Umanismul si iluminismul

Umanismul este curentul dezvoltat in magnifica epoca a culturii numita Renastere.

Termenul de "umanism" are doua sensuri: unul larg, de dragoste fata de oameni, si
unul restrans, de interes fata de valorile antichitatii greco-romane. In legatura cu
Renasterea, termenul de "umanism" se foloseste in ambele sensuri.
Pentru scriitorii si artistii umanisti din Renastere creatiile antice devin modele, surse de
inspiratie. Renasterea isi faureste un ideal de "om universal", multilateral, un om caruia,
precum personajelor antice, "nimic din ceea ce este omenesc nu-i este strain":
armonios dezvoltat fizic si cultivat ca intelect, pasionat iubitor de cunoastere si de
frumos, om de cultura si de actiune in acelasi timp. Umanismul pune accentul pe
ratiune, pe libertatea si deminitatea omului, opunandu-se dogmatismului si fanatismului
medieval.
Astfel, armonia dintre om si natura, admiratia fata de antichitate, increderea in
libertatea, demnitatea si perfectibilitatea fiintei umane, increderea in ratiune si prezenta
unui om universal, multilateral sunt trasaturi ale umanismului pe care marii autori
umanisti (F. Petrarca, G. Boccacio, L. Ariosto, F. Rebelais, P. Rosnard, T. Tasso, Th.
Morus, Erasmus din Rotterdam, William Shakespeare sau Dimitrie Cantemir) au adus-o
la noi culmi pe piedestalul literaturii.
Iluminismul este curentul literar care caracterizeaza pe plan ideologic si cultural secolul
al XVII-lea. Iluministii pun un accent deosebit pe cunoasterea stiintifica, afirmandu-se
ca o puternica miscare cu caracter laic, anticlerical.
Conceptiile iluministe in domeniul social si politic au influentat Revolutia Franceza, care
s-a revendicat in mare parte de la ideile lui Voltaire si J. J. Ruseau. Iluminismul
preconizeaza emanciparea poporului prin cultura si acorda un interes deosebit
raspandirii ei prin scoli si prin lucrari de popularizare.
J. Swift, Montesquieu, Voltaire, D. Diderot, J.J. Ruseau, G.E. Lessing, S. Micu, Gheorghe
Sincai, Petru Maior, I. Budai-Deleanu, Dinicu Golescu au fost marii reprezantanti ai
acestui curent literar de amre importanta in secolul al XVII-lea prin ideile sale
reformatoare prin ideea emanciparii poporului prin cultura, prin promovarea
rationalismului pe un fundal ce combate panatismul si dogmele clericale si prin
incercarea de raspandire a culturii in popor.
Iluminismul si Scoala Ardeleana

9395 afisari

Curentele literare se succed de la un secol la altul, unul in continuarea celuilalt sau ca reactie unul
impotriva celui precedent. Iluminismul se incadreaza clar in prima situatie, aceea de a continua si de a
dezvolta ideile curentului anterior, directiile umanismului.

Dupa cum mentionam in cursul care trateaza umanismul, aceasta miscare socio-culturala a semnificat
abolirea fanatismului, a dogmatismului religios si a regimului impus de Inchizitie. In continurea acestuia a
aparut Iluminismul, curent literar al secolelor XVII-XVIII, care promova crearea unei societati "rationale",
prin raspandirea culturii. Prin iluminism, ca si prin umanism, s-a dorit inlaturarea dogmelor religioase,
fiind o miscare cu caracter laic, anticlerical.

Iluministii precum J. Swift, Montesquieu, Voltaire, D. Diderot, J.J. Ruseau, G.E. Lessing, S. Micu,
Gheorghe Sincai, Petru Maior, I. Budai-Deleanu, Dinicu Golescu pun un accent deosebit pe cunoasterea
stiintifica, militand pentru emanciparea poporului prin cultura. Aceasta miscare socio-culturala
promoveaza rationalismul si raspandirea culturii prin scoli si prin lucrari de popularizare.

Conceptiile iluministe in domeniul social si politic au influentat Revolutia Franceza, care s-a datorat in
mare parte ideilor lui Voltaire si J. J. Ruseau. Asadar, dincolo de implicatiile literare, ideile iluministe au
format un intreg mecanism social-politic.

In Germania, bazele Iluminismului sunt puse de Kant.

Teme si motive iluministe: "monarhul luminat", "contractul social", emanciparea poporului prin cultura.
Iluminismul, intre literatura si politica
Iluminismul s-a manifestat cu intarziere in cultura romana din cauza dominatiei straine si feudalismului
autohton. Acest curent literar a putut fi observat indeosebi in Transilvania, unde burghezia era mai
dezvoltata, fiind initial strict legat de interesele nationale.

Aici, Scoala Ardeleana, miscarea intelectualitatii din Transilvania, a luat nastere ca urmare a excluderii
romanilor de la viata social-politica conform actului "Unio trium nationum" (1437).

In acest context, Iluminismul poate fi considerat mai degraba un demers politic, sintetizat in memoriul din
1791, "Supplex libellus valachorum Transsilvaniae", trimis imparatului Leopold II, prin care se cerea
recunoasterea romanilor din Transilvania ca natiune egala in drepturi cu celelalte ce formau Imperiului
Habsburgic.

Inspirandu-se din ideile Iluminismului european, reprezentantii Scolii Ardelene au militat pentru egalitate
si libertate, pentru suveranitatea a poporului, in baza ideii de drept national si de contract social.

Actiunea politica si culturala a Scolii Ardelene este reprezentata de operele istorice si filologice ale lui
Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior si Ion Budai-Deleanu. Toate aceste patru personalitati,
savanti de talie europeana si poligloti, au facut studii teologice, filozofice si de drept canonic la Roma si
Viena.
Scoala Ardeleana. Directii fundamentale:
1. Directie socio-culturala. Este in stransa legatura cu motorul miscarii iluministe europene,
aceea de emancipare a oamenilor prin cultura si educatie. Cu aceasta ocazie, are loc
dezvoltarea si organizarea invatamantului in limba romana. Gheorghe Sincai, ca director al
scolilor romane, infiinteaza 300 de scoli. Este momentul primelor manuale scolare tiparite, a
cartilor de popularizare stiintifica, a calendarelor si cartilor populare.
2. Directie erudita. Cuprinde numeroasele tratate de istorie si filologie. Cele mai importante
sunt: "Istoria si lucrurile si intamplarile romanilor" de Samuil Micu, "Hronica romanilor si a mai
multor neamuri" de Gheorghe Sincai, "Istoria pentru iceputul romanilor in Dachia" de Petru
Maior, "Elementa linguae daco-romanae sive valachicae" de Samuil Micu si Gheorghe
Sincai, "Disertatie pentru inceputul limbii romane" de Petru Maior si "Lexiconul de la Buda",
primul dictionar etimologic al limbii romane.
Aceste initiative au pornit de la ideea restabilirii adevarului despre originea romanilor prin aducerea de
argumente istorice, filologice si demografice privind caracterul latin al limbii si poporului roman,
continuitatea si unitatea sa etnica. Astfel s-au pus bazele lingvisticii romanesti prin fixarea normelor
gramaticale ale limbii, imbogatirea vocabularului cu neologisme luate din limbile romanice.

Mostenirile lasate de reprezentantii Scolii Ardelene au contribuit semnificativ la formarea limbii romane,
la recunoasterea originilor si a drepturilor, insa nu pot fi considerate opere literare, cum nici autorii, ilustri
filologi si istorici, nu pot fi numiti scriitori. Ceea ce nu le putem nega insa este marele merit de a fi creat
un mediu propice literaturii.

Asadar, startul unei literaturi autohtone fascinante a avut loc multumita Scolii Ardelene si a coincis cu
momentul in care Ion Budai-Deleanu, cel dintai mare poet roman de talie europeana, a
creat "Tiganiada", o epopee eroicomica, prima demonstratie de valoare a posibilitatilor poetice ale limbii
romane.