Cultura în spațiul românesc

de Cănciu Denis -Andrei

 Cultura română modernă a reușit, într-un interval istoric relativ scurt, să ajungă la realizări de înaltă
valoare artistică. La fel ca și scena politică, viața culturală a României a fost traversată de tendințe diverse și
contradictorii, de confruntarea dintre tradiționalism și modernitate. Au fost vizate în aceste dezbateri direcțiile
culturale de urmat, criteriile ce trebuiau să stea la baza valorizării actului creator. Orientările și tendințele s-au
încadrat în mișcarea ideilor europene, aducând în același timp nota atât de specifică spațiului românesc.

Cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea și primele două decenii ale secolului al XX-lea reprezintă o
epocă de împliniri culturale majore. Este o perioadă clasică a culturii moderne românești în care valorile
culturale create în toate domeniile artistice și literare se vor sincroniza și integra într-o manieră organică în
peisajul valorilor europene. Cultura românească se va impune prin creații competitive pe plan universal oferind
soluții culturale originale și de mare valoare. Pe de altă parte cultura modernă românească a îngemânat pentru
prima dată în mod explicit și a instituționalizat într-o creație omogenă înfăptuirile culturale și artistice ale
românilor de pretutindeni. Este epoca în care au trăit și au creat titanii culturii române: Mihai Eminescu, Ion
Creangă, Ion Luca Caragiale, B.P. Hașdeu, Nicolae Iorga, Nicolae Grigorescu etc. Ajunsă în faza maturității
depline, cultura română modernă s-a dotat cu instituții pe măsură ce au contribuit la dezvoltarea și punerea în
valoare a geniului și talentului a numeroși creatori.
Academia română
Prima instituție culturală a țării, în ordinea valorii, a fost Academia română. Constituită în 1866 ca o societate literară
din inițiativa unor oameni de cultură din toate provinciile locuite de români și având ca scop declarat stabilirea
ortografiei, gramaticii și a Dicționarului limbii române, ea va deveni în 1867 Societatea Academică Română. Din 1872
Academia a admis printre membrii săi, în afară de filologi sau istorici și alte personalități din domeniul medicinii,
științelor naturale, economiei, geologiei etc. În 1879 s-a adoptat titulatura de Academia Română care-și propunea ca
obiectiv promovarea culturii, limbii și istoriei naționale, a literelor, științelor și artelor frumoase.

Organizată după modelul academiilor europene, Academia Română cuprindea trei secțiuni: literatura, istoria și științele.
Fiecare dintre acestea a numărat printre membrii săi personalități prestigioase din toate domeniile creației.

Din secțiunea literară au făcut parte, in aceasta perioada Timotei Cipariu, Titu Maiorescu, Vasile Alexandri, August
Treboniu Laurian, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Costache Negruzzi, Ioan Slavici, George Cosbuc, Barbu Stefanescu
Delavrancea etc…
Cultura românească în Evul Mediu
Principatele medievale din Transilvania, Țara Românească si Moldova au apărut între secolele XI și XIV, în zona din
jurul Munților Carpați. Cea mai mare parte din cultura română s-a produs în aceste zone, ceea ce corespunde
aproximativ situării geografice a statului modern România.

În anul 1405 s-a scris primul Tetraevangheliar slavon în Țara Românească. El este opera cuviosului Nicodim de la
Tismana. Este cea mai veche carte datată din Țara Românească cu cea mai veche ferecătură și se află la Muzeul
Național de Istorie din București.

Transilvania a intrat sub sfera de dominație maghiară pe la sfârșitul secolului al 11-lea și astfel evoluția culturii
române a fost acolo prin urmare, oarecum diferită de cea din Țara Românească și Moldova. Maghiarii au adus
romano-catolicismul ca religie oficială, precum și apartenenți la unele etnii străine pentru a coloniza Transilvania:
sași în sud și secui la vest. Una dintre cele mai importante personalități de origine română care s-a născut în
Transilvania a fost Nicolaus Olahus (Oláh în limba maghiară vine de la valah, un mai vechi cuvânt pentru român),
istoric, politician și episcop în Regatul Ungariei și unul din reprezentanții de seamă ai umanismului în Europa.
Țara Românească si Moldova s-au situat pe două căi comerciale importante traversate adesea de polonezi, de
sași, de greci, de armeni, de genovezi și de negustorii venețieni, conectând cele două principate la evoluția
culturii medievale din Europa. Cronica lui Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei, care acoperă perioada
1359 - 1594, este o foarte importantă sursă de informații despre viața, evenimentele și personalitățile din
Moldova. Este printre primele texte laice, literare, în românește. Datorită dimensiunii ei, precum și informațiilor
pe care le conține, este, probabil, cel mai important document românesc din secolul al 17-lea.
La sfârșitul secolului al 17-lea și începutul secolului al 18-lea, umanismului european este reprezentat în spațiul
românesc de scrierile lui Miron Costin și Ion Neculce, cronicari, care au continuat opera lui Ureche. Constantin
Brâncoveanu, domn al Țării Românești, a fost un mare patron al artelor și a fost o figura locală a Renașterii. În
timpul domniei lui Șerban Cantacuzino călugării de la mănăstirea Snagov, de lângă București, au publicat în 1688
prima Biblie tradusă în limba română (Biblia de la București). Primele încercări reușite de a scrie poezii în limba
română s-au făcut în 1673, atunci când Dosoftei, un înalt cleric moldovean, a publicat o versiune în română a
Psalmilor.
Dimitrie Cantemir, un domnitor din Moldova, a fost, fără îndoială, cea mai mare personalitate a perioadei
medievale din Moldova. El a fost un prolific om de litere, cu interese în filozofie, istorie, muzică, lingvistică,
etnografie și geografie. Cele mai importante lucrări ale sale, Descriptio Moldaviae conținând informații despre
regiunea Moldova din estul României, scrisă în latină și publicată în 1769 și Hronicul vechimii romano-moldo-
vlahilor, o primă istorie critică a României. Dimitrie Cantemir a fost cunoscut în Europa educată ca un savant
remarcabil, autor al mai multor scrieri în latină: nu numai Descriptio Moldaviae (comandată de Academia de la
Berlin, membru al căreia a devenit în 1714), dar și o istorie a Imperiului Otoman denumită Incrementa atque
decrementa aulae othomanicae, care a fost tipărit în limba engleză în 1734-1735 (a doua ediție, în 1756), în limba
franceză (1743) și germană (1745), acesta fiind o lucrare de referință în Europa până în secolul al 19-lea.
Învățământul

Una dintre instituţiile de bază ale culturii moderne, şcoala, a cunoscut în această
perioadă progrese deosebite. Învăţământul românesc s-a sincronizat de-a lungul
epocii moderne, în forma şi în conţinut cu cel european.
S-a realizat acum, prin legi şi regulamente şcolare modeme, un învăţământ unitar, la
scara întregii ţări, de la cel superior, universitar, la cel primar.
În 1860 a luat fiinţă Universitatea din laşi iar în 1864 Universitatea din Bucureşti,
instituţii de cultură prestigioase ale României care au focalizat viaţa ştiinţifică şi
culturală a ţării. Alte instituţii de învăţământ superior au fost organizate pentru a
pregăti cadre specializate: Facultatea de Medicină, Școala de Arte Frumoase, la
Bucureşti şi laşi, Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică.
Toate aceste instituţii de învăţământ superior au beneficiat de un corp profesoral cu pregătire
temeinică obţinută la universităţile europene de prestigiu. Pentru crearea unei elite intelectuale, statul
roman modern a oferit burse de studiu în străinătate contribuind astfel la circulaţia valorilor naţionale
şi la recunoaşterea lor în spaţiul cultural european.
Celelalte forme de învăţământ au cunoscut şi ele transformări sensibile.
Legea instrucţiunel publice din 1864 instituia învăţământul primar obligatoriu şi gratuit.
Un rol Insemnat la modernizarea învăţământului românesc în deceniile de la cumpăna dintre secole
i-a revenit marelui om de cultură, pedagog, matematician şi astronom, Spiru Haret. El aorganizat pe
baze moderne învăţământul de toate gradele şi a iniţiat acţiuni de culturalizare, alfabetizare şi de
trezire a conştiinţei publice în lumea satelor, prin intermediul corpului învăţătorimii rurale.
Alături de învăţământul de stat a continuat să funcţioneze în România un învăţământ privat mai ales
liceal ca şi învăţământul confesional. Din păcate cu toate aceste eforturi de instituţionalizare şi
organizare nu s-a reuşit diminuarea semnificativă a numărului de analfabeţi. Condiţiile de viaţă
economice şi sociale au făcut ca, mai ales în mediul rural, populaţia fără ştiinţă de carte să rămână
numeroasă până la primul război mondial.
Miscarea artistica

Curente culturale
Romantismul a fost un curent cultural care a cunoscut adeziunea unui mare număr de creatori din
toate domeniile în decenille de la mijlocul secolului al XIX-lea. Numeroase opere literare, artistice,
creații muzicale și plastice se încadrează în spiritualitatea romantică. Spiritul critics-a impus în cultura
română modernă odată cu junimismul, curent organizat în jurul societăţii Junimea din laşi al cărel
principali animatori au fost Titu Maiorescu, P.P. Carp, ThRosetti şi alţi. Junimismul a reprezentat un
curent complex de idei estetice, literare și politice care au avut un rol însemnat în cultura română.
Revista Convorbiri literare a găzduit în paginile sale cele mai însemnate dezbateri cu privire la critica
formelor fără fond", la direcțile și criteriile care trebuie să stea la baza dezvoltări cultuni româneşti.
Spiritul critic, foarte pronunţat în dezbaterile de la Junimea", a realizat o operă de asanare culturală,
de promovare a valorilor culturale autentice Ultimele decenii ale secolului al XIX-lea au oferit în
pelsajul cultural românesc o efervescență creatoare nemaiîntâlnită. Acum s-au dezvoltat şi au intrat în
concurenţă curente culturale diferite oferind un spectacol cultural pin de idei fertile de cea mai mare
diversitate.
Curentele moderniste, parnasianismul şi simbolismul au fost promovate în cadrul cenaciului
Literatorul, în jurul personalități lui Alexandru Macedonski. Nevola de angajare a artistului şi
artel sale în social a fost susținută cu vervă de Constantin Dobrogeanu-Gherea în paginile
revistel Contemporanul
Ca o reacţie la modernizarea structurilor de civilizație ce au dislocat valorile tradiționale, s-au
născut curente neo-romantice cu tentă social-politică, precum semănătorismul şi poporanismul
Organizat în jurul revistei Semănătorul, primul dintre ele a promovat creații culturale și o
ideologie marcate de nostalgia valorilor lumii rurale, tradiționale, considerate a fi ameninţate cu
dislocares totală prin modemizarea tuturor structurilor agrare.
Curentul poporanist, organizat în jurul revistei Viața Românească, ilustrat prin Garabet
Ibraileanu şi Constantin Stere, a militat pentru o artă care să se inspire din specificul naţional,
så promoveze valorile autohtone şi să le încadreze organic Intre valorile culturale europene.
Artele plastice, muzica şi teatrul In domeniulartistic s-au conturat în aceste decenii marile
domenii de creație care au reliefat specificul național: arhitectura, sculptura, muzica și teatrul,
care au atins cote de înaltă valoare. In arhitectură, clasicismul a oferit încă soluții viabile înainte
de a fi abandonat în favoarea tendințelor estetice de inspirație franceză şi a celor moderniste.
Campionul acestui stil, Alexandru Orascu,a proiectat un mare număr de edificii publice monumentale:
Palatul Băncii Naţionale (1883-1885), Ateneul Român (1886-1892), Palatul de Justiție (1890-1895),
Palatul Ministerului Agriculturi (1896). CEC (1896-1900) etc. Reflexele neoromantice au fost prezente în
arhitectura din alte oraşe precum lagi (Palatul Culturii) sau Castelul Peles. Preocuparea de a recupera
soluții arhitectonice tradiționale şi de a realiza un stil specific românesc s-a manifestat în opera
arhitectului Ion Mincu şi a elevilor sål. Folosind mai ales elementa ale stilului brâncovenesc, el au creat
un veritabil stil neoromânesc ilustrat de edificii precum școala de Arhitectură, Primăria Capitalel, Casa
Minovici etc. In pictură şi sculptură s-au remarcat, de asemenea, ultimele reminiscenţe ale clasicismului
dar şi începuturile manifestărilor impresionismului. Au creat acum, lăsând opere artistice de mare
valoare, Theodor Aman, Gheorghe Tätäräscu, Carol Storck etc., alături de mal tinerii artişti, Nicolae
Grigorescu, lon Andreescu şi Ştefan Luchian.Primii ani al veacului XX deşi dominați de formele artistice
şi spiritul academismului, au cunoscut o deschidere a artei româneşti spre idei şi forme moderniste. În
această vreme s-au remarcat mari creatori al artelor plastice şi sculpturii precum Gheorghe Petraşcu,
Theodor Pallady, Constantin Brâncuşi. În sculptură, alături de C. Storck s-au remarcat D. Paciurea, I.
Georgescu etc..
Expoziția jubiliară organizată la Bucureşti în 1906 pentru a marca 40 de ani de domnie al regelui Carol I
a constituit un moment de excepție pentru arta românească, la fel participarea României la expozițiile
universale organizate în diferite capitale europene în această vreme.
Alexandru Flechtenmacher, Gavril Muzicescu, Gheorghe Dima și tânărul George
Enescu. Hariclee Darciee este doar una din vocile celebre care au impresionat
publicul inclusiv din marile säil de concerte ale Europei. Tot acum s-a impus o artă
dramatică de valoare, cu actori de mare talent: Matei Millo, Mihail Pascally, Aristiţa
Romanescu, Constantin Nottara etc., care au valorificat creaţia dramatică
românească şi universală.
Reflectând în mare măsură problemele şi frământările procesului de modemizare,
creațile cultural-artistice ale României moderne s-au situat, fără îndoială, la un nivel
european și au reuşit să impună cultura şi genul creator naţional în scara de valori
universale.
Va multumesc! :)