Educație pentru sănătate și prim ajutor

Tema 4
Acordarea primului ajutor în salvarea
de la înec

Cazacu Ioana Andreea

Grupa 201
 Acordarea primului ajutor în salvarea de la înec

Înecul survine în urma pătrunderii unei cantități de apă în caile

respiratorii, în urma mai multor cauze, care provoacă sufocarea prin
întreruperea aportului de oxigen și creșterea cantității de dioxid de carbon din
sânge.
Cauzele înecului pot fii diferite, fie accidentale fie în urma unor tentative
de omor:
-epuizarea morală este caracteristică persoanelor care nu știu să înoate
-epuizarea fizică apare în urma efortului mare depus
-hidrosucție la contactul cu apa
-accidente în sporturi nautice
-traumatisme grave în urma săriturilor
-curenți, valuri, bancuri de nisip, stânci etc.

Primul ajutor în caz de înec necesită scoaterea victimei din apă,

efectuarea manevrelor de resuscitare și solicitarea de ajutor calificat.
Pentru scoaterea victimei din apă este necesar ca salvatorul să înoate până
în dreptul acesteia, se apropie din spate și o apucă de păr sau de braț, ținându-i
fața în sus, la suprafața apei. Dacă victima este foarte agitată, fie salvatorul se
scufundă cu aceasta pentru a se calma, fie îi aplică o lovitură în zona
abdomenului. O transportă la mal înotând cu o singură mână, iar cu cealaltă ține
victima cu fața deasupra apei. Transportul poate fi facut și de doi salvatori, cu
condiția să nu provoace valuri sau dezechilibrări. O dată ajunși la mal, victima
este scoasă din apă și este răsturnată cu fața în sus, se eliberează caile
respiratorii și se evaluează funcțiile vitale. Se încep manevrele de resuscitare.
Dacă victima este conștientă, va fi poziționată în poziția de siguranță. La sosirea
echipajului medical, va fi transportată la spital.
Pentru a scoate apa din plămâni, primul pas este curățarea gurii și a căilor
respiratorii superioare, cu ajutorul degetelor sau, dacă este disponibil, un
respirator special. Ulterior, se va scoate apa din plămâni și din stomac, prin una
din metodele: apucarea victimei de picioare și învârtirea pe loc; salvatorul ține
victima pe coapsă culcat cu fața în jos și o scutură sau salvatorul merge incet cu
picioarele victimei prinse pe umerii săi, astfel încât trunchiul și capul să atârne
sprijinite pe spatele acestuia.
Respirația artificială este împărțită în două categorii: prin acțiune externă
(folosindu-se mișcări care lărgesc și micșorează cutia toracică) și prin acțiune
inversă (insuflarea directă a aerului în plămâni)
Prin acțiune externă se pot folosi următoarele metode:
-Metoda Silvester- victima în decubit dorsal cu un sul de îmbrăcăminte sub
omoplați. Salvatorul se așează în genunchi la capul victimei și o apucă de
articulația pumnului și execută o mișcare de extensie circulară până când brațele
ajung în prelungirea corpului victimei (se dilată cutia toracică și este permisă
pătrunderea aerului). Apoi salvatorul îî duce brațele pe torace și apasă cu corpul
său (cutia toracică se comprimă și este facilitată evacuarea aerului). Ritmul
manevrei este de 8-10 mișcări pe minut.
-Metoda Schaffer- victima este așezată în decubit ventral, capul răsucit spre
stânga și mâinile în dreptul feței. Salvatorul stă deasupra victimei și o prinde
între genunchi. Execută o compresie a trunchiului cu mâinile pe torace (vârful
omoplatului trebuie să fie cuprins între degetul mare și arătător) cu toată
greutatea sa- se realizează expirul. Inspirul este realizat prin revenirea
salvatorului în poziție verticală. Ritmul manevrei este de 12-13 mișcări pe
minut.
-Metoda Heimlich- folosită când victmia nu este transportabilă iar terenul nu
permite utilizarea manevrei Silvester. Salvatorul stă în splatele victimei și îi
cuprinde talia, cu un pumn plasat în dreptul zonei epigatrice iar cealaltă mână
susține pumnul. Se apasă de 5-8 ori brusc cu o mișcare de jos în sus și din față
către spate.
-Tehnica respirației gură la gură- salvatorul inspiră profund și suflă victimei
până la destinderea toracelui. În același timp îi strânge nasul cu degetele sau cu
o pensetă specială. Expirația este facută pasiv. Se poate folosi o batistă sau un
tifon între gura victimei și a salvatorului. Manevra se execută până la
restabilirea funcțiilor respiratorii sau până la apariția semnelor certe de deces.
Bibliografie
Burlacu Gheorghe- „Înot și hidrokinetoterapie- curs în tehnologie IFR„