STILUL DE INVATAMANT MONTESSORI

La sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, apar tot mai multe preocupări
referitoare la studierea fenomenului educațional şi modernizarea educației. Astfel au apărut
diferite mişcări dinamice ale gândirii pedagogice, constituindu-se curentul ,,educației noi”.
Ideile promovate de acest curent constituie baza trecerii de la magistro-centrism la pedo-
centrism, adică se realizează trecerea de la o pedagogie axată pe educator/cadru didactic la o
pedagogie în care copilul să fie în centrul atenției. Ca o reacție față de şcolile tradiționale, încep
să apară ,,şcolile noi”şi ,,şcolile în aer liber” care erau considerate instituții de educație eliberate
de tradiție . Ele se aflau în afara centrelor aglomerate pentru a putea oferi educaților contact
direct cu natura şi o dezvoltare armonioasă a lor. Ideile promovate de aceste şcoli nu erau în
totalitate noi ci se regăseau în operele lui:John Locke, Herbert Spencer, Jean-Jacques Rousseau.
Ideea unei educații eliberate de orice constrângere conduce la apariția
curentului ,,educației libere” care pune accentul pe copil cu problemele şi interesele sale. Dintre
reprezentanții acestui curent îi amintim pe: Lev Tolstoi (1828-1910), Ellen Key (1849-1926) şi
Maria Montessori (1870-1952). Ei au avut preocupări pentru educația copiilor susținând libera
dezvoltare a individualității copilului şi nonintervenția educatorului pentru a nu frâna dotarea
ereditară.
Datorită acestor preocupări pentru schimbarea modului de organizare a activității
instructiv-educative şi al procesului de învățare al copilului apar alternativele educaționale:
Montessori, Waldorf şi Step by Step. Cele trei alternative pun accentul pe copil şi interesele lui.
În România ,aceste pedagogii au pătruns după Revoluția din 1989, devenind discipline de
studiu pentru facultățile de Psihologie şi Ştiințe ale Educației.
Pedagogia Montessori a fost introdusă de Maria Montessori (1870-1952) în anul 1907, în
Italia şi este cunoscută sub numele de metoda Montessori care este considerată atât metodă cât şi
filosofie educațională. Aplicarea acestei metode şi implementarea ei în sistemul de învățământ
din întreaga lume, sub formă de alternativă la învățământul tradițional conduce la apariția
mişcării numită montessorianism.
Deşi educația de tip Montessori a fost concepută de la naştere la adolescență, în România
se aplică doar la învățământul preşcolar.

FILOSOFIA EDUCAȚIEI MONTESSORI

1 Caracteristicile pedagogiei Montessori

Pedagogia Montessori este cunoscută sub numele de metoda Montessori şi a fost aplicată
în grădinițele Montessori.
Această alternativă educațională se bazează pe observarea ştiințifică a proceselor de
învățare la copii. Considerând că toți ,,copiii învață singuri” , Maria Montessori proiectează un
mediu organizat în care copilul poate alege liber dintr-un număr de activități de dezvoltare
speciale. Oferă copiilor posibilitatea de a se dezvolta liber, la potențialul lor maxim, permițâdu-le
să găsească soluții pentru propriile lor probleme. Automotivarea este cheia învățării complete,
copilul şi învățarea fiind situate pe primul loc iar predarea şi programa de educație pe locul doi.
Filosofia educației Montessori constă în antrenarea tuturor simțurilor, crearea unui mediu
stimulativ pentru dezvoltarea proprie a fiecărui copil prin intermediul materialelor utilizate în
grădinițele Montessori. Materialele sunt create să stimuleze copilul să se joace şi să acționeze
împreună cu alți copii învățând să coopereze, să negocieze,să se respecte pe sine şi pe cei din jur,
învață să cunoască realitatea înconjurătoare prin oferirea unor experiențe, activități şi materiale
ce vor stimula curiozitatea. Copiii sunt încurajați să-şi dezvolte inițiativa, sunt încurajați să ducă
la bun sfârşit sarcinile începute, îşi formează deprinderi de ascultare, de atenție şi concentrare. În
sala de clasă totul este aranjat pentru a stimula spiritul ordinii, al disciplinii, le permite copiilor
să exploreze, să învețe, să se recreeze. Activitățile sunt proiectate pentru a dezvolta controlul
degetelor şi muşchilor mâinilor, lucru ce va permite copilului un bun control al mâinii atunci
când începe scrisul.
În metoda sa, Maria Montessori aduce îmbunătățiri metodelor tradiționale prin faptul că
fiecare copil învață singur, foloseşte materiale specifice nevoilor sale, iar rolul educatoarei este
de a ghida, direcționa sau stimula activitățile copiilor. Educatorul oferă ajutor limitat, nu
intervine în jocul copiilor decât atunci când aceştia nu ştiu ce au de făcut sau pentru a aplana
conflictele. Copiii nu sunt pedepsiți de educator, nu primesc recompense, singura recompensă
fiind mulțumirea că a realizat un lucru bun şi corect prin propriile forțe. Fiecare copil are o
personalitate unică, un ritm şi stil propriu de învățare, astfel prin această metodă i se respectă
dreptul de a se dezvolta integral şi armonios, în propriul ritm şi fiind încurajat în permanență.

2 Principiile pedagogiei Montessori

,,Nimeni nu poate fi liber dacă nu este independent,prin urmare, primele manifestări
active ale libertății individuale ale copilului trebuie să fie în aşa fel încât, ghidat prin această
activitate copilul să poată ajunge la independență.”
(Maria Montessori)
1) Mişcarea liberă stimulează cunoaşterea: Manipularea obiectelor duce la dezvoltarea
gândirii şi a învățării. Maria Montessori consideră că ,,Mâna este organul minții”. Copilul îşi va
dezvolta şi rafina simțurile, va dobândi deprinderi eficiente în domeniile studiate.
2) Copiii iau decizii în mod liber: Copiii au posibilitatea de a lua decizii referitoare la
jocul şi munca lor.
3) Interesul stă la baza educației: Copiii acumulează cunoştințe de lungă durată doar
atunci când sunt interesați de anumite subiecte. Astfel lecțiile sunt organizate pentru a inspira şi a
stârni curiozitatea, pentru a-i stimula în învățare.
4) Recompensele extrinseci sunt evitate: Nu există recompense materiale şi note deoarece
se consideră că cea mai mare recompensă este mulțumirea realizării unui lucru.
5) Se acumulează cunoştințe cu şi de la ceilalți copii: În instituțiile Montessori,
cunoştințele nu sunt oferite de educator ci fiecare copil învață descoperind singur sau de la alți
copii. Sunt încurajate experiențele sociale, cooperarea şi oferirea ajutorului.
6) Se acumulează cunoştințe în context: Cunoştințele învățate sunt aplicate, ,,învață
făcând”. Procesul de învățare este situat în sfera aplicabilității, iar cunoştințele dobândite sunt
mai profunde.
7) Copilul îşi exercită voința liber într-un cadru limitat: Adulții stabilesc anumite limite
clare şi lasă copiii să se desfăşoare liber între aceste granițe. Copilul învață astfel să gândească,
să empatizeze şi să fie maturi.
8) Ordinea din clasă determină ordine în minte: Clasele Montessori sunt bine organizate
fiind un instrument de învățare: inspiră sentimentul ordinii şi-i permite să exploreze, să învețe şi
să se recreeze.
 3. Obiective specifice pedagogiei Montessori
,,Să nu faci niciodată pentru un copil ceea ce poate face singur”
(Maria Montessori)

Maria Montessori doreşte o schimbare în educația copiilor. Această schimbare presupune

permiterea dezvoltării personalității copilului prin efort propriu şi învățare graduală, prin
explorare proprie şi descoperire a realității înconjurătoare.

Se conturează câteva obiective specifice pedagogiei Montessori:

1) Stimularea curiozității epistemice la copil, imaginației, a inițiativei, a perseverenței.
Curiozitatea stă la baza învățării. În contactul cu mediul ambiant, copilul descoperă cunoştințe şi
acumulează diferite experiențe de învățare, stimulându-i-se curiozitatea. Deoarece copiii îşi aleg
propria muncă sunt încurajaţi să ia diferite inițiative şi să persevereze.
2) Dezvoltarea siguranței de sine, autodisciplinei, simțului de ordine, respectului de sine
şi de alții. Copiii se joacă împreună dezvoltându-şi deprinderi de socializare, învață să coopereze,
să negocieze, să înțeleagă şi să se respecte pe sine şi pe ceilalți. Activitățile realizate se bazează
pe deprinderile dobândite ale copilului, fapt ce duce la reducerea neîncrederii în sine, iar copilul
capătă încredere în forțele şi ideile proprii. Amenajarea spațiului educațional promovează
ordinea, disciplina şi autodisciplina, educatoarea intervenind doar atunci când este nevoie.
3) Dezvoltarea atitudinii pozitive față de şcoală şi învățătură. Trebuie să existe un
echilibru permanent între învățare şi recreere, între activitățile individuale şi cele de grup. Toate
acestea oferă copilului posibilitatea de a se dezvolta în ritm propriu, de a repeta cunoştințele
dobândite şi de a stimula interesul pentru învățare şi respectiv pentru şcoală.
4) Sprijinirea copilului în dezvoltarea deprinderilor senzorio-motorii şi a capacității de
judecată. Activitățile desfăşurate permit dezvoltarea unor deprinderi de clasificare, sortare,
potrivire, ceea ce-l fac pe copil să gândească şi să judece anumite acțiuni efectuate cu mâinile,
lucru care permite dezvoltarea deprinderilor de scriere.

CONCLUZII

Educația Montessori apare ca o alternativă la sistemul tradițional de învățământ. Prin

aceasta, învățarea se realizează prin toate simțurile, copiii învață în ritmul lor propriu, învață să
gândească, să acționeze independent, într-un mod responsabil.
Maria Montessori elaborează această teorie pedagogică bazată pe respectul față de copil,
creând un mediu propice dezvoltării copilului. Această teorie s-a răspândit cu repeziciune în
întreaga lume, contribuind la apariția unui adevărat curent: montessorianismul. Ea considera că
respectarea drepturilor copilului şi a necesității de a se dezvolta liber va avea consecințe directe
asupra personalității copilului.
 La noi în țară, au funcționat în perioada interbelică unități preşcolare şi şcolare primare
de tip Montessori, unde erau înscrişi copii mici, sistem care este valabil şi în prezent. Sistemul de
învățământ Montessorian este structurat pe arii de interes:
*Viața practică (arii curriculare din domeniul experiențial);
*Activități senzoriale – vizează dezvoltarea simțurilor;
*Activitățile de limbaj-vizează dezvoltarea limbajului cu aspectele lui;
*Activități matematice.
În pedagogia Montessori grupele sunt constituite dintr-un număr de 30-35 de copii fără a
avea un criteriu de vârstă, totuşi sunt grupați pe vârste şi abilități în serii de 3 ani: 0-3 ani, 3-6
ani, 9-12 ani, 12-15 ani, 15-18 ani.
Sistemul Montessori este diferit de sistemul tradițional prin faptul că se impune o
educație a părinților, o comunicare eficientă dintre părinte-educator pentru a putea sprijini şi
acționa liber asupra tuturor copiilor în dezvoltarea lor armonioasă. Colaborarea este necesară
pentru ca învățarea să îmbrace forma unui proces de descoperire ce conduce la
concentrare,motivare,autodisciplină şi autoînvățare.
Deşi educația Montessori era concepută pentru a se aplica de la naştere la adolescență, în
România se aplică doar în învățământul preşcolar.

,,Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.”

(Mahatma Gandhi)

BIBLIOGRAFIE

* Ion Albulescu, ,,Alternative educaționale” –Curs ÎD

* Gheorghe Tomşa(coordonator), ,,Psihopedagogie preşcolară şi şcolară” –Editura
Coresi, Bucureşti-2005
*www.MontessoriHouse
*Şt. Popovici, ,,Pedagogia alternativă” , E Pollirom 2001 ,Maria Montessori ,,Mintea
absorbantă” –traducerea de Marcel Căpraru, Editura Apa, Drobeta Turnu Severin-2006
*Horațiu Catalano(coordonator) , ,,Dezvoltări teoretice şi instituționale în alternativele
educaționale” –Editura Nomina-2011
*http://www.montessorihaus.ro/schule/pedagogia-montessori-mario-montessori.htm
*http://www.montessori.org.ro/documents/CeEsteEducatiaMontessori.pdf
*http://www.slideshare.net/Profesorachapela/presentacion-3-montessori1-2626574
*http://www.uhu.es/cine.educacion/figuraspedagogia/0_montessori.htm#Su_obra_
*http://www.montessori.org.ro/maria_montessori
*http://www.montessoricentenary.org/photos/
*http://www.gradinitamontessori.ro/resources/
284_Ghidul_Montessori_Parinti_MKB_2011.pdf
*Albulescu, Ion, Doctrine pedagogice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2009