Sunteți pe pagina 1din 163
— 1 —
— 1 —
— 1 —

COLEC IA MARILOR GÂNDITORI ITALIENI ÎNGRIJIT DE: VINCENZO DE RUVO I N. BAGDASAR

NN MMAACCHHIIAAVVEELLLLII

PPRRIINNCCIIPPEELLEE

Traducere din limba italian cu o introducere de SORIN IONESCU 1

INSTITUTUL ITALIAN DE FILOSOFIE SOCIETATEA ROMÂN DE FILOSOFIE

Bucure ti, 1943

1 Sorin Ionescu este un pseudonim folosit de Nina Façon, traduc toare i bun cunosc toare a filozofiei italiene.

2

IINNTTRROODDUUCCEERREE

Pu ini sunt gânditorii a c ror oper s fi avut o soart atât de interesant i totodat atât de fecund ca opera lui Machiavelli. Pentru c nu avem în fa a noastr scrierea unui filosof, ci a unui om de ac iune; cuvintele lui nu sunt destinate a adar s alc tuiasc o teorie politic ci s fie punctul de plecare al unei atitudini i al unei treceri imediate la fapt . De gândirea lui Machiavelli s-au servit a adar to i aceia care au voit s caute o justificare a modului lor de ac iune. Soarta operei lui a urmat astfel linia schimb toare a împrejur rilor istorice i politice care impuneau sau f ceau posibile alte moduri de guvernare decât cele propuse de el. S-a gre it a adar atunci când gândirea politic a istoricului florentin a fost socotit drept o teorie a Statului conceput ca teorie a oric rui Stat posibil; nu s-a v zut c ea corespunde unui singur moment politic, acela al Floren ei la începutul secolului al XVI-lea, adic în acel moment în care se putea încerca o unitate a Italiei pe care evenimentele ulterioare aveau s-o împiedece înc mult vreme. ci opera lui Machiavelli nu vrea s constituie un sistem; nu putem vorbi de Principe ca fiind corolarul unei concep ii filosofice pe care autorul ar fi expus-o în alte scrieri spre a-i aduce aici aceast împlinire în linia politicului; Republica lui Platon, Politica lui Aristotel sau Contractul social al lui Rousseau apar in unor sisteme de gândire metafizic i reprezint o consecin a lui; Machiavelli porne te îns de la fapte, i pe ele vrea s le reformeze; scrie Principele pentru c împrejur rile politice îl solicit s-o fac , iar nu pentru a ilustra o teorie. Dac totu i, la finele analizei noastre, vom putea încerca s ar m c aceast gândire politic se încadreaz într-o concep ie filosofic i c ea are la baz o anumit în elegere a eticului, va trebui s preciz m c aceste cadre de gândire mai largi în care o introducem, nu mai sunt ale lui Machiavelli, ci ale gândirii filosofice a epocii lui. Concep ia politic a Rena terii nu o g sim nici la Ficino, nici la Bruno; o sim îns la Machiavelli, i o putem considera prin urmare drept corolarul, pe acest plan al realului care este via a politic a popoarelor, al specula iei metafizice i etice a gânditorilor aceleia i epoci.

3

Am indicat în felul acesta cele dou planuri în care se constituie opera lui Machiavelli: ea apare sub impulsul faptelor politice ale vremii i în vederea l muririi lor printr-o ac iune politic nou ; dar apare cuprinzând în ea substan a gândirii filosofice a timpului, a concep iei lui despre existen i despre om.

scut la 3 mai 1469 la Floren a, Machiavelli î i începe cariera politic , hot râtoare pentru opera lui, la vârsta de dou zeci i nou de ani. Împrejur rile politice îl introduc atunci în miezul vie ii publice a Republicii. Situa ia Floren ei evoluase rapid i cu multe fr mânt ri în ultimii ani. În aprilie 1492 murise Lorenzo Magnificul, încheindu-se odat cu el epoca de glorie a Rena terii florentine; curând tulbur rile interne i r zboaiele pentru cucerirea Italiei zdruncin via a ora ului. În noiembrie 1494, Piero de Medici, fratele i urma ul lui Lorenzo, nu voise i nu putuse s împiedece înaintarea trupelor franceze ale lui Carol al VIII-lea; poporul Floren ei cere atunci alungarea lui, i principatul este înlocuit prin republic ; în fruntea ei se ridic îns un c lug r, Savonarola, ale c rui cuvinte prevestiser venirea du manului i nenorocirile patriei. C lug rul dominican guverneaz îns Floren a prea pu in; republica lui cre tin se desface atunci când, în mai 1498, el este ars pe rug în pia a Signoriei. Vechea republic , aceea care cu câteva decenii mai înainte se supusese autorit ii lui Cosimo cel b trân, p rintele Medicilor, rena te, i în iunie acela i an, Machiavelli este numit Secretar în a doua cancelarie a Republicii, îns rcinat fiind cu rezolvarea chestiunilor interne; o lun mai târziu i se încredin eaz în plus func ia de Secretar al Celor Zece, care cuprindea atribu ia rezolv rii afacerilor externe. Machiavelli va fi reconfirmat în anul urm tor i va p stra aceast îndoit func ie pân în noiembrie 1512 când, odat cu c derea Republicii i întoarcerea Medicilor, nu-i mai este îng duit nicio activitate politic . În ace ti patrusprezece ani, Machiavelli a cunoscut pe oamenii politici de seam ai epocii lui: papi, regi, împ ra i i principi; contactul zilnic cu firele cele mai ascunse ale treburilor Statului i- au ascu it în elegerea i i-au îmbog it experien a oamenilor. În cuprinsul acestei perioade, în care putem spune c a adunat materialul operelor lui viitoare, partea cea mai însemnat o au ambasadele diverse la care a luat parte sau misiunile în care a fost trimis singur. În calitatea sa de Secretar, Machiavelli nu era niciodat ambasadorul oficial al Republicii; rolul lui era

4

întotdeauna numai acela de a preg ti terenul pentru conversa iile care trebuiau s urmeze; el apare a adar ca un observator îns rcinat cu relatarea situa iei, cu recunoa terea posibilit ilor de tratative; observator de multe ori r u pl tit i deci neputând face fa cheltuielilor care i se impuneau; nu întotdeauna bine v zut, deoarece rolul de observator se prelungea uneori foarte mult f ca guvernul Republicii s ia o hot râre i s înceap tratativele în consecin . Aproape fiecare an înseamn îns pentru Machiavelli o nou c torie i un nou contact cu puternicii vremii. În iulie 1499 i îndepline te prima misiune pe lâng Caterina Sforza, contes de Imola i Forli; în 1500 îl g sim la Rouen, trimis la Ludovic al XII-lea spre a dezmin i zvonurile care afirmau c Floren a nu mai este credincioas alian ei ei cu Fran a; iar în iunie 1502 îl g sim la Urbino, în prima ambasad pe lâng Cezar Borgia, care continu , în octombrie acela i an, când Machiavelli r mâne timp de patru luni în jurul Ducelui de Valentinois, cum era numit de curând fiul Papei Alexandru al VI-lea. În anii urm tori întâlnim ac iunea întreprins de Machiavelli pentru alc tuirea unei armate proprii a Floren ei; în 1507, misiunea lui la Maximilian al Austriei îl face s cunoasc Elve ia i sudul Tirolului. Dar la finele lui 1512, evenimentele se precipit la Floren a. Liga de la Cambrai, în care Fran a se g sea al turi de Pap i de Spanioli, se desface; în locul ei i cu un scop opus, se constituie Liga sfânt având în frunte pe Iuliu II care începe, al turi de Spanioli, lupta hot rât împotriva armatelor lui Ludovic al XII-lea. Floren a fusese în to i ace ti ultimi ani aliata Fran ei, i aceast politic era hot rât sus inut de Pier Soderini, conduc torul Republicii. Gaston de Foix, comandantul trupelor franceze, câ tig în acest an, 1512, o mare victorie la Ravenna; o victorie f efect îns , deoarece înving torul moare curând dup aceea, i Elve ienii, chema i în ajutor de Pap , reu esc s regrupeze for ele i s refac , mai puternic, Liga Sfânt . Succesul trece acum de partea acesteia; armatele franceze se retrag, i unul dup altul, ora ele se supun Papei. În august 1512, aceast înaintare devine amenin toare pentru Floren a: ea avea de ales între continuarea politicii franceze sus inut de guvernul republican în frunte cu Soderini, sau al turarea de Liga Sfânt care însemna totodat revenirea Medicilor i deci pierderea din nou a libert ilor republicane. În iunie 1512, Papa i alia ii s i se întruniser în Congresul de la Mantova prin care hot râser s pedepseasc Floren a pentru alian a ei cu Fran a i s -i impun revenirea

5

Medicilor. Evenimentele se precipit îns în momentul în care Spaniolii atac i ocup , printr-o ac iune militar violent , micul ora Prato, situat la pu ini kilometri de Floren a; situa ia apare atunci cu totul pierdut pentru republicani; Pier Soderini este silit fug în primele zile ale lui septembrie 1512 i Medici reiau guvernul Floren ei. Politica francez a Republicii nu reu ise s -i asigure decât pu ini ani libertatea; prin revenirea Medicilor, principatul se restabile te în toat puterea lui. Îl g sim pe Machiavelli în miezul acestor evenimente. Fuga lui Soderini însemna i pentru el pierderea func iei pe care o ocupa. Dar pentru Machiavelli, ea nu este numai un mijloc de existen , ci un mod de via ; i atunci încearc s r mân la locul s u, s i împlineasc , a adar, func ia servind de data aceasta pe Medici. Colegul s u, primul Secretar al Republicii, Virgilio Adriani sese pe loc; dar Adriani nu era un om politic, ci un literat:

profesor la Studiul florentin, umanist cunoscut în cercul Academiei platonice, elev al lui Cristoforo Landino, pentru el func ia de Secretar era numai un mijloc de existen ; apolitic, el a mas la locul s u deoarece noii conduc tori ai Floren ei nu puteau s vad în el pe omul vechii guvern ri. Machiavelli reprezint îns o direc ie i o personalitate; activitatea lui fusese aceea a unui pasionat al politicii; el reprezenta ca atare spiritul Republicii care c zuse. De aceea încerc rile lui de a- i oferi serviciile noii guvern ri, nu reu esc; la 7 noiembrie 1512 este scos din func ie, iar la începutul lui 1513 este implicat, pe nedrept probabil, într-o conspira ie urzit contra Medicilor, de c tre Pietro Paolo Boscoli i Agostino di Luca Capponi; cei doi fur decapita i; iar partizanii lor, între care fusese g sit i Machiavelli – numele u figura pe o list , pus aici poate f tirea lui întrucât se presupunea c trebuie s fie i el un adversar al Medicilor – fur închi i. O scrisoare a lui Machiavelli va povesti, pu in dup aceea, cum a fost supus torturii în celulele de la Bargello; a fost îns curând eliberat, cu prilejul amnistiei acordate la alegerea ca pap a cardinalului Giovanni de Medici, devenit Leon al X-lea. Este îns obligat s p seasc Floren a; i astfel, în martie 1513 îl g sim instalat în apropierea ora ului, la St. Andrea în Percussina, într-o cas de ar ce-i apar inea. Dar anii cuprin i între aceast retragere for at i reintrarea în via a public , pentru scurt timp i cu misiuni secundare, în 1525, alc tuiesc perioada cea mai rodnic a vie ii lui. În 1513 începuse Discursurile asupra primei decade a lui Tit-

6

Liviu. Le întrerupe pentru a scrie, în acela i an, Principele; în 1514 redacteaz Dialogul asupra limbii, în 1517 Capitoli i L’asino d’oro; în 1520 termin Via a lui Castruccio Castraccani i în acela i an i se reprezint Mandragola; tot atunci, Papa Clement al VII-lea îl îndeamn s scrie Istoriile florentine pe care le va termina în 1525; în sfâr it, gra ie aceluia i Pap , reintr în via a politic . Îl g sim în cursul acestor ultimi doi ani de via în diferite misiuni, nu de prim importan ; în mai 1527 îns , soarta Floren ei se schimb din nou; „jaful Romei” s vâr it de trupele spaniole ale Conetabilului de Bourbon are ca urmare izgonirea Medicilor; Floren a redevine Republic . Machiavelli î i ofer i de data aceasta serviciile noii guvern ri, dar este refuzat; i moare pu in dup aceea, în iunie 1527.

În fa a acestei vie i a unui om de ac iune care a devenit teoretician în momentul în care i s-a luat orice posibilitate de a mai lucra practic, întrebarea care se pune este aceea a semnifica iei pe care a avut-o scrisul în existen a lui Machiavelli. a avut o cultur complet , nu se poate afirma cu certitudine; un cronicar al vremii, Benedetto Varchi, îl nume te în a sa Istorie a Floren ei: „mai curând nu f cunoa terea literelor, decât literat”. Putem spune a adar c avea cultura comun a unui florentin al epocii, f a avea erudi ia umani tilor; se crede c nu cuno tea limba greac , iar lecturile pe care le avea totu i din autorii greci erau f cute prin intermediul traducerilor latine. C era îns un cititor pasionat al anticilor ne-o dovede te cunoscuta scrisoare din 10 decembrie 1513, una dintre primele tiri pe care le avem despre via a lui de exilat, în care poveste te prietenului Francesco Vettori cum î i petrece ziua în singur tatea care i-a fost impus . i este pe drept faimoas aceast scrisoare deoarece apare în ea îndoita figur a lui Machiavelli: este scriitorul curios de a-i cunoa te pe oameni i petrecându- i ore întregi în mijlocul celor mai simpli dintre ei, într-o cârcium , spre pild ; i este pe de alt parte, istoricul i gânditorul politic care g se te o desf tare în lectura anticilor i în meditarea lor. Dac aceast din urm tr tur îl apropie pe Machiavelli de bucuriile tuturor umani tilor vremii lui, cea dintâi îl arat în linia marilor morali ti: c ci ce altceva este curiozitatea mereu vie a omului i analiza lui ascu it în opera istoric i politic a lui Machiavelli, decât pasiunea de a privi i de a nota, de a surprinde rela ii între pasiuni i de a explica atitudini, tr turi care sunt tocmai caracteristice ale tipului moralist; o

7

observa ie m rginit desigur mai mult la omul mediului s u i al momentului s u istoric; o observa ie cu finalitate hot rât politic , dar nu mai pu in o observa ie atent care nu arareori se constituie în schi area de adev rate portrete sau în formularea de maxime, expresii predilecte ale scrisului de tip moralist. Detaliile cuprinse în scrisoarea adresat lui Vettori ne înf eaz aceast multilateral curiozitate a lui Machiavelli. Se scoal de diminea „odat cu soarele” i se duce la p durea unde supravegheaz unele lucr ri; î i petrece timpul al turi de t ietorii de lemne i ascult vorbele i neîn elegerile lor; ceva mai târziu se odihne te citind, în acela i cadru rustic, din Dante sau Petrarca, din Tibul i Ovidiu, „poe i minori”, odihnitori, care îi hr nesc visarea; în sfâr it se opre te la han „nell’osteria”; „vorbesc cu cei care trec pe aci, îi întreb ce este nou prin satele lor, aud lucruri felurite i observ gusturile i ideile diverse ale oamenilor”; iar dup amiaz tot aici revine: st de vorb cu cârciumarul, cu morarul i cu m celarul, i se amuz privind jocurile lor. Dar seara, aceast frecventare a oamenilor vremii lui face loc apropierii altor oameni; seara, Machiavelli dezbrac „haina de toate zilele, plin de noroi” i îmbrac „vestminte rege ti i de curte”: astfel se apropie de oamenii mari ai antichit ii i cite te istoria faptelor lor; m hr nesc, scrie aici Machiavelli, „cu acea hran care singur este a mea i pentru, care m-am n scut”; i se pare c st de vorb cu ace ti oameni, „ i timp de patru ore, scrie mai departe, nu simt nici o oboseal , uit orice durere, nu m mai tem de s cie, moartea nu m sperie; m transport cu totul în ei” 1 … Acesta a fost omul Machiavelli; i, în lumina acestei scrisori, îi putem judeca atitudinea în acele momente grele care au fost pentru el împrejur rile c derii Republicii. Când Pier Soderini a fost silit s renun e la conducerea Floren ei i s fug , Machiavelli nu a luptat împotriva celor care îi aduceau pe Medici în cetate; a l sat ca evenimentele s i urmeze cursul, de i el fusese în mare parte promotorul politicii franceze; i, pu ine zile dup c derea lui Soderini, se adresa Alfonsinei Strozzi, mama tân rului Lorenzo de Medici, oferindu- i serviciile noilor st pânitori ai ora ului. Un comentator 2 observ , explicând aceast atitudine, c pe

1 Lettera a Francesco Vettori, în N. Machiavelli, Opere, a cura di Antonio Panella, v. I: Scritti storici e letterarii, letiere familiari; Milano, Rizzoli (1938), p. 919.

2 A. Pernice, Machiavelli uomo d’azione e teorico del’azione,

8

Machiavelli îl intereseaz politica, nu oamenii; a adar voia s poat lucra mai departe în domeniul politicii florentine, independent de oamenii care o conduceau; înseamn c Machiavelli nu a fost omul unui partid sau al unei politici i c a trecut brusc la atitudinea opus ; nu aceasta este linia vie ii lui; deoarece îl pasioneaz cu adev rat ac iunea politic în ea îns i, pentru jocul intereselor i al ambi iilor desf urate i deci pentru dezv luirea omului în toat varietatea lui nea teptat ; aceasta îl atrage. i totu i, Machiavelli nu a voit s r mân neap rat în politic numai pentru atât. Dincolo de curiozitatea moralistului, este preocuparea cet eanului Floren ei, îngrijorat de soarta patriei lui tot mai mult amenin ate de înaintarea du manilor i de poftele reia îi este expus . Omul de ac iune predomin în Machiavelli; gândirea lui politic are o finalitate na ional ; grija de soarta Floren ei îi conduce lecturile istoriei vechi, în care caut o îndrumare i o solu ie; ceea ce înseamn c opera lui este rodul unei dorin e de ac iune politic pe care el însu i nu o putea înf ptui, dar pe care o propunea ca model. Privit în cadrul acestei vie i, opera lui Machiavelli apare a adar necesar . Dac el i-ar fi continuat func ia de Secretar al Republicii sau al Principatului, scrisul nu i-ar mai fi fost o necesitate; înl turat îns din via a public , el trebuie s scrie: mai întâi pentru a folosi bogatul material de observa ie pe care l-a adunat; pentru a continua apoi, pe calea aceasta pe care el o socote te tot atât de eficace ca i ac iunea, drumul unei politici care trebuia s asigure o stabilitate mai mare vie ii statelor italiene i poate o stabilitate maxim prin înf ptuirea unirii lor. Împrejur rile în care apare Principele dovedesc tocmai acest îndoit punct de plecare al scrisului lui Machiavelli. Opera apare men ionat pentru prima oar în aceea i scrisoare adresat lui Francesco Vettori: „ i deoarece Dante spunea c nu exist tiin dac nu p strezi ceea ce ai auzit, mi-am însemnat cele ce am adunat din conversa ia cu ei (cu scriitorii antici) i am alc tuit un opuscul De Principatibus, în care adâncesc cât mi-este cu putin gândurile mele asupra acestui subiect, discutând ce este principatul, de câte feluri este, cum poate fi dobândit, cum se streaz , de ce se pierde. i dac v-au pl cut vreodat capriciile mele, nici acesta nu v va displace; iar unui principe, i mai ales unui principe nou, ar trebui s -i fie binevenit; eu îl adresez M riei

introducere la Il Principe, Firenze, Rinascimento del libro, 1939, p. LX.

9

Sale Giuliano. Filippo Casavecchi l-a v zut; v va putea rezuma în parte i cartea în sine i discu iile pe care le-am avut cu el, de i continui s -l îmbog esc i s -l fac mai frumos” 3 . Rezult din aceste rânduri c opera a fost scris în ultimele luni ale anului 1513; ea era terminat în întregime în decembrie, data scrisorii, dup cum reiese din ultimele rânduri, unde nu poate fi vorba de indicarea unor adaosuri la text, ci de revederea stilului în care fusese redactat. Printr-o analiz minu ioas , Federico Chabod dovede te într-un studiu pre ios, c Machiavelli se refer într- adev r la opera întreag , terminat la acea dat : 4 coresponden a scriitorului în tot cursul anului 1513 i mai ales între iunie i august, dovede te o preocupare politic constant i o nevoie de a discuta cel pu in în scris aceste lucruri; Principele a fost a adar redactat cu necesitate în acest interval de timp, ca expresie al acestui adev rat „furor politicus”; iar scrisorile din primele luni ale anului urm tor, posterioare a adar datei la care se anun Principele, dovedesc o relaxare a preocup rii politice, semn c opera fusese încheiat . Principele este a adar primul rod al singur ii lui Machiavelli; dar redactarea lui rapid se datoreaz i unor anumite împrejur ri externe. În vara aceluia i an 1513 se precizeaz unele planuri politice ale Medicilor, care ar fi trebuit s duc la o schimbare hot rât în soarta Italiei. Leon al X-lea, care apar inea acestei familii, urm rea crearea unui stat alc tuit din provinciile centrale ale Italiei; se vorbea în acest sens de Parma, Piacenza, Modena i Reggio care s-ar fi unit cu Neapole; iar în fruntea noului Stat, Papa l-ar fi ridicat pe Giuliano de Medici, urmând s creeze un Stat similar pentru nepotul acestuia, Lorenzo, c ruia i s-ar fi dat Floren a cu Siena i Piombino. În felul acesta, micile state italiene ar fi fost înglobate în dou unit i mari care ar fi cuprins sudul i centrul Italiei i ar fi format, al turi de Statul papal, posesiuni de fapt unite între ele prin înrudirea conduc torilor lor. Se vorbea insistent de aceste proiecte; i ele îi aminteau lui Machiavelli o alt

3 Letera a Franc. Vettori, cit., în Op.cit., p, 919. 4 Federico Cliabod, Sulla composizione de „Il Principe” di N. Machiavelli, în „Archivum Romamcium”, iulie-sept. 1927, pp. 330 – 383. Studiul este un r spuns lui F. Meinecke, autorul unor cercet ri asupra lui Machiavelli, între care Die Idee der Staatsräson, Berlin, 1924 i traduc tor al Principelui (Der Fürst und kleinere Schriften, Berlin, 1923), care sus inea c lucrarea anun at lui Vettori nu cuprindea opera întreag , ci numai primele 11 capitole, celelalte 15 fiind scrise mai târziu.

10 —

încercare de înf ptuire a unui plan asem tor, cu pu ini ani înainte: încercarea papei Alexandru al VI-lea Borgia, care voia s i întind autoritatea asupra întregii Italii i care sus inea, în acest scop, ac iunea de cucerire a fiului s u Cezar. Machiavelli afl adar de proiectele lui Leon al X-lea; întrerupând atunci redactarea Discursurilor, scrie în câteva luni acel opuscul care trebuia s fie un Manual al principelui nou, al celui care ar fi fost primul conduc tor al Italiei unificate; iar în ar tarea c ilor de urmat pentru realizarea acestui Stat care trebuia s salveze ara de poftele cuceritorilor str ini, i care se impunea a adar mai mult decât oricând în acest moment, Machiavelli î i aminte te de Cezar Borgia pe care îl cunoscuse de aproape i printr-un contact zilnic în cursul ambasadelor sale; în 1502 mai ales, când acesta atinsese punctul culminant al puterii lui. Tot ceea ce Machiavelli putuse s adune în cursul acestei apropieri de Borgia, prin conversa iile diplomatice avute i prin observarea atent a politicii lui, îi revenea acum i se oferea ca substan a doctrinei Principatului nou i unitar. C derea lui Cezar Borgia i moartea lui în 1507, într-o lupt oarecare, pe teritoriul spaniol, unde plecase luat prizonier, nu putuse s anuleze cu nimic semnifica ia faptelor lui anterioare i mai ales semnifica ia na ional a cuceririlor lui; Cezar Borgia nu reu ise din cauza unor împrejur ri externe cu totul întâmpl toare i care îi fuseser defavorabile: moartea prematur a tat lui s u, în primul rând, la data când unirea micilor state era aproape realizat , dar era prea proasp spre a se men ine în fa a unor du mani puternici; iar ace tia s-au ar tat de îndat ce Alexandru al VI-lea a murit. Machiavelli î i d dea seama îns c acestea au fost numai întâmpl ri exterioare; c ceea ce a adar n-a reu it s realizeze Cezar Borgia, va reu i un altul, c ruia soarta îi va fi favorabil pân în ultima clip . Ideea îns i a unirii statelor italiene poate fi îns înf ptuit ; i ea se impune în acest moment care este cel mai greu al Italiei. rii nu-i lipse te, scrie Machiavelli în una din ultimele pagini ale Principelui, materia, ci numai forma:

ea posed materia cea mai bun , c ci poporul ei este viteaz; îi lipse te conduc torul, Principele. Pentru acesta scrie a adar Machiavelli; cartea lui cuprinde reguli de ac iune pentru înf ptuirea a ceea ce cel lalt încercase i dusese numai pân la mijloc… Principele este a adar o carte închinat cuiva, scris pentru cineva anume. Machiavelli vorbe te în scrisoarea citat c tre Vettori, despre Giuliano de Medici; i ine s -i înmâneze opusculul

11

pe care i l-a dedicat, sperând ca prin aceasta s i se deschid din nou cariera politic . Se descoper astfel dubla finalitate a Principelui; scriindu-l, Machiavelli î i exprima preocuparea lui politic constant ; dar dedicându-l lui Giuliano, încearc s adapteze figura Principelui, schi at în opuscul, realit ii politice care i se oferea, i s ating pe aceast cale i scopul care era esen ial pentru el, reintrarea în via a politic . Dac Giuliano însu i, i mai pu in Lorenzo, c ruia la sfâr it îi va fi închinat cartea, nu corespundeau în întregime figurii Principelui, posibilit ile de ac iune ale Medicilor erau în schimb foarte mari în acest moment; prin prezen a lor atât la Roma cât i la Floren a, ei st pâneau cu adev rat punctele strategice ale Italiei peninsulare, i aveau deci posibilitatea de a înf ptui un stat unic. Termenii gulitori din Epistola dedicatorie exprim speran a real pe care Machiavelli putea s-o aib în ac iunea lui Leon al X-lea i în rolul ce i-ar fi fost dat lui Giuliano; iar versurile finale citate din Petrarca indic voin a adânc a înf ptuirii unui ideal; între ace ti termeni extremi se a az aluzia cuprins în încheierea Epistolei, ca expresie a ultimului factor ce a determinat scrierea Principelui:

speran a redobândirii vechii func ii. ci inactivitatea i singur tatea rod sufletul scriitorului; Machiavelli tie c trebuie neap rat s trimit acest opuscul lui Gjuliano i poate tie c pentru aceasta l-a scris în deosebi; c ci î i seama cât îi este de necesar revenirea la Floren a: „m consum, îi scrie lui Vettori, i mult vreme nu mai pot sta, a a” 5 i î i d seama c ar putea fi util, c cei cincisprezece ani în slujba Republicii l-au înv at multe: „oricine ar trebui s fie bucuros, scrie mai departe, s se serveasc de cineva care i-a adunat experien a pe cheltuiala altuia” 6 ; i caut apoi s conving pe Medici c le va fi credincios; a fost întotdeauna astfel i nu va putea tr da nici acum: „iar m rturie a credin ei i a cinstei mele este s cia mea”. Dar Machiavelli nu reu te; el r mâne mai departe în singur tatea de la St. Andrea în Percussina, continuând scrie. Scopul imediat al Principelui r mânea astfel neîmplinit; în schimb, opusculul avea s cunoasc o soart dintre cele mai nea teptate; scris în mod ocazional i în linia preocup rilor politice ale unui florentin clarv tor al situa iei, volumul avea s fie socotit ca un manual de doctrin politic de valoare universal i

5 Lettera a Franc. Vettori, cit., în op.cit, p. 920.

6 Ibid.

12

prosl vit sau respins în consecin . Planul acestei scrieri, de mici propor ii, este unitar; Machiavelli trateaz mai întâi despre Principate în constituirea lor, prin cucerirea anume de provincii noi sau prin formarea lor de la început i în întregime ca Principate noi; aceast prim parte cuprinde nou capitole, iar urm toarele trateaz problemele diferite ce se pun unui stat: ap rarea i puterea de lupt ; statele eclesiastice care nu au nevoie de ap rare; reformele interne care se impun; în sfâr it calit ile unui Principe nou. Dar volumul pune îndeosebi în lumin rolul acestuia din urm ; c ci deasupra împrejur rilor se ridic Principele capabil de a înf ptui ceea ce este mai greu; cartea corespunde astfel just titlului, întrucât nu schi eaz forma unui stat ideal, ci figura Principelui des vâr it. ci pe acesta, Machiavelli îl cunoscuse; figura inspiratoare este Cezar Borgia, f ca totu i semnifica ia operei s se epuizeze în singur con inutul acestei personalit i istorice. Machiavelli i-a exprimat de mai multe ori admira ia pentru Cezar Borgia; la data celor dou misiuni pe care le avusese pe lâng acesta, îl cunoscuse în gloria lui cea mai mare; în 1503, Borgia se intitula: Duce de Romagna, de Valentinois i Urbino, Principe de Andria, Signior de Piombino, Gonfalonier i C pitan general al Bisericii. Într-o mic scriere din acela i an: Del modo tenuto dal Duca Valentino nel trattare i popoli della Valdichiana ribellati, Machiavelli aducea un omagiu deschis metodelor politice ale lui Borgia; în relatarea misiunii avute pe lâng acesta, noteaz aceast tr tur a caracterului: „Nu comunic niciodat niciun lucru decât atunci când îl face, i îl face atunci când nevoia îl constrânge”; într-o scrisoare, Machiavelli m rturise te: „Pe ducele Valentino l-a imita oricând dac a fi principe nou”; în Principe nu ov ie s afirme hot rât c exemplul cel mai bun de urmat, un principe nou îl va g si în ac iunea desf urat de Borgia (cap. VII), în sfâr it, în aceea i relatare a misiunii avute pe lâng el, schi eaz acest portret al lui: „Este un principe foarte str lucit i m re , i atât de curajos în lupte încât nu exist nici o fapt , oricât de mare, care s nu i se par mic ; i nu se opre te niciodat în c utarea gloriei i în dobândirea de state noi, nici nu cunoa te oboseala sau primejdia; ajunge într-un loc înainte de a i se cunoa te plecarea în locul pe care l-a p sit, i se face iubit de solda i; i-a ales oamenii cei mai buni din Italia, iar aceste lucruri, la care se adaug un noroc constant, îl fac s fie victorios i formidabil”. Exemplul lui Borgia este desigur faptul care explic pecetea

13

specific pe care timpurile au pus-o operei lui Machiavelli; judecata aspr pe care posteritatea a rostit-o despre ac iunile

acestui condotier, s-a r sfrânt în mod firesc i asupra Principelui. Credem c putem observa îns aceasta: Machiavelli propune nu un exemplu oarecare, ci un tip de Principe; c ci modul de ac iune al acestui conduc tor dorit de Machiavelli descoper o anumit

în elegere a existen ei, o anumit pozi ie fa de ea. Nu Cezar

Borgia ca atare este a adar exemplul Principelui, ci tipul uman pe care el îl reprezint , a adar linia de via care se desprinde din modul lui de ac iune: i dup cum aceasta dep te linia de via

a unui om oarecare, tot astfel figura Principelui cuprinde pe aceea

a lui Cezar Borgia, dar nu o epuizeaz : o con ine ca exemplu al

unei linii de existen ce- i dovede te semnifica ia ei deplin numai atunci când este în întregimea ei realizat . Figura Principelui se l mure te a adar numai în întregul acestei concep ii care constituie o în elegere a omului i a existen ei în perspectiva politicului. Într-o scrisoare lui Vettori, Machiavelli scrie nu se pricepe la nimic altceva decât la chestiunile care privesc statul: numai despre Stat tie s discute 7 ; iar politica este singura lui hran , adev rata lui voca ie: „quel cibo che solum e mio e che io naqui per lui” 8 . Pe om a adar, îl consider numai sub aceast specie a politicului, în desf urarea ac iunilor lui în acest mod de existen . Analiza diferitelor opere, i îndeosebi a Discursurilor, ne permite s descoperim liniile mari ale acestei concep ii unitare despre existen i despre om sub specia politicului, i s trundem astfel mai just în elesul Principelui. sim la baza gândirii lui Machiavelli constatarea r ut ii esen iale a omului. În poemul L’asino d’oro, întâlnim aceast observa ie: „Un porc nu face r u altuia, i un cerb altui cerb; singur omul îl omoar pe cel lalt, îl r stigne te i îl nimice te” 9 . În Discursuri, aceea i constatare este atenuat : „ i cum natura oamenilor este ambi ioas i b nuitoare…” 10 , spune Machiavelli, pentru a ad uga în Principe (cap. XVII) c oamenii sunt ingra i, schimb tori, ascun i, frico i, doritori de câ tig; aceste însu iri trebuie s le cunoasc principele atunci când îi guverneaz i se

7 Scris, din 9 aprilie 1513, în op. cit., p, 911.

8 Lettera a Franc. Vettori, în op. cit., p. 919.

9 L’asino d’oro, VIII în op. cit., p. 849. 10 Discorsi sopra la prima deca di Tito Livio, opere, cit., v. II, 1939, p. 174.

14 —

I,

29

în

Tutte

le

întreab dac este mai bine s le câ tige iubirea sau s le impun frica; de asemenea cel care se ridic pentru prima oar în fruntea unui Stat, trebuie s aib ca punct de plecare aceea i con tiin clar a naturii omului: „Dup cum dovedesc to i cei care discut asupra vie ii în societate, scrie Machiavelli în Discursuri, i anume în prima Carte, i dup cum m rturise te orice istorie care con ine exemple multe de acest fel, este necesar ca cel care organizeaz o republic i îi alc tuie te legile s -i presupun pe to i oamenii r i i s socoteasc dinainte c ei î i vor ar ta r utatea sufletului lor ori de câte ori vor avea prilejul liber s o fac ; oamenii nu fac niciodat binele, decât dac sunt constrân i de nevoie” 11 . Concep ia lui Machiavelli se va constitui având la începutul ei acest sim precis al realit ii umane; pe care totu i o va vedea i în posibilit ile ei de în are deasupra r ut ii i egoismului ini ial. Constatarea acestei naturi a panului, duce îns la o anumit în elegere a istoriei. Omul în substan a lui spiritual , nu evolueaz ; studiul istoriei este pentru Machiavelli prilejul de a verifica mereu acelea i tr turi esen iale ale sufletului omenesc. Istoria îi apare plin de înv minte tocmai pentru c omenirea este mereu aceea i, nu în faptele ei materiale, dar în semnifica ia lor, a adar în spiritul pe care îl dezv luie. Prefa a la Cartea I a Discursurilor afirm tocmai aceast eternitate a naturii oamenilor, deducând de aici îndemnul i posibilitatea imit rii trecutului; Machiavelli se mir de cei care nu folosesc istoria ca un izvor de exemple i de înv minte, „ca i cum cerul, soarele, elementele, oamenii s-ar fi schimbat ca mi care, ordine i putere, fa de ceea ce erau în antichitate” 12 ; iar în, alt pagin a aceleia i opere g sim:

„deoarece oamenii… s-au n scut, au tr it i au murit întotdeauna în acela i fel” 13 . Concep ia istoriei ca tezaur de exemple pentru ac iunea politic prezent se explic a adar prin pesimismul ini ial al gânditorului; în multe pagini, istoria apare ar tat astfel, misiunea istoricului fiind prin urmare aceea de a lumina trecutul dar de a indica totodat drumurile viitorului: „În a a fel c este or pentru cel care consider atent faptele trecute, s prevad , în orice Stat, pe cele viitoare, i s întrebuin eze acele îmbun iri care au fost folosite i de cei vechi” 14 ; iar mai departe, tot atât de

11 Idem, I, 3, în op.cit., pp. 113–114.

12 Idem, Proemio la Cartea I, în op.cit., p. 102.

13 Idem, I, 11, ibid., p. 140.

14 Idem, I, 39, ibid., p. 196.

15

clar: „Oamenii în elep i obi nuiesc s spun , i nu din întâmplare sau f motiv, c cine vrea s tie ce va fi, trebuie s considere ce

a fost… Aceasta deoarece faptele sunt s vâr ite de oameni, iar

ace tia au avut întotdeauna acelea i pasiuni, astfel c ele vor avea

cu necesitate acelea i efecte” 15 . Dac aceast în elegere a istoriei este cea a epocii, pentru care omul, etern în pasiunile lui, nu este dependent de loc nici de timp, ea ne intereseaz îns i într-un alt sens care ne permite s ducem mai departe aceast schi a gândirii lui Machiavelli. Într-adev r, constatarea c istoria constituie exemplul faptelor prezente, duce

mai departe la ar tarea rolului istoricului: el este singurul om care poate orienta popoarele pe drumul cel bun, deoarece el singur are acea cunoa tere a trecutului care este asemenea unei experien e a prezentului; s nu uit m c exemplele lui Machiavelli, exemple care ilustreaz un principiu de metod politic , sunt luate întotdeauna din istoria veche i din cea modern , reac iile oamenilor ap rând acelea i; astfel c se pare într-adev r c întâmplarea prezent nu a f cut decât s imite faptul istoric antic. Dar dac istoria este astfel un tezaur de în elepciune i de înv tur , iar dac rolul istoricului este de a indica drumul

ac

iunii în prezent; dac este adev rat c „istoria este maestra

ac

iunilor noastre” 16 rezult de aici sensul înalt omenesc al

scrisului lui Machiavelli: pe om îl socote te r u i neschimbat în utatea lui de-a lungul veacurilor; dar aceasta nu înseamn o

concep ie pasiv a societ ii i a sensului istoriei; c ci r utatea esen ial ca i egoismul sau simpla nevoie de ap rare care au dus

la

constituirea societ ilor omene ti apar totu i dep ite; iar omul,

de

i acela i în natura lui substan ial , se înal totu i, prin via a

social îns i, la cunoa terea valorilor, la principiile etice: astfel, dac prima grupare a oamenilor într-o unitate social a avut drept scop numai o ap rare mai eficace împotriva primejdiilor, via a colectiv a produs îns totodat , prin ea îns i, o prim form a con tiin ei etice, anume: „cunoa terea lucrurilor cinstite i bune, cunoa terea justi iei” 17 . Prin via a social , omul se ridic a adar pe aceast treapt superioar în care, renun ând la pofta st pânirii imediate, recunoa te i dreptul celuilalt la posesiune; el nu mai

15 Idem, III, 43, ibid., p. 461.

16 Del mod di traitare i popoli della Valdichiana ribellati, în Tutte le opere, cit., v. II, p. 677.

17 Discorsi, I, 2, în op.cit., p. 109.

16 —

este a adar omul total egoist ar tat la început: existen a în societate a dat o prim finalitate extra-individual ac iunilor lui; i aceasta ne îng duie s vedem în gândirea lui Machiavelli drumul deschis spre cuprinderea idealului. Dac „datoria omului de bine” sau a istoricului, putem spune, este ca „acel bine pe care vitregia timpurilor i a soartei nu i-a îng duit s -l faci tu însu i, s -l ar i îns altora, astfel ca, mul i având aceast posibilitate, unii dintre ei, mai iubi i de ceruri, s -l poat s vâr i” 18 , înseamn c preocuparea constant a lui Machiavelli este aceea a binelui sau, mai exact, a mai binelui pe care-l comport via a în societate, a realiz rii a adar cât mai eficiente a posibilit ilor de bine pe care omul i existenta lui social le cuprind. Pasiunea politic nu este deci la Machiavelli numai o gratuit curiozitate a dezvolt rii inteligen ei i faptei omene ti; ea este, dincolo de un pesimism ini ial, speran a i voin a unei amelior ri a existen ei omului. Dac el este, prin pasiunile lui, acela i în toate timpurile, datoria istoricului i posibilitatea care numai lui îi este dat este aceea de a ar ta cum, pe acest fond ini ial de interese i de egoism, poate s apar totu i mai binele: mai binele în sensul ac iunii mai eficace, al reu itei ei mai certe, i totodat în sensul unei mai des vâr ite organiz ri a conducerii statelor i deci a acelei existen e sociale prin care omul se înal deasupra egoismului ini ial. Punctul de vedere etic lipse te în primele dou etape ale acestei înl uiri de concepte; el este îns prezent în a treia: într-adev r, dac progresul apare în primul rând numai ca reu it mai precis sau ca realizare a unei grup ri sociale mai strânse, aceasta din urm la rândul ei con ine posibilit i de via în linia eticului: deoarece numai în existen a social omul cunoa te binele, adic ac iunea în vederea aproapelui; în m sura deci în care pierderea egoismului ini ial înseamn un progres etic, putem afirma c exist în gândirea lui Machiavelli i o perspectiv a eticului. binele patriei este scopul întregului scris al lui Machiavelli i acesta este totodat scopul spre care trebuie s tind orice ac iune omeneasc , rezult dintr-o serie de pagini ale operelor lui. Astfel, în Discursul asupra reform rii Statului Floren ei, g sim aceste rânduri interesante în care binele f cut patriei apare pe treapta cea mai înalt a valorilor morale: „Eu cred, scrie Machiavelli, c onoarea cea mai mare pe care o pot avea oamenii este aceea pe care în mod firesc le-o d patria lor: cred c binele

18 Idem, Proemio la Cartea II, în op.cit., p. 246.

17

cel mai mare pe care îl putem face i cel mai pl cut lui Dumnezeu, este acela pe care îl facem patriei” 19 ; punând, mai departe, pe creatorii de state i pe legiuitori imediat dup zei, a adar pe treapta cea mai înalt la care se poate ridica omul, Machiavelli indic scopul cel mai de pre spre care trebuie s tind ac iunea omeneasc ; iar un exemplu g sim în Istoriile florentine unde ni se vorbe te despre cei a a numi i „opt sfin i” pe care poporul i-a chemat astfel deoarece, de i luaser averile bisericilor, î i închinaser îns via a întreag patriei: „într-atât acei cet eni pre uiau atunci mai mult patria decât sufletul” 20 . Ac iunea omului este a adar cu atât mai bun cu cât ea urm re te mai mult binele comun: „deoarece nu binele particular, ci binele comun este acela care face gloria cet ilor” 21 ; iar în alt pagin a aceluia i text, Machiavelli va spune c propria lui activitate, el a desf urat-o întotdeauna pentru binele patriei: „îndemnat de acea dorin natural pe care am avut-o întotdeauna, de a s vâr i f nicio ov ire acele lucruri care cred c aduc un bine comun fiec ruia…” 22 ; în sfâr it, începutul Dialogului asupra limbii este tot un elogiu al patriei: ar tând c omul nu are în via a lui o datorie mai mare decât binele patriei întrucât ea ne d ceea ce avem mai bun, Machiavelli, spune: „ i într-adev r acela care prin sufletul i prin ac iunile sale se arat du man al patriei, merit pe drept s fie numit paricid, chiar dac aceast patrie i-ar fi f cut un r u” 23 . Iat cum iubirea patriei apare în aceast gândire drept idealul cel mai înalt; definindu-l, Machiavelli define te treapta cea mai de sus pe care o poate atinge spiritul omenesc: „a voi s fii de folos nu ie, ci binelui comun; nu urma ilor t i singuri, ci Patriei comune”. Odat precizat acest punct, în jurul lui se constituie în mare parte a a numitul machiavelism; i privit astfel, el pierde dintr- odat pecetea pe care diversele epoci i l-au aplicat. C ci dac în ele însele, mijloacele de ac iune recomandate de Machiavelli apar într- adev r condamnabile, ele î i g sesc îns de la început o justificare dac le consider m în acest întreg al gândirii lui. Punctele

19 Discorso sopra îl riformare lo sfato di Firenze, în Tutte le opere, cit., v. II, p. 747.

20 Istorie florentine, în op.cit., v. I, p. 186.

21 Discorsi, II, 2, în op.cit., v. II, p. 252.

22 Idem, Proemio la Cartea II, ibid., p. 101.

23 Discorso o Dialogo interne alla nostra lingua, în op.cit, v. I, p.

713.

18 —

dezvoltate pân aici constituie fundamentul unei concep ii care î i afirm eticitatea prin în area binelui comun la rangul de valoare suprem a omului; urmeaz c seria mijloacelor necesare pentru atingerea binelui comun sau pentru p strarea lui, particip la:

valoarea lui: „machiavelismul” se justific a adar în numele binelui comun. Pentru ap rarea Patriei, orice mijloc este bun, iar r zboiul nu cunoa te reguli atunci când este în joc binele ei. În Istoriile florentine, Machiavelli poveste te cum Rinaldo degli Albizzi s-a adresat ducelui Milanului cerându-i ajutorul pentru lupta lui de eliberare a Floren ei; în argumentele pe care le aduce pentru a ob ine acest ajutor, Rinaldo spune: „Nici un om bun nu va dojeni vreodat pe acela care încearc s i apere patria oricare ar fi modul în care o ap 24 ; iar în Discursuri g sim o afirma ie asem toare pre ioas pentru caracterul absolut al iubirii care se cuvine patriei: titlul cap. 41 al C ii III este el însu i l muritor:

„C patria trebuie ap rat sau prin josnicie sau prin glorie; i în orice fel, ea este bine ap rat …”; iar mai departe, cuvintele sunt tot atât de limpezi: „acest lucru trebuie inut în seam i observat de orice cet ean care trebuie s ia o hot râre pentru patria lui:

deoarece când este vorba de salvarea singur a patriei, nu trebuie mai existe nici o considera iune cu privire la ceea ce este milos sau crud, l udabil sau josnic; ci dimpotriv , l sând la o parte orice alt punct de vedere, trebuie urmat hot rârea care poate s salveze patria i s -i p streze libertatea” 25 . Acest principiu al ap rii patriei în numele ei numai i cu riscul de a c lca regula moral comun , înseamn c binele patriei este el însu i criteriul cel mai just al moralului; este bine ceea ce este folositor patriei, deoarece numai în cuprinsul ei omul dobânde te plin tatea umanit ii lui; i cum libertatea este la rândul ei bunul cel mai adev rat al patriei, ap rarea acestei libert i este pentru Machiavelli datoria cea mai înalt : „sunt drepte numai acele zboaie care sunt necesare” 26 , g sim în Istoriile florentine, ca o confirmare a ridic rii binelui comun la treapta cea mai înalt a eticului. Sunt juste a adar toate mijloacele pentru ap rarea patriei: i iat schi ându-se aici primele puncte ale „machiavelismului”. În

24 Istorie florentine, V, 8, în op.cit., v. I, p. 291.

25 Discorsi, III, 41, Sn op.cit., v. II, pp. 459–460.

26 Istorie florentine, V, 8, în op.cit., v. I, p. 292.

19 —

Discorsi, se afirm c folosirea în el toriei într-o ac iune oarecare este ceva urât, „totu i în mânuirea r zboiului ea este demn de laud i glorioas …” 27 ; i tot aici, vorbind despre uciderea lui Remus de c tre Romulus, Machiavelli afirm acela i principiu:

nimeni nu-l va putea acuza pe uciga dac va considera c ac iunea lui a fost s vâr it spre a întemeia un stat; i adaug acest principiu care apare firesc în dezvoltarea gândirii lui: „Este necesar desigur ca, dac fapta îns i îl acuz , efectul ei s -l scuze” 28 . Exemplele din Principe sunt îns i mai categorice: în cap. VIII, Machiavelli vorbe te despre o cruzime care poate fi numit bun , întrucât este necesar i se exercit numai atât timp cât este necesar ; în cap. XVIII, unde se pune întrebarea dac principele trebuie sau nu s i in cuvântul, i se recomand s se comporte în felul leului i al vulpii, deoarece numai aceste c i îi permit s fie puternic; s nu se team a adar de renumele cruzimii, spune Machiavelli în cap. XVII, dac aceasta îi ajut s st pâneasc poporul; deoarece le va face oamenilor numai bine, întrucât autoritatea lui împiedicând tulbur rile i conflictele, va asigura tuturor o via lini tit în cadrul societ ii; i tim c numai în cuprinsul acesteia omul este, pentru Machiavelli, cu adev rat om. Un principe s aib a adar drept scop numai strarea i m rirea statului; iar mijloacele folosite vor fi bune în sura în care vor împlini acest scop; s nu se team a adar, scrie Machiavelli i în cap. XV, de învinuirile ce i s-ar aduce; ac iunea lui se justific prin rezultatul ei; cu atât mai mult cu cât acesta nu este numai binele individual al Principelui, ci în primul rând binele comun. Pentru a în elege a adar amoralismul pe care îl atinge la un moment dat gândirea lui Machiavelli, trebuie s avem mereu prezent punctul ei de plecare, i anume considerarea vie ii în societate drept bunul cel mai înalt al omului, i deci necesitatea str rii prin orice mijloc a posibilit ilor acestei vie i în formele ei des vâr ite, dintre care cea dintâi este libertatea patriei. i vom în elege mai bine în acest punct gândirea lui Machiavelli dac vom ine seama i de toate împrejur rile politice ale momentului, i anume primejdiile care amenin au libertatea Floren ei i r zboiul continuu între toate statele Italiei; orice mijloc p rea a adar justificat dac el ar fi însemnat o remediere a acestei sfâ ieri

27 Discorsi, III, 40, în op.cit., v. II, p. 458.

28 Idem I, 9, ibid., p. 131.

20 —

reciproce; pasiunea pe care o tr deaz în fiecare pagin gândirea lui Machiavelli este pasiunea i durerea aceluia care cunoa te toat r utatea vremurilor i caut neap rat o salvare. Paginile în care Machiavelli acuz religia i Biserica se l muresc la rândul lor numai în linia acestei înl uiri logice. Dac afirmarea c orice mijloc este bun când e vorba de ap rarea patriei, constituie primul aspect al machiavelismului, denun area puterii Bisericii este un al doilea aspect, explicabil în primul rând prin situa ia special a statelor italiene i dovedind înc odat preocuparea constant a binelui patriei. C ci Machiavelli nu se sfie te s arate adev ratul sens al Papalit ii în acest moment i s indice primejdia pe care ea o înseamn pentru libertatea i unirea Italiei. Atitudinea lui Machiavelli fa de religie i de Biserica Romei este complex dar logic în aspectele ei diferite. Sim ul s u critic foarte ascu it îl face mai întâi adversar al oric rui fanatism religios; de aici ironia cuprins în prima scrisoare cunoscut a lui Machiavelli i referitoare la predicile lui Savonarola; de aici alte aluzii u or ironice la acela i, spre exemplu, în Discursuri, observa ia c poporul Floren ei, care nu pare a fi nici ignorant, nici prost, s-a l sat totu i convins c fratele Girolamo Savonarola vorbe te cu Dumnezeu 29 ; este just c Machiavelli adaug imediat, cu inten ie de scuz , c nu-i revine lui s -l judece pe Savonarola, deoarece „despre un astfel de om nu trebuie s vorbim decât cu respect”. Adversar al fanatismului, Machiavelli pre uie te îns puterea credin ei i institu ia Bisericii în organizarea Statului. Rolul religiei în stat este un punct însemnat al gândirii lui: vorbind despre Numa Pompiliu, observ c organizarea pe care a dat-o religiei a fost mijlocul cel mai bun pentru civilizarea sau pentru îndulcirea moravurilor poporului s u. Religia este în plus mijlocul cel mai sigur pentru a înt ri autoritatea legilor: „ i într-adev r, observ Machiavelli, nu a existat niciodat un legiuitor al poporului care s nu recurg la Dumnezeu; legile nu ar fi altfel acceptate… Deoarece acolo unde lipse te teama de Dumnezeu, statul trebuie s cad sau s se sus in prin teama fa de principe, ceea ce ar înlocui lipsa religiei…” 30 . Men inerea ceremoniilor cultului este a adar necesar întrucât ele servesc spre a ar ta autoritatea divin a

29 Idem, I, 11, ibid., p. 140.

30 Idem, I, 11, ibid., p. 138.

21

legilor. Putem observa u or natura acestei concep ii cu totul laice a religiei: Machiavelli nu discut adev rul ei în sine, întrucât pe el nu-l preocup problema adev rului ci numai aceea a vie ii sociale celei mai des vâr it organizate; în cuprinsul acestei preocup ri îns , religia îi apare a a cum ea a fost utilizat de principi i de st pânitori ai popoarelor, i el recunoa te folosul acestui mod de în elegere a credin ei. Dac religia este îns valorificat în primul rând în semnifica ia ei politic , aceasta nu exclude totu i la un moment dat expresia unei în elegeri mai proprii a religiei în cuprinsul gândirii lui Machiavelli. Într-o pagin destul de nea teptat , intitulat „Îndemn la c in ”, g sim exprimat o adev rat credin :

Dumnezeu este ar tat drept creator al universului în alc tuirea lui admirabil ; iar exaltarea acestei perfec iuni care are drept centru pe om, pentru care totul a fost f cut, este aproape o pagin liric , pre ioas pentru indicarea religiozit ii lui Machiavelli: „Gândi i-v , scrie el, c toate lucrurile f cute i create sunt f cute i create spre binele omului”; i adaug , în spiritul propriu al Rena terii care exalt frumuse ea universului în care îl vede pe Dumnezeu: „…s ridic m ochii spre cer i s consider m frumuse ea acelor lucruri pe care le vedem… A adar totul este creat spre onoarea i binele omului, iar omul singur este creat spre binele i onoarea lui Dumnezeu” 31 . Aceast pagin precizeaz desigur semnifica ia îndoit a religiei în gândirea lui Machiavelli: ea este mijloc de guvernare a popoarelor prin institu ia Bisericii; dar ea exprim totodat admira ia proprie Rena terii în fa a armoniei admirabile a universului; ca i contemporanii s i, Machiavelli vede în Dumnezeu pe f uritorul acestei alc tuiri des vâr ite. Putem spune adar c scriitorul nu este nici în acest punct str in spiritului umanist al vremii. Machiavelli cunoa te sentimentul divinului, dar la aceasta se adaug , ca un rezultat al preocup rilor lui de filosof al politicului, cealalt în elegere a religiei ca mijloc de guvernare, i se adaug în sfâr it, un al treilea punct: rolul recunoscut Bisericii Romei în conducerea destinelor Italiei. Aici preocuparea politic domin ; iar învinuirea adus papalit ii pentru ambi iile ei politice decurge desigur din aceea i iubire a patriei i din aceea i voin a salv rii ei, esen iale gândirii lui Machiavelli.

31 Esortaziono alla penitenza, în op.cit., v. I, p. 174.

22 —

El constat urm toarele: catolicismul nu mai are nici o autoritate în Italia; exemplele rele ale cur ii papale au f cut s dispar orice sentiment religios; în plus, i aici Machiavelli indic faptul care cel mai mult îl preocup , „Biserica a inut i ine acest stat divizat. i într-adev r, nici un stat n-a fost vreodat unit sau fericit dac nu s-a supus cu totul ascult rii unui guvern de republic sau unui principe, cum s-a întâmplat în Fran a i în Spania. Iar cauza pentru care Italia nu este în aceea i situa ie i nu are o republic sau un principe care s-o guverneze, este numai Biserica” 32 . Aceast acuza ie grav adus papalit ii, Machiavelli o explic astfel în continuarea rândurilor citate: Biserica nu a fost, prin autoritatea ei temporal , niciodat atât de puternic încât s ocupe întreaga Italie i s fie în fruntea ei; dar nu a fost nici atât de slab încât s nu lupte împotriva acelui principe care ar fi devenit prea puternic i ar fi amenin at astfel independen a diverselor st tule e. Biserica a adar nu a putut s realizeze unirea Italiei, iar când aceasta ar fi fost posibil , a împiedecat-o. Machiavelli acuz hot rât întreaga politic a papilor; în Istoriile florentine spune c ambi iile acestora i voin a lor de a ap ra credin a au provocat r zboaie nenum rate în Italia, i-l aminte te pe Nicolae al III-lea care a luptat numai pentru gloria lui, sub aparen a luptei pentru m rirea Bisericii 33 ; în Discursuri îns , acuza ia se îndreapt împotriva consecin ei celei mai grave a puterii temporale a papilor, i astfel reg sim prezent , i în discu ia problemei Bisericii, aceea i preocupare esen ial a lui Machiavelli: salvarea Italiei. Discu ia în jurul religiei i a puterii Romei are a adar în esen acest rol de a atrage aten ia asupra unuia dintre obstacolele cele mai mari pe care le întâmpin o unire a statelor italiene. Dup ce a ar tat îns aceast cauz a nenorocirilor patriei lui, Machiavelli va ar ta mijloacele totu i ale unei remedieri a situa iei; i, în primul rând este vorba de organizarea armatelor na ionale. Istoricul florentin a fost dintre cei dintâi care au ar tat primejdia trupelor mercenare; cap. XII din Principe, unde se discut necesitatea armatelor na ionale, cuprinde exemple elocvente de tr ri i uzurp ri s vâr ite de c pitanii de mercenari: un Sforza care se face st pân asupra Milanului dup ce a fost condotier în serviciul acestui stat, sau un Carmagnola care tr deaz interesele Vene iei

32 Discorsi, I, 12, în op.cit., v. II, pp. 142–143.

33 Istorie fiorentine, e, 23, în op.cit., v. I, pp. 83–84.

23 —

în slujba c reia lupta, sunt pentru Machiavelli cazuri recente i semnificative. În Discursuri, problema este reluat : „Principilor de ast zi i republicilor moderne care nu au solda i proprii pentru ap rare i pentru atac, trebuie s le fie ru ine de ele înse i” 34 ; iar în Introducerea la Arta r zboiului, Machiavelli arat leg tura strâns care exist între via a societ ilor i organizarea lor militar , i conclude: „c ci toate artele care se organizeaz într-o societate pentru binele comun al oamenilor, toate orânduirile ei pentru ca oamenii s se team de autoritatea legii i de Dumnezeu, toate ar fi zadarnice dac nu s-ar preg ti ap rarea lor” 35 . Armatele na ionale îi apar a adar necesare în numele aceleia i valori a vie ii sociale care trebuie neap rat men inut i ap rat întrucât ea este, cum am v zut, factorul civilizator al omului. Cunoa tem str duin ele personale ale lui Machiavelli pentru alc tuirea unei asemenea armate; tim c , de acord cu Soderini, el realizeaz la finele lui decembrie 1505 prima armat a Floren ei, organizat dup modelul celor elve iene vestite la aceast dat ; el singur str tuse întreaga Toscan spre a recruta solda i, iar în februarie 1506 avea loc la Floren a prima defilare a celor 400 de oameni pe care reu ise s -i strâng ; în acela i an se alc tuie te o lege a Mili iei citadine care pune în fruntea primei armate pe cei Nou ofi eri ai organiza iei i Mili iei florentine. Machiavelli realizeaz toate acestea prin voin a lui de a crea neap