Febra si sindromul febril

Febra ≠ hipertermie
Febra = creşterea temperaturii corporale consecutivă unei modificări la nivelul centrului termoreglării
(hipotalamus anterior).
Hipertermia = situaţiile în care creşterea temperaturii nu mai este controlată de hipotalamus

Termogeneza
- repaus: ficat – ½, creier – 2/5, muschii – 2/5, respiratia – 1/5
- efort: muschii
Termoliza
- repaus: radiatia – 60%, perspiratia insensibila – 20-25%, convectie termica – 12-15%
- in caz de necesitate - transpiratia

Temperatura normală = cca 370C (axilar) şi este cu aproximativ 0,50C mai mare central (bucal şi rectal)
- stare subfebrilă = 37 (37,5)-380C
- stare febrilă > 380C
- temperatura normală este menţinută în condiţiile variaţiilor temperaturii mediului inconjurator prin capacitatea
centrului termoreglării de la nivelul hipotalamusului de a menţine echilibrul între termogeneză şi termoliză
- neuronii din hipotalamus primesc 2 tipuri de semnale:
- de la nervii periferici (receptorii pentru cald sau rece)
- de la temperatura sângelui care irigă zona
- pentru a creşte producţia de căldură se declanşează tremorul
- pentru a scădea temperaturii → vasodilataţia + transpiraţia → disipează căldura de la nivelul tegumentului.
- există o variaţie diurnă a temperaturii
- valori minime dimineaţa între orele 3-6
- valori maxime spre seară între orele 18-21.
Substanţe pirogene = substanţele care produc febra
- pirogenii exogeni: microorganisme + toxinele lor
- pirogenii endogeni = citokine produse de celulele gazdei (în principal de monocite şi macrofage)
* PG, IL1,6, TNFα, IFN → oricare, dacă este administrată iv, determină apariţia de febră şi
frisoane în maxim 1 oră
Mecanismul de producere a febrei:
- pirogenii exogeni (endotoxine bacteriene, alte proteine străine, anumite medicamente şi substanţe chimice) vin
în contact cu celulele organismului, în special monocite şi macrofage, determinându-le pe acestea să elibereze
citokine = pirogeni endogeni care acţionează la nivelul celulelor centrilor nervoşi de control setându-i la o
temperatură mai mare de reglare în special prin intermediul PG

Etiologia (în ordinea frecvenţei)

1. febra infecţioasă (infecţii bacteriene, virale, micotice, parazitare, localizate sau generalizate)
2. febra neoplazică (cancere viscerale, mai ales hepatic, renal şi pulmonar, hemopatii maligne, limfoame)
3. febra de resorbţie in afecţiuni tisulare necrotice → IMA, infarct pulmonar sau hematoame extinse
4. febra autoimună (boli de colagen, LES, miozite, dermatomiozite, reumatismul inflamator, febre alergice)
5. febra endocrină (hipertiroidie, criza addisoniană)
6. febra medicamentoasă (prin fenomene de idiosincrazie, alergice etc)
7. febra centrala, neurologică (boli neurologice cu interesarea hipotalamusului pot da febră centrală → rar)
8. febra factitia (factice, falsă → provocată de pacient) (eg psihonevroze, simulare, sdr Münchausen)

Consideraţii clinice:
- in multe situaţii creşterea temperaturii poate ameliora supravieţuirea deoarece virulenţa şi creşterea unor
bacterii sunt afectate la temperaturi înalte;
- totuşi, febra determină şi multe efecte negative:
- creşterea consumului de O2 şi a necesităţilor calorice
- accelerarea catabolismului muscular (prin IL1 şi TNFα)
- scăderea acuităţii psihice
- creşterea riscului convulsiv
- activare herpes
- albuminurie tranzitorie
- hipotermia ca semn de infectie severa: la nou-născuţi, vârstnici, pacienţi cu insuficienţă renală sau hepatică,
la pacienţi aflaţi în tratament cronic cu glucocorticoizi etc → aceste persoane nu pot să genereze febra.
- febra anunta faptul ca pacientul are o imunitate competenta
- febra poate fi:
- de scurtă durată (cca 8-10 zile)
- de lunga durată (> 10 zile)
Fazele febrei:
1. perioada de invazie (instalare/stadium incrementi) – în care temperatura creşte brusc (se asociază cu
frisonul ca mecanism de creştere a termogenezei musculare) sau progresiv (fara frison)
2. perioada de stare (fastigium)
3. perioada de efervescenţă (stadium decrementi) – în care temperatura scade brusc („în criză”) sau treptat
(„în liză”); se asociază transpiraţiile profuze ca mecanism de creştere a termolizei

SINDROMUL FEBRIL
- de obicei, creşterea temperaturii nu este un element izolat, febra aparând într-o asociere de semne şi simptome
şi alcătuind sindromul febril.
- manifestările clinice ale sindromului febril includ:
- frisonul = senzaţie de frig intens, se manifestă sub forma contracţiilor musculare intense continue,
însoţite de vasoconsticţie cutanată şi paloare;
* când este foarte intens = frison solemn (rigor) = un frison profund, însoţit de piloerecţie →
apare de obicei în infecţiile severe.
- transpiraţia apare prin activarea mecanismelor de pierdere a căldurii şi are ca efect scăderea
temperaturii.
- simptome generale:
* stare generală de rău cu dureri musculare, osoase, articulare = curbatură → viroze
* cefalee febrilă, adeseori cu caracter pulsatil, datorată vasodilataţiei febrile
* manifestări neuropsihice:
- modificările statusului mental (insomnie, iritabilitate, alterarea stării de conştienţă cu
apariţia stărilor confuzionale, delir, halucinaţii)
- convulsiile (febra poate precipita convulsiile la pacientul epileptic)
* tulburări digestive: anorexie, greaţă etc
* tulburări cardiovasculare: tahicardii şi tahiaritmii
* febra poate reactiva virusuri latente de tipul virusului herpetic → herpes nazo-labial

CURBA FEBRILA
Monitorizarea temperaturii şi obţinerea curbei febrile presupune cel puţin 2 termometrizări pe zi, respectiv
dimineaţa şi seara.
Tipuri de febră:
1. febra continuă, susţinută, „în platou” – creşterea
temperaturii este persistentă şi variaţiile zilnice ale
temperaturii nu depăşesc 10C (diferenţele dintre
valorile maxime şi minime sunt < 10C);
* pneumonie, erizipel, febră tifoidă
 2. febra remitentă, „în fierăstrău” – variaţiile zilnice ale
temperaturii sunt mai mari de 10C, fără a se ajunge însă
la valori normale, febra fiind mai mare seara (diferenţele
dintre valorile maxime şi minime sunt > 10C, valorile
minime rămânând în domeniul febrei);
*supuraţii, bronhopneumonia, TBC

3. febra intermitentă – variaţii mari, cu revenire la valori

normale între episoadele febrile (există perioade de 2-3
zile de febră, întrerupte de perioade afebrile de 1-2 zile;
- diferenţele dintre max şi min sunt mari, valorile
minime ajungând în domeniul normalului);
- poate fi:
- sistematizată → revenind la un număr fix de
zile (eg malaria)
- nesistematizată (eg neoplazii, infecţii urinare, angiocolite etc)
4. febra hectică – variantă de febră intermitentă cu variaţii zilnice mai mari de 3 0C (diferenţele dintre
valorile maxime şi minime sunt > 30C);
* septicemii, TBC cavitară
5. febra inversă – febra în care există valori termice mai
mari dimineaţa
* TBC severă
6. febra recurentă – caracterizată prin mai multe episoade
febrile separate prin perioade de afebrilitate;
* viroze, spirochetoze – episoadele febrile
survin la 6-7 zile

7. febra „în dromader” – variantă de febră recurentă cu 2

episoade, primul ca valori mai mari şi cu o perioadă de
normalizare intermediară scurtă (cca 24-48 ore);
* viroze respiratorii
8. febra ondulantă – este febra caracterizată prin perioade
febrile prelungite cu ascensiune şi scădere progresive,
separate prin perioade de afebrilitate, urmate de repetarea ciclului;
* caracteristică pentru boala Hodgkin → febra Pel-Ebstein = perioade febrile de 3-10 zile
urmate de perioade afebrile de 3-10 zile
*şi în alte limfoame, endocardite, bruceloză
9. febra neregulată – curbă nesistematizabilă;
* supuraţii, stări septice severe

PARACLINIC
- modificările umorale corelate cu febra sunt numeroase:
* ↑ reactanţii de fază acută ai inflamaţiei – proteina C reactivă, fibrinogen, VSH, α2-globuline
* HLG arată nivelul leucocitelor şi formula leucocitară (limfocite – limfocitoza (eg TBC, febra tifoidă),
neutrofile – neutrofilia (eg infecţii bacteriene), neutropenia (eg infecţii virale, LES, boli infiltrative ale
măduvei osoase), eozinofile – eozinofilia (eg reacţii de hipersensibilitate la medicamente, boala Hodgkin,
unele infecţii cu metazoare), monocite – monocitoza (eg TBC, febra tifoidă, bruceloză, limfoame))
* biochimia ar trebui să includă nivelul electroliţilor, glicemiei, ureei şi creatininei, testelor hepatice, CK
- hemoculturi
- examen de urină şi scaun
- examenul oricărei acumulări anormale de fluide (pleural, peritoneal, articular); (frotiuri, culturi)
- examen spută
- examen LCR
- radiografia toracică (examinare de rutină)