Cum înţelegeţi citat?

Fiecare om este autorul

propriei sale sănătăţi sau
boli.
(Buddha)
Formulaţi corect definiţie
 Formulaţi corect definiţie
Işurie – reprezintă retenţie de urină, imposibilitate de
golire a vizicii urinare, necatînd la supraumplerea
vezicii cu urină.

Tulburările de motilitate intestinală - reprezintă

contracţiile anormale intestinale, precum spasmele şi
paralizia intestinală.

Işurie paradoxală - retenţie de urină cauzată de

incapacitatea detrusorului de a se contracta,
manifestată prin dilatarea, atonie şi supraumplerea
vizicii urinare.
 Formulaţi întrebări în raport cu subiectul

CINE?
UNDE?
DE CE?
CE?

CARE? Urgenţe CIND?

cardio-
respiratorii PENTRU
CU CE? CE?

CE FEL
CITE? CUM? DE?
 Formulaţi întrebări în raport cu subiectul

CINE?
UNDE?
DE CE?
CE?

CARE? Urgenţe CIND?

cerebro-
vasculare PENTRU
CU CE? CE?

CE FEL
CITE? CUM? DE?
CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ ŞI FARMACIE “RAISA PACALO”
CATEDRA DISCIPLINE TERAPEUTICE

MANAGEMENTUL INTEGRAT AL
PACIENŢILOR CU URGENŢE
RESPIRATORII, CARDIO-VASCULARE,
CEREBRO-VASCULARE

Profesor la disciplina Asistenţa medicală primară

cu Nursing comunitar şi îngrijiri la domiciliu
Rusica Liliana
 Obiectivele lecţiei
1. Managementul integrat al pacienţilor cu urgenţe cardio-
respiratorii: acces de astm bronşic, puseu hipertensiv, infarct
miocardic acut, edem pulmonar acut.

2. Asistenţa medicală de urgenţă în conformitate cu prevederile

Protocoalelor clinice standardizate pentru medicii de familie – Urgenţe
hipertensive la adult, Infarctul miocardic acut, Astmul bronşic la adult.

3. Managementul integrat al pacienţilor cu urgenţe celebro-vasculare -

accident vascular cerebral acut.
4. Asistenţa medicală de urgenţă în conformitate cu prevederile
Protocolului Clinic Naţional - Accidentul vascular cerebral ischemic.

5. Educaţia pentru sănătate a pacienţilor cu urgenţe cardio-respiratorii,

cerebro-vasculare.
Urgenţe cardio-respiratorii
• acces de astm bronşic
• puseu hipertensiv
• infarct miocardic acut
• edem pulmonar acut
Vizionarea filmelor ,,Funcţionarea inimii”
,,Funcţionarea plămînilor”
 Astmul bronşic
Este o boală inflamatorie
cronică a căilor aeriene, cu
implicarea a numeroase celule
(eozinofile, T-limfocite,
macrofage, mastocite, fibre
musculare netede, etc.) şi
mediatori, la persoane cu
susceptibilitate genetică,
care determină dezvoltarea
hiperreactivităţii bronşice la
stimuli variaţi, ce duce la
apariţia obstrucţiei şi limitării
debitului aerian.
 Informaţia epidemiologică
Astmul este una dintre cauzele principale ale
morbidităţii cronice şi mortalităţii din întreaga lume.
În Moldova prevalenţa AB este de 17,8 la 10000
locuitori, iar incidenţa 1,2 la 10000 locuitori.
Rata mortalităţii din cauza AB în Moldova e de 17
cazuri pe an.
Se estimează că în Republica Moldova ar fi peste
160 mii de astmatici (aproximativ 4,0% din
populaţie).
Factorii etiologici ai astmului bronşic

I. Predispozanţi: 1. Genetici
2. Atopici

II. Declanşatori (Factori trigger)

AL
ER
G
E
NI
 Alergeni
• praf de cameră
• alergeni de provenienţă animală şi penele
păsărilor (epidermali) - lînă, părul, saliva
şi secreţiile animalelor.
• fungii
• polenul unor plante
• veninul insectelor
• aditivi-alimentari
• medicamente
• poluanţi atmosferici
• infecţii respiratorii virale şi bacteriene
• factori climaterici şi meteorologici
• fumatul
• substanţe volatile
Patogenie
 Modificările patologice constau în:
• contracţia muşchilor netezi ai bronhiilor mici
(determinată de histamină, prostaglandine,
tromboxan şi bradikinină);

• edemul mucoasei bronşice (produs de mediatorii

menţionaţi mai sus);

• secreţia de mucus dens (indusă de histamină,

prostaglandine);

• inflamaţia mucoasei de pe urma citokinelor şi

factorilor imflamatori care ating şi activează
eozinofilele şi neutrofilele, provocînd degranularea
acestora;

• descuamarea celulelor epiteliale şi denudarea

căilor respiratorii
 Manifestările clinice
Se caracterizează prin crize de dispnee expiratorie,
separate de perioade de linişte.
Crizele de astm survin în legătură cu anumiţi factori
(praful, fumul, aerul rece, efortul fizic, emoţiile
etc.,) alteori în anumite condiţii (contactul
permanent cu acelaş alergen din încăpere, la locul
de muncă).
Criza de astm evoluzază în trei faze:
• de prodrom
• de dispnee
• de regresiune
 Faza de prodrom
(aura asmatică)
Poate exista sau lipsi.
Apare cu cîteva minute sau ore înainte de criza
asmatică şi se manifestă prin:
• tuse seacă,
• presiune retrosternală,
• rinoree,
• strănut,
• prurit nazal,
• nas înfundat,
• excitabilitate sau depresie psihică.
 Faza dispneică

se caracterizează printr-un acces de sufocare

de tip bradipnee expiratorie forţată, însoţit de
wheezing (dispnee cu expiraţie prelungită,
şuerătoare care se aude de la distanţă).

debutul crizei de astm este de obicei acut,

deseori brutal, apare mai frecvent noaptea,
spre dimineaţă. Bolnavul se trezeşte cu o
senzaţie de constricţie retrosternală, remarcă
o încordare a musculaturii toracice şi
abdominale.
 respiraţia este şuierătoare, zgomotoasă, se
aude la distanţă. Inspirul este scurt, iar
expirul – lent, de 2-3 ori mai prelungit decît
inspirul.

 bolnavul ocupă o poziţie forţată, şezînd pe

pat sau pe scaun şi sprijinindu-se pe mîni
sau stând în picoare şi sprijinindu-se de
prevazul jeamului, de masă sau de
balustrada balconului.
Auscultarea sunetului weezing
 Faza de regresiune
 La unii pacienţi accesul de astm se întrerupe mai rapid
(în special după administrarea beta- adrenomimeticilor)
şi fără complicaţii; la alţii – lent, timp de câteva ore sau
chiar zile după administrarea unui tratament complex.

 La sfîrşitul crizei apare o tusă chinuitoare, cu

expectoraţie mai abundentă, cu spută vîscoasă „perlată”,
care se elimină cu greu. Imediat după acces bolnavul
simpte o uşurare, dar este istovit. Apare o slăbiciune
generală, somnolenţă, sete, foame.

 În perioada de acalmie dintre accese, starea generală a

pacientului poate fi normală, cu exepţia cazurilor când
se păstrează semnele bronşitei cronice sau emfizemului
pulmonar.
 Starea de rău astmatic

- Criză de astm severă mai mult de 24 ore

- Dispnee expiratorie severă cu bradipnee
- Cord pulmonar acut
- Hipotensiune arterială
- Alterarea cunoştinţei → comă.
 Complicaţiile astmului bronşic:
Complicaţii în timpul accesului:

- pneumotoraxul spontan;
- atelectazia pulmonară;
- fracturarea coastelor.

Complicaţii, între accese:

- pneumoniile;
- bronşiectaziile;
- emfizemul pulmonar;
- cordul pulmonar cronic.
Tratamentul astmului bronşic
 Managementul stări de urgenţă conform
Protocolului Clinic Naţional la etapa
prespitalicească
Obligatoriu, în timpul accesului

1. Scoaterea pacientului sau aerisirea încăperii

2. Administrarea bronhodilatatoarelor cu o
acţiune de scurtă durată (Beta 2 agonişti cu
durată scurtă de acţiune (Salbutamol,
Berotec) – calea de administrare inhalatorie,1
puf de 3 ori în zi, Salmeterol (Serevent) – 2 ori
în zi

NB!!! Supradozarea lor poate duce la epuizarea

receptorilor β2, manifestată prin
bronhoconstricţie, tahicardie şi înrăutăţirea
stării pacientului
3.Corticosteroizi inhalatori, Beclometazon
(Becloforte) cîte 50-100mcg, Flixotide- 25-50
mcg, 3-4 ori în zi.
4. Aministrarea Eufilinei 2,4 % - 5 ml
intravenos lent sau în perfuzie.
5. Administrarea glucocorticosteroizilor
Hidrocortizon – 2-4 mg/ kg/zi (100mg);
Prednizolon – 30- 60 mg intravenos în bolus
lent sau în perfuzii.

In caz în care, urgenţa nu

este înlăturată sau se agravează starea
bolnavului, se solicită echipa de AMU (112)
 Hipertensiunea arterială

Prin tensiune
arterială se înţelege
presiunea exercitată
de sânge asupra
pereţilor arterelor –
vasele cu pereţi groşi
care transportă
sângele de la inimă
către periferie.
Presiunea din artere depinde de puterea cu care
inima pompează sângele si reflecta presiunea din
inimă, scăzând şi crescând în fiecare secundă,
odată cu bătăile inimii.
Ea depinde şi de starea vaselor de sânge, nu numai
de activitatea inimii.
Tensiunea arterială se măsoară în mmHg.
Este exprimată sub forma unei perechi de numere,
de exemplu 120 / 80 mm Hg.

Numărul mai mare (tensiune arterială sistolică) =

vârful presiunii

Numărul mic (tensiunea arterială diastolică) = cea mai

mică presiune măsurată în artere, înainte ca inima
să pompeze un nou val de sânge.
 Denumirea hipertensiunii arteriale:

● o tensiune arterială sistolică > 140 mm Hg

sau
● o tensiune arterială diastolică > 90 mm Hg

Diagnosticul de hipertensiune arterială se pune

analizand o medie a mai multor măsurători
efectuate pe parcursul câtorva săptămâni sau luni.
Gradele de hipertensiune arterială
 Simptome
În general nu are simptome => a fost supranumită
„ucigaşul silenţios”.

Factor de risc pentru dezvoltarea:

o anginei pectorale
o infarctului miocardic
o AVC (accident vascular cerebral)
o aterosclerozei
o disfuncţiei erectile
o insuficienţei renalăe
o tulburărilor de circulaţie de la nivelul membrelor
inferioare.
 Evitarea hipertensiunii arteriale
 mentinerea unei greutăţi corporale optime prin
alimentaţie adecvată şi efort fizic suficient
 reducerea stressului
 renunţarea la fumat
 reducerea aportului de sare
 verificarea tensiunii arteriale în mod regulat
(adultii minim: odată pe an sau o dată la doi ani)
Medicamentele de urgenţă
în hipertensiune
arterială ???
 Infarct miocardic acut
Infarct miocardic: necroză a miocardului, ca urmare a ischemiei
acute, cauzată de ocluzia completă sau parţială a unei artere
coronariene.

Denumirea medicală se explică astfel: “mio” înseamnă

muşchi, “cardiac” se referă la inimă, iar “infarct” înseamnă
moartea ţesutului datorată lipsei de sânge.
 Patogeneza IMA
Muşchiul cardiac este un muşchi puternic, care se contractă
aproape o dată la fiecare secundă, pe durata întregii vieţi.

Într-o viaţă, inima bate de peste 2 miliarde de ori!

Pentru a menţine funcţionarea acestui muşchi, aportul de

oxigen şi substanţe nutritive trebuie să fie constant.

Oxigenul este asigurat de arterele coronare, vasele de sânge

aflate pe suprafaţa inimii.

Daca arterele sunt parţial obstruate, din cauza procesului de

ateroscleroză sau de rigiditate, la producerea ulterioara a
unui cheag de sange => muşchiul hrănit de artera
respectivă moare – astfel apare infarctul miocardic.  
 Simptome
 transpiratie, greata
 anxietate
 dureri in piept care radiaza
 la nivelul bratelor,
maxilarelor sau gatului
 Tratamentul IMA
Tratamentul insuficienţei cardiace acute stîngi uşoare
şi moderate

•Administrare de Oxigen prin sondă sau mască.

•Furosemid, administrat lent i/v 20-40 mg, repetat la 1-4
ore dacă este necesar.
•În lipsa unui răspuns satisfăcător, Nitroglicerina
sublingual, doza fiind titrată în funcţie de valoarea TA
(se va evita Tas<90 mmHg)
•IECA (Captopril) – în absenţa hipotensiunii,
hipovolemiei sau insuficienţei renale (creatinina serică
>220 µmol/l).
Tratamentul insuficienţei cardiace acute stîngi severe

•Oxigen
•Diuretic de ansă
•În lipsa hipotensiunii, Nitroglicerină în doză iniţială
0,5 mg cu creştere ulterioară la fiecare 5 min pînă la
reducerea TA cu 15 mm Hg sau pînă la valoarea TA
s>90 mmHg
•Agenţi inotropi pozitivi în hipotensiune cu semne
de hipoperfuzie renală. Dopamina se va iniţia în
doză de 2,5-5 mg/kg/min, i/v
•În congestie pulmonară – Dobutamină, începînd cu
doză de 2,5 mg/kg/min, majorată treptat pînă la 10
mg/kg/min în 5-10 min sau pînă la obţinerea
redresării hemodinamice.
 Protocol orientativ de reabilitare fizică a
pacienţilor cu IMA necomplicat
1 zi Regim strict la pat.
A 2- a zi Se permite şederea în pat, şederea în fotoliu lîngă pat, utilizarea
măsuţei.
A 3-a zi Pacientul se poate deplasa în jurul patului, se permite
utilizarea viceului sub supravegherea personalului medical.
A 4–5-a zi Pacientul poate efectua plimbări scurte în salon, în ziua a 4-a
pînă la 10 minute de plimbare, în ziua a 5-a pînă la 20 de minute
plimbare sub supravegherea personalului medical.
A 6–7-a zi Pacientul poate efectia plimbări în secţie pînă la 30 de minute.
Din ziua a 6-a se permite a face duş.
A 7–14-a zi Pacientul treptat va lărgi activitatea fizică, va relata medicului
senzaţiile şi simptomele apărute în timpul efortului. Inainte de externare
se va aprecia toleranta la efort fizic prin urcarea scărilor la două niveluri.
 Edem pulmonar acut
EPA reprezintă acumularea de lichid din capilarele
pulmonare în interstiţiul pulmonar şi apoi în
spaţiile alveolare şi bronşiole, deci o creştere a
conţinutului de apă extravascular pulmonar.
 În funcţie de mecanismul de producere se
disting:

• EPA hemodinamic (cardiogenic), secundar

creşterii presiunii în capilarele pulmonare;

• EPA de altitudine, formă clinică a cărei patogenie

nu este încă complet elucidată, atribuindu-se un
rol important creşterii permeabilităţii barierei
alveolo-capilare şi a prezenţei unor
microhemoragii pulmonare.
 Etiopatogenie şi fiziopatologie

În producerea edemului pulmonar lezional, deci şi

în formarea edemului interstiţial care-l precede,
factorul principal îl constituie creşterea presiunii
hidrostatice în capilarul pulmonar, existând şi o
serie de factori care favorizează sau determină
acumularea de lichid în interstiţiul pulmonar.
În EPA rata fluxului hidric dinspre compartimentul
vascular spre cel interstiţial depăşeşte rata
eliminării lichidului din plămân.
 Tabloul clinic
Debutul este variabil, dar de obicei brusc.
La simptomele bolii de bază se asociază:
• dispnee;
• tahipnee;
• tuse însoţită de expectoraţie spumoasă, rozată,
aerată;
• durere toracică (la copilul mare);
• tegumente palide, cianotice şi umede, transpiraţii
profuze;
• tahicardie;
• TA sistemică variabilă:
• TA diferenţială scăzută în insuficienţa cardiacă;
• TA crescută în edem pulmonar necardiogen prin
exces de catecolamine.
 Tratament
Obiectivele tratamentului:

 ameliorarea hipoxemiei;

 reducerea cantităţi de lichid extravazat în alveole.

 Măsurile de maximă urgenţă:

 aşezarea bolnavului în poziţie semişezândă;

 monitorizarea bolnavului, în special:
• PaO2
• frecvenţa cardiacă;
• ECG
• efectuarea radiografiei cardiotoracice (de preferat
la pat)
 -- asigurarea unei respiraţii eficiente prin:
• aspirarea repetată a secreţilor
• administrarea de O2 umidificat
• intubaţia traheală

-- restricţia de lichide (60-70 ml/kg/24 ore) şi de

sodiu, urmărindu-se realizarea unei diureze
minime de 0,5 ml/kg/oră;

-- administrarea de morfină 0,1-0,2 mg/kg/i.v. lent în

10 ml de glucoză 5%. NB !!! Este contraindicată în
tulburările grave respiratorii, hipotensiune marcată
sau şoc, hemoragie cerebrală, astm bronşic şi
insuficienţă renală severă.
 Accident vascular cerebral acut
Ictusul cerebral este un
sindrom clinic, caracterizat
prin acuze apărute în mod
rapid şi/sau simptome de
deficit cerebral de focar şi
uneori de ordin general, cu
o durată mai mare de 24 ore
sau care conduc la deces,
fără oricare alt motiv în
afara celui de proces
patologic vascular
(Hatano, 1976).
Nemodificabili
Factorii de risc Factorii de risc
modificabili, bine
documentaţi
• Vîrsta • Hipertensiune
• Rasa arterială
• Sexul • Tabagism
• Diabet zaharat
• Greutatea • Patologia
ponderală carotidiană
mică la • Fibrilaţie atrială
naştere • Anemia falciformă
• Anamnestic • Dislipidemia
• Stilul alimentar
familial de
• Obezitatea
AVC sau • Inactivitatea fizică
AIT • Terapia hormonală
postmenopauzală
Etiopatogenia
 Tabloul clinic
De focar
Slăbiciune sau alte tulburări de
motilitate în hemicorp
(hemipareză) sau într-o parte
izolată a lui.
Slăbiciune bilaterală
concomitentă (parapareză,
tetrapareză)
Dereglări de deglutiţie (disfagie)
Instabiltate (ataxie)
Dificultăţi de înţelegere sau
reproducere a vorbirii orale
(disfazie)
Dificultăţi la citire (dislexie) sau
la scris (disgrafie)
Vorbire nearticulată (disartrie)
Generale
Slăbiciune generală şi/sau
tulburări de sensibilitate.
Senzaţie de întuneric în faţa
ochilor сu tulburare sau pierdere a
conştienţei
Stare de rău.
Tulburări de conştinenţă.
Una din acuze în mod izolat:
vertij, zgomote în urechi, disfagie,
disartrie, diplopie, ataxie.
Somnolenţă.
 Diagnostic AVC
NU există astăzi metode clinice, care în mod absolut
ar permite diferenţierea ictusului cerebral ischemic
de cel hemoragic (hemoragie intracerebrală).
Cu acest scop este necesar de efectuat examenul CT
sau RMN cerebrală.
 Tratamentul accidentului vascular cerebral în
perioada acută:
1.Introducerea tubului endotraheal (intubaţia) în caz de:
-tulburări de conştienţă
-tulburări bulbare
-vomă impetuoasă
2. Respiraţie asistată (dirijată)
3. Toaleta bronhopulmonară
4. Tratamentul aritmiilor cardiace care comportă un pericol vital
5. Se începe infuzia intravenoasă a soluţiilor saline (se crează
posibilitatea de introducere a medicamentelor în patul
vascular).
6. Tratamentul acceselor convulsive prin administrare de
anticonvulsante.
 Răspundeţi la întrebări formulate

CINE?
UNDE?
DE CE?
CE?

CARE? Urgenţe CIND?

cardio-
respiratorii PENTRU
CU CE? CE?

CE FEL
CITE? CUM? DE?
 Răspundeţi la întrebări formulate

CINE?
UNDE?
DE CE?
CE?

CARE? Urgenţe CIND?

cerebro-
vasculare PENTRU
CU CE? CE?

CE FEL
CITE? CUM? DE?
Mulţumesc pentru atenţie!