„Foarte mult timp copilul este incapabil să articuleze sunete; la șase luni abia

încep să rostească silabe. Este o creatură inertă, capabilă să țipe, dar nu să

vorbească, în timp ce animalele nou-născute știu să scoată deja sunetele
specifice speciei lor. Vocea lor este, ce-i drept, slabă și plângăcioasă, dar
pisoiașii miaună, mieii behăie; într-un cuvânt stăpânesc deja limbajul, nu numai
țipete și lacrimi ca puii oamenilor, singurele creaturi necuvântătoare dintre
toate.” (Taina Copilăriei, Maria Montessori, Editura Vremea, București, pag 33)

„Vocea lui nearticulată va vorbi într-o zi, dar nu știm ce limbă. Va vorbi limba pe
care o prinde de la cei pe care îi aude vorbind în jurul lui și va alcătui cu mare
efort sunete, apoi silabe, în sfârșit,cuvinte întregi. Va fi propriul constructor al
funcțiunilor sale în relație cu mediul; va fi un creator al noii sale ființe.” (Taina
Copilăriei, Maria Montessori, Editura Vremea, București, pag 34)

„La început, sunetele din mediu sunt confuze și haotice, nu pot fi distine și după
aceea, dintr-odată, încep să fie auzite în mod distinct, ca sunete separate ale
unui limbaj neînțles, dar articulat, iar mintea, până acum fără gîndire, aude o
muzică armonioasă care umple lumea.” (Taina Copilăriei, Maria Montessori,
Editura Vremea, București, pag 40)

„Puțin câte puțin, urechea distinge sunetele și limba este și ea animată de o

mișcare nouă: până acum nu a făcut decât să sugă, dar acum începe să simtă o
vibrație interioară și să se simtă atrasă cu o forță irezistibilă să caute gâtlejul,
buzele, obrajii. Aceste vibrații sunt viață, dar până acum nu au servit niciunui
scop, decât să procure o plăcere inefabilă.” (Taina Copilăriei, Maria Montessori,
Editura Vremea, București, pag 41)
„În cazul vorbirii, de exemplu, care este cel mai dificil dintre aceste procese de
achiziție și care corespunde cu cea mai lungă dintre perioadele de sensibilitate,
procesul rămâne secret, deoarece copilul este mereu înconjurat de oameni care
vorbesc și îi furnizează astfel elementele necesare pentru realizarea sa.” (Taina
Copilăriei, Maria Montessori, Editura Vremea, București, pag 41)

„Un alt exemplu este cel al unui copil de patru luni căruia îi place să urmărească
gura celui care vorbește și se exprimă și el prin mișcari vagi, fără sunet, ale
buzelor, dar mai ales prin privirea deosebit de atentă de pe chipul lui, care
dovedește că este complet absorbit de fenomenul interesant din fața lui. Cu toate
acestea, de abia la șase luni începe să pronunțe câte o silabă. Așadar, înainte de a
rosti cea mai mică unitate articulată, la copil există un interes sensibil,
depozitează în minte sunetele, pregătindu-se în secret pentru ași anima organele
vorbirii; înainte de aceasta a existat așadar un factor psihic declanșator.” (Taina
Copilăriei, Maria Montessori, Editura Vremea, București, pag 45)

„Noi spunem că limbajul vorbit apare la copil atunci când cuvântul

pronunțat de el este semnul unei idei, când, spre exemplu, văzând-o pe mama sa
și recunoscând-o, zice: mama și când, văzând un câine, zice cuțu, iar când vrea
să mănânce, zice papa.” (Descoperirea copilului, Maria Montessori, Editura
Didactică și Pedagogică, pag 244)

„Dacă fără alte explicații prealabile, am spune că niște copii mai mici de
doi ani pot recunoaște peste douăzeci de litere ale alfabetului și că posedă 500 –
600 de cuvinte, că la vârsta de trei ani încep să studieze gramatica și să citeasca,
am da impresia că afirmăm lucruri ireale (ar părea un miracol).” (Descoperirea
copilului, Maria Montessori, Editura Didactică și Pedagogică, pag 253)

„Copilul cunoaște mai întâi denumirea obiectelor, apoi cuvinte care se

referă la calitățile acestora (adjective), în sfârșit prepoziții (care privesc poziția
relativă a obiectelor) și conjucții (care reprezintă unirea obiectelor). Pe scurt, în
primă fază a dezvoltării, ei au reprezentarea obiectelor din ambianță. Este un
fapt curios, totuși că, cu puține luni înainte de doi ani, cuvintele țâșnesc din gura
copilului ca o explozie de limbaj vorbit: sunt utilizate verbele, formele exacte
ale substantivelor și ale adjectivelor, cu prefixele și sufixele lor; în sfârșit, el
distinge formele verbale privitoare la timpurile prezent, trecut și viitor (și
conjugarea), precum și pronumele.” (Descoperirea copilului, Maria Montessori,
Editura Didactică și Pedagogică, pag 253)

„E bine să amintim că singurul limbaj pe care orcine, instruit sau nu, îl

posedă la perfecție, în ceea ce privește sunetele și construcția gramaticală, este
așa-numita „limbă maternă”. Copilul, deci, nu numai că își însușește limbajul
vorbit, dar el și-l însușește într-un mod propriu, dat fiind că numai astfel
limbajul devine o „caracteristică personală”, apoi „o caracteristică noțională”. El
este imprimat în individul uman.” (Descoperirea copilului, Maria Montessori,
Editura Didactică și Pedagogică, pag 254)

A urmări un copil în procesul de dezvoltare a limbajului este un studiu de foarte

mare interes şi toţi cei care i s-au dedicat sunt de acord că folosirea cuvintelor, a
numelor – primele elemente ale limbii – pică într-o perioadă fixă din viaţa
copilului, ca şi când un cronometru precis ar supraveghea această parte a
activităţii lui. Copilul pare să urmeze un program sever, impus de natură, atât de
exact şi de demn de încredere încât ar putea să-l perfecţioneze pe al oricărei
şcoli tradiţionale, oricât de bine organizată. Mai mult, urmând acest program,
copilul învaţă toate neregularităţile construcţiile gramaticale ale limbii lui cu o
sârguinţă ireproşabilă. Mintea absorbantă , Maria Montessori, Editura A.P.A ,
pag 10)

Singura limbă pe care oamenii o vorbesc perfect este cea pe care au învăţat-o
în prima copilărie, când nimeni nu le poate preda ceva! Nu doar atât, dar dacă,
la o vârstă ulterioară, copilul trebuie să înveţe altă limbă, nici un ajutor de înaltă
calificare nu-l va face capabil s-o vorbească cu aceeaşi perfecţiune cu care o
vorbeşte pe prima. Mintea absorbantă , Maria Montessori, Editura A.P.A , pag
81)

Un bebeluş indian dus în America şi lăsat în grija americanilor învaţă să

vorbească engleza şi nu hindi. Deci limba lui nu vine de la mamă, ci copilul este
cel care-şi însuşeşte limba, întocmai cum îşi însuşeşte obiceiurile şi tradiţiile
oamenilor în mijlocul cărora se întâmplă să trăiască. Prin urmare, nu este nimic
ereditar în nici una din aceste achiziţii. Copilul este cel care absoarbe material
din lumea înconjurătoare; el e cel care îl frământă şi îl transformă în omul viitor.
Mintea absorbantă , Maria Montessori, Editura A.P.A , pag 19)

Limba oferă cel mai evident exemplu. Cum se face că micuţul învaţă să
vorbească? Spunem că este înzestrat cu auz şi ascultă vocile omeneşti. Dar,
chiar admiţând acest lucru, trebuie totuşi să ne întrebăm cum se întâmplă că,
dintre miile de sunete şi zgomote care-l înconjoară, le aude şi le reproduce doar
pe acelea ale vocii omeneşti? Dacă este adevărat că el aude şi învaţă doar limba
fiinţelor omeneşti, atunci înseamnă că sunetele vorbirii umane îl impresionează
mai puternic decât oricare alte sunete. Aceste impresii trebuie să fie atât de
puternice şi să cauzeze o asemenea intensitate a emoţiei – un entuziasm atât
de profund, încât să pună în mişcare fibrele invizibile ale corpului, fibre care
încep să vibreze în strădania de a reproduce acele sunete. Mintea absorbantă ,
Maria Montessori, Editura A.P.A , pag 27)

Nebuloasa limbajului nu conţine tipul special de limbă pe care copilul e menit s-

o dezvolte, dar din ea poate fi construită orice limbă pe care el o găseşte în jurul
lui la naştere, şi fiecare limbă se va dezvolta în aceeaşi durată de timp şi urmând
aceeaşi procedură, la toţi copiii din toate ţările lumii. Mintea absorbantă , Maria
Montessori, Editura A.P.A , pag 77)

Copilul, e clar, nu moşteneşte un model prestabilit pentru limbă, ci moşteneşte

capacitatea de a construi o limbă printr-o activitate inconştientă de absorbire.
Această potenţialitate - care poate fi asemănată cu potenţialul genelor celulei
germinale de a controla ţesuturile spre a forma un organ precis şi complex -
constituie ceea ce noi am denumit "nebuloasa limbajului". Mintea absorbantă ,
Maria Montessori, Editura A.P.A , pag 77)
Învăţarea vorbirii şi puterea de a conversa inteligent cu ceilalţi pe care această
învăţare o aduce, constituie cel mai impresionant pas înainte pe calea
independenţei. Copilul care, la început, este aproape ca un surdo - mut, fiind
incapabil să se exprime sau să înţeleagă ce spun ceilalţi - pare să dobândească
simultan atât capacitatea de a auzi cât şi capacitatea de a folosi cuvinte. Mintea
absorbantă , Maria Montessori, Editura A.P.A , pag 82)

La vârsta de un an copilul spune primul său cuvânt intenţional. Gângureşte ca şi

înainte dar gângureala are un scop, iar această intenţie e dovadă a unei
inteligenţe conştiente. Ce s-a întâmplat în interiorul său? Studii amănunţite
ne conving de faptul că, în adâncurile fiinţei sale, există ceva mult mai mult
decât arată aceste expresii modeste ale capacităţii sale. Devine din ce în ce mai
conştient de faptul că limba se referă la mediul înconjurător, iar dorinţa de a o
stăpâni în mod conştient devine şi ea, din ce în ce mai mare. Dar, tocmai aici,
izbucneşte în interiorul său marele război – bătălia conştiinţei împotriva maşinii.
Acesta este primul conflict din om, prima stare de război între părţile sale!
Mintea absorbantă , Maria Montessori, Editura A.P.A , pag 116)

O persoană care încearcă să se exprime are nevoie disperată de un profesor

care să pronunţe în mod foarte clar cuvintele în faţa lui. De ce familia nu face
acest lucru? Obiceiul nostru este să nu facem nimic. Doar imităm gângureala
copilului şi, de n-ar avea un profesor interior propriu, ar fi incapabil să înveţe.
Acest profesor e cel care îl face să asculte când adulţii vorbesc între ei, chiar
când nu se gândesc la el. Îl îmboldeşte să înveţe limba cu foarte mare exactitate
în timp ce noi nu facem nici un efort în acest sens. Mintea absorbantă , Maria
Montessori, Editura A.P.A , pag 117)

În jurul vârstei de un an şi jumătate copilul descoperă un alt fapt şi anume că

fiecare lucru are propriul său nume. Aceasta ne arată că dintre toate cuvintele
pe care le-a auzit, a putut să desprindă substantivele, în special substantivele
concrete. Ce pas minunat înainte! A fost conştient că se află într-o lume a
obiectelor iar acum fiecare dintre ele este indicat de un cuvânt special. E
adevărat că nu se poate spune orice numai cu substantivele, dar, la început, el
trebuie să folosească un cuvânt pentru a exprima un întreg gând. Mintea
absorbantă , Maria Montessori, Editura A.P.A , pag 118)