COMUNICAREA ORALĂ – MONOLOGUL ȘI DIALOGUL

Comunicarea orală capătă forme specifice dacă inițiatorul ei așteaptă sau nu răspuns din
partea celui căruia îi este adresat mesajul.

MONOLOGUL
- replică de dimensiuni ample emisă de un locutor (emițător), care nu are în mod
obligatoriu un destinatar prezent sau precizat; în situația în care destinatarul este
prezent, nu se așteaptă un răspuns de la acesta

Reguli ale monologului: contact vizual cu auditoriul; raportarea la reacțiile auditoriului

Tehnici ale monologului eficient: adecvarea la situația de comunicare (auditoriu, context);

adecvarea la scopul comunicării (informare, argumentare / persuasiune, divertisment)

Monologul cunoaște două realizări: monologul adresat și monologul interior

Tipuri de monolog

Ca formă a stilului nonartistic, se deosebesc mai multe tipuri de monolog, în funcție de

subiect, de situația de comunicare, de relațiile dintre locutor și auditoriu, de intențiile
locutorului: relatarea orală (povestirea), argumentarea orală, intervenția, discursul, prelegerea,
pledoaria etc

Discursul, prelegerea, conferința reprezintă mesaje pe diverse teme, de regulă politice sau
științifice, cu subiect elaborat în prealabil, uneori chiar scris, destinate rostirii în fața unui
auditoriu (se încadrează în stilul oratoric)

Toastul și alocuțiunea reprezintă mesaje scurte, care conțin urări adresate unei personalități cu
ocazia omagierii acesteia (toastul se rostește la o masă festivă)

Obs: ”scurtă alocuțiune” reprezintă un pleonasm!

Pledoaria reprezintă o expunere orală făcută de către un avocat sau de către un magistrat într-
o instanță, în scopul de a susține cauza uneia dintre părțile implicate în proces.

Obs: construcția ”a pleda împotrivă” reprezintă o contradicție între termeni

DIALOGUL
- secvență de replici produse alternativ de cel puțin doi emițători (interlocutori) care se
adresează unul altuia
- respectă două principii: cooperativ și al politeții
- un dialog eficient presupune: adecvarea la situația de comunicare (partener, context);
adecvarea la scopul comunicării (informare, argumentare, persuasiune etc)

Tipuri de dialog:

Diversele tipuri de dialog se stabilesc având în vedere situația concretă de comunicare,

subiectul și relațiile dintre emițători.

Interviul de angajare, audiența: tip special de întrevedere în care o persoană particulară

poartă o discuție oficială cu reprezentanții unei instituții în vederea angajării sau a
soluționării unor probleme personale

Interviul mass-media are caracter informativ; relatează convorbirea unui reporter cu o

personalitate (politică, științifică, artistică etc.); abordează probleme de actualitate;
realizarea interviului persupune o documentare prealabilă a reporterului asupra
personalității pe care o intervievează, formularea succintă și la obiect a întrebărilor, redarea
întocmai și în întregime a răspunsurilor.

În timpul interviului trebuie să fie avute în vedere următoarele aspecte:

- claritatea întrebărilor;
- strategia intervievatului (cei doi nu au același obiectiv, reporterul nu trebuie să se lase
deviat de la planul inițial);
- claritatea răspunsurilor: intervievatul se exprimă prin cuvinte, dar și prin gesturi,
mimică, intonație. (Reporterul trebuie să știe să ascultem dar să și observe).

Masa rotundă reprezintă un interviu colectiv, reporterul (moderatorul) solicitând

răspunsuri de la mai multe persoane; dialogul este mai antrenant, căpătând aspectele unei
dezbateri, pe parcursul căreia interlocutorii se completează sau polemizează între ei.
 DIALOGUL ȘI MONOLOGUL – MODALITĂȚI DE EXPUNERE LITERARĂ

Într-o operă literară, elaborarea dialogului sau a monologului după modelul tipurilor de
comunicare orală uzuală presupune un act de creație artistică, nu doar un simplu act de
comunicare sau de reproducere (copiere) a acesteia.

Dialogul, monologul și monologul interior sunt moduri de existență și de construcție ale

operei literare în totalitatea ei sau numai ale anumitor părți ale acesteia.

 Dialog: convorbirea dintre personaje în orice tip de naraţiune, povestire sau piesă;
dialog interior: replicile pe care le are cu sine un personaj literar, uneori legate de
stări psihice contradictorii, de întrebări cu sens filozofic, meditativ etc.
 Monolog: replică de dimensiuni ample, emisă de o persoană, un personaj, care îşi
exprimă gânduri, stări, sentimente; monologul nu are în mod obligatoriu un
destinatar precizat; monologul interior este un procedeu prin care personajul se
dezvăluie în intimitatea sa, analizându-şi trăirile, raţionamentele.

Obs:
1. în monologul dramatic, există două forme de realizare:
 Solilocviul: monolog formulat în prezența / absența altui personaj de care se face
abstracție;
 Monologul propriu – zis: replică destinată unui personaj (sau grup de personaje) cu
intenția clară de a fi receptată

2. Monologul narativ cunoaște două forme de realizare:

 Monologul adresat (destinat unui receptor sau unui grup de receptori)
 Monologul interior