FIZIOPATOLOGIA

  TULBURĂRILOR
METABOLISMULUI PROTEIC
1. Noţiuni introductive

Funcţiile proteinelor
- componentele structurale celulare;
- compoziţia hormonilor
-apărarea umorală
-complement, PCR ,imunoglobuline, limfokine, interleukine,
interferon);
- factorii coagulării
-menţinerea echilibrului acidobazic
-menţin presiunea coloidosmotică
-au funcţie de transport a substanţelor insolubile în plasmă (acizi
graşi, bilirubină indirectă, hormoni liposolubili);
-rol plastic şi nutritiv.
Sursa exogenă de proteine o reprezintă alimentele: carnea,
laptele şi derivatele, ouăle, cerealele şi leguminoasele.
În cursul digestiei, proteinele sunt transformate sub acţiunea
fermenţilor intestinali, în peptide şi apoi în aminoacizi.

Sursa endogenă de aminoacizi este reprezentată de

degradarea proteinelor proprii.

În general, proteinele animale au o valoare calitativ şi

cantitativ superioară proteinelor vegetale.
Constituienţii principali ai proteinelor sunt aminoacizii, din care 20 sunt prezenţi în
organism în cantităţi semnificative

Aminoacizii esenţiali, trebuie neapărat procuraţi prin alimentaţie, deoarece nu pot

fi sintetizaţi în organism.
Aminoacizii esenţiali includ-- leucina, izoleucina, lizina, metionina,
fenilalanina, treonina, triptofanul şi valina.

Ceilalţi 12 aminoacizi necesari organismului pot fi sintetizaţi în vivo prin aminarea

produşilor de degradare ai lipidelor şi glucidelor.
Ei sunt: alanina, acidul aspartic, citrulina, cistina, acidul glutamic, glicina,
acidul hidroxiglutamic, hidroxiprolina, norleucina, prolina, serina, tirozina.

Cele 3 mari grupe de proteine din plasmă sunt albuminele,globulinele şi

fibrinogenul.
Toate albuminele şi fibrinogenul, ca şi aproape jumătate din globuline sunt
sintetizate în ficat.
Aportul alimentar minim zilnic de proteine este de aproximativ:
40-50 g/zi.
Nevoi crescute sunt şi în perioada sarcinii şi alăptării, după hemoragii,
în convalescenţa bolilor.
Din punct de vedere cantitativ, în plasma sanguină există un amestec
heterogen de proteine, în cantitate totală de 6,5-8,5 g/100 ml, dintre
care :
-albuminele reprezintă 4,5 g/100 ml şi
-globulinele 2,5 g/100 ml;
-raportul albumine/globuline peste 1,5-2.
Din punct de vedere calitativ, s-au evidenţiat electroforetic 5 fracţii:
albumine şi globuline alfa1, alfa2, beta şi gama.
La cele cinci fracţii principale ale serului se adaugă fibrinogenul şi
factorii plasmatici ai coagulării.
Proteinemia totala (concentratia proteinelor plasmatice) =
6-8 g%
Principalele fracţiuni proteice sunt:
• albuminele (60%)
• globulinele (40%) cuprind:
-a1- globuline (3-6%) – ex: α1 antitripsină, α1
antichimotripsină
-a2- globuline (6-12%) – ex.: antitrombina III (AT-III),
ceruloplasmina, eritropoietina, α2 haptoglobina
-b- globuline (9-15%) – ex.: transferina, fibrinogenul,
factorul XII, proteina C reactivă
-gama- globuline (15-21%) – ex. : majoritatea
imunoglobulinelor, lizozimul
Modificări cantitative ale proteinelor plasmatice
Sinteza proteinelor plasmatice (15 g/zi) se
realizeaza in:
-ficat: albuminele, globulinele, factorii coagularii cu
exceptia F VIII
-plasmocite: imunoglobulinele
-rinichi: renina, eritropoietina
-celulele intestinale: apoproteinele unor fractiuni
lipoproteice
-glandele endocrine: hormonii polipeptidici
1. HIPOPROTEINEMIA = concentraţiei proteinelor plasmatice
a. RELATIVA
- apare in in starile insotite de hemodilutie:
perfuzii masive
retentia hidrosalina (IRA faza de stare, IC congestiva)
b. ABSOLUTA
Cauze:
pierderi de proteine
· pe cale renala: sindromul nefrotic
· pe cale digestiva: enteropatia exudativa
· la nivel cutanat: plasmoragia din arsuri
· la nivelul aparatului respirator: bronsiectazii
reducerea sintezei proteice
· primara (determinata genetic)
· secundara unor carente de aminoacizi: inanitie, malabsorbtie
· secundara unor afectiuni hepatice cronice
catabolismului proteic (in sânge ­compuşii azotaţi neproteici)
­nivelul hormonilor catabolizanti: DZ, infectii, tumori
 Consecințe:
presiunii oncotice -iesirea apei din patul
vascular edem + hipovolemie
tulburari de coagulare
tulburari de transport plasmatic -intoxicaţii
medicamentoase
capacitatii de aparare a organismului
HIPERPROTEINEMIA = creșterea concentraţiei proteinelor
plasmatice

a. RELATIVA
- apare in starile insotite de hemoconcentratie: depletia hidrosalina
(transpiratii profuze, varsaturi severe, diaree, diabet insipid, diabet
zaharat etc.)
­
b. ABSOLUTA
Cauze:
­scăderea productiei de imunoglobuline in:
· infectii
· boli autoimune
· plasmocitom (mielom multiplu), boala Waldenstrom
· posibil in leucemia limfoida cronica si in limfoame
Paraproteinemie- gamapatia idiopatica, paraproteinurie
Consecinte:
-presiunii oncotice -atragerea apei din
interstitiu in patul vascular - rar, hipervolemie!!
-vascozitatii plasmei
-sintezei altor fractii proteice -tulburari de
transport, coagulare, imunologice
Modificări cantitative între diferitele fracţii
(disproteinemii)
Disproteinemia reprezintă modificarea
raportului normal între principalele fracţii
proteice plasmatice
(albumine/globuline < 1,5)

Acestea pot avea mecanisme:

a) ereditare;
b) dobândite.
1. Hipoalbuminemia
- Electroforeza evidenţiază lipsa albuminelor.
- Persoanele cu acest deficit au o stare de sănătate aparent bună, lipsa
albuminei neprovocând tulburări, fără să apară edeme.
- Presiunea oncotică este scăzută, dar funcţia compensatorie a
globulinelor împiedică în general apariţia edemelor.
-Testele de disproteinemie sunt pozitive, cresc globulinele, iar VSH-
ul este accelerat.

2. Agamaglobulinemia sau hipogamaglobulinemia congenitală :

Pericolul infecţiilor este mult mai mare şi majoritatea copiilor nu
supravieţuiesc vârstei de 2 ani.
Modificări calitative
Paraproteinele reprezintă expresia unei hiperproducţii
monoclonale de proteine.
Această componentă monoclonală este produsă de o singură
clonă de celule limfoide, apărând la electroforeza
proteinelor serice sub forma unei benzi înguste, „în pisc”.
Proteinele monoclonale sunt imunoglobulinele normale ca
structură, dar produse în exces.
Se întâlnesc în:
mielom multiplu,
macroglobulinemia Waldenstrom
Disproteinemia reactivă din inflamaţia acută
-Cresc alfa1 şi alfa2 globulinele
-În arsuri intense : hipoalbuminemie
-Creşte fibrinogenul, VSH, prezenţa proteinei C reactive

• Celulele agresate răspund prin enzime lizozomale ce sunt intens

proteolitice – autoliza când aceste enzime au trecut în interstiţiu, lizează
structuri de aici, mai ales colagenul care e parţial lizat – colagen
modificat care este extrem de important – e cel mai puternic factor
chemotactic ce va atrage elementele conjunctive de apărare : neutrofile,
monocite (se transformă în macrofage) şi componente plasmatice.
Această migrare este ajutată şi de modificările vasculare concomitente :
vasodilataţie cu creşterea permeabilităţii.

• Când neutrofilele şi monocitele ajung în ţesut şi se activează şi

descarcă interleukine şi citokine ; cea mai importantă fiind interleukina 1
ce se întoarce în sânge şi acţionează : e recepţionată de hepatocite – care
stimulează descărcarea de proteine de fază acută : alfa1 şi alfa2 globuline
şi fibrinogen (se întâlnesc în dermul inflamat unde au rolul de
antiproteaze serice care distrug şi ţesuturile proprii şi delimitează
dimensiunea focarului inflamator.
Exemple de reacţii inflamatorii acute :

• Orice reacţie inflamatorie ce însoţeşte o infecţie

bacteriană
• Infarctul miocardic acut : celulele miocardului sunt
în hipoxie sau anoxie
• Reumatism articular acut
• Tumori maligne vegetante care au ulcerat
Disproteinemia reactivă din reacţia inflamatorie
cronică
-Proteine totale normale
-Albumine normale
-Alfa 1, alfa 2, beta globuline normale
-Gama globuline crescute
-Fibrinogen crescut
-Proteină C reactivă – nu mai e un martor atât
de fidel
-Creşte VSH
Explicaţie:
-O reacţie inflamatorie cronică presupune o latenţă şi apariţia în urma uneia acute.
Fie antigenul este puternic fie mecanismele de apărare nu sunt eficiente
-Există o latenţă – e timpul de apariţie a anticorp-antigenilor ce însoţesc reacţia
inflamatorie (2-3 săptămâni)
-Mai rar există inflamaţii ce evoluează de la început cronic

Gama globulinele cresc (normal : 18-20%)

Hiper gama globulinemii :
• Moderate : 36-37%
• Severe : mai mare de 37%
• Hiper gama globulinemii mono şi policlonale – trădează malignitate unde cel
puţin 2 din cele 5 tipuri sunt crescute
Orientări de organ - hiper gama globulinemii:
•moderată policlonală – inflamaţii obişnuite
•severă policlonală – ciroză hepatică
•severă monoclonală – plasmocitom
Exemple de reacţii inflamatorii cronice :
• Tuberculoza pulmonară
• Colagenazele (boli autoimune) exemple : lupus
eritematos, sclerodermitele, spondilita
anchilopoietică.
• Endocardita bacteriană
Disproteinemia din sindromul nefrotic
Sindromul nefrotic apare când se pierd minim 3,5 g de
proteine în urină la 24 de ore.
De la 150 mg la 3,5 g este stare patologică , iar de la 3,5 g
în sus se numeşte sindrom nefrotic.
• scădere importantă a proteinelor totale
• scădere a albuminelor (edeme manifeste clinic când
scad sub 2g %)
• scad alfa 1 globulinele – uneori sunt normale
• alfa 2 globulinele şi beta globulinele sunt crescute
• gama globulinele pot fi normale, scăzute sau chiar
crescute
• cresc lipidele plasmatice, mai ales colesterolul (>150-
220 mg%)
După tipul de proteine pierdute există:
• sindrom pur: se pierde un singur tip de proteine (albumine) –
gravitate mică
• sindrom impur: se pierd albumine, globuline – mai sever
• alfa 2 şi beta globulinele cresc
• la orice scădere de albumine hepatocitele răspund prin creşterea
sintezei de globuline, cresc şi lipoproteinele (creşte mai ales
colesterolul)
• alfa 2 şi beta sunt crescute pentru că celelalte se pot pierde prin
urină; ele nu pot trece niciodată prin filtrul glomerular
gama globulinele sunt:
• normale în sindromul pur
• scăzute în sindromul impur
• crescute în patologii autoimune cu hiper gama care dau şi afectare
renală
Disproteinemia din patologia hepatică
• Hepatita virală acută
• Hepatita cronică
• Ciroza hepatică
1. Hepatita virală acută
• proteinele totale sunt normale
• albuminele – normale spre limita inferioară, dar pot fi şi
scăzute în funcţie de gravitate
• hepatită acută e un grad de insuficienţă hepatică acută
• având un turn-over de 21 zile scăderea poate fi mascată
de albuminele de dinainte
• alfa 1 şi alfa 2 globulinele – normale: alfa 1 s-ar putea să
fie scăzute dar nu obligatoriu
• beta globulinele – crescute – dau patologia hepatică
Explicaţie:
• transferina e o beta globulină. În hepatita virală
acută are loc liza hepatocitară cu eliberare de
fier precipitat - o mare cantitate de transferină
• transferina aparţine unei bucle de rezervă care
stimulează reacţia de apărare a organismului
• gama globulinele pot fi normale în primele 2-3
săptămâni, apoi cresc pentru că apar anticorpi
• este hiper gama moderată policlonală
• Ig A şi Ig M – cel mai frecvent în patologia
hepatică
2. Hepatita cronică
Hepatita cronică nu înseamnă insuficienţă
hepatică. E o stare de echilibru precar între un
agresor ce poate fi infecţios sau toxic
• proteine totale – normale
• albumine – normale
• alfa 1 şi alfa 2 globulinele – normale
• beta globuline – crescute
• gama globuline – obligatoriu crescute cu creştere
moderată policlonală
• Poate trece mai departe spre ciroză
3. Ciroza hepatică
Ciroza hepatică e insuficienţa hepatică cronică căreia îi corespund:
• proteine totale – obligatoriu scăzute
• albumine –obligatoriu scăzute
Mecanism de producere: - scăderea sintezei sau posibila sechestrare
în lichidul de ascită
• alfa 1 şi alfa 2 – normale la limita inferioară.
• Alfa 1 pot fi scăzute
• beta globuline – crescute obligatoriu
• gama globuline – crescute obligatoriu: creşterea poate fi moderată
sau severă (creşterile sunt policlonale obligatoriu cu Ig A şi Ig M)
• Ig crescute –pentru că un ficat nu mai poate cataboliza Ig
îmbătrânite
Mecanism de producere: virusul a modificat sinteza proteinelor
inclusiv pentru antigenele de suprafaţă, fie agresiunea toxică a
modificat sinteza de proteine deci hepatocitele nu mai sunt
recunoscute ca self şi apare hiper gamaglobulinemie