ASPIRAŢIA GASTRICĂ

Definiţie: introducerea unei sonde din cauciuc sau plastic siliconat

printr-una din nări până în stomac (aspiraţie nazogastrică, cel mai
frecvent utilizată, deşi este posibil de efectuat şi aspiraţie orogastrică).
Obiective:
- evacuare a lichidului de stază gastrică, în ocluziile digestive
înalte sau joase, funcţionale sau mecanice, cu calmare a distensiei
abdominale;
- menţinere a decompresiei gastrice în perioada ileusului dinamic
postoperator, cu evitare a vărsăturilor şi a apariţiei pneumoniei de
aspiraţie (sindrom Mendelson);
- protejare a anstomozelor digestive în perioada postoperatorie la
bolnavii cu intervenţii pe tubul digestiv;
- controlul sângerărilor digestive înalte, cu îndepărtare a sângelui
din stomac şi executare de gesturi terapeutice: spălare cu lichide reci
(cooling) sau gheaţă (freezing), administrare locală de soluţii
hemostatice (adrenostazin);
- punere în repaus a pancreasului în pancreatita acută;
- realizare a spălăturii gastrice în intoxicaţii;
- alimentare a bolnavului în caz de stenoze supragastrice (tumori
esofagiene inoperabile etc.), până la construirea unei gastrostome
etc..
Materiale necesare:
1. Tub de aspiraţie nazogastrică tip Faucher (lungime ~ 100-150
cm, grosime etalonată în French).
2. Seringă de 50 ml (Guyon).
3. Lubrefiant (glicerină, ulei de parafină etc.) pentru ungerea
tubului, în scopul mai uşoarei alunecări sub acţiunea forţei de
împingere.
4. Mănuşi chirurgicale, recipient de colectare, tub intermediar de
conectare.
5. Stetoscop
1
 Tehnică:
1. Poziţia optimă a bolnavului = poziţia semi-Fowler (decubit
dorsal cu capul ridicat la 30°): permite control vizual optim al pacientului
pe timpul introducerii sondei, previne refluxul conţinutului gastric, evită
sucţionarea mucoasei gastrice.
2. Apreciere a distanţei dintre arcada dentară şi cardie, prin
însumare a distanţei gură-tragus cu distanţa tragus-fornix.
3. Chestionare a pacientului cu privire la permeabilitatea foselor
nazale, eventuala prezenţă a unei deviaţii de sept, a patologiei
inflamatorii, traumatice sau tumorale cu localizare la acest nivel; de
principiu se preferă alegerea pentru introducere a fosei nazale cu flux
ventilator mai mic.
4. Introducere a sondei lubrefiate prin narina aleasă până în
rinofaringe, prin mişcări blânde de progresie şi răsucire care să permită
depăşirea şi să evite lezarea cornetelor nazale.
5. Se indică pacientului să indice momentul când sonda a depăşit
coanele nazale (sonda este percepută de pacient când ajunge în
rinofaringe).
6. Se continuă introducerea cu blândeţe a sondei, în timp ce
pacientul este instruit să înghită (se ajută deglutiţia prin injectare
fracţionată de apă, cu seringa, în gura pacientului); se monitorizează
eventualul eşec de introducere a sondei în esofag (vizualizare a sondei
în gură, depistare precoce a semnelor de sufocare).
7. Obişnuit, depăşirea cardiei se produce la o distanţă de 45 cm
de la arcada dentară; este momentul când pe sondă îşi face apariţie
lichidul de stază gastrică.
8. Efectuare de spălare-aspirare pe sondă, verificare cu
stetoscopul a poziţiei capătului distal al sondei nazogastrice.
9. Adaptare a sondei la vasul de colectare (eventual cu folosirea
unui tub intermediar).

2
 Incidente şi accidente:
- lipsă de cooperare din partea pacientului;
- lezare a mucoasei nazale, cu posibilă declanşare de sângerări
(epistaxis prin lezare a petei vasculare Kesselbach);
- imposibilitate de introducere a sondei în esofag, prin dispoziţie
anatomică particulară a orofaringelui sau tulburări de deglutiţie ale
pacientului (sonda se adună „ghem” în gură);
- introducere accidentală a sondei în trahee, cu declanşare a
reflexului de tuse, asfixie.