Jean le Rond D”Alembert

Jean le Rond D’Alember sau Jean Le Rond d’Alembert (n. 16 noiembrie 1717, Paris, d. 29
octombrie 1783, Paris) a fost un matematician, fizician, filozof și enciclopedist francez.
Rezultatele sale din domeniul matematicii, în particular cele legate de rezolvarea ecuațiilor
diferențiale și de derivatele parțiale, au găsit aplicații imediate în fizică și astronomie. Mai multe
noțiuni din matematică și fizică au primit numele său: metoda lui d'Alembert pentru rezolvarea
ecuației undelor și formula lui d'Alembert care exprimă soluția acestei ecuații, principiul lui
d'Alembert privitor la forțele și accelerațiile unui sistem de particule, teorema lui d'Alembert
legată de numărul rădăcinilor unui polinom în mulțimea numerelor complexe, criteriul lui
d'Alembert de convergență a unor serii etc.
D'Alembert a fost, alături de Denis Diderot, inițiator și editor al Enciclopediei (Encyclopédie, ou
dictionnaire raisonné des sciences, des arts et des métiers), care conține idei progresiste, fiind
unul din factorii pregătitori ai Revoluției franceze.
Opera științifică
Împreună cu Denis Diderot, D'Alembert a fost inițiatorul și editorul principal al Enciclopediei.
În 1745, D’Alembert, care era deja membru al Academiei de științe, a fost însărcinat să traducă
din limba engleză în franceză Cyclopaedia lui Ephraïm Chambers. Pornind de la o simplă
traducere, acest proiect s-a transformat în redactarea unei opere originale și unice pentru acea
perioadă: Encyclopédie, ou dictionnaire raisonné des sciences, des arts et des métiers.
D’Alembert a scris celebrul Discours préliminaire („Prefața Enciclopediei”), precum și cea mai
mare parte a articolelor având subiecte științifice (îndeosebi din matematică) - circa 1700
articole, semnate cu pseudonimul „O”. Nivelul său de participare la dezvoltarea Enciclopediei a
scăzut însă după anul 1762.
Contribuții în matematica.
Una dintre cele mai remarcabile contribuții ale lui D'Alembert în algebră este Teorema lui
D'Alembert (cunoscută și sub numele de teorema D'Alembert - Gauss, sau teorema fundamentală
a algebrei), publicată în tratatul său „Traité de dynamique”. Această teoremă afirmă că orice
polinom de grad n cu coeficienți numere complexe are exact n rădăcini în corpul numerelor
complexe (rădăcini nu neapărat distincte). Această teoremă a fost complet demonstrată abia în
secolul al XIX-lea de către Carl Friedrich Gauss, care a identificat unele erori în demonstrația
originală dată de d'Alembert.
Contribuții în științe.
D'Alembert a studiat „problema celor trei corpuri” și a echinocțiilor, într-un memoriu referitor la
precesia echinocțiilor, publicat în 1749. Acest fenomen astronomic, a cărui perioadă este de
aproximativ 26000 de ani (mai exact 25765 de ani), fusese observat și descris de către marele
astronom al antichității Hiparh, dar o explicație științifică nu fusese încă găsită. Newton sugerase
că o cauză a acestui fenomen constă în acțiunea forțelor de gravitație asupra corpurilor care nu
sunt perfect sferice (cum este și cazul globului pământesc). D'Alembert a reușit să efectueze
calculele necesare și să obțină rezultate numerice în concordanță cu observațiile astronomice.
Tot D'Alembert este și cel care a făcut să progreseze dificila problemă astronomică referitoare la
explicația mișcării lunii. În acest sens, el este un precursor al Mecanicii celeste a lui Laplace.
De asemenea, D'Alembert a lucrat la problema de aberațiilor cromatice, care limitau acuratețea
lunetelor astronomice, problemă abordată la concurență cu Alexis Clairaut și Leonhard Euler. El
a propus suprapunerea mai multor lentile, având forme diverse și coeficienți de refracție diferiți.
A obținut, de asemenea, și rezultate în cazul problemei aberațiilor de sfericitate.
Contribuții în filosofie.
D'Alembert a fost atras de filosofie încă din timpul studiilor sale de la „Colegiul celor patru
națiuni” (Le Collège des Quatre-Nations) din Paris, unde exista o influență jansenistă. El era, de
asemenea, interesat de studiul limbilor antice și de teologie (printre altele, el a scris un
comentariu la Epistola lui Pavel către romani. După terminarea studiilor de la acest colegiu, el
lasă în urmă preocupările teologice și se dedică preocupărilor din domeniul dreptului și din cel al
matematicii. Totuși, din studiile sale timpurii, va păstra o tradiție carteziană care, integrată
conceptelor filosofice newtoniene, va deschide calea pentru raționalismul științific modern.
Proiectul Enciclopediei, la care a colaborat cu Denis Diderot și alți gânditori din acea vremea, i-a
dat posibilitatea de a formaliza gândirea sa filosofică. Discursul preliminar la Enciclopedie
(publicat în 1751 ca prefață la primul volum al acesteia), inspirat de filosofia empirică a lui John
Locke, este adesea considerat ca un veritabil manifest al iluminismului. Acest manifest afirmă
existența unei legături directe între progresul cunoașterii și a progresul social.
D'Alembert a fost un filozof idealist și a criticat filozofia carteziană și societatea feudală, în
special în ceea ce privește repartiția inechitabilă a bogăției în cadrul societății.
Contemporan al „secolului luminilor”, determinist și ateu (sau cel puțin deist), D'Alembert,
împreună cu prietenul său Voltaire, a fost unul dintre protagoniștii luptei împotriva
absolutismului religios și politic, pe care el l-a denunțat în numeroasele articole din domeniul
filosofiei scrise pentru Enciclopedie.
În lucrarea sa Philosophie expérimentale („Filosofia experimentală”), D'Alembert definește
filosofia astfel: „Filosofia nu este altceva decât aplicarea rațiunii la diversele obiecte asupra
cărora ea poate fi exercitată”.
Pe baza materialismului științific, a încercat să elaboreze principiile clasificării științelor și de a
ajuta științele naturii (aflate pe atunci în plină dezvoltare) să sistematizeze și să generalizeze
materialul pe care în acumulează.
Scrieri.
Pe curba formată dintr-o frânghie strânsă, setată în vibrații.-1749
Pe principiile metafizice ale calculului infinitesimal.-1768
Pe principiile metafizicii.-1769
Tratat de dinamică.-1743