Monologul

-referat

Monologul este o formă a comunicării în care emitentul nu implică receptorul. Monologul

este un tip de discurs continuu în care nu se așteaptă un răspuns.

Cuvântul monolog provine din grecescul monos= singur și logos= vorbire, așadar monologul
presupune vorbirea de unul singur, locutorul vorbește despre sine sau cu sine.

Dimensiunile unui monolog sunt variate, spre deosebire de dialog, monologul nu are replici și nici
un destinatar.

Monologul interior sau literar ajută la caracterizarea unui personaj, poate reda gândurile,
sentimentele etc, unui personaj spre a le aduce la cunoștința cititorului sau spectatorului.

Dialogul se poate desfășura în diverse situații atâta timp cât există minim un partener de dialog, pe
când monologul se desfășoară în situații restrânse.Specifice dialogului sunt interogațiile, iar
monologului exclamațiile.

Caracteristici ale monologului:

 Monologul nu are replici şi nici destinatar.

 Este specific genului dramatic, mai rar genului epic sau liric.
 Se desfăşoară în situaţii restrânse.
 Are dimensiuni variante.
 Poate lua forma unei declaraţii, unei confesiuni sau unei povestiri.
 La monolog sunt specifice exclamaţiile.

Monologul propriu-zis este destinat unui grup de persoane și poate lua forma unei declarații, unei
confesiuni sau unei povestiri.

Forme de monolog:
1. Conferința: presupune o adresare directă, publică în care cel care susține conferința,
conferențiarul evita sa sustina propriile idei rezumandu-se sa le prezinte pe cele ale autorilor despre
care conferentiaza.
2. Expunerea: este forma de discurs care angajeaza in mod explicid personalitatea, opiniile si
sistemul de valori ale celui care vorbeste.
3. Prelegerea: este situatia in care publicul a avut posibilitatea sa sistematizeze informatia
anterioara.
4. Relatarea: forma de comunicare in care se face o decodificare a unei realitati obiective,
fara implicare personala.
5. Discursul: forma cea mai evoluata a monologului, presupune emiterea, argumentarea si
sustinerea unei idei inedite.
 6. Toastul: rostire cu prilejul unor evenimente deosebite care nu depaseste 3-4 minute,
comunicare care face apel la emotionalitatea celor prezenti.
7. Alocatiunea: interventie din partea unui vorbitor avand ca scop ilustrarea unui punct dde
vedere. Nu depaseste 10 minute.
8. Povestirea: este forma cea mai ampla, face apel la imaginatie, la sentimente,
subiectivitatea povestirilor, isi lasa amprenta pe forma si stilul mesajelor transmise.
9. Pledoria: asemanatoare cu alocatiunea, prezinta si sustine un punct de vedere propriu.
10. Predica: tip de adresare in care posibilitatea de contraargumentare si manifestare critica
sunt reduse sau chiar anulate.
11. Interventia: situatia in care emitatorul vine in sprijinul unui alt participant la discutie,
acesta din urma declarandu-se de acord cu mesajul enuntat.
12. Interpelare: situatia in care cineva aflat in situatia de distribuitor de informatie, al unor
anumite surse, o mai buna precizare in anumite probleme pe anumite probleme.

Monologul presupune existenţa unui destinatar exten care să recepteze

fluxul mesajelor fără a replica după fiecare secvenţă (propoziţie), ci,
posibil, doar la sfârşit.Monologul este centrat de obicei pe o anumită
temă şi are ca obiectiv informarea-instruirea auditoriului într-o problemă
oarecare, lămurirea sau convingerea de ceva sau relaxarea (cum ar fi în
poezie şi teatru).Pentru atingerea obiectivului propus conţinutul şi forma
discursului ca şi maniera de expunere trebuie adaptate la la
particularităţile psihologice şi de vârstă ale auditoriului, artificiile stilistice,
pauzele, intonaţia, accentele şi argumentaţia fiind variabilele care
condiţionează efectul final al monologului.
Printre metodele active care conduc și la dezvoltarea creativității la elevi
se află și monolgul.