Ludovic al XIV-lea, supranumit si Regele Soare, este fara indoiala un monarh

ce a promovat o noua vizune asupra artei si a dansului, in secolul al XVII-lea.

Devenit rege de la o varsta foarte frageda, Franta a fost condusa de catre
Ana de Austria si Cardinalul Mazarin. Cardinalul, cel mai puternic si bogat
politician al Frantei, de nationalitate italiana, a fost cel ce s-a ocupat de intreaga
educatie a tanarului rege, fiind si cel ce i-a inspirat interesul pentru arta: pictura,
sculptura dar in special balet.
In acea vreme, baletul era destinat exclusiv curtii regale, nobilimii si elitei
societatii. Cardinalul Mazarin a venit cu ideea de a face propaganda prin
spectacolele de balet, prezentand ultimele evenimente din societate, ideologii
noi, promovarea gloriei tarii sau a monarhului.
Debutul lui Ludovic a avut loc la varsta de 15 ani, intr-un balet denumit „Le
Ballet de la Nuit”, un spectacol ce dura timp de 12 ore, de la apusul Soarelui pana
la rasarit. In incheierea baletului, Ludovic apare imbracat intr-un costum auriu,
foarte stralucitor, reprezentand-ul pe Apollo. De aici i s-a atribuit si denumirea de
„Regele Soare”, sugerand rasaritul, dupa o noapte lunga. Spectacolul nu are un fir
narativ, ci are o tema generala: ziua ce vine inevitabil dupa noapte. Pe plan politic,
spectacolul sugereaza noua speranta pe care o aduce tanarul rege, dupa Razboiul
Civil din Franta. De asemenea, exista o carte in care sunt ilustrate personajele
spectacolului, acestea fiind fiinte mistice precum vrajitoare, lupi sau forta raului.
Ilustratia cu costumul lui Ludovic este separata de aceasta carte, fiind pazita sub
cheie intr-un loc din Paris.
Aparitia pe scena a Regelui Soare a fost catalogata ca fiind una fenomenala,
ce a socat intreg publicul.
Un alt aspect important legat de aceast spectacol este lipsa inscrierilor
coregrafiei originale, insa a fost gasita o notatie a unui solo masculin, ce se pare ca
este intrarea in scena a lui Apollo. Este apropiata de coregrafia originala si specific
stilului vremii, scris ceva mai tarziu, in secolul al XVII-lea.
Costumele erau extravagante, erau incluse masti si peruci, astfel
reprezentand lumi si personaje fantastice.
 Muzica a fost compusa partial (deoarece nu se stie cu siguranta daca este
compozitorul tuturor melodiilor) de catre Jean Baptiste Lully, ce a fost si
Directorul Academiei Regale de Muzica. In total 78 de dansuri in Do minor.
Un lucru foarte interesant este acela ca, desi aveau fetele acoperite,
dansatorii reuseau sa exprime emotii puternice prin coregrafie, prin miscari si
„brate decorative”.
Ludovic a studiat dansul clasic zilnic, timp de 20 de ani cu maestrul sau,
Pierre Beauchamp. In acea vreme, maestrii erau atat coregrafi cat si muzicieni:
invatau nobilii pozitiile bratelor si ale picioarelor, cum sa mearga, mici coregrafii,
dar cantau si la mici viori in timp ce elevii repetau.
Dansul din vremea baroca difera foarte mult de baletul din zilele noastre,
avand pozitii de brate diferite- folosindu-se foarte mult incheieturile mainilor,
datorita faptului ca purtau haine cu materiale scumpe si grele- cu o coordonare si
un vocabular diferit.
La inceput, baletul era dominat de barbati. Chiar daca existau roluri pentru
femei, acestea erau interpretate de barbati costumati in rochii cu peruci si masti.
Aceasta excludere a femeilor se datoreaza faptului ca imbracamintea femeilor era
una foarte grea, cu rochii pana in pamant, ce nu le permitea executarea unei
coregrafii elaborate, iar expunerea gleznelor era un lucru scandalos in acea
vreme.
La un an dupa „Ballet de la Nuit”, are loc un moment extraordinar: Ludovic
apare in celebrul sau costum auriu langa 9 femei foarte frumoase, creand o noua
imagine a Regelui Soare. Din acel moment era Rege in toata puterea cuvantului.
Din acest moment, baletul la curte a trecut printr-o transformare: femeile
dansau alaturi de partenerii lor, insa cu foarte putine atingeri, conexiunea vizuala
fiind una puternica.
Prima Academie Regala de Dans a fost fondata intr-o camera in Luvru, unde
13 maestrii ii invatau pe nobili balet, dar si cum sa isi corecteze postura. Elita
societatii trebuia sa fie gratioasa („Daca nu esti gratios, nu poti fi nobil”). Aceasta
gratie se definea prin opozitia partilor corpului.
 Baletul ajunge sa devina un „trend” in Europa, fiind denumit „La belle
dance”.
Dupa retragerea lui Ludovic din lumea dansului, ii propune lui Beauchamp
sa codifice cele 5 pozitii de brate si picioare. Acestea ajung sa fie utilizate si in
arta, nobilii fiind pictati cu picioarele in pozitia a 4a, sugerand superioritate,
gratie, putere. Cei ce erau reprezentati in pozitii precum a 3a, erau oameni mai
putin influenti.
Dupa mutarea la Versailles, Ludovic organizeaza spectacole si festivaluri
grandioase.
Moartea primei sotii a monarhului il indeparteaza de balet, dar acesta arta
incepe sa evolueze in intreaga Europa.
In anul 1713, Ludovic infiinteaza prima scoala de balet din Franta, pentru a
asigura evolutia dansului, in mod gratuit pentru viitorii balerini ai Operei din Paris.
Pentru inceput, aceasta scoala este denumita „Conservator”, tocmai din ideea de
a „conserva” aceasta arta.

Spectacolul lui David Bintley readuce in actualitate o reinterpretare a

spectacolului „Ballet de la Nuit”, bazat pe structura originala, insa de o durata
mult mai scurta. Imaginea creata de acesta, cu dansatorii ce tin torte aprinse pe
scena creeaza atmosfera unei reprezentatii din timpul lui Ludovic, muzica
originala de asemenea aducandu-si aportul.
Desi in varianta originala nu existau roluri pentru femei, Bintley a introdus
un pas de deux cu o balerina costumata in barbat, datorita faptului ca niciun
balerin nu putea avea gratia unei femei.
Coregrafia in general este una cu multi pasi de legatura, piruete si sarituri,
dar mult mai putine elemente de virtuozitate, asa cum suntem obosnuiti in
coregrafiile moderne.