USMF “N.

Testemiţanu” Clinica Urgenţe Medicale

HIPERTERMIA

Gh.Ciobanu
d.h.ş.m. Şef catedră
“Urgenţe Medicale”

1
 Obiective

• Epidemiologia hipertermiei sau a sindromului de

caniculă
• Fiziopatologia termoreglării
• Clasificarea hipertermiei sau a sindromului de caniculă
• Tabloul clinic al hipertermiei sau a sindromului de
hipertermie
• Hipertermia malignă
• Sindromul neuroleptic malign
• Sindromul serotoninic.
• Algoritmul de tratament
2
 Epidemiolog
ie
• Incidenţa hipertermiei sau sindromului de
caniculă este variabilă şi în dependenţă de
factorii de mediu, medicali şi demografici.
Mortalitatea variază de la 15 la 80%.
• În SUA incidenţa şocului caloric clasic este de
17,6-26,5 cazuri la 100 mii populaţie şi numărul
cazurilor de deces este de peste 250 cazuri anual.
În Arabia Saudită incidenţa este de 22-250 cazuri
la 100 mii cu o mortalitate de 50%.
• Mecanismele de acomodare şi condiţiile de mediu
sunt foarte importante.
• Şocul caloric de efort este mai frecvent întâlnit la
sportivi şi militari.

3
Hipertermia sau sindromul de
caniculă
Epidemiologia hipertermiei sau a
sindromului de caniculă
Fiziopatologia termoreglării
Clasificarea hipertermiei sau a
sindromului de caniculă
Tabloul clinic al hipertermiei sau a
sindromului de hipertermie
Hipertermia malignă
Sindromul neuroleptic malign
Sindromul serotoninic.

4
Definiție
• Sindromul de caniculă (Hipertermia) se defineşte ca o
creştere a temperaturii corporale peste limitele normei
(360C-37,50C) ca urmare a tulburărilor termoreglării în
condiţii particulare ale mediului.
• Este necesar de a o diferenţia de febră care se instalează
ca rezultat al acţiunii citokinelor asupra
hipotalamusului.

5
 FIZIOPATOLOGIA TERMOGENEZEI

 Omul este homeoterm, prin urmare, în condiţii normale își

menţine homeostazie termică constantă. Această
homeostazie este rezultatul echilibrului dintre procesele de
producere (termogeneză) și procesele de pierdere a
temperaturii (termoliză).
 Temperatura corpului uman este menţinută între limitele
normale de 36,5-37,1°C (media 36,8°C), cu valori minime la
ora 6 dimineaţa și maxime între orele 16-18, datorită
reglării sale centrale prin intervenţia hipotalamusului.
 În condiţii de confort termic (temperatura mediului 20-
27°C) temperatura cutanată este cu 3-5°C mai mică decât
temperatura centrală, cu variaţii teritoriale.

6
 TEMPERATURA CENTRALĂ.

 Temperatura ţesuturilor profunde (centrală) rămâne

constantă, cu o variaţie de maximum ± 0,6°C (± 1°F),
indiferent de variaţiile temperaturii mediului ambiant. În
general, pentru aprecierea temperaturii profunde se folosește
măsurarea temperaturii rectale.
 Când rata termogenezei din organism depășește rata
termolizei, căldura se acumulează producând creșterea
temperaturii corporale.

7
 MĂSURAREA TEMPERATURII

• Se face cu ajutorul termometrului, care, de obicei, se

plasează în axilă, în rect, în vagin sau în gură timp de 5-10
minute.
• Se consideră normală temperatura:
• axilară – 36,4º-37ºC;
• orală – 36,0º-37,3ºC (în medie – 36,8º-37,5ºC);
• rectală sau vaginală – 37,3º-37,7ºC.
• Temperatura normală, de obicei, este considerată în
limitele 36,0º-37,2ºC.
• Valoarea normală a temperaturii centrale este de 36ºC
(97ºF)-37.5 ºC (99.5 ºF)

8
 FIZIOPATOLOGIA TERMOREGLĂRII

• Funcţia de termoreglare este o achiziţie recentă pe scara

filogenetică, doar păsările și mamiferele au posibilitatea de a-și
menţine temperatura constantă, indiferent de acea a mediului
ambiant, fiind denumite, de rând cu omul, homeoterme.
• La restul animalelor, temperatura corpului prezintă variaţii
mari, în funcţie de temperatura mediului, și datorită acestui fapt,
ele sunt denumite poichiloterme.
• Temperatura este mai ridicată în organele interne, cu 0,11º,
comparativ cu cea cutanată. În condiţii bazale, producţia de
căldură este de 1 kcal/kg /oră sau 37-40 kcal pe m2 de suprafaţă
corporală, ceea ce reprezintă aproximativ 1700 kcal/zi la bărbaţi
și 1500 kcal/zi la femei.
• Activitatea fizică moderată crește producţia de căldură la 2500-
3000 kcal/zi iar activitatea fizică grea crește producţia de căldură
la 6000 kcal/zi și mai mult sau la 250 kcal/oră.

9
Mecanismele de control și reglare a temperaturii corporale.
10
 TERMOREGLAREA

• În condiţii normale, reglarea temperaturii se

realizează printr-un mecanism de control de tip
feedback: astfel creșterea temperaturii centrale
declanșează mecanismele de pierdere (termoliză),
în timp ce scăderea temperaturii centrale
stimulează mecanismele de producere și de
conservare a căldurii (termogeneză).

11
 TERMOREGLAREA
• Centrul hipotalamic al termoreglării funcţionează pe baza
informaţiilor primite de la receptorii termici situaţi la diferite
nivele:
• termoreceptorii tegumentari pentru rece (Krause) și pentru cald (Ruffini);
• termoreceptorii pentru rece de la nivelul abdomenului (organelor cavitare de
la acest nivel);
• termoreceptorii din măduva spinării specializaţi în culegerea și transmiterea
informaţiei despre „rece”;
• termoreceptorii pentru rece din alte structuri interne ale corpului.
• Neuroreceptorii pentru cald situaţi în aria preoptică din hipotalamus.
• Integrarea semnalelor transmise are loc la nivelul regiunii
posterioare a hipotalamusului, care cuprinde două structuri
funcţionale:
• de reglare a termogenezei, situată în hipotalamusul posterior;
• de reglare a termolizei, localizată în hipotalamusul anterior.

12
 MECANISMELE EFECTOARE CARE ADAPTEAZĂ ORGANISMUL
LA VARIAŢIILE EXCESIVE DE TEMPERATURĂ:

• mecanisme de scădere a temperaturii, reprezentate de vasodilataţie (prin

inhibarea centrilor simpatici din hipotalamus), transpiraţii și scăderea
producerii de căldură;
• mecanisme de creștere a temperaturii, reprezentate de vasoconstricţie (prin
stimularea centrilor simpatici din hipotalamusul anterior), piloerecţie
(prin stimularea simpatică a mușchilor erectori ai firelor de păr) și
creșterea producerii de căldură.

MECANISMELE CARE CRESC TEMPERATURA ÎN CAZUL

RĂCIRII MARCATE A CORPULUI:
• vasoconstricţia cutanată;
• piloerecţia;
• creșterea termogenezei prin stimularea hipotalamică a frisonului,
stimularea „chimică” simpatică a termogenezei prin epinefrină și
norepinefrină, amplificarea secreţiei.

13
 Procesele de termogeneză și termoliză

• Termogeneza are la bază reacţii oxidoreducătoare.

Producerea de căldură este rezultatul proceselor metabolice.
Aproximativ 30% din căldura organismului este produsă de
activitatea musculară și 40% – de activitatea metabolică.
• Termoliza se realizează prin procese fizice de conducţie,
convecţie, iradiere și evaporare. Pierderea de căldură se
produce la nivelul tegumentelor și al mucoaselor, prin
respiraţie, transpiraţie, încălzirea alimentelor ingerate, prin
urină și fecale.
• Când rata producţiei de căldură este egală cu rata pierderii,
persoana respectivă este considerată a fi în echilibru termic.

14
Procesele de termoliză și termogeneză.
15
 CONCEPTUL „PRAG” DE TERMOREGLARE
• Valoarea „prag” a temperaturii corporale este de
aproximativ 37,1ºC (98,8°F).
• La temperaturi peste această valoare, rata termolizei este mai
mare decât rata termogenezei, astfel că temperatura corpului
scade și se apropie de 37,1°C.
• La temperatură sub acest nivel, rata termogenezei este
superioară ratei termolizei, astfel că temperatura crește și se
apropie de 37,1°C.
• Acest nivel critic de temperatură se numește „pragul”
mecanismului termoreglator. Toate mecanismele de control al
termoreglării încearcă să aducă temperatura corporală la
valoarea acestui nivel de prag de 37,1°C (98,8°F), prin
modificări drastice, atât ale ratei termolizei, cât și ale ratei
termogenezei.
16
 TERMOGENEZA (producerea de căldură)

• Expunerea la frig accentuează termogeneza prin eliberarea de

adrenalină și noradrenalină.
• Producerea de căldură se realizează prin următoarele mecanisme:
• creșterea metabolismului bazal al tuturor celulelor corpului, care depinde în
primul rând de hormonii tiroidieni; astfel, intensificarea metabolismului cu 7%
determină creșterea temperaturii cu 0,56 grade;
• activitatea musculară;
• efectul metabolic al altor hormoni (STH, testosteron);
• stimularea simpatică;
• intensificarea reacţiilor metabolice celulare prin creșterea însăși a emperaturii.
• Cei mai mari producători de căldură din organism sunt mușchii
scheletici, ficatul, organele abdominale și creierul. Pielea, ţesutul
celular subcutanat și mai ales grăsimea cutanată au rolul de a
proteja corpul de pierderile excesive de căldură.

17
 TERMOREGLAREA

 Fiziopatologia termoreglării reprezintă totalitatea mecanismelor prin care

temperatura corpului se menţine constantă, oricare ar fi modificările
termice ale mediului ambiant sau activitatea fizică a subiectului.
 Termoreglarea este un mecanism de menţinere a echilibrului termic între
organism și mediu, de adaptare a organismului la variaţiile termice ale
mediului ambiant. Termoreglarea asigură un mediu termic optim, între
anumite limite, pentru desfășurarea proceselor vitale care sunt în
dependenţă de echilibrul termic.
 Se admite că echilibrul termic al organismului corespunde stării biologice în
care rata producţiei de căldură este egală cu rata pierderilor de căldură.
 Temperatura internă este menţinută însă, între limite foarte strânse. În
anumite condiţii există variaţii și ale temperaturii interne: în efort fizic
intens sau la variaţii extreme ale temperaturii mediului (crește până la
38,3°-39°C sau scade până la 35,5°C).

18
 TERMOGENEZA (PRODUCEREA DE CĂLDURĂ)

• Frisonul.În partea dorsomediană a hipotalamusului posterior,

lângă peretele ventriculului III, este situat centrul primar al
frisonului. Normal el este inhibat de neuronii sensibili la cald
din hipotalamusul anterior, dar este excitat de către scăderea
temperaturii cutanate.
• Activarea acestui centru este urmată de transmiterea unor
semnale activatoare ritmice la neuronii motori din coarnele
anterioare ale măduvei cu creșterea tonusului muscular,
determinând contracţiile repetitive caracteristice frisonului;
aceasta determină creșterea producerii de căldură de 67 ori.

19
 TERMOGENEZA (PRODUCEREA DE CĂLDURĂ)

• Pragul centrului termoreglator hipotalamic se modifică brusc

de la valoarea normală de 37,1°C (98,8°F) la o valoare
superioară – de 39,44°C (103°F). Deoarece temperatura
sângelui devine inferioară pragului centrului termoreglator
hipotalamic, se declanșează mecanismele care cresc
temperatura corpului.
• Pacientul prezintă frisoane și resimte o senzaţie de frig intensă,
deși temperatura corporală sar putea situa deja deasupra
normalului.
• Tegumentul se răcește ca urmare a vasoconstricţiei, iar
pacientul începe să tremure. Frisonul poate continua până
când temperatura corporală atinge pragul hipotalamic de
39,44°C (103°F). Ulterior frisonul dispare, iar pacientului nu îi
este nici frig, nici cald.
20
 TERMOLIZA (pierderea de căldură)

• Termoliza este un proces fizic. Se realizează prin

transmiterea energiei calorice de la nivelul organelor interne
la tegumente și de aici în mediul extern. Astfel, rata de
pierdere a căldurii depinde de:
• viteza cu care căldura este condusă de la organele interne la
piele;
• viteza cu care este eliberată în mediu.
• Termoliza este asigurată prin:
• fluxul sangvin din profunzimea corpului către tegument, care
asigură transferul de căldură;
• controlul sistemului nervos simpatic asupra termoconducţiei
cutanate;
• mecanismele fizice de bază ale termolizei cutanate: radiaţia,
conducţia, convecţia și evaporarea.

21
Mecanismele de reglare a temperaturii corpului
• Organismul reglează temperatura corporală prin patru
mecanisme:
– iradiere;
– conducţie;
– convecţie;
– evaporare.
• Iradiaţia și conducţia sunt considerate metode uscate sau
sensibile de pierdere a căldurii.
• Evaporarea este considerată metodă umedă sau insensibilă
de pierdere a căldurii.

22
 IRADIEREA
• Este mecanismul principal de pierdere a căldurii, atunci când
temperatura mediului ambiant este mai scăzută decât temperatura
corpului. Disiparea de căldură prin iradiaţie înseamnă pierderea de
energie sub formă de radiaţii infraroșii ale spectrului electromagnetic.
• Umiditatea crescută a aerului reduce pierderea de căldură prin iradiaţie.
Iradierea constituie principala modalitate de pierderi de căldură, depinde
de capacitatea de emisie a suprafeţei corporale și de temperatura mediului
ambiant.
• Căldura este transferată de la suprafaţa corpului mai cald spre obiectele
mai reci, fără existenţa unui contact direct, sub formă de unde
electromagnetice cu lungimea de undă între 5 și 20 μm (infraroșu), care
sunt absorbite de corpurile din jur. Ca orice corp cu proprietăţi
emiţătoare de radiaţii, pielea le poate și absorbi.
• În condiţii de repaus un subiect îmbrăcat obișnuit pierde prin iradiere
până la 60% din totalul deperdiţiei calorice, respectiv 1200-1400 de calorii
din cele 2400-2500 de calorii timp de 24 de ore.

23
 Conducţia căldurii
• Conducţia apare atunci când energia cinetică a moleculelor în
mișcare de pe o suprafaţă caldă (tegumente) este transferată
prin contact direct unor molecule mai puţin active din punct de
vedere cinetic de pe o suprafaţă cu o temperatură mai scăzută
(obiecte solide, apă, aer).
• Conducţia căldurii către suprafeţe solide este responsabilă
pentru mai puţin de 3% din pierderea totală de căldură a
organismului.
• Conducţia căldurii în aerul ambiant aflat în contact cu
tegumentul se va opri de îndată ce stratul de aer atinge aceeași
temperatură ca și suprafaţa tegumentului. Se formează o zonă
de izolare termică de aer încălzit, prin care se pierde o
cantitate mică de căldură. Aerul fiind rău conductor de
căldură, pierderile prin conducţie sunt neglijabile.

24
 Conducţia căldurii
• Excepţie face doar imersia în apă, când corpul uman pierde cantităţi
mari de căldură prin conducţie, apa fiind un conductor bun de căldură.
Conducţia căldurii în apă este de 32 de ori mai mare decât conducţia în
aer, apa nu poate forma o zonă de izolare termică de apă caldă în
apropierea tegumentului.
• Îmbrăcămintea are ca scop reducerea pierderilor de căldură prin
conducţie. Cantitatea de căldură care se pierde prin conducţie către
obiecte depinde de gradul de conductibilitate a corpului sau mediului
(aer, apă) care primește.
• Unele haine pot reflecta și reduce absorbţia căldurii radiante.
Îmbrăcămintea, de asemenea, poate fi și un izolator termic, determinând
un surplus de căldură prin reducerea eficienţei convecţiei și evaporării.
Hainele menţin aerul aproape de tegument mult mai eficient, permiţând
formarea rapidă a unei zone de izolare termică de aer cald, scăzând
eficacitatea convecţiei.

25
 Convecţia

 Convecţia–îndepărtarea aerului încălzit din apropierea tegumentului și

înlocuirea cu un aer mai rece crește pierderea de căldură prin conducţie.
 Atunci când conducţia este asociată cu convecţia, ratele de transfer de
căldură de la nivelul corpului pot reprezenta până la 15% din pierderea
totală de căldură. Pierderea de căldură din corp în urma convecţiei prin
curenţi de aer se numește termoliză prin convecţie. De fapt, căldura trebuie
iniţial transferată aerului prin conducţie și apoi îndepărtată prin curenţii
de convecţie.
 Convecţia este un proces fizic invers conducţiei de deplasare și reînnoire a
păturii de aer încălzit în contact cu pielea prin ventilaţie și înlocuire cu un
aer mai rece.

26
 Convecţia
• Efectul de răcire al vântului asupra pierderii de căldură este
aproximativ proporţional cu rădăcina pătrată a vitezei
vântului. Deși îndepărtarea aerului din apropierea
tegumentului prin convecţie îmbunătăţește pierderea de
căldură prin conducţie, există limite.
• La o temperatură de 32,2°C (90°F) și o umiditate de 35%
convecţia nu mai îndepărtează eficient căldura de la nivelul
corpului.
• Convecţia ajută termoliza prin conducţie, deoarece straturile
de aer de lângă pielea corpului părăsesc regiunea, fiind
animate de o mișcare browniană mai intensă decât moleculele
de aer aflate la oarecare distanţă de corp.

27
 Evaporarea

 Evaporarea este una dintre modalităţile de pierdere a căldurii.

Organismul consumă căldură spre a o transfera lichidelor de
la suprafaţa sa, care devin vapori. Pentru a evapora un litru
de sudoare, organismul consumă 585 kcal sau 0,58 kcal pentru
fiecare gram de apă evaporată.
 În condiţii de temperaturi crescute, evaporarea este
mecanismul principal de pierdere a căldurii corporale.
Evaporarea este responsabilă de peste 25% din pierderea de
căldură în condiţii răcoroase și de aproape 100% în condiţiile
unor temperaturi crescute ale mediului ambiant.
 Pentru a pierde căldură, apa trebuie să se poată evapora în
atmosferă, în condiţiile de umiditate atmosferică crescută
evaporarea este afectată, iar disiparea de căldură prin acest
mecanism este scăzută.

28
 Evaporarea

• Evaporarea depinde de formarea unor cantităţi adecvate

de secreţii sudoripare și de hidratarea corespunzătoare.
Deshidratarea cu doar 1% afectează disiparea căldurii.
Fiecare scădere cu 1% a greutăţii corporale datorită
deshidratării determină o creștere a temperaturii interne
cu 0,1°-0,3°C (0,18°-0,54°F).
• Transpiraţia se realizează prin 2 căi:
– în mod reflex, prin excitarea termoreceptorilor
tegumentari;
– pe calea sistemului nervos termoregulator cu centrul de
integrare în hipotalamus, care este informat.

29
 Evaporarea
• În cazul hipertermiei organismului, transpiraţia este foarte intensă,
antrenând pierderi de apă și căldură, cu apariţia senzaţiilor de
sete, a hipotensiunii arteriale și cu creșterea viscozităţii sângelui.
• În stare de repaus prin evaporare se asigură aproximativ 25% din
pierderile de căldură (calorice) ale organismului (13% prin piele și
12% prin epiteliul pulmonar).
• Când temperatura mediului depășește 35º, devine principalul
mecanism de termoliză. În condiţii de repaus, deși pielea pare
uscată, se secretă o anumită cantitate de sudoare (perspiraţie
insensibilă, independentă de condiţiile mediului).
• Zilnic pe această cale se pierd 600-800 ml, care echivalează cu o
pierdere de căldură de 450 kcal, deoarece evacuarea 1 ml de apă
necesită 0,58 calorii.
• Apa eliminată pe cale pulmonară constituie 300-400 ml/zi și
realizează o pierdere de căldură de aproximativ 174-232 kcal.
30
 Evaporarea
• Pierderile prin evaporare au loc prin piele, omul
dispunând de 2,53 mln. glande sudoripare, cât și prin
mucoasele căilor respiratorii și bucolaringiene.
• Evaporarea crește în condiţiile aerului cald sau ale
temperaturii corpului crescute.
• Valoarea termolitică a secreţiei sudorale depinde de
temperatura mediului și de gradul de saturare cu
vapori de apă.
• În mediul cald saturat cu vapori de apă, vaporizarea
nu se mai produce și pierderea de căldură pe această
cale încetează. De aceea căldura umedă este mai
greu suportată decât cea uscată.

31
 Evaporarea
• Când temperatura mediului depășește temperatura corpului,
corpul în loc să piardă căldura, o primește atât prin radiaţie,
cât și pin conducţie.
• În aceste condiţii, singura modalitate, prin care corpul poate
elimina căldura, este evaporarea. Astfel, orice factor, care
împiedică evaporarea adecvată în condiţiile în care
temperatura exterioară depășește temperatura cutanată, va
determina creșterea temperaturii interne a corpului.
• Ansamblul reacţiilor neuroendocrinometabolice, care apar în
urma expunerii organismului la agresiune (stres caloric), a
fost denumit de Selye (1939) sindrom general de adaptare
(SGA), iar de către Laborit (1955) – reacţie oscilantă
postagresivă (ROPA).

32
REACŢIILE POSTAGRESIVE EVOLUEAZĂ ÎN TREI STADII:
• Reacţia de alarmă, în care se produc fenomene de
declanșare și profilaxie a șocului predominant nervoase, de
natură simpaticoadrenergică, urmate de descărcări
neurohormonale multiple, în vederea creșterii rezistenţei
organismului și restabilirii echilibrului homeostazic.
• Faza de rezistenţă – sub influenţa stimulării complexului
hipotalamohipofizar se eliberează mari cantităţi de ACTH,
TSH și gonadotropine, urmate de lansarea în circulaţie a
hormonilor catabolizanţi (glucocorticoizi și tiroidieni) și
anabolizanţi (mineralocorticoizi).
• Mecanismele incluse în reacţiile de apărare și rezistenţă decid
evoluţia dezechilibrelor produse de factorul stresant spre
restabilire și normalizare sau spre epuizare și evoluţie
patologică.

33
 Consecinţele schimbărilor temperaturii globale în funcţie de
schimbările globale ale climei

2025 2050 2100

Schimbări ale
temperaturii globale în 0,4-1,1ºC 0,8-2,6ºC 1,4-5,8ºC
comparaţie cu 1990
Boli infecţioase Lărgirea regiunilor potenţiale de răspândire a
malariei şi infecţiilor transmise prin apă
Stresul caloric Creşterea mortalităţii ca o consecinţă a stresului
caloric
Inundaţii, furtuni Creşterea mortalităţii, traumatismelor şi bolilor
infecţioase
Alimentaţie Riscul secetei şi al foamei

34
HIPERTERMIA

• Hipertermia se produce când mecanismele

de termoreglare sunt depășite și
temperatura centrală crește peste nivelele
normal menţinute de mecanismele de
homeostazie termică.
• Hipertermia poate fi exogenă, produsă de
condiţiile de mediu, sau secundară
producerii endogene de căldură.
• Hipertermia indusă de condiţiile de mediu
ambiant se produce când căldura, de obicei
sub formă de energie radiantă, este
absorbită de corp la o rată mai mare decât
poate fi îndepărtată de mecanismele de
termoreglare.

35
 Factori favorizanţi ai hipotermiei

 Tip de activităţi: curse de durată, efort susţinut şi îndelungat

 Antrenament inadecvat, echipament necorespunzător, oboseală
 Condiţii de mediu:climă caldă>200 C, nivel de uniditate înalt,absenţa
vântului.

 Factori medicali:dehidratare, supraponderali, diaree,anhidroză,

patologie dermatologică, stare gripală, febră.

 Abuz de substanţe:alcool, amfetamine, cocaină, triciclice,

neuroleptice,antihistaminice, benzodiazepine, beta-blocante,
anticalcice
 Factori genetici
 Antecedente de hipertermie

Notă: IEC-inhibitori ai enzimei de conversie

36
FACTORII PRECIPITANŢI AI HIPERTERMIEI

• Temperatura crescută a mediului

ambiant ca stimulant al
termoreceptorilor.
• Umiditatea aerului ca factor ce
limitează pierderea de căldură
prin evaporare.
• Temperatura corpurilor
înconjurătoare ca factor de
intensificare a pierderilor sau
captării de căldură.
• Viteza vântului ca factor de
intensificare a pierderii de căldură
prin evaporare.

37
 Hipertermia
• Hipertermia indusă de condiţiile de mediu
ambiant se produce când căldura, de obicei,
sub formă de energie radiantă este absorbită
de corp la o rată mai mare decât poate fi
îndepărtată de mecanismele de termoreglare.
• Hipertermia reprezintă un proces și se dezvoltă
în condiţiile expunerii la căldură începând cu
stresul caloric (heat stress), progresând spre
epuizarea calorică (heart exhaustion) și atacul
de hipertermie (heart stroke), și, în final, cu
disfuncţie multiplă de organe și stop cardiac.
• Efortul fizic crește termogeneza, în timp ce
umiditatea crescută, presiunea atmosferică
crescută și lipsa curenţilor de aer scad procesul
de termoliză.

38
HIPERTERMIA SAU SINDROMUL DE CANICULĂ
INCLUDE:
A. Crampe de căldură (crampe calorice,
crampe de caniculă):
• forma cea mai benignă a tulburărilor
provocate de temperaturi înalte, frecvent
la persoane neaclimatizate și atleţi;
• apar la persoane care lucrează în condiţii
de temperatură ridicată și umiditate
scăzută, însoţită de transpiraţii
abundente
• pot apărea şi la temperaturi ale mediului
care nu depășesc pe cea a corpului uman
și expunerea directă la soare nu este
obligatorie, însă în condiţii de efort
suprasolicitat cu transpiraţii abundente.

39
 Tabloul clinic
• temperatura este, de obicei, normală sau ușor
crescută;
• dureri sub formă de crampe apărute brusc,
consecutive unor eforturi fizice;
• bolnavul prezintă crampe musculare în grupele de
mușchi solicitaţi în cursul efortului, mai frecvent
mușchii membrelor inferioare, mușchii peretelui
abdominal ș.a.;
• slăbiciuni;
• greaţă;
• tahicardie;
• transpiraţii profuze;
• tegumente palide.
• repaus într-o încăpere bine ventilată;
• ingestie de lichide per os sau în cazuri avansate
perfuzie Sol. NaCl 0,9% 1-2 l;
• interzicerea pentru 1-2 zile a aflării la căldură.
40
EPUIZAREA DE CANICULĂ

B. Epuizarea de caniculă include:

• sincopa calorică;
• colapsul caloric.
C. Atacul (șocul) de caniculă
include:
• șocul caloric indus de efort;
• șocul caloric clasic.
Toate aceste forme evoluează cu
hipertermie.

41
 Stadii clinice ale hipertermiei

• I Prodroame:greaţă, vomă, oboseală, vertij

• II Faza iniţială:hipertermie,rabdomioliză şi tulburări neurologice

moderate (confuzie,somnolenţă,ataxie)
• III Faza cu afectarea organelor: tulburări neurologice severe
(comă,convulsii, semne de focar), insuficienţă renală acută, citoliză
hepatică, CIVD.

• IV Complicaţii precoce: anurie, insuficienţă hepatică

• V Complicaţii tardive:insuficienţa hepatică terminală, disfuncţie

multiplă de organe, sepsis.

Notă: CIVD-coagulare intravasculară diseminată

42
Carta Indicelui
de încălzire

43
MECANISMELE DE APĂRARE ALE ORGANISMULUI ÎN
CONDIŢII DE CREȘTERE A TEMPERATURII MEDIULUI
SAU DE TERMOPRODUCŢIE CRESCUTĂ:
• vasodilataţia periferică, activatoare
de pierdere de căldură prin
iradiere, convecţie, și conducţia
cutanată;
• sudoraţia și evaporarea crescută;
• termogeneza redusă, realizată prin
diminuarea activităţii musculare
până la repaus total;
• reducerea ingestiei de alimente
calorigene și folosirea de băuturi
reci;
• ventilarea;
• îmbrăcămintea.
44
EPUIZAREA DE CANICULĂ (INSOLAŢIA) SAU
PROSTRAŢIA DE CANICULĂ INCLUDE DOUĂ
FORME FIZIOPATOLOGICE:
• una cauzată de depleţia
(pierderea) de apă mai frecvent
întâlnită la vârstnici, care au
primit diuretice, sau în condiţiile
unui aport lichidian neadecvat
caniculei cu temperatura
corpului crescută;
• a doua formă este cauzată de
depleţia de sare prin insuficienţa
înlocuirii acesteia și nu este
însoţită de hipertermie. Este
prezentă hiponatriemia și
hipocloremia.

45
 Stresul caloric și epuizarea de căldură
Condiţie Manifestări Tratament
Temperatura normală sau uşor crescută Odihnă
Ridicarea picioarelor
Edeme: ale picioarelor şi gleznelor Rehidratare orală
Stres termic Sincopă: hipotensiune datorată Reînlocuire sodică
vasodilataţiei
Crampe musculare: depleţie de sodiu
Reacţie sistemică la expunerea prelungită Ca şi în stresul termic
Temperatura >37°C, dar < 40°C Se va lua în considerare
Cefalee, ameţeli, greaţă, vărsături, administrarea de fluide
Epuizare tahicardie, hipotensiune, crampe musculare i.v. şi pachete de gheaţă
termică în cazurile severe
Hemoconcentraţie
Hiponatriemie sau hipernatriemie
Poate progresa rapid spre şoc termic

46
Tabloul clinic al epuizării de caniculă
• reacţie sistemică la expunerea
prelungită;
• temperatura > 37°C, dar < 40°C;
• slăbiciune, oboseală;
• cefalee, ameţeli, greaţă, vărsături,
tahicardie, hipotensiune, crampe
musculare;
• anxietate, vertij, agitaţie;
• sete, anorexie;
• hemoconcentraţie;
• hiponatriemie și hipernatriemie;
• sincope: hipotensiune datorită
dilataţiei;
• poate progresa rapid spre șoc;
• stare confuzională.
47
Sincopa (calorică) de caniculă

• dereglări de conștienţă – stare ușor

deliriantă, adinamie, comă;
• pupile dilatate;
• transpiraţie, tegumente reci și
umede;
• paliditate cu flacciditate musculară;
• tahicardie;
• hipotensiune.

48
 Colapsul (caloric) de caniculă:
a) Colapsul caloric compensat
• temperatură ușor ridicată;
• tahicardie;
• hipotensiune până la colaps;
• piele umedă.
b) Colapsul caloric decompensat:
• transpiraţii masive (2 l în 24 de ore);
• apatie, cefalee, facies congestionat;
• greţuri, vărsături;
• tulburări vizuale;
• stupoare, lipotimie;
• temperatură ridicată.
Dacă subiectul se află într-un mediu cald și umed (evaporarea este
ineficientă) fără vânt (convecţie ineficientă), el poate dezvolta șoc termic
(caloric). Este o formă gravă de supraîncălzire determinată de
acumularea excesivă de căldură și termoliza ineficientă.

49
 Tratamentul colapsului caloric
Gât
Axile Inghinală
• Se va lua în considerare
administrarea i.v. de fluide și
pachete de gheaţă în cazurile
severe.
• Tehnici simple de răcire – ingestia
de lichide reci, ventilarea
pacientului dezbrăcat și stropirea
cu apă rece. Pachete de gheaţă
axilar, inghinal, laterocervical.
Pacienţii cooperanţi și stabili –
imersia în apă rece.
• Tehnici suplimentare de răcire –
administrarea intravenoasă de
fluide reci, lavajul gastric,
peritoneal, pleural și vezical cu
fluide reci.

50
 Tratamentul colapsului caloric
Axile Inghinală • Asistenţa medicală de urgență în
Gât
prespital:
• se va scoate pacientul din mediul
fierbinte și se va amplasa la
umbră sau într-un mediu bine
aerisit;
• ABC;
• abord venos Sol. NaCl 0,9%,
deficitul de apă se va corecta lent
(1/2 în primele 3-4 ore și restul în
următoarele 6-9 ore);
• oxigen 4 l/min.;
• respiraţie artificială dacă este
indicată;
• se va evalua temperatura
pacientului și se va monitoriza
pacientul.

51
Tratamentul colapsului caloric
• Rehidratare Sol NaCl 0,9% un volum
iniţial (500-2500ml) pentru restabilirea
VSC.
• De exclus cristaloizii care conţin lactat
din cauza incapacităţii ficatului de ai
metaboliza corespunzător.
• Rehidratare 1 l timp de 30 min.
• Stropirea sau ştergerea cu un burete cu
apă călduţă pentru prevenirea frisoanelor
şi apoi pentru a accelera evaporarea şi
răcirea. Imersia în apă rece, dar rău
tolerată de mulţi pacienţi, în special
bătrâni, rămâne una din metodele cele
mai eficiente.
• Nu de utilizat antipireticele
• Nu se recomandă pastilele de soare
pentru profilaxie.

52
53
 Semne de graviate în prespital

• Persistenţa tulburărilor de conştienţă în condiţiile

diminuării temperaturii centrale

• Recidive sau persistenţa convulsiilor în condiţiile

diminuării temperaturii centrale

• Tulburări electrolitice severe

• Hipoglicemie

• Instabilitate hemodinamică

54
Semne Paraclinice de prognostic
nefavorabil
CIVD trombocitopenie
Hepatită acută
Hipofosforemie accentuată
Acidoză metabolică
Ischemie digestivă
Rabdomioliză severă (CK>1000U/l)
Leucocitoză >11000
Notă: CIVD- coagulare intravasculară
diseminată; CK-creatinfosfokinaza.

55
• Hipertermia sau sindromul de
caniculă este o patologie potenţial
mortală.
• Tratamentul precoce va limita
gravitatea complicaţiilor şi va reduce
riscul mortalităţii.
• Răcirea agresivă a pacienţilor prin
tehnici de evaporare şi rehidratarea
precoce sunt cele două elemente
cheie ale tratamentului.
• Paracetamolul şi
antiinflamatoarele nu sunt utilizate în
tratamentul hipertermiei sau
sindromului de caniculă, prezentînd şi
riscul potenţial al afectării renale
şi/sau hepatice.
Hipertermia sau sindromul de
caniculă include edemul de căldură;
sincopa calorică; crampele de
căldură;epuizarea de căldură.
56
 Complicațiile hipertermiei

• CIVD, trombocitopenie
• Hepatită acută
• Hipofosfatemie accentuată
• Acidoză metabolică
• Ischemie digestivă
• Rabdomioliză severă (CK>1000U/l)
• Leucocitoză >11000

Notă: CIVD- coagulare intravasculară diseminată; CK-creatinfosfokinaza

57
 Disfuncţie severă a SNC

Da Nu

Atacul de caniculă Epuizarea de caniculă

Şocul caloric de efort Sincopa calorică
Şocul caloric clasic Colapsul caloric

De întreprins imediat De întreprins imediat

-ABCD -Victima de amplasat în loc ventilat şi umbrit.
-Victima de amplasat în loc ventilat şi umbrit. -Hidratare
-Hidratare - De urmărit regresia manifestărilor clinice

De iniţiat răcirea activă cât mai promt

Obiectivul terapeutic t centrală <38 0C Persistenţa simptomelor după 30 min

Spitalizare nu
Investigaţii paraclinice De tratat patologiile
De tratat ca un
atac de caniculă predispozante
Prevenţie

Algoritmul decizional în hipertermie

58
LITERATURA

59
CONCLUZII

60