CULTURA ROMÂNĂ –

CULTURĂ EUROPEANĂ

Sandu Sebastian
Probleme
Caracteristici
Etape
Mari
realizări/capodopere ale
literaturii române
Personalități marcante
Concluzii/specificul
culturii române
1
Pagină
Caracteristici
Cultura României este ansamblul de valori materiale și
spirituale produse pe teritoriul României.
România are o cultură distinctă, care este produsul geografiei
și evoluției sale istorice aparte.
Este considerată a fi un punct de întâlnire a trei regiuni:
Europa Centrală, Europa de Est și Europa de Sud-Est, dar nu
se poate încadra integral în vreuna dintre ele.
Identitatea românească a fost formată pe un substrat din
amestecul elementelor dacice și romane, cu multe alte
influențe ale unor civilizații cu tradiții și culturi diferite.
În antichitate și în evul mediu, cele mai semnificative
influențe au fost din partea popoarelor slave care au migrat
în spațiul românesc și care s-au format în apropierea ei - în
Bulgaria, Serbia, Ucraina, Polonia și Rusia, a elenilor din
Imperiului Bizantin și mai apoi, sub protecție turcă, din
cartierul Fanar din Constantinopol, a Imperiului Otoman, de
la maghiari, precum și de la germanii care trăiesc în
Transilvania.
Cultura modernă română a apărut și s-a dezvoltat în ultimii
aproximativ 250 ani sub o influență accentuată din partea
2
Pagină
culturilor din Europa Apuseană, în special, cultura franceză și
cea germană.
În plus, sub influența culturii bizantine, prin intermediul celei
slavone (la rândul ei influențată de tradiția bizantină),
românii sunt primul și singurul popor creștin ortodox dintre
celelalte neamuri neo-latine, care sunt catolice.

Etape
Pe plan cultural, alinierea europeană a României este
evidentă. Au existat 4 momente unice ale sincronizării culturii
româneşti cu cea europeană:
Primul moment îl reprezintă apariţia tiparului, la începutul
secolului al XVI-lea. Prima tipografie românească este cea de
la mânăstirea Dealu, din Ţara Românească, din 1508, care a
tipărit cărţi în limba slavonă. Tiparul fost (re)descoperit în
Germania, în circa anul 1450 de către Johann Gutenberg. În
Transilvania, saşii, vrând să convertească românii ardeleni la
protestantism, le tipăresc cărţi bisericeşti în limba românâ.
Faptul cultural cel mai important este opera tipografică a
diaconului Coresi, care, prin cărţile sale, a contribuit la
crearea şi răspândirea limbii române literare, facilitând
unitatea lingvistică a poporului român dar și apariția limbii
române literare.
3
Pagină
Coresi a fost un diacon ortodox, traducător și meșter tipograf
român originar din Târgoviște. Este autorul primelor cărți în
limba română. A editat în total circa 35 de titluri de carte,
tipărite în sute de exemplare și răspândite în toate ținuturile
românești. Prima lucrare tipărită în limba română a apărut în
Transilvania, la Sibiu, în 1544 (Catehismul românesc).
Cel mai vechi document scris în limba română este
”Scrisoarea lui Neacșu” din 1521, scrisă cu caractere chirilice
și se referă la mișcările militare ale Otomanilor la Dunăre și
trecerea lui Mohammed-Beg prin Țara Românească.
Al doilea moment important este în secolul al XVII-lea în
Moldova, când civilizaţia occidentală îşi arată adevărata
influenţă asupra românilor prin polonezi. Popor de cultură
europeană, datorită culturii lor latine, polonezii au, încă din
veacul al XVI-lea, o mare influenţă asupra spaţiului carpato-
dunărean.
Grigore Ureche, Costineştii, mitropolitul Dosoftei şi alţii sunt
mai mult sau mai puţin familiarizaţi cu cultura polonă, ştiu
însă limba poloneză şi pe cea latină, în care puteau citi mai
mult. În jurul lor, alţii cărturari învaţă câteva lucruri de la ei.
Ion Neculce, de exemplu, deşi nu cunoştea vreo limbă
străină, era un om ,,cultivat”.
Aceşti cărturari, împreună cu principele Dimitrie Cantemir,
cosmopolit, având o vastă cultură europeană, constituie o
4
Pagină
veritabilă mişcare culturală capabilă să sincronizeze Ţările
Române cu Europa.
Al treilea moment - Epoca fanariotă a rupt Ţările Române,
pentru circa 100 de ani, de cultura europeană. Iluminismul,
expresie a spiritului european, a fost totuşi prezent la noi, în
special prin Şcoala Ardeleană, promotoare a ideologiei
naţionale.
Iluminismul numit și Epoca Luminilor sau Epoca Rațiunii este
o mișcare ideologică și culturală, antifeudală, desfășurată în
perioada pregătirii și înfăptuirii revoluțiilor din sec. XVII-XIX în
țările Europei, ale Americii de Nord și ale Americii de Sud și
având drept scop crearea unei societăți „raționale”, prin
răspândirea culturii, a „luminilor” în mase.
Iluminismul este o replică la adresa barocului, în încercarea
de a înlătura dogmele religioase și de a propaga luminarea
maselor pe baza experienței proprii. Iluminismul a pretins
eliberarea ființei umane de sub tutela sa autoindusă, tutela
fiind incapacitatea ființei umane de a-și folosi abilitățile
cognitive în lipsa instrucțiunilor de la o altă persoană.
Al patrulea moment - La mijlocul secolului al XIX-lea, reluarea
legăturilor dintre Ţările Române şi Occident a fost meritul
aşa-numitei generaţii paşoptiste.
Pleiada fruntaşilor revoluţiei române de la 1848,
5

reprezentată de personalităţi ca Nicolae Bălcescu, Mihail

Pagină
Kogălniceanu, fraţii Brătianu, fraţii Golescu etc, a creat
mişcarea politică numită paşoptism. Plecaţi la studii în
străinătate, tinerii români (numiți ,,bonjurişti”) au adus din
vest învăţătură şi soluţii pentru întemeierea unui stat
naţional modern.
Mulţi dintre ei erau membri ai unor loji masonice franceze,
aveau legături cu cercurile politice radicale sau chiar
socialiste și erau prieteni cu ilustre personalităţi franceze
(Jules Michelet, Edgar Quinet), fapt care a avut beneficii
pentru românii de acasă. Cea de a doua jumătate a secolului
al XIX-lea stă, de asemenea, sub influenţa Vestului, într-o
fecundă competiţie pe care o exercită civilizaţia franceză şi
cea germană. Personalităţi precum Vasile Conta, Vasile
Alecsandri, Petre P. Carp, Titu Maiorescu, A.D. Xenopol, Ioan
Slavici, Petru Poni şi mulţi alţii sunt absolvenţi ai
universităţilor franceze şi germane.
Ei sunt cei datorită cărora a pornit revoluția de la 1848, iar în
1859 cele două principate s-au unit.
În această perioadă, Intelectualii români şi-au pus întrebări
privind corectitudinea căii alese în celebra teorie a formelor
fără fond, una dintre cele mai interesante controverse ale
istoriei şi culturii române. Ea a fost enunţată iniţial de Ion
Heliade Rădulescu, Alecu Russo, Barbu Catargiu, Ion Ghica,
Mihail Kogălniceanu, dar junimiştii au sistematizat în formula
6

cea mai potrivită. Titu Maiorescu, în celebrul articol ,,În

Pagină
contra direcţiei de astăzi în cultura română”, expune
principalele idei:
A) Societatea română modernă era considerată o imitaţie a
celei occidentale.
B) Exponenţii acestei mişcări, tinerimea imigrantă, au
împrumutat efectele civilizaţiei occidentale, numai formele,
nu şi fundamentele ei istorice necesare, fondul.
C)Principalele instituţii româneşti moderne sunt moarte,
pretenţii fără fond.
Într-o oarecare măsură, teoria formelor fără fond este
valabilă şi astăzi, după aproape 150 de ani de la enunţarea ei.
Prima jumătate a secolului al XX-lea s-a impus prin
sincronizarea culturii şi civilizaţiei româneşti cu civilizaţiile şi
culturile apusene. D. Gusti, P.P. Negulescu, Simion
Mehedinţi, Dan Barbilian, Lucian Blaga, Al. Rosetti sunt doar
câţiva dintr-o pleiadă strălucită de savanţi integraţi în spiritul
european. Procesul este, în mod firesc, bivalent. La începutul
secolului al XX-lea, Occidentul beneficiază de contribuţia unor
mari personalităţi de origine română: contesa Anna de
Noailles, Martha Bibescu, Emil Racoviţă, Aurel Vlaicu, Henri
Coandă, Traian Vuia.
Această perioadă este considerată de mulți ca fiind epoca de
aur a culturii române și este perioada când aceasta a atins
7

nivelul său maxim de afirmare internațională în armonie cu

Pagină
tendințele culturale europene. Cel mai de seamă artist
plastic, și care a ocupat un loc deosebit în istoria artei
mondiale, a fost sculptorul Constantin Brâncuși, o figură
centrală a mișcării artistice de avangardă și un pionier al
captărilor, inovator în sculptura mondială prin imersiunea în
sursele primordiale ale creației populare.
De asemenea, George Călinescu a fost un strălucit critic
literar și un scriitor complex, autor al monumentalei „Istorii a
literaturii române, de la origini până în prezent”.
Inginerul Henry Coandă a creat avionul cu reacţie,
naturalistul Emil Racoviţă a pus bazele biospeologiei (ştiinţa
studierii vieţii din peşteri), Dimitrie Gusti a creat o şcoală
sociologică de studiere a satelor româneşti, ajunsă model
pentru sociologia europeană.
Trăsăturile culturii interbelice au fost:
- protestul față de război, față de uniformizare și
tehnicizare
- căutarea unoi noi forme artistice
- apariția culturii de masă
Perioada aceasta a dus la decăderea culturii
tradiționale, încurajarea consumului de masă,
standardizarea gusturilor publicului si la impunerea unor
modele comportamentale noi.
8
Pagină
Perioada interbelică (1918 – 1944) s-a caracterizat, pe plan
european, prin înfrângerea Germaniei, prăbușirea Imperiului
Austro-Ungar și revoluția din Rusia, iar pe plan local prin
promovarea unității naționale și a integrării în ritmul
european de modernizare.
Cultura europeană a secolului al XX-lea a fost influențată de
schimbările în modul de viață și mentalitatea oamenilor,
produse de Primul Război Mondial.
În acea perioadă au existat două orientări în cultura română,
una care îi grupa pe intelectualii numiţi europenişti şi alta pe
cei tradiţionalişti.
Europeniştii considerau că România trebuie să se dezvolte
din punct de vedere economic, social şi cultural urmând
modelul Europei occidentale. Liderul europeniştilor era
criticul literar Eugen Lovinescu, care, în lucrarea Istoria
civilizaţiei române moderne, a expus teoria sincronismului.
Lovinescu i-a criticat pe cei care idealizau lumea rurală
românească şi a considerat că civilizaţia română modernă s-a
născut odată cu începuturile contactelor culturale cu Europa
occidentală, din prima jumătate a secolului XIX. Lovinescu a
utilizat termenul de sincronism pentru a denumi recuperarea
decalajului dintre civilizaţia românească şi ce a Europei
occidentale.
9
Pagină
 Elitele din secolul XIX au reuşit să şteargă enormele diferenţe
dintre România şi occident prin adoptarea instituţiilor şi
moravurilor din ţările occidentale puternic industrializate şi
urbanizate. La început preluarea a fost pur şi simplu imitaţie
superficială şi neselectivă, dar ulterior ea s-a transformat într-
o adaptare a civilizaţiei occidentale la cea românească.
Lovinescu arăta că în perioada interbelică civilizaţia
românească ajunsese să semene din ce în ce mai mult cu cea
occidentală. Clasele sociale urbane, adică burghezia şi
intelectualii, au avut şi vor avea rolul de a promova civilizaţia
occidentală în rândurile românilor.
Principalele reviste ale europeniştilor au fost Sburătorul şi
Contimporanul. Aici au publicat Ion Barbu, Camil Petrescu,
George Bacovia, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Tudor Vianu,
George Călinescu.

Tradiţionaliştii căutau modele pentru dezvoltarea României

în trecutul autohton. Ei considerau că civilizaţia românească
este predominant rurală, astfel că importurile culturale din
Occidentul urbanizat nu se potrivesc specificului nostru
naţional. Cei mai muţi tradiţionalişti s-au grupat în jurul
revistei Gândirea, condusă de Nichifor Crainic.
Nichifor Crainic a fost iniţiatorul curentului numit
10

ortodoxism, care pornea de la ideea că cea mai înaltă

Pagină
dezvoltare a spiritului uman o reprezintă cultura creştină.
Teoriile sale de filosofia culturii se bazau pe operele Părinţilor
Bisericii şi pe scrieri ale teologilor moderni, cum au fost
Serghei Bulgakov sau Nikolai Berdiaev.
Crainic a considerat că spiritualitatea ţăranului român este în
primul rând religioasă iar intelectualii români din secolele XIX
şi XX, adepţi ai civilizaţiei occidentale, s-au izolat de popor şi
au depărtat civilizaţia românească de la cursul său normal de
dezvoltare.
Dintre colaboratorii revistei Gândirea îi amintim pe Lucian
Blaga, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Ionel Teodoreanu, Camil
Petrescu, George Bacovia etc. De fapt, cei mai mulţi dintre
tradiţionalişti au avut ca surse de inspiraţie cultura
tradiţională, dar din punct de vedere al expresiei artistice s-
au integrat în curente moderniste ale vremii lor. Dealtfel,
mulţi dintre ei au colaborat şi la revistele europeniste şi la
cele tradiţionaliste.
Filosoful Lucian Blaga, unul dintre aceştia, a căutat izvoarele
specificului naţional românesc, ajungând să pună în evidenţă
filonul tracic. El a considerat că obiceiurile şi credinţele
precreştine şi-au pus o amprentă importantă asupra culturii
române. Blaga era de părere că spiritualitatea românească
era cel mai bine reprezentată de lumea satului.
11

Teoria sa despre stil şi originalitatea culturii a fost influenţată

Pagină

însă de teoriile psihanalitice ale lui Freud şi Jung.

Perioada postbelică - După circa patru ani de restrângere
gravă a libertăților, sub regimul fascist, care s-a alăturat
Germaniei naziste în politica ei genocidă, teroarea regimului
comunist în România a impus la rândul ei o cenzură strictă în
aproape toate compartimentele de viață spirituală și a folosit
cultura ca pe un mijloc de control și subordonare a poporului.
Libertatea de expresie a fost constant restrânsă, pe diferite
căi: în perioada stalinistă s-a făcut o încercare de construcție
a unei noi identități culturale naționale, în armonie cu nevoile
regimului conducător din Uniunea Sovietică, pe baza
realismului socialist, pe împrumutul de legitimitate și până la
respingerea valorilor tradiționale.
În cultură au apărut două tendințe: una, oficială, foarte
dogmatică, care glorifica fără discernământ regimul autoritar
și alta care a încercat să impuna valori autentice, manevrând
conform împrejurărilor pentru a evita cenzura.
Cea dintâi a fost destul de săracă în calități culturale durabile,
în schimb cea de-a doua a impus, mai ales, după trecerea
primului deceniu de comunism stalinist, numeroase opere de
valoare, reușind să treacă din când în când barierele cenzurii
și să fie bine primite de către publicul larg.
În această perioadă, personalități dintre cele mai
reprezentative au fost: scriitorii Marin Preda, Nicolae Breban,
12

poeții Nichita Stănescu, Marin Sorescu, precum și criticii

Pagină

literari Nicolae Manolescu și Eugen Simion. Cei mai mulți

disidenți care au ales să nu emigreze, ori care nu au reușit să
se exileze în străinatate, au trăit terorizați, urmăriți
îndeaproape de agenții regimului, fie în „arest la domiciliu”
fie în „domiciliu forțat”, unii au ales calea retragerii in
sihăstria unor mănăstiri îndepărtate.
Cea mai mare parte a operei lor a fost publicată după
Revoluția din 1989. Printre cele mai notabile nume de filosofi
au fost Constantin Noica, Petre Țuțea și Nicolae Steinhardt.
În primii ani ai construcției comuniste, regimul a făcut
eforturi în sensul generalizării alfabetizării populației și al
introducerii învățământului gratuit de toate gradele. De la
obligativitatea învățământului elementar de patru clase, apoi
de șapte clase, opt clase, s-a trecut la învățământul
obligatoriu de zece clase.
În ciuda condițiilor vitrege determinate de represiune, de
cenzură și de lungile perioade de izolare de centrele de
cultură din lume, și în timpul regimului comunist s-a ridicat o
intelectualitate deosebită care a sprijinit prin mijloace
variate, de multe ori voalate, lupta pentru schimbări
democratice. Exemple elocvente au fost Doina Cornea, Ana
Blandiana, Nicolae Manolescu Elefterie Voiculescu, Octavian
Paler și mulți alții, mai mult sau mai puțin cunoscuți.
În același timp politica represivă a dus la aruncarea în
13

închisori și la eliminarea fizică a sute și mii de intelectuali din

Pagină

perioada interbelică. Un exemplu elocvent a fost istoricul

Gheorghe I. Brătianu, autorul lucrării „Marea Neagră” care a
suferit, între altele, și pentru a se fi trăgând din familia
Brătienilor.
Istorici ce deveniseră clasici ca Alexandru Xenopol au fost
interziși în contextul „rescrierii istoriei românilor” de
intelectuali în slujba noului regim și a orientării prosovietice,
ca de exemplu istoricul Mihai Roller.
După retragerea trupelor sovietice și în ultimii ani ai
guvernării lui Gheorghiu Dej orientarea oficială a devenit
treptat mai naționalistă, însă predarea istoriei contemporană
abunda de descrierea „faptelor mărețe ale luptei poporului în
frunte cu Partidul Comunist din România împotriva societății
burghezo-moșierești”. În anii 1970-1980 era reliefată mai cu
seamă activitatea „revoluționară a tovarășului Nicolae
Ceaușescu și a tovarășei Elena Ceaușescu”.
Totuși în această epocă a existat o puternică activitate
editorială. Cu scopul de a educa „masele largi populare” , un
număr foarte mare de cărți au fost publicate la scară largă,
cărți de autori români, cât și din literatura universală.
Biblioteci au apărut în fiecare sat și aproape toate au fost
ținute la curent cu cele mai noi cărți publicate. De asemenea,
datorită prețurilor scăzute, aproape oricine își putea permite
să aibă propria sa bibliotecă. Devenise o cinste să dispui de
un asemenea lucru în casă.
14
Pagină
Cărțile editate erau supuse unei cenzuri și trebuiau in ochii
autorităților să promoveze valorile și idealurile considerate
de dorit de conducerea comunistă. In pofida restricțiilor au
putut uneori apărea și cărți ce păreau mai puțin confomiste
ca romanul „Pumnul și palma” a lui Dumitru Popescu. În
această perioadă, mișcarea teatrală a cunoscut un mare
avânt. Au apărut multe trupe de „teatre populare”, formate
din iubitori de teatru, de amatori.
Această mișcare este încurajată de organizarea unui festival
care a purtat numele marelui dramaturg român Ion Luca
Caragiale, ulterior încadrându-se în festivalul „Cântarea
României”. Nu trebuie neglijat faptul că în afară de teatre
dramatice, au funcționat și teatre de operă, operetă și balet
de balet. Nu numai în capitală ci și în orașe ca Iași, Cluj-
Napoca, Timișoara, Oradea, Târgu Mureș. Au mai funcționat
filarmonici, orchestre simfonice, ansambluri folclorice,
orchestre de muzică populară sau ușoară, trupe de muzică
ușoară. Cinematografia a evoluat în același scop ca și
teatrele: de propagandă.
În acest scop a fost creat Centrul de producție
cinematografică Buftea. Filmele realizate trebuiau să
răspundă cerințelor ideologiei comuniste. Dar acest lucru nu
a împiedicat ca unii realizatori să „ocolească” acele „mărețe
dizerente” și să creeze opere de artă cinematografică.
15

Amintim printre altele Pădurea spânzuraților în regia

Pagină
reputatului Liviu Ciulei, Moara cu noroc în regia lui Victor Iliu,
Dacii în regia lui Sergiu Nicolaescu și multe altele.
Producțiile cinematografice interne, cele din cinematografiile
țărilor socialiste prietene și chiar și producții occidentale care
nu au deranjat politic (westen-uri, comedii, filme de aventuri)
au constituit repertoriul cinematografelor. Astfel și publicul
spectator român a beneficiat de vizionarea unor filme
faimoase și chiar premiate cu Oscar, așa cum a fost și Pe
aripile Vântului.
O alta consecință a atitudinii comuniste fata de elite, a fost
crearea, pentru prima dată în istoria României, a unei
diaspore. Trei personalități au apărut ca fiind cei mai
importanți români din străinătate: dramaturgul Eugen
Ionescu (1909-1994 (care a devenit cunoscut în Franța ca
Eugène Ionesco), creatorul de teatru al absurdului și membru
al Academiei Franceze; istoricul religiilor și scriitorul Mircea
Eliade (1907-1986) și eseistul și filosoful Emil Cioran (1911-
1996), care a urmat tradiția lui Pascal și a altor moraliști și
maeștri francezi ai stilului, românul Ioan Petru Culianu, care a
continuat, cu mare succes opera istorică a lui Eliade în Statele
Unite.
Alți membri de marcă ai diasporei culturale au fost Ștefan
Lupașcu, distins filozof și logician, Sergiu Celibidache sau
Ionel Perlea renumiți dirijori, actori ca Maria Ventura sau
16

Elvira Popescu.
Pagină
De regulă, regimul comunist din România, i-a înfierat și
boicotat multă vreme pe intelectualii stabiliți în străinătate ca
"transfugi" sau uneori chiar ca trădători de țară.
Nici Mircea Eliade, nici Eugen Ionescu, nici Emil Cioran, ale
căror lucrări vor începe totuși a fi publicate sporadic în
România după 1960, nu au fost dispuși să colaboreze cu
regimul comunist și să-l onoreze cu prezența lor în țara
natală.
După înlăturarea regimului comunist, deschiderea politică a
României spre spaţiul euro-atlantic a fost însoţită de dorinţa
de a reveni în marea familie culturală europeană.

Mari realizări/capodopere ale

literaturii române
Diorama – Grigore Antipa
Diorama este o reprezentare spatiala a unei portiuni de
peisaj, in care se expun, in muzee, animale impaiate,
manechine si diverse alte obiecte asemanatoare, in scopul
infatisarii unui ecosistem si crearii impresiei unui peisaj real.
Primul care s-a gandit la aceasta forma de incadrare a naturii
in peisajul citadin a fost naturalistul Grigore Antipa, biolog,
17

zoolog, ecolog si profesor universitar romana. El este

Pagină
intemeietorul Muzeului National de Istorie Naturala din
Bucuresti, care ii poarta numele si care, pornind de la
reorganizarea sa, in 1907, prezinta pentru prima oara
dioramele biologice.
Acestea au reprezentat o noua etapa in evolutia si
organizarea muzeelor de istorie naturala. Primele diorame
prezentau viata de pe piscurile muntilor Carpati, din regiunea
colinelor, din Baragan, precum si din zona inundabila a Deltei
Dunarii.

Cibernetica – Stefan Odobleja

Medicul Stefan Odobleja, creatorul psihociberneticii si
parintele ciberneticii generalizate, publica in 1929 studiul
“Metoda de transonanta toracica” in care enunta pentru
prima oara legea reversibilitatii.
Odata cu participarea la la Congresul International de
Medicina Militara din Bucuresti (1937), anunta aparitia
operei sale capitale “Psihologia consonatista”, lucrare prin
care face publica prima varianta a conceptiei cibernetice
generalizate si demonstreaza caracterul multi si
interdisciplinar al acesteia. Modelul cibernetic, pornind de la
observatii, intuitie si ratiune, creat de Odobleja in 1938 –
1939, dar vehiculat zece ani mai tarziu in literatura americana
18

si apoi in cea europeana, a fost utilizat si aplicat intr-o

Pagină
varietate de domenii. Incepand din anul 1972, Stefan
Odobleja si-a studiile teoriei conform careia originea
ciberneticii se afla in psihologie.
Pila Karpen – Nicolae Vasilescu-Karpen
O pila electrica, de productie romaneasca, furnizeaza energie
de 56 de ani, fara intrerupere. Inventatorul minunii, Nicolae
Vasilescu-Karpen, om de stiinta, inginer, fizician si inventator.
Aparatul este un perpetuum mobile, adica un dispozitiv care
genereaza energie la nesfarsit fara interventie din exterior.
Nicolae Vasilescu-Karpen a inceput sa lucreze la teoria unei
pile electrice care sa genereze energie la nesfarsit inca
inainte de Primul Razboi Mondial. „Pila” a fost brevetata in
1922.
Scaunul ejectabil – Anastase Dragomir

Daca la sfarsitul sec. XIX, inceputul sec. XX, multi entuziasti ai

aviatiei erau preocupati de constructia avioanelor si de
pilotarea acestora, un tanar pe nume Anastase Dragomir si-a
concentrat atentia pe siguranta aparatelor de zbor si mai ales
a pasagerilor de la bordul lor. Anastase Dragomir era
pasionat, ca multi dintre tinerii acelei perioade, de
problemele aviatiei. A plecat in Franta, unde a lucrat la mai
multe uzine de avioane. Aici si-a perfectionat propriul sau
19

sistem pentru salvarea pilotilor si a pasagerilor in caz de

Pagină
accidente. La 3 noiembrie 1928, a inregistrat, in Franta,
cererea de brevet “Nouveau systeme de montage des
parachutes dans les appareils de locomotion aerienne” si a
obtinut Brevetul nr. 678566 din 2 aprilie 1930 pentru “cabina
catapultabila”.
Vaccinul antiholeric – Ioan Cantacuzino
Ioan Cantacuzino, academician, medic, microbiolog, profesor
universitar roman, fondator al scolii romanesti de imunologie
si patologie experimentala, a desfasurat o bogata activitate
de cercetare privind vibronul holeric si vaccinarea
antiholerica. Pe baza cercetarilor desfasurate in aceasta
directie, medicul a pus la punct o metoda de vaccinare
antiholerica, numita “Metoda Cantacuzino”, folosita si astazi
in tarile unde se mai semnaleaza cazuri de holera.
Implicandu-se in studiul holerei, tifosului exantematic si
tuberculozei, aduce contributii remarcabile. A creat notiunea
de imunitate prin contact.
In campania din 1913 a condus prima vaccinare antiholerica
masiva in focarele infectioase, cunoscuta in stiinta ca „Marea
experienta romaneasca”, care a salvat multe mii de vieti, si a
initiat masurile de combatere a epidemiei de holera. In
primul Razboi Mondial, in calitate de conducator al serviciilor
sanitare militare si civile, a luat masurile de combatere a
marii epidemii de tifos exantematic. Creeaza o serie de
20

lucrari ca: descoperirea imunitatii celulare si umorale,

Pagină
sensibilitatea si lipsa de imunitate a organismului fata de
scarlatina, studii cu renume mondial asupra holerei si
vaccinoterapiei. Introduce vaccinul lui Calmette, iar în 1912
creeaza vaccinul antitific.
Gerovital – Ana Aslan
Medic roman specialist in gerontologie, academician din
1974 si director al Institutului National de Geriatrie si
Gerontologie, Ana Aslan a evidentiat importanta procainei in
ameliorarea tulburarilor distrofice legate de varsta, aplicand-
o pe scara larga in clinica de geriatrie, sub numele de
Gerovital sau vitamina H3. Produsul geriatric a fost preparat
in anul 1952 si brevetat in peste 30 de tari. In acelasi an ia
fiinta Institutul National de Geronto-Geriatrie „Dr. Ana
Aslan”, primul institut de geriatrie din lume, model pentru
tarile dezvoltate, prin asistenta clinica si cercetare.
„Ana Aslan” are, anual, mii de pacienti. Efectele terapiei
Aslan asupra imbatranirii au convins inca de la inceput,
aducand institutului pacienti cu nume celebre: Tito, de
Gaulle, Pinochet, Chaplin, Claudia Cardinale, printese, conti si
directori ai unor mari banci ale lumii. Renumele produselor
“Aslan” a trecut si Oceanul, John Kennedy recurgand, pentru
o afectiune a coloanei vertebrale, la un tratament la
domiciliu cu “Gerovital”.
21
Pagină
2. Avionul cu Reactie – Henri Coanda
In Octombrie 1910, Marele Palat de pe Champs-Elisee, Paris,
a gazduit cea de-a doua editie a Expozitiei Internationale de
Aeronautica. Au fost expuse cele mai noi piese de aviatie. Cea
mai interesanta masinarie, care a atras atentia multora, a
fost un avion rosu, fara elice, pe a carui placuta metalica din
scria: COANDA-1910. Acest avion trezit interesul atentia
oamenilor nu numai pentru ca nu avea elice, ci si pentru ca
era total diferit fata de ceea ce numeau ei pana atunci
„avion”. Masinaria avea doua aripi duble si un singur loc, o
anvergura de 10,3 m, lungimea de 12,5 m, greutatea de 420
kg si o forta a propulsiei de 220 kg. Cea mai interesanta parte
din avionul lui Coanda era sistemul de propulsie,o adevarata
revolutie in constructia de motoare de avioane, care avea sa
constituie solutia viitorului.
Motorul cu reactie, inventat si construit pentru prima oara de
catre Henri Coanda era compus dintr-un motor-piston cu
patru cilindri, racit cu apa si dezvolta 50 de cai-putere la 1000
de rotatii pe minut. Acest motor-piston era conectat la o tija
care rotea multiplicatorul de rotatii; miscarea era transmisa
compresorului care castiga o rotatie de 4000 de rotatii pe
minut. Forta de propulsie era de 220 kgf, mult mai mare
decat daca motorul-piston era conectat la o elice. Multi
vizitatori ai expozitiei au fost suspiciosi privind decolarea
22

avionului, pana la o demonstratie accidentala a lui Coanda,

Pagină

cand, dorind doar sa verifice motorul, avionul a inceput sa

merga din ce in ce mai repede, pana si-a luat zborul.
Impresionat de flacarile produse de motor si ingrijorat de
faptul ca nu mai pilotase un avion pana atunci, ci doar
planoare, Henry a pierdut controlul masinariei, care a pierdut
din inaltime si viteza pana cand a aterizat fortat. Aceasta
incercare a constituit primul zbor cu un avion echipat cu un
motor cu reactie. Astfel, cu 30 de ani inainte de Heinkel,
Campini si Whittle, Coanda a construit si a zburat cu primul
avion cu reactie.
1. Injectia cu insulina – Nicolae Paulescu
Nicolae Paulescu, profesor de psihologie al Universitatii de
Medicina si Farmacie din Bucuresti, este cel care a descoperit
pentru prima oara, in 1921, insulina, hormonul secretat de
pancreas, care regleaza metabolismul glucidelor, lipidelor,
protidelor si mineralelor din organism. Paulescu este cel care
a demonstrat eficienta acestei substante in reducerea
hiperglicemiei si care a folosit insulina in tratarea diabetului.
Descoperirea sa a salvat milioane de vieti.
Alte inventii romanesti importante:
1904 – Emil Racovita – fondatorul biospeologiei
1906, 18.03 – Traian Vuia – avionul cu tren de aterizare pe
roti cu pneuri; cu “Vuia I” acesta reuseste prima decolare fara
sa foloseasca nici un mijloc ajutator, numai cu aparate aflate
23

la bord (în fapt, primul avion din istorie)

Pagină
1906 – A.A. Beldiman – aparatul hidraulic cu dalta de
percutie pentru sondaje adanci
1910 – Tache Brumarescu – masina de taiat sulf
1918 – Gogu Constantinescu – intemeiaza o noua stiinta:
sonicitatea
1920 – Gheorghe Botezatu – a calculat traiectoriile posibile
Pamant – Luna, folosite la pregatirea programelor “Apollo”
(al caror parinte a fost sibianul Herman Oberth); el a fost si
seful echipei de matematicieni care a lucrat la proiectul
rachetei “Apollo” care a dus primul om pe Luna
1921 – Aurel Persu – automobilul fara diferential, cu motor în
spate (de forma “picaturii de apa”)
1962 – Ion Agarbiceanu – primul laser cu gaz (heliu-neon) cu
radiatie infrarosie
Moara cu noroc este o nuvelă scrisă de Ioan Slavici, tratând
consecințele pe care dorința de îmbogățire le are asupra
destinului uman. Nuvela este publicată în anul 1881, în
volumul Novele din popor, alături de alte nuvele ale
scriitorului, precum: Popa Tanda, Gura satului, O viață
pierdută, La crucea din sat, Scormon și Budulea Taichii.
Majoritatea criticilor o consideră una dintre creațiile cele mai
importante ale autorului, alături de Pădureanca și romanul
Mara.
24
Pagină
Nuvela a fost ecranizată în 1955 de către regizorul Victor Iliu.
Filmul a fost nominalizat la Palm d'or la Festivalul Filmului de
la Cannes. În 2015 a fost ecranizată de regizorul Marian
Crișan ca Orizont (adaptare liberă).

Personalități marcante
În domeniul științelor: Henri Coandă (inventatorul
primului avion cu reacție din lume), Ștefan Odobreja
(precursor al ciberneticii);
În domeniul medicinei: Constantin Parhon (s-a
remarcat cu studiul glandelor endocrine), Ana Aslan (a
descoperit noi tratamente pentru prevenirea
îmbătrânirii);
În domeniul științelor exacte: Grigore Moisil
(fondatorul școlii românești de algebră), Eugen
Bădărău (întemeietorul școlii românești de fizică a
plasmei);
În domeniul istoriei: Nicolae Iorga, Gheorghe Brătianu;
În domeniul literaturii: Mircea Eliade (considerat cel
mai mare istoric al religiilor), Eugen Ionescu (inițiatorul
teatrului absurdului), Panait Istrati, Eugen Lovinescu,
25

Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu;

Pagină
În domeniul filosofiei: Emil Cioran;
În domeniul muzicii: George Enescu, Gheorghe Zamfir;
În domeniul artelor plastice: Constantin Brâncuși
(considerat cel mai mare sculptor al secolului XX).

Concluzii/specificul culturii
române
În literatură, în artele plastice, dar și în cercetarea
științifică din România interbelică resimte încadrarea
culturii românești în cultura europeană.

Bibliografie:
https://oradeistorie.ro/cultura-romana-cultura-europeana/

https://istorie-bacalaureat-manual.ro/cultura-romana-cultura-
europeana.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/Cultura_Rom%C3%A2niei

https://pdfcoffee.com/istorie-cultura-romaneasca-cultura-
europeana-pdf-free.html
26
Pagină