Niccolò Machiavelli

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Niccolò di Bernardo dei Machiavelli (n. 3 mai 1469, Florența - d. 21
Niccolò di Bernardo dei
iunie 1527, Florența) a fost un diplomat, funcționar public, filozof, om
politic și scriitor italian.
Machiavelli
A fost un exponent de prestigiu al Renașterii italiene. Opera sa capitalăIl
principe ("Principele") este considerată primul tratat modern depolitică.

Cuprins
Biografie
Biografie detaliată
Tinerețea lui Machiavelli
Viața personală - controverse
Opera literară
Principele
Alte opere importante
Scrieri Portret al lui Niccolò Machiavelli de Santi di
Tito (1500)
Note
Date personale
Legături externe Nume la Niccolò di Bernardo dei
naștere Machiavelli
Născut 3 mai 1469[1]
Biografie Florența, Republica
Florentină[*][2]
Născut în micul sat San Casciano in Val di Pesa, la aproximativ Decedat 21 iunie 1527 (58 de ani)[1]
cincisprezece kilometri de Florența, la 3 mai 1469, Niccolò era fiul lui Sant'Andrea in Percussina[*],
Republica Florentină[*][3]
Bernardo Machiavelli (avocat aparținând unei ramure sărăcite a unei
Înmormântat Biserica Sfintei Cruci[*]
influente familii florentine) și al Bartolomeii di Stefano Nelli, ambii de
Părinți Bernardo di Niccolò
familii culte și de origini nobiliare, dar cu puține resurse din cauza unor Machiavelli[*]
datorii ale tatălui. Frați și surori Totto Machiavelli[*]
Căsătorit cu Marietta Corsini[*]
Intrat în serviciul guvernului între 1494 și 1512 în calitate de contabil,
Copii Bernardo Macciavelli[*]
Niccolò Machiavelli a cunoscut succesul după proclamarea Republicii Ludovico Macciavelli[*]
Florentine, în 1498. A fost secretar al „Consiliului celor Zece” (i Dieci Piero Macchiavelli[*]
Guido Machiavelli[*]
della liberta e della pace), consiliu care conducea negocierile
Bartolomea Macciavelli[*]
diplomatice și supraveghea operațiunile militare ale republicii.[4] Printre Cetățenie Republica Florentină[*]
însărcinările sale s-au numărat vizitele la suveranul francez (în 1504, Religie Biserica Romano-Catolică
1510-1511), la Sfântul Scaun (1506), și la împăratul german (1507- Ocupație dramaturg
1508). În timpul misiunilor sale diplomatice a cunoscut mulți dintre om politic
istoric
principii italieni și a putut să le studieze strategiile politice, în special
filozof
cele ale lui Cesare Borgia, care era preocupat, la vremea respectivă, de teoretician politic[*]
extinderea posesiunilor sale în Italia centrală. teoretician militar[*]
traducător
poet

diplomat
Din 1503 până în 1506, Machiavelli a reorganizat apărarea militară a diplomat
scriitor
Republicii Florentine. Deși, în această perioadă, armatele de mercenari
Filosof occidental
erau folosite în mod curent, a preferat să se bazeze doar pe recrutarea de Filosofia renascentistă
localnici pentru asigurarea unei apărări permanente și patriotice a Școală/tradiție Umanism renascentist,realism
bunurilor publice. În 1512, când familia florentină Medici a recâștigat politic, republicanism
renascentist
puterea asupra Florenței și republica a fost dizolvată, Machiavelli a fost
Influențe A influențat
destituit din funcție și arestat pentru scurt timp. A fost închis în Florența,
Xenofon, Polybius, Bacon, Hobbes,
fiind învinuit de o presupusă conspirație împotriva noii puteri. După Rousseau, Gibbon,
Plutarh, Cicero,
eliberarea sa, a fost exilat și detașat în San Casciano, unde și-a scris cele
Tacitus, Titus Livius David Hume, John
mai importante lucrări. În ciuda încercărilor sale de a câștiga încrederea Adams, Nietzsche
casei de Medici, nu a revenit niciodată la poziția înaltă pe care o deținuse Semnătură
în cadrul guvernului anterior. Când republica a fost reinstaurată pentru
scurt timp, în 1527, a fost suspectat de mulți republicani că ar susține
casa Medici. A murit la Florența, pe 21 iunie 1527, și este îngropat în
Prezență online
Internet Movie Database
bazilica Santa Croce.
Modifică date / text

Biografie detaliată
Viața sa se divide în trei perioade; fiecare din elereprezentând chiar istoria Florenței.
Tinerețea sa coincide cu măreția Florenței ca putere italiană, sub mandatul lui
Lorenzo de Medici, Magnificul. Căderea familiei Medici a avut loc în 1494, iar în
același an Machiavelli se integra în serviciul public. În timpul carierei sale de ofițer,
Florența a fost liberă sub guvernarea unei republici, care a durat până în 1512, atunci
când familia Medici a revenit la putere și Machiavelli și-a pierdut postul. Familia a
guvernat Florența între 1512 și 1527, când au fost din nou îndepărtați de la putere.
Aceasta a fost perioada de activitate literară a lui Machiavelli și bineințeles a
creșterii influenței sale. A murit la 58 de ani, fără a-și mai recupera poziția în
guvern.

Tinerețea lui Machiavelli

Chiar dacă există puține dovezi din timpul tinereții lui Machiavelli, Florența acelor
timpuri era atât de cunoscută încât este ușor de imaginat climatul în care tânărul
cetățean și-a dezvoltat personalitatea. Florența era un oraș în care se înfruntau două
curente de opinii, unul reprezentat de austerul Girolamo Savonarola și celălalt de
Lorenzo de Medici, iubitor al splendorii. Deși puterea lui Savonarola asupra averilor
Niccolò Machiavelli
Florenței era imensă, nu se pare a fi fost de prea mare importanță pentru
Machiavelli, care îl menționează în Principele ca un profet înfrânt și dezarmat. Pe de
altă parte, măreția mandatului lui Lorenzo îl impresionează puternic pe Machiavelli, ajungând inclusiv să dedice Principele nepotului
acestuia. Machiavelli a fost considerat unul din marii scriitori în colegiul său. A fost un scriitor și un militar foarte cunoscut care a
avut influență în umanism.

Viața personală - controverse

Se cunosc puține lucruri despre viața personală a lui Niccolò Machiavelli. În 1501, pe când avea 32 de ani, s-a căsătorit cu Marietta
Corsini, care i-a dăruit patru fii și două fiice. Unul din nepoții săi, Giovanni Ricci, a salvat multe din manuscrisele și scrisorile sale.
Sebastian de Grazia, unul din biografii lui Machiavelli, în cartea "Machiavelli in Hell",[5] ne oferă câteva amănunte privind căsătoria
lui Machiavelli. Conceptul de dragoste înainte de căsătorie este de dată relativ recentă în istoria civilizației umane. În Florența
secolului al XVI-lea, căsătoriile se făceau în urma unui aranjament pe bază de contract. Practic, un intermediar aranja căsătoria dintre
două persoane, pe baza statutului social, averii familiilor celor doi, dotei miresei, și eventual, a poziției sociale a mirelui. Este cert că
nici căsătoria dintre Niccolò Machiavelli și Marietta Corsini nu a făcut excepție de la regulă. De Grazia scrie că în anul 1502, părinții
lui Machiavelli erau deja decedați, și că negocierea contractului de căsătorie s-a făcut în baza înaltei funcții pe care o deținea acesta și
a dotei Mariettei. Se cunosc extrem de puține amănunte privind relațiile dintre Machiavelli și soția sa. Din cele peste 300 de scrisori
care s-au păstrat, publicate în volumul "Machiavelli și prietenii săi", nici una nu este adresată soției sale[6]. În schimb, s-a păstrat o
scrisoare din 1503, scrisă de Marietta, singura păstrată, în care aceasta se arată îngrijorată de problemele lui de sănătate, afirmând că
îi simte lipsa. De asemenea amintește de fiul ce tocmai se născuse, spunând că: "de când mi-am dat seama cât de mult îți seamănă, cu
atât mai mult îmi place", adăugând că ar dori ca acesta să-i scrie mai des, pentru ca în final să-i spună: "nu uita să te întorci acasă".
Cu toate că absențele lui Machiavelli de acasă erau destul de lungi, relațiile dintre cei doi erau se pare, bazate pe afecțiune și respect.
Cercetătorii afirmă că în acea epocă, corespondența dintre soți era ceva neobișnuit. Într-o scrisoare din 1527, către fiul său Guido,
Machiavelli se exprimă în termeni plini de respect față de soția sa, numind-o Madonna Marietta. Deși despre viața sa conjugală se
cunosc extrem de puține amănunte, în schimb, se cunosc foarte multe despre aventurile sale extraconjugale. Machiavelli avea se pare,
o deosebită slăbiciune pentru femei, multe din aventurile sale fiind pomenite cu lux de amănunte în corespondența sa. Prima aventură
extraconjugală certă datează din 1510, o anume Jeanne de Lyons fiind menționată într-o scrisoare a unui anume Giovanni Girolami.
Este menționată și o prostituată, La Riccia, pe care Machiavelli o vizita des. Această La Riccia, este pomenită în șase scrisori ale lui
Machiavelli. În 1510, acesta este acuzat în fața Consiliului, printr-un denunț anonim, de sodomie heterosexuală cu La Riccia, prin
aceasta înțelegându-se sexul oral și contactul sexual anal. În acea perioadă, peste tot în Europa, inclusiv în Florența, actele de
sodomie, de gen (între bărbați) sau de mod (între bărbați și femei), erau pedepsite cu moartea, cu sau fără mutilare prealabilă,
pedeapsa curentă fiind arderea pe rug. Inchiziția veghea ca doctrina bisericii catolice să fie respectată cu strictețe. Aceste denunțuri
anonime erau destul de frecvente în epocă, fiind adesea folosite pentru eliminarea adversarilor politici. Un cercetător contemporan,
Michael Rocke, a investigat cu mijloace moderne arhiva Oficialilor Nopții ("Ufficiali di notte"), o instituție represivă, menită să
instrumenteze cazurile de sodomie în Florența, stabilind că timp de 70 de ani, între 1432 și 1502, timp în care această instituție a fost
activă, au fost investigate cca. 16 000 de cazuri de sodomie, 3 000 de persoane fiind condamnate. La un oraș cu cca. 40 000 de
locuitori, în 70 de ani, ar însemna cca. 42 de condamnări anual, adică aproape 1 la mie din populația orașului. [7] Ca și procesul
intentat lui Leonardo da Vinci în 1476, pentru sodomie homosexuală, și acest dosar a fost clasat, din lipsă de dovezi și pentru că era
nesemnat, fără a afecta în vreun fel cariera lui Machiavelli, care a continuat să o frecventeze asiduu pe această La Riccia. Într-o
scrisoare adresată lui Francesco Vettori (1474-1539), politician și diplomat din Florența, Machiavelli vorbește despre o altă "cucerire"
a sa, căreia nu-i dă numele, și despre care afirmă că ar fi sora unui prieten, pe care a părăsit-o soțul. În fine, ultima din amantele mai
cunoscute ale acestuia, și ea pomenită destul de des, este actrița Barbera Raffacani Salutati. Vettori, într-un schimb de scrisori din
1523, în care își împărtășeau reciproc aventurile extraconjugale, avea să-i scrie: "dacă ai fi știut cum ești, n-ar fi trebuit să te fi
căsătorit niciodată". În ciuda acestor fapte evidente, cercetate și analizate în amănunt de istorici, un profesor de la Princeton,
Maurizio Viroli, în lucrarea "Zâmbetul lui Machiavelli"[8], afirmă că: „Machiavelli singur a recunoscut că era homosexual. Era
angajat într-o relație cu un bărbat mai tânăr.” Profesorul Viroli se referă la Francesco Vettori, făcând aceste afirmații pe baza unei
"interpretări personale" a două scrisori ale lui Machiavelli adresate acestuia.

Opera literară

Principele
Articol principal: Principele.
De-a lungul carierei sale, Machiavelli a căutat să creeze un stat capabil de a rezista atacurilor externe. Scrierile sale tratează
principiile pe care este bazat un asemenea stat și modalitățile prin care aceste principii pot fi implementate și menținute. În opera sa
cea mai cunoscută, Principele (1513), descrie metodele prin care un principe poate dobândi și menține puterea politică. Acest studiu,
care a fost privit, adeseori, ca o sprijinire a tiraniei și despotismului unor conducători, precum Cesare Borgia, este bazat pe credința
lui Machiavelli că un suveran nu este constrâns de normele etice tradiționale: “Se pune astfel problema dacă este mai bine să fii iubit
decât temut, sau invers. Răspunsul este că ar trebui să fii și una și alta; dar întrucât este greu să împaci aceste două lucruri, spun că,
atunci când unul din două trebuie să lipsească, este mult mai sigur pentru tine să fii temut decât iubit.” În viziunea sa, un principe ar
trebui să fie preocupat doar de putere și să se supună doar regulilor care duc spre succes în acțiunile politice. Machiavelli credea că
aceste reguli pot fi descoperite, prin deducție, din practicile politice ale vremii, ca și ale perioadelor anterioare.
Alte opere importante
Formularea de către Machiavelli a principiilor istorice inerente într-o guvernare romană pot fi găsite în al său Discurs asupra
primelor zece cărți ale lui Titus Livius (1513-1521). În studiul său, Machiavelli se îndepărtează de conceptele teocratice medievale
asupra istoriei, atribuind evenimentele politice, într-o mai mare măsură, capriciilor omenești și elementului neprevăzutului. Printre
celelalte lucrări ale sale se numără Arta războiului (1521), care descrie avantajele recrutării asupra trupelor mercenare. Istoriile
florentine (1520-1525) interpretează cronicile orașului, din punct de vedere al cauzalității istorice. Machiavelli a fost, de asemenea,
autorul biografiei Viața lui Castruccio Castracani(1520), precum și al câtorva poeme și o serie de piese de teatru, dintre care cea mai
cunoscută e Mătrăguna (1524), o critică acidă și obscenă a corupției societății italiene contemporane. Multe dintre scrierile sale au
anticipat formarea statelor naționaliste.

Numele său este și folosit, sub forma de machiavelism, pentru a descrie principiile puterii politice, iar persoanele care folosesc aceste
principii în viața politică sau personală sunt numiți frecvent machiavelici.

Scrieri
Cele mai importante scrieri ale sale, în ordine cronologică, sunt:

1512/1516: Belfagor
1513: Dialogo intorno alla nostra lingua("Dialog despre limba noastră")
1520: Vita di Castruccio Castracani da Luca("Viața lui Castruccio Castracani da Luca")
Lettere familiari ("Scrisori de familie")
1520/1525: Le istorie fiorentine ("Istoriile florentine")
1521: Sette libri dell'arte della guerra("Șapte cărți despre arta războiului")
1524: La mandragola ("Mătrăguna")
1531: Discorsi sopra la prima deca di Tito Livio ("Discursuri asupra primei decade a lui Titus Livius")
1532: Il principe ("Principele").

Note
1. ^ a b http://www.treccani.it/enciclopedia/niccolo-machiavelli_%28Dizionario-Biografico%29/(http://www.treccani.it/enc
iclopedia/niccolo-machiavelli_%28Dizionario-Biografico%29/)Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
2. ^ „Niccolò Machiavelli” (https://d-nb.info/gnd/118575775), Gemeinsame Normdatei, accesat în 10 decembrie 2014
3. ^ „Niccolò Machiavelli” (https://d-nb.info/gnd/118575775), Gemeinsame Normdatei, accesat în 30 decembrie 2014
4. ^ Edgar Quinet, Opere alese. Revoluțiile din Italia, vol. I, Editura Minerva, București, 1983, p. 231.
5. ^ De Grazia, Sebastian.Machiavelli in Hell. New York: Vintage Books, 1989.
6. ^ Atkinson, James B. and David Sices eds.Machiavelli and His Friends: Their Personal.
7. ^ Michael Rocke, A critique of Forbidden Friendships: Homosexuality and Male Culture in Renaissance Florence,
Oxford University Press, 1996, ISBN-10: 0195122925 | ISBN-13: 978-0195122923.
8. ^ Maurizio Viroli.Niccolo's Smile: A Biography of Machiavelli. Translated Antony Shugaar. New York: Farrar, Straus &
Giroux, 2000. xv + 271 pp. $25.00 (cloth),ISBN 978-0-374-22187-4

Legături externe
it Machiavelli, the cronological archives
en Machiavelli
en The Life and Work of Niccolò Machiavelli

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Niccolò_Machiavelli&oldid=12467550

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 25 noiembrie 2018, ora 21:13.

Acest text este disponibil sub licențaCreative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice
; pot exista și clauze
suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.