Semnele vitale

• Semnele vitale includ măsurarea: temperaturii, rata respiraţiei,

puls, TA şi unde este cazul, saturaţia cu oxigen a sângelui şi oferă
informaţii despre starea de sănătate a pacienţilor:
• Pot identifica existenţa unei probleme medicale acute.
• Pot cuantifica amplitudinea bolii şi modul în care organismul preia
stresul fiziologic rezultant. Cu cât semnele vitale sunt mai alterate
cu atât starea pacientului este mai gravă.
• Pot fi markeri de afecţiuni cronice.

Temperatura
Temperatura- se determină cu ajutorul termometrului, in axila, in gură
sau în rect, iar cu termometrele electronice pe frunte.
Febra este definită ridicarea temperaturii corpului peste 37,80C oral şi
38.20C rectal. Oscilaţiile termice circadiene variază sub 0,60C. La copii
febra apare mai frecvent, iar la vârstnici/debilitaţi poate să lipsească
chiar în condiţiile unei infecţii severe.

Clasificare
După valori:
• SUBFEBRILITATE 37-380C
• FEBRA MODERATA: 38-38.5 – 390C
• FABRA RIDICATĂ – 39-400C
• HIPERPIREXIE – peste 400C
După durată:
• Febra efemeră, sau febra de o zi - viroză respiratorie, efort fizic şa.
• febra de câteva zile
• febra prelungită: infecţii de focar, neoplazii, hemopatii maligne
• febra difazică: primul puseu - infecţie primară (de exemplu
pneumonia bacteriană); puseu al doilea după o perioadă de
afebrilitate sugerează prezenţa unor complicaţii: empiem pleural,
abcese la distanţă, artrite septice, nefrite şa.
Simptome asociate febrei:
• Tahicardie – constantă, proporţional cu gradul febrei;
• Astenie – gripă, alte infecţii virale;
• Mialgii;
• Artralgii;
• Herpes nazolabial – pneumonia francă lobară;
• Frisonul solemn precede instalarea brutală a unei febre înalte:
pneumonia francă lobară ( lipseşte la febra în platou)
• Transpiraţii intense, vesperale sau nocturne în TBC, limfoame
maligne;
• Anorexia;
• Scădere ponderală în infecţiile prelungite cu febră/sufebrilitate
prelungită
• Oligonanurie;
• Convulsii febrile, în special la copii între 3 şi 6 luni.

Etiologie
Febra poate fi :
• Infecţioasă în infecţii:
o sistemice acute: viroze
▪ septicemii cu bacteriemie
▪ parazitoze şa
o localizate
• TBC pulmonar sau extrapulmonar, Endocardite,
Meningite, Pielonefrite, Pneumonii, Artrite septice
o Localizate superficial
• Erizipel, Tromboflebite, Celulite şa
• - Neinfecţioasă:
o Neoplazii, hemopatii maligne: leucemii, limfoame,
colagenoze, reacţii alergic sistemice, boli psihice
o afecţiuni neurologice: AVC extins - febră de tip central
o sindroame de deshidratare severă, în special la copii
• iatrogenă – efecte sec. ale medicamentelor sau drogurilor:
cocaină, cafeină, tiroxina şa
Hipertermia
o Dacă o persoană este hipertermică, corpul său va încerca să
se răcească prin transpirație pentru a răci suprafața pielii.
o În timpul episoadelor hipertermice, ritmul cardiac, debitul
cardiac și ritmul metabolic cresc, ceea ce duce la creșterea
consumului global de oxigen de țesut și organ.
o Monitorizați frecvent nivelul de oxigen al unui pacient
hipertermic; poate fi nevoie de oxigen suplimentar.
Temperaturile de 45,5 grade C sunt incompatibile cu viața. Copiii
sub 6 ani pot avea convulsii febrile atunci când temperatura lor este de
doar 38 grade C. În mod obișnuit, când temperaturile ating 41,1 C,
este o urgență medicală.
Tratamentul medical de urgență pentru inversarea hipertermiei poate
include perfuzarea unei soluții saline refrigerate printr-un I.V periferic,
aplicarea unei pături de răcire sau plasarea pachetelor de gheață la
inghinal și a axilelor
Hipotermia
o Organismul poate tolera perioade trecătoare de hipertermie
sau hipotermie. Totuși, expunerea continuă la temperaturi ale
corpului extrem de ridicate sau scăzute poate fi letală și
poate provoca leziuni profunde localizate sistemice și
organice.
o Dacă o persoană este hipotermică, corpul său va încerca să
genereze căldură tremurând.
o Hipotermia începe la 35 grade C, iar pacienții își vor
pierde cunoștința 32,7 grade C.
o Tratamentele medicale obișnuite pentru inversarea
hipotermiei includ aplicarea păturilor de încălzire sau a unui
dispozitiv de încălzire sau infuzie de soluție salină caldă
printr-un periferic I.V.
 Respiratia

Respiraţia este o funcţie vitală a organismului uman, care se desfaşoară

continuu şi ciclic şi are rolul de a asigura schimbul bidirecţional de gaze
dintre organism şi aerul din atmosferă. Prin respiraţie este adus O2 din
mediul extern şi acesta este furnizat celulelor, iar CO2 rezultat din
metabolismul celular este eliminat în atmosferă. Se descriu două
componente ale respiraţiei: - respiraţia externă, care reprezintă
schimburile de gaze dintre plămâni şi atmosferă; - respiraţia internă sau
tisulară care se referă la utilizarea oxigenului în reactiile de
oxidoreducere de la nivel celular.
Respiraţia externă presupune desfăşurarea a trei procese: ventilaţia,
perfuzia şi difuziunea. Dintre aceste procese fiziologice, în aceste lucrări
practice vom dezvolta ventilaţia
Ventilaţia pulmonară reprezintă totalitatea proceselor mecanice prin
care se asigură schimbul de gaze dintre atmosferă şi plămâni.
Datorită ventilaţiei, aerul bogat în oxigen este introdus în alveolele
pulmonare prin inspir şi aerul bogat în bioxid de carbon din plămâni este
eliminat în atmosferă prin expir.
Frecvenţa respiratorie reprezintă numărul ciclurilor respiratorii
(inspiraţie şi expiraţie) pe minut şi variază în funcţie de:
− vărstă: nou-născuţi = 30 – 45 c/min;
− copii = 20 – 30 c/min;
− adulţi = 14 – 18 c/min;
− sex: femeile au o frecvenţă mai mare decat bărbaţii: 15 – 18
c/min;
− activitatea fizică: 30 - 40 c/min în efortul fizic intens.
Creşterea valorilor peste limitele normale se numeşte tahipnee, iar
scăderea bradipnee.
RESPIRAȚIA CHEYNE – STOKES
Crestere graduala in volum si frecventa respiratorie urmata de
descrestere cu apnee de 10-20 secunde intre cicluri. Apare în
insuficiența ventriculară stangă, hipertesiune intracraniană, hemoragii,
tumori cerebrale, comă uremică.
RESPIRAȚIA BIOT
Mișcări respiratorii normale întrerupte de perioade de apnee de 15-20
secunde. Apare în procese expansive cerebrale, în meningite, afecțiuni
cerebrale.
RESPIRAȚIA KUSSMAUL
Inspirații și expirații foarte profunde și zgomotoase, separate de apnee
egală.
 TENSIUNE ARTETIALA

Tensiunea arterială (T.A.) reprezintă presiunea exercitată de sânge

asupra pereților arteriali.
Scopul măsurării T.A.
o evaluarea funcției cardiovasculare
o aprecierea efectului tratamentului cu fluide și/sau
medicamente
o aprecierea forței de contracție a inimii
o aprecierea rezistenţei determinată de elasticitatea şi calibrul
vaselor
Valorile normale ale presiunii arteriale la adult sunt:

Tensiune arterială sistolică reprezintă valoarea presiunii atunci când

inima se contractă (valori normale cuprinse între 100 mmHg și 130
mmHg), iar tensiune arterială diastolică atunci când inima se
relaxează.
Loc de măsurare
o Artera humerală
o Artera radială
o Artera pedioasă
Materiale necesare pentru măsurarea tensiunii arteriale
o Tensiometru cu manșetă (1)
o Stetoscop biauricular (2)
o Tensiometru electronic (3)
o Tava medicală (4)
o Alcool sanitar (5)
o Comprese (6)
o Foaie de temperatură (7)
o Pix roșu (8)

Stadiile hipertensiunii arteriale

o Stadiul 1 – 130-139 mmHg/ 80-89 mmHg
o Stadiul 2 – peste 140 mmHg/peste 90 mmHg
o Stadiul 3 – peste 180 mmHg/peste 120 mmHg
Modificările tensiunii arteriale
Modificările T.A. pot să apară în:
o Emoții, stres;
o Exces de volum lichidian;
o Alterarea nutriției și a sănătății;
o Intoleranță la activitate;
o Alterarea randamentului inimii;
o Diverse patologii.
Diferența mai mică de 25 mmHg între tensiunea arterială sistolică și
diastolică. Cauzele includ stenoza aortică, insuficiența cardiacă
congestivă și tamponadă cardiacă.
Mai mult de 100 mmHg diferență între tensiunea arterială sistolică și
diastolică. Cauzele includ regurgitarea aortică și disecția aortică.
Diferența dintre brațe: diferența mai mare de 20 mmHg a tensiunii
arteriale între fiecare braț este anormală și poate sugera disecția
aortică.
 Puls

Măsurarea pulsului este o tehnică importantă pe care orice asistent

medical trebuie să știe să o noteze și să o evalueze, deoarece variațiile
acestuia au rol important în diagnostic, dar și în evoluția bolii sau efectul
medicamentelor administrate.
Pulsul sau ritmul cardiac reprezintă expansiunea ritmică a arterelor pe
un plan dur și este sincronă cu sistola ventriculară. Scopul măsurării
pulsului este de evaluare a funcției cardiovasculare.

Frecvența se măsoară în bătăi/minut.

Frecvența normală a pulsului arterial în stare de repaus la un adult
este de 60-80 bătai pe minut.
Valori orientative ale pulsului în funcție de vârstă:
o nou-născut – 120-160 bătăi/minut
o 1-2 luni (sugar) – 100-140 bătăi/minut
o 1-2 ani – 80-130 bătăi/minut
o 2-6 ani – 75-120 bătăi/minut
o 6-12 ani – 75-110 bătăi/minut
o adolescent – 60-100 bătăi/minut
o adult – 60-80 bătăi/minut.
Caracteristicile pulsului
Prin măsurarea pulsului se apreciază:
o Ritmul sau regularitatea pulsului (puls ritmic sau aritmic)
o Amplitudinea sau intensitatea pulsului (mică sau mare)
o Frecvența sau rapiditatea pulsului (limitele: ritmul tahicardic
sau accelerat și ritmul bradicardic sau lent)
o Celeritatea
o Volum
Loc de măsurare
Pulsul poate fi măsurat la orice arteră accesibilă palpării și care poate fi
comprimată pe un plan dur.
Cele mai precise puncte de presiune unde se poate măsura pulsul sunt:
o Artera temporală superficială la copil
o Artera carotidă (A)
o Regiunea apicală
o Artera humerală (B)
o Artera radială (cea mai des folosita – C)
o Artera femurală (D)
o Artera din regiunea poplitee (E)
o Artera pedioasă (F)
o Artera tibială (G)
o Apex (vârful inimii)
Materiale necesare:
o Ceas cu secundar
o Foaie de temperatură
o Pix de culoare roșie

Rezultate
Rezultate normale:
o puls cu pauze egale, ritmic;
o pulsul este bine bătut, regulat;
o frecvența pulsului se află în limite, în funcție de vârstă (adult
între 60-80 bătăi/min)
Alte rezultate:
o Pulsații cu pauze inegale = PULS ARITMIC SAU DICROT
o Puls greu perceptibil = PUL FILIFORM cu volum redus
o Puls diferit la artere simetrice = PULS ASIMETRIC
o Peste 100 pulsații pe minut = TAHICARDIE
o Sub 60 de bătăi pe minut = BRADICARDIE
Foaia de temperatuta