Sindromul febril

Profesor Coodooator : Studenti:

Cucos Natalia Agrapinei Andreea
Scoala postliceala Banita Anca
sanitara „Grigore Ghica Raileanu Gheorghita
Voda” Scortanu Iulia
Grupa A9
Cuprins:
1.Definiție
2.Etiologie
3.Fiziopatologie
4.Tipuri de termometre
5.Regiunile masurarii temperaturii
6.Curba termica
7.Alte simptome
8.Ingrijirea pacientului cu hipertermie
 1.Definiție
 Febra este reprezentată de creşterea temperaturii corpului peste
normal, secundar unor modificări la nivelul centrului de termoreglare
situat la nivelul hipotalamusului anterior.
 Omul fiind homeoterm are o temperatură constantă care oscilează în
jur de 37° C. Temperatura variază în funcţie de locul unde este
măsurată. Astfel temperatura rectală, considerată a reprezenta
temperatura centrală este cu 0,5-1° C mai ridicată decât temperatura
axilară care reprezintă temperatura periferică. Cele mai reprezentative
valori sunt: temperatura rectală 37,5° C; temperatura bucală 37° C;
temperatura axilară 36,5° C.
 Temperatura centrală a corpului uman prezintă un ritm circadian,
cu valori minime între orele 4-6 dimineaţa (36,4° C rectal) şi valori
maxime (37,4° C seara) în jurul orei 1800 . În vorbirea curentă se
foloseşte termenul de febră (sinonim cu pirexie sau hipertermie)
atunci când febra este acută, de scurtă durată şi izolată neinsoţită
de altă simptomatologie. În mod obişnuit febra este definită ca o
temperatură centrală mai mare de 38° C. Dacă temperatura
corpului este situată între 37° şi 38° C se etichetează subfebrilitate
iar peste 39° C hiperpirexie.
 2.Etiologie
 Substantele responsabile de producerea febrei se numesc pirogeni si pot fi
exo- sau endogeni.
 Produsele exogene sunt din afara gazdei, reprezentate cel mai frecvent de
microorganisme (dupa lizare) sau de toxinele acestora. Acestea pot
determina ascensionari febrile fie direct prin stimularea sistemului nervos,
fie prin stimularea monocitelor si a macrofagelor care la randul lor produc
pirogeni.
 Pirogenii endogeni sunt reprezentati de polipeptide fabricate de celulele
organismului gazda; monocitele si macrofagele, limfocitele, celulele
endoteliale, hepatocitele, celulele epiteliale, keratocitele, fibroblastii s.a.
produc citokine cu rol pirogen. Cele mai importante citokine pirogene sunt
interleukinele, factorul de necroza tumoral α, interferonul α.
 Exista insa si substante endogene cu rol antipiretic, precum arginin vasopresina,
adrenocorticotropina, hormonul α-melanocito-stimulator, hormonul elibarator al
corticotropinei.
 3.Fiziopatologia
Din punct de vedere evolutiv au fost separate 4 stadii ale reacţiei
febrile, fiecare având un potential patogenetic specific:
1. Perioada de latenţă a febrei este intervalul de la debutul acţiunii
agentului etiologic până la comutarea funcţională a centrului
termoreglării la un nivel superior şi începerea creşterii temperaturii
corporale. Durata depinde de agresivitatea agentului etiologic cât şi de
reactivitatea gazdei (ex. sinteza, eliberarea si catabolizarea
mediatorilor).
2. Perioada de creştere a febrei începe când sunt activate mecanismele
de conservare a temperaturii şi termogeneză sub acţiunea noului nivel
funcţional al centrului termoreglării, până când temperatura centrală
ajunge la acest nou nivel. Evenimentele sunt asemănătoare celor din
adaptarea la frig şi de aceea se numeşte şi stadiul rece.
3. Perioada de stare a febrei reprezintă intervalul în care
temperatura se menţine relativ constantă în jurul noului nivel
funcţional prin stabilirea unui nou echilibru termolizătermogeneză
In funcţie de aspectul curbei febrile în perioada de stare au fost
identificate mai multe tipuri de febră:
 febră continuă - variaţiile circadiene 10C, temperatura scade în
fiecare zi, dar nu pânå la valori normale, cu valori matinale şi
vesperale >370C ;
 febră remitentă - variaţii circadiene >10C, temperatura scade în
fiecare zi, dar nu pânå la valori normale, cu valori matinale şi
vesperale >370C ;
 o febră intermitentă - variaţiile circadiene >10C , cu valori matinale
normale şi valori vesperale >370C; există o exagerare a ritmului
circadian normal; când această variaţie este extrem de accentuată,
febra este denumită septică
 febră recurentă – alternează perioade febrile cu perioade afebrile.
 febra inversă - în timp ce variaţia circadiană a temperaturii
este păstrată şi accentuată în cele mai multe stări febrile, o
inversare a acestei variaţii poate fi observată în febra tifoidă şi
în tuberculoza diseminată.
În perioada de stare pot apare mecanisme patogenetice
secundare în funcţie de intensitatea sau durata febrei: 
Temperaturi >410C denaturează proteinele. Cele mai
sensibile ţesuturi din acest punct de vedere sunt SNC şi
miocardul. Din acest motiv la unii copii mici febra peste 410C
determină apariţia unor crize convulsive. În general, când
această temperatură este depăşită apare delirium. Febra de
peste 41,50C se numeşte hiperpirexie. La peste 420C se
instalează stare de inconştienţă şi se produc leziuni cerebrale
permanente, iar la peste 430C supravieţuirea este rară.
4. Perioada de scădere a febrei începe în momentul în
care a încetat producerea de piretogeni endogeni care
să menţină noul nivel funcţional hipotalamic şi se
termină când se ajunge la temperatuta corporală
normală. Aceste modificări apar deoarece atunci când
agentul etiologic a fost îndepărtat se întrerupe
eliberarea de citokine piretogene. Rezultă astfel
revenirea la normal a centrului termoreglării.
 4.Tipuri de Termometre
1. Termometre din sticlă
 Este compus din tubul subțire din sticlă care conține
mercur care se extinde la temperaturi mari.
 De obicei acest tip de termometre nu se folosesc din cauza
riscului de intoxicare cu mercur și trauma în cazul în care
sticla se sparge. Mercurul a fost înlocuit cu alcoolul pentru
a păstra acest model de termometru
2. Plăci sensibile la căldură
Placa se pune pe piele.
Culoarea plăcii se schimbă și indică temperatura.
 3. Termometrul electronic 
 El înregistrează temperatura pe displei în cateva secunde
 El este folosit pentru a înregistra temperatura orală, rectală și axilară.
 El are elemente disponibile care se schimbă sau se dezinfectează
înainte de utilizare petru a preveni contaminația unui pacient de la
altul.
4. Termometrul timpanic
 Este o formă specială a termometrului electronic; el se
pune în canalul auditiv extern.
El are elemente disponibile care se înainte de utilizare
petru a preveni contaminația unui pacient de la
schimbă sau se dezinfectează altul.
 5.Regiunile măsurării temperaturii:

1. Măsurarea temperaturii orale:

a) Termometrul se pune în cavitatea bucală sub limbă.
 b) Aceasta este cea mai convenabilă și obișnuită metodă.
 c) Termometrul acesta se pune 3 până la 5 minute.
d) Cifrele normale sunt 36.6-37.20 С.
2. Măsurarea temperaturii rectale
 Aceasta este cea mai exactă metodă de aceea se
efectuează măsurarea temperaturii interne.
 Termometrul acesta se pune 3 - 5 minute.
 Cifrele normale sunt 36.8-37.60 С
3. Măsurarea temperaturii axilare
Măsurarea axilară se efectueaăa în fosa axilară în timp
ce brațul se ține aproape de corp și termometrul este
pus în fosa axilară.
Termometrul se pune pe 10 minute. Cifrele normale
sunt 36.2-36.90 С
4. Măsurarea temperaturii auriculare
 Se efectuează cu termometrul special care se pune în
ureche sau în canalul auditiv extern.
 Termometrul detectează și măsoară energia termala
și infraroșie radiată din vase sangvine în membrana
timpanică.
 Chiar dacă metoda aceasta permite măsurarea
temperaturii interne, temperatura auriculară nu arată
cifrele exacte.
 6.CURBA TERMICA
Notarea unui punct pe verticala, corespunzator datei si
timpului zilei, socotind, pentru fiecare linie orizontala a foii
de temperatura, 2 diviziuni de grad.
Se uneste valoarea prezenta cu cea anterioara pentru
obtinerea curbei termice
Interpretarea curbei termice
Temperatura se masoara dimineata intre orele 7-8 si dupa-
amiaza intre orele 18-19
Temperatura prezinta oscilatii fiziologice:
 in timpul zilei de 0.5-1 gard C; temperatura scade dimineata
intre orele 4-5 si creste intre orele 9-10 am si seara 16-20
7.Alte simptome asociate sindromului febril sunt reprezentate de:

• frison
• cefalee
• transpiraţii abundente
• mialgii
• curbatură
• artralgii
• inapetenta
• stare generală alterată.
 Frisonul se întâlneşte în pneumonie, osteomielită, leptospiroză,
pielonefrită, angiocolită, infecţii streptococice, gripă.
Cefaleea este prezentă în gripă, meningită, tularemie, arterita
temporală Horton.
Artralgile pot fi prezente în hepatite, reumatism articular acut, artrita
juvenilă, rubeolă.
Mialgiile apar de obicei în infecţiile virale.
8. INTERVENTIILE ASISTENTEI LA PACIENTUL CU HIPERTERMIE 

Pacientul sa-si mentina temperatura corpului in limite fiziologice

- aeriseste incaperea
- asigura imbracaminte lejera
- aplica comprese reci, impachetari reci, punga cu gheata, frictiuni-
incalzeste pacientul in caz de frisoane
- administreaza medicatia recomandata de medic: antitermice, antibiotice

Pacientul sa fie echilibrat hidroelectrolitic

- calculeaza bilantul ingesta-excreta pe 24 ore
- serveste pacientul cu cantitati mari de lichide

Pacientul sa aiba o stare de bine fizic si psihic

- schimba des lenjeria de pat si de corp- mentine igiena tegumentelor
 - pregateste psihic pacientul, inaintea tehnicilor de recoltare si examinare
 Bibliografie

https://www.scribd.com/doc/306796910/interventii-fe
bra
https://www.scrigroup.com/sanatate/Sindromul-febri
l62316.php
https://pdfcoffee.com/sindromul-febril-pdf-free.html
https://www.scribd.com/doc/165183264/Sindromul-fe
bril