CARUTA ROXANA

TOT CE TREBUIE SĂ ȘTIM DESPRE FEBRĂ

Temperatura corporală normală se situează în jurul valorii de 37 grade Celsius, dar

poate varia, la persoane sănătoase, cu +/- 1 grad Celsius.

Febra se definește drept creșterea temperaturii corporale peste 37,8 grade Celsius
(măsurată la nivelul cavității bucale) sau peste 38,2 grade Celsius (măsurată intrarectal).

Temperatura corporală este controlată de la nivelul hipotalamusului. Centrul

termoreglarii din hipotalamus menține temperatura la valori normale, cu o variație fiziologică
de 0,6 grade Celsius pe parcursul a 24 ore (mai mare seara). Febra apare când acest veritabil
termostat se resetează la valori mai mari, ca răspuns la diverși factori etiopatogenici.
Temperatura corporală este determinată de balanța dintre producerea de căldură de către
organism (în special la nivel hepatic și muscular) și pierderea de caldură, la nivel periferic.

Cauzele principale de febră sunt infecțiile – 74%  (în special infecțiile respiratorii,

gastrointestinale, urinare, dermatologice), neoplaziile (tumorile maligne – 10%) și stările
inflamatorii (de orice etiologie, inclusiv cele induse de medicamente – unele antibiotice,
antidepresive, antipsihotice, antiemetice, anticolinergince).

Febra de origine neurologică (traumatism cranian, accident vascular cerebral) sau de

origine endocrină (hipertiroidism, feocromocitom) este mai rară. Substanțele implicate în
producerea febrei se numesc pirogeni. Pirogenii pot fi exogeni (din afara organismului) –
bacterii și produși bacterieni (toxine), virusuri – și endogeni (substanțe produse de organism
ca răspuns la agresiunea suferită -  interleukine, factori de necroză tumorală, prostaglandine).

Persoanele foarte tinere și vârstnicii pot avea mai frecvent anumite particularități ale
mecanismelor de termoreglare, astfel încât nu fac febră. Sunt numeroase studii retrospective
care arată că pacienții internați în secțiile de terapie intensivă și care fac febră au un
prognostic mai bun decât cei care nu sunt febrili sau decât cei care au temperatura corporală
peste 40 grade Celsius (ceea ce definește hipertermia).

Febra nu este însă, în majoritatea cazurilor singurul simptom al unei afecțiuni. De

aceea, în funcție de simptomatologia asociată (respiratorie, digestivă, urinară) ne vom orienta
către un diagnostic corect și prin investigațiile suplimentare pe care le vom recomanda
pacienților. Importantă este și anamneza – spitalizări recente, proceduri invazive recent
efectuate, informații despre medicația pe care pacientul cu boli cronice și-o administrează.

Contextul epidemiologic este și el important – contact cu persoane simptomatice

febrile, călătorii recente în arii endemice).
 Manifestări clinice
Manifestările fiziologice ce survin în timpul febrei pot fi împărțite în 4 perioade
succesive:

 prima perioadă sau perioada prodromala de latență durează până la creșterea

minimă a temperaturii; sunt prezente anumite simptome nespecifice
precum cefaleea, oboseala, mialgii sau artralgii;
 a doua perioadă sau perioada de instalare a frisonului termic este perioada în
care apare senzația generală de frig, deși temperatura corpului crește; se produce
vasoconstricție și excitarea receptorilor de frig, iar senzația generală de frig se
suprapune cu introducerea pirogenului în circulație;
 a treia perioadă sau perioada de stare corespunde perioadei febrile propriu-zisă;
are loc vasodilatația, iar pielea devine roșie și caldă; aceasta este perioada de
stabilire a noului nivel termogenetic.
 a patra perioadă sau perioada de declin se caracterizează prin debutul transpirației
cu ajutorul căreia se pierde căldură; predomină procesul de termoliză; această
perioadă nu se manifestă întotdeauna, transpirația poate lipsi, temperatura crescând
constant

În concluzie, chiar dacă din tabloul clinic al unui pacient simptomatic lipsește febra, avem
o multitudine de alte metode pentru a ne îndrepta cât mai precis către un diagnostic corect.