Psihologie generala

1. Caracterizarea psihologiei ca stiinta. Scurt istoric.Prezentul si viitorul ei.

Psihologia este o stiinta al carei destin nu a fost deloc simplu si linear, ci mult mai dramatic decit
al altor stiinte.Ea a cunoscut perioade de avint si stagnare, de inaltari si de caderi.In legatura cu ea
au fost formulate cele mai bizare paradoxuri. Cind psihologia a fost considerate ca facind parte
din rindul stiintelor,s-a afirmat despre ea ca ar fi o stiinta ,,hibrid’’. Psihologia a fost comparata cu
viata omului,si asa cum omul are o biografie, si psihologia isi are propria sa biografie.
Ebbingaus a spus ca ,,psihologia are un trecut lung,dar o istorie scurta’’.
Psihologia a aparut in sec.19 odata cu infiintarea primului laborator de psihologie experimentala
de Wundt in 1879 la Leipzig.Ea a fost considerate ,,fiica m/mare a filosofiei’’.

2. Notiuni generale despre psihic.

-Psihicul este o expresie a vietii de relatie, o reproducere in subiectiv a realitatii natural-obiective.

El reprezinta una dintre formele vietii de relatie,cind organismal reactioneaza prin
sensibilitate,inteligenta,reflexibilitate.
-Psihicul nu exista si nu functioneaza normal decit in relatia cu exteriorul,cu lumea obiectelor,fiind
expresia directa,nemijlocita a vietii de relatie a individului.
-Psihicul este de natura subiectiv-informationala.Omul are nevoie de informatii ca de aer, el se
,,hraneste’’ cu informatii, de aceea si psihologul American Miller l-a numit ,,fiinta informavora’’.
3. Evolutia psihicului in filogeneza.

este foarte greu sa stabilim anumite etape in dezvoltarea filogenetica a psihicului, desi este
cunoscuta evolutia speciilor.
A.N. Leontiev a incercat sa schiteze o schema a formarii psihicului, distingand 4 mari faze:
a) stadiul psihicului senzorial elementar ;
b) stadiul psihicului perceptiv ;
c) stadiul intelectului;
d) stadiul psihicului constient.

1.Stadiul psihicului senzorial

In acest stadiu predomina reactiile innascute iar, experienta individuala joaca un rol
mult mai mic decat la speciile mai evoluate. Acum predomina tropismele si instinctele.
2. Stadiul psihicului perceptiv
Dupa A.N. Leontiev, se afla in acest stadiu speciile care sesizeaza caracteristicile
obiectelor in integritatea lor si nu doar aspecte senzoriale izolate. Aceasta se traduce in
posibilitatea de a distinge un obiect vizat de conditiile in care se poate ajunge la el. Este
o discriminare intre obiect si conditiile ambiante.
3. Stadiul intelectului
Stadiul intelectului, al gandirii senzorio-motorii, il gasim numai la maimutele
antropoide. El se caracterizeaza prin putinatatea incercarilor de a rezolva o problema
si aparitia solutiei dintr-o data, pe neasteptate.
4. Stadiul psihicului constient
Stadiul psihicului constient este ultima treapta a evolutiei, specifica omului. in legatura
cu deosebirile dintre om si animal exista o controversa. Unii, printre care si H. Pieron,
sustin ca diferentele sunt de ordin pur cantitativ. Altii, printre care A.N. Leontiev,
subliniaza existenta si a unora calitative.
 4. Structura psihicului uman.

Viata psihica a personalitatii se desfasoara la trei niveluri: constient, preconstient si inconstient.

Termenii constient si inconstient pot fi folositi ca adjective. Reactie constienta, scop constient, impuls inconstient, reflex
neconditionat inconstient (reflexele neconditionate si impulsurile sunt intotdeauna inconstiente).
Cand termenii constient si inconstient sunt folositi ca substantive, atunci ei denumesc niveluri la care se desfasoara viata
psihica a omului. De exemplu, visul oniric (visul din timpul somnului) se desfasoara numai la nivelul inconstientului.

Kurt Lewin spune ca persoana este separata de mediul sau extern printr-o granita permeabila, care
este primul strat al psihicului, aflat in contact cu mediul exterior care actioneaza direct asupra organelor
de simt. Aici are loc adaptarea rapida la cerintele mediului. Este zona constienta. De la acest strat,
spre interior, se afla nivelul care cuprinde toate acumularile individului, cunostintele sale, deprinderile,
limbajul etc. Acestea nu sunt constiente in mod permanent, ci numai la nevoie. Al treilea nivel este
zona cea mai intima a persoanei: interese profunde, sentimente durabile, prejudecati, aspiratii scumpe.
Intre straturi, nu exista separare neta ci exista treceri, schimburi intre un nivel si altul, de la un moment
la altul.

In ultima forma a psihologiei sale, dupa 1920,S. Freud a propus un model al aparatului psihic care
cuprinde in structura sa sinele, supraeul si eul.

Sinele

• Spre deosebire de eu, sinele nu poate fi controlat de gandire si vointa, este un haos si nu are
caracteristica de a fi organizat logic. Continuturile sinelui sunt inconstiente, unele mostenite si
innascute, altele dobandite. In limbajul obisnuit, comportamentele care vin din sinele inconstient se
explica astfel: "a fost ceva mai puternic decat mine, mi-a venit dintr-o data.” De aceea, in fata sinelui,
eul este neputincios. "() ceea ce numim eul nostru se comporta pasiv. ()noi fiind „traiti” de forte
necunoscute si incontrolabile". (Freud)

Supraeu

• Este constiinta morala condusa de reguli si idealuri, este autocontrolul aparut prin interiorizarea
exigentelor si interdictiilor parentale si sociale in general. El reprezinta legea interna si interdictia de a o
incalca, deci are rolul unui judecator si cenzor intern. Supraeul cere renuntare si se formeaza (se
imbogateste) prin educatie, religie si moralitate.

Eul

Eul reprezinta o componenta care intra in structura psihicului uman alaturi de sine si supraeu. Este
partea constienta a psihicului, dar este mai cuprinzator decat constiinta actuala, incluzand si
preconstientul. Preconstientul cuprinde continuturi care, la un moment dat, pot sa fie in afara campului
constiintei, dar care pot patrunde oricand in constiinta intr-o forma nemodificata. El se deosebeste de
sinele inconstient ale carui continuturi nu pot aparea decat in vise, sau prin sublimare, in mod deghizat.
Se considera ca o pulsiune este sublimata atunci cand ea este deviata spre un scop nou, nesexual si
vizeaza obiecte socialmente valoroase. Freud a descris activitati de sublimare ca fiind mai ales cea
artistica si investigatia intelectuala.
5. Psihologia constiintei.
Constiinta este una dintre cele m/importante ipostaze ale vietii psihice a individului,cind
afirmata,cind negata.Pt introspectionisti, toata viata psihica este constienta, in timp ce pt
behavioristi constiinta nu are nici o importanta si este eliminate din psihologie. Astfel
constiinta poate fi definita ca fiind ,,totul’’(psihologia fara inconstient) sau nimic(psihologia
fara constiinta).

Constiinta s-a transformat intr-un termen ignorant de m/bine de 70 de ani.Este meritul lui
Piaget de a-I fi redat statutul stiintific de prim rang.

Constiinta este ,,locul senzatiilor si al perceptiilor noastre,realitatea subiectiva a acestora,

materia prima a vietii noastre psihice’’.

Dupa Pavelcu, cele m/frecvente raspunsuri la intrebarea: ,,Ce inseamna a fi

constient?’’au fost urmatoarele:

A fi constient inseamna a gindi,a stabili relatii;a dispune de capacitatea de-a face

sinteze;a te putea autosupraveghea;a te adapta la noile solicitari etc.

Omul, prin constiinta, are capacitatea de-a anticipa rezultatul actiunilor sale,de a-l stabili
mintal inainte de a-l realiza in forma sa concreta.

Functiile constiintei:

a) Anticipativ-predictiva

b) Reglatoare

c)Creativ-proiectiva.
 6. Problema subconstientului si inconstientului in psihologia contemporana.

Termenul a aparut la sfir.sec.19 inceputul sec.20,capatind diferite denumiri.El a fost considerat

cind o ,,postconstiinta’’,cind o ,,preconstiinta’’.

Grand dictionaire de la psychologie defineste subconstientul ca fiind ,,ansamblul starilor psihice

de care subiectul nu este constient,dar care influenteaza comportamentul sau’’.Notiunea de
subconstient sub o forma sau alta se pastreaza si este utilizata in psihologie.

Cei m/multi autori concept subconstientul ca pe o formatiune sau un nivel psihic ce cuprinde
actele care au fost cindva constiente,dar care in present se desfasoara in afara controlului
constient.El este rezervorul unde se pastreaza amintirile ,deprinderile,ticurile,montajele
intelectuale, deci toate actele care au trecut cindva prin filtrul constiintei,s-au realizat cu
effort,dar care se afla intr-o stare latent,putind sa redevina oricind active,sa paseasca pragul
constiintei.

S-a acreditat ideea ca,desi amplasat intre constient si inconstient, subconstientul este orientat
m/mult spre constiinta.El presupune un grad de transparenta,putind fi considerat o ,,constiinta
implicita’’.

Starile subconstientului se modifica,deoarece cauzele de care depend nu sunt date o data pt

totdeauna si pt toti indivizii.

Inconştientul
reprezintă nivelul primar al organizării psihicului, structurat pe baza trebuinţelor biologice înnăscute şi a
mecanismelor reflexe de satisfacere a lor. Deşi problema inconştientului a fost o preocupare a filosofilor
germani dinainte lui Kant, dezvoltarea ulterioară a noţiunii de inconştient se datorează lui Sigmund Freud,
părintele psihanalizei. Ideea că omul este condus de forţe inconştiente,care scapă controlului conştiinţei,
este adusă în prim-plan.În această zonă sunt ascunse conflictele şi traumele acumulate în prima parte
a vieţii (0-5 ani), care influenţează comportamentul şi emoţiile şi cauzează unele tulburări severe cum ar
fi isteria.Freud consideră că personalitatea este alcătuită din trei părţi:
Sinele
(conţine imbolduri lăuntrice, pulsiuni şi instincte; se bazează pe
 principiul plăcerii
şi poate reacţiona extrem),
Eul
(funcţionează pe baza
 principiului realităţii
într-o manieră în care dorinţele Sinelui să fie satisfăcute în concordanţă cu realitatea) şi
Supraeul
(se manifestă ca un "părinte interior", care spune ce ar trebui şi nu ar trebui, la baza lui fiind
 principiul moralităţii).
7.Metodele de cercetare in psihologie.

Etimologia termenului de metoda trimite la grecescul methodos,care inseamna cale,drum.

Metoda este drumul sau calea pe care porneste cercetatorul in demersurile sale.Ea este
instrumental folosit in vederea recoltarii datelor si a verificarii lor.

Exista o varietate impresionanta a criteriilor dupa care au fost clasificate metodele psihologiei:

A) Dupa caracterul lor: subiective si obiective(in afara introspectiei si psihanalizei)

B) Dupa specificul relatiilor investigate: cantitative si calitative

C) Dupa natura relatiei dintre cercetator si subiect: directe si indirecte

D) Dupa scopul lor,se impart in mai multe perechi polare:

- Metode de recoltare a informatiilor si metode de prelucrare a acestora

- Metode de investigare extensiva si intensiva

- Metode de cercetare si metode applicative.

8.Conceptul de activitate umana.
9.Caracterizarea psihologica a comunicarii ca activitate.

Comunicarea este una dintre cele m/importante conditii in existent umana. In toate timpurile
satisfacerea necesitatilor a fost realizata cu ajutorul comunicarii(verbala,gestuala).

Cel putin din aceasta cauza comunicarea devine strins legata de sfera
motivationala,reprezentind modalitatea de alegere si planificare in satisfacerea
dorintelor,motivelor,necesitatilor.Inca este destul de discutata tema referitoare la faptul daca
necesitatea de comunicare este un motiv specific si separat,deosebit de alte motive sociale,si
daca da,atunci cind apare?carui tip de motive ii apartine: celor innascute sau celor dobindite?

M/multi autori referindu-se la aceasta problema afirma ca necesitatea de comunicare reprezinta

o necessitate specifica si individuala,iar in ceea ce priveste intrebarea daca este innascuta sau
dobindita ,este impartita in proportii egale de savanti.

Astfel Vedunov si Cambel considera ca dorinta de comunicare este innascuta.Rubinstein si

Mihailov afirma ca necesitatea de comunicare este o trebuinta care apare si se afirma pe
parcursul vietii ca rezultat al contactului copilului cu adultii si societatea ce-l inconjoara.

Referitor la aceasta tema,Lisina presupune ca comunicarea apare ca necessitate innascuta dar

se manifesta abia la ceva timp dupa ce copilul traieste intr-o anumita societate.

Cel care a reusit sa ierarhizeze intr-o structura m/clara necesitatile de comunicare este
Marisovoi si el a evidentiat 9 grupe de trebuinte de comunicare:

- Cu alta persoana

- Pt apartenenta la un grup

- In coretraire si compasiune

- In explicarea sensului lumii, a vietii inconjuratoare pt noi si pt ceilalti.

 10.Conceptul de personalitate in psihologia contemporana.

Termenul de ,,personalitate’’(lat.persona)-masca pe care o purta pe scena actorul in antichitate

apoi ajunge sa se refere la totalitatea caracteristicilor stabile ale omului din spatele mastii. De
asemenea mai tirziu,termenul este utilizat si pt a desemna cele 3 persoane ale Sfintei Treimi,
de unde a aparut si disputa teologica,daca aceste personae erau masti ale unui singur
Dumnezeu sau 3 personalitati egale.Cu toate ca la 1 vedere,personalitatea ar fi usor de
definit,in realitate nu se poate realiza un consens la definirea personalitatii.

Omul obisnuit sau simtul comun foloseste termenul de personalitate in scop evaluativ.Pt
el,personalitate este acel individ ale carui calitati positive sunt superioare fata de cele ale
indivizilor de nivel mediu.

Ex: unii oameni spun: ,,x este plin de personalitate’’ sau ,,x nu are personalitate’’.Intelegem prin
aceasta ca persoana respectiva produce sau nu un effect anume asupra noastra sau asupra
altor persoane. Aceasta inseamna ca judecam o persoana din punctul de vedere al eficacitatii
sociale sa atractiei solicitatului.

Conceptia populara despre personalitate se refera la un manunchi de tresaturi care sunt

atragatoare si eficiente din punct de vedere social.

Nu putem accepta afirmatia ca o persoana are m/multa sau m/putina personalitate decit alta.
Cei lipsiti de farmec sunt la fel de interesanti pt stiinta ca si cei care-l au.

Citeva definitii din punct de vedere al efectului extern:

- Suma totala a efectelor produse de un individ asupra societatii

- Ce cred altii despre tine.

 11.Structura personalitatii umane.

Majoritatea psihologilor si filosofilor prefer sa defineasca personalitatea ca o entitate obiectiva,

adica ca ,,ceva ce exista cu adevarat’’.

Ei admit ca persoana este deschisa lumii inconjuratoare,ca e influentata de aceasa si o

influenteaza la rindu-i.

O personalitate isi are propria sa istorie,propria sa existent si nu trebuie confundata cu istoria

societatii si nici cu perceptiile pe care le au alti oameni despre ea.

William Stern- filosof si psiholog,vorbeste despre personalitate ca despre o ,,unitate

multiforma,dinamica si tot el adauga ca nimeni nu dobindeste vreodata o unitate perfecta
ci doar tinde mereu spre acest scop.

Desi se naste cu un creier uman,care inlesneste invatarea ,adica achizitia datelor cuprinse in
oferta sociala,copilul nu ajunge sa fie propriu-zis Om,decit daca isi insuseste acele
date.Fara insusirea lor,raminind m/curind ,,un candidat la umanitate’’

Personalitatea se defineste si capata contur in contextual relatiilor inter-personale si

sociale.Trasaturile de character si temperament: onestitatea,modestia pot fi observate ca
fapte sau forme ale relatiilor interpersonale si nu pot fi definite in afara acestora.

Delimitari conceptuale: individ-individualitate

Persoana-personalitate
12. Autoaprecierea si nivelul de aspiratii.
 13.Motivatia- definitie,caracterizare,functii,forme.

Termenul ,,motivatie’’ provine din latinescul ,,move’’ sau ,,movere’’-a misca,a pune in
miscare.Deci este orice forta,indifferent de natura ei,care pune in miscare
organismul,activitatea pe care o desfasoara.

Pt Freud: ,,motivatia consta in stimularea si descarcarea de energie’’.

Pt Ditcher:,,motivatia constituie cauza reala a comportamentului uman’’.

Caracteristicile motivatiei:

A) Ii permite individului sa actioneze spontan,pe cont propriu.

B) Leaga persoana de lume si o mentine in sfera determinismului extern.

C) Actioneaza ca un cimp de forte in care se afla atit subiectul cit si

obiectele,persoanele,activitatile.

Pt a caracteriza o componenta a motivatiei s-a folosit conceptul de vector care poseda in

fizica: marime,directie,sens.Analog vectorilor fizici ,vectorii motivatiei sunt caracterizati prin:
intensitate,directie,sens. Directia si sensul unui vector exprima atractia,apropierea sau
evitarea,respingerea.

Rolul Motivatiei:

Motivatia este esentiala in activitatea psihica si in dezvoltarea personalitatii:

1) Este 1 element chronologic al oricarei activitati

2) Semnalizeaza deficituri fiziologice si psihologice

3) Contribuie prin repetarea unor activitati si evitarea altora.

Motivatia umana include: trebuinte, motive,interese,dorinte,aspiratii.

14.teoriile personalitatii.Prezentare generala.
15.Teoria lui S.Freud despre personalitate.

In centrul teoriei psihanalitice ale lui Freud,se afla ideea ca omul este un sistem energetic.
In acest system:
A) Energia fie curge liber;
B) Fie gaseste cai ocolite;
C) Fie se acumuleaza.
Cantitatea aceasta de energie este limitata, si daca se consuma pt ceva,ramine m/putina pt
altceva.Adica, de ex: energia consumata in scopuri artistice nu m/este accesibila pt scopuri sexuale si
invers.
Daca unul din canalele de iesire a energiei este blocat,atunci ea gaseste cai colaterale sau erupe,pe
calea celei m/mici rezistente.
Scopul intregului comportament uman este placerea,adica minimalizarea tensiunii sau descarcarea
energiei.
Freud a fost influentat de ideile lui Bruck,care considera ca omul este condus de mobiluri ce se supun
legii conservarii energiei,anume aceasta idee a fost transferata de Freud asupra comportamentului
uman.
Astfel a luat nastere noua conceptie asupra omului:,,omul este un system energetic si se supune
acelorasi legi,care conduc baloanele de sapun si miscarea planetelor.’’
In afara de conceptia despre om ca system energetic,Freud sustine ca omul este condus de instinct
sexuale si agresive.In cadrul aceleasi pozitii,el declara ca instinctual agresivitatii sta la baza tuturor
relatiilor emotionale si amoroase dintre oameni,cu o singura exceptie: atitudinea mamei fata de
copilul de sex opus.
Dupa parerea lui Freud,omul in tendinta lui spre placer se pomeneste in conflict cu societatea si
civilizatia.
Oamenii actioneaza in conformitate cu principiul placerii,tinzind spre satisfacerea nestinjenita de
nimic a tuturor placerilor.
Energia care in alte situatii ar fi putut fi eliberata prin atingerea placerii,satisfactiei treb ,,frinata’’si
orientate pe alte canale pt a corespunde scopurilor si cerintelor societatii.
Freud spune ca activitatea stiintifica si activitatea artistica cit si operele artistice de orice gen,este
rezultatul exprimarii energiei sexuale si agresive careia nu I s-a permis ,,sa iasa’’ pe o cale directa.
Conceptele care explica cel m/bine conceptia lui Freud despre personalitate sunt:
a) Determinism psihic
b) Structura interna
c) Energie mentala
d) Conflict psihic
 e) Symptom,vis,anxietate.

Determinism psihic- presupune afirmarea faptului ca tot ceea ce se intimpla in psihicul

uman are o cauza care poate fi descoperita.Adica orice comportament uman,cit de bizar n-ar
fi,poate fi explicat.Totul depinde de abilitatea noastra de-a ajunge la cauzele ascunse ale acelui
comportament.

Structura interna- este cel de-al 2 concept-cheie al psihanalizei.Conform conceptiei lui Freud ,psihicul
este structurat pe 3 nivele:
a) Idul-sediul instinctelor innascute
b) Egoul(eul)
c) Super egoul(supraeul)-este constiinta sociala.
Energia mentala- presupune ca psihicul uman,ca mecanism necesita un anumit tip de energie pt a
functiona.Acest tip de energie,este numit ,,energie psihica’’ sau ,,libido’’ si principala ei sursa
este idul,deoarece viata noastra psihica este preponderant inconstienta.

Conflict psihic- conform psihanalizei lui Freud,cele 3 nivele ale psihicului uman se afla intr-un permanent
conflict. Viata psihica normal fiind doar o prelungita stare de armistitiu intre fortele celor 3
nivele psihice.
Idul nu stie decit sa doreasca,sa vrea..principalul sau inamic fiind super-egoul.
Super egoul interzice multe din dorintele inconstientului astfel declansind conflictul.
Egoul prins intre cele 2 forte puternice incearca medierea conflictului.Reusita lui se numeste
compromise si prin acest compromis,viata psihica se poate desfasura sub aparenta normalitatii.
Uneori insa egoul poate rata concilierea dintre cele 2 forte si uneori este strivit in inclestarea
lor.Rezultatul este boala psihica.
16.Psihologia analitica a lui C.G.Jung.

Dupa despartirea de Freud,Jung isi intituleaza teoria: ,,Psihologie analitica’’. Deosebirea principala de
teoria lui Freud consta in deconsiderarea naturii libidoului in timp ce Freud il defineste in termini
predominant sexuali.
Desi nu neaga existenta factorilor sexuali,Jung reduce mult rolul sexualitatii in viata psihica.
Cit priveste structura personalitatii,apar si aici diferente.Jung sustine existenta a 3 nivele de organizare:
a) Constiinta
b) Inconstientul personal
c) Inconstientul colectiv
Constiinta are rolul de-a fi in contact cu realitatea si de-ai permite persoanei sa se adapteze la mediu.
Ca si Freud, Jung considera ca I se acorda prea multa atentie constiintei.

Inconstientul personal- contine toate impulsurile si dorintele,dar si numeroase experiente

uitate,numai ca potrivit lui Jung ,el nu reprezinta decit un nivel superficial al inconstientului.

Inconstientul colectiv- este memoria latent a experientelor accumulate de generatiile

trecute,memoria unui trecut care include nu numai istoria rasei umane ca specie ci si pe cea a
speciilor preumane.
In acest inconstient activeaza cele m/puternice forte care contribuie cel m/mult la dezv.psihica.
O prima dovada a existentei inconstientului colectiv este comportamentul copilului.
Copilul isi are propria viata psihica,desi adultul are ades iluzia ca-I controleaza comportamentul.In
realitate,copilul stie intotdeauna ce face,comportamentul sau fiind determinat in mare masura de
energiile inconstientului colectiv.
El a numit aceste tendinte ce salasluiesc in inconstientul colectiv-arhetipuri,anume ele il determina
pe individ sa se comporte intr-o maniera asemanatoare cu cea a stramosilor lui atunci cind s-au
confruntat cu situatii asemanatoare.
 17.Teoria individuala a lui A.Adler.

A fost 1 discipol care s-a despartit de Freud, intitulindu-si propria teorie: psihologie individuala.
Adler a negat si el,ca si majoritatea discipolilor,rolul determinant al fortelor biologice in
dezv.personalitatii si in special pe cel al instinctului sexual.
Desi ca si Freud,a recunoscut importanta experientelor din primii ani de viata,pt evolutia ulterioara a
individului,el a considerat ca FORTELE SOCIALE sunt adevaratii factori determinant in evolutia
personalitatii.
In viziunea sa,nu instinctele innascute ci sentimental comuniunii cu alti oameni,orientarea spre
oameni determina faptele si comportamentele umane.
Individul a fost vazut ca personalitate unitara,Adler evitind divizarea personalitatii pe nivele separate
precum o facuse Freud si Jung.
Principalele notiuni cu care opereaza psihologia individuala a lui Adler sunt:
a) Sentimentul de inferioritate si compensarea
b) Tendinta spre superioritate
c) Stilul de viata
d) Eul creativ
e) Eul social
f) Finalizm fictiv.

Sentimentul inferioritatii si compensarea-Adler a evidentiat faptul ca la fiecare persoana se produce

imbolnavirea acelui organ care e m/putin dezv inca de la nastere.Un asemenea defect se poate
compensa prin intermediul antrenamentelor si exercitiilor.
Istoria sportului abunda de asemenea exemple cind copiii foarte bolnaviciosi inca din copilarie cu
diverse insuficiente fizice devin sportive de performanta obtinind chiar medalii olimpice.
Adler vb despre complexul de inferioritate care se dezv.din copilarie,in principal din 3 motive:
a) Insuficienta dezv.a unui organ
b) Hipertutelarea parintilor
c) Rejetul din partea parintilor
Daca parintii isi alinta prea mult copiii,acesti copii devin insufficient de siguri de sine,incapabili
de-a depasi obstacolele vietii.Copiii respinsi se simt nedoriti,la ei dezvoltindu-se un pronuntat
sentiment al inferioritatii.
Sentimentul de inferioritate este incercat de orice copil datorita faptului ca este dependent total
de mediul sau si acesta conduce la activarea impulsului superioritatii.Prin urmare,putem
considera ca tendinta spre superioritate apare ca reactive la sentimental de inferioritate.Aceasta
tendinta se manifesta prin inflarea unor calitati fizice sau intelectuale. Ea este imprimata in om
din momentul nasterii ca posibilitate de a-si organiza propria viata si de-ai da un sens.
Adler considera de asemenea ca este importanta ordinea in care se nasc copiii in familie.
Copilul cel mic,mijlociu si mare desi se nasc in aceeasi familie au experiente sociale diferite si din
aceasta cauza personalitatea lor se formeaza diferit.
Primul nascut,la nasterea celui de-al 2-lea copil se simte ca un rege detronat,se va simti lipsit de
securitate si va fi ostil fata de ceilalti.
De aceea,Adler considera ca majoritatea nevroticilor,criminalilor si alcoolicilor sunt primii
nascuti,in timp ce al 2-lea copil este m/ambitios,m/rebel incercind mereu sa submineze pozitia
primului nascut.
Primul nascut primeste dragoste fara limite de la parinti,m/ales pina apare al 2-lea copil.Aparitia
celui de-al 2-lea il lipseste de pozitia privilegiata.Acest eveniment modifica in mod dramatic
pozitia primului nascut.
Primul nascut va tot incerca sa redobindeasca pozitia privilegiata,dar nu va reusi oricit se va
stradui.
In rezultat, primul nascut se autodetermina la izolare si isi elaboreaza prin viata strategia
supravietuirii pe cont propriu.Ulterior,copilul m/mare va devein conservator,va avea dorinta pt
putere,va avea atitudini de lider,reprezentind prin sine purtatorul si aparatorul valorilor de
familie.
Copilul singur in familie,nu are frati,surori care ar treb sa concureze,asupra lui se concentreaza
atentia si afectiunea intregii familii,fapt care duce la dezv.urmatoarelor trasaturi ale
personalitatii: dependenta, egocentrism, probleme in construirea relatiilor cu adultii si cu cei de
virsta lui.

Copilul mediu- tempoul dezv.lui este dat de copilul mai mare,fapt care uneori poate duce la
intirziere in dezv.sau dimpotriva la o accelerare in dezv.Acesti copii sunt canalizati de concurenta
si orgoliosi,sunt orientati pe reusita cu orice pret.

Ultimul copil- de obicei este inconjurat de grija si atentia nu doar a parintilor ci a fratilor si
surorilor m/mari,care-si dau tonul relatiilor in familie,ceea ce poate determina la cel m/mic
sentimental inferioritatii.

Adler considera ca comportamentul unui om poate fi inteles daca studiem montajele lui de
viata.in conformitate cu aceste montaje ,el imparte oamenii in 4 tipuri:
a) Tipul care conduce
b) Tipul care ia
c) Tipul evitant
d) Tipul util-social
18.Teoriile neofreudiste ale personalitatii.
19. Psihologia umanista.

Sub influenta filosofiei existentialist si fenomenologice s-a nascut psihologia umanista

Americana.

Prin glasul lui Maslow,psihologii umanisti si-au numit propria orientare teoretica ,,a 3-a
forta’’,incercind s-o delimiteze de paradigma psihanalitica si cea behaviorista.

Psihologia umanista considera ca personalitatea treb conceputa ca avind orientare nativa in

directia creatiei si a valorilor.

In psihologia umanista distingem 2 directii:

A) Psihologia bazata pe client

B) Psihologia motivationala.

Bazele psihologiei bazata pe client le-a pus psihologul American Rogers.

A 2-a directie a fost dezv.de psihologul umanist Maslow.Ideea fundamental a lui Rogers si
Maslow consta in aceea ca de la natura omul este capabil de autoperfectionare si
autorealizare.
20. Teoria constructelor lui Kelly.
Mix intre umanism si cognitivism.
Teoria lui Kelly este etichetata ca fiind cognitivista,deoarece el a sustinut importanta proceselor
cognitive in dezv.personalitatii.
Kelly a considerat ca personalitatea umana se afla intr-o permanenta autoconstructie in functie de
sensul pe care-l atribuie evenimentelor pe care le traieste,in functie de cum interpreteaza el lumea.
Conceptia lui Kelly poate fi inscrisa in rindul teoriilor umaniste datorita accentului pe care-l pune acest
psiholog pe libertatea persoanei umane in constructia propriului destin.
Lumea pe care noi o gindim poate sa se potriveasca foarte putin cu lumea reala in care traim,dar asta nu
inseamna ca lumea gindita este m/putin reala.
Kelly sustine cu fermitate ca persoana umana este libera in deciziile sale si abia dupa ce a decis,ajunge sa
fie determinate de propriile decizii.
In centrul teoriei lui Kelly este asezat conceptual de construct,care reflecta specificul proceselor
cognitive ale fiecarui individ. Aparitia unui construct este determinate de multiplele noastre experiente
de viata,deoarece noi interpretam continuu ceea ce ni se intimpla utilizind comparatia.
Omul este privit de catre Kelly ca o fiinta active care judeca lumea,isi construieste propriile atitudini fata
de aceasta,da sens propriei experiente de viata.
Concret,Kelly sustine ca atunci cind incercam sa interpretam un eveniment,sa-l intelegem,noi suntem
obligati pe de o parte sa-I gasim asemanari cu cel putin un alt eveniment,iar pe de alta parte cele 2
evenimente care se aseamana treb sa contrasteze cu un al 3-lea.
Ex: Carmen este nepoliticoasa,presupune o asemanare intre comportamentul nepoliticos si experienta a
cel putin al unui alt comportament nepoliticos, iar in al 2-lea rind este presupusa diferentierea clara a
comportamentului nepoliticos de opusul sau-comportamentul politicos.
21.Notiuni de senzatii.
Termenul de senzatie este utilizat pt a descrie procesele prin care organismul raspunde la stimuli.
(Feldman)
Senzatia- consta in stimularea receptorilor senzoriali si in transmiterea informatiilor senzoriale la SNC.
Senzaţia - proces psihic cognitiv elementar prin intermediul căruia se reflectă sub forma
imaginilor simple şi primare însuşirile obiectelor şi fenomenelor când acestea influenţează nemijlocit
(direct) asupra organelor de simţ.
Senzaţia este prima treaptă de cunoaştere cu lumea înconjurătoare. Prin intermediul
senzaţiilor noi primim informaţii despre nesfârşita bogăţie de însuşiri ale obiectelor şi
fenomenelor lumii reale. Ele sunt considerate ca cele mai elementare fenomene psihice din categoria
proceselor cognitive.In realitate individul uman nu dispune de capacitatea de a înregistra senzaţii
separate, decât în primele săptămâni de viaţă.
22. Felurile senzatiilor.
Deoarece senzaţiile apar numai la contactul nemijlocit cu organul de simţ, felurile
senzaţiilor sunt determinate de organele de simţ cunoscute de noi:
urechea - auzul -senzaţii auditive, ochiul - văzul - senzaţii vizuale, limba - gustul - senzaţii gustative,
nasul - miros - senzaţii de miros (olfactive), pielea - senzaţii cutanate
Senzaţiile auditive sunt de trei feluri:
• verbale - sesizarea sunetelor unei limbi;
• muzicale - sesizarea notelor muzicale, a melodiilor;
• zgomotele - au atât efect pozitiv, cât şi negativ
Pozitiv: prevesteşte apariţia unui pericol -
sâsâitul şarpelui, trosnitul crengilor, picăturile ploii etc. Negativ:in cadrul procesului instructiv-
educativ impiedica realizarea obiectivelor preconizate,daca predomina in permanenta zgomotul
poate sa apara nevroza.
Senzaţiile vizuale apar în urma acţiunii undelor electromagnetice asupra analizatorului
vizual - ochiul, elementul periferic al căruia este receptorul, iar cel central este situat în regiunea
occipitală. Senzaţiile vizuale sunt de două feluri:
• cromatice - sesizează cele şapte culori ale curcubeului;
• acromatice - sesizează culorile alb-negru şi toate nuanţele lor.
Senzaţiile de culoare nu sunt specifice tuturor fiinţelor vii.
Senzaţiile cutanate sunt provocate de receptorii aflaţi în piele. Se cunosc trei feluri de
senzaţii cutanate:
• termice - ne dau informaţie despre temperatura excitantului (cald-rece);
• tactile - senzaţia de atingere, de pipăit;
• de durere - fără senzaţii e imposibil activismul psihic al omului.
Senzaţiile gustative sunt de patru feluri în dependenţă de însuşirile fundamentale ale
limbii: sărat, amar, acru şi dulce.
23. Caracteristicile principale ale senzatiilor.

Senzaţiile au proprietăţi principale regăsibile în toate tipurile de senzaţii şi proprietăţi particulare, specifice unor
tipuri de senzaţii. Proprietăţile principale, generale sunt calitatea ( în sens psihologic), intensitatea, durata şi
tonul afectiv.

Calitatea senzaţiei
Calitatea senzaţiei este capacitatea senzaţiei de a reflecta natura stimulului. Calitatea senzaţiei este dată de
compoziţia sa şi de elementele dominante care o compun. De exemplu mirosul unui parfum este dat de
mirosurile generate de substanţele ce intră în compoziţia parfumului şi de modul, proporţia combinării lor.

Calitatea senzaţiei este importantă pentru identificarea obiectelor în vederea ghidării comportamentului.

Selectivitatea receptorilor

Selectivitatea receptorilor este rezultatul diferenţierii receptorilor în raport cu diversele feluri de stimuli. Această
diferenţiere s-a produs datorită localizării diferite a receptorilor, caracteristicilor biofizice şi biochimice ale
receptorilor precum datorită modului de funcţionare a fiecăruia.

intensitatea senzaţiei
Există mai mulţi factori care determină intensitatea senzaţiei cum ar fi caracteristicile stimulului, intensitatea
stimulului, durata stimulării, modul de aplicare a stimulului, particularităţile antomofiziologice ale organului de
simţ şi procesului senzorial, condiţiile recepţiei, excitabilitatea sistemului nervos sau dominanţa necesităţilor
biologice.

Durata senzaţiei
Senzaţia durează în cele mai multe cazuri atăt cât acţionează stimulul asupra receptorului şi depinde de
intensitatea stimulului senzaţia variind sau dispărând ca urmare a adaptării. De asemenea senzaţia poate să
persiste după acţiunea stimulului.Persitenţa imaginii senzoriale se poate manifesta ca imagine consecutivă
pozitivă, cînd corespunde imaginii senzoriale originare şi ca imagine consecutivă negativă cînd imaginea
senzorială este complementară şi opusă imaginii originare.

Tonul afectiv al senzaţiei

Tonul afectiv al senzaţiei este proprietatea ei de a produce stări afective. Există o legătură între calitatea trăirii
afective a senzaţiei şi nevoile organismului. Sunt evitate obiectele ce produc senzaţie cu trăire negativă şi sunt
menţinute obiectele ce produc senzaţii cu o coloratură afectivă plăcută deoarece sunt legate de satisfacerea
trebuinţelor. Depăşirea unei limite, suprasaturarea rspectiv subsaturarea senzorială dă efecte afective negative.
Polaritatea trăiri unei senzaţii este generală dar senzaţiile algice sunt unipolare afectiv avănd în toate cazurile
efecte neplăcute.

24. Natura psihologica a perceptiei.

Percepţia este proprietatea psihicului de a reflecta impresiile obiectelor, implicând

gândirea, memoria, imaginaţia, formând imagini sintetice ale obiectelor receptate, se
fundamentează pe experienţa subiectivă, provoacă interese, aptitudini, stări afective. Percepţia
presupune prezenţa diferitelor senzaţii şi decurge împreună cu senzaţiile.
Alături de senzaţii şi reprezentări, percepţiile fac parte din categoria proceselor psihice cognitiv-
senzoriale, ceea ce desemnează faptul că ele sunt modalităţi de cunoaştere a realităţii.
percepţiile conţin un volum mult mai mare de informaţii decit senzatiile.
Ca şi senzaţiile, perceptiile sunt imagini primare,ceea ce înseamnă ca apar si se mentin atata timp ca
exista o actiune directa a unui stimul asupra unor analizatori (perceptiile apar doar in prezenta
obiectului)
Perceptiile sunt plurimodale, adica le realizarea lor contribuie mai multi analizatori, ceea ce permite
un conţinut informaţional mai bogat, unul dintre acestia fiind însă dominant.
Perceptia este selectivă, în sensul ca nu toti stimulii din campul perceptiv sunt prelucrati in aceeasi
masura de catre sistemul cognitiv.
25. Felurile si formele perceptiei.

Există mai multe criterii de clasificare a percepţiilor. In dependenţă de analizator

distingem:
• percepţie vizuală - contemplarea unui tablou;
• percepţie auditivă ~ audierea unei melodii, unei povestiri;
• percepţie tactilă - cunoaşterea unui obiect după pipăit, în dependenţă de obiectul implicat
în percepţie cunoaştem:
a. percepţie spaţiului - în procesul percepţiei spaţiului distingem percepţia mărimii,
formei şi îndepărtării obiectelor, poziţia unor obiecte faţă de alte obiecte, care îi livrează omului
repere necesare pentru formarea abilităţilor de orientare, evaluare, alegere de comportamente
adecvate condiţiilor.
b. percepţia timpului este reflectarea duratei şi succesiunii fenomenelor sau
evenimentelor. Intervalele temporale sunt determinate de procesele ritmice ce au loc în
organismul omului. Percepţia duratei timpului depinde de conţinutul activităţii omului. Timpul,
plin de ocupaţii interesante, semnificative, trece repede. Dacă, însă, evenimentele sunt
neinteresante, puţin importante, timpul se scurge încet.
Perceperea timpului depinde de un şir de factori: omul foloseşte trei sisteme de referinţă:
• sistemul fizico-cosmic, care oferă cunoaşterea reperelor naturale - zi, noapte, poziţie a
aştrilor, anotimpuri etc.;
• sistemul biologic, ce depinde de succesiunea funcţiilor organismului, permiţându-i
individului uman să aprecieze ora mesei, timpul somnului, trezirii etc.;
• sistemul sociocultural, constituit pe parcursul activităţii umane, care oferă repere cronologice -
divizarea timpului în secunde, minute, ore, luni, ani etc.
• percepţia mişcării este reflectarea direcţiei şi vitezei existenţei spaţiale a obiectelor. Ea dă
posibilitate oamenilor să se orienteze în schimbările relative ale raporturilor şi poziţiei reciproce
ale obiectelor mediului înconjurător. Cunoştinţele despre deplasarea obiectelor omul le capătă
percepând nemijlocit mişcarea. La percepţia mişcării contribuie conceperea schimbărilor în
mediul înconjurător pe baza experienţei individuale şi cunoştinţelor de care dispune
personalitatea.
26. Esenta psihologica a memoriei. Functiile. Insusirile.

Memoria- procesul psihic prin care se realizeaza intiparirea, pastrarea si reactualizarea sub forma
recunoasterii sau reproducerii experientei cognitive,affective, volitive achizitionate anterior.

Calitatile memoriei:

1. Inregistreaza informatia receptata;

2. Stocheaza informatia data in depozitul mnezic;
3. Extrage la cerere informatia din stoc;
4. Sterge,lichideaza din stocul ei informatia ce a devenit inutila sau cu o valoare cognitive
compromisa.

Are character activ ,adica nu consta intr-o simpla depozitare a informatiei ca intr-o banca de date ,ci
le prelucreaza,le transforma,le reconstruieste.

Luria- ,,memoria inseamna crearea de urme’’, coloana vertebrala a personalitatii.

Memoria este procesul psihic ce reflecta trecutul. Este de 2 tipuri:

A) Activa
B) Selectiva
C) Inteligibila
Organele noastre de simt sunt permanent supuse unui atac enorm de informatii,dar nu toate sunt
fixate si stocate in memorie,fiind filtrate destul de riguros.
Factorul psihologic de baza care regleaza functionarea acestui filtru este MOTIVATIA.

Memoram mai repede si mai bine ceea ce prezinta o anumita semnificatie pt fiecare dintre noi,ceea
ce corespunde cerintelor,dorintelor,atitudinilor,evenimentelor.

Functiile Memoriei:

a) De acumulare a experientei- datorita acestei functii,individul uman poate devein odata cu

inaintarea in ani,m/cunoscator, m/competent si m/intelept. Acumularea anilor treb sa aduca
acumularea experientei.
b) De realizare a coerentei actelor si a evenimentelor vietii- orice act uman este structurat.El
contine scop,motive, stari de cunostinte si toate acestea se leaga intre ele formind
cascade,succesiune de operatii,stari.
c) De asigurare a identitatii personale- omul datoreaza memoriei sale faptul ca-si cunoaste propria
istorie si si-o poate povesti.
27. Procesele memoriei: memorarea, pastrarea, reproducerea,uitarea.

Memoria isi realizeaza misiunea de reflectare a experientei achizitionate in trecut si utilizarea ei in

procesul vietii prin 4 procese:

a)Memorarea
b)Pastrarea
c) Reproducerea
d)Uitarea

M/intii informatia este captata si fixata prin intermediul procesului memorarii.

Daca informatia data este calificata ca necesara si utila ea este transmisa spre pastrare.
In caz cind ea nu rezista proba la semnificatie si utilitate,ea este lichidata – uitarea.
Informatiile supuse regimului de pastrare ulterior sunt solicitate in vederea executarii unei
sarcini.Activarea si evocarea lor se face prin reactualizare.
28. Modelele memoriei. Modelul Atkinson- Shiffrin.

Cel m/cunoscut model al memoriei este modelul propus de catre psihologii americani Atkinson si
Shiffrin.

RASPUNS GENERATOR DE
RASPUNSURI

Memorie
MSD MLD
senzoriala

Modelul Atkinson- Shiffrin preconizeaza ca memoria este alcatuita din 3 sisteme mnezice:

a) M.senzoriala
b) MSD
c) MLD
Traseul unei informatii in sistemul memoriei incepe prin a fi captata si procesata de catre MS,dupa care este
transmisa in MSD. Modul In care este ea prezentata in MSD permite utilizarea ei de catre
subiect(Generatorul de raspunsuri) intru rezolvarea problemelor ce stau in fata si a le gasi
dezlegare(Raspuns). Ca urmare a utilizarii informatiei se consolideaza ,stocindu-se astfel in MLD,
de unde ea este extrasa si utilizata ori de cite ori este nevoie.
 29. Memoria senzoriala.

Memoria senzoriala- acel sistem mnezic care produce reprezentari senzoriale ,le stocheaza si le pastreaza pt
un timp extrem de scurt(pina la 2 ani).
Felurile MS sunt aceleasi pe care le au si senzatiile:
Senzatiile pot fi:
- Vizuale
- Auditive
- Olfactive
- Gustative
- Tactile

Memoria senzoriala vizuala-a fost numita de Neisser ,parintele psihologiei cognitive- M.iconica
Memoria iconica- este MS care produce in baza senzatiilor vizuale,reprezentari vizuale,le stocheaza,le
reactualizeaza.

Volumul: practic nelimitat

Durata: pina la 200 milisecunde.

Memoria senzoriala auditiva= M.ecoica

Volumul: practic nelimitat

Durata: pina la 2 secunde.

Insusirile MS:

A) Se produce automat
B) Este preconstienta si preatentionala
C) Este precategoriala.
30. MEMORIA DE SCURTA DURATA/ MEMORIA DE LUCRU.

MSD- procesul de retinere a informatiei in vederea prelucrarii ei corespunzatoare pe o durata scurta de timp(pina
la 18-20 sec).

MSD- totalitatea cunostintelor si mecanismelor de procesae activate in vederea rezolvarii sarcinii curente.

Dupa modelul lui Baddelley- inseamna pastrarea fireasca, fara actiuni speciale de sprijin sau consolidare a
informatiei.Termenul de pastrare este natural. Informatia se afla in MSD atit cit poate ea sa reziste, prin
sine si de la sine.

VOLUMUL- MSD este limitat si ar putea fi in jur de 7 unitati de informatie.

Psihologul care a sintetizat cercetarile experimentale privind volumul MSD a fost G.Miller.

Formula lui Miller: Volumul MSD este egal cu nr.magic 7 plus minus 2 unitati de informative.

DURATA: a fost determinate de psihologii Peterson si Peterson.

TIPUL DE CODARE A INFORMATIEI IN MSD.

Un sistem mnezic se deosebeste de alt sistem mnezic prin codul utilizat. Memoria senzoriala recurge la codarea
neurobiologica a stimulului(detectorii de trasaturi). MSD codeaza informatia in sunete. Codul utilizat
este cel verbal.

MEMORIA DE LUCRU- este definita ca totalitatea cunostintelor si mecanismelor de procesare activate in vederea
rezolvarii problemei sau sarcinii curente.
Misiunea de baza a memoriei de lucru consta in a asigura subiectul cu informatiile necesare pt a rezolva o
problema sau a indeplini o sarcina.
Ex: simpla actiune de-a telefona cuiva devine posibil de realizat doar atunci cind subiectului I se ofera
informatiile(numele persoanei, nr de tel).
DURATA- informatia se retine in memoria de lucru exact atita timp de cit este nevoie.
VOLUMUL- formula 7 plus minus 2 e valabila doar cu urmatoatea mentiune: 7 plus minus 2 nu itemi, ci chunck-
uri.
31. MEMORIA DE LUNGA DURATA.

MLD este tezaurul personal de cunostinte, experiente, competente. Ea contine informatii pe care subiectul le
considera necesare pt timpul ce urmeaza.
DURATA- de pastrare variaza de la 20 sec. pina la ani de zile, chiar pina la cea egala cu viata intreaga.
VOLUMUL- e cel m/mare in raport cu volumul celorlalte memorii si dimensiunile lui au varietati individuale.

Sunt persoane care au o memorie imensa, fiind recunoscute ca erudite: Da vinci,Eminescu,Iorga.

Cunoastem insa si persoane cu un volum modest de experiente depozitate in memoria lor, persoane care nu s-
au straduit sa invete sau nu au avut conditii prielnice pt dezv.lor.
Odata ce info, e stocata in MLD ea nu ramine neschimbata.Cunostintele din MLD sunt supuse unei prelucrari
continue, neintrerupte. Ca urmare a acestor procesari, info. Se curate de ceea ce-I secundar,
intimplator.Info. se distileaza si ramin in depozitul mnezic ceea ce este principal si essential.
32.STRUCTURA MLD:
Este alcatuita din: a) m.explicita
b) m.implicita
Memoria explicita- este memoria care contine info pe care le putem relata,povesti.
- Contine cunostinte despre fapte sau stari de lucru;
- Cunostintele sunt verbalizate;
- Este evaluata prin teste de recunoastere si reproducere;
- Este m/recenta.
Ex: a spune ce film ai privit ieri seara la TV.

Memoria implicita- este acea parte a MLD care contine info ce nu le putem relata, nu le putem exprima prin
cuvinte,desi ele exista in memorie.
- Este memoria deprinderilor motorii. Acestea sunt abilitatile, miscarile automatizate. Specificul
acestor cunostinte consta in aceea ca ele nu pot fi declarate, verbalizate.
Ex: unui dansator I s-a cerut sa descrie modul in care el a reusit sa execute o figura ft complicate de
dans. Dupa citeva incercari de-a exprima prin cuvinte ceea ce el facea cu multa maiestrie in timpul
dansului si neizbutind mereu, el a zis: ,,hai m/bine sa va arat!’’
Sunt in memoria noastra multe cunostinte pe care le aplicam usor in practica, dar pe care nu le
putem verbaliza,descrie. Ele formeaza memoria implicita.
- Contine cunostinte despre reguli si proceduri de comportament;
- Cunostintele sunt neverbalizabile sau greu verbalizabile;
- Este evaluata prin sarcini de executie;
- Este m/tirzie.
33. MEMORIA SEMANTICA VS MEMORIA EPISODICA.

M.SEMANTICA- se refera la cunostintele generale ale unei persoane despre lume. Ea cuprinde o larga varietate de
info. Organizate, incluzind fapte, concept si vocabulary: formula apei este H2O sau capitala
Moldovei este Chisinau.
M. EPISODICA- face posibila achizitionarea si evocarea info despre evenimente si intimplari care au loc intr-un
timp si loc anume.
Ex: amintirea despre prima zi de scoala este o cunostinta din memoria episodica.
MEMORIA SEMANTICA - cunostintele sunt neutre in plan afectiv.
- Contine cunostinte generale,fapte, concept,credinte
- Cunostintele nu presupun dimensiuni spatiotemporale.
MEMORIA EPISODICA – contine cunostinte si evenimente din viata personala
- Obiectul cunostintelor este localizat in spatiu si situat in timp
- Cunostintele sunt insotite de trairi affective pozitive-negative.
Memoria episodica este memoria faptelor, evenimentelor care au avut loc intr-un anumit timp si intr-un anumit
loc. Este o memorie a amintirilor, care ne permite sa ne povestim viata sau o anumita perioada din
ea.
Daca MEMORIA SEMANTICA ofera cunostinte despre lume si despre sine, care-I permit subiectului sa se orienteze
si sa se descurce in aceasta lume, apoi cea episodica ii permite sa-si istoriseasca propria sa viata si
sa-si construiasca identitatea.
MEMORIA EPISODICA se refera la evenimentele traite personal de subiect,care-si au locatia intr-un anumit spatiu
sit imp si pot sta la originea unei biografii.
34. PROBLEMA IMBUNATATIRII MEMORIEI.

Memoria nu este imposibil de imbunatatit, dar este nevoie de ceva efort si interespentru a face
acest lucru. O diferenta intre o memorie medie si una excelenta poateconsta doar in straduinta
de a progresa.1. Asocierea unui cuvant cu o imagine
Crearea unor asocieri intre ceva ce vrei sa-ti amintesti si o imagine care are legatura cu acelceva te
poate ajuta sa nu mai uiti, mai ales atunci cand ai mai multe lucruri de tinut minte. Depreferat ar fi sa
iti alegi imagini iesite din comun pentru a-ti ramane mai usor in minte.Cand este utila aceasta metoda:
pentru aproape orice ocazie in care ai nevoie sa tii minteceva anume.
2. Fragmentarea
Un sir mai lung de cifre poate fi memorat mai usor si cu mai multa acuratete daca estefragmentat.
Bucatile mai mici sunt mai usor de tinut minte decat un sir de cifre interminabil.Cand este utila
aceasta metoda: atunci cand trebuie sa tii minte un numar de telefon sau un altnumar important - un
cont, parola etc
3. Crearea unor personalitati pentru numere
 Aceasta tehnica era folosita de marele fizician Albert Einstein. El asocia celor zece cifre cate
opersonalitate, reusind astfel sa-si aminteasca siruri lungi de cifre (spre exemplu, saptele era
unbarbat cu mustata).Cand este utila aceasta metoda: atunci cand vrei sa tii minte numarul de telefon
al unei femeisi ai o imaginatie bogata.
4. Corelarea cu informatii similare
Uneori, cel mai bun mod de a asimila noi informatii este prin corelarea lor cu informatii similarepe care
deja le stii. Aceasta poate parea o tehnica "lenesa", si uneori chiar este, insa,conceptual, este foarte
solida datorita felului in care neurotransmitatorii dincreier trimitsemnale hipocampusului (o zona
cruciala pentru memorie).Cand este utila aceasta metoda: atunci cand ce trebuie sa tii minte este fie
foarte strain tie, fie neinteresant.

5. Devoltarea ideii generale

Legat de aproape orice idee sau fapt exista detalii cruciale si detalii minore, iar daca cele dinurma nu
exista, le poti crea prin dezvoltarea celor majore. Infrumusetarea si imbogatirea unuiconcept cu detalii
minore il pot face imposibil de uitat.Cand este utila aceasta metoda: daca ai nevoie sa tii minte
numele unei persoane importantesau faci cunostinta cu mai multe; te poti lega de detalii fizice, cum ar
fi ochii.
6. Crearea unor harti mintale
 Aici este vorba de vizualizarea unui concept, putand fi folosite in principal imagini si culori, dar si
cateva cuvinte, pentru a contura ideea ce trebuie memorata. Este un fel de rezumat, doar ca nu in
cuvinte, ci folosind imaginatia si creativitatea.Cand este utila aceasta metoda: daca participi la un curs
foarte important si iei notite.
7. Ofera lucrurilor o semnificatie personala
Uneori, un mod eficient care te ajuta sa iti amintesti lucruri este acela de a le da o
semnificatiepersonala. Aceasta strategie face ca acel ceva de tinut minte sa aiba mai mult sens -
unaspect foarte important pentrumemoria de lunga durata.Cand este utila aceasta metoda: ca sa nu
mai uiti ziua denasterea unei persoane apropiate
8. Construieste palatul memoriei
 Asa-numitul palat al memoriei reprezinta baza tuturor tehnicilor de imbunatatire a acesteia,folosite
astazi. Conceptul vine de la Simonides of Ceos, un poet din Grecia Antica, ce, conformlegendei, in
timpul unei petreceri, a iesit din sala, aceasta prabusindu-se la scurt timp, in urmasa. Ulterior insa, el si-
a amintit cam unde era situata fiecare persoana, pentru ca rudele sa ocaute printre ruine. Acel palat
este un "dispozitiv" mnemonic care foloseste memoria spatiala pentru a grupa sistoca informatii care
apar in mod aleatoriu. In ochii mintii poti avea o casa; primul nivel estefoarte cunoscut tie, cu detalii de
baza, iar pe masura ce informatiile vin le poti grupa si "aseza"in "camere" diferite; mai tarziu poti vizita
aceasta "casa", pentru a-ti aminti anumite lucruri decare ai nevoie.Cand este utila aceasta metoda:
daca intalnesti multi oameni in acelasi timp sau daca multeinformatii disparate ajung la tine intr-un timp
scurt.

35. Natura psihologica a gindirii ca proces psihic cognitiv.

- este un process psihic superior care ocupa o pozitie central in sistemul psihic uman si
indeplineste un rol decisiv in cunoastere.
Gindirea efectueaza o reflectare mijlocita a realitatii, cautind sa surprinda dincolo de forme
continuturile, dincolo de fenomene esentialul, dincolo de concret- generalul.
Gindirea- proces psihic cognitiv care reflecta in mod abstract si general esenta lucrurilor si a
relatiilor dintre ele, utilizind limba sau alt sistem de semne ca instrument, si are drept
produse notiuni, judecati,rationamente.
A gindi inseamna;
- A accesa o info;
- A o reprezenta mental;
- A rationa despre ea;
- A elabora judecati, solutii si decizii privind info data.
36. Functiile.Procesele si operatiile gindirii.

Functiile:
- A intelege lumea si pe sine ca element al acestei lumi;
- A surprinde problemele cu care subiectul se confrunta in viata lui scolara,profesionala si
cea de toate zilele;
- A crea si inventa lucruri noi, originale;
- A lua decizii in situatii de alegeri.
Operatiile:
Sunt definite ca acte automatizate care se produc in plan intern(mintal) si constituie
elemente ale proceselor gindirii.
Operatiile gindirii sunt:
- Analiza
- Sinteza
- Generalizarea
- Particularizarea
- Abstractizarea
- Concretizarea- abstractizare
- Particularizare-generalizare
- Analiza si sinteza. Analiza este operatia gandirii care consta in desfacerea (mintala) a unui
intreg in partile sale componente. Sa ne amintim unde am mai intalnit acest termen?  De
exemplu, atunci cand spunem analiza gramaticala, analiza literara, analiza situatiei la
invatatura,etc. O analiza gramaticala presupune desfacerea unei propozitii in partile ei
componente: subiect, predicat, atribut, complement. Analiza literara a unei opere inseamna a
stabili: locul, timpul actiunii, personajele, mijloacele stilistice folosite, s.a.m.d.
- Sinteza este operatia gandirii opusa analizei; de aceea ea consta in refacerea intregului
din partile anterior separate; aceasta nu se reface neaparat in aceeasi forma intrucat din parti
ale unor intreguri diferite se poate realiza un nou intreg. De exemplu, pentru a realiza ca tema
la literatura, o lucrare de sinteza cu titlul << Poetii romani simbolisti>>, este necesar ca mai
intai sa fie studiat separat (analizat) fiecare poet in parte si apoi reuniti intr-un comentariu de
sinteza  stabilindu-se legaturile dintre operele lor.
- Comparatia este operatia gandirii ce consta in evidentierea asemanarilor si deosebirilor
dintre doua sau mai multe obiecte  sau fenomene pe baza unui criteriu.
- De exemplu, doua persoane pot fi comparate dupa mai multe criterii: inaltime , coloarea
ochilor, aptitudini, calitati morale, etc (criteriile sunt asadar, insusiri ale obiectelor si
fenomenelor)
- Comparand doua fenomene psihice, de pilda perceptiile si reprezentarile, trebue aratat
ca se aseamana prin faptul ca ambele sunt procese senzoriale dar se deosebesc prin faptul ca
primul este un proces primar, celalalt secundar; produsul perceptiei este o imagine clara,
bogata in continut, in timp ce produsul raprazentarii este o imagine schematica, lipsita de
fond.
- Abstractizarea este operatia gandirii care consta in retinerea unor insusiri si ignorarea
altora la un moment dat, in functie de cerintele activitatii noastre. Daca un profesor  de sport
doreste sa organizeze o echipa de baschet, el isi va planifica ( mintal) sa selecteze elevii cu
anumita inaltime dorita si cu aptitudini sportive, ignorand alte insusiri ale elevilor, culoarea
ochilor, aptitudinile matematice etc. Daca un profesor de muzica doreste sa realizeze un cor,
isi va selecta elevii cu voce si ureche muzicala, indiferent de inaltimea lor.
- La o privire mai atenta, intotdeauna ne raportam selectiv la lucruri si oameni. Daca am un
prieten voinic si bun cunoscator al limbii engleze, atunci cand vreau sa-mi mut mobila, voi
apela la acest prieten pentru forta lui musculara dar daca am de tradus un text din engleza, voi
apela la cunostintele lui in acest domeniu fara a ma mai interesa muschii lui!
- Concretizarea este operatia gandirii opusa abstractizarii; ea consta in reconsiderarea
insusirilor care au fost ignorate anterior. Sa vedem cum se produce aceasta operatie; sa ne
oprim asupra notiunii << tara>> care este abstracta intrucat a retinut doar faptul ca este
unteritoriu cuprins intre anumite granite, avand o conducere unica dar a ignorat alte trasaturi:
coordonatele geografice, relief, clima,  etc. Daca la notiune <<tara >> adaugam asemenea
trasaturi: este situata in emisfera nordica, in Europa, are clima temperata, este marginita la
sud de Dunare iar la est de Prut, etc, ajungem la <<Romania >> care ne apare in minte chiar ca
imagine conceta ( reprezentarea hartii Romaniei).
- Generalizarea si individualizarea sunt operatii opuse: prima permite realizarea unui plan
mintal a claselor de obiecte si fenomene pe baza unor insusiri comuneale acestora iar  celalalta
realizeaza invers acest drum, coborand de la nivelul clasei la cel al partii sau individului
(unitati fundamentale) .
- De exemplu: notiunea <<elev>> este rezultatul unei generalizari intrucat ea s-a format
pornind de la cunoasterea persoanei A care urmeaza liceul agricol, a persoanei B care
frecventeaza scoala primara, a persoanei C care urmeaza liceul militar, D cursul seral al scolii
de arte plastice, etc. Aceste persoane avand varste, sex si interese diferite au ceva comun:
frecventeaza cursurile unor scoli. Tocmai acest fapt reprezinta continutul notiunii << elev>>
care se refera la aceasta clasa de persoane si nu la o singura persoana.
- La fel se poate considera si oarecare alta notiune (cladire, pom, prun, sfera, capodopera,
vechi, etc) intrucat toate au un grad de generalitate mai mare sau mai mic, dupa cum
desemneaza grupuri de obiecte/fenomene mai restranse ori mai cuprinzatoare.
- Sa consideram  acum notiunea << corp de luminat>> care se refera la o clasa acelor
obiecte care sunt folosite pentru a genera lumina: lampadare, becuri, veioze, felinare,
lanterne etc toate la un loc. Restrangand treptat sfera acestei notiuni, vom forma clase din ce
in ce mai restranse. Pana cand?
- Iata gandind, pe rand , notiunile: corp de iluminat / care utilizeaza curent electric /
continand unul sau mai multe becuri / situat de obicei in mijlocul  plafonului unei incaperi / se
afla acum in sufrageria apartamentuli  am ajuns la un singur asemenea corp de iluminat
binecunoscut  de catre toti, cu insusiri precise. Am realizat astfel operatia gndirii numita
individualizarea.
- Din prezentarea acestor operatii ale gandirii trebue sa se inteleaga ca ele functioneaza
impreuna, sprijinandu-se unele pe celelalte. De ex.. pentru a gasi dintre notiunile: camion,
bicicleta,  autobus, autoturism, pe cea care nu se potriveste cu celelalte trei, analizam
insusirile fiecareia, le comparam, retinem ( prin abstractizare) ca prima, a treia si a patra se
refera la vehicole autopropulsate si formam (prin generalizare) clasa autovehicolelor astfel ,
notiunea de bicicleta ramane in afara acestei clase.
- Operatiile gandirii se dezvolta si se perfectioneaza treptat, pe masura evolutiei stadiale a
intelectului. Dar ele nu se dezvolta neconditionat ci numai prin exersare, asa cum se impune in
scoala, prin realizarea diferitelor teme la toate disciplinele de studiu. Scoala, deci, nu are ca
scop numai sa ofere o suma de informatii ci mai ales sa dezvolte operativitatea gandirii ( fiind
nevoie insa si de informatii pe care gandirea sa le prelucreze)
- Toate aceste operatii ale gandirii sunt raspunzatoare de formarea notiunilor.

37. felurile gindirii.

Exista mai multe gindiri. Sorin Vieru in cartea sa ,,Riscul gindirii’’ listeaza vreo 30 de gindiri: analitica, sintetica,
discursiva, logica.
Cea m/potrivita si productiva modalitate de-a face ordine cognitiva este CLASIFICAREA- inseamna repartizarea
unei multimi de obiecte in categorii in baza unuia sau a m/multor criterii.
Criteriu- este principiul ce sta la baza clasificarii.
Unei clasificari ii corespunde un criteriu.
Activitatea de gândire e determinată şi de felurile de gândire, deoarece în diferite activităţi omul apelează la
anumite feluri ale gândirii, în funcţie de conţinutul problemei care
necesită rezolvarea, în psihologie se evidenţiază trei feluri de gândire: practic-actională,
intuitiv-plastică si verbal-logică.
Gândirea practic-actională - problema de gândire se rezolvă nemijlocit în procesul
activităţii, când se acţionează nemijlocit cu obiectul. De ex., puţin probabil ca cineva din voi,
apropiindu-se de uşa apartamentului, introducând cheia şi văzând că uşa nu se deschide, va scoate
cheia şi va începe să judece despre variantele posibile de pătrundere în apartament. De regulă se
acţionează altfel: încercăm să scoatem şi să băgăm cheia, o întoarcem în diferite părţi, împingem
sau tragem uşa, adică încercăm să rezolvăm problema, acţionând practic.
Gândirea practic-actională se aplică însă şi la rezolvarea problemelor mult mai
complicate. Astfel se construiesc modelele viitoarelor corăbii, se creează modele de avioane, se
construiesc modele de râuri şi toate acestea pe machete.
Gândirea intuitiv-plastică se caracterizează prin aceea că rezolvarea problemei de
gândire se bazează pe materialul intuitiv. Despre acest fel de gândire putem vorbi în acele cazuri,
când omul, rezolvând problema, analizează, compară, caută să generalizeze diferite imagini ale
obiectelor, fenomenelor, evenimentelor. Importanţa gândirii intuiţiv-plastice constă în aceea că ea
îi permite omului să reflecte mult mai larg şi mai divers realitatea obiectivă. Se apelează la acest
tip de gândire în cazul rezolvării diferitelor probleme tehnice de construcţie, alcătuirea schemelor
topografice, alcătuirea planurilor.
Gândirea verbal-logică - problema se rezolvă în formă verbală. Folosind forma verbală
omul operează cu cele mai abstracte noţiuni, deseori cu astfel de noţiuni, care în general nu au o
expresie plastică directă (de ex., noţiunile economice: preţ, cantitate, valoare, venit; noţiunile
social-istorice: stat, clasă, relaţii sociale). Datorită acestui fel de gândire omul reuşeşte în plan
general să rezolve problemele de gândire - acest tip de gândire având avantaje, dar şi dezavantaje.
De ex., se poate alcătui o povestire foarte bună despre o creaţie muzicală, dar aceasta niciodată nu
va asigura o transmitere completă a tot ce constituie imaginea muzicală. Este foarte important ca
la elev să fie dezvoltată gândirea verbal-logică, deoarece numai în acest caz el va putea însuşi
noţiunile, în special sistemele de noţiuni, va înţelege legităţile ştiinţei. Dar, totodată, este
important să se ţină minte că cunoştinţele abstracte în formă verbală nu epuizează bogăţia
realităţii obiective.
Criteriul 2: prezenta noului in productia gindirii: - gindirea productiva, g.reproductiva
Criteriul 3: Sursa problemei de gindire: gindirea teoretica, g. practica.
Criteriul 4: Modul de abordare a problemei de rezolvat- g.convergenta, g.divergenta.
Criteriul 5: Care operatie predomina? Analiza? SInteza?-g.analitica,g.sintetica
Criteriul 6: sensul gindirii, sensul aprecierii a ceea ce se intimpla in lume si cu noi-g.pozitiva,g.negativa.
Criteriul 7: pozitia subiectului fata de produsele gindirii si mersul ei- g.critica, g.necritica.

38. Intelegerea ca process al gindirii.

Intelegerea- este procesul gindirii constind din surprinderea esentei si legitatii unor fenomene,pe baza
integrarii de info in sistemul celor dobindite anterior. A intelege inseamna a constientiza, a
conceptualiza,a integra intr-un sistem de referinta, a desprinde o semnificatie,a determina mesajul unui
discurs.
Lumea omului ca fiinta rationala este o lume a semnelor: lucruri, fenomene,obiecte, fapte.
Fara a le intelege,omul nu se poate orienta in aceasta lume si nu poate sa raspunda adecvat la
provocarile ei.
Ex: ce inseamna ca semaforul s-a schimbat din galben in rosu? Inseamna ca nu se poate traversa strada.
TOATE CARE SE INTIMPLA AU CEVA DE SPUS,DAR NU SPUN PINA NU LE INTELEGI.
Faptul intelegerii este trait de subiect ca iluminare,ca dumerire, limpezire a mintii si a spatiului
mintal(efectul: Ahaaaa!!!).
Echivalentele cuv. ,,intelegere’’ in limbile international: understanding, ponimanie.
FAZELE PROCESULUI DE INTELEGERE:
Intelegerea este un process ce se produce in citeva faze.
Ex: procesul de intelegere a unui text parcurge urmatoarele faze:

FAZA 1:
Lecturarea primara a textului pt orientarea de ansamblu in text. Subiectul citeste(rapid si
superficial)textul si-si formeaza o idee generala despre continutul textului.
FAZA 2:
Impartirea textului in fragmente si extragerea semnificatiilor din fiecare fragment.
FAZA 3:
Subiectul desprinde ideea principal, mesajul textului.
FAZA 4:
Subiectul sistematizeaza ideile, le aranjeaza in ordinea lor fireasca si logica, formind un plan mintal al
textului care e asemanator cu cuprinsul acestei carti.
FELURILE INTELEGERII:
Criteriul: gradul de profunzime:
Profunda
Superficiala

Viteza procesului de intelegere:

 Prompta(rapida,dintr-o data)
Lenta(fenomenul ,,girafa’’)

Plenitudinea intelegerii:
Completa
Partiala
Adecvanta intelegerii:
Adecvata
Neadecvata.

39. rezolvarea de probleme ca proces al gindirii.

- Procesul gindirii de depasire prin mijloace cognitive a unui obstacol cognitiv, transformind
necunoscutul in cunoscut.

Sinonime: process rezolutiv, act rezolutiv.

Problema- inseamna dificultate cognitiva, obstacol care implica o necunoscuta sau m/multe
necunoscute si fata de care receptorul de raspunsuri de care dispune subiectul apare
insufficient si inadecvat. Raspunsul nu se afla in baza de date a sistemului cognitiv.
Problema apare atunci cind subiectul intentioneaza sa-si realizeze un scop sau sa reactioneze la o situatie-
stimul , pt care nu are un raspuns stocat in MLD.
Socrate: ,,eu stiu ca nu stiu.Iata acest ,,eu stiu ca nu stiu’’ si constituie semnul ca problema a aparut.

a) Situatia problematizata- este situatia in care apare si se dezv. un conflict cognitiv. Conflictul
dintre ,,nu stiu’’ si ,,stiu’’. Situatia problematizata este o situatie deschisa, o ,,lacuna deschisa’’ care
genereaza tensiuni psihice si necesitatea de-a o inchide prin gasirea elementului lipsa si plasarea lui in
structura.
b) Problematizare- e actul prin care se releva o problema si se formuleaza in termini adecvati.
Capacitatea de-a ,,vedea’’ problem este una foarte pretuita m/ales in mediul academic si al creatiei
stiintifice.
c) Rezolvatorul- e subiectul ginditor, cel care abordeaza problema, ii cauta Solutia si o gaseste.
d) Solutia problemei e raspunsul cautat. Ea constituie rezultatul procesului de rezolvare si
momentul final. Solutia gasita marcheaza sfirsitul procesului de rezolvare a problemei.
40. Strategii de rezolvare a problemelor: strategii algoritmice, strategii euristice.

Cea m/dificila sarcina pe care o are de realizat subiectul ce-a nimerit intr-o situatie problematizata
este sa raspunsda la intrebarea: ,,care e calea de-a ajunge la solutie?’’
A rezolva problema inseamna ,,a naviga’’ din Si in Sf.
Termenul de ,,strategie’’ este preluat din stiinta si arta militara.A elabora strategia unei lupte sau
razboi inseamna a elabora ideea generala cum sa-l invingi pe inamic si sa cistigi lupta.

- Strategii algoritmice- au la baza un algoritm(procedura standartizata care garanteaza

obtinerea solutiei corecte printr-un nr.finit de pasi)
- Sunt ft pretioase pt faptul ca ele asigura Solutia certa a problemei,dar nu toate
problemele se preteaza la algoritmizare. Sunt probleme ce nu admit algoritmizarea.

STRATEGII EURISTICE- strategiile care nu duc neaparat la Solutia ceruta, in schimb

limiteaza nr de cautari in spatial problemei. Ea nu garanteaza rezultatul, in schimb
usureaza procesul de rezolvare a problemei date prin faptul ca-l face m/transparent,
m/usor de orientat in el.
Ex: matematicianul Polya propune urmatoarea strategie euristica pt rezolvarea problemei:
a) Cauta sa intelegi problema. Fa-ti cit se poate de clar ceea ce se da in problema
si ceea ce se cere;
b) Alcatuieste-ti un plan de rezolvare a problemei;
c) Aplica planul in practica.
 41. Mediul si spatiul problemei.
Conceptia despre mediul si spatial problemei le apartine laureatilor premiului Nobel: Simon si Newell.
Ea se reduce la urmatoarele:
a) Mediul problemei inseamna modul in care I se prezinta rezolvatorului problema, de catre
professor, manual sau viata, asa cum este ea, in existenta ei obiectiva.
b) Spatial problemei este modul in care problema este perceputa si inteleasa de catre rezolvator,
asa cum o vede si o intelege el.
c) Calitatea spatiului problemei determina calitatea rezolvarii problemei si in ultima instant
calitatea solutiei. Consta din: - stare initiala
- Stare finala
- Stari intermediare
- Operatori
- Reguli.
SPATIUL PROBLEMEI:
Operatori reguli
Si s1 s2 … sf

STAREA INITIALA: e starea de start ce intruneste toate datele initiale ale problemei, e ,,ce este dat’’ in
problema si care de obicei este o stare indezirabila.
Ex: oamenii aveau nevoie sa comunice cu alti oameni care se aflau departe, se aflau la
distanta. Era tel cu fir,dar el te putea ajuta doar in locul in care era plasat.
STAREA FINALA: e starea dezirabila, este cerinta problemei, este ,,ceea ce se cere’’ si care ar
reprezenta Solutia.
Ex: un aparat de tel care l-ai putea lua cu tine si l-ai putea folosi oriunde si oricind.
STARILE INTERMEDIARE: sunt starile ce se interpun intre Si si Sf, rezultind din transformarile successive
aplicate starilor.
Starile sunt de 2 feluri: - stari de lucru
 -Stari de cunostinte.

42. Luarea deciziei ca process al gindirii.

Omul ca fiinta rationala mereu pare sa se afle la rascruce, mereu e pus sa opteze pt ceva si sa aleaga
din m/multe alternative de conduit una pe care s-o adopte spre a o urma.
Aceste optiuni se fac cu ajutorul gindirii, adica cu ajutorul unui proces al gindirii care se numeste
LUAREA DECIZIEI.
LD- este procesul gindirii care consta in a allege o alternativa din m/multe disponibile la momentul dat
in baza unui sau a m/multor criterii.

CARACTERISTICILE LD:
a) Se declanseaza intr-o situatie de alegere
b) In aceasta situatie exista pt subiect m/multe variante de conduit
c) Subiectul poate allege doar o varianta din m/multe disponibile
d) Alegerea se face analizind datele, consecintele
e) Alegerea se face utilizind un criteriu sau m/multe.
43. FAZELE PROCESULUI DE LD. VALOAREA ASTEPTATA SI UTILITATEA ASTEPTATA CA CRITERII DE LD.
Procesul LD se desfasoara in urmatoarele faze:
a) Identificarea alternativelor relevante(care corespund problemei si merita sa fie luate in
consideratie)
b) Elaborarea criteriilor in baza carora se va face alegerea
c) Stabilirea regulii de cotare a alternativelor
d) Culegerea de info in vederea aprecierii cu puncte a fiecarei alternative
e) Calcularea rezultatelor si formarea listei alternativelor in ordinea descresterii punctajului
acumulat
f) Luarea deciziei prin declararea primei alternative din top ca optiune facuta.
Ex: un tinar barbat si-a pus drept scop sa cumpere o garsoniera. Iata fazele procesului de LD initiat
de tinar:
Faza1: a identificat 3 garsoniere scoase in vinzare si care merita atentie, le notam cu a,b,c
Faza2: a stabilit urmatoarele criterii de alegere: pretul garsonierei,cit de ecologica este zona,distanta
pina la locul de munca.
Faza3: a stabilit modalitatea de-a aprecia prin puncte corespondenta alternativelor cu criteriile
enuntate.Asta a insemnat 2 lucruri:
a) A stabilit o scala simpla de apreciere: 3 bine, 2 mediu, 1 rau
b) A considerat toate criteriile ca fiind egale dupa valoare
c) A colectat info necesare si si-a intocmit un tabel.
Faza4: a intocmit lista in ordinea descrescinda a punctajului
Faza5: face optiunea pt garsoniera C, care desi e intr-o zona cu parametric ecologici medii, in schimb
e ft aproape de serviciu(poate sa mearga pe jos),este m/ieftina.

VALOAREA ASTEPTATA SI UTILITATEA ASTEPTATA.

Optiunile se fac in baza unuia sau a m/multor criterii. In teoria psihologica a LD gasim 2 criterii:
a) Valoarea asteptata(VA)
 b) Utilitatea asteptata(UA)

VA- inseamna beneficiul pe care decidentul spera sa-l obtina prin optiunea data. Beneficiul se
exprima in bani.

UA- este valoarea asa cum este ea perceputa de decident. Este valoarea in existenta ei subiectiva.
Analogie: mediul(problema asa cum exista ea obiectiv) si spatiul problemei(problema asa cum
este ea perceputa de rezolvitor).

44. psihologia notiunii ca forma elementara a gindirii. Psihogeneza notiunii.

Notiunea- este forma elementara a gindirii care contine totalitatea caracteristicilor esentiale ale obiectului supus
reflectiei.
Este acea forma a gindirii care exprima esenta obiectului.
Notiunea structureaza informatii generale si esentiale despre un obiect, proces sau insusire si le exprima in cuvint.
Notiunea este semnificatia pe care o degaja cuvintul ca semn. Notiunile stiintifice se exprima prin cuvinte special,
deosebite care se numesc termeni.
Ex: constiinta este un termen stiintific ce exprima notiunea stiintifica psihologica constiinta.
Cuvintul este m/larg decit notiunea.
Notiunea reprezinta aria semantica a cuvintului, sensul, semnificatia.Notiunile intra in relatii de supra-
subordonare pe vertical si de coordonare pe orizontala unele cu altele formind sistem.
Psihogeneza notiunilor.
Problema aparitiei si dezv notiunilor in ontogeneza a fost studiata de catre Vigotski.
Vigotski spune: se credea ca notiunea se naste ca Venus din spuma marii.Dintr-o data matura,frumoasa…in
realitate lucrurile stau altfel.Notiunile se nasc, se dezv trecind anumite stadia,ajung la maturitate si in
dezv lor mereu isi schimba formele.
Tehnica de studiere a psihogenezei notiunilor a fost elaborate si aplicata impreuna cu colaboratorul sau
Saharov,de aici denumirea tehnicii: ,,Tehnica Vigotski-Saharov’’
Ea consta in: prezentarea subiectilor a 22 de piese de diferite culori(albastra,galbena..), forme(cilindru,patrat)
inaltime, greutate. Piesele aveau un nume inexistent in limba.Aceste nume erau: gatun,bat,dec.
Gatun era piesa: cub- inalta-grea=rosie
Bat era piesa: cilindru-joasa-grea-albastra
Dec era piesa:piraminda-usoara-inalta
Experimentatorul lua o piesa si spunea: aceasta piesa se numeste in limba papuasilor bat.Alegeti si puneti de o
parte toate piesele bat.
Subiectii: copii de la 3-16 ani.
Rezultatele: au fost identificate 3 etape si corespunzator 3 forme ale notiunilor in dezv lor.
Etapa 1:gramada
Etapa2:complex
Etapa3:notiunea propriu-zisa
Gramada: piesele sunt grupate prin tatonare sau prin legaturi spatio-temporare sau prin subordonare la o
semnificatie neesentiala.Este o sumatie de obiecte accidental si slab organizata.
Ex: copilului I se spune sa aleaga baturile.Batul treb sa fie: cilindru,jos,greu,albastru.El ia un cilindru.Alaturi sta o
oricare alta piesa si el o ia si o pune la baturi,desi ea nu e bat.
Complex: la clasificare se tine seama de ceea ce se vede la exterior fara a se patrunde in esenta.Astfel obiectele
sunt associate dupa forma,culoare sau inaltime..sunt grupate in lant cu schimbare alternativa a
criteriilor.

45. psihologia judecatii si rationamentului.

Judecata este a 2 forma a gindirii.
- Este acea forma a gindirii construita din notiuni prin care se afirma sau se neaga ceva si
care poate fi adevarata sau falsa.
Caracteristicile esentiale:
- Reflecta o afirmatie sau negatie a ceva
- Poate fi adevarata sau falsa
- Este construita din notiuni
Structura judecatii.
Judecata este alcatuita din:
a) Subiecul logic
b) Predicatul logic
Subiectul- indica despre cine sau ce se afirma sau se neaga ceva
Predicatul- reprez.insasi afirmatia sau negatia a ceva ce este subiectul judecatii.
Ex: gindirea este un proces psihic cognitiv.
Subiectul logic:,,gindirea’’
Predicatul logic:,,este un process psihic conitiv’’
Judecatile ca si notiunile nu sunt date de-a gata.ele se nasc intr-un timp anume, se dezv.,ajung
mature,dupa care ar putea interveni procesele de regresie si disolutie.
Psihologia rationamentului.
Rationamentul este a 3 forma a gindirii.
- Este forma gindirii prin care se obtin informatii noi din combinarea celor deja existente.
- Este compus din judecati care sunt compuse din notioni.
 prin rationament se patrunde dincolo de realitatea data in senzatii si perceptii si se produc cunostinte
noi despre aceste realitati de ,,dincolo’’.
Clasificarea rationamentelor.
Actul rationarii se poate misca de la particular la general, fie invers: de la general la particular.
Rationamentele se impart in:
a) Rationamente inductive- consta in inducerea unei insusiri a obiectelor unei clase la clasa
intreaga. Ex: copilul vede un corb.E negru.Al 2-lea tot e negru,al 3-lea e negru.Ca apoi,in sfirsit sat
raga concluzia:corbii sunt negri.Miscarea gindirii:de la particular la general.
b) Rationamente deductive- ce transfera o insusire a unei clase de obiecte ce face parte din
aceasta clasa.este alcatuit din 3 judecati,premisa majora,premisa minima.
Ex: toate metalele sunt conducatoare de electricitate.Fierul este metal.Deci fierul este conducator
de electricitate.
Piaget considera ca rationamentul se instaleaza in sistemul psihic al omului de abia spre pubertate si ca inteligenta cu care se
opereaza rationamente inductive si deductive autentice este inteligenta operatiilor formale.
W.Stern a studiat evolutia capacitatii de-a rationa la copii si a descoperit la ei o forma de rationament specifica: transductia,
care e un fel de limbaj egocentric.
Ea consta in faptul ca transferal de la o judecata la alta se face nu in baza necesitatilor logice,ci m/degraba in baza unor
coincidente intimplatoare.
Ex: Luna nu cade de pe cer pt ca e prea sus.
Formele mature de rationament apar la virsta adolescentina, virsta la care apare si se dezv inteligenta operatiilor formale
46. Notiuni despre creativitate.Nivelele si structura creativitatii.

Creativitatea- este formatiunea psihologica care fiind declansata,realizeaza produse noi,originale,de

obicei socialmente utile si recunoscute de experti ca fiind valori culturale autentice.
Termenul de creativitate a fost inventat si introdus in circuitul stiintific de catre Allport.
Cuv latin care a servit drept baza pt a forma acest termen inseamna ,,a naste’’.
- Este capacitatea de-a produce idei noi si originale, descoperiri ,inventii, acceptate de
comunitatea de experti ca fiind adevarate valori stiintifice, estetice,sociale,artistice sau
tehnice.
Nivelele creativitatii dupa Taylor.
Taylor a elabort o teorie care indica 5 nivele ale creativitatii.
1) Nivelul creativitatii expressive- este propriu tuturor copiilor si se manifesta in
desen,cintec,nascociri de povesti.copiii creeaza deoarece vor sa se exprime
grijile,obsesiile ,fricile ,bucuriile.
2) Nivelul creativitatii productive- este cea m/simpla creativitate la adult. Ea consta in
executarea unor lucrari abil,iscusit,desi originalitate e putina.(o casa frumos
construita, o haina cusuta deosebit)
3) Nivelul creativitatii inventive- consta in capacitatea de-a realiza conexiuni noi intre
elementele deja cunoscute.Esenta acestei creativitati este exprimata prin verbul ,,a
inventa’’
Ex: metro din tren,autobus cu 2 sectii cuplate etc.
4) Nivelul creativitatii innovative-produce lucrari noi si originale.In psihologia
traditionala ii corespunde notiunea de talent
Ex: poezie, cintec. Cu acest dar este inzestrat un nr restrins de persoane.
5) Nivelul creativitatii emergente- produce ceva care revolutioneaza domeniul.
 Ex; teoria relativitatii a lui Einstein, ,,Luceafarul’’ lui Eminescu.
Din perspectiva nivelurilor si a nr.de persoane care se afla la fiecare nivel creativitatea poate fi
reprezentata printr-o piramida asemanatoare cu cea a lui Maslow.
Emergenta
Inovativa
Inventiva
Productiva
Expresiva
Structura creativitatii dupa T.Amabile
Sunt m/multe conceptii despre structura creativitatii si elementele ce o constituie.
a) Abilitati special- sunt acele abilitati care asigura executarea la un nivel superior de calitate a
unei activitati ce tine de un anumit domeniu.Abilitatile ce tin de muzica sunt abilitati
musicale(auzul musical,voce). Abilitatile matematice(gindire abstracta,capacitate de-a opera cu
formule)
b) Gindire divergenta- este un termen introdus de Guilford si este corelativ celui de gindire
covergenta. Se caracterizeaza prin: gindirea divergenta este flexibila(usurinta de a-si schimba
strategiile, metodele,tehnicile in functie de schimbarea situatiei,a datelor problemei.)
Opus: rigiditate
c) Motivatia intrinseca

47. persoana creativa.Fazele actului creativ.

Exista persoane creative dar si m/putin creative.Ele se disting de cele ordinare prin urmatoarele calitati:
a) Sunt persoane performante
b) Simt nevoia de ordine cognitive(mereu structureaza,simplifica,aranjeaza logic info,haosul le
irita)
c) Sunt mereu imboldite de curiozitate
d) Sunt imperative,dominatoare,agresive
e) Sunt independente si autonome
f) Sunt m/putin inhibate
g) Le place munca,sunt perseverente
h) Sunt larg informate
i) Au incredere in sine si puterile lor
j) Sunt puternic implicate in dezv si realizarea de sine,sunt autoactualizatoare.

Wallas a propus o teorie conform careia procesul creativ se desfasoara in 4 faze.Ele sunt:
1) Prepararea
2) Incubarea
3) Iluminarea
4) Verificarea
Prepararea- subiectul descopera problema creativa. Face o analiza primara a ei.Emite ipoteze,le
verifica.Esec.Iar m/incearca.Din nou esecuri,frustrari,dezamagire.Subiectul
abandoneaza problema,dar problema nu-l lasa,ea continua sa existe in sistemul
cognitiv,dar in forma refulata.
Incubarea- rezolvarea problemei continua in inconstient.Continutul acestei faze:gindirea
primara(sintetica, imaginativa) alterneaza cu cea secundara(logica,verbala). Drept
rezultat ipotezele ,,fara sanse’’se sterg si astfel se curata spatiul,iar cele bune dar care
au fost neglijate la preparare se scot in evidenta.
Iluminarea- aparitia brusca a solutiei.stare de alerta, inspiratie.
Verificarea- rezultatul obtinut se verifica daca constituie o solutie buna sau falsa,prin metode logico-
matematice sau experiment.

48.problema stimularii creativitatii.Tehnicile de stimulare a creativitatii.

Omul nu intotdeauna este creativ,desi poseda creativitate. Ea e prezenta in structura personalitatii

lui,dar este in stare latenta,dezactivata.
Pt ca omul sa fie creativ este nevoie ca el sa beneficieze de 2 conditii psihologice:
- Sa se simta in securitate
- Sa fie liber
Asigurarea acestor conditii se face prin metoda BRAINSTORMING.Autorul: Alex Osborn,SUA.
Brainstorming- brain(creier) si storming(furtuna)
Presupune urmatoarele reguli de comportare in grup:
1) Nu critica-amina observatiile si aprecierile pt m/apoi
2) Inventeaza idei cit m/originale,cit m/nastrusnice,cit m/absurd. Cu cit ideea este
m/absurd,cu atit m/bine.
3) Preia ideea colegului si dezvolt-o m/departe
4) Nascoceste si formuleaza idei,propuneri,ipoteze cit m/multe posibil.
Semnificatia regulii:
a) Instaleaza securitatea,inlatura temerea de-a fi luat peste picior,atacat ca persoana
b) Incurajeaza originalitatea,inlatura temerea de-a fi ridicol
c) Montaj la utilizarea maxima a ceea de ce dispui si de-a perfection,dezvolta
d) Se goleste creierul de info cotidiene,de rasp deja stiute
se utilizeaza in grup de 7 plus minus 2 persoane,sau individual.
METODA DELPHI
Autor: Helmer, SUA
Metoda consta in expedierea de chestionare la unii experti neintruniti(prin posta).Dupa primirea
raspunsurilor consultarea se repeat trimitindu-se si rasp.nenominalizate ale celorlalti. Consultarea se
repeat pina la aparitia unor raspunsuri-solutii cu frecventa relativ inalta si stabile.Raspunsurile cu
frecventa mica sunt eliminate. Astfel se selecteaza un set de solutii din primele din top si cu ele se
lucreaza in vederea utilizarii si aplicarii lor in practica.

49. esenta psihologica a inteligentei umane.

50. fenomenele de supradotare si subdotare intelectuala.

În jurul nostru observam în fiecare zi oameni diferiti. Aceste diferente nu se refera doar la
înaltime, forma fizica, conturul fetei, culoarea pielii, ci, mai ales la felul de manifestare al
fiecaruia, la ritmul activitatii, la calitatea muncii sale. De asemenea, aceste diferente sunt
constatate si la nivel intelectual, nivel de care depind în cea mai mare masura reusita sau
nereusita unei activitati.

Cercetatorii nu s-au pus de acord în privinta stabilirii coeficientului intelectual (QI) al unui
copil supradotat. Aceasta valoare oscileaza de la un studiu la altul, însa lucrul cu care sunt
de acord toti autorii este faptul ca acesti oameni supradotati se situeaza la un nivel
intelectual peste medie. Ei au capacitati intelectuale peste medie, dar au si nevoi
speciale. În ultima vreme, aceasta este ideea care domina universul conceptual al
supradotarii.

Despre exceptionalitate sau supradotare putem vorbi înca de timpuriu. Înca din copilarie,
un copil poate fi identificat si consemnat ca supradotat, în urma unor testari
temeinice.
"Excelenta intelectuala poate fi evaluata global, la scara ontogenezei, prin analiza
"succesului global"repurtat de un individ. Succesul global este un construct psihopedagogic
si sociologic care exprima atât evolutia în context educational a disponibilitatilor
aptitudinale, creative, motivationale si afctive, cât si gradul lor de recunastere în sistemele
de valori ale individului si ale societatii."
(Carmen Cretu. Curriculum diferentiat si personalizat. Iasi: Polirom, 1998, p. 16-
17)

2.2. Dotare aptitudinala înalta. Caracteristici.

În literatura de specialitate exista tot mai multe preocupari orientate spre

identificarea, inventarierea si clasificarea caracteristicilor psihocomportamentale ale
indivizilor dotati si talentati. Prezentam în continuare o sinteza a caracteristicilor
specifice copiilor supradotati, vizând domeniile:

a. Cognitiv:
Majoritatea autorilor remarca drept definitorii urmatoarele trasaturi:
 inteligenta superioara mediei;
 capacitate înalta de concentrare;
 memorie superior dotata;
 dezvoltare precoce a vocabularului;
 precizia si expresivitatea comunicarii;
 originalitatea gândirii;
 aptitudini în utilizarea sistemelor de simboluri;
 intuitie;
 spirit de observatie;
 gândire probabilistica;
 spirit investigativ;
 claritate si precizie în formularea ideilor.
b. Afectiv - motivational
 emotivitate;
 senzitivitate generala marita;
 simtul umorului;
 nivel înalt de energie, vitalitate;
 trairi emotionale intense;
 activism;
 atasament si angajare personale puternice;
 sensibilitate artistica;
 motivatie intrinseca pentru învatare;
 urmarirea unor idealuri;
 anxietate;
 sentimente de izolare;
 interese academice multiple;
 nivel înalt de aspiratii;
c. Personalitatea
 perseverenta;
 spirit de initiativa;
 calitati carismatice;
 optimism;
 sentimentul de a fi diferit de colegii de vârsta;
 tendinta de dominare în relatiile cu colegii;
  voluntarism;
 dorinta de dezbatere.

51. Caracterizarea psihologica a imaginatiei si a fanteziei.Functiile.

,,imaginatia este m/importanta decit cunostintele’’- Einstein

Imaginatia- este procesul psihic conitiv,complex si mediat, de elaborare a unor imagini si idei noi pe baza
combinarii intr-o maniera originala a datelor experientei anterioare de natura figurativa.
- Este aptitudinea de-a reprezenta in mod viu obiectele descrise verbal.(Wundt)

Caracteristicile imaginatiei:
A) Este complex
B) Este mediat, mijlocit
C) Opereaza reprezentari
D) Le combina, recombine, obtinindu-se noi imagini
E) Produce sau reproduce constructii imagistice, tablouri, scenarii.

Consideram imaginatia drept notiune gen,iar fantezia notiune specie.

Fantezie- este acel process imaginativ, produsele caruia se disting printr-o detasare prea mare de realitate si grad
redus de realizabilitate(basme,mituri). Pt fantezie se afirma ca nu ar exista imposibilul.
Functiile:
a) Transforma descrierile verbale in tablouri vii,scene(pastel, descrierea unei lupte)
b) ,,prepara viitorul’’(Claparede) adica il proiecteaza in forma de scopuri si planuri
c) Sprijina jocul,il face posibil prin transfer de functii si insusiri de la un obiect la altul (baietelul calare pe o
nuia se vede calare pe un cal alb,frumos)
d) Sprijina identificarea cu Altul spre a-l intelege m/bine, empatia (imagineaza-ti ca tu esti in locul lui)
52. formele, felurile, procedeele imaginatiei.
Imaginatia se imparte in:

- reproductiva

- Productiva

Imaginatia reproductiva- este acea forma a imaginatiei care, pe baza descrierilor verbale si a asocierii cu imagini deja
cunoscute,construieste mental imaginea unui obiect,fenomen,situatie existent in realitate dar niciodata perceputa direct
anterior de acea persoana.

Ex: citesti un text despre jungle si-ti imaginezi jungle in toate elementele ei,desi niciodata n-ai fost in jungla.

Cu ajutorul acestei forme de imaginative lecturile literare, stiintifice capata viata.

Liublinskaia,psiholog rus,afirma: elevii care n-au atractie pt literature au un nivel slab de dezv. a imaginatiei reproductive.Ei
nu ,,vad’’tablourile descries in carte, eroii prezenti,scenele ei nu pot transforma continutul lecturii in film pe care sa-l
proiecteze pe ecranul constiintei lor si sa-l vizioneze asa precum se vizioneaza un film la TV,computer sa cinema,de aceea si
lor nu le este interesanta lectura.

IMAGINATIA PRODUCTIVA-este forma cea m/inalta si complexa a imaginatiei care elaboreaza in plan mental un produs
nou,inexistent in present dar posibil si in viitor.

Ex: nascocirea de catre elev a unei istorii, basm,poveste,mit, imaginea unui aparat nou pe care il elaboreaza un constructor.

Imaginatia productiva este o component a creativitatii.

IMAGINATIA ACTIVA- este imaginatia ce rasp unor nevoi de adaptare sau de transformare a mediului in care subiectul
traieste si activeaza(elaborarea de scopuri,proiecte), aceasta imaginatie permite subiectului sa fie un element activ al vietii
si sa actioneze in conditii de buna cunoastere a situatiei.
IMAGINATIA PASIVA- e imaginatia prin care subiectul fuge de realitate,isi formeaza o alta lume mult m/comoda si
m/atractiva decit cea reala.e cazul reveriilor,al viselor diurne,al visarii cu ochii deschisi.

IMAGINATIA VOLUNTARA- presupune declansarea intentionata a procesului imaginativ,subiectul si-a pus in gind sa
realizeze anumite imagini sau sa si le proiecteze si depune effort intru efectuarea acestor actiuni(elaborarea unui plan sau
program)

IMAGINATIA INVOLUNTARA- refuza participarea constiintei subiectului la proiectarea actului imaginativ si la realizarea
lui.Actul imaginativ se declanseaza de la sine si deruleaza dupa o proprie logica. Visul nocturne poate servi drept ex de
imaginative involuntara.Nimeni nu-si planifica inainte de culcare sa vada vise si cu atit m/mult nu le determina
continutul.Visul se intimpla de la sine.Apare,se deruleaza iar persoana este m/degraba martor decit agent activ.

PROCEDEELE IMAGINATIEI

Tipizarea- generalizarea caracteristicilor unui grup de persoane si apoi intruchiparea acestora intr-un personaj
reprezentativ.

Ex:Ion a lui L.Rebreanu ca taran tipic.

Schematizarea- inseamna extragerea a ceva ce este essential,reprezentativ si exprimarea lui printr-o imagine care nu treb
sa respecte neaparat structura sau forma reala a obiectului.

Ex: caricature

Amplificarea- inseamna marirea exagerata a unui obiect,trasaturi sau imagini.

Ex: Flaminzila, Satila…hiperbola.

53. Analiza psihologica a limbajului ca process psihic.

Limbajul- procesul psihic de utilizare a limbii in vederea realizarii functiei de comunicare,cunoastere sau reglare.

Rubinstein: ,,limbajul este limba in actiune’’

Limbajul reprezintă funcţia utilizată cel mai frecvent de către oameni în activitateade comunicare,
activitate prin intermediul căreia ei schimbă în mod continuu informaţiicu privire la mediul
extern.Limbajul este o formă specială de comunicare între oameni. Comunicând prinlimbaj, oamenii îşi
transmit unul altuia ideile, se influenţează reciproc. Comunicarea prinlimbaj se realizează cu ajutorul
limbii. Limba este un mijloc de comunicare între oameni.Limbajul este un fenomen deosebit de
complex care a preocupat de multă vreme peoamenii de ştiinţă din cele mai variate domenii. Fiind prin
natura sa un proces prinexcelenţă psihologic, limbajul este în primul rând obiectul de cercetare al
psihologiei.Constituind una din manifestările esenţiale ale viaţii psihice ale omului, limbajuleste
totodată una din trăsăturile sale caracteristice, distinctive, în raport cu celelaltevieţuitoare. Omul este
singura fiinţă vorbitoare. Fără limbaj nu poate fi concepută niciexistenţa omului ca fiinţă socială, nici
existenţa societăţii însăşi.În procesul comunicării, oamenii folosesc variate mijloace de comunicare,
dintrecare sunt neverbale (acţiuni concrete cu obiectele, gesturile şi mimica), iar altele verbale(sonore,
grafice). Mijloacele verbale (şi în primul rând cele sonore) au dobândit un rolfundamental în
comunicarea interumană. Ansamblul mijloacelor verbale de comunicareconstituie fenomenul limbă
care este prezent numai în societatea umană.Limbajul este o formă specifică de activitate umană prin
care se realizeazăcomunicarea dintre oameni. Nu orice proces de comunicare între oameni poate
ficonsiderat limbaj în sensul propriu al cuvântului. În accepţia sa strictă, termenul delimbaj se referă la
comunicarea verbală.În terminologia ştiinţifică, acest termen desemnează capacitatea cu care
esteînzestrată orice fiinţă umană normală, constituită de a învăţa şi de a folosi unul sau maimulte
 sisteme de semne verbale pentru a comunica cu semenii săi, de a-şi reprezentalumea. În concepţia lui
Jacques Piaget (1946) fiinţa umană este înzestrată cu puternicecapacităţi funcţionale ce fac posibilă
emergenţa unei funcţii simbolice generale, din carelimbajul nu ar fi decât un aspect.Limbajul este o
activitate umană de comunicare prin intermediul limbii. Dar naturalimbajului, respectiv a limbii, nu
poate fi elucidată fără să se precizeze care esteconţinutul comunicării verbale. Deşi limbajul se află în
relaţii strânse cu toate procesele şiînsuşirile psihice ale omului, inclusiv cu cele mai simple (senzaţiile şi
percepţiile), totuşicercetările psihologice au stabilit de multă vreme că principalul conţinut al
comunicăriiverbale îl formează gândirea.

54. notiuni de activitate verbala. Tipurile activitatii verbale.

Limbajul- in functia lui de comunicare se numeste activitate verbala.
Autorul teoriei despre activitatea verbala este psiholingvistul rus A.A.Leontiev.
Activiatatea verbal constituie obiectul de cercetare al psiholingvisticii.
Sunt 4 tipuri de activitate verbala: - vorbirea
- Audirea
- Scrierea
- Citirea
TIPURILE ACTIVITATII VERBALE:
A) Activitati verbale productive- vorbirea,scrierea
B) Activ.verbale reproductive- audierea, citirea

2) dupa criteriul codului cu care opereaza activ.verbala:

a) activit.verbale orale: vorbirea, audirea
b) activit.verbale scrise:scrierea, citirea.
55. FELURILE LIMBAJULUI

solilocvi
u
monolog
oral
dialog

extern colocviu

verbal scris

intern

Limba nonverba
j l

paraverb
al

Astfel, un prim criteriu de clasificare invocă modul de implicare a limbii, în baza căruia limbajul poate fi verbal
(realizat cu ajutorul cuvintelor), nonverbal (nu utilizează cuvinte) şi paraverbal (însoţeşte vorbirea şi capătă sens
şi semnificaţie doar împreună cu aceasta).
 În funcţie de gradul de accesibilitate pentru cei din jur, limbajul verbal se clasifică la rândul lui în limbaj extern
(accesibil celorlalţi) şi limbaj intern (accesibil doar propriei persoane).

La rândul său, limbajul extern se subdivide în limbaj oral şi limbaj scris, în funcţie de natura suportului utilizat:
cuvinte rostite în cazul limbajului oral, respectiv cuvinte scrise în cazul limbajului scris.

După numărul de interlocutori, limbajul oral include mai multe forme concrete: solilocviul, monologul, dialogul
şi colocviul.

limbajul intern

Limbajul intern se desfaşoară în sfera launtrică, mintală a individului şi reprezintă o vorbire cu sine şi pentru sine.
Sub aspect fonetic este asonor, inaccesibil altor persoane, dar, cu toate acestea, el implică o serie de micro-
mişcări la nivelul aparatului fono-articulator. Acest lucru face ca, chiar dacă cei din jur nu au acces la
conţinuturile procesate, prezenţa “vorbirii în gând” să poată fi uneori identificată.

Spre deosebire de limbajul extern, care se desfăşoară în mai multe faze succesive şi consumă timp, limbajul
intern reduce succesivitatea la o relativă simultaneitate, ceea ce îi conferă o viteza de lucru foarte mare
(economicitate). Adeseori eludează elementele mai puţin importante dintr-un mesaj (cum sunt cuvintele de
legătură), fiind centrat pe înţelesuri, pe imagini şi idei. Limbajul intern uzează de prescurtări şi condensări de
sensuri, substituind cuvintele cu imagini şi fixându-se cu predilecţie asupra acţiunuilor şi calităţilor, însuşire
numită predicativitate.

Sub aspect evolutiv, limbajul intern se constituie pe baza celui extern, dar, odată, dezvoltat şi maturizat, ajunge să
coordoneze celelalte forme ale limbajului. Functiile sale principale sunt functia cognitiva şi funcţia reglatorie. El
reflectă cel mai fidel structura actului gândirii (operaţiile gândirii se realizează în limbaj intern).
56. LIMBAJUL SI GINDIREA.

Adesea în încercările de a defini fiinţa umană se afirmă că este unica fiinţă dotată cu gândire şi limbaj ("homo
cogitarius", "homo loguens"). Cele două fenomene psihice puse în discuţie (dar nu numai ele, desigur), constituie
din timpuri străvechi, emblema omului, fiindui specifice şi deosebindu-i astfel, radical, de celelalte vieţuitoare. Dintre
toate aceste elemente (fenomene psihice), gândirea şi limbajul se află într-o strânsă legatură, ele evoluând prin
intercondiţionare pe tot parcursul ontogenezei. 

              Gândirea este procesul psihic cognitiv superior care prin intermediul operaţiilor mintale (analiza, sinteza,
comparaţia, abstractizarea, generalizarea), reflectă însuşirile esenţiale şi relaţiile dintre obiectele şi fenomenele
lumii, sub forma noţiunilor, propoziţiilor (judecăţilor şi raţionamentelor).
              Noţiunea, fiind elementul de bază al gândirii, rezultă că limbajul se evidenţiază chiar din definiţia acestui
complex fenomen psihic, întrucât noţiunea este tocmai semnificaţia cuvântului ca element constitutiv al limbajului şi
inţelesurile sunt de natură ideală şi nu pot exista independent de un purtător material (cuvântul rostit, scris, citit),
apare ca evidentă legătura dintre gândire şi limbaj.
             Limbajul este activitatea individuală de comunicare prin intermediul limbii, ori comunicarea (transmitera de
informaţii) presupune vehicularea unor semnificaţii între un "emiţător" şi un "receptor ", ceea ce nu se poate realiza
decât prin utilizarea unor "coduri" care să permită, materializarea acestor "mesaje", codurile putând fi semnele
(cuvintele) diferitelor limbi naturale sau limbajul mimico-gesticular (specific surdo-muţilor), sau alfabetul Morse, etc.
O altă componentă esenţială a unui sistem de comunicare este conexiunea inversă  ce are rolul de a regla emisia
mesajelor în funcţie de efectele produse.
           Limbajul fiind "limba în acţiune" sau limba preluată (interiorizată) şi utilizată de fiecare subiect uman (care o
găseşte la naştere gata constituită), înseamnă că limbajul preia şi latura semantică a limbii. Latura semantică a
limbajului  nu se suprapune însă integral pe cea a limbii întrucât, pe de o parte, individul nu-şi poate însuşi toate
semnificaţiile tuturor cuvintelor existente în lexicul unei limbi, iar pe de altă parte, fiecare individ adaugă
semnificaţiei principale ale unui cuvânt alte sensuri secundare, strâns legate de experienţa sa personală. De
exemplu, cuvântul "matematică" semnifică "ştiinţa exactă a numerelor şi a relaţiilor dintre ele", dar la această
semnificaţie valabilă pentru oricine se asociază trăiri subiective (predominant afectiv-motivaţionale) diferite  în cazul
unui elev premiant la olimpiada de matematică faţă de un elev corijent. Acestea sunt tocmai sensurile personale
ale cuvântului respectiv, rezultate din experienţele specifice, unice, ale fiecărui elev în legătură cu această
disciplină de studiu.
            Este necesar a aminti de asemenea, că gândirea, ca proces logic, realizează legăturile dintre diferite
noţiuni, întrucât acestea nu pot exista separat ci în sisteme de noţiuni de formă piramidală. De aceea gândirea
lucrează cu construcţii mai complexe, cum sunt judecăţile şi raţionamentele; acestea trebuie să se materializeze în
construcţii lingvistice mai complexe decât cuvântul, cum sunt propoziţiile şi frazele. Aşa cum în cadrul limbajului,
utilizarea vocabularului unei limbi nu se poate face în absenţa unor reguli gramaticale, tot aşa, în cadrul gândirii,
utilizarea notiunilor nu se poate face în afara legilor logice care vizează corectitudinea gândirii, adecvarea ei la
realitate. De aceea se vorbeşte despre simetria şi solidaritatea normelor gramaticale şi a celor logice.
          Dacă avem în vedere evoluţia ontogenetică a individului uman, este uşor de observat că gândirea şi limbajul
sunt într-o strânsă unitate; copilul mic ce are un limbaj slab dezvoltat are o capacitate redusă de gândire (deci şi de
înţelegere şi soluţionare de probleme); maturizarea psihică a individului presupune un nivel  crescând al celor două
fenomene psihice întrucât această maturizare se realizează prin învăţare, iar învăţarea este activitatea complexă
ce solicită în mod special participarea gândirii şi a limbajului (cu toate formele sale: monologat, dialogat şi colocvial,
scris şi intern). Acesta înseamnă că învăţarea este în esenţă dobândirea capacităţilor operatorii în plan mental.
           Legătura dintre gândire şi limbaj se evidenţiază însă şi în situaţiile în care diferite perturbării ce se pot
produce în cadrul unuia, influentează negativ şi pe celelalte; altfel spus, afectarea accidentală a mecanismului
complex al gândiri (întâlnite în boli psihice) se manifestă şi prin dificultăţi ale comunicării.
           Aşadar, gândirea se formează şi se dezvoltă prin intermediul limbajului în absenţa căruia rămâne la un
stadiu primitiv (a se vedea cazurile de copii sălbatici sau copiii surzi din naştere).
           Operaţiile gândirii sunt transformări mentale ale obiectelor şi fenomenelor care nu pot fi prelucrate decât prin
intermediul limbajului: analiza (desfacerea întregului în părţile componente) ca şi sinteza (refacerea intregului)
necesită urtilizarea limbajului; comparaţia (relevarea asemănărilor şi a deosebirilor dintre obiectele gândirii pe baza
unui criteriu), de asemenea, abstractizarea, reţinerea unor însuşiri prin renunţare la altele) şi generalizarea
(formarea claselor pe obiecte şi fenomene) presupune intervenţia limbajului ca suport sau instrument pentru
vehicularea semnificaţiilor corăspunzătoare.
             Inţelegerea, ca funcţie a gândirii ce constă în stabilirea de legături între noile informaţii şi cele vechi, n-ar fi
posibilă fără sprijinul limbajului.
              Rezolvarea de probleme (ca proces de mobilizare a resurselor psiho-nervoase pentru depăşirea
obstacolului cognitiv), este regimul în care functionează, de regulă, gândirea; înţelegerea este imposibilă în
absenţa verbalizării care este prezentă pe tot parcursul său în  punerea problemei  (reformularea datelor), emiterea
ipotezelor, întocmirea planului mental, rezolvarea propriu-zisă şi eventual verificarea.
            La rândul său limbajul, ca mijloc al tuturor fenomenelor psihice, deci şi al gândirii, ar fi un simplu  ambalaj, o
formă fără conţinut, dacă nu ar dispune şi încărcătura semantică.
             Disocierea dinte gândire şi limbaj se manifestă pregnant în învaţarea, mai bine zis "memorarea", mecanică
ce se opreşte la nivel formal, pur verbal, fără a pătrunde prin înţelegere în esenţa lucrurilor şi fenomenelor.
            De aceea funcţiile (rolurile) esentiale ale limbajului sunt inseparabile: funcţia de comunicare se realizează
în unitate cu cea cognitivă şi ambele sunt dependente de cea reglatorie; funcţia persuasivă  (de convingere ar fi
imposibilă în absenţa raţionamentelor; funcţia dialectică a limbajului este implicată chiar în soluţionarea conflictelor
problematice.
La nivelul personalităţii, limbajul, în toate formele sale, este un indicator cert al capacităţii intelectuale; bogăţia
vocabularului, corectitudinea gramaticală, cursivitatea  logică a flexivităţii şi fluenţei gândirii. În acelaş timp, dovada
inţelegerii, deci a funcţionalităţi gândirii) nu se poate face decât prin intermediul verbalizării, exteriorizării prin limbaj
a ideilor.
În concluzie, unitatea în interacţiune (reciprocă) a gândirii şi limbajului poate fi considerată un punct de pornire cu
rol central în inţelegerea interdependenţei tuturor fenomenelor în cadrul complexului sistem psihic uman şi a
integrării acestuia în mediul socio-cultural care îl condiţionează.
57. bilingvismul.

- Individul „care utilizează în mod curent şi la fel de bine două limbi” (DEX 1996: 98).
- Bilingvismul se referă la „cunoaşterea a două limbi la nivelul de limbă maternă”
Uriel Wienreich, în cartea sa Language in
Contact, care poate fi considerată, fără îndoială, prima capodoperă a bilingvismului,
dă următoarea definiţie. „Practica folosirii alternative a două limbi este numită
bilingvism, iar persoanele implicate, bilingvi”

in ultimii 20 de ani , un nr mare de studii au investigat consecintele bilingvismului pe plan scolar,cognitiv

si lingvistic.
Aceste studii sugereaza ca B.reprezinta un obiectiv fezabil pt elevii proveniti din grupuri lingvistice
minoritare si ca abilitatile scrise in l.vorbita acasa faciliteza dezv. deprinderilor academic in alte limbi.
Rezultatele unui recent studio Italian exemplifica tipurile de avantaje pe care le poate conferi procesarea
de info bilingve asupra dezv copilului.
Copiii care au experiente bilingve timpurii obtin rezultate semnificativ m/bune la diverse teste
metalingvistice.autorii au sugerat ca invatarea uneia sau a 2 limbi pe durata gradinitei ii ajuta pe copii
sa-si concentreze atentia asupra fenomenelor lingvistice si promoveaza o orientare analitica inspre
limbaj.
Un studio efectuat in continuarea celui dintii asupra acelorasi copii aflati de aceasta data in clasa 1 a
aratat ca profesorii considerau ca copiii care avusesera o experienta prescolara bilingva(50 la nr) au
deprinderi m/bine dezv in functii cognitive relevante pt citit in comparative cu cei(30 la nr) a caror
experienta prescolara fusese monolingva.
Desi in majoritatrea cazurilor acesti copii nu sunt dezavantajati fata de copiii care vb o singura
limba, exista si cazuri in care copilul nu se va descurca bine in nici una dintre cele 2 limbi,fapt care se
poate rasfringe asupra performantelor sale intelectuale in scoli cu predare in oricare dintre cele 2 limbi
cunoscute de catre copil.

58. CARACTERISTICILE LIMBAJULUI. PARTICULARITATILE INDIVIDUALE ALE LIMBAJULUI.

Limbajul ca process se transforma in obiect sau text.

Caracteristicile limbajului ca process se reflecta in caracteristicile enuntului ca produs al limbajului.
Analiza enunturilor degaja urmatoarele caracteristici:
Deoarece insusirile au caracter bipolar ,,pozitiv-negativ’’masura in care ele se manifesta poate fi redata
de o scala cu 2 extreme ,,ft pozitiv’’ si ,,ft negativ’’ cu un centru neutru ,,zero’’,,,nici pozitiv’’, ,,nici
negativ’’ si gradatii intermediare/
CARACTERISTICILE:
a) Correct- inseamna corespunzator regulilor de producer a enunturilor:
semantice,gramatice,stilistice.
b) Incorrect: inseamna incalcarea acestor reguli. Incalcarea regulilor se manifesta in erori
sau greseli.Natura greselilor este determinate de natura regulilor: incalcarea unei reguli
semantice duce la greseli semantice.
c) Coerent- inseamna inchegat,toate partile enuntului sunt legate organic intre ele, ideile
decurg una din alta,formeaza un lant.
d) Incoerent- inseamna rupturile dintre ideile enuntului.Enuntul e gaurit.Trecerea de la o
idee la alta se face brusc, creindu-se sincope(stari de suspensie).
e) Expresiv- este acel text care e saturat in cuvinte si expresii:
,,frumoase’’,epitete,comparatii,metafore.In varianta sa orala sunt implicate si
mijloacele paralingvistice: intonatia,mimica,gesturile,privirea.
f) Inexpresiv- este sarac in podoabe verbale, este un enunt scris la modul afectiv
neutru.SUbiectul nu se implica afectiv in limbaj.
g) Bogat- limbajul care dispune si pune in u multe si variate mijloace verbale si
lingvistice,cuvinte,structure gramaticale,figuri de stil,expresii.
 h) Sarac- limbaj deficitar,redus.Nu ajung cuvinte,nu ajung constructii gramaticale pt a te
face inteles si pt a convinge.
i) Contextual- Vigotski vb despre limbaj contextual in cazul cind mesajul este exprimat
exclusiv prin mijloace verbale.un astfel de enunt il intelegem din el insusi.
j) Situativ- exprima un mesaj utilizind si cuvinte si situatiile concrete in care se produce
limbajul.
k) Variat- se caract. Prin sinonimie lexicala sau gramaticala.subiectul detine pt unul si
acelasi continut m/multe modalitati de exprimare.
l) Monoton- inseamna utilizarea abuziva a unor si acelorasi cuvinte sau expresii.
m) Integral- este enuntul in care sunt prezente toate partile din care el este alcatuit.el are
inceput,cuprins si sfirsit.
n) Partial-este enuntul carui ii lipseste ceva din structura semantica a textului.
PARTICULARITATILE INDIVIDUALE ALE LIMBAJULUI.

Oamenii ca utilizatori ai limbajului se deosebesc unii de altii.Cineva vb repede si acest lucru il

caracterizeaza,altcineva vb lent,incet.
Persoana poate fi:
a) Volubila sau taciturna- e persoana care de obicei vb mult.Generoasa in mesaje verbale.Forma
extrema ,,gura sparta’’. Persoana taciturna- persoana tacuta, ,,zgircita la vb’’.Forma extrema:
posac, inchis.
b) Elocventa sau neelocventa- e persoana care vb frumos,convingator si patimas. Cucereste
ascultatorul,il intriga,il misca, il aprinde,il pune in actiune. A fi elocvent inseamna a fi un bun
orator.Persoana neelocventa vb stilcit,apatic, neconvingator.
c) Clara sau confuza- e persoana care se exprima limpede,deslusit,lamurit,usor de inteles.
Mesajele,gindurile sunt transparente. Persoana confuza se exprima ambiguu,nebulos, incurcat.
Mesajele sunt percepute cu greu prin effort suplimentar.
d) Rapida sau lenta- e persoana care se caract. Printr-un debit verbal sporit. E cea care vb
repede,grabeste vb. Persoana lenta in vb e cea care are un debit verbal lent, incet,vb domol,potolit.
e) Directa sau criptica- e persoana care numeste lucrurile pe numele lor,adica utilizeaza cuvinte in
sensurile lor proprii,in cele de dictionar. Persoanele criptice in exprimare prefer stilul
allegoric,parabolic.
f) Concise sau prolixa- e persoana care prin cuvinte putine exprima sensuri multe. E persoana care
realizeaza economii verbale prin sporirea concentrarii si densitatii sensurilor,mesajelor. Persoana
prolixa se exprima prin prea mule cuvinte,fara risipa de cuvinte, cuvinte multe,sens putin.
59.PROBLEMA ATENTIEI IN PSIHOLOGIE.
Este foarte greu de dat o definiţie exactă a ceea ce numim noi atenţie.
În literatura de specialitate găsim numeroase definiţii ale atenţiei din care reiese că a fi atent înseamnă
într-un fel a te închide faţă de lumea exterioară, spre a te focaliza asupra a ceea ce te
interesează.
Def: Atenţia este un act de selectare psihică activă prin care se realizează semnificaţia, importanţa şi
ierarhizarea unor evenimente, obiecte şi fenomene care ne influenţează existenţa (acordăm
atenţie lucrurilor care ne interesează şi o menţinem prin scopul urmărit).

Mihai Golu adoptă o perspectivă similară: atenţia este un „proces psihofiziologic de orientare, concentrare şi
potenţare selectivă a funcţiilor şi activităţilor psihice şi psihocomportamentale modale specifice în raport
cu obiectul şi finalitatea lor proprii, asigurându-le atingerea unui nivel optim de eficienţă adaptativă”
(2000, p. 437).

in fiecare moment asupra noastra actioneaza foarte multi stimuli externi si interni (vedem
ceea ce este in jurul nostru, auzim zgomotele de afara, simtim pozitia si miscarile corpului
nostru etc.). Numai putini dintre acestia sunt receptionati cu claritate, intelesi si
interpretati, altfel spus doar o parte dintre stimuli atrag atentia si sunt constientizati.
Atentia poate fi comparata cu lumina unei lanterne care lumineaza cateva obiecte dintr-o
incapere intunecoasa. Obiectele luminate sunt vazute bine, in timp ce celelalte obiecte
raman in intuneric. Apoi indreptam lanterna spre alte obiecte pe care le vom vedea bine,
iar obiectele vazute anterior intra in zona intunecata.

            !! Atentia este functia psihica prin care se realizeaza orientarea

si concentrareaactivitatii psihice asupra unui numar limitat de stimuli.

Atentia are un rol important in majoritatea activitatilor umane. Ea are doua functii

principale:
 - de a selecta din multitudinea stimulilor pe cei care au o valoare adaptativa mai mare si
care trebuie sa fie prelucrati;

- de a controla modul in care se desfasoara actiunea care are loc in prezent. Daca reusim
sa ne concentram, actiunea se desfasoara cu o mai mare precizie, rapiditate, eficienta.

Atentia se manifesta numai in stare de veghe. Atat starea de veghe cat si capacitatea de
concentrare a atentiei depind de functionarea substantei reticulate din trunchiul
cerebral.

60. MODELELE ATENTIEI.

 Modele explicative ale atentiei

 Datorita naturii si structurii sale eterogene, precum si datorita implicarii ei in reglarea desfasurarii

proceselor psihice specifice si a activitatilor integrate, atentia a fost abordata si explicata teoretic pe

baza unor modele diferite - neurofiziologice, neurochimice, psihologice (motivationale si cognitive),

psihofiziologice.

a) Modele neurofiziologice ale atentiei.

    Pun accentul în explicarea atentiei pe mecanismele fiziologice si neurologice.

    Se diferentiaza între ele prin elementul fiziologic sau neurologic luat în seama.

    o serie de cercetatori începând cu I.P. Pavlov, au considerat ca atentia (mai ales cea
involuntara) ar fi cel mai bine expilcatâ prin intermediul reflexului de orientare, al
reflexului 'ce este'?, descoperit de Pavlov în 1910. Diferitele componente ale reflexului de
orientare (somatomotrice, vegetative, senzoriale. electroencefalografice) intervin, diferentiat, în
fazele atentie.

    în fazele initiale, o importanta deosebita o au componentele motrice, care apoi se

diminueaza, fiind inhibate.
     Componentele somatomotrice nu sunt specifice, deoarece unele modificari exterioare
ale atentiei (privirea încordata, diminuarea miscârilor etc.) pot fi reproduse de cele mai multe ori
fara a avea loc o concentrare reala a atentiei.

    Cele mai stabile si caracteristice pentru atentie sunt componentele

electroencefalografice. Daca frecventa undelor bioelectrice din starea de veghe si repaus
senzorial este de 8-13 cicli pe secundâ, starea de atentie se traduce printr-un ritm cu o
frecventa crescutâ, de 14-18 cicli pe secunda. In momentul aplicârii unui sunet monoton, care
declanseaza atentia involuntara, apar si modificarile electroencefalografice
corespunzatoare. Daca actiunea excitantului se prelungeste si persoana nu mai este atenta,
atunci dispar si undele electrice specifice atentiei.

    Reflexul de orientare nu numai ca semnalizeaza organismului prezenta si actiunea unui

excitant, ci ajuta si la precizarea naturii lui. Dat fiind faptul ca reflexul de orientare este
neconditional, realizat cu precadere la etajele inferioare ale creierului si mai ales datoritâ
faptului câ el produce o reactie difuza, neconcentrata în sfera analizatorului excitat, cu timpul s-
a trecut la analiza mecanismelor fiziologice corticale ale atentiei. Savantul rus A.A.
Uhtomski (1923) a introdus asa numitulprincipiu al dominantei -ca o zona corticala
caracterizata printr-o excitabilitate crescuta comparativ cu restul zonelor care au o excitabilitate
mai scazuta.

Dominanta se creeaza, creste, se întareste pe baza excitatiilor care se gasesc în alte zone
ale scoartei în momentul aparitiei ei, pe seama acestora. Ea cumuleaza energia diferitilor centri
si, în acelasi timp, inhibâ reactiile pe care acestia le-ar putea provoca în mod normal.

Dominanta nu se formeaza însa numai pe baza sumarii excitatiilor de pe scoarta

cerebrala, ci pe baza influentelor primite de la formatiunea reticulata, care îndeplineste cel mai
important rol în explicarea atentiei. Rolul ei este dublu: pe de o parte, primeste toate mesajele
venite de la toti receptorii, inclusiv de la creier; pe de alta parte, emite mesaje facilitatoare sau
inhibitoare. Ea face selectia mesajelor, adica îndeplineste functia esentiala a atentiei.

    Golu afirma ca ideea dominantei este in sine corecta si ea a fost confirmata de

cercetarile experimentale moderne, bazate pe inregistrari EEG si RMI (imagerie reomagnetica).
Obiectia care se aduce insa modelului explicativ al atentiei, bazat pe aceasta idee, este ca in el
se absolutizeaza rolul scoartei cerebrale si se neglijeaza aproape complet rolul formatiunilor
subiacente.

Modele psihofiziologice ale atentiei.

    Acestea încearcâ sa dea o explicatie mai complexa asupra atentiei, luând în

considerare atât mecanismele fiziologice, cât si pe cele psihologice.

    Teoria filtrului, care este o teorie fiziologica, a fost completata cu informatii furnizate de
psihologia cognitiva. Datorita filtrarii informatiilor, individul capata informatii despre noi stimuli
care actioneaza simultan asupra lui

 Modelele psihologice ale atentiei.

    Se inspira din psihologia cognitivista.

     Omul - considerat - sistem de tratare a informatiilor; putem studia: etapele tratarii

informatiilor, functiile psihice puse în actiune succesiv, relatiile dintre dispozitivele sistemului.
     Atentia este una dintre functiile psihice ce intervine în tratarea informatiilor, care la
rândul ei presupune o desfasurare procesuala si o structurare relationalâ.

Unul dintre cele mai relevante modele cognitive ale atentiei este regasit în teoria

operatorilor constructivi, formulata de J. Pascual-Leone (1982), potrivit careia tratarea

informatiei se deruleaza, secvential, în cadrul fiecarei secvente atentia având atât functii

generale, cât si functii speciale

Modelele psihologice pun accent pe latura psihica a atentiei, pe structurarea si

functionarea ei in concordanta cu procesele reflectorii specifice, cu motivele si scopurile

activitatii subiectului. Ele leaga atentia de schemele de organizare si functionare a

constiintei.

Modelele motivationale isi au originea in teoria psihanalitica a inconstientului si in

teoria behaviorista a întariri.

 Esenta lor consta in aceea ca atentia este considerata ca expresie a conditiilor si

proceselor motivationale din interiorul organismului, ea selectând si delimitând, ceea ce are

semnificatiei de ceea ce este indiferent.

Intre nivelul si orientarea atentiei, pe de-o parte, si nivelul activarii motivationale, pe de

alta, se stabileste un raport direct proportional.

In cazul când, in prim plan nu se afla o trebuinta, rolul întaririi interne, va fi luat de

invatarea externa (obligatie), care va actiona prin intermediul reglajului voluntar. "Caderea"

motivatiei, care se produce in starile de depresie profunda, se acompaniaza cu "absenta

psihica, cu blocarea atentiei fata de evenimentele din lumea externa si fata de actiune".

Dimpotriva, diversificarea starilor de motivatie, duce la vivacitatea atentiei. Chiar in cazul in

care este vorba de procesele cognitive, atentia care se implica in realizarea lor, este tot de

factorii motivationali (curiozitatea).

61.FORMELE ATENTIEI. INSUSIRILE ATENTIEI.

FORMELE ATENTIEI

Formele atentiei. Atentia se manifesta in trei modalitati principale; atentia involuntara, atentia

voluntara si atentia postvoluntara.

Atentia involuntara este forma elementara si primara de orientare-sustinere a activitatii. Ea se

declanseaza spontan, neintentionat si fara vreun efort special din partea subiectului, realizandu-se pe
baza reflexului de orientare.

Printre  proprietatile stimulilor cu forta declansatoare cea mai mare pot fi mentionate
urmatoarele; noutatea, eterogenitatea, asimetria, contrastul, neregularitatea, miscarea,
intensitatea (mare).

Durata mentinerii atentiei involuntare asupra unui stimul, daca acesta ramane neschimbat, este relativ
redusa, cateva minute, variind si in functie de particularitatile psihoindividuale. Perpetuarea actiunii
aceluiasi stimul duce treptat la slabirea atentiei pentru el, ca urmare a fenomenului de obisnuire
(habituare).

Atentia involuntara este dominanta la varsta prescolara.

Atentia voluntara este forma superioara si specific umana de realizare a controlului constient asupra
evenimentelor din mediul extern si asupra propriilor actiuni. Ea consta in orientarea selectiva si in
focalizarea deliberata a constiintei asupra unui obiect, a unei sarcini sau activitati si in mentinerea
acestei focalizari cat timp este necesar pentru finalizare sau pentru atingerea scopului propus.

Nu este posibila conectarea acestei forme de atentie fara existenta si formularea prealabila a unui scop
si fara a ne mobiliza printr-o autocomanda: "trebuie sa fiu atent!". Ea se dezvolta treptat in ontogeneza,
pe masura elaborarii si consolidarii mecanismelor autoreglarii voluntare, respectiv, a vointei.
Spre deosebire de cea involuntara, atentia voluntara se realizeaza cu efort si consum energetic, ceea ce
face ca solicitarea in timp indelungat sa duca la epuizare nervoasa. Dar mentinerea ei indelungata este
necesara atat in activitatea de invatare, cat si in cea de munca. Aceasta impune evaluarea atat in
orientarea cat si in selectia scolara si profesionala.

In cadrul sindromului ADHD atentia voluntara este deficitara, pastrarea ei pe durate mai mari devenind
imposibila. Exista la polul opus si fixatia care consta in mentinerea indelungata si nemotivata a focusului
atentiei asupra unui eveniment, amintiri sau idei.

Atentia postvoluntara. Pe masura consolidarii si automatizarii schemelor operatorii ale proceselor

cognitive si activitatii, efortul voluntar initial - necesar concentrarii si pastrarii atentiei - se reduce,
devenind insesizabil. Cu toate acestea, calitatea atentiei se mentine la nivel optim. Vorbim in acest caz
de atentie postvoluntara.

Pe langa consolidare-automatizare, trecerea de la atentia voluntara la cea postvoluntara este

conditionata si de motivatie: activitatile intrinsec motivate se sprijina cel mai mult pe atentia
postvoluntara.

62. CARACTERIZAREA PSIHOLOGICA A VOINTEI.

Pentru organizarea şi desfăşurarea cu succes a unei activităţi este adesea necesar un efort
voluntar. Voinţa reprezintă procesul psihic complex de autoreglaj superior realizat prin
mijloace verbale şi constând în acţiuni de mobilizare şi concentrare a energiei
psihonervoase în direcţia depăşirii obstacolelor şi atingerii scopurilor conştient stabilite.
Pentru unii filosofi, voinţa este o "forţă universală primordială", un "principiu spiritual", o
"forţă iniţială" care pune în mişcare atât latura materială a vieţii, cât şi latura spirituală.
Fichte o definea ca fiind "un liber arbitru", situat în afara oricărui determinism. Hartman şi
Schopenhauer o considerau ca fiind dirijată de un principiu divin, de o activitate universală
care acţionează permanent, subordonând toate forţele omului şi orientându-se spre
anumite scopuri fără vreo legătură cu raţiunea. Cei mai mulţi gânditori au căutat explicaţia
proceselor voliţionale în afara lor, în alte fenomene psihice mai mult sau mai puţin
apropiate de voinţă dar care, totuşi, nu au un caracter voluntar. S-a ajuns, astfel, la
formularea unor teorii pe care Vigotski le numea, încă din 1923, teorii eteronome. Filosofii
sensualişti considerau că voinţa este rezultatul tendinţelor aflate în conflict, victoria uneia
dintre ele. Pentru Condillac, de exemplu, voinţa era o formă de dorinţă determinată.
Raţionaliştii credeau, dimpotrivă, că numai tendinţele judecate, acceptate, deci filtrate
raţional, dispun de capacitatea de a determina o serie de acte. Numai actele gândite erau
considerate ca fiind voluntare, şi nu rezultatul forţelor care ne determină să le îndeplinim.
Pentru unii filosofi era suficient să cunoşti binele ca să-l şi practici. De aici şi faimoasa
formulă: "voinţa este un mod de a gândi", "puterea de a afirma şi de a nega", "voinţa şi
inteligenţa sunt unul şi acelaşi lucru. La Bergson, vointa avea un caracter originar, ea fiind
independenta.
In ceea ce îi priveste pe psihologi, acestia au pornit de la ideea ca viata psihica,
comportamentul sunt determinate de un set complex de forte de neînteles. Aceasta
presupunere, chiar daca ia forma determinismului psihic, ca si în psihanaliza, sau a
determinismului ambiental, ca în behaviorism, a fost întotdeauna opusa vointei libere.
Oamenii nu sunt liberi sa se determine ei însisi, ci sunt determinati de forte din afara
controlului lor, indiferent de natura materiala sau psihica a acestor forte.
 63. CALITATILE VOLITIVE ALE PERSONALITATII.
Din copilarie omul realizeaza actiuni si savirseste fapte care intr=o masura sau alta sunt
regulate de vointa.Practica de viata consolideaza regularea actiunilor sub forma de insusiri
volitive ale personalitatii.Aceste insusiri pe linga alte particularitati ale personalitatii formeaza
stilul comportarii omului.
Omul aparte nu e izolat de alti oameni.El e membru al societatii,apartinind unei anumite clase
care isi are ideologia sa,morala,obiceiurile si traditiile sale. In activitatea practica
personalitatea se conduce de trebuinte,interese si de ideile personale,normele si de traditiile
oamenilor in mijlocul carora el traieste.
PRINCIPALELE INSUSIRI VOLITIVE ALE PERSONALITATII SUNT:
A) PERSEVERENTA- insusire volitiva a personalitatii care se manifesta in priceperea de-
a pune si a atinge scopuri cu semnificatie sociala. Omul perseverant in alegerea
scopului nu-si risipeste energia pt lucruri de nimic,el intelege necesitatile si interesele
societatii si in corespundere cu ele,schiteaza scopuri, care reflecta aceste necesitati
si interese. Personalitatea perseverenta in atingerea scopului isi are de asemenea
scopuri personale,distincte,clare.
B) FERMITATEA- insusire volitiva ce se manifesta in alegerea rapida si bine gindita a
scopuliui, determinarea modalitatilor de atingere a lui.Omul ferm cumpaneste
multilateral si profund scopurile actiunii si modalitatile realizarii ei,intelege
importanta deciziei ce se ia, isi da seama de urmarile posibile. La 1 vedere s-ar
parea ca omul ferm isi allege scopul usor si liber, insa nu este asa. Omul ferm
incearca o lupta interioara,chinuitoare,complicate,ciocnirea motivelor opuse,trairi
emotionale.
C) STAPINIREA DE SINE- insusirea volitiva care se manifesta in aptitudinea de a-si
retine manifestarile psihice si fizice ce impiedica atingerea scopului.Omul adesea e
nevoit sa actioneze in conditii complicate,de ex: intr-o atmosfera ce ameninta
sanatatea si viata,onoarea personala. Conditiile complicate ale vietii provoaca o
incordare psihica si fizica sporita. Omul retinut va allege un asemenea nivel al
activismului care va corespunde conditiilor si va fi indreptatit de circumstante.
D) INDEPENDENTA-se exprima in priceperea ca din proprie initiative sa schiteze
scopuri,sa gaseasca cai de realizare a lor si sa realizeze practic deciziile luate.Omul
independent fara de ajutorul cuiva dezvaluie situatia problematica,pornind de la
ea,formuleaza scopul.El nu asteapta sugestii, indicatii de la alti oameni.El isi apara
activ punctul sau de vedere,interpretarea proprie a problemei,scopului si cailor de
realizare a lui. La omul independent e dezv.puternic latura critica a constiintei.
E) SUGESTIABILITATEA- insusirea vointei opusa independentei.Oamenii care se
deosebesc prin sugestiabilitate nu pot din proprie initiativa sa inceapa si sa termine o
actiune volitiva mult sau m/putin complicate.Ei dau dovada de activism in cazul daca
primesc indicatii,dispozitii. Ei se lasa influentati repede de alti
oameni.Gindurile,faptele altora le par lor juste.Propriile decizii si fapte insa ei nu le
pun la indoiala,nu sunt siguri de justetea si rationalitatea lor.

Vointa omului se caracterizeaza si prin alte insusiri : indrazneala,vitejia,barbatia,disciplina.

64. NOTIUNI DESPRE APTITUDINI

Termenul aptitudine provine din limba latină, din cuvântul aptus care însemna ,,bun pentru,, ,,capabil
de ,,. Termenul are ca sinonime ,,capacitate,, și ,,abilitate,,.

Aptitudinea este un complex de însușiri psihice și fizice strict individuale, relativ stabile ale
persoanei, care condiționează realizarea cu randament a unei anumite activități.

Criteriile după care distingem o aptitudine este efortul cu care persoana realizează o anumită
activitate și viteza realizării activității.

Deosebim nivelele de realizare a aptitudinii. Aptitudinile sunt însușirile potențiale ce pot valorificate
în condiții favorabile. Dacă aptitudinile sunt dezvoltate, perfecționate, aplicate în situații reale ele
devin efective fiind denumite capacități ale persoanei.
Notiunea de ,,aptitudine’’ arata Kovaliov si Measiscev rezida in existent rezistentelor dintre
oameni in ceea ce priveste cantitatea si calitatea productivitatii muncii lor.
Pt 1 data a abordat problema aptitudinilor fr.Galton.
Problema A.este si astazi ft controversata,denota inca multe neclaritati unele incepind chiar cu
terminologia,termenii folositi cu acelasi sens,dar care nu desemneaza aceeasi realitate fiind:
aptitudine,abilitate,capacitate.
Dupa A.Rosca aptitudinile sunt: ,,complexul insusirilor psihice care-I permit omului sa efectueze
cu success anumite forme de activitate’’.
Se considera ca aptitudinea este expresia corespondentei dintre cerintele unei activitati si
insusirile neuropsihice ale omului; corespondenta care asigura individului o inalta productivitate
cantitativ-calitativa cu o deosebita usurinta a activitatii respective,m/bine decit un om obisnuit.
Ursula schiopu remarca ca orice functie psihica peste medie poate fi considerate aptitudine.
M.Golu si A.Dicu- a poseda aptitudini inseamna a rezolva la indici de performanta optima,de
regula,deasupra mediei generale a populatiei,o categorie sau alta de sarcini.
Aptitudinile apar ca instrumente,ca insusiri relativ stabile ale personalitatii ce se manifesta ca
fenomene de randament cantitativ si calitativ crescute.
Scoala psihologica de la Bruxelles considera ca aptitudinile au 3 caracteristici esentiale:
A) Superioritatea brusca a performantei
B) Precocitatea acestei superioritati
C) Continuitatea progresului
Aptitudinea reprezinta asadar un ansamblu de insusiri psihice,exprimind mecanismul functional
al personalitatii,ea este subsistemuul executiv,productiv si efficient al
personalitatii.
65. APTITUDINILE SI PERSONALITATEA

H. Pieron defineæte personalitatea ca fiind "organizare dinamica a aspectelor cognitive, afective,

conative, fiziologice æi morfologice ale individului". Aceasta organizare dinamica se manifesta prin
conduita omului in societate. Ea se formeaza in procesul de interacaiune dintre individ æi lumea
obiectiva.

 Trasaturile de baza ale personalitatii sunt:

          Aptitudinile,

         Temperamentul,

         Caracterul.

 Aptitudinile:

Succesele ce se obain in cadrul unor domenii ale activitaaii umane presupun existenaa unor insuæiri
psihice, denumite aptitudini. Acestea reprezinta particularitaaile individuale ale oamenilor care se
constituie ca o condiaie a realizarii unor activitaai la un nivel superior. Astfel, orice insuæire considerata
din punct de vedere al rezultatelor obainute, este o aptitudine.

Aptitudinile sunt fie ereditare fie se dezvolta in cursul unei activitaai in funcaie de mediu æi de
educaaie.

Dezvoltarea economica fiind un proces de creare de noi cerinae, sta la baza unui proces de creare de
noi aptitudini. In aceste condiaii ne intereseaza posibilitatea de a prevedea reuæita profesionala
plecand de la constatarea existenaei anumitor aptitudini. Reuæita profesionala nu este determinata de
o aptitudine izolata, generala sau speciala, ci de un grup de aptitudini, dar æi de cunoætinae,
deprinderi, interese, atitudini æi motivaaie.

O forma superioara de manifestare a aptitudinilor este talentul.

Talentul se defineæte ca ansamblul dispoziaiilor funcaionale, ereditare æi a sistemelor operaaionale

dobandite ce mijlocesc performanae deosebite æi realizari originale in activitate (P. Popescu - Neveanu
, 1978).

Forma cea mai inalta de dezvoltare a aptitudinilor care se manifesta intr-o activitate creatoare de
insemnatate istorica o constituie geniul.

Tipuri de aptitudini:
a.       generale:
         memoria
         spiritul de observaaie
         atenaia
         inteligenaa
 
b.      speciale:
         aptitudini tehnice
         aptitudini psihomotorii
         aptitudini senzoriale
         aptitudini speciale
         aptitudini de conducere si de organizare
 66. TEMPERAMENTUL CA LATURA DINAMICO-ENERGETICA A PERSONALITATII

Temperamentul este un ansamblu de elemente biologice care, impreuna cu factorii psihologici, constituie

personalitatea; este latura energetica si dinamica a personalitatii ; este preponderant innascut.
Indicatorii psiho-comportamentali ai temperamentului sunt
:1 . i m p r e s i o n a b i l i t a t e a
2.impulsivitatea
3.ritmul reacţiilor şi trăirilor psihice
4.tempoul modificărilor   neuropsihice temperamentale
5.expresivitatea psihică.
A cunoaste intocmai trasaturile unui om este un demers foarte complex. In sprijinul intelegerii,acestora se
pot observa aspecte legate de infatisare, de expresiile fetei, apoi se observa gradul de
activism,rapiditatea cu care actioneaza la stimularile externe, implicarea in sarcini care prezinta un
efort sustinut,modul cum se reactioneaza fata de semenii sai.
 
Inaintarea in cunoastere se bazeaza pe observatia ca personalitatea uman
a   S e structureaza in jurul unor caracteristici dominante, atat innascute cat si dobandite. Atunci cand ne
referim lacele preponderent ereditare vorbim despre temperament, iar cand ne referim la cele construite
sociocultural,despre caracter. Intre cele doua notiuni se fac adesea confuzii, mai ales ca in ansamblul
personalitatii acestease regasesc in interdependenta.

Natura psihică a temperamentului este afectivo-reactivă, temperamentul fiind fundamental emoţional al

personalităţii.
G. ALLPORT arata ca temperamentul vizeaza fenomene caracteristice unuiindivid, reactivitatea la
stimuli emotionali, forta si rapiditatea raspunsurilor. De asemenea, el implica dispozitia sa afectiva
persistenta. Afectivitatea este un parametru important in conturarea temperamentului,descriindu-l prin
identificarea tonusului afectiv, a stabilitatii si profunzimii trairilorLocul temperamentului încadrul
personalităţii: în structura de ansamblu a personalităţii, temperamental nu are o semnificaţie axiologică
(nu există temperamente bune sau rele), ci ne arată doar cum se exteriorizează şi se manifestă o persoană într-o
situaţie concretă (sub aspectul indicatorilor psihocomportamentali). El influenţează personalitatea,
nuanţează modul de manifestare a celorlalte laturi ale personalităţii , dar nu determină conţinutul
vieţii psihice, nu generează prin sine însuşi nici conţinuturi psihice nici performanţe, ci reprezintă modul
de a fi,  stilul comportamental  .
67.TIPOLOGII ALE TEMPERAMENTULUI.

Exista tot atatea tipuri de temperament cati oameni exista. Temperamentul fiecaruia este
unfapt singular, in masura in care fiecare om este unic. Din necesitati de cunoastere s-au facut adesea
comparatiisi diferentieri intre diversele aspecte temperamentale ale oamenilor, chiar
clasificari, ceea ce a condus la variate tipologii..
 
Prima incercare de identificare si explicare a tipurilor temperamentale o datoram
medicilor Antichitatii,
HIPPOCRATE si GALENUS
. Ei au socotit ca predominanta in organism a uneia dintre cele  patru „umori” (sange, limfa,
bila neagra si bila galbena) determina temperamentul. Pe aceasta baza ei stabilesc patru tipuri de
temperament:
 sangvinic, flegmatic, melancolic si coleric.
1. Colericul 
 este energic, nelinistit, impetuos, uneori impulsiv si isi risipeste energia. El este inegalin manifestari.
Starile afective se succed cu rapiditate. Are tendintat de dominare in grup si se daruieste
cu pasiune unei idei sau cauze.
2Sangvinicul 
este vioi, vesel, optimist si se adapteaza cu usurinta la orice situatii. Fire activa,schimba activitatile foarte
des deoarece simte permanent nevoia de ceva nou. Trairile afective sunt intense, dar s e n t i m e n t e l e
sunt superficiale si instabile. Trece cu usurinta peste esecuri sau deceptii
s e n t i m e n t a l e s i stabileste usor contacte cu alte persoane.
3. Flegmaticul 
este linistit, calm, imperturbabil, cugetat in ttot ceea ce face, pare a dispune de orabdare fara margini. Are
o putere de munca deosebita si este foarte tenace, meticulos in tot ceea ce face. Fireinchisa, putin
comunicativa, prefera activitatile individuale. 
4. Melancolicul 
 este putin rezistent la eforturi indelungate. Putin comunicativ, inchis in sine, melancolicul are
dificultati de adaptare sociala. Debitul verbal este scazut, gesticulatia redusa.
SHELDON
, după gradul de dezvoltare a celor trei foiţe embrionare– endoderm, mezoderm şi ectoderm,
 stabileşte trei biotipuri generând trei temperamente
1.endomorf - visceroton
2.mezomorf – somatoton
3.ectomorf - cerebroton.

Tipologia lui  JUNG si EYSENCK 

 Psihiatrul elvetian CARL JUNG a constatat, pe baza unei impresionante experiente clinice, ca,i n a f a r a
unor diferente individuale, intre oameni exista si deosebiri tipice. Unii oameni
s u n t o r i e n t a t i  predominantspre lumea externa si intra in categoria extravertitilor  in timp ce altii sunt
orientati predominant spre lumea interioara si apartin categoriei introvertitilor 
.
1. Extravertitii 
sunt firi deschise, sociabili, comunicativi, optimisti, senini, binevoitori, se intelegsau se cearta cu cei din
jur, dar raman in relatii cu ei.
2. Introvertitii 
 sunt firi inchise, greu de patruns, timizi, putini comunicativi, inclinati spre reveriesi greu adaptabili.
Intermediar: intre cele doua categorii este ambivertul, care imprumuta caracteristici si de laextrovertit si
de la introvertit.
Psihologul englez HANS EYSENCK reia aceasta distinctie a luiJUNG
, amplificand cazuistica probatorie, dar adauga o noua dimensiune numita
  grad  de  nevrozism
. Aceasta exprima stabilittatea sauinstabilitateta  emotionala a subiectului.
EYSENCK a   r e p r e z e n t a t   c e l e   d o u a   d i m e n s i u n i   p e   d o u a   a x e  perpendiculare,
obtinand tipuri, pe care le-a asociat cu cele patru temperamente clasice.
1.extravertit –  stabil,
2.extravertit – instabil 
3.introvertit  –  stabil
  4.introvertit  – instabil
 
TIPOLOGII PSIHOSOCIOLOGICE:I .   S P R A N G E R ,   A L L P O R T   Ş I   V E R N O N
:1.tipul theoretic
2.tipul economic
3.tipul  esthetic
4.tipul social 
5.tipul  politic
6.tipul  religios

 K. HORNEY
:
1.tipul  complezent  (dependent)
2.tipul  agresiv
3.tipul  detaşat
 
 E. FROMM
:
1.tipul  receptiv
2.tipul exploatator
  3.tipul acumulativ
4.tipul  productiv

Temperamentul este cea mai generala si constanta caracteristica a personalitati umane

.Legatura existenta intre tipul de sistem nervos si temperament explica determinarea ereditara
a trasaturilor temperamentale. In consecinta, nu se poate vorbi despre o modificare radicala a
temparamentului pe parcursulvietii. Exista totusi o evolutie a temperamentului, coditionata de varsta si de
interactiunea cu mediul fizic sisocio-cultural.
Cunoasterea temperamentului este deosebit de importanta pentru a putea atenua influentanegativa a
unor trasaturi asupra conduitei umane.
De asemenea, ajuta la ameliorarea relatiilor interpersonale si in orientarea profesionala. In multe domenii,
selectia profesionala se bazeaza nu numai pecriterii aptitudinale, ci si pe criterii ce au in
vedere dimensiunea temperamentala a individului. A cunoaste propriile posibilitati si limite inseamna a
alege in cunostinta de cauza o profesiune cu sanse sporite de a avea succes.
68.NOTIUNI DE EXTRAVERSIUNE- INTROVERSIUNE.CARACTERIZAREA COMPARATIVA
A PERSOANELOR EXTRAVERTITE SI A CELOR INTROVERTITE.

Folosind metoda factorială şi plecând de la datele din psihopatologie, H.J. Eysenck a elaborat
un model bidimensional al personalităţii, pe scara factorului introversiune-extraversiune (E) şi
a celui de instabilitate emoţională sau neuroticism (N), model ce a fost completat mai târziu cu
o a treia dimensiune – psihotismul (P). Acelaşi autor descria extraversiunea ca pe o atitudine
caracterizată prin „mişcarea pozitivă a subiectului interesat de obiect” sau o atitudine
îndreptată spre lumea obiectivă din punct de vedere al evaluării şi al intenţiei (Eysenck, 1950).
De asemenea, tipul introvert este descris ca fiind orientat spre propriul comportament şi mai
puţin spre obiectele şi faptele din mediu. Paul Popescu-Neveanu definea extraversiunea astfel:
„o organizare a personalităţii, orientare precumpănitor spre lume, ataşare de obiecte şi
oameni, deschidere pentru o cât mai activă comunicare cu cei din jur, de unde şi facila
adaptare la mediu”, iar introversiunea ca fiind o „orientare tipică a conştiinţei către propriul
Eu, predominare a tendinţei de a examina propriile desfăşurări sufleteşti, de a se închide în
sine, neglijând lumea externă” (Popescu-Neveanu, 1978). Extraverţii se remarcă prin
comunicabilitate, sociabilitate, optimism, stabilesc uşor prietenii şi au multe cunoştinţe; sunt
cooperanţi, activi, dinamici, cu iniţiativă, au încredere în ei înşişi şi în ceilalţi şi au succes pe
plan social; sunt spontani, impulsivi, pot fi nestatornici, superficiali, teatrali sau dimpotrivă,
conformişti, fără opinie proprie sau certăreţi şi agresivi. La polul opus se află introverţii, care
sunt tăcuţi şi retraşi, evită să vorbească despre propria persoană în public; îşi aleg prietenii cu
grijă, în mod selectiv, sunt ordonaţi, cu o constanţă a preocupărilor, profunzimea
sentimentelor, stăpânire de sine, autocontrolul emoţiilor, reactivitate mai puţin adaptată la
schimbările externe; pot fi nesociabili, timizi, ezitanţi, înclinaţi spre reverie sau inactivitate. În
general, majoritatea persoanelor se află într-o poziţie intermediară între aceste două extreme,
iar evaluările vizează gradul de introversiune sau extraversiune al persoanei respective. În
esenţă, introvertul este caracterizat de „accentuarea vieţii psihice interioare”, iar extravertul
printr-o „accentuare a manifestării exterioare a vieţii psihice” (Crăciunescu, 1980). Ideea
tipologiei extraversie-introversie aparţine lui C.G. Jung care considera că legăturile
conştientului cu lumea exterioară sunt determinate de atitudinile extraversiei şi introversiei.
La fiecare individ sunt prezente ambele atitudini, dar una din ele devine dominantă, iar cea
nedominantă devine parte a inconştientului personal care influenţează comportamentul (Jung,
1994).
 69.NOTIUNI DESPRE CARACTER SI TRASATURI DE CARACTER. MECANISMELE
NEUROFIZIOLOGICE ALE CARACTERULUI.

iniţial. în greaca veche, termenul „caracter" se asocia cu un semn (de exemplu,un băţ) care se folosea
pentru a separa două terenuri (mejdină). Ulterior, semnificaţialui s-a extins, fiind utilizat pentru a exprima ceea
ce distinge un lucru de altul, un organism de altul. Astfel, el va însemna pecete,marcă.
în biologie, termenul este folosit în sens de însuşire sau trăsătură diferenţiatoare sau
asemănătoare (comună),ereditară sau dobândită, care permite descrierea şi clasificarea indivizilor.
Culoarea pielii, culoarea ochilor, talia, conformaţia fizică etc. sunt caractere.

Caracterul reprezinta nucleul personalitatii, intrucat exprima partea sa profund individuala, dar

si valoarea morala personala, el rezultand din integrarea experientei de viata a omului in anumite
modalitati de orientare si conduita statornica.

In sensul larg al cuvantului, prin caracter se intelege ansamblul trasaturilor esentiale si calitativ
specifice, care se exprima in relatiile interpersonale si in activitatea omului in mod stabil si permanent.
Intr-un sens ceva mai restrans, caracterul poate fi definit ca o totalitate de trasaturi esentiale si stabile
derivate din orientarea si vointa omului.

TRĂSĂTÚRĂ, trăsături, s. f. 1. Linie caracteristică a feței unei persoane. ♦ Aspect esențial al caracterului

sau al personalității cuiva.

Din punct de vedere psihologic, orice individ cât de cât normal, născut şi crescut într-un mediu social. în
comunicare şi interacţiune cu alţi semeni, — cu membrii familiei, cucolegii de şcoală, cu dascălii, cu cercul de
prieteni etc. - îşi structurează pe baza unor complexe transformări în plan cognitiv, afectiv, motivaţional, un
anumit mod de raportareşi reacţie la situaţiile sociale, adică un anumit
profil caracterial.
Este cu totul altceva, acum,dacă acest profil va fi etichetat ca „bun" sau„rău", ca
„pozitiv" sau „negativ".
 70.STRUCTURA CARACTERULUI.

Structura caracterului ni se dezvaluie in formele atitudinilor si in sistemul trasaturilor caracteriale.

Trasaturile caracteriale pot fi grupate in doua categorii: trasaturi care exprima orientarea persoanei (fata
de societate si ceilalti oameni, fata de munca si fata de propria persoana) si trasaturi care deriva din
vointa.

3.1. Trasaturi care exprima orientarea persoanei

In structura caracterului apare in primul rand orientarea care detine un rol conducator si reglator al

conduitei omului. Prin orientare se intelege atitudinea selectiva fata de realitate, capabila sa exercite o
influenta determinanta asupra activitatii omului. Ca expresie de continut a caracterului, orientarea
este de natura ideologica si psihologica totodata, iar intre cele doua planuri – ideologic si psihologic –
exista o stransa corelatie. In plan ideologic, orientarea se exprima prin conceptia omului despre lume
si viata.

In plan psihologic, atitudinile fata de realitatea sociala, respectiv continutul orientarii omului, se
exprima prin atitudinea fata de ceilalti oameni si atitudinea fata de activitate (invatatura, munca),
atitudini care se afla in stranse interrelatii cu atitudinea fata de propria persoana.

(1)    Atitudinea fata de alti oameni exprima gradul de pretuire, stima, dragoste fata de om in general.
Pe baza ei se dezvolta relatii de simpatie, de intrajutorare reciproca, de competitie etc. Dintre
trasaturile pozitive de caracter care exprima aceasta atitudine amintim: sociabilitatea, sinceritatea,
corectitudinea, cinstea, tactul, delicatetea, altruismul, bunatatea, ajutorarea dezinteresata, spiritul
responsabilitatii civice etc. Din lista trasaturilor negative mentionam: individualismul, indiferenta,
“inchiderea in sine”, nesinceritatea, susceptibilitatea, ipocrizia, linguseala, tendinta de a insela
increderea celor din jur, spiritul mercantil etc.

Pentru a descrie modul cum un elev participa la viata colectivului, ne putem gandi, de exemplu, la o
scara de apreciere. Redam, dupa I. Radu, o astfel de scara de apreciere curenta, care ofera mijloace
de expresie sub forma unor descrieri condensate:

-                        mai mult retras, izolat, nu se intereseaza de problemele colectivului;

-                        se sustrage de la munci sociale, lucreaza numai din obligatie;

-                        face strictul necesar, dar fara vreo initiativa;

-                        se integreaza in colectiv, este bun executant, dar fara opinie proprie;

-                        autoritar, bun organizator si animator al colectivului.

Pe baza observatiei zilnice, dirigintele clasei alege una din alternativele oferite drept apreciere globala
a atitudinii elevului fata de colectiv. In interpretarea acestei atitudini este necesar ca dirigintele sa
discearna ce tine de firea elevului (extravertita sau introvertita) in relatiile sale cu colectivul si ce tine
de caracterul sau.

(2) Atitudinea fata de munca

Trasaturile pozitive de caracter care se manifesta in atitudinea fata de munca sunt: sarguinta, harnicia,
constiinciozitatea, punctualitatea, entuziasmul, spiritul de initiativa, exigenta fata de sine si fata de altii,
grija fata de calitatea muncii, spiritul de intrajutorare etc. Dintre trasaturile negative amintim: lenea,
neglijenta, apatia, rutina, dezorganizarea, nereceptivitatea fata de nou etc.
In formarea atitudinii fata de munca si a trasaturilor pozitive de caracter exprimate in activitatea de
invatare sau de munca sunt hotaratoare actiunile formative ale familiei si colectivelor in care individul isi
desfasoara activitatea.

(3) Atitudinea fata de propria persoana

Procesul formarii atitudinii fata de propria persoana trebuie privit in stransa relatie cu procesul formarii
imaginii de sine. Omul ajunge la autocunoastere si la cristalizarea atitudinilor fata de propria persoana
raportandu-se la ceilalti oameni, comparandu-se necontenit cu altii. Imaginea de sine si atitudinea fata
de propria persoana sunt influentate de dinamica succeselor si insucceselor proprii si de atitudinile
celorlalti fata de individ, dar – la randul lor – acestea influenteaza atitudinea fata de alti oameni.

            Trasaturile pozitive de caracter care se exprima prin atitudinea omului fata de sine insusi se
formeaza pe baza unor relatii interpersonale adecvate, tonice. Modestia, sentimentul demnitatii
personale, spiritul autocritic, curajul, optimismul, stapanirea de sine etc. sunt cateva dintre aceste
trasaturi pozitive de caracter. Reversul negativ al acestor trasaturi il constituie: ingamfarea, aroganta,
autoaprecierea neocritica, timiditatea si sentimentul inferioritatii personale, pesimismul etc. Aceste
trasaturi negative de caracter sunt efectul educatiei gresite, de cele mai multe ori in familie. Prezenta
lor creeaza dificultati in adaptarea si integrarea sociala a persoanei, duce la incordarea relatiilor
interpersonale, astfel incat apare clar necesitatea prevenirii instalarii lor, sau inlaturarea acestora in
timp. Trasaturile pozitive se formeaza sub influenta factorilor educationali, in procesul desfasurarii unor
activitati, a savarsirii unor fapte de conduita care solicita trasaturile pozitive de caracter.

3.2. Trasaturile de caracter derivate din vointa omului

            In afara de trasaturile de caracter rezultate din orientarea persoanei, in structura caracterului
intra si diferite trasaturi de natura volitiva, care se manifesta prin atitudinea activa a omului fata de
obstacolele care se ivesc in calea realizarii scopurilor propuse. Intrucat in structura caracterului vointa
joaca un rol foarte important, unele dintre trasaturile vointei pot fi considerate si ca trasaturi de
caracter. Vointa imprima caracterului asemenea trasaturi cum ar fi: energia, fermitatea si gradul de
organizare.

            Ca trasatura de caracter, energia se exprima in hotararea, spiritul de initiativa si curajul cu care
omul actioneaza pentru realizarea scopurilor fixare. Fermitatea caracterului exprima taria vointei si
perseverenta cu care lupta omul pentru realizarea scopurilor, fara a ceda in fata dificultatilor si fara a se
abate de la activitatea inceputa. O alta trasatura volitiva de caracter o reprezinta gradul de organizare,
exprimat prin stapanirea de sine, spiritul de disciplina si increderea in sine.

            Energia, fermitatea si gradul de organizare a caracterului manifestate la cote inalte stau la baza
unui tip de caracter ferm, iar insuficienta dezvoltare a acestor trasaturi volitive duc la constituirea unui
tip de caracter slab, labil. Atitudinile si trasaturile pozitive de caracter se formeaza de multe ori in lupta
cu cele negative.
71.TIPURILE DE ACCENTUARE A TRASATURILOR DE CARACTER.

Tipul sangvinic
Trăsături pozitive: optimism, sociabilitate, curaj, veselie, bună dispoziție, reactivitate accentuată,
caracter deschis, impresionabilitate, sensibilitate, adaptabilitate, amabilitate, rapiditatea reacțiilor,
capacitatea de a se angaja ușor în activitate, bogăția expresiei, capacitatea de a se deschide,
activism, energie etc.
Trăsături negative: atitudinii ușuratice, lipsă de probleme, mulțumire de sine, slăbiciunea și
instabilitatea sentimentelor, platitudinea trăirilor, fluctuația și inegalitatea trăirilor, influențabilitate,
ușor de deviat de la o hotărâre, nestatornicie, expresivitate exagerată, superficialitate, lipsă de
concentrare, lipsă de aprofundare, neponderat, vorbăreț, guraliv etc.

Tipul melancolic
Trăsături pozitive: seriozitate, simțul datoriei și al responsabilității, procese afective intense și
durabile, profunzimea sentimentelor, sensibilitate, interiorizare, dependență, supunere,
autenticitate, sârguință, perseverență, conștiinciozitate etc.
Trăsături negative: neîncredere, pesimism, înclinația de a fi nesociabil, predispoziție pentru
anxietate, înclinare de a fi retras, nesiguranță, tristețe, sentimentul inferiorității, adaptabilitate și
mobilitate mai redusă, reactivitate mai slabă.

Tipul coleric
Trăsături pozitive: reactivitate accentuată, procese afective intense, bogăția și intensitatea
reacțiilor, plăcerea de a depune rezistență, de a înfrunta greutăți, trăsături volitive accentuate,
înclinație de a fi pasionat.
Trăsături negative: excitabilitate, iritabilitate, agresivitate, nemulțumire, furie, îndârjire, inegalitatea
trăirilor, înclinația de a fi părtinitor, nerăbdător, tendința de dominare, încăpățânare, tendința de a
se opune

Tipul flegmatic
Trăsături pozitive: echilibrare, tendința de a fi mulțumit, calm, prietenos, sânge rece, bună
dispoziție, toleranță, răbdare, a fi de încredere, perseverență, trăsături volitive accentuate,
atașament, înclinație de a fi cugetat
Trăsături negative: reactivitate redusă, procese afective mai slabe și mai sărăcăcioase,
adaptabilitate mai scăzută la situații variabile, înclinație de a fi calculat (uneori peste măsură), fără
pasiuni, monotonie, tendință de stereotipizare, pedanterie, comoditate etc.

„Pavlov a corelat cele patru tipuri generale de sistem nervos cu cele patru tipuri temperamentale
clasice, considerând că tipul puternic echilibrat mobil ar corela cu sangvinicul, cel puternic
echilibrat inert cu flegmaticul, cel puternic neechilibrat cu colericul, iar cel slab cu melancolicul.” 
72. CARACTERIZAREA GENERALA A PROCESELOR SI STARILOR AFECTIVE.

Afectivitatea- este tensiunea intregului organism cu efecte de atractie sau respingere,cautare

sau evitare.
- Rezonanta lumii in subiect si vibratia subiectului in lumea sa.
- Este o component fundamentala a psihicului uman,la fel de prezenta in
comportamentul si activitatea noastra cotidiana ca si cognitia.

Procese affective- procesele psihice care reflecta relatiile dintre subiect si obiect sub forma de
trairi.

Polaritatea proceselor affective consta in tendinta acestora de-a gravita fie in jurul polului
pozitiv, fie in jurul celui negativ, si aparate ca urmare a satisfacerii sau nesatisfacerii
differentiate a trebuintelor,aspiratiilor.
De obicei,procesele affective sunt cuplate 2 cite 2 in perechi cu elemente contrare: bucurie-
tristete, simpatie-antipatie, entuziasm-deprimare.
Polaritatea se exprima in caracterul placut si neplacut al starilor affective.Intensitatea
proceselor affective indica forta,taria,profunzimea de care dispune la momentul dat trairea
afectiva.
Durata proceselor affective consta in intinderea,persistenta in timp a acestora,indifferent daca
persoana sau obiectul care le-au provocat sunt sau nu prezente.

Mobilitatea proceselor affective exprima fie trecerea rapida in interiorul aceleasi trairi
emotionale de la o faza la alta,fie trecerea de la o stare afectiva la alta.
 73.FORMELE STARILOR AFECTIVE.

Procesele affective sunt deopotriva ,,traire si comunicare’’adica ansamblul de stari interne si

actiune continua de manifestari externe,fapt ce duce la citeva criteria complexe de clasificare a
lor:
a) Dupa proprietatile de care dispun: intensitate, durata,timp,mobilitate,expresivitate
b) Dupa gradul de constientizare: in direct raport cu constiinta ori complet in afara
controlului.
c) Dupa nivelul calitativ al formelor motivationale ce genereaza
trebuintele,nevoile,idealurile.
Procesele affective se regasesc sub 3 forme de manifestare:
1. Primare
2. Complexe
3. Superioare
1. Procesele affective primare- caracter elementar,spontan,lipsit de organizare
cognitive.Sub aceasta categorie gasim urmatoarele forme:
a) Tonul afectiv al proceselor cognitive-reactii emotionale la diferiti
stimuli(ginduri,amintiri,culori) ce pot fi placute sau neplacute.
b) Trairile affective de provinienta organica- rezultatul bunei sau
proastei functionari organice,interne,m/ales in cazul bolilor.
c) Afectele ca stari affective simple,primitive si impulsive-puternice si
ft intense,violente de scurta durata ,cu aparitie brusca si
desfasurare impetuoasa(groaza,frica,spaima)
2. Procesele affective complexe- grad mare de constientizare si intelectualizare.
Emotiile curente- forme affective de scurta durata,active,intense cu orientare
catre un obiect sau persoana,pot fi tumultuoase sau calme,variate si diferentiale prin
comparatie cu afectele,manifestindu-se nuantat si rafinat dupa conveniente
socioculturale(bucurie,dezamagire,speranta,placere)
Emotiile superioare-sunt legate de activitati desfasurate si presupun
evaluari,acordari de semnificatii valorice.daca coincid cu situatiile de viata,atunci se
sedimenteaza si formeaza stari emotionale concordante,daca insa apar conflicte intre
asteptari si starile de fapt,se poate produce ,,socul emotional’’.
Dispozitiile affective-stari difuze cu intensitate variabila si durabilitate
relativa,individul nu-si da seama intotdeauna de cauza dispozitiei.Repetarea dispozitiilor
affective duce la formarea de caractere(firile inchise taciturne,anxioase sau cele
vesele,deschise).

Procesele affective superioare- definite de o mare restructurare valorica situate la nivel de

personalitate.
 74. PSIHOLOGIA EMOTIILOR.

Conceptul de afectivitate,in psih generala,a fost multa vreme greu de definit. Tetsus-acum 2
secole-preciza ca psihicul uman se compune din intellect,vointa si sentimente.Datorita
cercetarilor psihologice contemporane,afectivitatea a dobindit statut de aspect fundamental al
personalitatii de componenta bazala,infrastructurala a psihicului, deoarece prin afectivitate
oamenii se diferentiaza de roboti,calculatoare.
In acceptiunea lui Anohin afectivitatea are o functie extrem de importanta,ea permite o reglare
prompta si eficace a comportamentului,indeplinind rolul de acceptor al situatiei.
P.P.Neveanu a sustinut ideea ca afectivitatea este o vibratie,concomitant organica, psihica si
comportamentala,ea fiind tensiunea intregului organism cu efecte de atragere si
respingere,cautare sau evitare.
Prin notiunea de afectivitate se desemneaza ansamblul de reactii emotionale spontane,prin
elemente marcate prin constiinta si pasiuni generate de anumite atitudini,
necesitati,trebuinte,interese pe care omul le traieste intrind in contact cu ambianta naturala si
sociala.
Emotiile- sunt reactii la evenimentele semnificative pt persoane,incluzind reactiile
fiziologice, comportamentale,cognitive si experientele subiective de placere sau neplacere.
- Pot fi definite drept stari psihologice compuse din ginduri si trairi
subiective,modificari fiziologice, comportamente,expresii si predispozitii de-a
actiona. Combinatia precise al acestor elemente difera de la o emotie la alta,o
emotie putind fi insotita sau nu de comportamente vizibile.Acest complex de stari si
comportamente este declansat de un eveniment fie trait nemijlocit,fie doar
reamintit. (Manstead).
75. SENTIMENTELE SI PASIUNILE.

Procesele affective superioare=definite de o mare restructurare valorica situata la nivel de

personalitate.
Sentimentele-trairi affective de lunga durata, intense,relativ stabile si specific
umane.Avind un grad mare de stabilitate si generalitate,iau forma atitudinilor pozitive ce se
pastreaza ft mult timp,uneori toata viata.
Din stabilitatea lor se poate deduce conduit individului.Sentimentele se nasc din emotii,insa nu
trebuie reduse la acestea,caci ele sunt emotii repetate, oscilante. Sentimentele include
elemente de ordin intellectual,motivational,voluntary si caracterizeaza omul ca personalitate (ex:
gelozie,ura,dragoste,admiratie,indoiala). Sentimentele pot fi clasificate in functie de procesul
formarii in 2 faze: a) cristalizare
B)maturizare
c) decristalizare
sentimentele dupa emotii se pot clasifica in:
a) Sentimente intelectuale
b) Sentimente estetice
c) Sentimente morale
Mai pot fi adaugate si sentimentele psihosociale(vanitate, incredere,simpatie),
sentimentul propriei persoane(de inferioritate,superioare).
Pasiunile- sentimente cu orientare,intensitate,grad de stabilitate si generalizare ft
mare,antrenind intreaga personalitate. Pot fi pasiuni nobile,cu orientare
pozitiva,sociala spre adevar sau pot fi pasiuni negative,patimi si vicii ce consuma si
irosesc individual punind stapinire pe personalitate,dominind-o,deviind
comportamentul.