ALTERNATIVE EDUCATIONALE

SAVANU LAURA ALEXANDRA

ANUL II PIPP ALEXANDRIA

Viata si activitatea Mariei Montessori

Gradinite si scoli Montessori in Romania – particularitati si bune practici

Maria Montessori s-a născut la 31 august 1870 în Ancona, Italia și a studiat medicina
la Universitatea din Roma. A fost prima femeie care a absolvit facultatea de medicină
în Italia și una din primele femei medic care au practicat medicina cu succes. A început să
aplice multe din ideile sale personale despre educarea copiilor foarte tineri, cu vârste cuprinse
între un an și cinci ani, pe când s-a ocupat de copii cu deficiențe mentale. Și-a perfecționat
ideile și aplicarea acestora în practică începând cu 1907, de când a fost numită la conducerea
unui grup de creșe și grădinițe dintr-o zonă foarte săracă a orașului Roma. Acolo a început să
aplice consecvent ideile sale educaționale, care se concretizaseră între timp într-o adevărată
metodă educațională, metoda Montessori. Mult mai târziu, când metoda sa educațională a
devenit larg cunoscută în Italia, Europa și în întreaga lume, generând zeci și zeci de școli
Montessori, Maria Montessori a călătorit foarte mult, supervizând sistemul școlilor
Montessori, scriind și ținând conferințe.

Metoda Montessori

Maria Montessori și-a concentrat atenția și metodele educaționale asupra copiilor retardați
intelectual, având deficiențe mintale din naștere, numiți comun și/sau popular idioți.

 Principiul de bază este auto-educarea și aplicarea celor învățate direct, imediat.

 Crearea de grupe educaționale care acoperă 3 ani, spre exemplu: grupa 3-5 ani, sau 6-9, 6-
12 ani, 12-18 ani.
 Încurajarea copiilor să ia mereu decizii proprii pe care să le respecte.
 Curățenia și aranjarea locului unde își desfășoară activitatea copiii sunt făcute de ei înșiși,
în funcție de modul specific cum se autoconduc.
Ce este specific unui program de pregătire ce folosește "Metoda Montessori" îl reprezintă
modul în care se desfășoară activitățile în clasă. Fiecare sală de clasă este echipată cu
materiale ce permit, mai întâi, învățarea prin intermediul simțurilor și mai târziu prin citire,
scriere, matematică avansată. În activitățile de predare sunt folosite artele vizuale, muzica și
mișcarea. Materialele didactice sunt atent selectate și plasate astfel încât , totul să fie la locul
lui și la vedere pentru a facilita selectarea acestora de către copii. Copiii le pot vedea și pot
învăța din greșelile proprii, fără ca un profesor să le sublinieze eroarea. Acesta este unul dintre
numeroasele aspecte ale unei clase Montessori care favorizează independența.

La sugari, Metoda Montessori încurajează dezvoltarea naturală a personalității copilului prin

învățare prin atingere și mișcare liberă într-un mediu favorabil.

Pe principiul unei libertăți controlate, școlile Montessori inspiră copiii să lucreze în ritmul lor
propriu, singuri sau împreună cu alte persoane. Cadrele didactice încurajează dezvoltarea
copiilor auto-motivați, independenți, echilibrați, activi, colaborativi prin predare de la egal la
egal. Copiii mai mici se bucură de stimularea zilnică conform modelelor mai vechi, în timp ce
copiii mai mari învață să se respecte reciproc într-o atmosferă caldă de acceptare și bucurie.

Pentru elevii mai mari sălile de clasă promovează în continuare libertatea de a alege, curățenia
și aranjarea locului unde își desfășoară activitatea, sunt folosite discuții de grup, excursiile,
stabilirea programului zilnic și săptămânal cu scopul finalizării lucrărilor din programa
școlară. Proiectele de colaborare, experimentele științifice, prezentările vizuale necesită o
planificare atentă și o cantitate mai mare de timp. Respectul, responsabilitatea și dezvoltarea
caracterului sunt prevăzute, de asemenea, în unitățile curriculare.

În România, filozofia Montessori a prins rădăcini și a devenit o alegere tot mai populară
printre părinți și educaționiști. Principiile fundamentale ale Metodei Montessori sunt
implementate în numeroase gradinițe și școli din țară, evidențiindu-se particularitățile care le
diferențiază de sistemul educațional tradițional. Una dintre particularitățile esențiale ale
instituțiilor Montessori din România este accentul pus pe dezvoltarea individuală a fiecărui
copil. Prin materiale educaționale special concepute, precum cuburile Montessori și alfabetul
mobil, copiii sunt încurajați să exploreze și să învețe în funcție de propriile interese și ritmuri
de dezvoltare.

Autonomia și responsabilitatea sunt, de asemenea, aspecte cheie în educația Montessori.

Copiii sunt încurajați să își gestioneze timpul și să participe activ la procesul de învățare,
dezvoltând astfel abilități precum luarea deciziilor și rezolvarea problemelor. O altă
caracteristică notabilă a școlilor Montessori din România este mediul pregătit, care este
conceput pentru a stimula explorarea și creativitatea. Spațiile de învățare sunt organizate astfel
încât să ofere copiilor acces facil la materiale și activități diverse, susținând astfel dezvoltarea
lor integrală. Bunele practici din sistemul Montessori în România includ, de asemenea,
colaborarea strânsă între educatori și părinți. Comunicarea deschisă și transparentă este
încurajată pentru a asigura o abordare coerentă între mediul școlar și cel familial.

Maria Montessori (1870-1952) a fost considerată una dintre cele mai fascinante figuri ale
mişcării "Educaţiei noi ". Ea este cea care a întreprins numeroase studii medicale,
antropologice, psihiatrice şi pedagogice asupra copiilor normali şi asupra celor cu handicap.
Lucrări ca: "Antropologia pedagogică","Descoperirea copilului", "Autoeducaţia în şcolile
elementare" , "Educaţia copilului într-o eră nouă", "Cum să educăm potenţialul uman",
exprimă concepţiile sale reformatoare în domeniul educaţiei, idei pe care le pune în practică în
anul 1907 când a înfiinţat prima grădiniţă: “Casa dei bambini“, într-un cartier sărac din Roma,
grădiniță ce a fost urmată de o şcoală primară. Reforma propusă de ea era o reformă
coneptuală ce presupunea o schimbare totală a şcolii şi a personalităţii profesorului. A
participat la Congresul Internaţional pentru Educaţie Nouă aducând o concepţie şi o soluţie de
bază pentru o nouă educaţie. Împreună cu alţi pedagogi redacteză "Manifestul pentru educaţia
nouă" şi întemeiază cu participarea acestora "Liga Internaţională pentru Educaţie nouă" şi
"Revista pentru o eră nouă". Apărută în primele decenii ale sec XX şi integrată în educaţia
nouă, şcoala activă îşi fixa ca scop “pregătirea copilului în direcţia realizării sale plenare” şi
se sprijinea pe valorificarea tendinţei copilului spre activitate şi spre efort propriu. În opinia
Mariei Montessori, educaţia nouă este educaţia realizată în spirit ştiinţific, fundamentată pe o
cercetare obiectivă a fenomenelor educaţiei, pe dezvoltarea copilului prin educaţie.

Reforma, reconstrucţia în educaţie, avea două straturi şi două exigenţe necesare de

manifestare. Primul strat, prima exigenţă de ordin interior, este din om şi înseamnă modul
cum se trăieşte, se gândeşte şi se manifestă omul pe sine în educaţie. Această exigenţă constă
în recunoaşterea capacităţii copilului de autoeducaţie, de a nu-l oprima sau reprima, a-l
cunoaşte şi ajuta cu modestie, grijă şi pricepere pentru a se construi pe sine ca om. Mai mult,
Maria Montessori propune să învăţăm noi înşine de la copil libertatea, munca şi dragostea,
dezinteresate, demnitatea cucerită, nu oferită. Atât pentru el cât şi pentru noi, trebuie să
învăţăm cum să îl educăm. Al doilea strat şi a doua exigenţă majoră a reformei educaţiei sunt
de ordin exterior. În concepţia pedagogului, reforma din exterior se face prin cercetare
minuţioasă, prin transformări treptate, multiple, variate, amplificate astfel încât constituirea
unei metode noi să nu strice, ci să valorifice şi să cuprindă toate aspectele necesare şi pozitive
pentru educaţie. Promovând dreptul tuturor copiilor la educaţie, recunoscând individualitatea
şi dreptul la parcursuri proprii, cunoscutul pedagog a fost un adevărat deschizător de drumuri
în acest domeniu. Maria Montessori a numit capacitatea copilului de a învăţa de la vârsta
fragedă a copilăriei "mintea absorbantă" şi a propus trei principii ce trebuie să fie respectate
de educator în vederea cultivării acestei potenţialităţi. Acestea sunt: observaţia, mediul
ambiant şi libertatea ce trebuie să îi fie oferită fiecărui copil. Susţinea că un copil nu poate fi
cunoscut decât observându-l în mediul său natural, în felul în care utilizează materialele ce
favorizeză dezvoltarea capacităţilor lui native. Despre observare preciza că ar trebui să fie
realizată asemenea celei efectuate de către un cercetător ştiinţific, care are în permanenţă o
minte deschisă, care acţionează cu răbdare, tatonează şi cercetează atent. Sistemul instituit de
Maria Montessori avea atât aspecte pozitive cât şi aspect negative. Astfel, se acorda prioritate
dezvoltării capacităţilor de cunoaştere senzorială, neglijându-se educarea gândirii copiilor sub
motiv că aceasta ar fi posibilă numai după perioada preşcolară; se reducea rolul educatorului
la pregătirea mediului corespunzător nevoilor de acţiune ale copilului şi la observarea atentă a
acestuia şi se acorda o importanţă exagerată autoeducării copiilor. Multe dintre aspectele
negative ale ideilor ei pedagogice, spun unii pedagogici, că s-ar datora transpunerii metodelor
de educaţie specifice copiilor cu deficienţe mentale în sistemul de educaţie pentru copii
normali.

În prezent, în România, funcționează Asociația Montessori și mai multe unități de învățământ

preuniversitar.

Abordarea Montessori în educație inspiră copiii spre iubire pe toată durata vieții, urmărind
traiectoria lor naturală de dezvoltare. Copiii devin elevi încrezători în abilitățile lor,
responsabili, independenți. Integrarea și dezvoltarea socială pozitivă, facilitată de programul
Montessori, constituie baza unei nevoi permanente de învățare și cunoaștere.
Sălile de clasă Montessori oferă un mediu de învățare special creat, în care copiii sunt capabili
să răspundă tendinței lor naturale de a lucra. Au o pasiune înnăscută de învățare, iar sala de
clasă Montessori încurajează acest lucru, oferindu-le oportunități de a se angaja în activități
spontane și intenționate, cu îndrumarea unui adult instruit. Prin munca lor, copiii dezvoltă
concentrare și auto-disciplină plină de bucurie. Într-un cadru de ordine, ei progresează în
propriul ritm, în funcție de capacitățile individuale.

Dr. Maria Montessori, medic, antropolog și pedagog, a dezvoltat metoda ei unică de educare a
copiilor, pe parcursul unei cariere profesionale care s-a desfășurat timp de peste cincizeci de
ani. Abordarea Montessori a fost dezvoltată prin observația științifică intensă a copiilor din
mai multe culturi etnice, culturale și socio-economice, de la naștere până la maturitate. Se
bazează pe o înțelegere profundă a dezvoltării copilului.

BIBLIOGRAFIE

https://ro.wikipedia.org/wiki/Maria_Montessori

https://www.concursurilecomper.ro/download/revista_inv_preuniv/2017/Februarie%202017/42-
%20CristinaUngureanu-MariaMontessori.pdf

https://scoalamariamontessori.ro/montessori/pedagogia-montessori-in-romania/