NEVOIA DE A ÎȘI MENȚINE

TEMPERATURA CORPULUI ÎN
LIMITE NORMALE
Menţinerea temperaturii în limite normale este necesitatea organismului de a
conserva o temperatură la un grad aproximativ constant, pentru a-şi menţine starea de
bine.

Independența în satisfacerea nevoii

Temperatura corpului se menţine constantă datorită echilibrului
dintre termogeneză şi termoliză. Menţinerea echilibrului este asigurată de
funcţionarea centrilor termoreglatori, situaţi în hipotalamus.
În producerea de căldură – termogeneza – intervin procesele biochimice, căldura
fiind rezultatul proceselor oxidate din organism, mai ales prin activitatea musculară şi
glandulară dar si prin aport de alimente (în special alimente energetice ca lipide şi
glucide).
Muşchii şi ficatul sunt organele principale ale termogenezei.

Producerea de căldură este rezultatul:

– activităţii fizice şi contracţiei musculare;
– aportului de alimente (în special alimente energetice ca lipide şi glucide)
– aportului hormonal (secreţie hipofizară sau tiroidiană);
– variaţiei temperaturii mediului înconjurător.

Scăderea temperaturii aerului intensifică arderile din organism rezultând eliberarea

compensatorie de căldură. Scăderea accentuată şi continuă a temperaturii aerului
conduce reflexogen la apariţia contracţiilor musculare minore manifestate prin
tremurături şi frison.

În pierderea de căldură – termoliza – intervin mecanisme fizice, căldura pierzându-

se prin piele, plămâni, rinichi.
Pierderile se realizează prin:
– evaporare, care reprezintă pierderea căldurii datorită eliminării transpiraţiei şi
evaporării ei prin piele. Respiraţia antrenează o pierdere de căldură şi, astfel, răcirea
corpului; chiar în stare de repaus când pielea pare uscată are loc evaporarea sudorii
foarte lent – perspiraţie insensibilă.
– radiaţie, care reprezintă pierderea căldurii sub formă de unde electromagnetice,
atunci când temperatura mediului înconjurător este mai mică decât temperatura
corpului;
conducţie, care reprezintă pierderea căldurii prin contactul direct al corpului cu
obiecte reci (băi reci, cuburi de gheaţă);
– convecţie, care reprezintă pierderea căldurii printr-o circulaţie de aer în jurul
corpului.
Temperatura mediului înconjurător influenţează termogeneza astfel:
– când temperatura mediului înconjurător scade, pe cale reflexă, se produce o creştere
a activităţii musculare (tremurături) şi deci se intensifică procesele oxidative.

– când temperatura mediului înconjurător creşte, se produce pe cale reflexă o

diminuare a proceselor oxidative.

În pierderile de căldură intervin mecanisme fizice:

– vasoconstricţie, în caz de frig, deci pierderi reduse de căldură;
– vasodilataţie, în caz de temperatură crescută a mediului, deci pierderi mal mari de
căldură.
Echilibrul dintre termogeneza şi termoliză se numeşte homeotermie.
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii
Factori biologici
– vârsta
Nou-născutul şi copilul mic au termoreglarea fragilă, datorită imaturităţii centrului
reglator, de aceea temperatura lor corporală este uşor influenţată de cea a mediului
ambiant. Temperatura corpului la nou-nascut este cuprinsă între 36,1 şi 37,4° C.
Adultul îşi menţine temperatura corpului între 36-36,9° C.
Vârstnicul, prin diminuarea proceselor nervoase, este predispus la temperaturi în jur
de 35-36° C (prin diminuarea proceselor oxidative).
– exerciţiul – în timpul activităţii musculare foarte Intense, temperatura
corpului poate creşte cu 2,2-2,7° C peste valorile normale, dar revine când
activitatea încetează. Temperatura corpului scade în timpul inactivităţii.
– alimentatia– ingestia de alimente, în special proteinele, creste temperatura
corpului;
– ritmul circadian: temperatura corpului variază în funcţie de ora zilei: este minimă
între orele 3-5 dimineaţa (remisiune matinală), datorită diminuării proceselor
metabolice în timpul somnului; este maximă seara, între orele 18-23 (exacerbarea
vesperală); valorile matinale sunt cu 0,5° C mai mici decât vesperale;
– sexul – la femei temperatura corporală înregistrează valori peste 37° C în a doua
jumătate a ciclului menstrual, în timpul ovulaţiei;
– activitatea hormonală: temperatura femeilor este mai fluctuantă decat a barbatilor
din cauza de perioada ciclului menstrual.
Factori psihologici – anxietatea, emoţiile puternice pot determina o creştere a
temperaturii corporale.
Factori sociologici
– locul de muncă cu condiţii de creştere sau scădere a temperaturii mediului ambiant
pot determina dereglări ale temperaturii corpului
– climatul – umed şi cald determină creşterea temperaturii corporale, climatul rece şi
umed determină scăderea temperaturii corpului
– locuinţa – temperatura încăperii influenţează temperatura corpului. Astfel: camera
supraîncălzită produce creşterea temperaturii corpului prin radiaţia aerului către
individ. Acelaşi fenomen, în sens invers, se întâmplă când temperatura locuinţei este
scăzută.
Manifestări de independenţă
Temperatura corporală
– nou-născut şi copilul mic 36,1-37,7° C;
– adult 36-36,9° C obţinută prin măsurare în cavitatea axilara ;
– vârstnic 35- 36,9° C , în functie si de activitate;
– prin măsurarea temperaturii în cavităţile închise (rect, vagin, cavitatea
bucală) valorile sunt cu 0,3-0,5° C mai mari decât cele axilare.
Exemplu:

 rect, vagin – 37,5° C

 axilă – 36,7 ° C

 cavitatea bucală – 37° C

 esofag – 37,3° C

 Piele
 – culoare roz, temperatură călduţă ;
– transpiraţie minimă;
– senzaţie plăcută faţă de frig sau căldură.
 Stare de confort – pacientul exprima stare de bine;
 Starea de constienta si functiile vitale – fara modificari .
 Temperatura mediului ambiant – 18- 24° C.
 Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea
independenţei în satisfacerea nevoii
 Când temperatura mediului ambiant este crescută, învaţă pacientul:
– să reducă din alimentaţie, alimentele cu valoare calorică mare; de exemplu,
grăsimile;
– să consume lichide şi alimente reci;
 – să aibă o bună ventilaţie în încăpere, la locul de muncă;
– să aibă îmbrăcăminte lejeră, amplă, de culoare albă.
– când temperatura mediului ambiant este scăzută, învaţă pacientul:
– să crească cantitatea de alimente, în general, şi a celor calorigene, în special;
– să ingere lichide şi alimente calde;
– să aibă în încăpere temperatura de 18-25° C;
– să poarte îmbrăcăminte călduroasă.
Depedenţa în satisfacerea nevoii de a menţine constantă
temperatura corpului
Survin două probleme de dependenţă:
1. Hipertermia
2. Hipotermia
Sursele de dificultate ale problemelor de dependenţă
Surse de ordin fizic
– dereglări funcţionale ale hipotalamusului, provocate de anomalii cerebrale, de
substanţe toxice piretogene (bacterii, droguri);
– imaturitatea sistemului de termoreglare ;
– supraîncărcarea: căldura sau frigul excesiv la care este expus corpul;
– dereglări hormonale: hipo- sau hiperfuncţia tiroidiană;
– alimentatia- săracă/bogată, în:
– hidraţi de carbon;
– proteine;
– grăsimi;
– lichide.
– sedentarism: prin inactivitate temperatura scade.
Surse de ordin psihologic
– anxietatea;
– mania.
Surse de ordin sociologic
– umiditatea şi temperatura ridicată din mediu;
– umiditatea şi temperatura scăzută din mediu;
– calitatea necorespunzătoare a veşmintelor.
Hipertermia
Problema de dependenţă constă în ridicarea temperaturii corporale peste limitelor
normale: 37° C la adult.
Hipertermia poate constitui un mecanism de apărare a organismului, pentru că, în
momentul invaziei microbiene, determină producerea de anticorpi printr-o creştere a
metabolismului.

Manifestări de dependenţă
Subfebrilitatea – menţinerea temperaturii corporale între 37-38° C
Febră moderată – menţinerea temperaturii corporale între 38-39° C
Febră ridicată – menţinerea temperaturii corporale între 39-40° C
Hiperpirexie – menţinerea temperaturii corporale peste 40° C
Vezi și: Febra
Frisoane – reactie nervoasa la frig sub actiunea S.N.V., datorita ascensiunii bruste a
temperaturii interne si se manifesta prin contracţii musculare puternice.
Piele roşie, caldă, umedă – pielea, la început, este palidă, apoi roşie, caldă şi
transpirată.
Piloerecţia – piele de găină, senzaţie de frig.
Sindrom febril – grup de semne: cefalee, curbatură, tahicardie, tahipnee, inapetenţă,
sete, oligurie, urini concentrate, convulsii, halucinaţii, dezorientare.
Erupţii cutanate – macule, papule, vezicule, întâlnite în bolile infecţioase. Vezi
și: Leziuni elementare cutanate.
Febră continuă – menţinerea temperaturii corporale în perioada de stare a bolii peste
37° C cu diferenţa sub 1° C între valorile înregistrate dimineaţa şi seara.
Febră intermitentă – diferenţă de câteva grade între valorile înregistrate dimineaţa
şi seara în perioada de stare a bolii, cele mai mici valori scăzând sub 37° C.
Febră remitentă – diferenţă de câteva grade între valorile înregistrate dimineaţa şi
seara, în perioada de stare a bolii, dar cele mai mici valori nu scad sub 37° C.
Febră recurentă – perioade febrile de 4-6 zile, ce alternează cu perioade de
afebrilitate de 4-6 zile, trecerile făcându-se brusc.
Febră ondulantă – perioade febrile, ce alternează cu perioade de afebrilitate,
trecerea făcându-se lent.
În evoluţia oricărei febre (hipertermie) se disting trei perioade:
– perioada iniţială (de debut) ;
– perioada de stare ;
– perioada de declin.
Perioada de debut poate fi de câteva ore – debut brusc – sau de câteva zile – debut
lent.
Perioada de stare poate să dureze zile sau săptămâni, aspectul curbei febrile fiind
diferit, în funcţie de boală.
Perioada de declin poate fi scurtă – declin în criză — sau de câteva zile.
Intervenţiile asistentei medicale – pacient cu hipertermie
Obiective – Intervenţiile autonome şi delegate

Pacientul să-şi menţină temperatura corpului în limite fiziologice

– aeriseste încăperile fără scăderea exagerată a temperaturii ambiante, minim 18°C;

– aplică comprese şi împachetări reci, pungi de gheaţă;

– fricţioneaza cu alcool pacientul;
– asigură toaleta pe regiuni şi generală a pacientului;
– schimbă lenjeria de corp şi de pat;
– schimbăm poziţia pacientului în pat;
– asigura regim alimentar sărac în proteine, calorii, regim alimentar bogat în hidraţi
de carbon;
– unde nu sunt contraindicaţii supliment de Na;
– în caz de frison asigură pacientului pături, sticle cu apă caldă, etc;
– administeaza medicaţia prescrisă de medic cu acţiune antitermică, antibiotice;
– administreaza O2;
– comunică efectele medicaţiei prescrise medicului;
– foloseste aparate pentru ventilaţie şi climatizare a aerului;
– efectueza educaţie pentru prevenirea hipertermiei;
– monitorizeaza şi evalueaza funcţiile vitale;
– supraveghem starea de conştientă a pacientului;
– efectueaza la indicaţia medicului recoltări sanguine în puseu febril: hemocultură;
– preleveaza probe biologice  pentru examene de laborator.
Pacientul să fie echilibrat hidroelectrolitic
– calculează bilanţul ingesta-excreta pe 24 ore;
– serveşte pacientul cu cantităţi mari de lichide ;
– administreza soluţii perfuzabile prescrise.
Pacientul să aibă o stare de bine fizic şi psihic
– schimbă des lenjeria de pat şi de corp ;
– menţine igiena tegumentelor;
– pregăteşte psihic pacientul, înaintea tehnicilor de recoltare şi examinare.
Hipotermia
Hipotermia reprezintă scăderea temperaturii corpului sub limite normale  (< 35° C),
cauzată de un dezechilibru între termogeneza şi termoliză. Este mai puţin nocivă
decât hipertermia.
In functie de temperatura, hipotermia se poate clasifica in:
– usoara: temperatura corpului intre 35-32 ° C ;
– medie: temperatura corpului intre 32-28 ° C ;
– grava: temperatura corpului sub 28 ° C .
Surse de dificultate
– in copilărie, hipotermia este cauzată de lipsa de maturitate a mecanismelor de
termoreglare;
– la adult – de expunerea prelungită la frig, de dereglări endocrine, de abuzul de
sedative şl alcool; interventii chirurgicale( operatia pe cord deschis); malnutritia
si/sau inanitia,  sepsis (de obicei bacterian), leziunile hipotalamice (tumori,
inflamatii), leziunile maduvei spinarii la nivelul primei radacini a nervului toracic sau
deasupra acesteia
– la persoana vârstnică, cauza este încetinirea activităţii sistemului nervos.