LORENZO DE MEDICI

Lorenzo de' Medici (n. 1 ianuarie 1449 - d. 9 aprilie 1492[2]) a fost un politician italian și conducător al
Republicii Florentine în timpul Renașterii italiene. Cunoscut și sub numele de Lorenzo Magnificul (Lorenzo
il Magnifico) de către florentinii contemporani, a fost diplomat, politician și un cunoscut îndrumător al
savanților, artiștilor și poeților. Viața sa poate fi asociată cu apogeul Renașterii italiene timpurii, iar
moartea sa a marcat încheierea epocii de aur a Florenței.
Cuprins
 1Copilăria
 2Activitatea politică
 3Renașterea italiană
 4Ultimii ani
 5Opera literară
o 5.1Scrieri
 6Căsătoria și copiii
 7Note
 8Legături externe

Copilăria[modificare | modificare sursă]

Lorenzo de' Medici s-a născut la 1 ianuarie 1449, într-una dintre cele mai bogate familii florentine,
proprietară a băncii Medici cu filiale în întreaga Europă. Bunicul lui Lorenzo, Cosimo de Medici „Părintele
Patriei”, a fost primul membru al familiei Medici care a combinat funcționarea Băncii Medici cu
conducerea Republicii Florentine. Cosimo a fost unul dintre cei mai bogați oameni din Europa și a cheltuit
o mare parte din averea sa în guvernare și în filantropie. Tatăl lui Lorenzo, Piero I de' Medici, cunoscut și
sub numele de „Piero Gutosul”, a fost, de asemenea, protector al artelor și un mare colecționar. Mama
lui Lorenzo, Lucrezia Tornabuoni a fost poetă și scriitoare de sonete.

Lorenzo a fost considerat cel mai deștept dintre cei cinci copii ai lui Piero și a Lucreziei, el fiind instruit de
diplomatul Becchi, care l-a iniția în studiul latinei și al autorilor clasici. Văzând un viitor strălucit pentru
copilul său, Piero de' Medici l-a trimis pe Lorenzo în mai multe misiuni diplomatice importante, pe când
era încă un copil.
Activitatea politică[modificare | modificare
sursă]

Lorenzo de' Medici,

bust din teracotă, de Verrocchio

Începând cu 1464, când tatăl său îi urmează lui Cosimo de' Medici, Lorenzo primește diverse misiuni
diplomatice. Una din acestea a constat în a apăra, în fața papei, legitimitatea lui Galeas-Maria Sforza ca
duce de Milano.

În anul 1469, la vârsta de douăzeci de ani, Lorenzo își asumă rolul de lider de stat după moartea tatălui
său. Cu toate că Florența a inflorit sub domnia sa, Lorenzo a condus ca un despot iar oamenii au avut
parte de puțină libertate politică. Acest lucru făcea ca familiile rivale să devină dușmanii înverșunați ai
Medicilor.

Pe 26 aprilie 1478, în duminica Paștelui, într-un incident rămas în istorie sub numele de Conspirația Pazzi,
un grup de conspiratori, care includea membrii din familia Pazzi, sustinuți de Arhiepiscopul din Pisa și de
Papa Sixtus al IV-lea, i-au atacat pe Lorenzo și pe fratele său Giuliano, în catedrala din Florența. În urma
atacului, Giuliano a murit iar Lorenzo a scăpat doar cu o rană. Conspirația a atras o pedeapsă brutală prin
executarea tuturor membrilor care au fost implicați.

În urma Conspirației Pazzi, familia Medici și florentinii au suferit mânia Vaticanului. Papalitatea a confiscat
toate activele Medicilor pe care le-a putut găsi, l-a excomunicat pe Lorenzo și întregul guvern florentin și
în cele din urmă a pus întregul oraș sub interdicție. Când aceste mișcări ale Papei au avut un efect redus,
Papa Sixtus a format o alianță militară cu Regele Ferdinand I, numindu-l pe fiul sau, Alfonso, Duce de
Calabria, să conducă o invazie împotriva Republicii Florentine.

Lorenzo a adunat cetățenii și a cerut sprijinul din partea partizanilor Medici din Bologna și Milano, însă
doar datorită diplomației sale a reușit să rezolve criza, călătorind personal la Napoli unde a încheiat un
tratat de pace. Acest succes i-a permis lui Lorenzo să asigure schimbările constituționale din cadrul
guvernului florentin și a dus la sporirea propriei puteri.

Lorenzo, ca și bunicul său Cosimo de Medici, a urmărit o politică de menținere a păcii și a restabilit un
echilibru de putere între statele din nordul Italiei, reușind să mențină departe de Republică, celelalte
state europene importante, cum ar fi Franța și Sfântul Imperiu Roman. Lorenzo a menținut relații bune cu
sultanul Mahomed al II-lea al Imperiului Otoman, prin comerțul maritim care reprezenta o sursă de
bogăție pentru florentini.

Renașterea italiană[modificare | modificare

sursă]

Portretul lui Lorenzo de' Medici, de Girolamo Macchietti (jumătatea secolului al XVI-lea), Galeria Uffizi

Datorită lui Lorenzo, capitala Republicii atinge maxima sa frumusețe, impunându-se pe plan economic și
cultural, nu doar în Italia, ci în întreaga Europă. Florența devenise leagănul Renașterii italiene și centrul
unde iradia civilizația renascentistă. Grijile sale pentru Florența au încurajat și au asigurat o înflorire
artistică fără precedent. Literat și poet, colecționar de obiecte prețioase și de statui antice, descoperitor
de noi talente, Lorenzo a promovat la cel mai înalt nivel literatura și artele. La curtea sa au trăit și au creat
personalități renumite precum: Luigi Pulci, Poliziano, Marsilio Ficino, Cristoforo Landino și Pico della
Mirandola. Pentru el au lucrat cei mai mari artiști ai timpului, precum Botticelli - exponent de vârf al
culturii perioadei respective-, Pollaiolo, Andrea Verrocchio, Ghirlandaio, Leonardo da Vinci și
Michelangelo, pe care Magnificul îi ținea aproape de el, la palatul din Via Larga.

Ultimii ani[modificare | modificare sursă]

în timpul mandatului său, mai multe sucursale ale băncii familiei s-au prăbușit din cauza creditelor
neperformante iar în ultimii ani, au intrat în dificultăți financiare, Lorenzo recurgând la deturnarea
fondurilor de încredere și de stat.

Lorenzo de'Medici a murit în noaptea de 8 aprilie sau în dimineața de 9 aprilie 1492, la vila familiei din
Careggi. Savonarola l-a vizitat pe muribund pe patul de moarte. Conform scrisorilor martorilor din
noaptea aceea, Lorenzo a murit consolat, după ce Savonarola i-a dat binecuvântarea. În noaptea când
acesta a murit, un fulger a lovit tunul bisericii Santa Reparata. El și fratele său Giuliano sunt îngropați într-
o capelă proiectată de Michelangelo, situată în partea de nord de Biserica San Lorenzo.