Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”N.

Testemițanu”
Clinica Urgenţe Medicale

Înecul
Gh. Ciobanu d.h.ș.m. prof.univ.
șef catedră Urgențe Medicale

2016 1
ÎNECUL

Obiective
• Definiţii şi terminologie
• Epidemiologia
• Fiziopatologia
• Suportul Vital Bazal
• Suportul Vital Avansat
• Algoritmul de tratament

2
 Definiţii și terminologie

• Mai mult de 30 de termeni sunt utilizaţi pentru a descrie procesele și

evoluţia incidentelor de imersie și submersie.
• International Liaison Commitee On Resuscitation (ILCOR)
Definește Înecul ca „procesul care are ca rezultat disfuncţia respiratorie
primară in urma imersiei/submersiei întrun mediu lichid”.
• Această definiţie implică faptul că la nivelul
căilor aeriene superioare ale victimei există
o interfaţă aer/lichid care împiedică
ventilaţia .
• Imersia înseamnă că o parte din corp
este acoperită de apă sau oricare alt fluid.
Pentru ca înecul să se producă este necesar
ca cel puţin faţa și căile aeriene să fie
imersate.
• Submersia implică faptul că întregul
corp, inclusiv căile aeriene, se află sub
nivelul suprafeţei apei sau a altui lichid.
3
 Definiţii și terminologie
• ”Aproape înecat”, „near-drowning” – pentru victimele care au supravieţuit
mai mult de 24 de ore de la accidentul prin imersie/submersie și care au
necesitat asistenţă medicală activă pentru una sau mai multe complicaţii
(pneumonie de aspiraţie, SDRA.
„Drowning” („Înecat”) – pentru victimele care au decedat într-un interval de 24
de ore de la accidentul prin imersie/submersie;
• Având în vedere că, în majoritatea cazurilor,
distincţia dintre „înecat” și „aproape înecat”
nu poate fi făcută în 24 de ore, ILCOR
recomandă utilizarea următorilor termeni:
• „salvare din apă”, „water rescue”/ o persoană
care este alertă, conștientă, dar are dificultăţi
în timpul înotului; necesită ajutor din partea
altor persoane și prezintă simptome minime,
trecătoare ca, de exemplu, tuse care dispare
repede; aceste persoane pot să rămână la
locul accidentului, deoarece nu au indicaţie
pentru evaluare și îngrijire suplimentară.
4
 Definiţii și terminologie

• Se recomandă, de asemenea, evitarea

clasificării în funcţie de tipul de fluid în care
s-a produs imersia/submersia: apă sărată sau
apă dulce; de și teoretic există diferenţe, în
clinică acestea sunt nesemnificative, singurii
factori importanţi care condiţionează
prognosticul fiind durata imersiei/submersiei
și durata și severitatea hipoxiei.
• ILCOR recomandă ca următorii termeni,
anterior acceptaţi, să nu mai fie utilizaţi:
înecat uscat și umed, înec activ și pasiv, înec
silenţios, înec secundar și înecat versus
aproape înecat.

5
Cel mai mare pachebot din lume,a plecat în călătoria sa
inaugurală din Southampton,Anglia cu destinația New York,
Pe 10.04.1912
La ora 23,30 min in data de 14.04.1912 s-a
ciocnit de un aisberg si s-a scufundat la ora 2.30 min in
dimineața zilei de 15.04.1912,în urma căruia ș-au perdut
viata 1514 oameni,înecându-se,din 2228 aflați la bord.
Nava avea bărci de salvare doar pentru 1178 de persoane.
Un număr mare de bărbați au murit datorită aplicării
Protocolului femeile și copii întâi.

Pe 31,08,1986 nava sovietică Admiral Nahimov cu 1234

de pasageri la bord la 15 km de Novorosiisk și la 4 km
de la țărm,in urma unei coleziuni cu tancherul Piotr
Vasev a naufrajiat ,sau înecat 423 de oameni, inclusiv
17 din RM.

6
 Epidemiologie

• OMS estimează că, în întreaga lume,

anual, se produc aproximativ 372000-
500.000 de decese prin înec. Bărbații
constituie 65-80%
• Decesul prin înec este mult mai frecvent
la bărbaţii tineri și este una dintre
principalele cauze de moarte accidentală
în Europa în acest grup de populaţie.
Factorii asociaţi cu înecul (de ex. suicidul,
accidentele de circulaţie, abuzul de alcool
și droguri) variază între diferite ţări.
• Sunt înregistrate trei picuri ale înecului în
categoriile de vîrstă 0-4 ani, 15-24 ani și
peste 60 ani.
• Din victemele înecului 15% îl constituie
suicidul.

7
 Fiziopatologia înecului

• După submersie, iniţial victima este în apnee

voluntară înainte de a se dezvolta
laringospasmul. Frecvent, în acest timp,
victima înghite cantităţi mici de apă. Pe
măsură ce apneea voluntară/laringospasmul
continuă, se dezvoltă hipoxia și hipercarbia.
• Într-un final, aceste reflexe sunt depășite și
victima aspiră apa în plămâni, ducând la
agravarea hipoxemiei. În absenţa salvării și a
restabilirii ventilaţiei, victima va deveni
bradicardică înainte de a se instala stopul
cardiac.
• Caracteristica principală în fiziopatologia
înecului constă în faptul că stopul cardiac se
produce ca o consecinţă a hipoxiei, iar
corecţia hipoxemiei este critică pentru a
obţine restabilirea circulaţiei spontane .
8
 Fiziopatologia înecului

1.Restabilirea unei ventilări adecvate este

obiectivul prioritar în managementul unei victime a
înecului.
2.Apnee voluntară (reţinerea respiraţiei).
3.Laringospasm.
4.Hipoxie și hipercapnie.
5.Înghiţirea și aspiraţia apei în căile aeriene
6.Surfactantul este spălat, hipertensiune
pulmonară, șunt intrapulmonar.
7.Agravarea hipoxiei.
8.Pierderea cunoștinţei.
9.Victima devine bradicardică.
10.Stop cardiac.

9
Factorii favorizanți survenirii înecului.

1. Alcoolismul, psihotropele.
2. Epilepsia.
3. Cardiopatia ischemică și
dereglările acute de ritm.
4. Diabetul (hipoglicemia).
5. Traumatismele craniocerebrale
și vertebromedulare secundare
accidentului de plonjare, sau unei
coleziuni.
6. Leziuni cauzate de animale
marine.
7. Supravegherea și securitatea
neadecvată a copiilor.
10
Tratamentul unei victime înecate include:

• Salvarea și recuperarea din apă.

• Suportul Vital Bazal.
• Suportul Vital Avansat.
• Îngrijirea postresuscitare.

11
 Suportul Vital Bazal (măsuri organizatorice)

• Salvarea şi recuperarea accidentatului .De câte ori este posibil se

încearcă salvarea victimei fără a intra în apă. Dialogaţi cu victima,
încercaţi să ajungeţi la ea utilizând un ajutor (de ex. un băţ sau o haină,
bucată de material textil) sau aruncaţi o frânghie ori un dispozitiv de
plutire, care ar putea fi eficiente dacă victima este aproape de uscat.
Alternativ, poate fi utilizată o barcă sau alt vehicul acvatic pentru a
asista salvarea.
• Dacă intrarea în apă este esenţială pentru salvare, se va folosi un
dispozitiv de plutire. Intrarea în apă este mult mai sigură cu doi
salvatori decât cu unul.
• În timpul unei tentative de salvare niciodată nu se plonjează în apă cu
capul înainte. Se poate astfel pierde contactul vizual cu victima și
salvatorul se expune riscului de leziuni spinale.
• De aplicat ABC şi nu CAB, reeşind din natura hipoxică a stopului
cardiorespirator.
• Dacă victima este apneică și cu puls central absent se scoate din apă cât
mai rapid posibil (chiar dacă nu este disponibilă o targă rigidă) în timp
ce se încearcă limitarea flexiei și extensiei gâtului. 12
Suportul Vital Bazal
• Siguranţa personală și minimizarea
pericolului pentru salvatori și victime
se va asigura pe tot parcursul
procesului de salvare.
• Dialogul cu victima, încercarea de a
ajunge la ea utilizând frânghii, beţe,
haine, dispozitive de plutire, bărci.
• Imobilizarea spinală pe scândură,
aplicarea gulerelor cervicale întârzie
scoaterea victimei și resuscitarea
adecvată.
• În prezenţa semnelor de leziuni severe
va fi aplicată imobilizarea.

13
Mijloace de protecţie și de salvare utilizate în cazurile de
înec.
14
15
Tehnici de salvare din apă.
16
Tehnici de salvare din apă.
17
Tehnici de salvare din apă.
18
Tehnici de recuperare a accidentaţilor din apă și iniţierea
măsurilor de resuscitare cardiorespiratorie și cerebrală.
19
A. Căi aeriene
• Nu este necesară aspirarea apei din căile
respiratorii; unele victime nici nu au aspirat
fluid datorită laringospasmului sau apneei
voluntare.
• De obicei, victimele aspiră o cantitate mică de
apă, care este apoi rapid absorbită în
circulaţie; orice încercare de a îndepărta apa
din căile respiratorii prin alte mijloace decât
prin aspiraţie este inutilă și periculoasă
(compresiunile abdominale, de exemplu,
produc regurgitarea conţinutului gastric și
apoi aspirarea în căile respiratorii).

20
A. Căi aeriene

• Nu utilizaţi de rutină manevra Heimlich

pentru resuscitarea victimelor unei
submersii, deoarece, nu face decât să
întârzie instituirea ventilaţiilor salvatoare;
nu există evidenţe clare că utilizarea acestei
manevre, ca prim pas în resusci-tarea
victimei unei submersii, ar avea beneficiu.
• Dacă salvatorul suspectează obstrucţie de
căi respiratorii prin corp străin; chiar și în
acest caz este indicată începerea
compresiunilor sternale care produc o
presiune intratoracică mai mare decât
manevra Heimlich, crescând șansele de
îndepărtare a unui corp străin.

21
 B. Ventilaţiile salvatoare.

• Primul și cel mai important

obiectiv al tratamentului
victimei înecului este reducere
hipoxemiei. Iniţierea promptă a
ventilaţiilor salvatoare sau a
ventilaţiei cu presiune pozitivă
crește supravieţuirea.
• Dacă este posibil, se
suplimentează ventilaţiile
salvatoare cu oxigen. Se
administrează cinci ventilaţii
iniţiale cât mai rapid posibil.

22
 B. Ventilaţiie salvatoare

• Ventilaţiile salvatoare – administrarea a cinci

ventilaţii iniţiale cât mai rapid posibil când
victima este adusă în apă cu adâncime redusă.
• Dacă este posibil se suplimentează ventilaţiile
salvatoare cu oxigen. Se iniţiază prompt
ventilaţia cu presiune pozitivă.
• Victimelor care se află în apă adâncă, se iniţiază
ventilaţiile salvatoare, dacă există antrenament
pentru acest lucru – 10-15 ventilaţii pe minut.
• Dacă victima se află la mai puţin de 5 minute de
ţărm și nu se restabilește ventilaţia spontană, se
continuă ventilaţiile salvatoare în timpul
transportării și scoaterii din apă a victimei.
• Dacă distanţa faţă de ţărm este la mai mult de 5
minute, timp de 1 minut se administrează
ventilaţii salvatoare, apoi victima este adusă pe
uscat, cât mai rapid posibil, fără alte tentative
de ventilaţie 23
C. Compresiunile toracice
• Imediat ce victima a fost scoasă din apă,
trebuie căutate semnele circulaţiei sangvine,
prezența Pl.
• Pulsul poate fi dificil de perceput mai ales dacă
victima este hipotermică; dacă semnele de
circulaţie nu sunt prezente, se iniţiază imediat
compresiunile sternale. Nu trebuie încercată
efectuarea compresiunilor sternale în apă!
• Victima trebuie așezată pe o suprafaţă dură
înainte de iniţierea compresiunilor toracice,
apoi se efectuează 30 de compresiuni toracice.
Se va continua RCR și C cu un raport de 30 de
compresiuni la 2 ventilaţii.

24
D. Defibrilarea automată externă.
• Odată ce RCR și C este în desfășurare, se va
usca toracele victimei, se vor atașa padelele
și se va porni DAE. Șocurile electrice se
administrează conform indicaţiilor DAE.
• Dacă FV este asociată cu hipotermie, iar
temperatura centrală este mai mică de 30°C,
se aplică maxim 3 șocuri electrice; dacă
acestea nu jugulează FV, se continuă
compresiunile sternale și ventilaţiile până la
creșterea temperaturii centrale peste 30°C.
• Este contraindicată utilizarea defibrilatorului
în mediu umed; aplicarea șocurilor electrice
poate fi făcută după uscarea tegumentelor
victimei.

25
(C.D) Compresiuni toracice. Utilizarea DAE
• Compresiunile toracice. Raportul este de 30
de compresiuni la 2 ventilaţii.
• Stopul cardiac în cele mai multe cazuri este
secundar hipoxiei și din aceste considerente
efectuarea doar a compresiunilor toracice
trebuie evitată.
• Se va usca toracele victimei, se vor atașa
padelele și se vor aplica șocurile conform
indicaţiilor DAE.
• Dacă FV este asociată cu hipotermie, iar
temperatura centrală este mai mică de 30°C,
se aplică maxim 3 șocuri electrice, dacă FV
persistă, se continuă RCR și C 30:2 până
temperatura cen-trală crește > 30°C.
26
 Regurgitarea în timpul RCR și C
• Probabilitatea apariţiei vărsăturii în timpul
compresiunilor sternale sau a ventilaţiilor este
foarte mare și îngreunează considerabil
efortul de a menţine patentă calea aeriană.
• Vărsătura apare la 75% din victimele care
primesc ventilaţii salvatoare și la 86% din
cele care necesită compresiuni sternale.
• În această situaţie se recomandă așezarea
victimei în poziţie de siguranţă și
îndepărtarea conţinutului cu degetul sau cu
material textil; dacă este posibil, se aspiră
lichidul de vărsătură; luând în calcul
probabilitatea de asociere a unei leziuni
vertebrale, întoarcerea victimei în lateral se
face mișcând în acelaşi plan capul, gâtul și
trunchiul. 27
 Suportul Vital Avansat în înec 2015

• Victima în stop cardiac necesită manevre de SVA, inclusiv

intubaţie precoce; orice victimă, chiar și cele care necesită măsuri
minime de resuscitare și își recapătă starea de conștienţă la locul
accidentului, trebuie transportate la spital.
• Pe parcursul transportului se administrează oxigen și se continuă
resuscitarea şi monitorizarea.
• Se asigură intubaţia cât mai rapidă și se realizează ventilaţia
controlată pentru pacienţii care nu răspund la aceste măsuri
terapeutice sau care au un nivel scăzut al stării de conștienţă.
• Este necesară o preoxigenare bună a pacientului înainte de
intubaţie. Se utilizează in secvenţă rapidă de inducţie anestezică
asociată cu manevra de presiune la nivelul cartilajului cricoid,
pentru a reduce riscul de aspiraţie.
• Scăderea complianţei pulmonare necesită presiuni de ventilare
mai mari, fapt care poate limita utilizarea adjuvanţilor de căi
aeriene ca, de exemplu, masca laringiană. 28
 Suportul Vital Avansat în înec 2015

• În timpul imersiei prelungite, victimele pot prezenta

hipovolemie, datorită presunii hidrostatice exercitată de apă
asupra corpului, de aceea este utilă administrarea de fluide în
cantitate mare până la reluarea circulaţiei spontane, apoi se
utilizează monitorizarea hemodinamică pentru controlul
hipovolemiei.
• Stopul cardiac se poate produce prin asistolă, DEM, FV sau TV
fără puls; pentru oricare dintre acestea, măsurile terapeutice
sunt conforme protocolului standard.
• La copii și adolescenţi prezenţa FV/TV pe traseul ECG iniţial
este un element de prognostic sever.

29
 Suportul Vital Avansat în înec 2015
• Dacă este asociată hipotermia severă – temperatură centrală mai joasă
de 30°C – tentativele iniţiale de defibrilare sunt limitate la 3 șocuri, iar
administrarea de droguri este amânată până la creșterea temperaturii
centrale peste 30°C; dacă este asociată hipotermia moderată, dozele
de droguri sunt administrate la intervale de timp mai mari decât în
protocolul standard.
• Se administrează oxigen în flux mare, ideal pe o mască cu rezervor, în
timpul evaluării iniţiale a victimei înecate care respiră spontan. Se ia în
considerare ventilaţia noninvazivă sau ventilaţia continuă cu presiune
pozitivă (CPAP), dacă victima nu răspunde la administrarea de oxigen
în flux mare.
• Se utilizează pulsoximetria și analiza gazelor arteriale pentru a titra
concentraţia de oxigen în aerul inspirat. Pot fi prezente secreţii
secundare edemului pulmonar în cantitate mare la nivelul căilor
aeriene, făcând necesară aspiraţia pentru buna vizualizare a laringelui.

30
 Suportul Vital Avansat în înec 2015
• După confirmarea poziţiei sondei de intubaţie se
titrează concentraţia de oxigen inspirat pentru a
atinge o saturaţie de oxigen de 94-98%.
• Se administrează oxigen cu flux crescut 10-15 L/min,
dacă victima nu răspunde la oxigenoterapie, se ia
în considerare ventilaţia noninvazivă sau ventilaţia
continuă cu presiune pozitivă (CPAP) 5-10 cm H2O,
sau intubaţie endotraheală precoce și ventilaţie
controlată.
• Obiectiv terapeutic saturaţie de oxigen 94-98%, se
setează o valoare a presiunii pozitive (PEEP) de cel
puţin 5-10 cm H2O, în cazurile de hipoxemie severă
valorile PEEP constituie 15-20 cm H2O.

31
 Întreruperea RCR şi C.
• Decizia de a întrerupe efortul de resuscitare al
unei victime înecate este extrem de dificilă. Nu
există nici un factor care să poată prezice cu
siguranţă prognosticul favorabil sau rezervat.
• Se continuă resuscitarea cu următoarele
excepţii: rigor mortis, putrefacţie, leziuni
traumatice majore incompatibile cu viaţa și
dacă transportul către un spital nu este posibil.
• Supravieţuirea cu status neurologic intact a fost
raportată la mai multe victime care au stat în
submersie mai mult de 60 de minute (toţi – copii
aflaţi în submersie în apă îngheţată).

32
 Terapia postresuscitare
• Apă dulce versus apă sărată. În trecut a fost
acordată foarte multă atenţie diferenţelor dintre
înecul în apă dulce și cel în apă sărată.
• Datele obţinute din studiile pe animale și din
analiza seriilor de caz umane au arătat că,
indiferent de tonicitatea (gradientul osmotic)
fluidului inhalat, procesul fiziopatologic
predominant este hipoxemia, promovată de
disfuncţia și spălarea surfactantului, colapsul
alveolar, atelectazia și fenomenul de șunt
intrapulmonar.
• Micile diferenţe dintre dezechilibrele electrolitice au
rareori relevanţă clinică și nu necesită, de obicei,
tratament.

33
Leziunile pulmonare
• Victimele înecului au risc de a dezvolta
sindromul de detresă respiratorie acută
(SDRA) după submersie. Severitatea
leziunilor pulmonare variază de la ușoară
și autolimitată până la hipoxemie
refractară.
• Pneumonia este frecventă după înec. Nu
s-a demonstrat că antibioterapia
profilactică ar avea beneficii, deși ea ar
putea fi luată în considerare după
submersia în apă foarte contaminată,
cum ar fi apa menajeră. Dacă apar semne
de infecţie, se administrează antibiotice
cu spectru larg.

34
 Hipotermia după înec
• Victimele unei submersii pot
dezvolta hipotermie primară sau
secundară. Dacă submersia se
produce în apă foarte rece (<5°C sau
41°F), hipotermia se instalează rapid
și poate oferi un oarecare grad de
protecţie împotriva hipoxiei.
Asemenea efecte, totuși, au fost
tipic raportate doar în cazul
submersiei copiilor în apă rece ca
gheaţa.
• Hipotermia se poate dezvolta, de
asemenea, ca o complicaţie
secundară pierderii de căldură, prin
evaporare, în timpul tentativelor de
resuscitare după submersie.
35
 Hipotermia după înec

Nu dispunem de date convingătoare care să ghideze

terapia în acest grup de pacienţi. O abordare
pragmatică ar putea fi reîncălzirea până când
temperatura centrală ajunge la 32-34 ˚C, evitând
hipertermia (> 37˚C) în timpul perioadei de terapie
intensivă care urmează (International Life Saving
Federation, 2003).
• Dacă submersia se produce în apă foarte rece (< 5˚C
sau 41˚F), hipotermia se instalează foarte rapid și
poate oferi un oarecare grad de protecţie împotriva
hipoxiei (în cazul submersiei copiilor).
• Reîncălzirea până temperatura centrală ajunge la 32-
34˚C, evitând hipertermia (> 37˚C) în timpul
perioadei de terapie intensivă care urmează.
• Aritmiile cardiace cu pierderea rapidă a stării de
conștienţă, convulsiile și moartea subită pot servi
drept cauze accidentale de înec.
36
Suportul Vital Avansat în inec
Supravegherea
• Aritmiile cardiace pot produce pierderea rapidă a
stării de
• conștienţă, ducând la înec dacă victima se afl a în
apă în acel moment.
• Este necesară obţinerea unei anamneze minuţioase
de la supravieţuitorii unui înec pentru a descoperi
informaţii sugestive pentru o sincopă cardiacă de
natură aritmică. Simptomele ar putea include
sincopa , convulsii sau antecedente heredocolaterale
de moarte subită.
• Absenţa defectelor structurale miocardice la
autopsie nu exclude posibilitatea unei morţi cardiace
subite. Analiza genetică postmortem s-a dovedit
utilă în aceste situaţii și ar trebui luată în considerare
dacă există suspiciune privind cauza care a dus la
decesul prin înec.

37
Factori de prognostic bun în inec
• Durata imersiei/submersiei <10 min.
• Inițierea măsurilor SVB la locul
accidentului în <10 min.
• Lipsa traumatismelor craniocerebrale și
vertebromedulare.
• Temperatura centrală >28C și <32 C.
• Temperatura apei <5C.
• Transportat rapid în spital.
• Scorul pe SGC >5 și sau pupilele reactive
PH >7,1 la spitalizare.
• În stopul cardiorespirator absența
asistoliei și reluarea activității cardiace.

38
Indicații de intubare la victimele înecului

• Dereglări de conștiență(Scorul
SGC < 8) sau agitație excesivă;
• Hipoxemie(SpO2<90%) care nu
reacționează la oxigenoterapie;
• Hipotermie <33oC;
• Epuizare și incapacitatea de a
menține o oxigenare adecvată.

39
 Educaţia populaţiei în
profilaxia înecului

• Nu lăsaţi copiii fără supraveghere pe

malul apelor.
• Nu intraţi în apă după un consum de
alcool sau droguri.
• Nu săriţi în apă după o baie de soare
• Nu plonjaţi/săriţi în ape tulbure sau
lacuri necunoscute.
• Nu folosiţi materiale auxiliare de înot
şi matrasuri pneumatice în apele
adânci.
• Nu înotaţi de unul singur pe distanţe
mari.

40
 Concluzii
1. După producerea înecului durata hipoxiei este
cel mai important factor în determinarea
prognosticului victimei; din acest motiv,
oxigenarea, ventilaţia și perfuzia trebuie
restabilite cât mai repede posibil.
1. Iniţierea resuscitării la locul producerii
accidentului este esenţială pentru supravieţuire și
recuperarea neurologică după înec.
2. Aceasta impune efectuarea RCR și C de către
martori și activarea imediată a serviciilor
medicale de urgenţă. Salvatorii în timpul salvării
victimelor trebuie să poarte mijloace de protecţie,
inclusiv flotante.
3. Înecul este un proces care antrenează primar
prin imersie/submersie într-un mediu lichid
respirația.
4. Stopul cardiorespirator este secundar unei
hipoxemii, din aceste considerente optimizarea
ventilației și oxigenării prin SVB și SVA 41sunt
esențiale.
 Concluzii
6. Cel mai bun prognostic îl au victimele care în
momentul sosirii în serviciul de urgenţă prezintă
respiraţie și circulaţie spontane .
7. Hipoxia poate produce leziuni și complicaţii
multisistemice, inclusiv encefalopatie hipoxică și
sindrom de detresă respiratorie (SDRA). Victimele
submersiei pot dezvolta, primar sau secundar,
hipotermie. Dacă se produce în apă îngheţată
(temperatura sub 5°C), hipotermia se instalează
rapid, oferind un grad de protecţie împotriva
hipoxiei; tipic, acest tablou se dezvoltă în cazul
submersiei copiilor în apă rece.
8. Hipotermia secundară este o complicaţie a
submersiei, consecinţă a pierderii de căldură prin
evaporare, în timpul efortului de resuscitare; în acest
caz hipotermia nu mai este un factor protector
9. Orice caz de submersie care necesită resuscitare
trebuie transportat la spital pentru evaluare și
monitorizare; leziunile hipoxice pot produce
creșterea permeabilităţii capilare pulmonare,
consecinţă fi-ind dezvoltarea edemului pulmonar 42
 Concluzii
10.Este neobișnuită supravieţuirea
victimelor unei submersii prelungite, cu
resuscitare de lungă durată; totuși au
fost raportate resuscitări reușite în cazul
victimelor unei submersii prelungite,
dar în apă extrem de rece; de aceea
resuscitarea trebuie începută la locul
accidentului, excepţie făcând cazurile cu
semne clare de moarte biologică, cum
ar fi putrefacţia, lividităţile sau rigor
mortis.
11.Victima trebuie resuscitată continuu pe
parcursul transportului spre serviciul de
urgenţă.

43
Lanțul de supraviețuire in inec

44
Literatura
Tintinalli J.E.Medicina de Urgență.Ghid pentru studiu
comprehensiv.V.II,2008,București,p.237-240.
Ciobanu Gh.Resuscitarea cardiorespiratorie și cerebrală,V.II,2014,
Chiținău,p.358 – 369.

45