„Între vârsta de un an și jumătate și doi ani, copilul poate merge chiar și

un kilometru pe jos, poate urca o pantă și chiar sccări. Dar copilul merge cu un
scop total diferit de al nostru. Adultul merge ca să ajungă într-un loc și se duce
direct acolo. Are ritmul lui propriu de mers, care îl duce înainte aprope mecanic.
Copilul mic merge ca să-și dezvolte puterile, își construiește propria ființă.
Merge încet. Nu are nici mers ritmic, nici scop. Doar lucrurile din jur îl atrag și
îl cheamă să meargă înainte. Dacă adultul vrea să-l ajute, trebuie să renunțe la
propriu ritm și propriu scop.” (Taina Copilăriei, Maria Montessori, Editura
Vremea, București, pag 77)

„Așa ar trebui scoși copiii afară ca să exerseze actul esențial al mersului

pe jos într-un moment în care organismul lor are nevoie să-și coordoneze
mișcările care să-i asigure echilibru. Trebuie să ne dăm seama de dificultatea
imensă cu care se confruntă numai ființa umană, căci trebuie să meargă în două
picioare.” (Taina Copilăriei, Maria Montessori, Editura Vremea, București, pag
76)

„Este ușor de remarcat cât de mult dorește copilul să meargă și să alerge;

și că o scară undeva în aer liber este întotdeauna plină de copii care urcă,
coboară, alunecă. Capacitatea micului ștrengar al străzii de a se strecura printre
obstacole, de a evita pericolele, de a alerga, ba chiar și de a se agăța de căruțele
în mișcare dovedește un potențial foarte îndepărtat de inerția copilului timid sau
poate leneș din clasele superioare.” (Taina Copilăriei, Maria Montessori, Editura
Vremea, București, pag 78)

„Mâna este un organ delicat și cu o structură complicată, care permite

minții nu numai să se manifeste, dar să și intre în relații speciale cu mediul
înconjurător. Putem spune că omul ia în stăpânie mediul înconjurător cu mâna și
îl transformă așa cum poruncește mintea, îndeplinindu-și astfel pe marea scena a
universului.” (Taina Copilăriei, Maria Montessori, Editura Vremea, București,
pag 80)

„Dar va fi greu să-i facem pe oameni să accepte ideea că mișcarea are tot
atâta importanță, ba poate chiar mai multă pentru dezvoltarea intelectuală a
omului. Dacă atunci când se auto-construiește, omul își va neglija organele de
mișcare, va avea parte de o dezvoltare stopată și va rămâne în permanență într-o
stare de inferioritate mai gravă decât cea provocată de absența unuia dintre
simțurile intelectuale.” (Taina Copilăriei, Maria Montessori, Editura Vremea,
București, pag 95)

„Dar mișcarea face parte din însăși personalitatea omului și nimic nu-i
poate ține locul. Omul care nu se mișcă este vătămat în însăși ființa sa și este un
renegat al vieții.” (Taina Copilăriei, Maria Montessori, Editura Vremea,
București, pag 95)

„Copilul, așa cum constatăm cu toții, este într-o mișcare continuă; nevoia
de a se mișca, irezistibilă în prima copilărie, începe aparent să scadă odată cu
dezvoltarea capacității de inhibiție, care, armonizîndu-se cu impulsurile motorii,
începe să construiască instrumentele destinate a asculta de voință. Astfel copilul
mai dezvoltat are instrumente motorii mai ascultătoare; și când o voință din
afară o influențează pe a sa, poate domoli impulsul spre mișcare.” (Descoperirea
copilului, Maria Montessori, Editura Didactică și Pedagogică, pag 117)

”..mișcarea este esențială pentru viață; educația nu poate fi concepută ca

modelatoare sau, mai rău, inhibitoare a mișcării, ci numai ca un ajutor pentru a
cheltui bine energia și a o lăsa să e dezvolte normal.” (Descoperirea copilului,
Maria Montessori, Editura Didactică și Pedagogică, pag 117)
 „Sugarul are mișcări necoordonate, continue, ca un coreic; copilul de trei
ani se mișcă mereu, aruncându-se adesea pe jos, alergând și atingând toate
lucrurile; copilul de nouă ani umblă și se mișcă fără să mai simtă nevoia de a se
tăvăli pe jos e de a pune mâna pe fiecare obiect pe care îl întâlnește. Aceste
modificări vin de la sine, independent de orice influiență educativă”
(Descoperirea copilului, Maria Montessori, Editura Didactică și Pedagogică, pag
117)

„Este de ajuns să amintim aici unele caracteristici fundamentale, de

exemplu, faptul că la copiii de o anumită vârstă picioarele sunt scurte și de aceea
ei fac eforturi mari pentru a ajunge la un echilibru perfect, ascunzând prin fugă
greutatea de a umbla încet, iar când simt nevoia de a se odihni, își întind bustul
pe jos și își ridică picioarele.” (Descoperirea copilului, Maria Montessori,
Editura Didactică și Pedagogică, pag 117)

„O educatoare cântă la pian, la vioară sau la acordeon, nu pentru a

imprima mersului copiilor ritmul muzical, ci pentru a da mișcării acea însuflețire
atât de binevenită când avem de făcut un efort.” (Descoperirea copilului, Maria
Montessori, Editura Didactică și Pedagogică, pag 125)

„În experiențele lui, copilul exersează și se mișcă; în felul acesta învață

să-și coordoneze mișcările și absoarbe din lumea exterioară emoțiile care
conferă concretețe inteligenței sale. Muncește din greu ca să-și însușească
limbajul, prin acte miraculoase de atenție și prin eforturi inițiale pe care nu la
poate face nimeni altul decât el. Se străduiește din răsputeri să stea pe propriile
picioare. Aleargă, explorează.” (Taina Copilăriei, Maria Montessori, Editura
Vremea, București, pag 197)
 „În primi doi de viață, copilul pregătește fără să știe, cu mintea lui
absorbantă, toate însușirile care îl vor caracteriza ca individ. La trei ani, pe
primul plan trece activitatea motorie, prin care experiența duce la formarea
„minții conștiente”. Organul motor utilizat în această transformare este în mod
esențial mâna, care trebuie să mânuiască lucrurile.” (Descoperirea copilului,
Maria Montessori, Editura Didactică și Pedagogică, pag 297)

Prin maturizare, organele motrice se oferă, ele însele, puţin câte puţin,
comenzilor minţii şi aceasta poate, apoi, să le facă să se mişte în moduri
nedeterminate, aşa încât să preia experienţă din mediul înconjurător. Prin
intermediul acestor experienţe şi al acestor exerciţii, mişcările copilului devin
coordonate şi, în final, voinţa lui le poate folosi pentru propriile scopuri.
(Mintea absorbantă , Maria Montessori, Editura A.P.A , pag 71)

...omul nu aduce cu el în lume nici o abilitate, şi totuşi talentul său în învăţarea

mişcărilor este de neîntrecut. El poate dobândi cele mai variate mişcări
imaginabile: cele ale meşterului artizan, ale acrobatului, dansatorului,
muzicianului şi ale campionilor din multele ramuri ale sportului. Dar niciuna din
acestea nu vine doar dintr-o simplă maturizare a organelor mişcării. Totdeauna
este o chestiune de experienţă în acţiune; de practică; cu alte cuvinte, de
educaţie. Fiecare persoană este autorul propriilor ei deprinderi, deşi constituţia
fizică cu care porneşte este aceeaşi. Omul însuşi e cel care realizează propria
perfecţionare. (Mintea absorbantă , Maria Montessori, Editura A.P.A , pag 72)

O semnificaţie specială o are învăţarea mersului, nu doar pentru că mersul e

extrem de complex, ci şi pentru că această învăţare se produce în primul an al
vieţii, alături de formarea limbii, de orientarea în teren şi aşa mai departe. Pentru
copil, mersul constituie un eveniment fiziologic crucial. Nici un alt mamifer nu
trebuie să înveţe să meargă. Doar omul are nevoie să treacă printr-o fază
prelungită şi delicată de creştere pentru a putea să meargă. Înainte chiar ca să
poată sta ridicat, cu atât mai puţin să păşească, el trebuie să facă trei cuceriri
fiziologice distincte. În schimb, viţeii şi alte animale încep să meargă de îndată
ce s-au născut. Totuşi, aceste animale sunt cu mult inferioare nouă, în ciuda
dimensiunilor lor imense. Pare ca şi când noi ne naştem neajutoraţi, deoarece
constituţia noastră este aşa de complexă şi de complicată, încât are nevoie de
mai mult timp pentru a construi aceste capacităţi. (Mintea absorbantă , Maria
Montessori, Editura A.P.A , pag 83)

Cu primul pas făcut copilul atinge un nivel de experienţă superior. Observându-l

în acest timp, vedem că el tinde mereu săşi lărgească independenţa. El vrea să
acţioneze pe cont propriu, să care obiecte, să se îmbrace şi să se dezbrace singur,
iar acest lucru nu se datorează vreunei sugestii din partea noastră. Impulsurile lui
sunt aşa de energice, încât reacţia noastră obişnuită este de a le stopa. (Mintea
absorbantă , Maria Montessori, Editura A.P.A , pag 86)

Când se discută despre dezvoltarea mentală, există mulţi care spun, „Ce caută
mişcarea aici? Noi vorbim despre minte”. Iar când ne gândim la activitatea
intelectuală, ne imaginăm întotdeauna oameni care stau liniştiţi, nemişcaţi. Însă
dezvoltarea mentală trebuie să fie conectată cu mişcarea şi să depindă de ea.
Este vital ca teoria şi practica educaţiei să ia această idee la cunoştinţă. (Mintea
absorbantă , Maria Montessori, Editura A.P.A , pag 135)
Acum, muşchii care sunt dirijaţi de creier sunt numiţi muşchii voluntari,
însemnând că ei sunt sub controlul voinţei, iar puterea voinţei este una dintre
cele mai înalte expresii ale minţii. Fără energia voinţei, cu greu am putea spune
că există viaţă mentală. Din acest motiv, dacă muşchii voluntari sunt dirijaţi de
voinţă, ei trebuie să constituie un fel de organ al minţii. (Mintea absorbantă ,
Maria Montessori, Editura A.P.A , pag 136)