FIZIOPATOLOGIE

TEMPERATURA.
Termoreglarea
 
HIPOTERMIA. FRISONUL. HIPERTERMIA. FEBRA
1. Noţiuni introductive

Omul face parte din grupul vieţuitoarelor homeoterme=

indiferent de temperatura şi schimbările termice ale mediului
înconjurător sau de activitatea fizică depusă, organismul uman îşi
păstrează constantă o anumită temperatură de aproximativ 37 grade C.
Această temperatură reprezintă o rezultantă între producţia şi
pierderea de căldură din corpul omenesc păstrându-se constantă datorită
unui complex sistem de tennoreglare controlat de centrii nervoşi
hipotalamici.
Sediul centrilor răspunzători de termoreglare se află în
hipotalamusul anterior în aria preoptică.
In afara acestor centri, există un control autonom al reglării
temperaturii corpului care este realizat prin intermediul tegumentelor,
ţesutul profund abdominal şi toracic, măduva spinării, hipotalamusului şi
a altor părţi ale creierului. Funcţie de temperatura mediului înconjurător
are loc o acomodare a organismului - aclimatizarea.
 Energia calorică are două surse: proprie, prin termogeneză şi din
mediul extern.
Producţia de căldură sau termogeneză este o funcţie a
metabolismului energetic
-in repaus aproximativ 56% din cantitatea bazală de căldură este
generată de activitatea organelor interne şi aproximativ 18% este
generată de activitatea musculară şi tegumente.
-in timpul efortului muscular cantitatea de căldură produsă de muşchi
poate creşte până la aproximativ 90%.

Căldura poate fi captată de organismul uman din mediul extern prin

radiaţie şi conducţie, fenomen ce are loc atunci când temperatura
mediului extern depăşeşte temperatura pielii.
 Pierderile de căldură, cedarea căldurii sau termoliza se produce
prin mai multe fenomene şi anume:

-Radiaţie - transferul de căldură dintre corp şi mediul înconjurător

reprezintă principala cale de transfer de căldură, aproximativ 55 - 65%.

-Conducţia - transferul de căldură se face de la piele către aerul care

trebuie să fie mai rece.

- Evaporare - prin evaporarea apei din sudoare şi secreţii se pierde

căldura latentă de evaporare. Această cale este influenţată de umiditatea
aerului, cu cât umiditatea este mai mare cu atât se pierde mai puţină
căldură. Evaporarea se produce la nivelul pielii şi la nivelul căilor
respiratorii-PERSPIRAȚIE .
 Temperatura organismului suferă anumite variaţii fiziologice.

-variaţiile diurne ale temperaturii (±0,5 grade C, cu un minim

aproximativ în jurul orei 3 a.m. şi un maxim aproximativ în intervalul
dintre ora 5 şi 10 p.m.);
-variaţii date de modificări hormonale şi metabolice (temperatura bazală
creşte în a doua parte a ciclului menstrual cu aproximativ 0,5 grade C) şi
de exerciţiile fizice (creşterea temperaturii în cazul efortului fizic excesiv
ca de exemplu în cazul maratoniştilor, când temperatura creşte între 39 şi
40 grade C).
-La copii se întâlneşte creşterea tranzitorie a temperaturii datorate
raportului suprafaţă / volum mare.
 Fiziopatologic definim două categorii de tulburări a termoreglării
hipertermia şi hipotermia.
 
 
Hipertemia
 
Hipertermia este caracterizată prin creşterea temperaturii corporale care
după modul de producere se clasifică în:
-starea febrilă - când se produce o dereglare a sistemului hipotalamic de
control iar creşterea temperaturii are loc prin termogeneză exacerbată.
-sindroame de supraîncălzire când mecanismele de termoreglare
funcţionează corect dar sunt depăşite funcţional.
 Reacţia Febrilă
 
Starea febrilă este o manifestare reactivă, caracterizată prin creşterea
temperaturii mediului intern care se încadrează în ansamblul fenomenelor de apǎrare
ale organismului împotriva unor agresiuni de natură variată.
Febra este definită cantitativ ca o creştere a temperaturii organismului
-peste 37,2 ° C dimineaţa şi
-peste 37,7°C după amiază măsurată oral.
O febră mai mare de 41,5°C se numeşte hiperpirexie.

Cauzele febrei sunt:

infecţiile,
traumatismele,
tumorile,
tulburări ale sistemului hematopoetic,
accidente vasculare,
boli autoimune,
boli metabolice.
 Pirogenii exogeni şi endogeni

-Pirogenii exogeni sunt bacterii şi endotoxinele bacteriene, virusuri,

fungi, protozoare, droguri.

-Pirogenii endogeni sunt citokine produse de o mare varietate de

tipuri de celule care pătrund în circulaţia sanguină şi acţionează la
nivelul hipotalamusului pentru a produce febra. Pirogenii endogeni cei
mai reprezentativi sunt IL - 1, IL - 6, IL - 8; IFN - a şi y;TNF – α, β.
Cel mai puternic pirogen este interleukina - 1 (IL - 1) care este produsă
de mastocite şi macrofage şi care iniţiază o multitudine de reacţii
numite generic „răspuns al fazei acute".
 Efectele febrei asupra organismului
 
-creşterea frecvenţei cardiace şi a debitului cardiac,
-creşterea activităţii metabolismului glucidic, lipidic şi protidic,
-creşterea frecvenţei cardiace.
-mialgii, cefalee, oboseala, deshidratare, convulsii febrile (mai ales la
copil), frisoane, herpesul labial, delir.

Există câteva situaţii în care febra se pare că ar avea un rol benefic şi

anume în câteva infecţii specifice cum sunt: neurosifilisul, câteva
forme de artrită cronică şi în unele forme avansate de cancer.
Instalarea şi evoluţia reacţiei febrile
1. faza de creştere (stadium incrementi), este precedată de o fază de
latenţă dependentă de agentul care a dus la apariţia sindromului febril.
vasoconstricţie periferică cu reducerea debitului sanguin cutanat
(înseamnă reducerea termolizei), paloare şi răcire consecutivă a
tegumentelor, piloerecţie, senzaţie de frig, creşterea tonusului muscular
şi adesea frisoane.
2. faza de stare -creşterea uniformă a metabolismului bazai, cu
aproximativ 13% pentru fiecare grad centigrad, creşterea frecvenţei şi
a debitului cardiac, creşterea frecvenţei respiraţiei în legătură cu
sporirea activităţii termolitice şi a aportului de oxigen
3. faza de scădere a temperaturii -se caracterizează prin eliminarea
excesului de căldură acumulată în cursul perioadei iniţiale şi
restabilirea temperaturii normale. Scăderea şi revenirea la normal a
temperaturii se realizează prin intensificarea termolizei. Scăderea
temperaturii se poate face lent (în lysis) sau brusc (în crysis)
 Tipuri de febră

 1. Febra continuă şi susţinută Este febra care nu are variaţii

diurne. Apare în febra tifoidă şi paratifoidă.
2. Febra remitentă în care temperatura scade în fiecare zi dar
niciodată la temperatura normală
3. Febra intermitentă în care temperatura este normală dimineaţa
şi creşte după amiaza. Este aşa numita febră septică. Este caracteristică
infecţiilor bacteriene, în mod particular abceselor, limfoamelor şi
tuberculozei miliare.
4. Febra periodică caracterizată de perioade scurte de 3 - 6 zile de
febră urmate de perioade de temperatură normală. Este întâlnită în
malarie.
5. Febra recurentă caracterizată prin febră ce apare la intervale de
timp ce tin de dezvoltarea ciclică a paraziţilor care o determină.
 Supraîncălzirea
-se manifestă prin creşterea temperaturii corporale putând ajunge
până la 40 °C.
-bolnavul prezintă stare de nelinişte, senzaţie de sete datorită
deshidratării prin transpiraţie, oboseală, ameţeli, confuzie, dispnee,
tahicardie, crampe musculare.
-Gradual starea bolnavului se deteriorează dacă nu este scos din
mediul cald, instalându-se tulburări hemodinamice, hipoxie tisulară,
acidoză, treptat evoluând spre starea comatoasă şi exitus.
-Clinic se descrie mialgia termică, în care apar contracturi musculare,
este forma cea mai uşoară de supraîncălzire.
-Urmează ca gravitate insolaţia iar simptomatologia este dominată în
special de tulburările hidroelectrolitice şi hemodinamice.
 Şocul termic reprezintă cea mai gravă formă de supraîncălzire care
are o mortalitate de până la 70 %.
Este un sindrom caracterizat prin creşterea temperaturii în jurul
valorii de 41 - 43 °C însoţită de starea de prostraţie.
Apare mai frecvent la persoane în vârstă cu afecţiuni cronice
preexistente (arterioscleroză. insuficienţă cardiacă congestivă), diabet,
alcoolism.
Şocul termic are caracteristici asemănătoare cu celelalte tipuri de şoc.
Gravitatea şocului termic este dată de asocierea dintre supraîncălzire şi
deshidratarea combinată cu grave dezechilibre ionice şi tulburări
hemodinamice consecutive
Hipotermia
 
Hipotermia este descrisă ca o tulburare a termoreglării reprezentând
scăderea temperaturii corpului sub 35°C, datorată unui bilanţ caloric negativ.
Hipotermiile pot fi:
-uşoare (temperatura corpului între 35 şi 32 de grade) în care procesele de
termoreglare se păstrează, pacientul prezentând doar o lentoare a ideaţiei şi dizartrie,
-medie (temperatura cuprinsă între 32 şi 24 grade) când se instalează o deprimare a
metabolismului, bradicardie, bradipnee, hipotensiune şi obnubilare care se agravează
progresiv
-severă în care pacientul este comatos şi de obicei sucombă prin fibrilaţie
ventriculară.
Hipotermiiîe se instalează ca urmare fie a exagerării termolizei, fie a
insuficienţei termogenezei, sau mai frecvent prin asocierea ambelor
mecanisme.
Se poate distinge hipotermia accidentală, hipotermia secundară unor boli
(persoane vârstnice, diabetici, bolnavi cardiaci cu insuficienţă cardiacă congestivă,
uremiei) şi hipotermia indusă.
• hipotermia accidentală, apare prin termoliză exagerată, se
instalează la subiecţi normali care sunt expuşi un timp îndelungat
ia temperaturi foarte scăzute.
• hipotermia secundară unor boli (persoane vârstnice, diabetici,
bolnavi cardiaci cu insuficienţă cardiacă congestivă, uremiei).
Acest tip de hipotermie apare prin limitarea proceselor de
termogeneză.
• hipotermia indusă este provocată ca adjuvant al procedurilor de
anestezie şi pregătire preoperatorie în diverse intervenţii
chirurgicale care necesită oprirea circulaţiei o perioadă de timp.
Consumul scăzut de oxigen permite sistarea circulaţiei până la 30
de minute.
Aclimatizarea la temperaturi ridicate
Transpiraţia reprezintă cel mai eficient mijloc natural de combatere a stresului
termic.
Aclimatizarea se realizează într-un interval cuprins între 4 şi 7 zile până la câţiva
ani în condiţii extreme. Aceasta se realizează prin mai multe mecanisme:
- creşterea cantităţii de sudoare care are o concentraţie mică de clorură de sodiu
ceea ce duce la economia ionilor de sodiu,
- vasodilataţia periferică mare cu rolul de a ceda cât mai multă căldură,
- scăderea volumului circulant,
- descreşterea fluxului renal,
- creşterea concentraţiei hormonului antidiuretic (ADH) şi al aldosteronului,
- scăderea concentraţiei de sodiu urinar,
- creşterea frecvenţei respiratorii,
- creşterea aliurii ventriculare.
 
Aclimatizarea la temperaturi scăzute
 
În explicarea aclimatizării la temperaturi scăzute
mecanisme fiziologice de adaptare sunt încă
incomplet elucidate.
Acest tip de aclimatizare constă în adaptarea
circulatorie astfel încât să se protejeze zonele de
pe corp expuse la temperaturile scăzute.
Are loc şi o adaptare metabolică care constă în
creşterea producerii de căldură necesară
compensării pierderilor crescute ale acesteia.
Frisonul
-este un raspuns la organimului la frig sau la senzatia de frig, prin tremuraturi inegale
si neregulate, cu caracter progresiv, care cuprind tot corpul si devin foarte puternice.

-Apare fiziologic atunci cand temperatura mediului este scazuta si corpul incearca sa
produca mai multa caldura.

-Este un raspuns reflex ce consta in contractii repetate ale muschilor scheletici si a celor
din jurul organelor vitale, prin care organismul urmareste sa-si creasca temperatura.

-Frisonul poatea aparea dupa o interventie chirurgicala si poarta numele de frison post-
chirurgical. Frisonul trebuie diferentiat de alte forme asemanatoare precum tremuraturile,
spasmele, fibrilatiile musculare, convulsiile etc.

-Frisonul apare si in situatii patologice, insotind de obicei o febra inalta. In acesta

situatie, frisonul apare desi temperatura corporala este crescuta si semnifica prezenta unei
infectii in sange. Frisonul asociat febrei reprezinta un semn de agravare a unei infectii,
pentru ca marcheaza diseminarea germenilor in sange, de la focarul initial (sepsis,
septicemie). In aceste conditii frisonul se asociaza cu febra inalta, dureri de cap, dureri
musculare, stare generala alterata.
Cele mai frecvente cauze de frison:
• Bolile infectioase: gripa, infectiile ginecologice, infectiile
urinare, infectiile respriratorii precum pneumonia, bronsita. In
aceste cazuri frisonul este insotit de febra mare, dureri musculare,
dureri de cap.

• Diabetul. Diabeticii sunt predispusi la infectii, iar frisoanele pot

aparea in prezenta unei rani care nu se vindeca.

• Malaria sau febra tifoida. Aceste boli, contractate in cursul unei

calatorii in strainatate, se manifesta prin frisoane si febra.

• Intoxicatia cu droguri. O intoxicatie cu heroina, cocaina, sau un

alt drog va provoca frisoane si febra, dar si diminuarea starii de
constienta, agitatie in tot corpul si convulsii.