Realizași un eseu structurat pornind de la urmatoarea afirmație a Mariei Montessori: „ Să nu

faci niciodată pentru un copil ceea ce poate face și singur” .

Maria Montessori: „ Să nu faci niciodată pentru un copil ceea

ce poate face și singur”

1. Cine a fost Maria Montessori?

Maria Montessori s-a născut în anul 1870 în Chiravalle, în provincia Ancona.

Ea a fost prima femeie care a practicat medicina în Italia după absolvirea Facultății de Medicină a
Universității din Roma în 1896. Medic fiind, Dr. Montessori a fost în permanență în legatură cu
copiii și a devenit profund interesată de dezvoltarea lor. În urma unei cercetări atente și minuțioase,
ea a realizat că micuții își construiesc propriile lor personalități pe masură ce interacționează cu
mediul înconjurător. De asemenea ea a observat atent modul în care învățau și progresau copiii
atunci când erau lăsați să lucreze în mod liber cu materialele pe care le aveau la dispoziție.

Montessori este considerată prima femeie care a absolvit Facultatea de Medicină din Italia și
poate prima doctoriță care a practicat cu succes medicina. După terminarea studiilor, a simțit că
domeniul în care ar vrea să se specializeze privește ajutorarea copiilor cu deficiențe mintale și
educarea lor. Din conviețuirea, zilnică, cu ei Montessori și-a dat seama că înainte de a începe să
predici, trebuie să observi și să asculți.

În 1907, la 37 de ani, când Montessori își făcuse un nume ca educatoare, scriitoare și

doctoriță, i-au fost date în supraveghere mai multe creșe și grădinițe dintr-o parte săracă Romei.
Acolo, Maria Montessori a început să își aplice ideile iar în câțiva ani, acestea au devenit atât de
populare, încât au dat naștere unei noi metode educaționale care urma să revoluționeze felul în care
era perceput învățământul preșcolar în întreaga Europă.

Metoda ei de abordare a educației a rezultat dintr-o solidă cunoaștere a biologiei, psihiatriei

și antropologiei. Astfel, ea a studiat copii de toate rasele și culturile din numeroase țări ajungând să
realizeze în cele din urmă că legile dezvoltării umanității sunt valabile oriunde. Dr. Montessori si-a
continuat aceste observații, aprofundându-le și lărgindu-și aria de cunoaștere până la moartea sa in
1952.

Maria Montessori și-a deschis prima “Casa dei Bambini” - Casa Copiilor - într-unul dintre
cele mai sărace cartiere din Roma.

Ea spunea: “Era in 6 ianuarie 1907, când a fost deschisă prima școală pentru copiii cu vârste
cuprinse între 3 și 6 ani. Nu pot să spun că era bazată pe metodele mele, pentru că acestea nu
existau la acel moment. Dar în această școală metoda mea avea să ia ființă în cel mai scurt timp. În
acea zi însă nu era nimic de văzut decât copii săraci, murdari și nefericiți cu maniere grosolane și
timide totodată, mulți dintre ei plângând, majoritatea provenind din familii iliterate și care mi-au
fost lăsați in grijă”...Copiii erau atât de înlăcrimați și înspăimântați, atât de rușinoși încât imi era
imposibil să-i fac să vorbească, feșele lor erau lipsite de orice urmă de expresie iar ochii priveau
nedumeriți ca și când nu vazuseră nimic în viața lor..”

După doar 6 luni de la deschiderea Casei Copiilor, acei copii s-au transformat, au devenit
alți copii, astfel încât oameni de toate felurile, de pe toate continentele, au venit să vadă copiii
miraculoși ai Mariei Montessori.

Maria Montessori a fost convinsă că educația începe la naștere și că primii ani din viața
unui copil, fiind cei care-l șlefuiesc pe acesta cel mai mult, sunt și cei mai importanți, atât fizic cât
și mental. Ea a simțit că în acești primi ani, copilul are așa numitele “perioade senzitive” în timpul
cărora este în mod particular receptiv la anumiți stimuli. Această receptivitate către anumite lucruri
durează doar atât cât necesitatea respectivă este împlinită.

2. ȘCOLILE, GRĂDINIȚTELE, CLASELE MONTESSORI

 Dr. Montessori a considerat că, pentru ca un copil să facă cele mai productive alegeri şi să
îşi exercite controlul asupra alegerilor făcute, mediul înconjurător trebuie să fie special proiectat
astfel încât să stimuleze o activitate constructivă din partea acestuia.
Fiind una dintre modalităţile prin care acest mediu este pregătit, ordinea facilitează
concentrarea și dorinţa copilului de a alege. Bunul simţ sugerează că este mult mai uşor să alegi
obiectul dorit atunci când alternativele sunt aranjate într-o maniera ordonată.
Materialele Montessori îi ajută pe copii să facă alegerea dorită prin faptul că acestea sunt expuse pe
rafturi aflate la o înălțime potrivită vârstei, pe mese sau pe covoraşe. Astfel, este foarte uşor pentru
copil să ia materialele de pe rafturi, să le utilizeze pentru un timp şi apoi să le pună la loc.
O altă modalitate prin care mediul ajută copilul şi îi facilitează alegerea şi controlul
asupra activităţii dorite, este dimensiunea mobilei. Aceasta constă în scaune şi măsuţe din lemn
care sunt create special pentru copii și care pot fi mutate acolo unde dorește fiecare copil să îşi
desfăşoare activitatea.

Clasa Montessori este aranjată pe zone, de obicei delimitate de dulăpioare cu rafturi joase.
Fiecare zonă conţine materiale specifice subiectelor respective: artă, muzică, matematică, limbă,
ştiinţă.
Materialele de pe rafturi au ca scop atragerea interesului copilului şi acumularea
cunoştinţelor prin utilizarea repetată. Cele mai multe sunt făcute din lemn, vopsite în culori primare
sau culori care atrag interesul copilului. Fiecare material are un scop bine determinat şi este de
dorit ca să fie utilizat exclusiv în acel scop. Utilizarea corectă a acestor materiale este de natură să
promoveze o mai bună înţelegere a unui anumit concept.

3. „ SĂ NU FACI NICIODATĂ PENTRU UN COPIL CEEA

CE POATE FACE ȘI SINGUR”
Principiul de bază: “Să nu faci niciodată pentru un copil ceea ce poate face singur”

Montessori a realizat că fiecare ființă umană vine cu propriul sau bagaj, dacă nu de
cunoștințe, cel puțin de abilități, în unele cazuri, de talente înnăscute. Pe aceste abilități trebuie
construit un caracter, și până la urmă, o viață.

Ea a realizat ca cei mici trebuie lăsați să ia decizii proprii, să facă greșeli și să învețe din ele, să nu
îi fie știrbite dorințele, chiar dacă la vârste mici nici ei nu și le pot explica.

Avănd cunoștințe de antropologie, psihiatrie și pedagogie, Montessori a putut defini mai

bine relația educator-copil.
 Educatorul trebuie să își asume rolul de ghid, de mediator, care îl lasă pe copil să aibă o
individualitate. Copiii trebuie împărțiți în grupe, în funcție de vârstă: 0-3 ani, 3-6 ani, 6-9 ani si 9-12
ani și trebuie încurajați să lucreze în ritmul lor.

Educatorul trebuie să observe dificultățile pe care le întâmpină sau lucrurile la care excelează și nu
invers. El este cel care nu intervine când cel mic se concentrează, ci doar când se blochează și nu
știe ce să facă mai departe.

Dr. Maria Montessori a accentuat ideea conform căreia fiecare copil trebuie văzut ca un
individ cu personalitate unică și potențial intelectual unic. În scrierile sale pune accent pe cât de
important este pentru părinți și educatori să admită nivelul de dezvoltare și rata progresului pentru
fiecare copil, în mod individual, așa cum este el. Indiferent de naționalitate sau etnie, toți copiii au
aceleați nevoi de bază, trec prin aceleași stadii, ea numind aceste stadii ,,perioade senzitive’’.

Maria Montessori a conceput un rol cu totul nou pentru educator. De cele mai multe ori, ne
referim la acesta sub numele de ghid, întrucât educatorul Montessori nu predă în mod tradiţional.
Copiii învaţă singuri, folosind materialele specifice, timp în care rolul educatorului este să
direcţioneze, să stimuleze şi să ghideze activitatea acestora. În primă instanţă, copiilor li se face o
prezentare a materialelor. Încet şi cu mişcări precise, educatorul utilizează materialul potrivit cu
destinaţia sa, timp în care un grup de copii sau un singur copil îl urmăreşte.
Decizia de a preda o anumită lecţie rezultă, de cele mai multe ori, din observarea atentă a
copiilor, precum şi din evaluarea muncii lor anterioare. Unele lecţii pot fi explicate din nou, dacă se
constată că un copil are nevoie de mai multă informaţie sau de informaţie nouă.
Educatorul nu se amestecă niciodată atunci când un copil e concentrat, şi nu intervine decât
dacă a constatat că acesta are nevoie de ajutor, nu ştie ce să facă, sau îi deranjează pe ceilalţi colegi.
Ajutorul pe care un educator Montessori îl oferă copilului, este întodeauna extrem de limitat, atât cât
să se asigure că acesta a ieșit din impas.

Copilul nu este corectat atunci când greşeşte. Se consideră că încă nu a ajuns să stăpânescă
suficient conceptul respectiv iar materialul va fi strâns şi reluat cu alt prilej, după o lecţie individuală,
ori după o anumită perioadă de timp.

Educatorul Montessori nu pedepseşte copiii niciodată dar nici nu le oferă recompense. Se

consideră că singura recompensă de care are nevoie un copil este cea provenită din mulțumirea de
sine, din faptul că a realizat un lucru bun și corect, bazându-se pe propriile lui puteri.
Dr. Montessori a observat cum copiii prosperă atunci când li se oferă libertatea într-un mediu
propice nevoilor lor. După o perioadă de intensă concentrare şi lucru cu materiale care le stârnesc
interesul, copiii dau dovadă de vitalitate şi mulţumire de sine. Concentrându-se la o activitate liber
aleasă, neîntreruptă, copiii ajung la auto-disciplină şi pace interioară.

Dr. Montessori a denumit acest proces “normalizare” şi este citat ca fiind “cel mai important rezultat
al muncii noastre”.