UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE STIINTE ALE EDUCATIEI

PEDAGOGIA INVATAMANTULUI PRIMAR SI PRESCOLAR – ID

AN STUDII I , SEMESTRUL II

PORTOFOLIU FINAL

Evaluare formativa si sumativa

Student Iacob (Mihai) Mihaela Loredana

Conf. univ. dr. Diana Csorba

Disciplina- Istoria pedagogiei

BUCURESTI

IUNIE 2022
I. Harta mentala ori conceptuală a unui: curent de gândire pedagogică, paradigma,
model, opera unui autor însoțită de o prezentare analitică construită pe baza grilei
de lectură (biografia autorului, context socio-cultural-politic, definiția /concepția
despre educație, finalități, valori - conținuturi, strategii didactice, evaluarea
procesului instructiv-educativ și a performanțelor elevilor, etc.)
Maria Montessori - O scurta biografie

Nascuta in 1870, in regiunea Ascona din Italia, Maria Montessori a fost, de-
a lungul intregii sale vieti, cu un pas inaintea contemporanilor sai: la 26 de
ani, ea a devenit prima femeie medic din Italia. In activitatea sa ca medic la
diverse spitale din Roma, Maria Montessori a luat contact atat cu copiii
saraci, cat si cu pacientii bolnavi mintal, veniti la azil pentru tratament. Ea
si-a dat seama ca in mediul in care copiii erau tratati sau locuiau, acestia
aveau nevoie atat de stimuli si de activitati tactile, cat si de un mediu adecvat. Bazandu-se si
pe studiile a doi francezi, care dezvoltasera o tehnica de educatie cu ajutorul simturilor, Maria
Montessori si-a dezvoltat o intreaga teorie de reforma sociala prin educatie, teorie pe care
urma sa o dezvolte de-a lungul intregii sale vieti.

La 36 de ani, Maria Montessori a renuntat la activitatea sa de medic si de profesor la

Universitate si, profitand de posibilitatea de a lucra cu copiii normali ai muncitorilor din
districtul San Lorenzo al Romei, a infiintat „Casa dei Bambini”. Acolo, copiii au avut la
dispozitie unele dintre materialele dezvoltate de Maria Montessori. Tot acolo, copiii au avut
acces la activitati prin care sa se dezvolte natural, prin ei insisi, sa absoarba cunostinte din
mediul lor, prin materiale auto-didacte, neasistati de adulti. Metoda pe care Maria Montessori
incepuse sa o dezvolte s-a raspandit rapid atat in Europa, cat si peste Ocean, in America.

Maria Montessori a studiat de-a lungul vietii sale

copii de rase si culturi diferite, din intreaga lume,
dandu-si seama de universalitatea legilor dezvoltarii
umane si de faptul ca, atunci cand copiilor li se
ofera un mediu propice, ei se dezvolta armonios,
independenti si dornici sa exploreze cat mai mult
posibil lumea din jurul lor: „Trebuie sa-l ajutam pe
copil sa actioneze de unul singur, sa doreasca de
unul singur, sa gandeasca de unul singur; aceasta
este arta celor care aspira sa serveasca spiritul”. (Educatia pentru o Noua Lume).

„Am studiat copilul, am luat ceea ce mi-a dat copilul și l-am exprimat în ceea ce se numește
Metoda Montessori.”-Doctor Maria Montessori

Ce este educația Montessori?

Montessori este o metodă de educație care este personalizată în funcție de stilul de învățare,
stadiul de dezvoltare și interesele fiecărui copil. Copiii dezvoltă baze complete academice și
de bunăstare prin experiență practică, aplicarea în lumea reală și rezolvarea problemelor
folosind Metoda Montessori de educație.
Ceea ce este cel mai unic la Montessori este mediul pregătit, care este cunoscut și sub numele
de sala de clasă Montessori. Este diferit de orice ați vedea într-un centru standard de îngrijire
a copiilor, deoarece este plin cu materiale educaționale care leagă rezultatele învățării de
nevoile și interesele copiilor în anumite stadii ale dezvoltării lor.

Fiecare material predă un anumit rezultat al învățării care dezvoltă progresiv cunoștințele și
abilitățile copiilor. Prin repetare și practică, copiii stăpânesc cele cinci domenii ale
Curriculum-ului Montessori, care includ: Viața practică, Senzorial, Matematică, Limbă și
Cultură.

„Copiii învață în mod natural prin activitate, iar caracterele lor se dezvoltă prin libertate.”

’’În loc să împărţim şcoala în învăţământ preşcolar, primar, secundar şi superior, ar trebui să
împărţim educaţia în planuri şi fiecare dintre acestea ar trebui să corespundă etapei de
dezvoltare prin care trece individul.’’ (Maria Montessori, The Four Planes of Development)

Cele 4 planuri de dezvoltare reprezintă viziunea generală a psihologiei Montessori de la

naștere până la viața adultă. Viziunea Mariei Montessori asupra dezvoltării umane ca întreg
oferă o viziune holistică a dezvoltării individului și explică ideea Montessori constantă și
importantă că educația ar trebui abordată ca fiind “ajutor dat vieții”.

Maria Montessori a observat cum copilul, în primii 6 ani de viață, parcurge anumite perioade
de timp, în care este atras în mod deosebit de anumite aspecte ale mediului înconjurător și
interiorizează anumite caracteristici și abilități specifice omului – limbajul, mișcarea, ordinea,
obiecte mici, interacțiune socială, scris și citit etc.

Aceste perioade sensibile se pot suprapune și se susțin reciproc, durează o perioadă limitată
de timp și, până la împlinirea vârstei de 6 ani, ele aproape dispar. Oferă o linie temporală
directoare pentru o dezvoltare naturală optimă, iar Montessori pune mare preț pe susținerea
exprimării lor, în primul plan de dezvolatre al copilului, de la la 6 ani.
I.Principii ale educației Montessori

Respect pentru copil-presupune respectarea unicității fiecărui copil, a libertății lui de a

alege, de a se mișca, de a-și corecta propriile greșeli și de a lucra în propriul ritm. Educatorii
Montessori lucrează și interacționează cu copiii dintr-un loc de respect autentic.

Minte absorbantă - Cercetările doctorului Maria Montessori au stabilit că primii șase ani de
viață sunt cei mai importanți în dezvoltarea unui copil. Ea a numit această etapă perioada
„minții absorbante” pentru a descrie capacitatea unui burete a copilului de a absorbi
informații din mediul său. În acest timp, copiii dezvoltă rapid o înțelegere a culturii și a lumii
lor și construiesc bazele inteligenței și personalității lor.

Perioade sensibile -Doctorul Maria Montessori a observat că copiii trec prin etape specifice
în dezvoltarea lor atunci când sunt cei mai capabili să învețe anumite domenii de cunoștințe și
abilități. Ea a numit aceste etape „perioade sensibile”, care descriu în esență ferestre de
oportunitate pentru învățare. Caracteristicile perioadelor sensibile includ: concentrare intensă,
repetare, angajare față de o sarcină și perioade foarte extinse de concentrare.

Educarea întregului copil - Educația Montessori se concentrează pe cultivarea potențialului

fiecărui copil, oferind experiențe de învățare care sprijină dezvoltarea lor intelectuală, fizică,
emoțională și socială. Pe lângă limbă și matematică, Curriculumul Montessori acoperă și
viața practică, senzorială și cultură. Toate aspectele dezvoltării și învățării copiilor sunt
împletite și considerate la fel de importante.

Învățare individualizată - Programele de învățare Montessori sunt personalizate pentru

fiecare copil în funcție de stadiul său unic de dezvoltare, interese și nevoi. Lecțiile cu
materialele Montessori sunt prezentate individual, în funcție de progresul școlar al fiecărui
copil. Educatorii urmăresc progresul fiecărui copil și îl sprijină pe măsură ce progresează prin
programa.

Libertatea de mișcare și alegere - Doctorul Maria Montessori a observat că copiii învață cel
mai bine atunci când sunt liberi să se miște, liberi să-și aleagă munca și să-și urmeze
interesele. Într-o clasă Montessori, copiii sunt liberi să se deplaseze în mediul pregătit, să
lucreze acolo unde simt că vor învăța cel mai bine și să descopere rezultatele învățării prin
experiență practică. Învățarea Montessori este în mare parte activă, ritmată individual, adesea
auto-corectă și adaptată nevoilor și intereselor fiecărui copil în parte.

Mediu pregătit - Sala de clasă Montessori este cunoscută și ca mediul pregătit. Acesta este
un spațiu de învățare atent pregătit în care totul are un scop și un loc. Există un sentiment
distinct al ordinii care îi ajută pe copii să dezvolte procese de gândire logică. Ideea
fundamentală este „ordinea în mediu și în minte”. În acest spațiu, copiii sunt liberi să-și
urmeze interesele, să-și aleagă munca și să progreseze în propriul ritm.

Motivația intrinsecă -Abordarea Montessori consideră că învățarea este propria sa

recompensă. În sala de clasă Montessori nu există stele de aur care să răsplătească învățarea
copiilor. În schimb, copiii obțin un sentiment de realizare din finalizarea unei activități și
învățarea să o facă singuri.

„Mâna este instrumentul inteligenței. Copilul trebuie să manipuleze obiecte și să câștige

experiență prin atingere și manipulare. ”-Doctor Maria Montessori

II.Materiale Montessori-: „Nimic nu trece în minte care să nu treacă mai întâi prin
mâini”.

Materialele Montessori sunt instrumente ingenioase de învățare, care sunt concepute pentru a
stimula mintea copiilor, a încuraja explorarea și a inspira învățarea independentă. Sunt
atrăgătoare, simplu de utilizat și sprijină în mod intenționat învățarea și dezvoltarea copiilor.
Împreună, materialele Montessori se reunesc pentru a forma Curriculumul Montessori.

Materialele Montessori învață o singură abilitate la un moment dat pentru a oferi copiilor
posibilitatea de a stăpâni principalele rezultate ale învățării prin repetare și practică. copilul
să lucreze cu materialul în mod independent. După ce au terminat de lucrat cu activitatea,
copiii returnează fiecare material la locul alocat în mediul pregătit.

Materialele Montessori sunt prezentate copilului în ordine, de la cel mai ușor la cel mai greu,
și în conformitate cu nevoile și interesele de dezvoltare ale acestuia. Această structură clară
oferă o progresie logică și ordonată pentru învățare, care, la rândul său, promovează
stratificarea treptată a cunoștințelor.

Controlul erorilor - Materialele Montessori sunt proiectate cu un „control al erorii”

încorporat, care este de la sine înțeles. Această calitate permite copiilor să-și vadă propriile
greșeli și să descopere rezultatele învățării în mod independent prin repetare și practică. De
exemplu, cilindrul cu buton nu se va potrivi în gaura incorectă, apa se poate vărsa pe masă
sau vor exista prea multe/prea puține obiecte la sfârșitul unei activități de numărare.

Ordinea de progresie - În sala de clasă Montessori, materialele Montessori sunt aranjate în

aria lor de curriculum și sunt afișate de la stânga la dreapta în ordine de progres, de la cel mai
ușor la cel mai greu. Această secvență logică oferă copiilor o cale clară spre învățare pe
măsură ce progresează prin Curriculum Montessori.

Abilități motorii fine - Materialele Montessori încurajează mișcarea și explorarea

intenționate. Această calitate manipulativă le face extrem de benefice pentru dezvoltarea
abilităților motorii fine. Aceste abilități sunt componente esențiale ale unei abordări
echilibrate a educației timpurii, deoarece încurajează independența, concentrarea și pregătesc
copiii pentru viața reală.

Cate O abilitate - Materialele Montessori predau o singura abilitate sau concept la un

moment dat. Acest lucru le permite copiilor să se implice profund cu materialul pe măsură ce
descoperă, exersează și stăpânesc rezultatul învățării în propriul ritm. Fiecare material a fost
dezvoltat în contextul tuturor celorlalte materiale pentru a construi progresiv cunoștințele și
abilitățile copiilor în cadrul fiecărei discipline.

Auto-instructiv - Materialele Montessori sunt concepute pentru a fi folosite fără ajutorul

unui adult. Acest lucru le permite copiilor să descopere și să stăpânească rezultatele învățării
fiecărui material prin repetare și practică în mod independent.

Fiecare copil este unic

Dr. Montessori credea că educația ar trebui să urmeze copilul și nu invers. La Regula de Aur,
și noi credem că fiecare copil are nevoi și talente unice.
Montessori învață încrederea în sine și independența. Copiii Montessori învață să se îmbrace
singuri, să ajute la gătit, să-și pregătească propriile gustări și să ia parte activ în gospodăria,
cartierul și școala lor.
Activitățile Montessori încurajează copiii să-și dezvolte abilitățile de observație prin
utilizarea celor cinci simțuri, mișcarea cinetică, rafinamentul spațial, coordonarea abilităților
motorii mici și mari și cunoștințele concrete care conduc la abstracția ulterioară. De exemplu,
literele sunt prezentate copiilor mai întâi ca forme de șmirghel, permițându-i copilului să
urmărească și să simtă litera înainte de a o lega de un sunet sau de un cuvânt.
Fiecare activitate de învățare are un control încorporat care îi permite copilului să determine
succesul muncii sale. Prea des, un copil învață să se teamă de eșec și să i se spună că greșește.
Controlul Montessori încorporat permite copilului să se autocontroleze și să se
autodirecționeze până la obținerea succesului. De exemplu, un copil este direcționat să
reconstruiască o lanternă. Până nu se aprinde lanterna, proiectul nu este finalizat. Acest lucru
îi permite copilului să încerce până la succes, mai degrabă decât să eșueze și să fie descurajat.

II. Lectii ale trecutului pentru reformarea scolii contemporane: Soluții pentru
problemele cu care se confruntă școala contemporană pentru configurarea unui
crez profesional personal.

Filosoful Emmanuel Kant consemnează: „Omul nu poate deveni om decât prin educație‖. În
tratatul său despre Pedagogie, Kant de la bun început subliniază faptul că omul este singura
ființă care trebuie educată pentru a deveni om; omul nu este nimic decât ceea ce face educația
din el; educația este cea care face demarcația între om și celelalte creaturi, ea este cea care
preface animalitatea în umanitate.
Spusele lui Kant ne conduc la concluzia că relația Om-Educație este problema fundamentală
a existenței noastre.
Sir Ken Robinson, expert în domeniul educației și al creativității, ne propune sa
raspundem la întrebarea “la ce poți renunța din educație și încă poate fi numită educație?”
(2013) și subliniază că educația este încă educație atât timp cât inima ei este relația profesor-
elev.

De la John Dewey, rolul educaţiei este acela de a-l ajuta pe copil să-şi dezvolte capacităţile
de readaptare continuă la situaţii noi problematice acţionând efectiv (“learning by doing”),
context în care școala ar trebui să fie însăşi viaţa, în sensul că situaţiile problematice cu care
se confruntă elevii în şcoală ar trebui să fie foarte asemănătoare cu cele care pot fi întâlnite în
viaţă.
Maria Montessori descoperă copilul și pune accent pe copil ca ființă individuală, spirituală,
creativă și pe educația întregului (sub aspect spiritual, mental, fizic, psihologic), suținând
descentrarea de pe profesor și centrarea pe elev și focusul pe perioadele critice de dezvoltare,
sensibile achiziției unor abilități (ferestre de oportunitate) valorificând principiul a învăța cum
să înveți.
Edouard Claparède a pus în discuție problema motivaţiei învăţării si a formulat, printre
primii, idea cultivării motivaţiei intrinseci (elevul să înveţe din dorinţa de a cunoaşte, pentru
a-şi satisface curiozitatea) care să înlocuiască, treptat, motivaţia extrinsecă, dominantă în
practica şcolară.
Ellen Key anunță o schimbare majoră de paradigmă de la centrarea pe profesor la centrarea
pe elev și propune reorganizarea învățământului ca o „școală nouă” pe patru pietre
unghiulare:
1. specializare prevăzută acolo unde se întâlnesc aptitudini personale bine determinate;
2. concentrarea în jurul anumitor materii, în anumite epoci;

3. munca personală pe toata perioada școlară;

4. contacte cu realitatea în timpul tuturor studiilor școlare. Atât timp cât educatorul
organizează mediul pentru a permite manifestarea liberă a copilului și ocrotirea acestuia față
de posibilele contacte dăunatoare, intervenția educatorului nu va mai fi o sursa de deformare
a naturii acestuia.

Soluții pentru problemele cu care se confruntă școala contemporană

Centrarea educaţiei pe elev este ideea pe care și pedagogi români democraţi şi progresişti au
avut-o în prim plan în ultimii 150 de ani (G.G. Antonescu, Iosif Gabrea, Onisifor Ghibu,
Constantin Rădulescu-Motru).

La clasă, centrarea pe elev se poate realiza oferind elevilor control asupra învăţării prin
asumarea responsabilităţi cu privire la: ceea ce învaţă , modul cum învaţă şi de ce , momentul
când/ în care învaţă. Această schimbare se poate produce atât timp cât profesorul sau
învăţătorul se simt respectaţi și beneficiază de încredere, autonomie, resurse şi acces la ele și
fundamentează această schimbare pe cunoştinţe profesionale solide.

Albert Bandura promovează gândirea independentă şi logică prin conceptul de auto-

eficacitate, care indică modul prin care o persoană conştientizează cum poate cunoaşte şi
înţelege. Modul în care o persoană îşi percepe auto-eficacitatea poate prezice dacă individul
începe o sarcină de lucru, cât timp și efort investește în ea, dacă renunță în caz de dificultăţi şi
dacă o duce la bun sfârşit.
În acest caz, aș propune ca profesorul să antreneze auto-motivarea elevului, să insufle
acestuia credința că poate crește, că poate deveni (nu doar să fie) prin puterea lui “încă”
(“încă mai am de învățăt”, “încă mai am de încercat”) și să promoveze în rândul elevilor un
set mental de creștere (growth mindset “nu merge planul A, încerc planul B…”) în locul
setului mental fix (fixed mindset “nu merge să fac asta…”) (Dweck, 2006).
Valorificând viziunea postmodernistă, care are drept caracteritici: căutarea şi acceptarea de
alternative, educaţionale, renunţarea la graniţa între ştiinţe, ambivalenţa, descentralizarea,
toleranţa, interculturalitatea, globalismul, deconstrucţia, umanizarea tehnologiei, promovarea
valorilor noi, divesificarea comunicării (Joiţa, 2002, p. 28), activitatea didactică ar putea
beneficia, pe lângă cele menționate anterior, de:

-stimularea învăţării prin cooperare şi folosirea metodelor interactive de grup, insistând pe

construcţia progresivă a cunoştinţelor şi abilităţilor;
-crearea şi susţinerea plăcerii de a învăţa;
-inovarea strategiilor evaluative şi promovarea evaluării dialogate;
-valorificarea segmentului opţional;

-încurajarea viziunilor alternative şi a interpretărilor specifice culturii, respectând diversitatea

personalităţilor şi culturilor;
-negocierea rolurilor şi a regulilor jocului didactic;

-evitarea etichetărilor şi a ierarhizărilor provenite din evaluări reciproce;

-activarea imaginaţiei, a creativităţii şi a cercetării prin istorisiri, elaborarea de jurnale
reflexive, cercetarea sentimentelor, elaborarea de portofolii, realizarea de proiecte;

-accentul pe analiză şi ameliorare şi mai puţin pe sancţiune şi control, crescând

responsabilitatea personală.
O altă propunere pentru a răspunde problemelor cu care se confruntă școala contemporană
este trecerea de la o pedagogie separată de curriculum la o pedagogie axată pe conţinuturi şi
pe competenţe integrate, care poate fi exprimată explicit şi pentru care să se poată stabili un
program metodic de implementare şi evaluare. De asemenea, pornind de la schimbările din
Polonia începute în 1999, ar fi binevenită trecerea de la o supra-specializare timpurie la o
cultură generală mai largă până în clasa a X-a şi la un sistem liceal mai flexibil.
Un rol important îl au și universităţile, ca laboratoare pedagogice, ca centre de trezire și de
dezvoltare spirituală în direcția implicării directe în scrierea programelor şcolare, participării
active la dezbateri pe tema educației, stabilirii de parteneriate prin care viitoarele cadre
didactice să aibă acces practică “în producţie”.
In opinia mea ,ca scoala contemporana sa depaseasca problemele cu care se confrunta , ar
trebui scoala să redevină școală dar nu sa fie un fel de „curte de pasaj ’’după cum este ea
astăzi, prin care trece cine și cum vrea și unde se amestecă cine și cum consideră de cuviință.
Școala de azi are statut de „obiect’’ care stă în mijlocul drumului și în care dau toți cu
piciorul. Școala astăzi este un copil orfan al societății, oricât de mult și tare s-ar declara că
educația este o prioritate națională.
O școală trebuie să fie un templu spiritual, și nu o casă de „lichidare a analfabetismului‖.
Școala trebuie să formeze la elevi mentalitate modernă, inteligență, noblețe, demnitate

umană, cultură și educație în sensul suprem al noțiunilor. Tocmai aceste lucruri lipsesc la
nivel de societate, dar pe care absolvenții unei școli ar trebui să le aducă în societate și, prin
aceasta, s-o schimbe.
Bibliografie
(2013), Butnaru, S., Gherasim, L.R. , Performanța școlara, Edutura Polirom, Iași;

(2017), Csorba, D. , Istoria pedagogiei, curs PIPP, Facultatea de Psihologie și Științele

Educației, Universitatea București;
(2002), Joița, E. ,Educația cognitivă. Fundamente. Metodologie, Editura Polirom, Iași.

(1914) Dr. Montessori's Own Handbook – Manualul Dr. Montessori

(1929) English edition: The Child in the Family – Copilul in familie
(1936) English edition: The Secret of Childhood – Secretul Copilariei

(1948) English edition: From Childhood to Adolescence – De la copilarie la adolescenta

(1947) Education for a New World – Educatie pentru o noua lume
(1947) To Educate the Human Potential – Cum sa educi potentialul uman

Mario Montessori - Tendintele Umane si Educatia Montessori

(2016) Liliana Stan , editura Polirom , Dezvoltarea copilului si educatia timpurie
(2004), GAGIM I., Fundamentele psihopedagogice și muzicologice ale educației muzicale.
Referat științific al tezei de doctor habilitat în baza lucrărilor publicate în pedagogie,
Chișinău.