CONDUITA ÎN URGENȚE MEDICO-CHIRURGICALE, SITUAȚII DE CRIZĂ ȘI DE DEZASTRE

MODULUL 38
SEMIOLOGIA ÎN URGENȚE MEDICO-CHIRURGICALE
MODIFICĂRI DE COMPORTAMENT SI MODIFICARI ALE FUNCȚIILOR VITALE ÎN
URGENȚE MEDICO-CHIRURGICALE
1.1. Modificări de comportament
Comportamentul reprezinta ansamblul reacțiilor adaptative, raportate la factorii
de mediu sau totalitatea modalităților în care o persoană acționează/reacționează în
anumite împrejurări.
Tulburările de comportament sunt forme de dezechilibru psihic, ce implică
tulburări emoțional-volitive ce determină devieri de conduită față de la normele stării de
sănătate și de normele morale.
Persoana cu tulburare de comportament se deosebește de persoana normală prin:
- conduită oscilantă
- agresivitate
- iritabilitate
- tendințe necontrolate și necenzurate
- lipsa stăpânirii de sine
- neevidențierea autocontrolului
- manifestări perturbatoare: mânie, negativism, minciună etc,
- alterarea relaționării cu persoanele din anturaj
- perturbarea reacțiilor de apărare
- modificarea imaginii de sine
1.2. Modificări ale funcțiilor vitale
1.2.1. Respiraţia
Este funcţia care realizează schimbul de gaze (oxigen şi dioxid de carbon) la
nivelul plămânilor şi a celulelor organismului. Pentru a evalua calitatea respiraţiei,
trebuie monitorizate frecvenţa, ritmul şi profunzimea acesteia. In inspir aerul pătrunde în
plămâni prin căile respiratorii cu ajutorul contracţiei muschilor inspiratori (m. cutiei
toracice + diafragm) care maresc diametrele cutiei toracice si scad presiunea in caile
respiratorii.
Apoi muschii respiratori se relaxaza, diametrele cutiei toracice revin la normal,
presiunea in caile respiratorii creste si cea mai mare parte a aerului din plamani se
elimina - procesul expiratiei.
Inspir = act activ, aerul pătrunde în plămâni prin căile respiratorii cu ajutorul
contracţiei muschilor inspiratori;

1
 CONDUITA ÎN URGENȚE MEDICO-CHIRURGICALE, SITUAȚII DE CRIZĂ ȘI DE DEZASTRE
MODULUL 38
Expir = act pasiv, muschii respiratori se relaxaza, diametrele cutiei toracice
revin la normal, presiunea in caile respiratorii creste si cea mai mare parte a
aerului din plamani se elimina.
Inspiraţia şi expiraţia se repetă în ritm de 14 - 18/minut în funcţie de nevoile
organismului insa variază în funcţie de vârstă şi sex ( mai accelerată la copii şi la
femei).
Valori normale ale frecvenţei respiratorii:
o Nou-nascuţi = 40/min
o Copii = 20 - 30/min
o Adulţi = 14 - 18/min
Cresterea frecventei este definita ca polipnee (sau tahipnee) iar scaderea
acesteia bradipnee.
Dificultatea in respiratie se numeste dispnee, iar lipsa respiratiei se numeste
apnee

Cauze de dispnee
Cauzele dificultății în respirație sunt legate fie de căile respiratorii și plămâni
(dispnee de natură pulmonară), fie de aparatul cardiovascular (dispnee de natură
cardiaca) fie de alte aparate si sisteme (dispnee extrapulmonară).  
In boli ale aparatului respirator dispneea poate fi:
Dispneea obstructivă apare în:
● obstrucția căilor respiratorii superioare (stenoze laringiene și traheale);
● obstrucția căilor respiratorii inferioare (bronhospasm, edem al mucoasei,
hipersecretie de mucus din astmul bronsic).
Stenozele căilor respiratorii superioare determină dispnee bradipneică,
predominant inspiratorie, si antrenează și mușchii inspiratori accesorii. Acest tip de
dispnee este zgomotos, cu cornaj în timpul inspirului și stridor în timpul expirului, din
cauza micșorării calibrului conductului laringo-traheal.
● Stenoza căilor respiratorii superioare este realizata in edemul glotic (infecțios sau
alergic), laringită, tumori intratraheale (obstrucție) sau mediastinale (compresie).
● Stenoza căilor respiratorii inferioare determină dispnee bradipneică, predominant
expiratorie cu wheezing (zgomot suierator aparut in expir).
Dispneea restrictivă apare în afectiuni care impiedica expansionarea cutiei
toracice in inspir:
2
 CONDUITA ÎN URGENȚE MEDICO-CHIRURGICALE, SITUAȚII DE CRIZĂ ȘI DE DEZASTRE
MODULUL 38
● afecțiuni care duc la scăderea elasticității pulmonare (emfizem pulmonar,
pneumoconioze);
● afecțiuni în care respiratia este deficitară din cauza scăderii forței de contracție a
mușchilor inspiratori (miastenia gravis, pareză de nerv frenic);
● boli respiratorii acute și cronice (pneumonie, tuberculoză, bronhopneumonie)
cand
sunt limitate mișcările respiratorii (din cauza junghiului toracic);
● atelectazii;
● revărsate pleurale (pleurezie, hemotorax) - intensitatea dispneei depinde de
cantitatea revărsatului;
● afecțiuni ale cutiei toracice (deformări, fracturi costale, paralizii sau hernii
diafragmatice).
● obezitate morbida.
Tipuri de dispnee
Dispneea de efort apare sau se accentuează în timpul activităților care
presupun efort fizic intens.
Dispneea de repaus este resimțită și în timpul repausului.
Dispneea de decubit este resimțită numai în poziția culcat.
Ortopneea este situația în care bolnavul trebuie să adopte poziția șezând pentru
a putea ameliora respiratia. Apare în boli cardiace sau pulmonare.
Trepopneea reprezintă imposibilitatea de a menține decubitul lateral din cauza
dispneei. Apare în pleurezii masive.
Platipneea defineste apariția dispneei în poziție ortostatică si ameliorarea ei în
decubit. Apare în sindromul hepato-pulmonar.
Sindromul hepato-pulmonar este o complicație a cirozei hepatice și este definit prin triada:
- afectare hepaticã cu (sau fără) hipertensiune portalã;
- prezența anomaliilor vasculare pulmonare, respectiv a dilatațiilor vasculare intrapulmonare;
- perturbarea schimburilor de gaze.
Tahipneea reprezintă mișcările respiratorii de frecvență mare și amplitudine mică.
Este o respirație rapidă și superficială, cu eficacitate redusă. Apare în urma unor
afecțiuni care evoluează cu insuficiență respiratorie și cu tulburari de hematoză.
Hiperpneea reprezintă creșterea amplitudinii respiratorii. Are o durată scurtă,
apărând în urma efortului fizic, emoțiilor, excitației nervoase.  

3
 CONDUITA ÎN URGENȚE MEDICO-CHIRURGICALE, SITUAȚII DE CRIZĂ ȘI DE DEZASTRE
MODULUL 38
Bradipneea reprezintă scăderea frecvenței respiratorii, cu amplitudine variabilă.
Poate fi fiziologică ( subiecti antrenati, sportive) sau patologică, cea din urmă fiind de
două tipuri:
● cu inspir prelungit (obstrucție);
● cu expir prelungit (astm bronșic, emfizem).
Respirația neregulată:
● respirația Biot - respirație întreruptă periodic de perioade de apnee de 15-20 sec;
apare în septicemie, meningită;
● respirația Cheyne Stokes - crestere gradual in frecventa si volum a cu apnee de
15-20 sec. intre cicluri; apare în ateroscleroză cerebrală, hemoragie
cerebrală, hipertensiune intracraniană;
● respirația Kussmaul - inspir si expir profund si zgomotos separate de pauze
egale de apnee (respiratia in 4 timpi); apare în acidoza diabetică. 
1.2.2.Pulsul
Poate fi perceput pe orice arteră accesibilă palpării, care poate fi comprimată pe
un plan osos: carotidă, radială, temporală, femurală, brahială, poplitee, tibială
posterioră, pedioasă.
Frecventa si ritmul pulsului
Ritmul cardiac este reglat prin 2 sisteme:
1. sistemul extracardiac → SNV simpatic;
→ SNV parasimpatic.
2. sistemul intracardiac
a. nodulul sinusal – produce stimuli cu frecvența 60-80/min conferind ritmul
sinusal;
b. nodulul AV - produce stimuli cu frecvența 40/min conferind ritmul nodal;
c. fasciculul Hiss - produce stimuli cu frecvența 25/min conferind ritmul
idioventricular.
Valori normale:
Conform Institutului National al Inimii din NY, ritmul cardiac mediu de repaus
este:
● pentru adulți și copii mai mari de 10 ani: 60-100 bătăi/minut;
● pentru atleți și persoane foarte active: 40-60 bătăi/minut.
Pe grupe de varsta valorile medii sunt:
● n.n. 130 -140 p/m;

4
 CONDUITA ÎN URGENȚE MEDICO-CHIRURGICALE, SITUAȚII DE CRIZĂ ȘI DE DEZASTRE
MODULUL 38
● copil mic 100 -120 p/m;
● la 10 ani 90 -100 p/m;
● adult 60 - 80 p/m;
● vârstnic > 80 - 90 p/m;
Creşterea frecvenţei peste valorile normale se numeşte tahicardie;
Tahicardia critica = frecventa cardiaca crescuta de la care umplerea diastolica
este dficitara si debitul cardiac scade (DC = volum sange/bataie x frecventa cardiaca
Scăderea frecvenţei sub valorile normale poartă numele de bradicardie.
Sunt descrise două mari categorii de tulburări ale ritmului cardiac:
A. Tulburările de ritm cardiac (disritmii, aritmii)
1. Aritmii atriale (supraventriculare):
a. tahicardia sinusală (frecvența inimii = 100 - 160 bătăi/min);
b. bradicardia sinusală (frecvența sub 60 bătăi/min);
c. extrasistole atriale (contracție cardiacă anormală ce survine prematur in cursul
ciclului cardiac. Sunt generate de impulsuri ectopice);
d. tahicardia paroxistică atrială (frecvența 150 - 220 bătăi/min, regulată)
e. flutterul atrial (frecvenţă atrială cuprinsă între 250 - 300/min cu o transmisie
ventriculară de 2:1 sau 3–4:1 printr-un bloc atrio-ventricular de diferite grade)
f. fibrilația atrială: depolarizare fragmentată, anarhică a miocardului atrial ceea ce
determină contracții vermiculare cu o frecvenţă de 400 - 600/min și pierderea funcției
mecanice.
2. Aritmii ventriculare
a. extrasistole ventriculare (depolarizări ectopice premature cu punct de plecare
ventricular);
b. tahicardia paroxistică ventriculară (generată de impulsuri de origine
ventriculară, caracterizată prin frecvența ventriculară rapidă, relativ regulată și fixă,
cu debut și sfârsit brusc);
c. flutter ventricular (tahicardie ventriculară rapidă cu frecvență 180 - 250/min).
d. fibrilația ventriculară ( ritm ventricular haotic, prin lipsa unei activităţi electrice
organizate, tradusă în plan clinic prin colaps hemodinamic şi deces în 3 - 5 miute de la
debutul aritmiei în absenţa tratamentului);
B. Tulburări de conducere
Blocul atrio - ventricular este o disritmie caracterizată prin întârzierea sau
înteruperea întermitentă sau permanentă a conducerii stimulului de la atrii la ventriculi.

5
 CONDUITA ÎN URGENȚE MEDICO-CHIRURGICALE, SITUAȚII DE CRIZĂ ȘI DE DEZASTRE
MODULUL 38
Este tulburare de conducere relativ frecventă.

Tipuri
a. blocul A-V gradul I (incomplet), constă în:
- întârzierea conducerii atrio-ventriculare, dar toate impulsurile trec spre
ventriculi;
- clinic → asimptomatic;
- ECG → prelungirea intervalului P-R.
b. blocul A-V gradul II, constă în:
- numai 1 din 2,3,4 stimului ajunge în ventriculi;
- ritmul cardiac este lent (35 - 40/min.);
- simptomele funcţionale lipsesc. Când este instabil, în perioada de trecere
către blocul complet pot apărea ameţeli sau sincope.
c. blocul A-V gradul III (complet) constă în:
- întreruperea totală a transmiterii stimulilor de la atrii la ventricule → atriile se
contractă cu ritm sinuzal și ventriculele cu ritm nodal (30 - 40b/min);
- forma cea mai gravă deși simptomele subiective lipsesc;
- clinic printr-o frecvenţă joasă, de aproximativ 30 bat./min., care nu se modifică
la efort, febră sau injectarea de Atropină;
- oprirea inimii (sindrom Adams-Stokes) poate să apară:
a. fie în perioada de trecere de la blocul A-V de gradul al II-lea →bloc complet;
b. fie datorită ritmului prea lent al blocului total;
c. fie prin creşterea exagerată a tonusului vagal;
d. fie la trecerea de la ritm sinuzal la bloc total.
Alti factori care influienteaza frecventa pulsului:
● Temperatura aerului - când temperatura și umiditatea sunt ridicate, inima
pompează mai mult sânge, astfel că pulsul poate crește, dar de obicei nu cu mai mult
de 10 bătăi/minut;
● Poziția corpului - uneori, după modificarea poziției din șezând în picioare sau
invers se poate modifica pulsul în primele 15-20 secunde, dar după câteva minute se
echilibrează și revine la normal;
● Emoțiile -  stresul, anxietatea, teama sau stările exagerate de tristețe sau
bucurie pot duce la accelerarea pulsului;

6
 CONDUITA ÎN URGENȚE MEDICO-CHIRURGICALE, SITUAȚII DE CRIZĂ ȘI DE DEZASTRE
MODULUL 38
● Dimensiunea corpului - obezitatea excesivă poate duce la creșterea valorii
pulsului, dar fără a depăși 100 bătăi/minut;
● Medicația - medicamentele care blochează adrenalina (beta-blocante) tind să
reducă pulsul, în timp ce alte medicamente îl pot crește.

Amplitudinea pulsului
- puls cu amplitudine mica, filiform este specific afectiunilor care se insotesc de
umplere diastolica deficitara ( tahicardii severe, SDA);
- puls cu amplitudine crescuta este specific afectiunilor care se insotesc de
umplere diastolica buna (persoane antrenate, insuficienta aortica).
Celeritatea pulsului = viteza cu care apare si dispare unda pulsatila
- puls saltaret (crestere rapida a pulsatiei urmata de o cadere brusca) in IA;
- puls tard (crestere lenta a pulsatiei cadere lenta) in SA;

1.2.3.Temperatura
Scopul măsurării temperaturii este evaluarea funcţiei de termoreglare şi
termogeneză.
Valori normale:
● n.n. şi copil mic 36,1-37,8 ºC
● adult 36-37 ºC în axilă
● vârstnic 35-36 ºC
Hipertermia - temperatură mai mare de 37⁰C După gradul de hipertermie
măsurată, reacţia febrilă se împarte în:
∙ Temperatură normală 36-37⁰C
∙ Subfebrilitate 37-38⁰C
∙ Febră moderată 38-39⁰C ∙ Febră ridicată 39-41⁰C
∙ Hiperpirexie peste 41⁰C
Febra prezintă în mod obişnuit oscilaţii zilnice, dimineaţa fiind mai joasă, iar
seara mai ridicată.
Hipotermia – scăderea temperaturii centrale sub 35⁰C Categoriile de persoane
cu risc la hipotermie sunt: bătrânii, copiii mici, traumatizaţii, alcoolicii, drogaţii, înecaţii.
Temperatura corpului scade mai repede în apă decât în aer.

7
 CONDUITA ÎN URGENȚE MEDICO-CHIRURGICALE, SITUAȚII DE CRIZĂ ȘI DE DEZASTRE
MODULUL 38
În funcţie de severitatea hipotermiei semnele pot fi: puls filiform, bradicardie, TA
scăzută sau nemăsurabilă, nivel de conştianţă alterat. În funcţie de temperatura
măsurată, hipotermia poate fi:
∙ Uşoară 32-35⁰C
∙ Medie 30-32⁰C
∙ Severă sub 30⁰C
Temperatura se poate determina din axilă, plică inghinală, cavitate bucală,
cavitate vaginală şi rectal.
Tipuri de febra
● Febra continua este o febra ridicata in care diferenta dintre temperatura
matinala
si cea vesperala timp de mai multe zile nu depaseste 1 grad C. Apare
în pneumonia pneumococică, febră tifoidă.
● Febra intermitenta - diferenta de cateva grade intre valorile inregistrate
dimineata
si seara in perioada de stare a bolii, cele mai mici valori scazand sub 37⁰C. Apare
în septicemie și endocardită bacteriană.
● Febra remitenta - diferenta de cateva grade intre valorile inregistrate dimineata
si seara,in perioada de stare a bolii,cele mai mici valori nu scad sub 37⁰C
(septicemii,supuratii pulmonare)
● Febra recurenta - perioade febrile de 4 - 6 zile ce alterneaza cu perioade de
afebrilitate de 4 - 6zile, trecerile facandu-se brusc. Apare în tuberculoză, boala Lyme,
infecții fungice, malarie.
● Febra ondulanta - perioade febrile ce alterneaza cu perioade afebrile,trecerea
facandu-se lent;
● Febra de tip invers este febra in care temperatura matinala este mai ridicata
decat cea vesperala. Apare in tuberculoza pulmonara grava, supuratii si inflamatii
profunde.
Manifestările fiziopatologice ce survin în timpul febrei pot fi împărțite în 4
perioade succesive:
● prima perioadă sau perioada prodromala de latență durează până la
creșterea minimă a temperaturii; sunt prezente anumite simptome nespecifice
precum cefaleea, oboseala, mialgii sau artralgii;

8
 CONDUITA ÎN URGENȚE MEDICO-CHIRURGICALE, SITUAȚII DE CRIZĂ ȘI DE DEZASTRE
MODULUL 38
● a doua perioadă sau perioada de instalare a frisonului termic este perioada
în care apare senzația generală de frig, deși temperatura corpului crește; se produce
vasoconstricție și excitarea receptorilor de frig, iar senzația generală de frig se
suprapune cu introducerea pirogenului în circulație;
● a treia perioadă sau perioada de stare corespunde perioadei febrile propriu-
zisă; are loc vasodilatația, iar pielea devine roșie și caldă; aceasta este perioada de
stabilire a noului nivel termogenetic.
● a patra perioadă sau perioada de declin se caracterizează prin debutul
transpirației cu ajutorul căreia se pierde căldură; predomină procesul de termoliză;
Există manifestări clinice comune precum anorexie, mialgii, artralgii, astenie.
Acestora li se poate adăuga:
● dezechilibrul hidroelectrolitic prin transpirații în perioada de declin;
● scădere ponderală prin hipercatabolism și anorexie;
● scăderea secrețiile digestive;
● acidoză metabolică;
● imunodepresie la temperaturi foarte mari;
● apariția edemului cerebral prin vasodilatație și hipoxie urmată de cefalee;
● creșterea frecvenței cardiace cu 15 bătăi la creșterea temperaturii cu 1°C;
● apariția extrasistolelor;
● creșterea debitului cardiac.
1.2.4.Tensiunea arterială
Tensiunea arterială este presiunea exercitată de sângele circulant asupra
peretelui arterial. Presiunea maximă are loc în timpul sistolei, iar presiunea minimă are
loc în timpul diastolei.
Valorile TA sunt variabile în funcţie de tonusul neurovegetativ, starea glandelor
endocrine, starea vaselor sanguine, volumul sângelui circulant şi vâscozitatea sângelui.
TA variază în funcţie de vîrstă, sex, ora din timpul zilei şi gradul de activitate.
Valori normale:
● Adulti: 115-140 / 70-90 mmHg
● Copii: 91-110 / 60-65 mmHg
● Nou-născuţi: 65-80 / 40-50 mm Hg
Valori normale poartă numele de normotensiune.
Valori peste cele normale poartă numele de hipertensiune.

9
 CONDUITA ÎN URGENȚE MEDICO-CHIRURGICALE, SITUAȚII DE CRIZĂ ȘI DE DEZASTRE
MODULUL 38
Valori sub cele normale poartă numele de hipotensiune. Pentru a măsura
tensiunea arterială e necesar un stetoscop şi un tensiometru.
TA se poate măsura la un pacient care este în poziţie şezândă, culcat sau care
se află în ortostatism, cu condiţia ca membrul la care se măsoară TA să fie poziţionat la
nivelui inimii.
1.2.5.Aspectul tegumentelor
Culoarea normală a tegumentelor diferă în funcţie de rasă şi expunerea la soare.
Se observă paloarea, eritemul, cianoza şi icterul. La persoanele mai închise la
culoare, pigmentaţia normală poate masca schimbările de culoare ale tegumentelor.
Cele mai bune locuri pentru observarea culorii sunt: mucoasa bucală, conjunctiva
palpebrală şi sclera. Se mai observă şi dacă tegumentele sunt reci sau calde, umede
sau uscate, dacă prezintă edeme, echimoze, escoriaţii sau alte leziuni.
1.2.6. Reacţia pupilară
În mod normal pupilele au o formă rotundă şi sunt egale.
La adulţi în poziţie de repaus au un diametru de 3 - 5 mm.
Pupilele pot fi:
● normale
● miotice - mai mici decât mărimea normal; Apare ca reflex de adaptare a
analizatorului vizual la lumina puternică sau sub influența unor substanțe chimice
(morfina, acetilcolina).
● midriatice - mai mari decât mărimea normal; Poate să apară ca un răspuns
pupilar fiziologic, dar de cele mai multe ori este patologică.
Printre substanțele care produc midriază se numără anticolinergicele
(atropină, hiosciamină sau scopolamină).
● anizocoria defineşte inegalitate pupilelor.

10