Alternativa educaţională Montessori

şi rolul acesteia în cunoaşterea şi educarea copilului

BOBU VICTORIA – profesor Grădiniţa nr. 188 „CASTEL” sector 2, Bucureşti

Decizia de a urma un program de formare individuală a venit de la sine după o

atentă analiză a nevoii de formare. Accesarea bazei de date a A.N.P.C.D.E.F.P - L.L.P.-
Comenius a avut drept urmare alegerea ca formare individuală a cursului „Child
ecosystem - the ethological method of the man cub”, un curs de formare Comenius,
organizat de Universitatea din Florenţa – Italia, laboratoarele B.E.L.L., ce promovează
metoda Montessori ca alternativă educaţională eficientă în creşterea şi educarea copiilor.
Finanţarea a venit din două surse: transportul dus-întors, Bucureşti-Florenţa, a fost
finanţat din fondurile FSE, iar contravaloarea cursului de formare şi suma pentru
subzistenţă a fost suportată din fondurile Comenius.
Dar ce reprezintă metoda Montessori? Materialele de la curs şi apoi, după curs
parcurgerea altor articole referitoare la metoda Montessori au relevat că aceasta porneşte
de la următoarea afirmaţie: copilul vine pe lume echipat cu tot ceea ce are nevoie pentru a
supraveţui, iar rolul adultului este de a fi ghidul copilului în această aventură a
cunoaşterii. Adultul trebuie să observe şi să înţeleagă copilul, să fie lângă el în mod
empatic şi să îi permită să facă propriile sale alegeri. Maria Montessori vorbea despre
conceptul de „minte absorbantă” a copilului, de programe genetice de învăţare care îi
permit copilului, cu mijloace extrem de limitate şi într-un timp scurt, să poată să înveţe
practic singur, limba maternă. Maria Montessori demonstrează astfel că aceasta reprezintă
o dovadă a capacităţilor extraordinare de care dispune copilul pentru a învăţa să
vorbească, fără ca cineva să-i predea aceste deprinderi, şi, totodată, poate să înveţe
comportamentul, cultura, obiceiurile, scrisul, cititul, matematica într-un mod individual şi
în ritm propriu. Copilul, în viziunea M. Montessori este „fiinţă divină, dar neînţeleasă”,
iar despre educaţia acestora afirmă că ar trebui „să nu-i educăm pe copiii noştri pentru
ziua de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari şi nimic nu ne permite să
ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm să se adapteze”.
Tendinţele actuale ale reformelor din sistemul educaţional confirmă ideile Mariei
Montessori şi le fac aplicabile în practică prin implementarea noului curriculum.
Escaladarea în dezbateri despre standarde minimale, testări, evaluări şi reforme
structurale îndepărtează cadrul didactic de adevărata lui menire, tratând educaţia ca pe
ceva ce trebuie transmis copiilor pe post de recipiente goale ce trebuie umplute cu
noţiuni, capacităţi şi competenţe. Vizita la Laboratoarele BELL din cadrul cursului a
arătat că întoarcerea la scopul real al educaţiei reprezintă nu doar o alternativă, dar este şi
un mod de viaţă, un mod de a gândi despre natura inteligenţei oamenilor, un mod de a
hrăni şi inspira creativitatea, curiozitatea, autocontrolul, stăpânirea de sine, imaginaţia,
care transformă educaţia copiilor în cea mai importantă menire a educatorului.
„Descoperirea comorilor care zac ascunse în universul psihic al primei copilării”
(M. Montessori - Minte absorbantă) transformă educaţia într-un ajutor dat vieţii.
Metoda Montessori oferă o altă variantă de organizare a demersului didactic
încercând astfel să se rezolve prin aceste abordări problemele actuale de care suferă şi
învăţământul românesc: violenţa şi dezordinea ce apare atunci când mediul pune
obstacole în calea dezvoltării psihice naturale a copilului, sau când din mediu lipsesc
stimuli necesari în fiecare perioadă a creşterii.
O altă problemă pe care o poate rezolva rapid metoda Montessori o reprezintă
mobilierul fix care reprezintă un instrument de încătuşat spiritul copiilor, deoarece această

1
metodă consideră mişcarea ca fiind esenţială pentru viaţă, iar educaţia nu poate fi
concepută ca moderatoare sau inhibatoare a mişcării, ci un ajutor pentru a cheltui eficient
energia şi pentru a o lăsa să se dezvolte normal.
În cartea „Descoperirea copilului” autoarea spunea: „Educaţia mişcărilor ocupă
primul loc, pe când învăţarea lucrurilor practice constituie numai o atracţie externă,
motivul aparent, care stimulează o necesitate adâncă de organizare”. Includerea tuturor
copiilor, inclusiv a copiilor cu nevoi speciale, este firească în alternativa Montessori,
deoarece fiecare copil lucrează în ritm propriu iar incluziunea devine astfel un proces
firesc, normal. Alternativa educaţională Montessori îşi propune să înveţe copilul să
gândească şi să acţioneze independent, într-o manieră responsabilă de tipul „ajută-mă să
pot singur”. Principiile de bază de la care porneşte metoda Montessori sunt:
- crearea unui mediu cât mai natural, asemănător din viaţa de familie, stimulativ,
cu materiale specifice care să ajute la dezvoltarea copilului, pregătindu-i pentru învăţarea
pe tot parcursul vieţii ;
- observarea copilului care acţionează în acest mediu, astfel conturându-i-se
potenţialul fizic, mintal, spiritual şi emoţional.
Copilul şi învăţarea se situează pe primul loc, predarea şi curriculumul pe locul
doi. Rolul cadrului didactic este de a cunoaşte nevoile de dezvoltare ale fiecărui copil, de
a-i pune la dispoziţie un mediu adecvat, oportunitatea de a se dezvolta la potenţialul lor
maxim şi libertatea de a găsi soluţii. Cadrul didactic trebuie să înţeleagă nevoia copilului
de a relua iarăşi şi iarăşi o activitate, să recunoască nevoia de mişcare fizică a acestuia, să
stabilească rutine, să ofere prin exemplul propriu o conduită de disciplină şi de ordine în
activitatea cu materialele Montessori.
Materialele pentru dezvoltare special proiectate sunt cele care invită copiii să se
angajeze în activitatea de învăţare pe care o aleg ei, învăţând prin descoperire, cu ajutorul
materialelor, exersându-şi şi dezvoltând capacitatea de concentrare a atenţiei, motivaţia
intrinsecă, autodisciplina şi controlul de sine. M. Montessori remarca următoarele: „aşa
cum pentru a trasa un cerc exact este necesar să se fixeze un compas în centru, aşa şi în
dezvoltarea copilului concentrarea este punctul esenţial”.
Pedagogia Montessori nu plasează copilul în centrul atenţiei, ci pe fiecare copil în
parte. În lucrarea „Descoperirea copilului”, copilul cu natura sa specifică a făcut posibilă
instituirea unei educaţii care să fie pe măsura fiecărui copil şi să ajute efectiv copilul.
Copilul are libertatea să decidă: ce să învăţe, cu cine să înveţe, unde să înveţe, cât timp să
înveţe în acord cu tezele Mariei Montessori: copiii doresc să înveţe să scrie şi să citească;
copiii doresc să desfăşoare activităţi în mod repetat; copiii îşi doresc să fie independenţi;
copiii au o capacitate îndelungată de concentrare. Educaţia şi rezultatele ei depind de
cunoaşterea psihologică a copilului, a dezvoltării acestuia iar finalitatea este socială.
Atunci se poate pune întrebarea firească: care este rolul cadrului didactic în acest context
educaţional?
Educatorul în acest context educaţional este ghidul, nu sursa tuturor cunoştinţelor;
dorinţa naturală de a învăţa a copilului va ghida acest proces.
Într-o clasă Montessori toate materialele din clasă sunt uşor accesibile şi la
dispoziţia tuturor copiilor, aşezate pe rafturi joase. Copilul este liber să-şi aleagă
materialele care corespund nevoii lui de dezvoltare şi după ce termină de lucrat cu ele ştie
că trebuie să le aşeze pe raft în acelaşi loc şi în aceleaşi condiţii, pregătit pentru a fi luat
de un alt copil interesat de aceeaşi activitate.
Posibilitatea de a alege este un privilegiu pe care învăţământul preşcolar românesc
se străduieşte să îl respecte prin introducerea centrelor de interes. Copilul este o persoană
diferită de adult, cu propriile nevoi şi interese care are dreptul la propria opinie şi la
propriile alegeri. Este primul care ştie de ce are nevoie şi cum să-şi îndeplinească aceste

2
nevoi şi dacă adultul nu se aşează în calea lui sunt şanse să îşi păstreze aceaste abilităţi
toată viaţa. Clasa Montessori se structurează după cum urmează:
1. viaţa practică - care cuprinde activităţi practice legate de viaţa de zi cu zi;
2. activităţi senzoriale - ce vizează dezvoltarea simţurilor - copilul explorează prin inter-
mediul simţurilor mediul în care trăieşte;
3. activităţi de limbaj - ce vizează dezvoltarea limbajului vorbit, scris, citit;
4. activităţi matematice care se bazează pe materiale specifice ce respectă caracteristicile
vârstei de a opera în plan concret senzorial. Ceea ce frapează atunci când intri într-o clasă
Montessori este liniştea, calmul şi concentrarea cu care fiecare copil îşi realizează
obiectivele pentru care lucrează cu materialul ales. Existenţa unui singur exemplar dintr-
un material presupune că, implicit, un singur copil va putea să-l folosească.
Acceptarea acestui lucru, obişnuinţa ce se creează, facilitează educarea respectului
pentru lucrul altuia şi răbdarea de a aştepta să-ţi vină rândul. Rolul educatoarei este de a-i
ghida spre căi pozitive de utilizare a energiei inepuizabile de care dispun şi să se bucure
că lucrează împreună.
Materialele sunt simple şi provocatoare şi sunt astfel concepute încât, la un anumit
moment al dezvoltării, să atragă atenţia copiilor. De asemenea, materialele oferă copiilor
un feedback imediat. Această trăsătură, numită controlul erorilor oferă copiilor
posibilitatea să stabilească singuri dacă au făcut exerciţiul în mod corect.
A greşi este un element vital al procesului de învăţare: investigaţia, descoperirea,
rezolvarea de probleme implică blocaje, căi greşite, reveniri, încercări repetate. O parte a
experienţei de învăţare constă în a recunoaşte eroarea şi a învăţa cum să o corectezi.
Activitatea de transmitere de cunoştinţe se desfăşoară în trei etape şi este utilizată
pentru a dezvolta un vocabular bogat în toate ariile curriculare.
Educatoarele cunosc individualitatea şi unicitatea fiecărui copil iar rolul său nu
este atât de a transmite cunoştinţe, cât de a inspira, de a fi îndrumător, de a facilita
procesul de învăţare, căci adevărata activitate aparţine fiecărui copil în parte.
Copiii sunt protejaţi şi liberi iar cadrele didactice monitorizează cu atenţie
progresul copiilor. Ele pregătesc medii de învăţare şi folosesc interesele copiilor pentru a
îmbogăţi curriculumul şi a furniza modalităţi alternative de realizare şi succes. Rolul
educatoarei într-o grupă cu predare Montessori este:
- observator: observă comportamentul şi procesul de învăţare al copilului,
înregistrează observaţiile şi stabilesc nivelul la care se află copilul;
- resursă educaţională - la care copiii pot apela pe măsură ce acumulează informaţii,
cunoştinţe şi experienţe;
- modelatori de comportamente şi atitudini ;
- facilitator - educatoarea facilitează legătura şi accesibilizarea între cel ce învaţă şi
cunoaştere, identifică cel mai bun răspuns la trebuinţele şi interesele schimbătoare
ale fiecărui copil văzut ca unic şi acceptă „să urmeze copilul”, înţelege faptul că,
copiii învaţă în multe feluri şi în ritm propriu;
- designer al mediului educaţional prin selectarea şi organizarea activităţilor de
învăţare prin care se dezvoltă simţul de responsabilitate.
Copiii selectează activităţi şi materiale care le captează atenţia şi interesul iar
educatorul îi ajută să aleagă activităţi care introduc noi concepte, provocări şi arii de
investigaţii. Copiii fac ceea ce necesită mişcare şi investigaţie spontană, ating şi
explorează tot ceea ce există, mintea se construieşte prin activitătea mâinii, deoarece prin
mişcare şi atingere copilul cercetează, manipulează şi construieşte o multitudine de
impresii despre lumea fizică din jurul lui şi îşi dezvoltă gândirea. Clasa este organizată în
câteva arii curriculare: exerciţii de dezvoltare senzorială, geografie, activitate practică
cotidiană, ştiinţă, desen, muzică, deprinderi de viaţă. În clasă există şi o bibliotecă.

3
Fiecare arie este alcătuită din unul sau mai multe rafturi, dulapuri şi mese de lucru cu o
mare varietate de materiale dispuse la vedere, gata pentru a fi alese şi utilizate. Copiii sunt
răspândiţi în mod obişnuit în toată clasa, lucrând singuri sau în grupuri de 2-3 copii
implicaţi în activitatea lor, încât oricine intră este impresionat de atmosfera de calm şi
linişte. Educatoarea lucrează cu un grup de copii, dă sfaturi, prezintă o nouă lecţie sau
observă în linişte activitatea copiilor. Centrul activităţii din clasă este copilul, cu
interesele şi stilul său de învăţare. Cadrul didactic este un ghid, o călăuză care oferă
experienţe de învăţare directe de fiecare dată când este posibil. Investigarea, utilizarea
materialelor pentru sortare, clasificare, seriere, aranjare, construirea de conexiuni şi
rezolvarea de probleme dezvoltă copiilor capacităţile cognitive, conduc la o învăţare prin
experienţă directă, prin investigaţie şi descoperire, copilul fiind angajat să-şi construiască
propria cunoaştere. Unele din materialele Montessori izolează şi transmit numai o noţiune
sau o deprindere (lungimea, volumul etc.). Curriculumul Montessori poate fi abordat ca o
spirală de studii integrate fără a fi compartimentat în discipline separate ceea ce se
urmăreşte în actualul curriculum pentru învăţământul preşcolar. „Să nu faci niciodată
pentru copil ceea ce poate face singur”, remarca Maria Montessori în lucrarea
„Descoperirea copilului”. Punerea accentului pe acea dimensiune a acţiunii evaluative
care să ofere copiilor suficiente şi variate posibilităţi pentru a demonstra ceea ce ştiu, dar
mai ales ceea ce ştiu să facă dă ocazia alternativei Montessori de a oferi un mod practic şi
temeinic prin care, lucrând împreună educatoare, părinţi, copii, adulţi, se pot crea
comunităţi de învăţare în care fiecare se simte în siguranţă şi este perceput aşa cum este în
realitate. În educaţia Montessori educatoarea direcţionează energiile copiilor, nu
corectează niciodată, nu intervine în munca copiilor, ci observă pentru a şti ce să facă pe
mai departe. Secretul oricărui cadru didactic bun este de a ajuta copiii să se concentreze
nu pe obţinerea unor performanţe apreciate prin calificative ci pe dezvoltarea unei dorinţe
fundamentale pentru învăţare în perfect acord cu ceea ce Alvin Toffler remarca –
„analfabetul de mâine nu va fi cel care nu ştie să citească, ci va fi cel care nu a învăţat
cum să înveţe”.
Dacă se adaugă la aceste cunoştinţe însuşite pe parcursul formării şi importantele
obiective turistice ce îmbie să fie descoperit la tot pasul în Florenţa şi ţinutul Toscanei
este lesne de înţeles de ce se recomandă tuturor cadrelor didactice dornice de
perfecţionare a activităţii didactice să acceseze baza de date a A.N.P.C.D.E.F.P – LLP
Comenius şi să parcurgă astfel de cursuri.
În final se remarcă profesionalismul specialiştilor din cadrul A.N.P.C.D.E.F.P care
promovează cursuri de formare pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar
răspunzând astfel nevoii de formare a acestora.

Bibliografie:
Montessori M., Minte absorbantă, editura A.P.A, 2006;
Montessori M., Descoperirea copilului, E.D.P, Bucureşti, 1977 - traducere, note şi
comentarii de I. Şulea Firu;
Montessori M., Copilul fiinţă divină, dar neînţeleasă, Editura C.E.D.C, 1991
Cerghit I., Sisteme de instruire alternative şi complementare, Editura Aramis,
Bucureşti, 2002;
Cucoş C., Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2000.