niciodata un stat nu a fost întemeiat fara ca religia sa-i fi servit ca baza , J. J. Rousseau.
„Religia este prima conditie a ordinii politice si unica temelie a statelor , Labalaye.
„Etnografia nu cunoaste un popor fara religie Ratzel.
„Societatea este creatoare de religie atunci când se gaseste într-o stare de efuziune spirituala ,
Durkheim
„Nu exista teologie în afara de traire; trebuie sa te schimbi, sa devii un om nou , Vladimir Lossky.
„Religia are un singur adversar : cultura , N. A. Berdiaev.
„Religia este expresia unui mister trait , Petre Tutea.
„Nu este de ajuns sa faci lumea religioasa. Adevarata credinta în Dumnezeu si adevarata religie
consta, dimpotriva, în certitudinea tainica si totusi evidenta ca Împaratia lui Dumnezeu - obiectul
ultim al oricarei dorinte, al oricarei sperante si iubiri - nu este din lumea aceasta, ci de dincolo, din
acea lume care poate da sens si valoare tuturor lucrurilor de aici , Alexander Schmemann.
„Adevarata religie este singura care-l face pe om sa iubeasca omul , Lactantiu.
„Cautati un popor fara religie si daca-l veti gasi sa fiti siguri ca stau numai cu câteva grade deasupra
animalelor , Quo vadis.

Revelatia
„Primii filosofi au fost astronomii. Cerul îi aminteste omului de menirea sa, de faptul ca el este
destinat nu numai pentru actiune ci si pentru contemplare , Feuerbach.

Roadele rugaciunii
„Începutul a toata lucrarea de Dumnezeu iubitoare este chemarea cu credinta a numelui mântuitor al
Domnului nostru Iisus Hristos , Calist.
„Dar pacea si iubirea nu numai ca fac rugaciunea bine primita, ci se si nasc si rasar din rugaciune ca
niste raze gemene si cresc si se dezvolta în ea , Calist.
„Sa-l miste pe acesta neîncetat numele lui Iisus, în minte si pe buze si întru el sa respire, sa vietuiasca,
sa doarma, sa privegheze, sa se miste, sa manânce si sa bea … , Calist.
„Precum toate bogatiile urmeaza unei împaratese care intra într-o cetate, asa toate virtutile intra
împreuna cu rugaciunea care intra într-un suflet. Ceea ce este temelia pentru casa, aceea este
rugaciunea pentru suflet. Trebuie sa o fixam întâi pe aceasta ca o baza si ca o radacina în suflet si apoi
sa zidim cu sârguinta pe ea, cumpatarea si grija de saraci si toate legile lui Hristos , Calist.

66
„Rugaciunea sârguincioasa este lumina mintii si a sufletului, lumina nestinsa si neîncetata , Calist.
„Fara rugaciunea neîncetata nu te poti apropia de Dumnezeu , Calist.

Robie
„Au doara nu stiti ca leii nu slujesc celor care le dau de mâncare, ci acei care îi hranesc slujesc leilor ,
Diogene.

Rugaciunea
„Când tu vorbesti în ascuns cu tine însuti, cuvintele tale sunt cercetate în cer. De aceea si raspunsurile
îti vin de acolo , Sfântul Vasile Cel Mare.
„Cerul este, adesea, mai aproape de noi atunci când ne aplecam, decât atunci când ne îndreptam în sus
, Sfântul Grigorie de Nazianz.
„Nimic nu mi se pare mai atragator decât dialogul secret al sufletului cu el însusi si cu Dumnezeu ,
Sfântul Grigorie de Nazianz.
„Sa-ti fie pomenirea lui Dumnezeu mai neîntrerupta decât respiratia ; „Cugeta la Dumnezeu mai
neîntrerupt decât respiratia , Sfântul Grigorie de Nazianz.
„Tot cel ce se roaga vorbeste cu Dumnezeu. Si cine nu stie ce mare lucru este, ca om fiind, sa stai de
vorba cu Dumnezeu? … Rugaciunea e o lucrare comuna a îngerilor si a oamenilor … Ea te desparte
de animale, ea te uneste cu îngerii … , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Când vede diavolul sufletul îngradit în virtuti, nu îndrazneste sa se apropie temându-se de taria si de
puterea pe care i-o dau rugaciunile, hranind sufletul mai bine decât hranesc mâncarurile trupul ,
Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Rugaciunile sunt nervii sufletului. Caci precum trupul e sustinut laolalta prin nervi … tot asa
sufletele se armonizeaza si se sustin laolalta prin rugaciuni , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Daca te lipsesti de rugaciune, faci ceva ca si când ai scoate pestele din apa. Precum apa este viata
aceluia, asa si tie rugaciunea. Precum acela traieste prin apa, asa si noi putem sa ne înaltam la ceruri si
sa ajungem aproape de Dumnezeu, prin rugaciune , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Rugaciunea si cererea fac pe oameni biserici ale lui Dumnezeu; si precum aurul si pietrele scumpe si
marmura fac casele împaratilor asa rugaciunea face pe oameni biserici ale lui Hristos. Ce lauda mai
mare s-ar putea aduce rugaciunii, decât ca zideste biserici lui Dumnezeu? Si Acela pe care nu-L încap
cerurile, intra în sufletul viu prin rugaciune , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Rugaciunea ta ramâne neauzita, când o acopera strigatul celui napastuit de tine , Sfântul Ioan Gura de
Aur.

67
„A-I multumi lui Dumnezeu când vântul este prielnic pe mare nu este ceva deosebit; a-I multumi însa
când este furtuna, atunci se arata adevarata recunostinta , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Sa multumim în toate si pentru toate! , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Omul care-I multumeste lui Dumnezeu pentru relele ce trec peste el, nu simte acele rele , Sfântul
Ioan Gura de Aur.
„Rugaciunea este o iarba de vindecare si de folos, dar, daca nu stim unde se cade s-o punem, nu
vindeca boala noastra , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Unde se termina rugaciunea, începe pacatul , Sfântul Efrem Sirul.
„Rugaciunea este dupa fiinta ei, apropierea si unirea omului cu Dumnezeu, iar dupa lucrare,
rugaciunea este putere sustinatoare a lumii, împacare cu Dumnezeu, maica lacrimilor … Rugaciunea
este judecatoare celui ce se roaga, judecatoare si scaunul de judecata a lui Hristos înainte de scaunul
judecatii viitoare , Sfântul Ioan Scararul.
„Rugaciunea nu e nimic altceva decât înstrainarea de lumea vazuta si nevazuta , Sfântul Ioan Scararul.
„Noaptea da timpul cel mai lung luarii aminte (rugaciunii inimii), iar cel mai scurt cântarii , Sfântul
Ioan Scararul.
„Rugaciunea este, dupa fiinta ei, apropierea si unirea omului cu Dumnezeu; iar dupa lucrare,
rugaciunea este puterea sustinatoare a lumii, împacarea cu Dumnezeu , Sfântul Ioan Scararul.
„Linistea este neîntrerupta închinare lui Dumnezeu si statornicie în fata Lui , Sfântul Ioan Scararul.
„Citirea Sfintei Scripturi întareste mintea si mai ales adapa rugaciunea, fiind lumina mintii care are
aceasta citire drept calauza pe cararea cea dreapta si semanatoare de continut în contemplarea
rugaciunii … facând mintea sa dobândeasca subtirime si întelepciune , Sfântul Isaac Sirul.
„De aceea sta scris ca sufletul este ajutat de citire când sta la rugaciune si iarasi rugaciunea aduce
lumina în citire , Sfântul Isaac Sirul.
„Fa-te partas cu cei întristati la inima în durerea rugaciunii si în strângerea inimii tale si se va deschide
înaintea cererilor tale izvor de mila , Sfântul Isaac Sirul.
„Inima cea mai milostiva este aceea care arde pentru toata faptura, pentru oameni, pentru pasari,
pentru demoni si pentru toata zidirea , Sfântul Isaac Sirul.
„Nici fecioare, nici femei maritate, nici monah, nici mirean, ci o hotarâre dreapta cauta Dumnezeu. Si,
primind-o ca pe însasi fapta, trimite aceluia Duhul Sfânt pentru a lucra împreuna cu el, pentru a
îndrepta viata tuturor celor ce vor sa se mântuiasca , Sfântul Macarie.
„Rugaciunea este singura ce ne poate înalta la cunoasterea lui Dumnezeu , Sfântul Maxim
Marturisitorul.
„Rugaciune savârseste acela care aduce tot gândul lui cel dintâi lui Dumnezeu , Sfântul Nil.

68
„De vrei sa te rogi, leapada-te de toate ca sa mostenesti totul ; „Rugaciunea este urcusul mintii la
Dumnezeu ; „Rugaciunea este vorbirea mintii cu Dumnezeu ; „Precum pâinea este hrana trupului si
virtutea sufletului, asa rugaciunea duhovniceasca hrana mintii , Sfântul Nil.
„Daca, rugându-te, ai ajuns la o bucurie mai presus de orice veselie, ai ajuns la adevarata rugaciune ,
Sfântul Nil.
„Roaga-te staruitor la orice lucru, ca unul ce nu poti face nimic fara ajutorul lui Dumnezeu , Sfântul
Nil.
„Nu se poate ca Dumnezeu sa nu asculte rugile omului, daca omul asculta poruncile Domnului , Avva
Isaia.
„Ceea ce este respiratia pentru viata trupeasca, aceea este si rugaciunea pentru viata sufleteasca , Isihie
Sinaitul.
„Rugaciunea este bucurie sfânta, ce atrage spre sine mintea ... revarsând bucuria duhovniceasca si în
trup , Sfântul Grigorie Sinaitul.
„Rugaciunea este prezenta lui Dumnezeu în toti si în toate , Sfântul Grigorie Sinaitul.
„Rugaciunea este lucrarea credintei, aratarea celor nadajduite, iubirea realizata, miscarea îngereasca,
puterea celor fara trupuri, descoperirea inimii, nadejdea mântuirii, semnul sfintirii, devenirea
sfinteniei, cunoasterea lui Dumnezeu, unirea Duhului Sfânt, bucuria lui Iisus, veselia sufletului, mila
lui Dumnezeu, semnul împacarii, pecetea lui Hristos, steaua de dimineata a inimilor, descoperirea lui
Dumnezeu, izvorul tacerii, pecetea lacasului îngeresc , Sfântul Grigorie Sinaitul.
„Fiule daca Dumnezeu te va învrednicii, fie noaptea, fie ziua sa te rogi cu mintea în chip curat si
neîmprastiat, sa nu tii la vreo regula a ta, ci tinde cu toata puterea ta sa ramâi alipit de Dumnezeu si El
va lumina inima ta cu privire la lucrarea duhovniceasca , Sfântul Filimon.
„… Pleaca-ti genunchiul de câte ori poti si roaga-te, sezând asa; îngreunându-te de rugaciune, treci la
citire, precum s-a zis; pe urma iarasi revino la rugaciune. Si îngreunându-te iarasi de ea, ridica-te la
putina cântare si apoi revino din nou la rugaciune. Si iarasi îngreunându-te, întoarce-te la
îndeletnicirea mai înainte pomenita, cu masura si apoi iarasi daruieste-te rugaciunii. Foloseste-te putin
si de un lucru de mâna pentru alungarea plictisului, cum ai auzit de la Sfintii Parinti. Dar pururea în
toata lucrarea ta cea dupa Dumnezeu, de dimineata pâna dimineata, sa stea la locul de frunte
rugaciunea , Calist Angelicude.
„Înainte de a-ti ridica mâinile catre cer, trebuie sa-ti ridici sufletul si, înainte de a-ti ridica ochii, ridica-
ti gândul la Dumnezeu , Origen.
„Sufletul omului este un altar , Origen.
„Rugaciunea este vorbirea mintii cu Dumnezeu , Evagrie.
„Daca vrei sa te rogi, ai trebuinta de Dumnezeu, care da rugaciune celui ce se roaga , Evagrie.
„Daca esti teolog, roaga-te cu adevarat si daca te rogi cu adevarat esti teolog , Evagrie.

69
„Precum cel mai de pret dintre toate simturile este vederea, asa cea mai dumnezeiasca dintre toate
virtutile este rugaciunea , Evagrie.
„Când stând la rugaciune te vei ridica mai presus de orice bucurie, atunci cu adevarat ai gasit
rugaciunea , Evagrie.
„Rugaciunea constituie o înaltare a intelectului catre Dumnezeu; ea este o conversatie a intelectului cu
Domnul , Evagrie.
„Rugaciunea este începutul cunostintei nemateriale si simple , Evagrie.
„Rugaciunea este alungarea întristarii si a descurajarii, ... rodul bucuriei si al multumirii , Evagrie.
„Rugându-te, sa nu dai vreun chip lui Dumnezeu, în tine, nici sa nu îngadui mintii tale sa se modeleze
dupa vreo forma, ci apropie-te în chip material ce Cel nematerial si vei întelege , Evagrie.
„Cel care se roaga este cu adevarat teolog , Evagrie.
„Daca fapta nu consuna cu rugaciunea, degeaba te ostenesti , Avva Moise.
„Ascultare pentru ascultare. Daca Îl asculti pe Dumnezeu si Dumnezeu te asculta pe tine , Avva Mios.
„Rabdarea e casa rugaciunii, caci e tinuta în ea. Iar smerenia e materia ei caci se hraneste din ea , Ilie
Ecdicul.
„Rugaciunea e cheia Împaratiei Cerurilor , Ilie Ecdicul.
„Sa te rogi e lucru mai bun decât toate , Sfântul Siluan Athonitul.
„A te ruga pentru oameni înseamna a-ti varsa sângele , Sfântul Siluan Athonitul.
„Lucrul cel mai important în rugaciune este de a sta în fata lui Dumnezeu cu mintea coborâta în inima
, Sfântul Teofan Zavorâtul.
„Este necesar sa ne rugam cu evlavie, fiindca noi singuri, fara ajutorul lui Dumnezeu, nu avem puterea
sa învingem ispitele. ... Rugaciunea este lucrul cel mai simplu si, în acelasi timp, cel mai dificil ,
Sfântul Ioan de Kronstadt.
„Ce sa faca Dumnezeu cu multumirile noastre, când cu faptele Îi aratam doar nemultumire? , Sfântul
Ioan de Kronstadt.
„Rugaciunea este o stare de permanenta recunostinta , Sfântul Ioan de Kronstadt.
„Cel ce se sileste sa-I multumeasca lui Dumnezeu pentru toate cele primite de la aproapele sau, acela
se sileste si sa iubeasca , Teofilact.
„Doamne, fa din mine o unealta a Pacii Tale! , Francisc din Assisi.
„Rugaciunea este liman pentru cei învaluiti de vifor, ancora pentru cei asupriti de valuri, toiag pentru
cei osteniti, comoara pentru cei saraci, adapost pentru cei bogati, ajutor contra bolilor pentru cei slabi
si apararea sanatatii pentru cei tari , Fer. Augustin.
„Dumnezeu vrea sa-ti daruiasca mai multe bunatati decât ceri tu , Fericitul Augustin.
„Tu erai înlauntrul meu, dar vai, eu însumi eram înafara mea , Fericitul Augustin.
„Rugaciunea este unitatea de masura a dragostei , Fericitul Augustin.

70
„Daca te vei ruga pentru toti, toti se vor ruga pentru tine , Fericitul Augustin.
„Vrei un templu în care sa te rogi? Intra în inima ta si roaga-te acolo! , Fericitul Augustin.
„Rugaciunea nu este urmarea meritelor noastre, ci a îndurarii lui Dumnezeu , Toma d'Aquino.
„Rugaciunea mentala nu este - dupa parerea mea - decât o relatie de prietenie, în cadrul careia te afli
adesea fata în fata cu Dumnezeu, de Care stii ca esti iubi , Tereza de Avila.
„Numai Dumnezeu, cu nesfârsirea Lui, poate tine sufletul absorbit în contemplarea Lui, adica în
liniste, fara trecerea necesara de la un lucru marginit la altul , Pr. prof. Dumitru Staniloae.
„Rugaciunea îl elibereaza pe om, îl degaja de natura exterioara si de sine însusi. În acest fel, ea tine
sufletul deschis catre Dumnezeu ca Persoana. Cel ce nu se roaga ramâne rob, închis în mecanismul
complex al naturii exterioare si al înclinatiilor patimilor sale, care îl domina pe om mai mult decât o
face natura. Rugaciunea asigura libertatea , Pr. prof. Dumitru Staniloae.
„Rugaciunea face pe om biserica lui Dumnezeu dar si preot al Lui. Caci si Hristos Însusi se afla în
sufletul care se roaga împreuna cu Duhul Sfânt … Pentru ca biserica nu e numai locul unde se roaga
omul ci si locul unde se afla Hristos , Pr. prof. Dumitru Staniloae.
„Cine este acela care nu are nimic de cerut lui Dumnezeu? , Arhim. Arsenie Papacioc.
„Folosul rugaciunii sta în împlinirea scopului ei, adica iertarea pacatelor si mântuirea sufletului,
indiferent daca o facem cu gura, prin cuvânt, cu mintea sau cu inima , Paisie Olaru.
„Aceasta este rugaciunea adevarata : a tacea si a asculta vocea fara cuvinte a lui Dumnezeu din
adâncul inimii, a înceta sa lucrezi de unul singur, a patrunde în lucrarea lui Dumnezeu , Kallistos
Ware.
„Rugaciunea este mijlocul prin care se revarsa în sufletul nostru lumina , Vladimir Lossky.
„Nu este de ajuns sa posedam arta rugaciunii; trebuie sa devenim rugaciune, rugaciune întrupata. Nu
este de ajuns consacrarea unui timp pentru rugaciune, caci fiecare act, fiecare gest, chiar si un surâs,
trebuie sa devina un imn de adorare, o ofranda, o rugaciune. Trebuie sa oferim nu ceea ce avem, ci
ceea ce suntem , Paul Evdokimov.
„Unindu-se moral în rugaciunea adevarata cu Dumnezeu, omul nu se uneste cu El doar pe sine însusi,
ci îi uneste cu El si pe ceilalti; el devine un inel de legatura între Dumnezeu si creatie, între lumea
divina si cea naturala. Predându-se liber lui Dumnezeu, vointa omeneasca nu este mistuita de El, ci
este asociata ei si devine o forta noua, divino-umana, în stare sa faca lucrarea lui Dumnezeu în lumea
oamenilor. Prin aceasta, rugaciunea adevarata, ca o legatura moral-harica cu Dumnezeu, se deosebeste
de toate celelalte relatii umane cu Divinitatea , Vladimir Soloviov.
„Daca câtiva oameni se roaga, daca intra în starea de rugaciune «pura» si în mod aparent
nefolositoare, ei transforma universul prin simpla lor prezenta, prin însasi existenta lor , Olivier
Clement.

71
„I se poate oferi lui Dumnezeu chiar si oboseala care ne împiedica sa ne rugam, chiar si neputinta de a
ne ruga , Olivier Clement.
„Rugaciunea nu are temei în adevar când Dumnezeu aude ceea ce e rugat sa îndeplineasca, ea are
temei când cel care se roaga nu înceteaza de a se ruga pâna ce ajunge a fi el însusi cel care aude ce
vrea Dumnezeu , Kierkegaard.
„Toata viata m-am ocupat de bolile mintale si am ajuns la convingerea ca rugaciunea simpla, regulata
este cel mai bun mijloc de profilaxie în contra bolilor mintale de orice fel , Dr. Hyslop.
„Numai când doreste imposibilul omul se întoarce spre Dumnezeu. Pentru a obtine ceea ce este posibil
el se adreseaza semenilor sai , Lev Sestov.
„Frate sa multumim Domnului care îngaduie monahilor de la Athos sa asume prin veghea lor tot
somnul lumii , A. Scrima.
„Rugaciunea ne arata ca umilinta înalta, iar nu coboara pe om , Petre Tutea.
„Trebuie sa cerem de la Dumnezeu ceea ce este de folos sufletului, nu ceea ce ne este de folos noua .
„… Poate sa para tot atât de stupid sa stropesti lemnul uscat în desert, ca si repetarea neîncetata,
împotriva tuturor gândurilor, a unei formule de rugaciune. Aceasta rugaciune este apa care uda inima
de piatra, ce va deveni într-o zi inima din carne prin rabdarea si prin stradania omului si prin mila lui
Dumnezeu .
„lumea are nevoie de oameni care sunt ei însisi rugaciune .
„Biblia nu contine un tratat asupra lui Dumnezeu ci ea ne invita sa-L ascultam vorbind si sa-I
raspundem .
„Puterea unei rugaciuni nu sta în cuvinte ci în dispozitia mintii si a inimii
„Deschide-te Dlui si El se va deschide Tie .
„ Rugaciunea nu este «cât», rugaciunea este «cum» .
„Devenim ceea ce contemplam .
„Fratilor, îndeletniciti-va cu rugaciunea launtrica, si cautând mila lui Dumnezeu strigati cu o inima
înfrânta de dimineata pâna seara, si, daca se poate, chiar toata noaptea, spunând neîncetat: «Doamne,
Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne .

Rugaciunea lui Iisus


„Monahul trebuie sa spuna neîncetat, fie ca manânca, fie ca merge pe drum, fie ca face altceva:
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma … Nu despartiti inima voastra de
Dumnezeu si staruiti si paziti-o pe ea totdeauna cu pomenirea Dlui nostru Iisus Hristos … , Sfântul
Ioan Gura de Aur.

72
„Sa se lipeasca pomenirea lui Iisus de suflarea ta si atunci vei cunoaste folosul linistii , Sfântul Ioan
Scararul.
„Biciuieste pe vrajmas cu numele lui Iisus. Caci nu este arma mai tare în cer si pe pamânt , Sfântul
Ioan Scararul.
„Începutul rugaciunii consta în alungarea gândurilor de momeala înca de la începuturile lor printr-un
singur gând; mijlocul ei în a fi cugetarea numai în cele de spuse; iar sfârsitul ei, rapirea mintii la
Domnul , Sfântul Ioan Scararul.
„De voiesti sa acoperi rusine gândurile si sa te linistesti cu bucurie si sa pastrezi cu usurinta trezvia în
inima, rugaciunea lui Iisus sa se lipeasca de rasuflarea ta si vei vedea cum se împlineste aceasta în
putine zile , Sfântul Isihie.
„Precum din zeci de mii de oameni, abia se afla unul care a împlinit putin poruncile si cele legiuite si a
ajuns la curatia sufletului, asa abia unul dintr-o mie s-a învrednicit sa ajunga cu multa pazire de sine la
rugaciunea curata si sa sparga acest hotar si sa intre la aceasta taina. Pentru ca cei multi nu s-au
învrednicit nicidecum de rugaciunea curata, ci numai putini. Dar la tina aceea de dupa ea si de dincolo
de ea, abia ajunge unul din generatie în generatie, prin harul lui Hristos , Sfântul Isaac Sirul.
„Sezând într-o chilie linistita si într-un colt retras, ia aminte sa faci ceea ce-ti spun: închide usa si
ridica-ti mintea de la tot ce e desert sau vremelnic. Apoi întoarce-ti partea de jos a obrazului tau, sau
barba ta spre pieptul tau, ca sa iei aminte, cu mintea ta si cu ochii tai sensibili la tine însuti. Si tine
putin si respiratia ta, ca sa tii si mintea si sa afli locul unde este inima ta si acolo sa fie în întregime si
mintea ta … , Sfântul Simeon Noul Teolog.
„Staruie înlauntrul mintii si nu vei obosi în ispite, dar daca pleci de acolo, rabda cele ce-ti vin asupra ,
Isihie.

Saracia
„Sarac este cel care s-a lepadat de toate avutiile si nu mai are nimic pe pamânt afara de trup; iar de
acesta nu-l mai leaga nici o afectiune, ci toata grija de sine a încredintat-o lui Dumnezeu si crestinilor
evlaviosi , Sfântul Maxim Marturisitorul.

Secularizare
„Poate ca notiunea de societate secularizata nu indica o societate total necredincioasa, ci o societate în
care majoritatea membrilor ei nu mai practica rugaciunea decât foarte rar, în momente exceptionale ,
Pr. prof. Dumitru Staniloae.

73
Setea
„Setea si privegherea au dobândit inima; iar din inima zdrobita au tâsnit lacrimile , Sfântul Ioan
Scararul.
„Înseteaza pentru Dumnezeu ca sa te umpli de dragostea Lui , Sfântul Isaac Sirul.

Sfatuirea
„Înainte de toate, fa toate cu sfatul si cu întrebarea Parintelui tau duhovnicesc în Domnul. Caci astfel,
cu harul lui Hristos îti vor parea usor de purtat si ca pe un drum neted si cele grele si potrivnice ,
Sfântul Isaac Sirul.
„Este o lucrare a harului necunoscuta pruncului si este alta, a rautatii, care se aseamana adevarului.
Dar bine este sa nu primeasca acestea, de teama înselaciunii; dar nici sa le anatematizeze gândindu-se
cu teama ca ar putea fi adevarate; ci totdeauna sa alerge la Dumnezeu cu nadejde, caci El cunoaste
folosul amândorura. Dar sa fie întrebat cel ce are har si puterea de la Dumnezeu sa învete si sa
deosebeasca , Sfântul Marcu.

Sfintenia
„Sfânt se numeste omul curatit de patimi si de pacate , Sfântul Antonie cel Mare.
„Respectarea vointei lui Dumnezeu este un act de sfintenie. Noi ne supunem vointei lui Dumnezeu, nu
Dumnezeu vointei noastre , Avva Ioan Colov.
„Îi cinstim pe sfinti, imitându-i , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Unde este sfintenie, acolo este si curaj , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Admiram pe sfinti, nu atât pentru întelepciunea si iubirea lor pentru Dumnezeu în necazuri, ci, mai
mult, pentru ca ei ramân la fel de râvnitori si dupa ce furtuna a trecut, lasând loc linistii. ... Nu e nici o
minune cainta omului la necaz, tinut în frâu prin frica, ci, dupa ce a trecut încercarea, acesta sa
continue în a-si arata întelepciunea sufletului , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Sfintenia vine din dragoste. Toti cei ce cred si iubesc cu adevarat sunt sfinti , Sfântul Ioan Gura de
Aur.
„Apropie-te de cei drepti si, prin ei, te vei apropia de Dumnezeu , Sfântul Isaac Sirul.
„Desavârsirea omului este de a se socoti pe sine nedesavârsit , Fericitul Augustin.
„Pacatosul se ascunde de Dumnezeu, sfântul se ascunde în Dumnezeu , Fericitul Augustin.

74
„Sfintii au strabatut calea cea mai lunga pe care o poate strabate o fiinta umana : calea ce duce de la
iad la rai. Sau chiar o cale si mai lunga : calea de la diavol la Dumnezeu. ... Sfintii s-au întrupat în
Hristos si s-au hristificat, încât au izbutit sa înfaptuiasca ceea ce Dumnezeu a lasat ca tel existentei
omenesti : ei au devenit «dumnezei dupa har» si «hristosi dupa har», asa cum ne-a vestit într-un mod
atât de expresiv Sfântul Simeon Noul Teolog , Justin Popovici.
„Valoarea persoanei nu este frumusetea, ci sfintenia , A. Mateina.

Singuratatea
„Ferice de cel ce traieste în sihastrie si care, departe de oamenii legati de pamântul pe care-l calca în
picioarele lor, îsi înalta sufletul catre Dumnezeu , Sfântul Grigorie de Nazianz.
„Iubeste lucrarea linistii mai mult decât saturarea celor flamânzi în lume si decât întoarcerea multor
neamuri la Dumnezeu. Caci mai bine îti este sa te dezlegi de legatura pacatului decât sa eliberezi robi
din robie. Mi bine îti este sa te împaci cu sufletul tau prin unirea într-un gând a treimii din tine, adica a
trupului, a sufletului si a duhului, decât sa împaci prin învatatura ta pe cei tulburati … Mai bine îti este
sa fi zabavnic la limba decât sa fi cunoscator si iscusit în a revarsa cu ascutimea mintii învatatura ca pe
un râu. Mai de folos îti este sa te îngrijesti sa învii din patimi sufletul tau cazut, prin miscarea
gândurilor tale în cele dumnezeiesti, decât sa învii pe cei morti , Sfântul Isaac Sirul.
„Cel ce-si simte pacatele lui e mai bun decât cel ce scoala mortii prin rugaciunea lui, când locuieste în
mijlocul multora. Cel ce suspina un ceas pentru sufletul sau e mai bun decât cel ce foloseste lumii
întregi prin gândirea lui … Cel ce urmeaza lui Hristos în tânguirea de unul singur e mai bun decât cel
ce se lauda pe sine în adunari , , Sfântul Isaac Sirul.
„Omul care respinge societatea este sau animal, sau înger , Fericitul Augustin.
„Neîncetat sa crezi în Dumnezeu si pe tine daruieste-I-te cu totul. Sa nu doresti sa fii singur, în puterea
ta … , Fericitul Augustin.

Slujirea
„Traind din «mila» credinciosilor vom împartasi soarta lor , Sfântul Ioan Casian.

Smerenia
„Smerenia este sa socotesti pe toti oamenii mai presus decât tine , Sfântul Vasile cel Mare.
„Mândria e «un urcus în jos», - smerenia e «o pogorâre spre înaltimi» , Sfântul Grigorie de Nissa.

75
„Acesta este cel ce se cunoaste pe sine mai bine, care nu se socoteste pe sine nimic. Caci nimic nu-i
atât de placut lui Dumnezeu ca a se socoti cineva pe sine cu cei din urma , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Cine se umfla pe sine nu se vede nici pe sine nici pe Dumnezeu , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Smerenia covârseste pacatele noastre si ne ridica, iar mândria ne apasa sufletele spre pamânt si ne
coboara , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Daca vrei sa te folosesti de întâietate, cedeaz-o mereu altora! , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Smerenia nu înseamna ca un pacatos sa se socoteasca pe sine cu adevarat pacatos, ci smerenie este
când cel care stie ca a facut multe si mari fapte bune, sa se considere pacatos si nemerituos , Sfântul
Ioan Gura de Aur.
„Daca vrei sa ai slava, dispretuieste slava , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Umilinta sta în a te socoti ca nimic si cel din urma om, oricât de mari si numeroase ar fi meritele tale
, Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Atunci esti smerit, când, desi ai pricina sa te lauzi, totusi te micsorezi pe tine însuti, te smeresti, te
umilesti , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Temelia filosofiei noastre este smerenia , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Tainele se descopera celor smeriti la cuget , Sfântul Isaac.
„Unde odrasleste smerenia acolo izvoraste slava lui Dumnezeu , Sfântul Isaac.
„Parerea de sine premerge certarii , Sfântul Isaac.
„Pâna când nu se smereste. Omul nu primeste rasplata faptelor sale. Rasplata nu se da prin fapte, ci
prin smerenie , Sfântul Isaac.
„Omul care a ajuns sa-si cunoasca masura neputintei lui a ajuns la desavârsirea smereniei , Sfântul
Isaac Sirul.
„Sufletul iubitor de Dumnezeu are obiceiul, chiar daca ar face toate faptele bune, sa nu-si puna nimic
pe seama sa, ci pe toate în seama Lui , Sfântul Macarie.
„Acolo unde nu este smerenie, nu este nici Dumnezeu , Sfântul Macarie.
„Daca voiesti sa te mântuiesti cu adevarat asculta cu fapta. Ridica picioarele tale de la pamânt si înalta
mintea ta la cer. Si acolo sa fie cugetarea ta noaptea si ziua. Si dispretuieste-te cu toata puterea pe care
o ai. Sileste-te sa te socotesti pe tine mai prejos de orice om. Aceasta este calea cea adevarata si alta
cale nu este celui ce voieste sa se mântuiasca în Hristos , Sfântul Varsanufie.
„De voiesti sa te mântuiesti, tine sa nu fii bagat în seama si alearga spre ce-ti sta în fata , Sfântul
Varsanufie.
„Smerenia face pe om locuinta lui Dumnezeu , Sfântul Varsanufie.
„Smereste-te cu adevarat nu numai înaintea lui Dumnezeu, ci si a oamenilor , Sfântul Varsanufie.
„Sfintii, cu cât se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât se vad pe ei mai pacatosi , Avva Dorotei.
„Cine n-are smerenie, n-a împlinit nici o porunca , Avva Teodor.

76
„N-am postit, n-am privegheat, nu m-am culcat pe jos, dar m-am smerit si aceasta m-a mântuit în
scurta vreme, urmarind aceasta înainte de orice altceva: sa nu fiu luat în seama , Sfântul Ioan Scararul.
„Uitarea greselilor e lucrul mândriei, dar aducerea - aminte a lor e calauza spre smerenie , Sfântul Ioan
Scararul.
„Leaga de înfrânare smerenia, fara de care cea dintâi se va afla nefolositoare , Sfântul Ioan Scararul.
„Smerenia aduce chiar fara fapte iertarea multor greseli, dar faptele fara smerenie sunt dimpotriva,
nefolositoare . „Pe cât e de trebuinta sarea pentru bucate, pe atâta smerenia pentru orice virtute. Si ea
poate sa zdrobeasca taria multor pacate , Sfântul Macarie.
„Smerenia nu se dobândeste prin încovoierea grumazului, prin râncezeala coamei sau prin haina
neîngrijita, aspra si soioasa, în care multi socotesc ca sta toata virtutea; ea vine din inima zdrobita si
salasluieste în duhul smereniei , Nichita Stithatul.
„Sufletul «sarac cu duhul» este acela care îsi cunoaste ranile, care percepe întunericul patimilor care îl
înconjoara si cauta totdeauna izbavire de la Domnul , Nichita Stithatul.
„Fara smerenie, adevarul e orb , Ilie Edictul.
„Trebuie sa tii capul plecat, pentru ca, în felul acesta, în suflet coboara smerenia si evlavia. Astfel
învatam sa-i respectam pe ceilalti, sa-i cinstim, sa-i iubim, ca mai buni decât noi, ca pe prietenii nostri,
ca pe icoane ale lui Dumnezeu , Avva Pamvo.
„Adevarata smerenie contine toate celelalte virtuti , Dicton patristic.
„Evlavia dinafara fara cea dinauntru este ca teaca fara sabie , Sfântul Tihon.
„Umilinta în blanuri scumpe este mai buna decât mândria într-o haina calugareasca , Bernard de
Clairvaux.
„Dumnezeu nu ne-a spus : «Învatati de la Mine cum au fost facute cerul si pamântul, cum au fost
create toate cele vazute si nevazute, cum se fac minuni si se înviaza mortii!»; dar ne-a spus : «Învatati
de la Mine, caci sunt blând si smerit cu inima!» O smerenie profunda este mai temeinica decât o
înaltare trufasa , Fericitul Augustin.
„Umilinta este adevarata piatra de încercare a celui maret , Francisc de Sales.

Spovedania
„Nu-ti descoperi gândurile tuturor, ci doar acelora care pot sa-ti vindece sufletul , Sfântul Antonie cel
Mare.
„Pacatul este o rana care, ascunsa de ochiul medicului, devine incurabila , Sfântul Vasile cel Mare.
„Intra în Biserica si te caieste; aici nu se trage la judecata, ci se da iertarea pacatelor , Sfântul Ioan
Gura de Aur.
„Cainta ... ne deschide cerul , Sfântul Ioan Gura de Aur.

77
„Pacatul marturisit devine mai mic, cel nemarturisit devine mai mare , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Ranile descoperite nu se vor face mai rele, ci se vor tamadui , Sfântul Ioan Scararul.
„Înainte de toate sa ne marturisim bunului si singurului nostru Judecator, iar daca El porunceste, sa ne
marturisim si tuturor. Caci ranile descoperite nu se vor mari, ci se vor tamadui , Sfântul Ioan Scararul.
„Nu este alt pacat neiertat decât cel pentru care nu se face pocainta , Sfântul Isaac Sirul.
„Marturisirea faptelor rele este începutul faptelor bune , Fericitul Augustin.

Suferinta
„Lumea se recreeaza printr-o continua suferinta … , Pr. prof. Dumitru Staniloae.
„Doar cel ce-mi împartaseste suferinta ma poate ajuta .

Sufletul
„Sufletul curat, daca va privi în el însusi, Îl va vedea, ca într-o oglinda, pe Dumnezeu , Sfântul
Atanasie cel Mare.
„Dupa cum vei sluji sufletul pâna ce esti în trup, asa si el te va sluji pe tine dupa ce vei iesi din trup ,
Sfântul Antonie cel Mare.
„Numai Dumnezeu poate vindeca sufletele noastre , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Daca ajungem lânga Dumnezeu, suntem în cer. Sa ne facem sufletul cer! , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Sufletul traieste vesnic si nu poate muri, caci este suflare din suflarea lui Dumnezeu, ... iar la
Judecata de Apoi, sufletul iarasi se va uni cu trupul , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Când veti curata sufletele voastre, atunci vor straluci si se vor împartasi de prezenta lui Dumnezeu si
de dumnezeiasca si cereasca Sa stralucire. Atunci, sufletele vor fi ca niste oglinzi curate, receptive la
lumina dumnezeiasca si vor putea primi si ele stralucire , Dionisie Areopagitul.
„Fii împacat cu sufletul tau si, atunci, cerul si pamântul se vor împaca cu tine , Sfântul Isaac Sirul.
„Scara ce duce în Împaratie este ascunsa în sufletul tau , Sfântul Isaac Sirul.
„Dumnezeu este mostenirea sufletului, iar sufletul este mostenirea lui Dumnezeu , Sfântul Macarie.
„Sufletul e ca un izvor : din izvor, cu cât se ia apa mai multa, cu atât da la iveala apa mai curata.
Sfântul numeste sufletul constiinta , Cuviosul Agaton.
„În orice suflet se regaseste sensul spiritual si imaginea lui Dumnezeu , Origen.
„Vreti sa aflati valoarea sufletului ? Ascultati în ce a constat rascumpararea lui : sângele si moartea
unicului Dumnezeu , Fericitul Augustin.
„Sufletul tau trebuie sa devina frumos si divin, daca vrei sa contempli pe Dumnezeu si frumusetea ,
Plotin.

78
„În sufletul uman este o transformare minunata pe care Dumnezeu Însusi o lucreaza , Harent.

Stiinta
„Nici într-un caz nu trebuie sa nesocotim stiinta, pentru ca asa li se pare unora; cei ce sustin asa ceva
trebuie socotiti prosti si ignoranti, pentru ca ar vrea ca toti sa fie ca dânsii, ar vrea ca ignoranta lor
personala sa se ascunda în dosul ignorantei generale, sa scape cu alte cuvinte, de imputarea ignorantei
lor , Sfântul Grigorie Teologul.
„Cunoasterea fara dragoste este vatamatoare , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Nimic nu veti sti vreodata precum ar trebui sa stiti , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Daca nu pricepi ceea ce e sub tine, cum vei pricepe ceea ce e deasupra ta? , Sfântul Tihon.
„Daca vom sti totul, dar nu vom sti cum sa ne mântuim sufletul, nu ne va folosi la nimic; vom ramâne
nefericiti , Fericitul Augustin.
„Stiinta trebuie sa vada dincolo de ea pe Dumnezeu, între stiinta si credinta nefiind o contrazicere.
Stiinta reclama existenta unuia care i-a dat legi pe care le studiaza stiinta - si care ne conving cel mai
mult ca exista un Dumnezeu care a dat toate rânduielile ce sunt în lume. Trebuie sa mergem de aceea
întotdeauna la studierea stiintifica a lucrurilor cu credinta în Dumnezeu, pentru ca, pe lânga ceea ce ne
da stiinta pentru viata aceasta, sa avem ti asigurarea vietii viitoare si a înaintarii noastre vesnice,
desavârsite , Pr. prof. Dumitru Staniloae.
„Aspectul formativ trebuie sa domine asupra celui informativ .,
„Astazi, nici teologia, nici filozofia nu mai schimba fata lumii, ci stiinta .

Tainele Sfinte
„…fara a ne fi botezat cu apa si cu Duh Sfânt nu putem intra în viata, iar fara a mânca Trupul Fiului
Omului si a bea Sângele Lui nu putem avea viata întru noi , Nicolae Cabasila.
„Prin mijlocirea acestor Sfinte Taine, Hristos vine la noi, îsi face salas în sufletul nostru, se face una
cu el si-l trezeste la o viata noua. Odata ajuns în sufletul nostru, Hristos sugruma pacatul din noi, ne da
din însasi viata Sa si din propria Sa desavârsire, ne face partasi la biruinta Sa - o! Cât e de nespusa
bunatatea Lui!- dupa ce am iesit din baia Botezului ne pune pe frunte cununa de lauri, iar la ospatul
Sfintei Împartasanii ne mai declara si biruitori împreuna cu El , Nicolae Cabasila.
„Cu ajutorul Sfintelor Taine ne nastem la viata duhovniceasca, cu ajutorul lor crestem în ea si ajungem
sa ne unim în chip stralucit cu Însusi Mântuitorul nostru , Nicolae Cabasila.
„Botezul este acela care ne da însasi si trairea noastra întru Hristos … ungerea cu Sfântul Mir
desavârseste pe noul nascut la viata Duhului întarindu-i puterile de care are lipsa aici pe pamânt, iar

79
Dumnezeiasca Împartasanie sustine aceasta viata, pastrând-o într-o stare înfloritoare , Nicolae
Cabasila.
„Prin Sfintele Taine oamenii ajung dumnezei si fii ai lui Dumnezeu, iar firea noastra omeneasca se
învredniceste de cinstea care numai Domnului i se cuvine Nicolae Cabasila.
„Cunoasterea noastra de Dumnezeu o dobândim prin legatura nemijlocita cu El din clipa când raza
dumnezeiasca a atins sufleul nostru , Nicolae Cabasila.
„Împartasania: este lumina pentru cei care acum au de gând sa se spele de pacate, putere care
înpinteneste pe cei ce vreau sa lupte contra duhului rau si a patimilor , Nicolae Cabasila.
„Iata asadar, ce bogata comoara de bunatati ne aduce aceasta Taina: iertarea pacatelor, stergerea
rusinii celei faradelege, reînnoirea frumusetii noastre sufletesti, legarea de Hristos cu legaturi mai
strânse decât fata de parintii trupesti, într-un cuvânt ca nici o alta Taina, îl umple pe crestinul adevarat
de toata desavârsirea , Nicolae Cabasila.
„De aceea si cred ca Mântuitorul spune ca fericirea dreptilor este o cina la care El Însusi slujeste ,
Nicolae Cabasila.
„Pentru cei care au încetat de a mai duce viata trupeasca, Hristos nu mai este nici Pâine, nici Pasti, ci
însusi izvorul vietii (stârvul - Matei 24, 28) , Nicolae Cabasila.
„Cine a plecat din aceasta viata fara sa se fi împartasit deloc din darurile acestea, acela nu va avea
parte de viata - de aceea împaratia cerurilor înauntrul vostru este, Luca 17, 21 , Nicolae Cabasila.
„Putem pastra viata în Hristos: potrivindu-ne cu voia lui Dumnezeu si ascultând de poruncile Lui; Si
acum, dupa înviere, Domnul are trupul plin de rani si de urmele cuielor … socotind acestea toate ca o
podoaba … , Nicolae Cabasila.

Tacerea
„Cel ce-si înfrâneaza limba de la bârfire, pazeste inima lui de patimi, si cel ce curateste inima lui de
patimi, vede în tot omul pe Domnul , Sfântul Isaac Sirul.
„Când vei pune toate faptele vietuirii tale pe un taler si tacerea pe celalalt, vei afla ca ea cântareste mai
greu , Sfântul Isaac Sirul.
„Mai presus de toate iubeste tacerea, ca ea te apropie de rod. Caci limba n-are putere sa ne apropie de
el. … Mai întâi sa ne silim sa tacem; apoi din tacere se naste în noi ceva care ne conduce spre tacere.
… Tacerea este taina veacului viitor. Iar cuvintele sunt uneltele lumii acesteia , Sfântul Isaac Sirul.
„Vorbirea este instrumentul acestei lumi prezente. Linistea este misterul lumii ce va veni , Sfântul
Isaac Sirul.
„Tacerea va fi vorbirea veacului ce va sa vina , Sfântul Isaac Sirul.
„Nu judeca pe nimeni si învata sa taci , Macarie.

80
„A sti sa taci este o virtute mai mare decât a sti sa vorbesti , Sfântul Ambrozie.

Timpul
„Celor ce iubesc cu adevarat, viata întreaga li se pare o zi , Sfântul Grigorie de Nazianz.
„Exista trei timpuri : prezentul trecutului, prezentul prezentului si prezentul viitorului , Fericitul
Augustin.
„Fara Tine, Doamne, nu sunt nimic în aceasta lume. Prin urmare, fara Tine, ce-as putea fi în vesnicie?
, Fericitul Augustin.
„În viata sfintilor nu exista mâine , Tereza de Avila.
„Timpul înseamna pentru Dumnezeu durata asteptarii între bataia Sa la poarta si fapta noastra de a
deschide , Pr. prof. Dumitru Staniloae.

Tineri - sfaturi
„Nici slava stramosilor, nici puterea trupului, nici frumusetea, nici maretia, nici cinstea data de toti
oamenii, nici chiar demnitatea de împarat, în sfârsit, nimic din cele ce pot fi numite mari de oameni nu
le socotim vrednice de dorit si nici nu pizmuim pe cei ce le au, ci prin nadejdile noastre, mergem mai
departe si facem totul pentru pregatirea altei vieti , Sfântul Vasile cel Mare.
„Sa ascultam învataturile sfinte si de taina dupa ce am fost initiati mai întâi în literatura profana. Dupa
ce ne-am obisnuit sa privim soarele în apa, putem sa ne îndreptam privirile si spre lumina lui , Sfântul
Vasile cel Mare.
„Dupa cum celelalte fiinte se bucura numai de mirosul sau de frumusetea florilor, iar albinele pot lua
din flori si miere, tot asa si aici, oamenii, care nu cauta în astfel de scrieri (laice) numai placutul si
frumosul, pot sa scoata din ele si un oarecare folos pentru suflet. Trebuie deci si voi sa cititi scrierile
autorilor profani, asa cum fac albinele: acelea nici nu se duc fara nici o alegere la toate florile, nici nu
încearca sa aduca tot ce gasesc în florile peste care se aseaza, ci iau cât le trebuie pentru lucrul lor, iar
restul îl lasa cu placere. Noi daca suntem întelepti, sa luam din carti cât ni se potriveste cu noi si cât se
înrudeste cu adevarul iar restul sa-l lasam. Si dupa cum atunci când culegem flori de trandafir dam la o
parte spinii, tot asa si cu niste scrieri ca acestea: sa culegem atât ce este de folos si sa ne ferim de ce
este vatamator. Asadar chiar de la început se cuvine sa cercetam pe fiecare dintre învataturi si sa le
adaptam scopului urmarit, potrivit proverbului doric: «potrivind piatra dupa fir» , Sfântul Vasile cel
Mare.
„Oamenilor trebuie sa va îngrijiti de virtute, care înoata chiar cu cel naufragiat; iar când ajunge gol la
tarm îl arata mai vrednic decât fericitii … , Sfântul Vasile cel Mare.

81
„Singurul bun, care nu se pierde este virtutea; ramâne atât celui în viata cât si celui care i s-a sfârsit
viata , Sfântul Vasile cel Mare.

Traditia
„Sfânta Scriptura si Sfânta Traditie ... au aceeasi putere pentru credinta , Sfântul Vasile cel Mare.
„Traditia e credinta vie a celor morti, traditionalismul e credinta moarta a celor vii , Sfântul Simeon
Noul Teolog.
„Datina se preface în a doua natura , Bernard de Clairvaux.
„Traditia - citirea si auzirea Scripturii prin Duhul Sfânt , Al. Schmemann.
„Traditia este … o comuniune cu misterul istoriei , N. A. Berdiaev.
„Traditia este viata Bisericii în Duhul Sfânt , Vladimir Lossky.
„Martorilor traditiei nu trebuie sa le cerem buletinul de identitate , André Scrima.

Triadologia
„Fiul si Sfântul Duh sunt cele doua mâini ale Tatalui , Sfântul Irineu.
„În Sfânta Treime exista o comuniune si o distinctie care depasesc posibilitatile cuvântului si
întelegerii, ... o paradoxala diversitate în unitate si o unitate în diversitate , Sfântul Grigorie de Nyssa.
„Totul este savârsit de la Tatal, prin Fiul, în Duhul Sfânt , Sfântul Chiril al Alexandriei.
„Când începi sa numeri Treimea, parasesti adevarul , Fericitul Augustin.
„Noi gasim în propria noastra constiinta marturii atât de stralucitoare despre existenta unitatii în trei
ipostaze (eu, tu, noi), încât aceasta dogma devine o necesitate pentru gândire si punctul de plecare al
oricarei metafizici. Dogma Sfintei Treimi nu este numai o formula doctrinara, ci o experienta crestina
vie , Serghei Bulgakov.
„Persoana se exprima în renuntarea de a exista pentru ea însasi. ... Persoanele Sfintei Treimi nu Se
afirma pe Ele Însele, ci una pe alta , Vladimir Lossky.
„Treimea nu se reduce la o esenta divina abstracta si impersonala, ci este o Treime de Persoane Care
Se iubesc, Care-si extind iubirea Lor peste noi si în noi, în Hristos Care patimeste pentru noi, Care este
întreg iubire pentru noi. Hristos ne cheama de asemenea sa înaintam cu ajutorul Sau spre o umanitate
asemenea umanitatii Sale : o umanitate care vrea sa sufere pentru ceilalti ca sa-i înnobileze, ca sa faca
bucurie Tatalui ceresc, dându-I bucuria de a vedea ca înaintam prin iubirea dintre noi spre iubirea fata
de El , Pr. prof. Dumitru Staniloae.
„Sfânta Treime este structura supremei iubiri, izvorul vietii si al rationalitatii, ... culminatia smereniei
si a jertfei iubirii , Pr. prof. Dumitru Staniloae.

82
„Iubirea dintre cele Trei Persoane dumnezeiesti este singura explicatie pentru actul crearii , Pr. prof.
Dumitru Staniloae.
„Sfânta Treime este suprema taina a existentei , Pr. prof. Dumitru Staniloae.
„Teologia dinainte de Niceea, a vazut în Tatal, izvorul existentei, în Fiul, rationalitatea, sensul care
structureaza si rânduieste totul, iar în Sfântul Duh, dinamismul care face ca întreaga creatie sa tinda
spre plenitudine , Olivier Clement.

Trupul
„Neputinta trupului trebuie sa dea o noua putere sufletului nostru , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Hraneste-ti trupul, dar nu-l omorî prin lacomie! , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Trupul nostru cel muritor se va preschimba, muritorul se va îmbraca în nemurire, iar în locul nevoilor
va intra o pace sigura si un statornic repaos al vietii , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Asa cum aici se vede sufletul prin trup, tot asa acolo, în viata viitoare, se va vedea trupul prin suflet ,
Sfântul Grigorie Palama.
„Toata viata sufletului se reazema pe trup , Tertulian.

Viata
„Faptele savârsite de oameni sunt de trei feluri : conform firii, mai prejos de fire si mai presus de fire.
... Fireasca este pacea, împotriva firii este dusmania si, mai presus de fire, este iertarea si binele
dezinteresat , Sfântul Atanasie cel Mare.
„Adeseori vad saraci care sunt bogati si bogati care-s saraci, barbati care sunt femei si femei care sunt
barbati, întelepti nebuni si oameni fara de carte întelepti , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Cele mai divine si mai înalte dintre lucrurile vazute si întelese sunt numai niste simboluri , Sfântul
Dionisie Areopagitul.
„Îi laudati pe cei din trecut, dar traiti dupa obiceiurile celor de azi , Tertulian.
O, daca oamenii ar iubi viata netrecatoare ca si pe cea trecatoare ... ! , Fericitul Augustin.
„În aceasta lume trebuie sa traim în asa fel, încât sa fim cu sufletul în cer, iar cu trupul în mormânt ,
Francisc de Sales.
„Sensul vietii consta în eternizarea persoanei , Pr. prof. Dumitru Staniloae.
„Scopul vietii noastre este sa devenim, cu adevarat, noi însine , Kirkegaard.
„Intram în viata, «muscam» din primele ei zile ca dintr-un bun care de acum începe sa fie consumat,
ne asezam apoi temeinic la acest ospat, cu timpul, începem sa înghitim zilele si sa le facem sa dispara
în mormântul care suntem si care capata contur si se umfla cu fiecare zi îngurgitata, urcam catre

83
zenitul acestui parcurs, începem apoi coborâsul tinându-ne tot mai greu pe picioare si speriati ca
«rezerva de timp» se apropie de sfârsit, ca vom muri de foame de timp.
Numai ca aceasta descriere mecanica a vietii ca «portie de timp» ce urmeaza a fi consumata este
exterioara si falsa. … singura problema este ce faci si ce ai facut tu cu timpul tau. L-ai împlinit? Sau l-
ai risipit?
Acest «a împlini timpul» nu poate surveni decât pentru cei care «au tinut anticipativ moartea sub
ochi» … Sfârsitul dicteaza petrecerea timpului nostru … Spaima pe care o simt în fata sfârsitului nu
vine asadar din sfârsitul însusi, ci din timpul care a trecut … ce am facut cu zilele «muritoare» ale
vietii mele? Ce s-a ales din ele? , Gabriel Liiceanu.
„Taina existentei umane nu consta în a trai, ci în a sti pentru ce traiesti , Dostoievski.
„Cea mai sigura glorie umana: întelegerea propriei tale soarte , Mircea Eliade.

Viata în Hristos
„Viata în Hristos începe si se desavârseste în viata pamânteasca, însa desavârsirea ei se atinge abia
când ajungem în cea viitoare , Nicolae Cabasila.
„Cu ajutorul Sfintelor Taine ne nastem la viata duhovniceasca, cu ajutorul lor crestem în ea si ajungem
sa ne unim în chip stralucit cu Însusi Mântuitorul nostru , Nicolae Cabasila.
„Botezul este acela care ne da însasi si trairea noastra întru Hristos … ungerea cu Sfântul Mir
desavârseste pe noul nascut la viata Duhului întarindu-i puterile de care are lipsa aici pe pamânt, iar
Dumnezeiasca Împartasanie sustine aceasta viata, pastrând-o într-o stare înfloritoare , Nicolae
Cabasila.
„Prin Sfintele Taine oamenii ajung dumnezei si fii ai lui Dumnezeu, iar firea noastra omeneasca se
învredniceste de cinstea care numai Domnului i se cuvine , Nicolae Cabasila.

Viciu
„Cel mai mare viciu este atunci când pari virtuos fara sa fii , Sfântul Vasile cel Mare.
„E mai usor sa dai cuiva un viciu decât sa-i transmiti o virtute; la fel cum e mai usor sa-l molipsesti de
o boala decât sa-i dai din sanatatea ta , Sfântul Grigorie de Nazianz.
„Lacomia este o betie mai rea decât betia , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Vinul este de la Dumnezeu, betia este de la diavol , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Nu dispretuiti vinul, dispretuiti betia! , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Betia este icoana mortii , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Betia este data de vin sau de prea multe griji lumesti , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Desertaciunea din afara e semnul vadit al saraciei dinauntru , Sfântul Ioan Gura de Aur.

84
„Grija de pântece este radacina tuturor relelor , Sfântul Ioan Scararul.
„Vinul înroseste fata, dar înnegreste sufletul; înveseleste trupul, dar întristeaza duhul , Iacob al
Antiohiei.
„Cel lacom nu se bucura de ceea ce are, ci se întristeaza pentru ce nu are , Ilie Miniatis.
„Viciile sunt calai care te omoara încet , Nicolae Iorga.

Virtutea
„Cel mai mare viciu este atunci când pari virtuos fara sa fii , Sfântul Vasile cel Mare.
„Oamenilor trebuie sa va îngrijiti de virtute, care înoata chiar cu cel naufragiat; iar când ajunge gol la
tarm îl arata mai vrednic decât fericitii … , Sfântul Vasile cel Mare.
„Singurul bun, care nu se pierde este virtutea; ramâne atât celui în viata cât si celui care i s-a sfârsit
viata , Sfântul Vasile cel Mare.
„Nu-l invidiati pe cel bogat pentru averea sa, pe cel puternic pentru demnitatea sa si pe cel întelept
pentru stiinta sa, caci toate acestea sunt mijloace ale virtutii doar pentru cei care le întrebuinteaza bine,
fiindca fericirea nu sta în ele însele , Sfântul Vasile cel Mare.
„Virtutea depinde de noi , Sfântul Vasile cel Mare.
„E mai usor sa dai cuiva un viciu decât sa-i transmiti o virtute; la fel cum e mai usor sa-l molipsesti de
o boala decât sa-i dai din sanatatea ta , Sfântul Grigorie de Nazianz.
„Virtutea izvoraste din dragoste, iar dragostea din virtute , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Omul nu poate primi pecetea virtutii lui Dumnezeu daca nu e cercat prin dureri si neputinte , Diadoh
al Foticeii.
„Unele virtuti opresc patimile, altele le distrug , Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Nu ni se va deschide poarta Împaratiei cerurilor daca n-am batut la poarta virtutilor prin fapte ,
Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Fiinta tuturor virtutilor este Însusi Domnul nostru Iisus Hristos (1 Cor. 1,30) , Sfântul Maxim
Marturisitorul.
„Fiecare virtute este maica celeilalte, între virtuti exista si o legatura cronologica nu numai ontologica
, Sfântul Isaac Sirul.
„Daca virtutii îi iei libertatea, i-ai luat esenta , Origen.
„În cele din urma, cununa si rodul tuturor virtutilor, ale tuturor crestinilor si ostenelilor duhovnicesti
este dragostea , Al. Schmemann.
„Virtutea si adevarul trebuie iubite pentru ele însele fiindca binele suprem mai vechi decât vesnicia si
virtutea suprema mai veche decât vesnicia este Dumnezeu. Cine le iubeste, îl iubeste pe Dumnezeu si
iubindu-L devine fiul lui Hristos , Quo vadis.

85
„Vrei sa te îmbogatesti, îmbogateste-te în fapte bune. Doresti sa aduni comoara? Nu te împiedic.
Numai aduna comoara în cer .

Voia proprie
„Atunci când diavolul gaseste într-un om o voie proprie si o pornire de îndreptatire, prin ea îl va
rapune; caci unde vede diavolul pe cineva ca nu voieste sa pacatuiasca, nu e asa de neiscusit în a face
raul, încât sa-l momeasca dintr-o data la vreunul din pacatele vadite, ci, viclean cum este, se împreuna
cu o pornire de îndreptatire, adica cu o îndreptatire ce ne-o dam noi si atunci are mai multa putere si
ne vatama mai mult , Avva Dorotei.

Vointa
„Unde e hotarârea vointei, nimic n-o împiedica , Sfântul Vasile cel Mare.
„În puterea noastra, sta doar virtutea si aceasta poate fi obtinuta prin vointa , Sfântul Vasile cel Mare.
„Pentru a te mântui e de ajuns sa vrei , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Dumnezeu nu rasplateste rezultatele, ci intentia , Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Ceea ce ne este de folos, aceea vrea Dumnezeu si, ceea ce vrea Dumnezeu, aceea ne este de folos ,
Sfântul Ioan Gura de Aur.
„Nu locul îl mântuieste pe om, ci vointa lui. Adam a cazut chiar în rai, în timp ce Lot s-a pazit chiar în
Sodoma , Sfântul Efrem Sirul.
„Voia noastra trebuie sa faca loc voii lui Dumnezeu , Sfântul Maxim Marturisitorul.
„Daca Dumnezeu nu ne-ar ajuta, nu doar ca n-am învinge, dar nici nu am mai putea lupta , Fericitul
Augustin.
„Cine a spus «ajunge!», a pierit , Fericitul Augustin.
„Un om nu trebuie sa se abata din drumul sau numai pentru ca latra câinii , H. M. Stanley.

Album foto

86
87
88
Manastirea Varbila
Istoricul Lacasului

Documentatie istorica cu privire la ansamblul

fostei manastiri Verbila, Judetul Prahova

Biserica fostei manastiri. Ctitorii. Istoricul lacasului.

Aceasta manastire avand hramul "Adormirii Maicii Domnului", este atestata documentar la inceputul
veacului al XVI-leal. Pisania ii aminteste pe primii etitori ; "Acest templu al Santei Adormiri al
Nascatoarei de Dumnezeu l-a facut jupan Dragomir, marele spatar, si jupan Thoma ban; scris
septembrie in 14 zile, in anul 7041; si jupan Cracea al doilea vistier".

Din documente aflam ca Dragomir spatar <din Cepturi> a fost omorat din porunca domnitorului Vlad
Vintila la 1535, iar pe o piatra de mormant din aceasta manastire pe care figureaza numele lui Toma
ban sta scris anul 1536.

89
Toma ban <din Pietrosani> a avut copii pe Calea, casatorita cu Dumitru <din Epotesti>, si un fiu,
Sanciu. Acesta a fost si el omorat din porunca domnitorului Radu Paisie si se pare ca a fost
inmormantat tot la manastirea Varbila

lata dar ca primii ctitori au fost omorati inca de la jumatatea veacului al XVI-lea.

Pana la 1653, poate din lipsa documentelor, nu mai intalnim nici o mentiune cu privire la ctitorii
acestei manastiri.

Amintim insa ca la <1554-1557>, Stanila vornic din Pietrosani, neavand copii si-a lasat intreaga avere
manastirii Verbila. El a fost omorat la 1558, din porunca domnitorului Mircea Ciobanul.

Printre figurile zugravite in interiorul bisericii, pe peretele de apus, rezervat ctitorilor, se af1a si una a
lui Sanila Filipescu vcrnicul.Pentru ca nu intalnim nici un membru al familiei Filipescu, care sa poarte
prenumele de Stanila, presupun ca este vorba de o confuzie intre Stanila vornicul si unul dintre
Filipesti, confuzie care s-a produs mai tarziu, cand a fost refacuta pictura. Numele boierilor Filipesti se
leaga de manastirea Verbila, din fostul judet Saac.

La 1653, Dumitrasco stolnicul Filipescu si fiul sau, Pana spatar, apareau intr-un

document ca ctitori ai manastirii Verbila.

Prezenta celor doi boieri Filipesti ca ctitori ai acestei manastiri isi gaseste explicatia in faptul
ca Dumitrasco era nepotul Calei din Cepturi, fiica lui Toma ban. Se pare ca mormantul Calei se
gaseste la aceasta manastire.

Deocamdata este dificil de explicat de ce Stoica spatar din Cepturi, fiul Calei, nu s-a interesat de
aceasta manastire si de ce Dumitrasco Filipescu apare mentionat ca ctitor abia la 1653. Am putea face
totusi cateva presupuneri. Astfel, fie datorita faptului ca Dumitasco nu a primit de la tatal sau nici o
mosie, fie ca, dupa cum aratam mai sus, participase la refacerea manastirii din Margineni si la
construirea bisericii din FiIipesti, el s-a interesat tarziu de aceasta manastire. Astfel s-ar putea spune ca
manastirea si-a datorat reinvigorarea boierului Dumitrasco Filipescu mare stolnic.

90
Cei doi boieri, stolnicul si fiul acestuia, Pana Filipescu au reparat probabil manastirea inainte
de 1653. O astfel de interventie a fost probabil necesara dupa cele doua cutremure foarte puternice din
1620 si 1628 care au afectat Tara Romaneasca.

Dintr-un act de danie a lui Matei Filipescu aflam ca refacerea manastirii s-ar datora lui Pana
Filipescu: ” (…) sfanta manastire Verbila, care mai nainte vreami ctitor fiind stamosul nostrum au fost
facut apoi mai pa urma parintele nostrum raposatul si fericitul <Pana> Filipescu biv vel spatar din
temelie, manastire de piatra cu toata cheltuiala lui o au facut si cu ce au putut o au inzestrat (…) “.

O astfel de refacere in cursul secolului al XVII-lea , poate fi argumentata si de existenta unor


elemente de arhitectura prezente si la alte constructii de acest fel, din aceasta perioada.

Dupa moartea lui Pana Filipescu grija acestei manastiri au avut-o fii sai.

La 1689, Matei aga Filipescu il numea pe un anume Serafim, egumen la manastirea Verbila:
“Dat-am scisoarea noastra parintelui Serafim, ca sa fie sfintia sa egumen la manastirea noastra la
Verbila si dupa cum si sfintia sa s-au inchinat sfintei manastiri cu ci-ar avea si acolia sa savarseasca.
Deci si noi sa-i lasam sa fie sfintia sa egumen si purtatorul de griji sfintii case intru toata viata sfintii
sale si dupa cum s-au fagaduit sa-i sileasca cu toata inima purtatoru de griji sfintii case.

Asijderea poruncim si voao tuturor case sinteti lacuitori acolo la sfanta manastire calugari poslusneci
sa aveti ascultaria da parintele acesta care l-am pus egumen, de tot ce va porunci si voi tiganilor inca
sa aveti ascultaria da parintele egumen acesta si sa va parasiti de raotati ca veri care n-ar asculta sa fie
volnic egumenul sa faca zapis dupa <voia> mea”.

Acest act este semnat si de fratele sau, Constantin capitan Filipescu.

Egumenul asezat de Matei Filipescu este mentionat in documente pana in anul 1699.

Averea acestei manastiri provenea din daniile facute de ctitori sau de la alte persoan,e din
inchinari de schituri si din cumparaturile facute de egumenii de acolo. Astfel manastirea stapanea
ocina de la Verbila, dania lui Dragomir Spatar.

La 1544-1547 Stanila vornic a intocmit un act prin care, dupa moartea sa, toate mosiile sale
aveau sa fie lasate manastirii Varbila. Prin acest act mai multe parti de sate din judetele Buzau,

91
Ialomita si Saac au intrat in stapanirea manastirii: Loloesti, Cepturile, Barseni, Badeni, Oltesti,
Musetesti, Hodopeni etc.

La 1688, Matei Filipescu aratand ca numai prin fapte bune si ajutor dat “caselor si
manastirilor” oamenii pot arata iubirea fata de Dumnezeu, a facut o danie de sare din ocna de la
Teisani manastirii Verbila. Tot atunci manastirii i se facea o danie de la Slanic.

In 1665, in timpul egumenului Avraam mai multi au inchinat “manastioara” lor de la seciu la
manastirea Verbila, cu locul din jurul ei, cu vii si cu vad de moara in garla, pentru pomana stramosilor
si mosilor lor. O noua inchinare are loc in 1689 cand Daniil ieromonahul de la Slanic a inchinat partea
lui de mosie de acolo cu moara si cu schitul pe care il cumparase, egumenului Serafim, danie pentru
pomenirea sufletului sau si al parintilor sai. Zece ani mai tarziu, boierii din Cepturile, Dumitru cu
fratele sau, Tanasie, fii Papei paharnicul, nepotii lui Buzinca comis si boierii din Botiani neputand
intretine manastirea lor din Cepturi au inchinat-o cu mosiile si viile ce le avea egumenul Serafim de la
Verbila, pentru ca este “saraca si stricata” si pentru a nu se strica pomana mosilor si stramosilor.
Egumenul urma sa o repaare, sa aseze acolo un preot si sa-i pomeneasca pe ctitoti la Sfanta Liturghie.

Pentru ca pe acest act de inchinare nu apare semnatura nici unui calugar, presupun ca este vorba de o
biserica din sat.

Asa cum se observa la sfarsitul veacului al XVII-lea situatia economic a manastirii era buna.

Cu totul altfel se prezinta situatia la inceputul secolului urmator, la 1735, cand “manastioara”
Verbila era metoh al manastirii Margineni, manastire inchinata la randul ei la muntele Sinai din 1731.
Atunci , egumenul grec Anthim de la manastirea Margineni a refacut-o din temelie “fiind foarte
stricata si de iznoava”. Inchinarea manastirii Verbila catre manastirea Margineni, a avut loc probabil
candva dupa 1699; probabil la 1731 cand apare aici un egumen grec.

La 1863 a avut aceeiasi soarta cu a tuturor manastirilor inchinate. I-au fost confiscate toate
averile functionand pana astazi ca biserica de mir.

92
Intocmit

Istoric Irina Pavelet

De la Ploiesti, mergand prin “Bucovul”, a fost targ in vechime si capitala de judet pana in 1840,
lasand soseaua Ploiesti – Buzau la dreapta si luand-o pe soseaua judeteana ce trece prin satele Plopu si
Nisipoasa, prin paduri intinse, dupa ce urci o coasta impadurita, cobori intr-o vale adanca, unde este
asezat satul Verbila, in centrul caruia se afla manastirea cu acelasi nume.

Padurile intinse din jurul satului, ca si acesta de altfel, au reprezentat proprietatile manastirii
pana in anul 1864, cand Cuza-Voda secularizeaza toate averile manastiresti. Daca romanii nu au avut
castele atat de intarite ca si cele din Apus, manastirile lor au fost la fel de puternice ca orice fortarete
militare.

Din acest punct de vedere, manastirea Verbila a fost socotita drept una din cele mai puternice,
mai bine ascunse, fiind considerata ca un bun loc de refugiu si aparare pentru oamenii acelor vremi.

Vechea pisanie, sfaramata in doua bucati de piatra puse deasupra lespezilor scarii la intrare
glasuieste astfel: “Acest Hram al Sfintei Precesti, Nascatoare de Dumnezeu, l’a facut Dumnealui
Dragomir, marele Spatar si Dumnealui Toma Ban in luna lui Sept.14 zile, anul 7048(1539) si
Dumnealui Caraciu, al doilea Vistier.” In scriptia este in slavoneste si a fost tradusa de marele istoric
Nicolae Iorga.

Tot pe aceste pietre, mai jos scrie: “Pe locul de inchinare egumenul Andronic si ieromonahul
Sava au facut acest hram. Maiestrul Stefan a lucrat”

Acestea sunt inscriptiile cele vechi de la zidireea manastirii, facuta de trei boieri de seama:
Dragomir, mare Spatar, Toma Ban, Caraciu, al doilea Vistiernic, in vremea domniei lui Radu Paisie
(1535-1508), fiul lui Vlad Calugarul (1482-1495). Radu Paisie fusese egumen sau staret la Arges si
dupa moartea silnica a lui Vintila Voda (Vlad al VIII-lea Vintila), care a domint intre 1532-1535,
boierii il scot din manstire si il fac domn.

Biserica este inalta si ingusta, un lacas mic, frumos, trainic si plin de armonie. A fost
inconjurata de ziduri groase si a avut chilii in jur, dar ce te uimeste astazi la privirea acestei ruine sunt

93
pivnitele facute din arcade din caramida, ce nu se sprijina pe stalpi, ci unele pe celelalte si rezista si
azi, desii deasupra apasa greu un strat gros de pamant.

Cel dintai egumen a fost Andonie(sau Antonie), pe care-l pomeneste pisania.

Exista deasemenea, o a doua pisanie, scriasa la 1805, unde putem citi acestea: “Cu vrerea
Tatalui si cu ajutorul Sfantului Duh, s’a ridicat acest sfant locas, dupa stricarea cutremurului leat 1803
si s’a ispravit leat 1805, Mai 20, cu cheltuiala Sfintiei Sale, Parintelui egumen Paisie, ieromonah sinait
si au zidit’o ei si zugravit’o si impodobit’o cum se vede, si pe afara curtea cu zid, cu poarta, cu case, in
zilele Domnului Io Constantin Ipsilante Voevod, episcop fiind Constandri al Buzaului, si se
praznuieste(este hramul) Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, Adormirea Mariei, oricine cu ce se va
milostivi, Dumnezeu sa le primeasca, Amin”

Incepand din anul 1864, manastirea a ramas fara avere, si a devenit biserica de mir. Tiganii,
robi pana atunci pe mosiile manastirii, au ramas in jurul ei ca sateni liberi.

Biserica a fost zidita in stil moldovenesc, inalta si ingusta. Locuintele din jurul manastirii erau
inalte, facute din caramida tare si piatra, iar in zidurile lor aveau ferestre mici de aparare, ca si la
pridvor, pe unde cei dinauntru puteau impusca sau sageta dusmanii, sau hotii ce ar fi venit, sau poate
care se duceau dupa prada.

In curgerea vremii toate se vad a fi trecatoare, iar uitarea se asterne, nemiloasa, in mintea
oamenilor.

Aceasta este si a fost Manastirea Verbila, zidita la 1539 de Dragomir, Spatarul, Toma Ban,
si Caraciu, al doilea Vistiernic in timpul de domnie al lui Radu Paisie.

A fost reparata in 1805, de Egumenul ei, Paisie, cu ajutorul lui Stanciu Filipescu, Mare Vornic.

Astazi acest asezamant – incarcat de istorie, care va ajunge in curand la implinirea a 500 de
ani de existenta – il gasim ca biserica de mir a satului Verbila.

94
Mihai Viteazul si Manastirirea Verbila.

La 17 octombrie 1600, Mihai Viteazul se afla in tabara de la Ratesti, asezata la confluenta apei
Lopatna cu raul Cricovul Sarat, la vreo 20 de km. in amonte de locul unde armata polona "se refacea"
dupa cumplitele hartuieli la care fusese supusa de romani in ziua de vineri 13 octombrie. De la Ratesti,
Mihai expediaza dis de dimineata generalului Basta si comisarilor imperiali, cu care restabilise o
alianta precara, o scrisoare prin care solicita sprijinul promis impotriva inamicului comun, care
invadase Tara Romaneasca. Cancelarul polon si Ieremia Voda, scrie si el "sunt principalii vinovati,
pentru ca Polonia nu se impaca cu crestinatatea, fapt pentru care Domnul ni i-a dat in mana...
Niciodata nu a existat o astfel de ocazie favorabila si nici nu va mai exista... De aceea va rog pe
Domiile voastre sa va grabiti zi si noapte, daca vreti sa fiti de folos crestinatatii". De fapt aliatii sai
imperiali il tradasera si armata polona refacuta urma sa-si reia inaintarea spre Ploiesti in ziua de joi, 19
octombrie. Primind marti la amiaza la Ratesti aceasta informatie certa, in conditiile de incertitudine in
care se afla cu privire la ajutorul din Transilvania, domnitorul hotaraste sa organizeze o ambuscada in
calea lui Zamoyski, pe paraul Bucovel, in padurea din fata satului Bucov. In acest scop oastea sa urma
sa plece miercuri in zori pe directia Podeni-Scaieni si o avangarda trebuia sa se deplaseze de indata in
satul Varbila, mai aproape de teatrul de lupta, pentru a face din vreme recunoasterea terenului si
celelalte pregatiri necesare. Rari sunt conducatorii de osti al caror geniu de osti se afirma atat pe plan
ofensiv cat si defensiv. Luptele cu polonii au scos in evidenta din nou ca Mihai Voda era un mare
strateg si tactician, capabil sa faca fata cu stralucire oricarui atac, chiar si atunci cand inamicii erau
superior in numar si armament. Imperturbabil, si stapan pe sine, lua cu promptitudine cele mai bune
decizii si le executa cu maiestrie. Faptul ca la Bucov, dupa doua zile de curajoasa rezistenta, trebuit sa
se retrega de-a lungul Carpatilor spre Craiova a fost gresit apreciat de multi istorici ca fiind pur si
simplu o batalie pierduta.

Se uita insa ca in acelasi timp Turcii ocupasera orasul Targoviste, capitala tarii si ca aliatii sai
imperiali l-au abandonat cu perfidie, situatie in care continuarea rezistentei fata de poloni si moldoveni
nu mai avea sens. De asemenea nu trebuie omis nici ca la mai putin de doi ani (13/23-14/24
septembrie 1602), tot in bazinul Teleajenului, dupa batalia de la Ogretin si Teisani, s-a pus definitiv

95
capat ocupatiei militare a Tarii Romanesti a domnitorului Simion Movila, venit de data asta cu 40.000
de tatari sa lupte cu Serban Voda, continuatorul lui Mihai Viteazul; Simion Movila a fost atunci pus in
fiare de aliatii lui tatari si trimis in Moldova la fratele sau Ieremia Voda pentru rascumparare. Mai
mult decat orice insa ar trebui avut in vedere finalul acestei aliante moldo-polone-turce : familia lui
Ieremia Movila captive la turci, polonii constransi prin pacea de la Hotin (1621) sa renunte la
veleitatile asupra Moldovei. Cu alte cuvinte, trebuie retinut ca prevedirile sumbre ale lui Mihai
Viteazul privind consecintele nefaste ale dezbinarii crestinilor in fata turcilor s-au implinit intocmai.

“Chiar daca ar fi daca ar fi sa pierd totul nu vreau sa imi pierd sufletul prin tradarea crestinitatii”, asa
scrie Mihai Viteazul la 27 septembrie 1600 lui Basta. Acum, la 17 octombirie, pastra ferm aceiasi
atitudine care-l caracterizeaza si l-a indreptatit pe vistierul Stavrinos sa-l numeasca in cronica sa
rimata, scrisa in greaca populara, “prea piosul si prea viteazul Mihai voievod”.

Manastirea Varbila evoca lui Mihai momente dramatice din relatiile dinastiei careia ii apartinea si
neamul de mari boieri al doamnei Stanca, ctitorii ei. A fost ridicata la 1532, in satul cu acelasi nume,
din spatele Dealului Mare, codru care se intinde pe o suprafata de peste 2500ha. Este un monument
istoric in curs de restaurare, care ar trebui sa devina un loc de pelerinaj pentru toti admiratorii eroului
nostru national, cand vor intelege sa mearga pe urmele sale in luptele purtate cu polonii.

Inaintea unei batalii in care el punea totul in joc si care castigata, ar fi deschis perspective
extraordinare, lacasul de rugaciune in care alaturi de portretele ctitorilor se afla si cel al bunicului
Radu Paisie Calugarul (1535-1545), nu putea sa nu-l atraga pe Mihai sip e capitanii din “casa sa”,
care-l excortau atunci. In impunatoarea biserica cu hramul Adormirii Maicii Domnului au ascultat toti
cu evlavie slujba religioasa pentru victorie asupra dusmanilor facuta de popa Stan din Calugareni (jud.
Sacueni, azi j. Prahova) impreuna cu preotul manastirii. Observand ca bunicul sau era singurul domn
zugravit acolo si gandindu-se ca din aceasta zona si-a trimis familia zalog imperialilor, Mihai
hotaraste ca daca milostivul Dumnezeu il va ajuta sa iasa cu bine din luptele cu polonii, va
infrumuseta biserica de la Varbila si va adauga portretele familiei sale alaturi de domnitorul Radu
Paisie, care, scos din domnie de fratele sau, Mircea Ciobanul a murit in exil la Alexandria in Egipt.

96
Tinand seama si de cei sapte ani ai propriei domnii, Mihai conchidea ca din veacul care se incheia,
urmasii lui Vlad Calugarul au domnit Tara Romaneasca timp de doua traimi, jucand rol remarcabil in
pastrarea finite statului dintre Carpati si Dunare care-l despartea de imperiul Otoman expansionist.
Prin mijloace politicem diplomatice si militare, dinastia sa, care in conceptie feudala se confunda cu
statul si era de drept divin a reusit sa evite trensformarea tarii in pasalac, situatie in care Ungaria
ajunsese inca din anul 1541.

Manastirea Crasna

Manastirea este situata la 50 km N de Ploiesti pe soseaua Ploiesti-Brasov prin Valenii de Munte-


Cheia, pe raza comunei Izvoarele, fiind construita in padure, langa paraul Crasna, la poalele muntilor
Ursoaia. Inceputurile vietii monahale in tinuturile Prahova - Teleajen sunt mai putin cunoscute, mai
ales pentru secolele XIV-XV. Cu toate acestea, sihastri izolati s-au nevoit in zona subcarpatica pe
Valea Prahovei si a Teleajenului inca din secolul XIV, insa abia la inceputul secolului XV s-au
constituit in mici comunitati monahale. Aceasta retrasa asezare pustnicesca a luat fiinta la inceputul
secolului XVIII, intemeiata probabil de cativa sihastri de la Valeni. Prima atestare documentara, un act
de donatie in care se arata ca aici era un schit de calugari avand o biserica de lemn, dateaza din anul
1745. Biserica de lemn cu hramul "Sfintii Imparati Constantin si Elena", asezata intr-o poiana
singuratica, era inconjurata de cateva chilii pustnicesti.
Proprietarul acestor locuri, postelnicul Dinu Constantin Potlogea, fiul preotului Radu Potlogea din
Izvoarele, hotaraste zidirea actualei biserici ca biserica de mir pentru satul Bajenari, unde se
refugiasera locuitorii din imprejurimi dupa 1821, din cauza navalirii turcilor. Constructia inceputa in
1824 a durat pana in 1828 cand s-a facut sfintirea bisericii si episcopul Chesarie al Buzaului a sugerat
ca acesta asezare monahala sa devina schit. Primul staret a fost chiar ctitorul Constantin Potlogea,
calugarit cu numele de Chesarie. Acesta doneaza schitului mosia sa si a construit chilii din lemn pe
care le-a populat cu calugari adusi de la Cheia, Ciolanu.

In 1836, Nicolae, singurul fiu al staretului, se calugareste cu numele de Nil monahul si doneaza si
mosia lui schitului. Staretul a infiintat aici o scoala pentru copiii din satele vecine, care, in timpul
cursurilor, stateau in internatul schitului pe cheltuiala acestuia. Secularizarea averilor manastiresti in
1864, face ca schitul sa decada si cei 2-3 calugari care au mai ramas l-au inchinat manastirii Cheia si i-

97
au schimbat si numele in schitul Crasna. In 1920, cand mai avea un singur calugar, manastirea a fost
jefuita de ocnasii de la Slanic. Din 1964 schitul a inceput sa se refaca, gratie staretilor Ghedeon,
Galaction, si Nicodim.

Biserica veche a schitului este in forma de cruce. Naosul este despartit de pronaos prin 4 coloane care
sustin o arcada a boltei. Usa de la intrare in pronaos este din lemn sculptat. Catapeteasma lucrata la
Viena, are o sculptura demna de admirat, acoperita cu foita de aur; sunt de admirat si cele doua icoane
de Irineu Protcenco. Pridvorul inchis, mai jos decat restul constructiei, lasa impresia ca a fost adaugat
mai tarziu. Nu este pictat ci varuit in alb. Are o singura turla mare pe naos. In exterior zidurile sunt
simple, varuite in alb. Acoperisul este din sindrila, pardoseala din placi de piatra. Pictura a fost facuta
in 1832-1834, de un necunoscut.
Clopotnita, la 40 m de biserica, este construita din caramida si piatra, acoperita cu sindrila. Gangul
mai nou este pictat de Ioan si Daniela Moldoveanu. Intre clopotnita si biserica este construit din piatra
si caramida un frumos aghiasmatar cu un acoperis de tabla. In 1983 biserica a fost renovata, iar in
1991 s-a repictat de Ioan Chiriac prin grija Prea Fericitului Patriarh Teoctist. Dupa revolutia din 1989,
prin stradania PC staret Galaction Stanga (actualul Episcop al Alexandriei si Teleormanului), ajutat de
obste si credinciosi, s-a construit un monument al eroilor pictat de Ioan si Daniela Moldoveanu, o
cladire cu etaj pentru oaspeti, iar alaturi de ea o alta cladire masiva din caramida si piatra, cu doua

98
etaje, cu chilii pentru calugari. S-a ridicat o noua biserica din caramida si beton, acoperita cu tabla.
Este o constructie dubla, care are si un paraclis. Din anul 2001 schitul s-a transformat in manastire.

99
100
Manastirea Stelea
În valorosul tezaur cultural-istoric şi artistic al Târgoviştei, Sfânta
Mănăstire Stelea se înscrie ca o prezenţă semnificativă, a cărei
importanţă depăşeşte limitele vechii capitale a Ţării Româneşti.
Ansamblul arhitectural al Mănăstirii Stelea reprezintă o zonă cu
profunde implicaţii în evoluţia urbanistică a oraşului medieval, cu
construcţii ridicate pe parcursul mai multor veacuri, ultima -
considerată cronologic - fiind ctitoria lui Vasile Lupu din 1645.
Mărginit de Calea Domnească, situat la 150 m sud-est de Curtea
Domnească şi la 200 m nord de Mitropolie, el îşi justifică denumirea
de "Ansamblu arhitectural" prin înseşi componentele sale:

O biserică din veacul al XIV-lea, alta din veacul al XV-lea, un turn-clopotniţă, toate aflate în zona
sudică a mănăstirii;
Urme ale unor construcţii de la sfârşitul veacului al XV-lea;
Mănăstirea ridicată în a doua jumătate a veacului al XVI-lea de negustorul Stelea, menţionată în 1582
de un hrisov prin care Mihnea Turcitul întărea o danie făcută mănăstirii şi, mai apoi, de documentele
din 1614, 1617 şi 1623;
Mănăstirea cu biserica din veacul al XVII-lea ridicată de Vasile Lupu, domnul Moldovei.
Aşadar, către mijlocul veacului al XVII-lea, domnul Moldovei ridică din nou, între anii 1636-1637 şi
1644-1645, biserica păstrată până astăzi, o nouă casă egumenească, chilii şi ziduri de incintă. Pisania
împodobită cu bourul Moldovei, plasată deasupra portalului de la intrarea în pronaos, menţionează:
"Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, iată eu, robul şi închinătorul Io
Vasile Voevod din mila lui Dumnezeu Domn al Ţării Moldovei. Acest sfânt hram al Învierii lui
Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos l-a făcut mai înainte Stelea negustorul, unde zace şi
trupul răposatului părintelui meu, Nicolae Vel Aga. Iar acum când mi-a dăruit Dumnezeu domnia
Ţării Moldovei, am dărâmat acea dintâi Sfântă Biserică până în temelii şi cu ajutorul lui Dumnezeu
am început s-o zidesc din nou, în zilele fratelui nostru, Io Matei Basarab Voevod, din mila lui
Dumnezeu Domnul Ţării Ungrovlahiei şi s-a săvârşit, cu voia lui Dumnezeu în luna lui septembrie 7 şi
anul 7154".
În locul vechii biserici de proporţii mai reduse, al cărei ctitor este pomenit în pisanie sub numele de
Stelea negustorul, Vasile Lupu a ridicat o alta, monumentală, menită să consfinţească împăcarea celor

101
doi domni. Atenţia domnului moldovean s-a îndreptat asupra ctitoriei lui Stelea din motive de pietate
filială, aici fiind înmormântat tatăl său, Vel-Aga Nicolae, după cum atestă şi pisania.
Opt ani mai târziu, în noiembrie 1653, ctitoria domnului Moldovei avea să-l găzduiască pe Macarie
Patriarhul Antiohiei, primit cu mare fast la Târgovişte.
Însoţitorul său, Paul de Alep, în însemnările sale, compară Târgovişte - ca mărime - cu Alepul sau
Damascul, iar dintre numeroasele ei biserici şi mănăstiri, consideră că cea a lui Vasile Vodă este cea
mai frumoasă: "Ea poartă numele Învierii Domnului, dar muntenii o numesc Mănăstirea Stelea. E
mare şi îngrădită cu un zid de piatră… Biserica e măreaţă şi înaltă, având două elegante turle cu mai
multe cruci, pentru a căror poleire s-a cheltuit, se zice, şapte sute taleri veneţieni. Iconostasul, de artă
rusă, este minunat şi are trei uşi".
Acelaşi Paul de Alep, aflat din nou în Ţara Românească, era martor în februarie 1658 la distrugerile
făcute în Târgovişte de oştile turceşti şi tătăreşti care-l înfrânseseră pe Constantin Vodă Şerban în
încercarea lui de a se împotrivi mazilirii.
Referindu-se la Mănăstirea Stelea, Paul de Alep consemnează: "… Mănăstirea Stelea rezistă unui
asediu puternic, fiind ocupată de o ceată de cazaci cu femeile lor, care s-au luptat cu turcii şi tătarii…
Bisericii, ce era plină de lăzi şi provizii ale poporului, i-au dat foc; ea a ars cu totul pe dinăuntru şi pe
dinafară… şi cu ea a pierit, păcat, şi acel iconostas de o atât de rară frumuseţe".
Documentele perioadei următoare oglindesc treptata sărăcire a mănăstirii, ajunsă metoc al ctitoriei
brâncoveneşti "Sfântul Gheorghe Nou" din Bucureşti, închinată, la rândul ei, Sfântului Mormânt de la
Ierusalim.
În vremea lui Constantin Brâncoveanu biserica este reparată: se pune pardoseală din dale de piatră,
este refăcut etajul clopotniţei, se face o nouă zugraveală în biserica ce avea să fie înzestrată şi cu
mobilier de cult. Către sfârşitul anului 1715, Radu Dudescu scria, între altele, Patriarhului
Ierusalimului Hrisant Notaras: "… pentru aşternerea Bisericii Stelea, să fie în ştiinţa ta, cum că s-a
săvârşit şi n-a rămas nimic lipsă… ".
Spre sfârşitul veacului al XVIII-lea mănăstirea ajunsese într-o stare precară. Unele reparaţii strict
necesare sunt susţinute de daniile unor boieri. În 1780, Cârstică Voiescu, logofat, este rugat de
Patriarhul Avramie al Ierusalimului să primească funcţia de epitrop al Bisericii Stelea spre a contribui
la refacerea ei. Mici danii se mai primesc şi din partea unor orăşeni în schimbul dreptului de a fi
îngropaţi în biserică sau de a fi trecuţi în pomelnic.
Există mărturii care amintesc de o şcoală grecească ce funcţiona de la sfârşitul veacului al XVIII-lea
în chiliile Mănăstirii Stelea şi care a dăinuit până către 1840. Aici au învăţat printre alţii, Grigore
Alexandrescu, I. H. Rădulescu şi Vasile Cârlova.

102
În 1832, vizitând Mănăstirea Stelea, generalul Pavel Kiseleff remarca sărăcia bisericii. În secolul a
XIX-lea, Stelea devenise biserică de mir, clădirile ei - tot mai ruinate - primind alte destinaţii. După
secularizarea averilor mănăstireşti, în 1863, Biserica Stelea devine biserică parohială, fiind întreţinută
de stat. În perioada 1865-1876 se fac reparaţii la învelitoarea bisericii, precum şi unele lucrări la chilii.
În 1879 se restaurează turla de pe naos.
În 1881, o comisie care a vizitat mai multe monumente din ţară, constată starea de degradare a
clădirilor de la Mănăstirea Stelea şi iniţiază o "restaurare generală". Între 1943-1947 s-au făcut unele
reparaţii la soclu, sub ziduri. Pictura a fost parţial restaurată de pictorul I. Mihail.
Dintre obiectele de cult ale bisericii s-au mai păstrat stranele, două jilţuri brâncoveneşti, unul purtând
stema Ţării Româneşti (ambele aflate astăzi în colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României), un
disc de argint aurit dăruit de Doamna Stanca în 1599-1600 şi un potir de argint aurit filigranat dăruit
de Vasile Lupu. Tot din vremea lui Vasile Lupu datează o cristelniţă din piatră aflată în pronaosul
bisericii. De la Vasile Lupu provine şi o anaforniţă din argint aurit, cu stema Moldovei, păstrată astăzi
în colecţiile Muzeului Naţional de Artă. Din 1763-1764 datează un pomelnic-triptic din lemn, provenit
de la Mănăstirea Stelea, aflat în prezent în colecţiile Patriarhiei.
Relativ numeroase sunt pietrele de mormânt, cea mai veche datând din 1609, urmată de altele din
1647, 1689 şi 1820.
În perioadele 1971-1975, 1982-1988, 1991-1999 şi în 2002 s-au efectuat lucrări de restaurare la
turnul-clopotniţă şi la stăreţie.

Arhitectura

Datând din secolul al XVI-lea, turnul clopotniţă este monumentul cel mai vechi care s-a păstrat din
ansamblul arhitectural de la Mănăstirea Stelea. Fundaţiile lui se aşează pe pragurile fundaţiilor casei
din veacul al XV-lea.
De plan aproximativ pătrat, turnul cuprinde trei nivele: parterul, unde se află un gang de acces, etajul
întâi, cu o cameră şi etajul al doilea unde se află clopotele. Este structurat în două registre, cel inferior
grupând primele două nivele. Nivelul inferior - parterul, este cel original, din zidărie mixtă, în casete
şi porţiuni numai din cărămidă. Gangul este acoperit cu o boltă semicilindrică, pe console din
cărămidă. Scara de acces la etaje este înglobată în grosimea zidului. Faţadele registrului inferior sunt
tratate în arhitectura specifică celei de-a doua jumătăţi a veacului al XVI-lea, în panouri
dreptunghiulare de tencuială alternate cu câte trei asize de cărămidă. Terminaţia părţii superioare a
acestui registru este decorată cu un şir de ocniţe retrase de la faţa zidului.

103
Biserica reprezintă un monument de referinţă pentru arta Ţării Româneşti din veacul al XVII-lea.
Construită de meşterii domnitorului Vasile Lupu ca o replică a cunoscutei ctitorii din Iaşi "Trei
Ierarhi", Biserica Stelea a întrecut ca mărime monumentele construite la Târgovişte în acea vreme. Cu
o înfăţişare simplă, elegantă, bine proporţionată, ea este un model de stralucită imbinare a unor
elemente şi forme decorative moldoveneşti şi munteneşti.
De plan triconc, cu turle pe naos şi pronaos, cu pridvor închis, biserica prezintă faţadele din zidarie de
cărămidă tencuită, sprijinite pe şapte contraforturi masive, fiind împărţite în două registre decorative
cu firide arcuite şi cu un brâu de piatră tipic moldovenesc, care încinge întreaga biserică.
Pe partea inferioară, un soclu cu o profilatură puternică, protejat de o baghetă de piatră, accentuează
impresia de robusteţe. Registrul inferior, decorat cu firide înalte, înconjurate cu câte un ciubuc arcuit,
este străpuns de cele câteva goluri ale uşilor şi ferestrelor. Ferestrele, ale căror deschideri sunt
terminate cu un arc în acoladă în partea superioară, au ancadramente de piatră de factură gotică.
Decoraţia registrului superior constă în firide formate din arce gemene, dispuse mult deasupra brâului,
sub cornişă.
Cele două turle, egale ca înălţime, sunt ridicate mai întâi pe baze scunde, a căror singură decoraţie o
constituie un şir de cărămizi dispuse în formă de zimţi şi care susţin un al doilea rând de baze, de
secţiune stelată, având pe unele feţe câte o firidă terminată în arc frânt. Circulare în interior, turlele au
cele opt feţe exterioare cu firide lungi, gemene.

Bumbii şi elementele ornamentale din ceramică plasate în interiorul ocniţelor şi firidelor, dau turlelor
o notă de particularitate; ele vor servi ca model ctitoriilor viitoare ridicate în Muntenia.
În interiorul bisericii se poate pătrunde prin trei intrări scunde, dintre care una principală, pe latura
vestică şi două laterale. Golurile intrărilor, în arc frânt, sunt decorate cu nervuri de piatră împletite.
Uşile au deasupra câte o nişă, în cea vestică aflându-se icoana hramului bisericii.
Pridvorul, dreptunghiular, relativ îngust şi foarte înalt, acoperit de două bolţi cu muchii ieşite,
susţinute de console, este separat de restul interiorului printr-un perete plin, intrarea în pronaos
făcându-se pe sub un impunător portal, care susţine pisania slavonă încadrată de doi baluştri.

104
Pronaosul este spaţios şi monumental, de formă pătrată, luminat prin patru ferestre deschise în arc
frănt. În peretele sudic, un acrosoliu bogat sculptat în piatră, încadrat de un arc ogival, ar fi adăpostit -
conform tradiţiei - mormântul tatălui domnitorului Vasile Lupu. Zidul despărţitor dintre pronaos şi
naos a fost înlocuit cu trei arcade rezemate, prin intermediul unor capiteli, pe stâlpi octogonali, ridicaţi
pe postamente masive.
Naosul este încăperea cea mai spaţioasă. Pe laturile de nord şi de sud se deschid cele două abside
luminate de câte trei ferestre. Sistemul se susţinere al turlei Pantocratorului este identic cu cel din
pronaos, prin arce piezise. Absida altarului, circulară în interior şi marginită în exterior de şapte laturi,
luminate de trei ferestre încadrate în arce înalte, este acoperită cu o semicalotă. Cele două nişe,
proscomidiarul şi diaconiconul, flanchează altarul.
Altarul este despărţit de restul bisericii printr-o catapeteasmă de lemn policromat, de o remarcabilă
valoare artistică. Colonetele cu capitele de factură corintică, fusul central decorat cu motive vegetale,
pentru registrul icoanelor împărăteşti, arcaturile pentru icoanele praznicale şi acoladele pentru şirul
icoanelor cu apostoli, constituie elementele decorative principale ale părtii de susţinere a
iconostasului.
Din seria icoanelor componente ale iconostasului, repartizate în cinci registre, o importanţă aparte o
prezintă trei icoane alcătuind o reprezentare de tip "Deisis": în mijloc, Iisus Hristos, Mare Arhiereu şi
Învăţător; în lateral, Maica Domnului cu Sfântul Arhanghel Mihail spre nord şi Sfântul Ioan
Botezătorul cu Sfântul Arhanghel Gavriil spre sud, icoane atribuite epocii lui Matei Basarab.
Uşile împărăteşti, cu un remarcabil decor sculptat, sunt împodobite în partea superioară cu
reprezentarea Bunei Vestiri, încadrată de icoane mai mici cu arcaturi în partea superioară,
reprezentându-i pe David şi Solomon.
Lângă turnul-clopotniţă se află corpul de chilii, a cărui arhitectură a suferit modificări în sec. al XIX-
lea şi, mai târziu, în sec. al XX-lea, când stâlpii de lemn ai prispei au fost înlocuiţi cu alţii din zidărie.
În ansamblul ei, construcţia repetă succesiv planul tradiţional, dezvoltat, al casei ţărăneşti.
Zidurile de incintă, refăcute recent, aparţin celei de-a doua jumătăţi a veacului al XVII-lea, fiind
alcătuite, ca şi chiliile, din zidărie mixtă, în casete de bolovani de râu şi cărămizi, ajungând la o
grosime de 0,90 - 1 m. La sud de poartă, zidul a fost refăcut pe o lungime de 55 m, iar la nord-nord-
vest, pe o lungime de 34 m.
Pe latura nord-estică a incintei au fost descoperite ruinele Casei egumeneşti (Casa Nifon), refăcută în
veacul al XVI-lea şi reconstituită recent. De plan dreptunghiular, casa a fost aşezată pe beciuri înalte,
boltite în semicilindru, cu arce dublouri. Nivelul superior cuprindea şapte încăperi, dintre care două de
dimensiuni mari. Într-un desen realizat de Carol Iser la jumătatea veacului al XIX-lea, este redată
imaginea casei, care mai păstra încă acoperişul în 1852.

105
Din dorinţa de a reda Sfintei Mănăstiri Stelea statutul de oază spirituală şi vatră de cultură pe care le-a
avut cândva, Înalt Prea Sfinţitul Nifon Arhiepiscopul Târgoviştei, a propus o nouă destinaţie Casei
egumeneşti, aceea de Muzeu de artă şi arhitectură religioasă.

Poarta de intrare din vestul incintei (sec. XVII) amplasată în axul turnului-clopotniţă din veacul al
XVI-lea, la limita trotuarului actual de pe Strada Stelea (fostă Strada Muzeului), a fost descoperită în
cercetarile din 1981, când a fost descoperită şi o parte a zidului de incintă. Alcatuită din două masive
de zidarie, cu un gol al porţii acoperit cu o boltă semicilindrică, ea a fost refăcută în veacul al XVII-
lea.
În afara zidului de incintă al mănăstirii, la 50 m sud de acesta, au fost descoperite urmele unei alte
biserici - Stelea veche II - de plan triconc, cu absida altarului poligonală şi cinci contraforturi,
elemente caracteristice bisericilor moldoveneşti din epoca lui Ştefan cel Mare, ctitorirea ei fiind pusă
pe seama negustorilor moldoveni. Ea suprapune o biserică mai veche, din lemn, de la sfârşitul
veacului al XVI-lea şi începutul celui următor. Afectată de cutremurul din 1636, biserica este refăcută
în vremea domniei lui Matei Basarab, cu acelaşi plan, excepţie făcând absida altarului care este
poligonală şi la interior.
Urmare a năruirii turlei, în epoca brâncovenească se fac intervenţii de întărire a colţurilor naosului şi
pronaosului, se reface turla distrusă şi se ridică încă una pe pronaos, adăugându-se la intrare un
pridvor. Cu această înfăţişare apare biserica în planul doi al litografiei lui Carol Iser, în 1870,
reprezentând vechea Mitropolie a Târgoviştei. După acea dată, monumentul dispare, iar
amplasamentul său şi al turnului-clopotniţă, restaurat şi el în veacul al XVII-lea, este invadat de
construcţiile civile ale oraşului.
În dreapta porţii de intrare şi a turnului-
clopotniţă, se află vechea clădire concepută
de arhitectul Nicolae Ghika-Budeşti, care a
găzduit până în anul 1987 Muzeul de Istorie.
Astăzi, acest spaţiu este destinat expoziţiilor
temporare.
Din 1990 Stelea redevine mănăstire şi îşi
revendică locul de ctitorie domnească: se
vrea din nou a fi Mănăstirea Stelea, ansamblu
impunător, cu turn-clopotniţă, case egumeneşti, chilii şi, mai presus de toate, biserica cu hramul
"Învierea Domnului" se vrea din nou a fi un focar de credinţă, cultură şi spiritualitate românească,
semn de împăcare.

106
Pictura
De factură brâncovenească, atribuită începutului veacului al XVIII-lea, conform inscripţiei din nişa
proscomidiarului datată 7124 (1705-1706), pictura murală a Mănăstirii Stelea respectă programul
iconografic consacrat.
Pe pandantivii turlei naosului sunt reprezentaţi cei patru Evanghelişti. Pe conca absidei sudice este
înfăţişată Naşterea, iar pe cea nordică Învierea Domnului. Pe peretele vestic al naosului este
reprezentată Răstignirea.
Cupola turlei pronaosului păstrează imaginea Maicii Domnului în rugăciune, cu Pruncul la piept. Pe
pandantivii mici sunt pictaţi ingeri, iar pe cei mari, cei patru melozi: Sfinţii Cosma, Damaschin, Iosif
şi Teofan. Pe pereţii pronaosului se află panouri pictate cu Buna Vestire - în partea de nord, Intrarea în
Biserică - în partea de sud şi Adormirea Maicii Domnului - în partea de vest.
Paleta coloristică rafinată, desenul sigur, înfăţişarea expresivă a figurilor, compozitia clară, sunt
atribute ce caracterizează pictura murală a bisericii.
Caracterul unitar şi armonia picturii brâncoveneşti sunt rupte parţial prin intervenţia pictorului I.
Mihail în 1943, care, delegat de Comisiunea Monumentelor să se ocupe de pictura bisericii, îşi impune
propriul stil - cel de la începutul veacului al XX-lea - cu personaje voluminoase, tratate realist, plasate
în interiorul unor tablouri încadrate în rame baroce.

Muzeul

107
În anul 2004, când românii comemorau cu evlavie şi
cuviinţă trecerea la cele veşnice şi nepieritoare a
marilor domnitori Ştefan cel Mare şi Sfânt - 500 de
ani, Matei Basarab - 350 de ani şi Constantin
Brâncoveanu - 290 de ani, din iniţiativa şi cu
binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Părinte
Arhiepiscop Prof. Univ. Dr. NIFON Mihăiţă,
Arhiepiscopia Târgoviştei şi-a propus, la 8 septembrie
– Praznicul Naşterii Maicii Domnului – ziua municipiului Târgovişte, inaugurarea unei Expoziţii-
Muzeu de icoană şi carte veche românească la “Casa Nifon” din cadrul Ansamblului arhitectural al
Mănăstirii Stelea.
Expoziţia se dorea a fi un început al unei suite de manifestări expoziţionale, de cercetare ştiinţifică şi
de artă a patrimoniului cultural religios din cadrul Muzeului Arhiepiscopal Târgovişte. Ţinând cont de
faptul că în majoritatea muzeelor de istorie din ţară se pune foarte puţin accent pe istoria Bisericii
Ortodoxe Române, iar în muzeele de artă cu atât mai puţin, expoziţia-muzeu încearcă să evidenţieze
legătura intrinsecă între istoria ţării şi cea a bisericii.
Vizitarea celor trei săli de expoziţie din Muzeul Arhiepiscopal de la Mănăstirea Stelea, oferă spre
meditaţie tuturor celor care vor studia cu atenţie, trei teme extrem de generoase:
Implicarea socială a Bisericii, care decurge din legăturile bisericii cu comunitatea locală şi prin ea cu
întreaga societate românească. În acest sens sunt prezentate în cadrul expoziţiei bisericile de mir de la
sat şi oraş, centrele monahale, dar şi imagini concludente din practica liturgică ce reliefează implicarea
sacrului în viaţa de zi cu zi a credincioşilor.
Legăturile Bisericii cu Statul, demonstrate de implicarea marilor duhovnici şi oameni ai Bisericii în
bunul mers al treburilor publice, precum şi de rolul lor în păstrarea nealterată a legii strămoşeşti. Este
evidenţiată implicarea clerului în probleme de justiţie, diplomaţie şi chiar de ecumenism, dar şi poziţia
şi importanţa schiturilor şi mănăstirilor ca oaze de cultură şi spiritualitate românească. În acest sens,
concludentă este afirmaţia lui A.D. Xenopol: "În Evul Mediu singurul aşezământ cultural era
Biserica".
Poziţia extrem de favorabilă a Bisericii faţă de circulaţia ideilor şi modelelor pentru păstrarea unităţii
spirituale a Ortodoxiei. Concret, se face referire la cultura, cartea, şcolile de arhitectură şi de artă, dar
şi la salvarea unităţii Ortodoxiei (mai ales la sud de Dunăre), prin implicarea directă şi nu numai, a
marilor noştri voievozi care au făcut danii importante cunoscutelor centre spirituale din afara
graniţelor ţării.

108
În muzeu se găsesc expuse obiecte de mare valoare duhovnicească, istorică şi artistică, realizate în
secolele XVII - XX , care au servit cultului în mănăstirile şi bisericile parohiale din Arhiepiscopia
Târgovişte. Printre odoare se păstrează cruci de binecuvântat din lemn, Biblii şi Evanghelii cu
ferecătură, sfinte potire, sfeşnice, cădelniţe, candele, pistornice, anaforniţe, discuri de argint, veşminte
preoţeşti, precum şi nenumărate icoane de patrimoniu.
Legătura intrinsecă dintre istoria ţării şi cea a bisericii este profund reliefată şi în arta imprimării
sigiliului. Muzeul găzduieşte mai multe sigilii care au reprezentată pe una din feţe puterea lumească,
iar pe cealaltă o imagine de natură religioasă.

Sub autoritatea necontestată a stilului brâncovenesc, sculptura în lemn ajunge la deplina sa maturitate.
Marele efort de sinteză caracteristic acestei epoci se recunoaşte şi în cadrul pieselor de mobilier datând
de la începutul secolului al XVIII-lea. Ele se individualizează prin compoziţia generală simplă şi
riguros articulată, dar şi prin abundenţa decorului vegetal: vrejuri meandrice, reţele, rozete.
Impresionează uşile împărăteşti realizate în 1706 care au aparţinut Bisericii Brâncoveneşti din
Doiceşti, o delicată îmbinare de sculptură aurită şi pictură. Frontispiciile de uşi împărăteşti de la
Mănăstirea Stelea, relicve ale minunatului iconostas din secolul al XVII-lea, ca şi clopotul de la
parohia Sf. Gheorghe - Târgovişte, de asemenea din secolul al XVII-lea, sunt exponate de mare
valoare artistică şi istorică.
Prin înfiinţarea celei de a treia oficine chirilice europene la Târgovişte în primul deceniu al secolului
al XVI-lea, Ţara Românească s-a numărat printre primele ţări cu producţie de carte din sud-estul
Europei. Cărţile tipărite aici, pe lângă importanţa lor culturală şi bisericească, prin larga lor circulaţie
în spaţiul românesc, dar şi la sud de Dunăre, au jucat un rol important în realizarea unităţii spirituale a
românilor de pretutindeni, constituind în acelaşi timp un real sprijin în păstrarea limbii şi culturii
statelor slave sud-dunărene aflate sub dominaţie otomană.
Muzeul găzduieşte vechi cărti de cult şi mai multe hrisoave emise de domnitori ai Ţarii Româneşti în
diverse perioade, consemnând şi aducând în contemporaneitate fapte istorice: hrisovul lui Radu
Voievod, datat 10 iulie 1614, prin care întăreşte Mănăstirii Dealu stăpânirea peste Satu Nou pe care l-a
cumpărat şi l-a scutit de obligaţii fiscale, hrisovul dat de Matei Basarab ctitoriei sale de la Mănăstirea
Doiceşti, la 9 aprilie 1646, prin care-i dăruieşte mai multe proprietăţi, hrisovul lui Constantin
Mavrocordat din 3 iunie 1746 referitor la funcţionarea unui târg pe moşia Pătroaia din vama căruia se
va întreţine şcoala din sat, hrisovul dat de Constantin Alexandru Ipsilanti din iunie 1805 prin care
mitropolia, episcopiile, mănăstirile şi metoacele lor erau scutite de plata obligaţiilor fiscale.
Pe terasa Muzeului Arhiepiscopal de la Mănăstirea Stelea se păstrează un fragment de cruce de
mormânt din secolul al XVIII-lea reprezentând pe Sfinţii Constantin şi Elena, o cruce de drum din
secolul al XVIII-lea, o cruce de mormânt din secolul al XIX-lea şi un sfeşnic de piatră din anul 1708.

109
La Mănăstirea Stelea se păstrează numeroase pietre de mormânt, unele foarte vechi, datând din 1609,
1647, 1689 şi 1820.

Manastirea Calugara

Manastirile ca sihastrii ale spiritualitatii ortodoxe au


constituit dintotdeauna locuri de retragere si liniste
sufleteasca, unde Dumnezeu uneste cerul cu pamântul într-o
armonie tainica. Frumusetea dumnezeiasca a acestor locuri
este încununata de înaltatoarea atmosfera duhovniceasca a
slujbelor divine, cotidianul devenind aici rugaciune si
munca, asceza si vietuire autentica crestina.
Un astfel de loc, binecuvântat de Dumnezeu, este si
Manastirea Calugara, asezamânt monahal secular, ridicat în
tainicul muntilor Marilei, sub înaltimile vârfului Rol, în
apropierea Oravitei. Toponimia locului si traditia - care
vorbeste de o veche sihastrie a unor pustnici în aceste locuri
- ne îndreptatesc sa afirmam ca monahismul în aceasta parte
a Banatului Montan îsi are o veche traditie, putându-se chiar alatura Manastirea Calugara cu
manastirile vechi ca Varadia si Ilidia (ambele din sec. XII). Vechea asezare pustniceasca de aici a fost
descoperita în 1859, odata cu moastele sfântului nevoitor, aflate în pestera si cu icoana Maicii
Domnului, facatoare de minuni, despre care se spune ca a fost adusa de la Sfântul Munte Athos.

Este situata pe soseaua Oravita - Ciclova Montana, la circa 8 km sud de Oravita. Din gara Oravita,
exista autobuze locale care circula pâna la Fabrica de bere din Ciclova Montana. De aici se continua
drumul spre muntele Marilei pe asfalt, se trece podisca peste pârâul Ciclovina si apoi se continua la
dreapta, prin padure, pe drumul pietruit care urca pâna la manastire. Timpul necesar este de 40 de
minute de la Fabrica de bere, din care 30 de minute se parcurg numai prin padure. Dar, de obicei,
sâmbata si duminica autobuzele nu circula, si credinciosii fara mijloc de transport propriu trebuie sa
parcurga tot drumul pietonal. În acest caz, se merge pâna la bariera de cale ferata, se continua la
dreapta pe asfalt si apoi în stânga tot pe soseaua asfaltata, pâna la piata sârbeasca. De aici se continua
la dreapta pe drum pavat (cu piatra cubica) pe tapsan, pâna aproape de Fabrica de bere, unde se ajunge
dupa o ora si 15 minute de mers lejer din gara Oravita.

110
Istoric
Traditia locului spune ca, la 8 iunie 1858, un grup de credinciosi, împreuna cu Alexa Nediciu,
absolvent de teologie, fiul preotului Alexe Nediciu din Ciclova Montana, au auzit cântari îngeresti din
interiorul unei stânci, pe care le-au ascultat stând în genunchi. S-a descoperit un paraclis de ruga, pe
locul caruia s-a construit actuala biserica. Constructia, initiata de monahul Alexa Nediciu, cu
binecuvântarea Mitropolitului Andrei Saguna, a început în 1859 si s-a terminat în 1861, cu sprijinul
financiar al credinciosilor din Oravita si Ciclova Montana. A fost sfintita la 1 octombrie 1881 cu
hramul „Acoperamântul Maicii Domnului“.
Ansamblul manastiresc este construit la poalele unei stânci a muntelui, într-o vale îngusta, cu paduri
seculare. La început s-a numit manastirea Calugarul, în cinstea Ieromonahului Alexa Nediciu, ctitorul,
un mare slujitor al Domnului. Cu vremea, din pricina pelerinilor germani care schimbau în pronuntare
litera „u“ cu „a“, s-a ajuns la numele de „Calugara“. Staretul Alexa Nediciu a mers dupa ajutor
financiar si la Viena, unde a fost bine primit. A venit de acolo cu o cutie de tabla frumos pictata în
care se pastreaza si azi Sfintele Taine. Dupa moartea staretului Alexa Nediciu, vine la manastire
preotul Ion Murgu, tatal scriitorului, care a administrat manastirea pâna la 29 martie 1874, când, în
seara de „Vinerea Patimilor Domnului Iisus Hristos“, este omorât de o stânca prabusita peste casa în
care locuia. Dupa ce manastirea a fost condusa de mai multi preoti de mir, a urmat Ieromonahul
Vartolomeu Coradura, care a muncit cu multa râvna pentru întarirea adevaratei credinte si a bunelor
moravuri. Manastirea cunoaste o crestere a prestigiului sub staretul Bartolomeu Durain, care a condus-
o 30 de ani, între 1917 si 1947. În 1960, are soarta majoritatii manastirilor, fiind data în grija preotilor
de mir din Ciclova Montana si Ciclova Româna. Din 1973, pastoreste aici Ieromonahul Eftimie Bilan
Alexandru, sub a carui conducere manastirea a atins iarasi o stare înfloritoare. Între 1973 si 1980,
acesta a construit un pod de beton peste pârâul ce trece prin curtea manastirii, a amenajat drumul de
piatra ce vine de la Ciclova la manastire, a facut o noua instalatie de canalizare pentru scurgerea apei
din curtea manastirii, a ridicat un altar de vara din schelet metalic cu geamuri, pe postament de beton,
a construit un bazin de apa de 800 1, sus la izvor, a renovat staretia si a introdus curentul electric în
cladirea chiliilor. Tot la aceasta cladire a construit un zid de sprijin. A dispus pictarea icoanelor de pe
peretii din fata portii si de pe peretii din biserica si a schimbat instalatia de apa din biserica.
În noaptea de 17 iunie 1985, un incendiu provocat de descarcarile electrice arde acoperisul chiliilor.
Între anii 1989 si 1992 s-au executat reparatiile necesare la cladirea chiliilor, s-a construit o noua
cladire pentru staretie si s-au facut reparatii exterioare la biserica, inclusiv la turla.
Biserica este din zid, în forma de nava. Naosul si pronaosul formeaza un singur spatiu. Catapeteasma
din lemn este ornamentata cu o sculptura si o pictura deosebite. Are o turla care serveste si de

111
clopotnita pentru cele trei clopote ale bisericii. Pardoseala este din placi de beton frumos finisate.
Fatadele exterioare sunt simple, zugravite în alb. Acoperisul este din tabla zincata.

Pictura

Peretilor interiori sunt pictati în tempera este opera pictorului Nicolae Popoviciu din Ciacova,
executata în anul 1942.
În biserica se pastreaza moastele unui calugar care au fost gasite în pestera descoperita pe locul unde
azi este jumatatea din fata a bisericii cu altarul. O data cu moastele, a fost gasita si o icoana ceruita. Se
crede ca a fost adusa de la Sf. Munte Athos.
La câtiva pasi în stânga manastirii, într-un fag gros, se afla o icoana a Sf. Prooroc Ilie. Este de mirare
ca acest copac, care a crescut si s-a dezvoltat în toate partile, n-a acoperit icoana.
Cadrul pitoresc în care este amplasata manastirea, ca si credinta veche ca apa limpede si buna a
izvoarelor de aici are puteri tamaduitoare atrag multi credinciosi în toate anotimpurile anului.

Manastirea “ Sfanta Ana” Rohia

Printre valoroasele monumente


bisericeşti şi de artă religioasă, care atrag
admiraţia şi preţuirea vizitatorilor din
ţară şi de peste hotare, un loc de frunte îl
ocupă şi Mănăstirea „Sfânta Ana” -
Rohia, din „Ţara Lapuşului”, judeţul
Maramureş. Aşezată într-un cadru
pitoresc, pe coama unui deal, în mijlocul
unei păduri de fag şi de stejar,
Mănăstirea Rohia constituie locul
privilegiat al căutătorilor de linişte şi
reconfortare sufletească, al iubitorilor de
frumos artistic şi natural.
Începuturile mănăstirii sunt legate
de persoana preotului ortodox român

112
Nicolae Gherman (1877-1959), paroh în satul de la poalele Dealului Viei - Rohia, deal pe care se
găseşte aşezată mănăstirea. Preotul ctitor a zidit mănăstirea în memoria fiicei sale, copila Anuţa, pe
care a pierdut-o, fiind chemata la Domnul în noiembrie 1922, la vârsta de numai 10 anişori. Această
fetiţa s-a facut un binevestitor al voii Domnului căci, nopţi de-a rândul, copila îi apărea în vis tatălui
ei, rugându-l să construiască, o casă Maicii Domnului” în Dealul Viei din hotarul Rohiei. La început
îndureratul părinte tăinuia în inima sa visele, pâna când, într-o zi o femeie credinciosă, Floarea lui Ilie,
a venit la el şi i-a spus : „Părinte de ce nu asculţi glasul lui Dumnezeu, care-ţi porunceşte prin copila
Anuţa, să faci casă Maicii Domnului în Dealul Viei ?” Nedumerit parintele o întreabă - „ce casă să fac
Maicii Domnului ?” la care femeia i-a raspuns - „Mănăstire să faci, parinte !” în acel moment părintele
Nicolae şi-a dat seama că este vorba de o hotărâre divinăşi, cuprins de o linişte sufletească, s-a hotărât
să construiască o mănăstire în amintirea copilei sale şi pentru mângâierea credincioşilor din aceste
părţi. Sprijinit de consătenii săi, parintele hotărăşte ridicarea Sfintei Mănăstiri într-o poiană numită „la
stejarul lui Pintea” unde, potrivit obiceiului a fost înfiptă o cruce. Peste câteva zile, însă, constată
uimiţi că crucea pe care o aşezaseră în poiană nu mai era la locul ei, ci se afla în altă parte, tocmai pe
pintenul dealului pe o stânca. Bănuind că o mână răuvoitoare a săvârşit această mutare, crucea a fost
adusă şi aşezată la locul ei iar un credincios, pe nume Alexandru Pop, a rămas de pază peste noapte.
Seara târziu când a început să ningă credinciosul s-a întors acasa. A doua zi, de dimineaţă, când a
ajuns acolo, deşi nu era nici o urmă pe zăpada proaspăt căzută, crucea nu era la locul ei ci a fost din
nou gasită pe locul unde se află actuala biserică a mănăstirii. Cu toţii au considerat că acesta nu poate
fi decât un semn revelat prin care s-a arătat locul unde să fie construită biserica sfintei mănăstiri.
Lucrările pentru ridicarea bisericii au început în anul 1923. După multe greutăţi, cu sacrificii
mari şi ajutat de entuziasmul şi braţele sutelor de credincioşi, s-a reuşit ca în timp de doi ani să fie
ridicată o biserică modestă şi o casă monahală. Mănăstirea a fost sfinţită abia în 1926, de către
vrednicul de pomenire episcopul Nicolae Ivan al Clujului, la 15 august, de sarbătoarea Adormirii
Maicii Domnului, care a devenit hramul mănăstirii. Astfel a luat fiinţă „primul aşezământ de acest
feliu” în Ardealul alipit. Multă vreme, aşezământul a rămas la stadiul de schit, neputându-se dezvolta
din cauza accesului foarte greu.
Mănăstirea s-a putut dezvolta dupa 1965
şi mai ales 1970, când s-a introdus
curentul electric şi s-a amenajat drumul
de acces. Râvna şi dăruirea unor stareţi
cu reală vocaţie a îmbogăţit patrimoniul
mănăstirii Rohia, patrimoniu care astăzi
se compune din urmatoarele valori :
„Casa de Stejar” (1965), „Casa Stareţiei”

113
(1969-1972), „Casa cu Paraclis” (1973-1975), „Casa Poetului” (1977-1979), „Altarul de vara” (1980-
1983), „Poarta maramureşană” de la intrare în incintă mănăstirii (1988), „Casa Alba” (1988-1992),
„Poarta din sat” (1999 - 2001), „Colţul maramureşan” compus dintr-o casă şi o biserică de lemn
(2001) s.a. Una din realizările foarte importante ale acestui aşezământ a fost, este şi va ramâne faptul
că aici, pe parcursul celor peste 70 de ani de existenta, sute de mii de români şi-au gasit materializate
năzuinţele unităţii de neam şi credinţă.

Astăzi prin reorganizarea Bisericii Ortodoxe Române, Mănăstirea „Sfânta Ana” - Rohia se afla
sub oblăduirea canonică a Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului. Ea este
situată în „Ţara Lapuşului”, un prea frumos, pitoresc şi binecuvântat colţ de tară românească, la cca.
50 km de oraşul Baia Mare şi 43 km de oraşul Dej, în hotarul satului Rohia ce aparţine oraşului Târgu
Lapuş, în mijlocul unui codru de fag şi stejar, pe coama unei coline ce poartă numele „Dealul Viei”, la
o altitudine de aproximativ 500 m.

Biblioteca

Din totdeauna mănăstirile ortodoxe au fost focare de spiritualitate şi cultură. În această tradiţie se
înscrie şi mănăstirea Rohia care dispune de o bibliotecă formată din aproximativ 40.000 de cărţi şi
reviste cu conţinut teologic şi de cultură profană, cuprinzând pe lângă lucrările în limba română, un
important fond în limbile germană, şi maghiară, precum şi un număr de cărţi în limbile franceză,
engleză şi neogreacă. În afară de fondul principal teologic, biblioteca adăposteşte cărţi din numeroase
şi variate domenii ca: istorie, arheologie, artă, poezie şi proză literară (românăşi straină), muzică,
ştiinţe, geografie, diplomaţie, dramaturgie, etnografie, literatură populară, critică, eseistică, filosofie,
psihologie, logică precum şi biografii, memorii, jurnale, cărţi juridice, de economie politică, ştiinţă
politică, sociologie, manuale didactice s.a.m.d. Biblioteca dispune, de asemenea, de numeroase
colecţii de reviste teologice, literare şi de informaţie. Dintre cărţile de valoare istorică şi literară, pot fi
menţionate : Etymologicum Magnum Romanie, în 4 volume (1886), Histoire des Roumains a lui
Nicolae Iorga (în 10 volume, ediţia din 1940), Istoria Românilor din Dacia Traiana a lui A. D.
Xenopol (4 volume, Iasi, 1896), Getica lui Vasile Pârvan (1926), Originea Românilor a lui Alex.
Philippide (Iaşi, 1925), Dacia preistorica de N. Densusianu (Bucuresti, 1913), Cartea de aur sau
luptele politice ale Românilor de sub Coroana ungară (8 volume, Sibiu, 1902-1915), Histoire de

l`Eglise de Wladimir Guet�e (3 volume, Paris, 1870), Notele politice ale lui Alex. Marghiloman (5

114
volume, cuprind perioada 1897-1924), Istoria Românilor, de C. C. Giurăscu, Istoria literaturii române
de G. Călinescu, (toate cele trei ediţii) s.a. Existenţa bibliotecii mănăstirii se datorează iniţiativei şi
muncii depuse de P. S. Justinian - adevaratul ctitor al ei - astăzi episcop al Maramureşului şi
Sătmarului, în timpul cât a funcţionat ca stareţ al mănăstirii Rohia. Ea a fost îmbogaţită în timpul
stareţiei arhimandritului Serafim Man şi îndeosebi a actualului stareţ P. S. Justin, arhiereu - vicar al
Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului.
Biblioteca a fost organizată de parintele Nicolae Steinhardt după modelul marilor biblioteci
publice. Căr'ile sunt aranjate pe domenii, existând şi un fişier pentru a uşura consultarea carţilor
bibliotecii, în prezent urmărindu-se inventarierea informatizata a carţilor pe calculator. Din motive
profilactice, carţile din biblioteca mănăstirii pot fi împrumutate doar în incinta mănăstirii.
Carţile donate sunt în număr redus, cele mai multe au fost achiziţionate de mănăstire, depunându-se
eforturi pentru ţinerea la zi a bibliotecii cu principalele apariţii editoriale.

Chilia parintelui Nicolae Steinhardt

Nicu - Aureliu Steinhardt, ca monah Nicolae, se naşte la 29 iulie 1912 în comuna Pantelimon de lângă
Bucureşti. Clasele primare le urmează în particular şi la şcoala Clemenţa, iar liceul la „Spiru Haret”,
unde îi are colegi pe Alexandru Cioranescu, Constantin Noica, Mircea Eliade, Al. Paleologu, Dinu
Pillat şi alţii. La liceu este singurul dintre elevii de confesiune mozaică înscris şi la cursurile de religie
creştină. Urmează cursurile facultaţilor de Drept şi litere, îşi ia licenţa în 1932, iar doctoratul în 1936
cu o teză de drept constituţional : „Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional.
Critica operei lui Leon Duguit” , publicată la Editura „Curierul Judiciar”, Bucureşti, 1936. În 1934
publică, sub pseudonimul Antisthius, volumul parodic în genul . . . tinerilor, în 1935 Essai sur une

conception catholique du Juda�sme (împreună cu Em. Neuman), iar în 1936 Illusions et realites

juives (în colaborare cu acelaşi Em. Neuman).


În aceeaşi perioadă frecventează cenaclul „Sburătorul” şi publică diverse articole la Revista
burgheză. Până la izbucnirea razboiului îşi continuă studiile la Paris şi în Anglia. În 1939 intră în
redacţia Revistei Fundaţiilor Regale, fiind înlăturat după numai un an. Revine din nou după razboi, iar
în 1947 este eliminat din nou. După 1947 suportă privaţiunile pe care le-au suportat toţi cei care n-au
încheiat „pactul cu diavolul” : este dat afară din barou, execută tot felul de slujbe mărunte, cel mai
adesea necalificate, textele fiindu-i interzise. La 31 decembrie 1959 este convocat la Securitate,
cerându-i-se să fie martor al acuzării în procesul intentat prietenilor săi Constantin Noica, Dinu Pillat,
Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu, Sergiu Al - George, etc. În urma refuzului de a fi martor al
acuzării, este arestat, judecat în cadrul „lotului Noica - Pillat” şi condamnat la 12 ani de muncă silnică.

115
La 15 martie 1960, în închisoarea Jilava, primeşte botezul creştin fiind botezat ortodox de către
părintele Mina Dobzeu. Este eliberat din închisoare, în urma graţierii generale a deţinuţilor politici, în
august 1964. Îşi desăvârşeşte botezul prin Mirungere, la Schitul Darvari, şi începe să ducă o viaţă
creştină autentică, iar după moartea tatălui său, în 1967, începe să-si caute o mănăstire. În 1973,
Constantin Noica îl înştiinţează că i-a găsit locul potrivit : mănăstirea Rohia. Face timp de 7 ani
pelerinaje la Rohia, iar pe 16 august 1980 se călugăreşte. În aceeaşi perioadă reintră în viaţa literară
publicând traduceri, eseuri, cronici în reviste ca Secolul XX, Viaţa românească, Steaua, Familia,
Vatra, Orizont, etc. Publică şi următoarele volume : Între viaţă şi cărţi, Editura Cartea Româneasca,
Bucureşti, 1976 ; Incertitudini literare, Editura Dacia, Cluj - Napoca, 1980 ; Geo Bogza, un poet al
Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnităţii, Exuberanţei şi Patetismului, Editura Albatros,
Bucureşti, 1982 ; Critica la persoana Întâi, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983 ; Escale în timp şi spatiu
sau Dincoace şi dincolo de texte, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1988. Nicolae Steinhardt se
stinge din viaţă la 30 martie 1989. Postum îi apar următoarele cărţi : Jurnalul fericirii, Editura Dacia,
Cluj-Napoca, 1991 (versiune franceza, Editura Arcantere - UNESCO, Paris, 1995 iar versiunea
italiană, Editura Il Mulino, Bologna, 1996) ; Monologul polifonic, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991 ;
Dăruind vei dobândi, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, Baia
Mare, 1992 ; Nicolae Steinhardt. Monahul de la Rohia raspunde la 365 de întrebari incomode adresate
de Zaharia Sîngeorzan, Editura revistei Literatorul, Bucuresti, 1992 ; Primejdia mărturisirii -
Convorbiri cu Ioan Pintea, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1993 ; Călătoria unui fiu risipitor,1995 ;
Cartea Împartăşirii, Biblioteca Apostrof, Cluj-Napoca, 1995 ; Drumul catre isihie, Editura Dacia, Cluj-
Napoca, 1999; Dumnezeu în care spui că nu crezi . . . Scrisori către Virgil Ierunca : 1967-1983,
Editura Humanitas, Bucureşti, 2000 ; Eu Însumi şi alţi câţiva, eseuri noi şi vechi, Editura Dacia, Cluj-
Napoca, 2001.
După moartea părintelui Nicolae, întâmplată la 30 martie 1989, chilia în care a vieţuit ca monah
al mănăstirii Rohia a fost destinată ca să păstreze, în timp, memoria celui care a vieţuit în ea. Ea a fost
amenajată ca un mic muzeu, în care se păstrează lucrurile personale ale parintelui Nicolae Steinhardt :
manuscrise, carţi, icoane, tablouri, precum şi mobilierul.
Muzeul Manastirii
Muzeul manastirii din anul 1983 si pâna în 2007 a fost amenajat la etajul II al „Casei Poetului”, iar
din luna mai 2007 este amenajat în biserica de lemn din cadrul „Coltului maramuresan”. Muzeul
manastirii adaposteste o bogata colectie de carti vechi bisericesti, o frumoasa colectie de vechi icoane
bisericesti pe lemn si pe sticla, datând din secolul al XVIII-lea.

Dintre lucrările valoroase aflate în colecţia muzeului mănăstirii amintim : Cazania sau Carte
românească de Învătătură a mitropolitului Varlaam, Iaşi, 1642 ; Noul Testament de la Bălgrad al

116
mitropolitului Simion Ştefan tipărit la 1648 ; Îndreptarea Legii, Târgoviste, 1652 ; Evanghelia tipărită
de Antim Ivireanu la Snagov, 1697 ; Molitvelnic, Râmnic, 1705 ; Evanghelia de la Bucuresti, 1725 ;
Apostolul, Blaj, 1767 ; Biblia de la Blaj, 1795 ; o Psaltire de pe vremea lui Caragea, 1817 ; Cartea ce
se zice Împarţire de grâu, Buzău, 1833 ; Cronica Românilor, a lui Gheorghe Şincai editată la Iaşi în
1853 ; Biblia de la Buzău din 1854 ; Biblia lui Şaguna, Sibiu, 1856-1858 etc.

Biserica noua

Biserica veche, construită din cărămidă, pe fundaţii de piatră, cu acoperiş şi bolţi de lemn, s-a
dovedit a fi neâncăpătoare pentru mulţimea credincioşilor care cercetau mănăstirea Rohia.
În această situaţie, dorinţa Prea Sfinţitului Justin Sigheteanu, stareţ al mănăstirii din 1988, a fost
de a ridica o nouă şi măreaţă biserică, care să se încadreze în ansamblul general al mănăstirii şi , în
acelaşi timp, să-i confere o notă aparte pe măsura importanţei ei. În acest sens, a adunat în jurul Prea
Sfinţiei Sale o echipă de specialişti : arhitect Dorel Cordoş din Sighetul Marmaţiei, inginerii
Alexandru şi Gelu Zaharia şi constructorul inginer Grigore Buda.
După ani de pregătire, în primăvara anului 1996, când toate au fost temeinic analizate s-a purces
la desfacerea bisericuţei vechi şi la construirea celei noi. Din cauza lipsei de spaţiu, dar mai ales
pentru faptul că locul pentru construirea bisericuţei i-a fost descoperit parintelui ctitor Nicolae
Gherman prin voinţa divină, s-a hotarât ca şi biserica nouă să fie amplasată pe acelaşi loc unde fusese
construită, cu 70 de ani în urmă, bisericuţa veche.
Biserica veche a fost desfăcută cu grijă de vieţuitorii mănăstirii, iar materialele din care a fost
construită au fost refolosite în zidurile noii biserici ; în acest fel, noua biserică a pornit la drum cu
încărcătura spirituală acumulată în cei 70 de ani de existenţă a mănăstirii.
Elementele definitorii ale noii construcţii sunt preluate de la biserici din toate cele trei provincii
românesti. Biserica este în formă de cruce, cu pridvor brâncovenesc în faţă, cu un singur turn cupolă
ce conţine elemente moldoveneşti şi pentru ca spaţiul cerea o biserică chivot, înălţată pe verticala, se
foloseste o înalţime de biserică maramureşană, (48 m de la bază, ea având o lungime de 22 m). O notă
aparte va fi conferită ansamblului de la subsol, ce cuprinde o sală a mormintelor şi un paraclis cu
încăperile aferente (capelă, altar, proscomidiarul şi diaconiconul).
Din 1998 s-a dat în folosinţă paraclisul de la demisol, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”,
paraclis în care se oficiază toate sfintele slujbe ale mănăstirii şi care a fost împodobit cu iconostasul şi
icoanele vechii biserici la care se adaugă câteva icoane pe sticlă, pictate de un vieţuitor al mănăstirii.
Pe faţada deja terminată a noii biserici s-a executat, în mozaic, icoana Deisis - copie a celei de la
Sfânta Sofia din Constantinopol, iar în anul 2005, tot în mozaic, cei doisprezece sfinţi Apostoli.

117
Noua biserică, care îmbină elemente din toate cele trei provincii româneşti : Ţara Românească,
Moldova şi Transilvania, devine astfel un monument de arhitectură de referinţă pentru sfârşitul de
secol XX şi început de secol XXI ; iar prin faptul că este ctitorită de un fiu al mănăstirii, devenit
monah şi apoi arhiereu - arată voia lui Dumnezeu că din ctitoria unui preot de mir să devină ctitorie
episcopală - ceea ce plasează asezamântul de la Rohia în rândul ctitoriilor voievodale, cum de altfel -
ca activitate pastoral-misionară şi rol de cetate a Ortodoxiei pentru ţinut - a fost din totdeauna.
În acest moment biserica nouă se afla în plin stadiu de finisare.
Biserica veche
Modestă dar placută, prima biserică a mănăstirii a fost ridicata pe pintenul „Dealului Viei”, în
mijlocul unei păduri de fag şi de stejar. Lucrările de construcţie au început în anul 1923 şi au durat
pâna în anul 1925. Ele au fost executate cu multă osteneală şi eforturi deosebite, dar credinţa,
entuziasmul şi spiritul de sacrificiu ale ctitorului, credincioşilor din Rohia şi din satele din jur au
biruit. Biserica mănăstirii a avut următoarele dimensiuni : 17,80 m lungime, 5,70 m lăţime şi 13 m
Înalţime. Temelia ei a fost din piatră, iar zidurile din cărămidă, cu mici ferestre de o parte şi alta. În
dreptul altarului bisericuţa avea două abside mici, iar deasupra naosului s-a ridicat o mică cupolă din
lemn. În faţă, bisericuţa avea un pridvor, care se sprijinea pe patru stâlpi frontali, iar pe frontonul de
deasupra era pictatăîn frescă„Adormirea Maicii Domnului”, icoana hramului mănăstirii. Interiorul
bisericii a fost numai tencuit şi văruit iar cu timpul pereţii ei au fost împodobiţi cu icoane.
Iconostasul a fost simplu, din lemn de brad, iar în 1979 a fost montat un iconostas nou, sculptat
în lemn de stejar de Ioan Velea originar din Rohia, iar icoanele de pe el au fost pictate de pictorul
bisericesc Gheorghe Busuioc, din Bucureşti.
În anul 1996, din iniţiativa Prea Sfinţitului Justin, arhiereu - vicar al Episcopiei Ortodoxe
Române a Maramureşului şi Sătmarului, stareţul mănăstirii, vechea bisericuţă a fost desfacută, iar pe
locul ei a început construirea unei biserici noi şi impunătoare.
În prezent iconostasul şi o parte din icoanele din vechea bisericuţă se află în paraclisul amenajat
la demisolul noii biserici a mănăstirii.

Casa Alba
„Casa Albă”, o clădire impunătoare cu mansardă, a
fost construită între anii 1988-1992. Aici se află
chiliile în care locuiesc o mare parte din vieţuitorii
mănăstirii, secretariatul şi contabilitatea, un
apartament episcopal, iar la mansardă se află un
salon oficial pentru primirea oaspeţilor.

118
„Casa cu Paraclis” este amplasată pe pintenul abrupt al
dealului chiar în faţa bisericii. Lucrările de construcţie au durat
doi ani 1973-1975. În faţa clădirii s-au construit, în 1976, scări în
formă semicirculară, adevărate propilee, cu două terase.
Clădirea are formă dreptunghiulară fiind orientată spre
răsărit, are trei nivele. La parter se află 3 dormitoare destinate
pelerinilor care cercetează mănăstirea. Într-unul din spaţiile
etajului I este amenajată biblioteca mănăstirii, iar la etajul II se află Paraclisul „Izvorul Tamaduirii”.
Pe faţada paraclisului se află o frumoasă icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe
executată în mozaic de specialistul clujean Paul Sima, având o suprafaţă totală de 13 m2.

„Casa de Stejar” , construită în 1965, are forma dreptunghiulară, cu parter şi etaj, un balcon cu stâlpi
sculptaţi în stil maramureşan ca şi micul portal de la intrare. La etaj este resedinţa P.S. Justinian
Episcopul Maramureşului şi Sătmarului.

„Casa Poetului” a fost ridicată între 1977 - 1979, are un parter şi două nivele cu superbe verande.
Aici se află Chilia parintelui Nicolae Steinhardt. În această casă a locuit temporar şi poetul Ioan
Alexandru.

Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia este situată în „Tara Lapusului”, la cca. 50 km de oraşul Baia Mare şi
43 km de oraşul Dej, în hotarul satului Rohia, ce aparţine administrativ de oraşul Târgu Lapuş, în

119
mijlocul unui codru de fag şi stejar, pe coama unei coline ce poarta numele „Dealul viei”, la o
altitudine de aproximativ 500 m.
Nodul de legătura spre mănăstire este orasul Târgu Lapuş care se află la o distanţă de cca 9 km
de mănăstire. La Târgu Lapuş se poate ajunge fie pe soşeaua Baia Mare - Târgu Lapuş, fie pe soşeaua
Dej - Baia Mare până în localitatea Gâlgău iar de acolo spre Târgu Lapuş. Se mai poate ajunge şi pe
şoseaua Dej - Târgu Lapuş prin Magoaja, dar din localitatea Chiuieşti drumul este nemodernizat şi
nerecomandat. Staţiile C. F. R. cu legătura spre mănăstire sunt Baia Mare, Dej şi Gâlgau.

Galerie foto

Mănăstirea Frăsinei

Mănăstirea Frăsinei reprezintă pentru mulţi


credincioşi locul de comuniune a omului cu
Dumnezeu. Retrasă între munţi şi străjuită de
o parte şi de alta de păduri seculare, sihăstria
monahală din Carpaţi a atras, încă din cele
mai îndepărtate timpuri, sufletele însetate de
linişte şi viaţă duhovnicească. Nenumăraţi

120
râvnitori după împărăţia cerurilor şi-au aflat în aceste singurătăţi rostul vieţii lor pământeşti. De la ei s-
au inspirat mulţimi de ucenici, dintre care unii au îmbrăţişat viaţa călugărească, iar alţii au dus în
casele şi familiile lor Duhul de viaţă sfântă al iubitorilor de Dumnezeu din această sfântă aşezare.
Prezentul istoric are menirea să arate care au fost primele atestări documentare de existenţă a acestui
locaş monahicesc, importanţa lui în cadrul istoriei bisericeşti, dar şi în cadrul istoriei României. Prin
întemeierea acestei mănăstiri se deschid largi posibilităţi celor din împrejurimile mănăstirii, dar şi
celor din ţară, de alinare sufletească şi de a dobândi cunoştinţe de vieţuire duhovnicească.
Mănăstirea Frăsinei, ca şi toate mănăstirile din ţară, este un locaş de unitate ortodoxă, în ea vieţuind în
perfectă armonie călugări din toate zonele ţării. Aici vin creştini de pretutindeni, pentru a se tămădui
sufleteşte şi trupeşte şi apoi se întorc în lume cu focul sacru al unităţii credinţei strămoşeşti şi strâns
legat de acesta cu al unităţii de neam. Călugării vieţuitori au fost întotdeauna modele de oameni de
jertfă, care şi-au închinat viaţa venind aici, în locurile acestea retrase, pentru a se ruga atât pentru ei,
cât şi pentru cei din lume.
Mănăstirea Frăsinei creşte în importanţă în mod deosebit prin ctitorul ei Sfântul Ierarh Calinic, care
acum, ca şi atunci când era în viaţă, este oblăduitorul, ajutătorul, sprijinitorul atât al călugărilor, cât şi
al mirenilor care au nevoie de pace şi alinare sufletească. Importantă mai este Mănăstirea Frăsinei prin
regulile sale unice în ţară, făcând din ea un adevărat Athos românesc. Regulamentul Sfântului Ierarh
Calinic, unic în felul lui, de a nu se mânca niciodată carne în mănăstire, de a nu intra niciodată femei
şi de a se face slujbă la miezul nopţii până dimineaţa este observat cu stricteţe de orice vieţuitor al
mănăstirii. Duhul ctitorului pulsează şi astăzi cu tărie în toate cele ce se săvârşesc, fie la slujbele
religioase, fie la ascultări şi lucrări făcute de monahi, fie la slujirea celor care vin să se roage împreună
cu ei în biserică.

Putem spune că, pe drept cuvânt, Mănăstirea Sfântului Ierarh Calinic este Lavra românească în care se
trăiesc în toată intensitatea poruncile Mântuitorului. Duhul Sfânt se revarsâ din abundenţă peste toţi
aceia care locuiesc aici şi trec la cele veşnice cu nădejdea în învierea morţilor şi în viaţa fără de sfârşit.
Totodată, credincioşii care vin şi se închină în această sfântă mănăstire sunt încrezători în rugăciunile
părinţilor şi cunosc mângâierea lui Dumnezeu şi ocrotirea Sfântului Ierarh Calinic.

Primele începuturi ale Mănăstirii Frăsinei - denumire care provine de la pădurile de frasini care au
existat cândva aici - datează din anul 1710 când doi călugări, Ilarion şi Ştefan, s-au retras în aceste
locuri singuratice. Venirea lor este atestată şi de documentele vremii.

121
Astfel, un document păstrat în arhiva mănăstirii menţionează: “Pe vremea fostului episcopului
Noului Severin, Chiriu Chiru Damaschin, ce au fost numit şi dascălu, care a fost trăgându-se de la
Buzău, la leatul de la mântuirea lumii 1710, în vremea unei prea iuţi răzmeriţi, pustiindu-se multe
oraşe, mănăstiri şi sate, au venit fugind de nevoi doi monahi cu viaţă şi petrecere plăcută lui
Dumnezeu. Numele unuia Ilarion, iar al altuia Ştefan. Aceştia ascunzându-se între acele dealuri,
precum s-au zisu, de oştile resvretirii…”
Documentul nu precizează de unde veneau călugării, dar în nici un caz din Muntenia unde în acest
an istoria nu semnalează nici o răscoală. Nici Moldova nu poate fi deoarece lupta de la Stănileşti
începe în 1711, deci cu un an mai târziu de stabilirea lor la Frăsinei. Mai degrabă Transilvania poate fi
locul de plecare deoarece în 1709 izbucnesc unele răscoale aici şi ar corespunde foarte bine cu
momentul istoric indicat de document. Cu privire la această dată nu putem avea nici o îndoială
deoarece ea ne este transmisă şi de alte documente, deşi unii susţin anul 1720. Chiar şi tradiţia
confirmă data de 1710 pe care o consemnează şi ”Buletinul Monumentelor Istorice” pe 1933.

Cei doi călugări au vieţuit în aceste locuri o bună perioadă de timp fără nici o aprobare din partea
autorităţilor civile sau bisericeşti. Nici nu şi-au construit o biserică trainică, ci locuiau într-o colibă de
lemn, având un paraclis unde se rugau. După pacea de la Pasarowitz (1718), când situaţia se mai
limpezeşte şi luptele încetează, Ilarion şi Ştefan se hotărăsc să se stabilească definitiv aici şi să dea o
formă legală schitului pe care îl înfiinţaseră. De aceea merg la episcopul Inochentie al Râmnicului şi
Noului Severin spre a obţine binecuvântarea necesară pentru întemeierea noului schit şi o aprobare
oficială pe baza căreia să poată locui în siguranţă. Biserica va avea hramul “Naşterea Sfîntului Ioan
Botezătorul”, hram care s-a păstrat până astăzi pentru lăcaşul care, după construirea noii mănăstiri, va
deveni biserică de cimitir. Nu se ştie precis data obţinerii binecuvântării, nici a construirii primei
biserici. Totuşi începutul construirii trebuie legat de binecuvântarea dată de episcopul Inochentie care
îşi începe păstoria în septembrie 1727. După această dată putem stabili data construirii bisericii.
Cererea călugărilor a fost satisfăcută cu mare amabilitate de către episcop, deoarece el, pe lângă
binecuvântare, acordă schitului şi un lot de pământ în împrejurimi. Aceasta dovedeşte atât grija pe
care o acorda episcopul noilor locaşuri care se ridicau, dar şi prestanţa celor doi călugări în faţa
episcopului. Terenul acordat era în mare parte pădure şi păşune. Aveau şi o livadă precum şi o
grădină. La început episcopul îi autorizează verbal să folosească acest pământ. Nu mult după ceea se
iveşte un conflict între locuitorii satului Muereasca şi părinţii noului schit în legătură cu pământul
primit, la care episcopul a intervenit întărindu-i pe călugări în dreptul de proprietate prin eliberarea
unui act scris. Deşi nu a precizat suprafaţa terenului, totuşi se poate aprecia după hotarele stabilite:
“Despre răsăritu Vârful Plaiului, poteca hotărâtă cu Mănăstirea Cozia, iară despre apusu, cu râul
satului Muereasca de sus şi spre miază-noapte din râul satului dreptu pârâului Locşorelu la deal de

122
vârful măgurii către curmături. Asemenea despre miază-zi dedesuptu piatra Şutei din pârâul satului
acelaşi din colţulu întâlnirea apelor pe râuşoru spre răsărit, iar spre sud dealul pietrei Bradului în
dreapta potecii comornicilor”.

Pentru că acest schit îşi începuse existenţa prin sine, fără o contribuţie din partea cuiva, episcopul
Inochentie hotărăşte ca el să rămână autonom în continuare, fără a fi supus vreunei autorităţi civile sau
bisericeşti. “Adică să aibă schitul Frăsinei de sineşi stăpânire nesupărat pentru totdeauna… de sine
stăpânitoru neînchinat nicăierea, casă de milă să se numească”. La început locuitorii satului Muereasca
s-au împăcat cu gândul de a avea în hotarele lor un schit de călugări, cu un teren făcut danie de către
Episcopia Noului Severin. Terenul care a intrat în posesia călugărilor fusese folosit pentru păşune fără
ca ei să se gîndească vreodată să-l cultive, considerându-l neproductiv. Mai târziu, când au văzut că
cei doi călugări au reuşit să transforme un teren sălbatic într-o grădină cu pomi şi zarzavaturi, au
încercat să alunge pe călugări şi să le ia pământul.

Primul conflict a fost rezolvat de episcopul Inochentie, care trimite delegaţi de la episcopie la faţa
locului spre a fixa hotarele posesiunii schitului în mod oficial pentru a nu se mai crea prilej de ceartă.
Al doilea conflict s-a ivit în timpul episcopului Clement care întăreşte pe călugări în proprietate,
printr-un act scris, în 1737. Nădăjduind că monahii vor părăsi schitul, sătenii au continuat să-i supere.
Călugării se adresează unor boieri din Râmnicu Vâlcea care, din evlavie, le iau apărarea. Boierii
protectori fac parte din familia Iovipali, cunoscuţi sub numele de Cârstea şi Nicoliţă. Ei au cerut
episcopiei să le vândă lor acest pământ, pe care să-l dea schitului printr-un act de donaţie. Episcopia a
fost de acord cu propunerea şi astfel aceşti boieri au devenit ctitori ai schitului. Situaţia creată prin
donaţie a pus capăt conflictului.

În anul 1764 boierii Cârstea, Damian şi Nicoliţă din Râmnicu Vâlcea, construiesc din fonduri
proprii o biserică de zid în locul celei de lemn, înzestrând-o cu toate obiectele necesare cultului. Prin
această acţiune îşi întăresc şi mai mult relaţiile cu schitul, devenind ctitori adevăraţi ai acestei aşezări.
Biserica a fost zugravită în acelaşi an de către Teodor zugravul şi ucenicul său Enache.

În noua formă schitul îşi desfăşoară viaţa paşnic până în 1780, când o brigadă de voluntari români
condusă de Preduţă Bujoreanu se retrage aici din calea austriecilor. Mica brigadă de voluntari nu a
rezistat atacului, Bujoreanu fiind executat după ocuparea schitului. Austriecii au luat tot ceea ce era de
valoare, dar nu au distrus biserica de curând înfiinţată. În această situaţie de jaf şi teroare, monahii
părăsesc pentru prima dată schitul care va rămâne pustiu până la 1845. Un călugăr de la Mănăstirea
Cernica, Acachie, îl va repune în vechile rânduieli de viaţă monahală în care a fost până atunci.

123
Jefuirea schitului s-a întâmplat pe timpul stareţului Isaia ieromonahul, “când aceştia austrieci venind
cuprinzătoriu cu chip de fiară pomenitulu schitu i-au scurtat viaţa, tăindu-l pe elu, iară bieţii monahi
fugind care unde putea, a rămas schitu pustiu, în care vreme jefuindu-se multe din schit”. Averea
schitului care mai rămăsese a fost folosită la întâmplare de către localnici. Pădurea a fost tăiată pe
alocuri, iar locul de fâneţe l-au folosit pentru păşune. Moara a fost folosită de localnici până la noua
înfiinţare a schitului.

În 1845 călugărul Acachie de la Mănăstirea Cernica, despre care se înclină a-l considera frate al
Sfântului Calinic, vine în acest schit părăsit de aproape 70 de ani şi reînviorează viaţa monahală,
stabilindu-se aici. Probabil el aflase de existenţa lui din tradiţia moştenită de la vreun refugiat de
odinioară care s-a retras la Cernica în urma pustiirii austriece. Altfel e greu de presupus de unde avea
monahul Acachie cunoştinţă de acest singuratic schit părăsit de atâta vreme. Ca şi primii întemeietori,
Acachie a căutat să aibă o aprobare oficială din partea autorităţilor bisericeşti şi o recunoaştere din
partea vreunui ctitor al schitului. El se adresează boierului Gheorghe Iovipali, nepotul lui Nicoliţă,
unul dintre cei trei ctitori, care primeşte cu multă bucurie cererea monahului Acachie. După primirea
binecuvântării date de către episcopul Neofit, Gheorghe Iovipali, în calitate de succesor al ctitorilor,
aşează ca stareţ al schitului Frăsinei pe călugărul Acachie de la Cernica prin actul din 1845. Printr-un
alt act păstrat, schitul Frăsinei este restabilit în dreptul de proprietate pe care îl dobândise la 1785 prin
donaţia celor trei ctitori.

După instalarea monahului Acachie la Frăsinei începe restaurarea clădirilor şi a chiliilor. În această
perioadă pridvorul bisericii se închide cu cărămidă şi se picteaz

La intrarea în biserică se păstrează pisania care are următorul conţinut: “Întru slava, cinstea, marea
cuviinţă a celui în Treime lăudat, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh şi al doilea în cinstea, lauda şi prea fala a
sfântului cinstitului Înainte Mergătorului şi Botezătorului Ioan, întru cinstea naşterii sale, ridicatu-s-au
dintru temelie acest sfânt locaş şi s-au înfrumuseţat cu zugrăveli, precum de noi s-au găsit, de
d(umnealor) întru fericire ctitori hagi Cârstea şi chir Damian din Râmnic, căruia locaş întru odihnă şi
veşnică pomenire a lor şi a familiei lor şi a nepoţilor domniei lor şi moşioara din prejur i-a cumpărat şi
cu odoare sfinte l-au înzestrat în viaţă de monahi l-au aşezat, asigurându-i viaţa de sine stăpânitoare.
Nu este supus sau închinat la niciuna din mănăstiri caru din dumnezeiesc năstav au săvârşit aceasta în
zilele domniei sale lui Vodă Nicolae Mavrogheuş şi a prea sfinţiei Sale Părintele Mitropolit a toată
Unhrovlahia Chiriu Chir Neofit, cu binecuvântarea prea sfinţiei sale Părintele episcop de Râmnic Noul
Severin Chiriu Chir Filaret la anul de la zidirea lumii 1763.

124
Dar după mâhnicioasele vremi rămânând schitul văduv de cuvioasa petrecere a monahilor,
blagoslovitul ctitor Gheorghe Iovipale şi nepot pomenitului Hagii Cârstea, temându-se că schitul
rămâne între cele de pustiire, nu puţină mâhnire ave. Iar la anul 1845 din grija Domnului s-au aflat
părintele Acachie de la sfânta mănăstire Cernica, caruia d-l pomenitulu ctitor I-a dat sfântul locaş cu
toată cuprinderea lui atâta în viaţă, cât şi după moarte, ori pe cine va avea a îndestula şi potrivind la
petrecerea dintr-ai săi ucenici, pe acela să-l puie ca urmaş soborului năstavnic. Aşadar întru acest fel
au pus pomenitul stareţ cu ai săi ucenici tot felul de strădabnică osteneală, căci lângă cea mare lipsă ce
era de biserici odoare, nici tinda nu era, ci numai stâlpi. Iar acum cu ajutorul lui Dumnezeu prin
rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria şi ale Sfântului Ioan Botezătorul,
prin noi smeriţii şi netrebnicii, adăugându-se atât bisericeşti odoare, cât şi cele din sforă, după ce s-au
isprăvit tinda bisericii înfrumuseţându-se cu zugrăvire în ce chip se vede, în zilele domniei sale
binecredinciosului domn a toată Ţara Românească Io Gheorgu Dimitrie Bibescu, preînnoitorul
domneştei mănăstiri în vremea prea sfinţitului arhipăstor a toată Ţara Românească D.D. Neofit, în
zilele noului al Severin Valahiei mici Chiriu Chir Nifon vicarul sfintei Mitropolii la anul de la facerea
lumii 7366, iar de la mântuirea lumii Hristos Domnul 1848 iunie 10”.

Pe peretele de la sud se află următoarea inscripţie: “Fiind zugrav Teodor Zugrav – Enache ucenic
sept. 28. 7272”.
STARETI
Primul stareţ al schitului vechi este considerat Ilarion, unul dintre cei doi călugări întemeietori. Era
împodobit cu viaţă şi petrecere plăcută lui Dumnezeu, stăruitor şi harnic, fapt dovedit de realizările
sale dobândite într-o perioadă scurtă de timp: “Un ocolaşu de moşie îndestulatu cu livadă de pomi,
locu de arătură şi moară”. În timpul lui este construită biserica de lemn, după ce s-a dat binecuvântarea
episcopală şi sunt zădărnicite încercările localnicilor de a acapara pământul schitului şi de a alunga pe
călugări. Atât el cât şi celalalt vieţuitor, Ştefan, pun bazele vieţii monahale la Frăsinei formând primul
nucleu de viaţă de obşte organizată pe aceste locuri.
Monahul Ilarion vine pe aceste meleaguri în 1710 din pricina răscoalelor din locurile unde se afla şi se
sfârşeşte din viaţă înainte de 1764, data construirii bisericii de zid, când la Frăsinei era stareţ Climent.

Stareţul Climent era hirotonit ieromonah. Ajunge stareţ înainte de data construirii bisericii de zid,
care se realizează prin stăruinţa sa, având ajutor material din partea boierilor din familia Iovipali.
Climent era în relaţii foarte bune cu ctitorii noii biserici de la care obţine atât banii pentru construirea
bisericii, cât şi obiectele necesare cultului şi întreţinerii schitului, pe tot timpul stăreţiei sale.
În timpul lui se clarifică definitiv situaţia în legătură cu averea mănăstirii. Mănăstirea intră în posesia
pământului dat de episcopie nu ca o dotă ecleziastică, ci ca o donaţie bazată pe acte din partea

125
boierilor familiei Iovipali care puteau de acum înainte să se ocupe mai îndeaproape de situaţia
schitului. Stareţul Climent îşi dă obştescul sfârşit la anul 1768.

Stareţul Isaia ieromonahul păstoreşte de la moartea lui Climent până la 1780 când schitul este
părăsit. Numele lui este amintit în legătură cu adăpostirea căpitanului detaşamentului de voluntari
condus de Preduţă Bujoreanu în anul 1780. După ce schitul este prădat şi părăsit nu mai avem date
despre Isaia. Documentele menţionează doar că “bieţii monahi au fugit care unde au putut”, fără a
preciza mănăstirea în care s-au dus. Schitul este reînfiinţat în anul 1845 de călugărul Acachie.

Stareţul Acachie păstoreşte în perioada 1845-1863. Se ştie că venea de la Mănăstirea Cernica. Unii
îl socotesc a fi fratele mai mare al Sfântului Calinic (părere neîntemeiată deoarece sfântul l-ar fi
protejat după construcţia mănăstirii celei noi, dar în cazul lui Acachie nu se mai ştie nimic). El se
aşează la Frăsinei cu aprobarea episcopiei din Râmnicu Vâlcea şi cu asentimentul lui Gheorghe
Iovipali, nepot de ctitor.
Activitatea sa este concretizată prin repararea chiliilor şi rezidirea dependinţelor. În perioada sa se
zideşte pridvorul bisericii şi se zugrăveşte. Păstorirea stareţului Acachie se sfârşeşte odată cu anul
1863 când Sfântul Calinic reorganizează viaţa monahală din acest schit, dându-i o nouă conducere şi
administraţie. De acum înainte Mănăstirea Frăsinei, cu statut de ctitorie vlădicească, va avea reguli
monahale ca la Muntele Athos din Grecia. Prin noua orientare, mănăstirea va deveni un Athos
românesc, cu viaţă şi reguli unice în ţară.
După Acachie va urma la conducerea mănăstirii Policarp Nisipeanu, călugăr cu viaţă înaltă, bun
cunoscător al regulilor monahale din Muntele Athos.

Cu ocazia unei vizite pastorale întreprinse în anul


1857 prin judeţul Vâlcea, Sfântul Calinic
vizitează şi schitul Frăsinei. Aşezarea retrasă şi
locul deosebit îl impresionează. Se crede că vizita
ar fi avut loc în anul 1859, iar lucrările pentru
construirea mănăstirii ar fi început imediat în anul
următor.
Adevărul a fost stabilit odată cu găsirea unei
scrisori a Sfântului Calinic adresată ministrului N.
Creţulescu, în care spunea: “Cu duhovnicească şi arhierească binecuvântare D-le Nicolache. În anul
1857 găsim aici în districtul Vâlcea, plaiul Cozii, o biserică de zid, cu o chilie împrejur, situată în loc

126
retras sub numele de schitul Frăsinei. Poziţia locului acestui schit mă mişcă foarte mult, de a forma noi
şi a urma un proiect ce tinde la un act de religiozitate”.

Dorinţa Sfântului Calinic s-a împlinit în anul 1859 când au început lucrările de construire a noului
locaş. Această construcţie se realizează după ce s-a instalat ca episcop la Râmnic unde şi-a creat un
mediu monahal la reşedinţă şi cu servicii divine permanente. Pentru liniştea sihăstrească el zideşte
Mănăstirea Frăsinei pe o colină la poalele muntelui Căpăţânei, unde îşi are izvorul pârâul Muereştilor,
care udă două sate vechi, în care femeile ar fi reprezentat cândva capul familiilor, în locul bărbaţilor
pieriţi în luptele cu năvălitorii. Lucrările s-au desfăşurat destul de greu, având în vedere că atunci nu
exista nici o cale de acces la mănăstire. Singura posibilitate de a ajunge aici era firul apei, circulându-
se cu caii. Construcţia s-a realizat după planurile Sfântului Calinic care avea o experienţă destul de
bogată în această direcţie şi cu concursul meşterului Costache, arhitectul său. La ridicarea clădirilor a
fost folosită mâna de lucru a sătenilor. Părinţii bătrâni ai mănăstirii păstrau vie tradiţia moştenită de la
înaintaşi în legătură cu bunătatea Sfântului Calinic faţă de cei care lucrau la mănăstire.

Pentru pictura bisericii Sfântul Calinic intenţiona să angajeze pe renumitul pictor Gh. Tătărăscu pe
care îl aprecia mult şi cu care avea relaţii de prietenie de la realizarea Catedralei din Râmnicu Vâlcea.
Acesta însă nu a putut răspunde solicitării deoarece era angajat în alte lucrări. Totuşi recomandă
călduros pe Mişu Pop din Braşov, un mare pictor care lucrase împreună cu Constantin Lecca la mai
multe biserici. Pictorul Mişu Pop a acceptat propunerea Sfântului Calinic. El vine la Mănăstirea
Frăsinei în vara anului 1860 şi lucrând temeinic, termină pictura bisericii în primăvara anului 1863.
După ce se fac ultimele finisări, Sfântul Calinic hotărăşte sfinţirea noului lăcaş la 12 mai 1863,
urmând ca biserica să aibă hramul Adormirea Maicii Domnului. După sfinţirea noului aşezământ
urmează şi organizarea lui administrativă.

Sfântul Calinic dorea ca în noua ctitorie de la Frăsinei să fie introdusă pravila aspră care se practica
în mănăstirile din Muntele Athos şi pe care el o cunoscuse cu ocazia unei călătorii, înainte de a fi
stareţ la Mănăstirea Cernica. În acest scop renunţă la stareţul Acachie şi aduce din Athos pe fostul său
ucenic Policarp Nisipeanu. După reorganizarea administrativă, mănăstirea având stareţ şi obşte cu
rânduială de viaţă religioasă şi slujbe zilnice, obştea creşte şi odată cu ea se măresc şi necesităţile
materiale de întreţinere. În această situaţie Sfântul Calinic face mari eforturi pentru a asigura
mijloacele necesare întreţinerii monahilor. Donează mănăstirii nenumarate cărţi de slujbă care se
tipăreau la tipografia înfiinţată de el, unelte agricole necesare şi un apreciabil număr de animale.

127
Având în vedere că veniturile mănăstirii erau destul de modeste, pentru o mai bună întreţinere,
Sfântul Calinic în înţelegere cu mitropolitul Nifon, îi adaugă şi venitul schitului Slătioarele. Acest
venit este pierdut odată cu secularizarea averilor mănăstireşti din 1865 când, cu toată intervenţia
Sfântului Calinic, schitul Slătioarele este secularizat. Alte venituri pentru mănăstire vor fi obţinute şi
din veniturile tipografiei înfiinţată de el şi donată primăriei oraşului Râmnicu Vâlcea cu condiţia ca
jumătate din câştigul încasat pe tipărituri să intre în bugetul Mănăstirii Frăsinei. Primăria a respectat
acest testament până la 1903. Între 1903 şi 1911 mănăstirea nu-şi mai primeşte dreptul.

O altă problemă în legătură cu averea Mănăstirii Frăsinei a fost aceea a secularizării, petrecută
chiar în timpul Sfântului Calinic. Din această perioadă s-au păstrat un număr de documente şi
corespondenţa dintre Sfântul Calinic şi autorităţile de stat.

La 13 decembrie 1863 este votată legea pentru secularizarea averilor mănăstireşti propusă de M.
Kogălniceanu, care prevedea: “Toate averile mănăstireşti închinate şi neînchinate precum şi alte legate
publice sau daruri făcute de diferiţi testatori şi donatori din Principatele Unite la Sfântul Mormânt,
Muntele Athos, Sinai precum şi la mitropolii, episcopii şi la metoacele lor de aici din ţară şi la alte
mănăstiri şi biserici din oraşe sau la aşezăminte de binefacere şi de utilitate publică, se proclamă
domeniuri ale Statului Român, iar veniturile acestor aşezăminte vor fi cuprinse în bugetul general al
statului”. Ca urmare a acestei legi pusă în aplicare în 1864, Ministerul Finanţelor a ordonat ca atelajele
şi vitele Mănăstirii Frăsinei să fie rânduite la licitaţie. Pentru ca licitaţia să nu aibă loc, Sfântul Calinic
intervine printr-o scrisoare la Ministrul cultelor N. Creţulescu, arătând printre altele: “Acest schit după
datinele cele mai vechi se administrează de sine, fără vreun amestec din afară, pentru că nu are niscai
venituri, având numai o mică părticică de pământ pe care se află situat. N-am lipsit a contribui
totdeauna pentru întreţinerea părinţilor vieţuitori acolo, înlesnindu-le cele necesare”.

A doua dispoziţie conformă cu legea secularizării se referea la arendarea vetrei mănăstirii. Sfântul
Calinic este determinat a doua oară să intervină printr-o scrisoare către N. Creţulescu în care se spune:
“Nu vă puteţi închipui cât de grozav mă izbi acel anunţ, puindu-mă din nou în cea mai adâncă mâhnire
sufletească după cele ce cunoaşteţi din zisa epistolă, că am contribuit întru înfrumuseţarea şi susţinerea
acelui schit, luându-l sub patronajul meu, ca ridicându-se din posesie acel mic pământ ce se cultivă pe
seama schitului şi care nu este decât până la 10 pogoane arătură şi fâneţe, însă şi acesta împărţit pe
petece, după pozitia prăpăstioasă a locului. Vă rugăm să binevoiţi a face prin mijlocirea de care
dispuneţi de a lăsa pomenitului schit iarăşi de a se administra de sine ca şi până acum”.

128
Odată cu această scrisoare, Sfântul Calinic trimite prin N. Creţulescu o scrisoare cu un conţinut
asemănător şi domnitorului A.I. Cuza. Ministrul cultelor, care avea o deosebită stimă faţă de Sfântul
Calinic, intervine la Cuza potrivit cererii sfântului, înmânându-i şi scrisoarea amintită. Domnitorul se
arată binevoitor faţă de cererea Sfântului Calinic şi dispune după dorinţa acestuia exceptarea de la
secularizare a Mănăstirii Frăsinei. Iar ca răspuns la scrisoarea primită, domnitorul îi adresează:

“Prea sfinte Părinte,

Am văzut cele ce-mi scrieţi despre schitul Frăsinei pe care-mi arătaţi că dintr-un simţământ de
religiozitate din propriile Prea Sfinţiei Voastre mijloace, l-aţi ridicat din ruină. Eu luând o asemenea
faptă de pietate şi spre a vă exprima mulţumirea mea, am ordonat ministrului meu de culte a lua
cuvenitele măsuri pentru a satisface dorinţa ce-mi exprimaţi în privinţa schitului Frăsinei”.

N. Creţulescu trimite Sfântului Calinic scrisoarea lui Cuza, însoţită de o scurtă scrisoare din partea
sa cu următorul conţinut:

“Prea Sfinte Părinte,

Am onoarea de a vă alătura pe lângă această scrisoare că Maria Sa ne trimite spre răspuns la ceea
ce m-aţi însărcinat pe mine a da în mâinile Măriei Sale. Simt plăcerea a vedea că cu aceasta vi s-a
îndeplinit dreapta dorinţă ce aveţi în privinţa schitului Frăsinei. Al Prea Sfinţiei Voastre fiu sufletesc”.

Prin acest act emis de domnitorul A.I. Cuza, datorită prestigiului de care se bucura Sfântul Calinic,
Mănăstirea Frăsinei rămâne singura mănăstire nesecularizată din ţară. Schitul Slătioarele însă, cu toată
intervenţia, este secularizat în anul 1865 şi astfel resursele financiare care proveneau de la acest schit
intră în patrimoniul statului.

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica a fost unul din marii părinţi duhovniceşti ai veacului al XIX-lea.
Viaţa lui este descrisă pe larg de arhimandritul Anastasie Baldovin, unul din ucenicii săi.

S-a născut la Bucureşti, la 7 octombrie 1787, în familia bunilor credincioşi Antonie şi Floarea
(călugărită, spre batrâneţe, la Mănăstirea Pasărea, sub numele Filoteia). A fost dat la învăţătură la una
din şcolile care existau pe atunci în Bucureşti, în preajma unei biserici, poate la Colţea sau la Sfântul

129
Gheorghe. Atmosfera de rugăciune şi aleasă viaţă creştină din familie au influenţat viaţa lăuntrică a
tânărului Constantin, cum se numea din botez. De aceea, în martie 1807, deci înainte de a fi împlinit
vârsta de 20 de ani, şi-a îndreptat paşii spre Mănăstirea Cernica din apropierea Bucureştilor, unde va fi
venit adeseori să ia parte la slujbe şi să asculte cuvânt de învăţătură de la stareţul Gheorghe († 1806)
sau de la alţi părinţi cu viaţă aleasă. În anul următor, duhovnicul său, Pimen, a cerut stareţului Timotei
să-l îmbrace în “îngerescul chip al călugăriei”. Astfel, la 12 noiembrie 1808, tânărul Constantin devine
monahul Calinic. După o lună, în biserica Sfântul Nicolae de la Cernica, episcopul bulgar Sofronie de
Vrata refugiat în Bucureşti din cauza turcilor, l-a hirotonit ierodiacon. Îndrumat de duhovnicul său, a
început o viaţă de aspre nevoinţe călugăreşti, cu post, rugăciune, muncă, citiri din Sfânta Scriptură sau
din lucrările Sfinţilor Părinţi şi scriitorilor bisericeşti. În 1812 a fost trimis la Mănăstirea Neamţ
împreună cu părintele său duhovnicesc, să strângă ajutoare pentru refacerea bisericii Sfântul Nicolae
distrusă de un cutremur. Cu acest prilej a cunoscut străvechea ctitorie domnească cu aleasă viaţă
duhovnicească, precum şi alte mănăstiri moldoveneşti. În 1813, în biserica Batişte din Bucureşti, a
fost hirotonit ieromonah de către arhiereul Dionisie Lupu, viitor mitropolit al ţării, iar după doi ani a
fost hirotonit duhovnic şi rânduit mare eclesiarh al mănăstirii. În 1817 a plecat la Muntele Athos. A
stat aproape un an, reuşind să cunoască îndeaproape viaţa călugărească de acolo şi să culeagă
învăţătură care îi va fi de folos în ostenelile de mai târziu.
După moartea stareţului Dorotei, la 14 decembrie 1818, obştea de la Cernica a ales în locul său pe
ieromonahul Calinic. La 31 de ani, pentru învăţătura lui şi mai cu seamă pentru smerenia, răbdarea,
dragostea faţă de toţi, viaţa lui de rugăciune, post şi muncă neîncetată, a fost numit stareţ. Doi ani mai
târziu a fost hirotonit arhimandrit. Cei 32 de ani de stăreţie la Mănăstirea Cernica constituie o perioadă
de neîncetate strădanii pentru ridicarea vieţii călugăreşti de acolo, pentru buna îndrumare a
vieţuitorilor, pentru înzestrarea mănăstirii cu noi lăcaşuri de închinare şi chilii pentru şcolarizarea
tinerilor. A întemeiat mai multe ateliere în care monahii îşi pregăteau singuri cele trebuitoare pentru
îmbrăcăminte (rase, potcapuri etc.). Cei ştiutori de carte se ocupau cu copierea de manuscrise, mai ales
din scrierile Sfinţilor Părinţi şi ale marilor îndrumători ai vieţii călugăreşti. Obştea monahală creştea
mereu. Dacă în 1838 erau 300 de călugări, în 1850 numărul lor ajunsese la 350. Dintre ei s-au ridicat
multe personalităţi ale vieţii bisericeşti: arhiereul Ioanichie Stratonichias, originar din Transilvania,
retras spre sfârşitul vieţii la Cernica, protosinghelul Naum Râmniceanu, un cunoscut cronicar,
arhimandritul Veniamin Cătulescu, profesor de Religie la Colegiul “Sf. Sava” din Bucureşti, Pimen,
fost egumen la Tismana, Anastasie Baldovin, ucenicul şi biograful lui Calinic, Nicandru, urmaşul său
în stăreţie şi alţii.

Stareţul Calinic era un bun îndrumător al credincioşilor care veneau la mănăstire; era cunoscut atât
pentru rugăciunile sale tămăduitoare, cât şi pentru faptele sale de milostenie. Timp de câteva luni, în

130
1821 a hrănit în mănăstire un mare număr de locuitori din Bucureşti şi din împrejurimi, refugiaţi la
Mănăstirea Cernica de frica turcilor. Numeroase milostenii a făcut în diferite părti ale ţării şi chiar
peste hotare. Pentru copiii din satul Cernica a înfiinţat o şcoală cu dascăl plătit de mănăstire. A fost
preocupat în permanenţă de zidirea sau de refacerea unor lăcaşuri de închinare. Încă din primii ani de
stăreţie s-a ocupat de zugrăvirea bisericii Sfântul Nicolae din incinta mănăstirii. Între anii 1832-1836 a
zidit din temelie biserica cu hramul Sfântul Gheorghe din ostrovul mănăstirii, cu bani primiţi din
partea arhiereului Ioanichie Stratonichias. Fiind distrusă la scurt timp de un cutremur, stareţul a
început rezidirea ei, terminând-o în 1842. Tot atunci s-a ridicat o nouă stăreţie, clopotniţa, iar pentru
îngrijirea călugărilor bolnavi s-a construit o bolniţă. În anul 1846 a început (cu banii săi şi cu daniile
unor credincioşi) zidirea bisericii cu hramul Sfânta Treime de la Pasărea, mănăstire aflată încă de la
întemeiere sub oblăduirea directă a Cernicăi. Tot la Pasărea, cu câţiva ani în urmă ridicase biserica
cimitirului. Din darurile testamentare ale unei credincioase, stareţul a zidit biserica Adormirea din
Câmpina, întemeind şi o şcoală în jurul ei. Din banii mănăstirii, precum şi din propriile sale danii, s-au
ridicat bisericile din satele Bueşti şi Sohatu, au fost ajutate mănăstirile Ghighiu şi Poiana Mărului,
schitul Icoana din Bucureşti, precum şi câteva biserici săteşti.

În 1850, după 43 de ani de viaţă în mănăstire, dintre care 32 de ani de cârmuire a obştii monahale,
stareţul Calinic a fost chemat la înalta slujire arhierească. Încă din 1834, după moartea mitropolitului
Grigorie Dascălul, domnitorul Alexandru Ghica îl sfătuise să primească scaunul mitropolitan, dar a
refuzat socotindu-se nevrednic de o asemenea înaltă cinstire. În anul 1850, când erau vacante toate
cele patru scaune vlădiceşti din Ţara Românească, Barbu Ştirbei domnitorul de atunci, având o mare
admiraţie faţă de Calinic stareţul mănăstirii ctitorite de strămoşul său, vornicul Cernica Ştirbei, l-a
convins să accepte cârmuirea unei eparhii. La 14-15 septembrie 1850 a fost ales în străvechiul scaun
episcopal de la Râmnicu-Vâlcea. A fost hirotonit arhiereu în catedrala mitopolitană din Bucureşti la 26
octombrie 1850 de praznicul Sfântului Dumitru. Întrucât reşedinţa episcopală din Râmnic era distrusă
în urma unui incendiu, înscăunarea s-a făcut la 26 noiembrie la Craiova. Chemat la această înaltă
slujire, noul ierarh a găsit în eparhie o moştenire grea care se cerea îndreptată. De 10 ani eparhia era
condusă de locţiitori, resedinţa şi catedrala episcopală erau distruse, numărul preoţilor era insuficient,
puţin pregătiţi şi cu o stare materială grea, seminarul închis în urma revoluţiei din 1848, lăcaşurile de
închinare neîngrijite sau în paragină, iar unele chiar închise. Noul episcop a început imediat după
înscăunare îndreptarea acestor lucruri. A cercetat eparhia, a rânduit protopopi, a hirotonit noi preoţi. În
1851 a redeschis seminarul mai întâi la Craiova, apoi în 1854 l-a mutat la Râmnic; a deschis şcoli
protopopeşti pentru pregătirea cântăreţilor bisericeşti.

131
În 1854, după mutarea reşedinţei la Râmnic, a început ridicarea unei noi catedrale episcopale după
planurile întocmite de el însuşi, cu pictura lui Gheorghe Tăttărescu, şi a refăcut reşedinţa şi bolniţa din
incinta Episcopiei. Între anii 1859-1864 a ridicat, din banii săi, o biserică nouă la schitul Frăsinei. Aici
a introdus regulile aspre de vieţuire ale Muntelui Athos pe care el însuşi le respecta de când intrase în
mănăstire. Planul bisericii a fost conceput de el, iar zugrăvirea a încredinţat-o pictorului braşovean
Mişu Popp. Episcopul Calinic a intervenit pe lângă domnitorul Alexandru Ioan Cuza pentru a salva
Mănăstirea Frăsinei de la secularizare. Domnitorul a răspuns favorabil cererii sale, schitul fiind
singurul care a rămas cu toate bunurile pe care le avea.

Iubitor de carte şi sprijinitor al culturii, episcopul Calinic a simţit mereu nevoia unei tipografii
proprii. Ca stareţ şi apoi ca episcop, a tipărit câteva cărţi la Bucureşti. Prin 1860, “cu bani
împrumutaţi”, după cum mărturisea el însuşi, a pus bazele unei tipografii proprietatea sa, de sub
teascurile căreia au apărut mai multe cărţi de slujbă şi de învăţătură. Episcopul intenţiona să reînvie la
Râmnic vremurile de înflorire culturală din timpul marilor săi înaintaşi din secolul al XVIII-lea. Cu un
an înainte de moarte a donat tipografia oraşului Râmnic, cu tot inventarul şi cu toate cărţile aflate în
depozit, cu condiţia ca tipografia să-i poarte numele şi ca jumătate din veniturile ei să fie folosite
pentru întreţinerea şcolilor din oraş şi a elevilor săraci, precum şi a seminariştilor, iar altă jumătate
pentru întreţinerea schitului Frăsinei.

Episcopul Calinic a fost şi un însufletit patriot. În calitatea sa de episcop a luat parte la lucrările
Adunării obşteşti a ţării, apoi a fost ales deputat în Divanul Ad-hoc care a pregătit unirea celor două
ţări româneşti. Încă din primăvara anului 1857 a trimis o circulară către protopopi şi egumeni, prin
care le cerea ca în toate bisericile să se facă rugăciuni “pentru unirea românilor într-o singură voinţă şi
cuget, ca să ceară pe cale legiuită viaţă patriei lor”. A făcut parte şi din Adunarea electivă a ţării care a
ales domn pe Alexandru Ioan Cuza. Ataşamentul său faţă de domnul unirii reiese şi dintr-o pastorală
adresată protopopilor şi preoţilor din eparhie prin care-i îndemna să cinstească patria şi pe cârmuitorii
ei şi să nu cruţe nici o jertfă pentru binele obştesc pentru că “cine este bun creştin este şi bun patriot”.

În chip deosebit trebuie pusă în lumină sfinţenia vieţii lui. Toţi cei care l-au cunoscut au rămas
impresionaţi de numeroasele sale milostenii, de simplitatea sa în îmbrăcăminte, de bunătatea şi
blândeţea sa, de rugăciunile sale tămăduitore, de posturile şi privegherile sale. Anastasie Baldovin,
biograful său, scria că episcopul avea liste de persoane cărora le împărţea permanent ajutoare şi că
atunci când hirotonea preoţi le dăruia cărţi şi chiar bani de drum. “Era atât de milostiv – scria acesta –
încât dacă nu avea ce să dea de milostenie, îşi da hainele de pe prea Sfinţia Sa şi plângând se ruga de
mine nevrednicul ca să caut bani pe unde voi şti, ca să aibă ce să dea la fraţii lui în Hristos, pentru că

132
aşa numea pe săraci şi neputincioşi”. Martori contemporani povestesc mai multe cazuri de vindecări
de boli în urma rugăciunilor episcopului Calinic, cum a fost tânăra din satul Muiereasca sau fiul
meşterului care lucra la construirea catedralei episcopale de la Râmnic.

Viaţa plină de înfrânări pe care o ducea (nu mânca niciodată carne, se odihnea numai pe un scaun de
lemn), ca şi bătrâneţea care se simţea tot mai apăsătoare, l-au îndemnat pe episcopul Calinic să-şi scrie
testamentul. Între altele, scria că nu lasă nici bani de îngropare şi nici de pomenire, pentru că tot ce a
avut a împărţit celor săraci sau i-a oferit pentru refacerea clădirilor de la episcopie. În felul acesta a
înţeles să pună în practică votul călugăresc al sărăciei de bunăvoie. Bătrân şi bolnav, s-a retras la
Mănăstirea Cernica în mai 1867, încredinţând conducerea vremelnică a eparhiei arhimandritului
Grigorie. Întrucât Guvernul de atunci i-a refuzat retragerea din scaun – în semn de înaltă preţuire – a
rămas în vrednicia de episcop până la sfârşitul vieţii, trimiţând de la Cernica arhimandritului Grigorie
felurite îndrumări pentru bunul mers al treburilor Episcopiei. La Cernica a mai trăit aproape un an ca
un simplu monah, până în ziua de 11 aprilie 1868 când Dumnezeu l-a chemat la Sine. A fost îngropat
în tinda bisericii Sfântul Gheorghe, ctitoria sa.
ălugăr smerit la Mănăstirea Cernica, apoi conducător al obştii monahale de acolo timp de 32 de ani,
episcop la Râmnic peste 18 ani, marele ierarh Calinic a devenit unul din cei mai desăvârşiţi
reprezentanţi ai spiritualităţii româneşti. A fost apreciat şi considerat ca un adevărat sfânt nu numai de
cei care l-au cunoscut, ci şi de urmaşi. Iată ce spunea despre el marele cărturar Nicolae Iorga (1871-
1940): “Trăind în sfinţenia muncii şi a înfrânării, era socotit ca sfânt de credincioşii din eparhie şi
părerile de rău ale tuturora se îndreptară mult timp către mormântul lui, pe care-l voise la Cernica,
locul lui de învăţătură şi de pregătire duhovnicească, unde se retrăsese. Trăind până departe, în timpuri
noi, pe care el nu le mai înţelegea, nici pentru a le combate precum ar fi fost datoria sa, cruţat de
dânsele, venerat pentru o vârstă ca a sa şi pentru o astfel de viaţă chiar şi de cei mai antireligioşi din
noul curent apusean care stăpânea statul cel nou, el încheie cu vrednicie şirul curaţilor călugări fără
arginţi, al ctitorilor de cărţi şi de clădiri de închinare, al sufletelor

de arhierei cari o clipă nu şi-au închipuit că fapta sau gândul lor scapă de sub ochiul privighetor al lui
Dumnezeu” (Istoria Bisericii româneşti, vol. II, el. II, Bucureşti, 1932, p. 237-238).
Faptele prezentate demonstrează cât de îndreptăţită a fost hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii
noastre, din 28 februarie 1950, ca episcopul Calinic să fie trecut în rândul sfinţilor. Canonizarea lui
solemnă s-a făcut la Cernica în ziua de 23 octombrie 1955 în prezenţa multor ierarhi români şi străini,
a numeroşi călugări, preoţi şi credincioşi; moaştele i-au fost aşezate spre cinstire şi închinare în
biserica Sfântul Gheorghe, ctitoria sa. Astfel, smeritul stareţ şi ierarh Calinic a devenit unul dintre cei
mai de seamă sfinţi ai calendarului ortodox român, pildă vrednică de urmat pentru orice fiu al

133
Bisericii. Prăznuirea lui din neam în neam se face în ziua mutării sale la Domnul, adică la 11 aprilie.
Este cinstit prin cântări de laudă, în Minei şi prin slujba Acatistului; chipul său este zugrăvit în multe
biserici mănăstireşti şi parohiale, iar numele său este purtat de mulţi credincioşi care îmbracă
îngerescul chip al călugăriei.

“Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Ierarhe Calinic, veseleşte sufletele celor credincioşi şi
atingerea de racla sfintelor tale moaşte sfinţeşte simţirile şi dăruieşte tămăduiri; pentru aceasta, după
datorie, te cinstim pe tine şi cu bucurie iţi cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu
înţelepţite!” (Din Acatistul Sfântului, Condacul 1).
Pravila Athonita
Sfântul Calinic dorea ca în noua ctitorie de la Frăsinei să fie introdusă pravila aspră care se practica în
mănăstirile din Muntele Athos şi pe care el o cunoscuse cu ocazia unei călătorii, înainte de a fi stareţ
la Mănăstirea Cernica.

În acest scop renunţă la stareţul Acachie şi aduce din Athos pe fostul său ucenic Policarp
Nisipeanu, pentru a-l numi stareţ la mănăstirea cea nouă. Policarp vine însoţit de doi ucenici, Silvestru
şi Lavrentie, primul preot hirotonit în Sfântul Munte, iar al doilea, diacon. Prin Policarp care era un
bun cunoscător al pravilei atonite, Sfântul Calinic îşi realizează dorinţa. Gândul pe care l-a avut încă
de când era la Mănăstirea Cernica îl împlineşte acum prin statornicirea la Frăsinei a regulilor
monahale de viaţă de obşte, cu regim aspru de convieţuire. Tradiţia şi practicile atonite încep să fie
puse în lucru odată cu instalarea noilor vieţuitori. Slujbele de noapte începute prin Policarp şi ucenicii
săi nu se vor abandona niciodată şi nădăjduim că şi în continuare se va perpetua dorinţa sacră a
sfântului ctitor.

Tot ca urmare a tradiţiei atonite, Sfântul Calinic opreşte intrarea femeilor în mănăstire, aşezând în
acest scop în anul 1867 o piatră de legământ la circa 2 kilometri de mănăstire, unde astăzi este o
biserică şi dependinţe pentru cazarea femeilor şi unde se oficiază slujbe religioase pentru cele care se
ostenesc să vină pe aceste meleaguri. Pe piatra de legământ sunt gravate în litere chirilice atât
binecuvântări pentru cele care vor păstra acest legământ, cât şi blesteme pentru cele ce-l vor încalca.
Conţinutul scrierii de pe piatra de legământ:

“…Acest sfânt locaş s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinţi monahi şi fiindcă din partea
femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor vieţuitori acolo, de aceea sub grea legătură s-a oprit
de la acest loc să mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece
să fie sub blestem şi toate nenorocirile să vie asupra lor, precum: sărăcia, gârbăvia şi tot felul de

134
pedepse, şi iaraşi celor ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu şi a smereniei
noastre şi să vină asupra lor tot fericitul bine. Calinic, episcopul Râmnicului Noului Severin, 17 ian.
1867”.

Piatra de legământ se află actualmente în casa memorială a Sfântului Calinic. Aceasta casă a fost
construită înainte de zidirea bisericii şi după mărturia celor vechi, aici a locuit Sfântul Calinic pe
timpul construirii bisericii şi a chiliilor din jur. Legământul Sfântului Calinic se respectă cu stricteţe.
Chiar în timpul său cei care l-au încălcat au fost aspru pedepsiţi. Este cunoscut episodul tinerei
pastoriţe din satul Muereasca ce a trecut din greşeală hotarul şi s-a îmbolnăvit de epilepsie, fiind
nevoită să ceară ajutorul Sfântului Calinic pentru a fi iertată şi în acelaşi timp tămăduită.

Arhitectura
Biserica Mănăstirii Frăsinei este construită în formă de
cruce, cu o singură turlă centrală sprijinită pe patru
arcade ogivale. Păstrează împarţirea clasică cu pridvor,
pronaos, naos şi altar. Ca plan şi construcţie se
aseamănă cu Catedrala episcopală din Râmnicu Vâlcea.
Arhitect este meşterul Costache.

Pridvorul este deschis, sprijinit pe patru stâlpi din piatră


şi lipit de biserică în stil brâncovenesc. Nu posedă
bazoreliefuri şi nici nu adăposteşte picturi, ci are o formă simplă, pustnicească. În pridvor se află
pictura reprezentând “Adormirea Maicii Domnului” hramul bisericii, dedesubtul căreia se află pisania.
Intrarea în biserică se face prin două uşi masive de stejar pe care sunt încrustate numele ctitorului şi
anii construcţiei (1860-1863).
Pronaosul este unit cu naosul, delimitarea fiind făcută numai de arcul absidei care începe şi formează
în continuare naosul. În pronaos sunt două ferestre mari fără decoraţiuni interioare sau exterioare.
Naosul este larg, încăpător, prevăzut cu două ferestre, iar deasupra se află turla, sprijinită de cei patru
pandantivi.
Altarul este situat în absida centrală, având un proscomidiar şi un diaconicon.
PICTURA
Realizată de Mişu Pop din Braşov, pictura bisericii Mănăstirii Frăsinei este realistă, în stil academic.
Scenele sunt aşezate întocmai ca în Catedrala din Râmnicu Vâlcea. Predomină culoarea albastru care
dă locaşului o profundă ambianţă de linişte, seninătate şi un adânc duh de rugăciune.

135
În pronaos sunt chipuri de mari pustnici care poartă fiecare în mână câte un răvaş pe care este scrisă o
idee din învăţătura sau practica de rugăciune şi asceza lui. Sub portretul Sfântului Calinic, ctitorul,
este inscripţionat: “Calinic Cernicanu Românu Pământeanu”. În partea dreaptă este pictat mitropolitul
Nifon, mitropolitul primat de atunci, având la gât o eşarfă roşie, simbol al primatului României.

În naos se află scenele cu Înălţarea Sfintei Cruci, Deisis, martirii Calinic şi Trifon, Gheorghe şi
Dimitrie. Ambele perechi de picturi flanchează ferestrele naosului. În registrul superior se află, de o
parte Naşterea Domnului, iar de cealaltă Învierea. Pe calota absidei centrale în altar se află Maica
Domnului înconjurată de îngeri.

În registrul inferior sunt pictaţi Sfinţii Ierarhi autori de Liturghii, precum şi Sfântul Nicolae,
patronul şi ocrotitorul Sfântului Calinic. Diaconiconul şi proscomidiarul nu sunt pictate. Catapeteasma
este din lemn şi este pictată.

Actualmente Biserica veche a schitului Frăsinei se află în perfectă stare. Ea serveşte ca biserică de
cimitir, în jurul ei îngropându-se călugării din mănăstire. Nu se oficiază în ea decât la 24 iunie când se
face hramul bisericii. În jur nu se mai află nici o clădire din cele vechi şi nici măcar ruinele fostelor
chilii.

Biserica se află la o distanţă de 200 de metri de noua mănăstire, ctitorită de Sfântul Calinic. În
interior păstrează o pictură foarte frumoasă, în stil bizantin. Reţin atenţia scenele Bunei-Vestiri şi
Schimbării la Faţă care scot în evidenţă preocuparea de căpetenie a călugărilor pentru rugăciune şi
viaţă contemplativă şi o vădită influenţă isihastă. Culorile picturii sunt naturale. Sfinţii au o
expresivitate vie, cu contururi pronunţate, care dau locaşului un profund caracter ascetic. La intrarea în
biserică se păstrează pisania.

136