Îngrijirea pacienților în stare febrilă.

Termoreglarea.
Noţiune de termogeneză şi termoliză.
Temperatura corpului omenesc este unul din indicii principali ai metabolismului energetic.
Temperatura corpului este un important criteriu de diagnostic şi prognostic al stării bolnavului.
Modificarea temperaturii corpului în multe cazuri indică evoluţia bolii, particularităţile de
desfăşurare şi reacţia organismului bolnav la procesul patologic.
Temperatura corpului se menţine constantă datorită echilibrului dintre termogeneză şi
termoliză. Acest proces se numeşte termoreglare. Menţinerea echilibrului este asigurată de
funcţionarea centrelor termoreglatori situaţi în hipotalam.
Termogeneza (poducerea de căldură) se realizează pe seama arderii alimentelor energetice, în
primul rând a lipidelor, glucidelor şi a proteinelor. Arderea poate fi crescută prin activitatea
musculară voluntară sau involuntară (frison), prin creşterea secreţiei hipofizare sau tiroidiene.
Termoliza (pierderea de căldură) se realizează prin:
 Evaporare - pierderea căldurii datorită transpiraţiei şi evaporării ei prin piele. Respiraţia
antrenează pierderea de căldură şi astfel răcirea corpului;
 Radiaţie - pierderea căldurii sub formă de unde electromagnetice atunci când temperatura
mediului înconjurător este mai mică decât temperatura corpului;
 Conducţie - pierderea căldurii prin contactul direct cu obiecte reci (băi reci, cuburi de gheaţă);
 Convecţie - pierderea căldurii printr-o circulaţie a curenților de aer în jurul corpului (evantai,
vânt rece, ventilator etc.).
Temperatura mediului înconjurător influenţează termogeneza astfel:
 Când temperatura mediului înconjurător scade, pe cale reflexă se produce o creştere a activităţii
musculare (tremurături) şi deci se intensifică procesele oxidative, apare vasoconstricţia care
duce la reducerea pierderii de căldură. Ca urmare, predomină termogeneza şi scade termoliza.
 Când temperatura mediului înconjurător creşte se produce pe cale reflexă o diminuare a
proceselor oxidative, apare vasodilataţia care duce la pierderi mai mari de căldură. Ca urmare,
predomină termoliza şi scade termogeneza.
Factorii care influențează temperatura:
 Temperatura corpului poate varia în funcție de vârstă, sex, expunerea la condițiile mediului și
alți factori.
Nou-născutul şi copilul mic au termoreglarea fragilă, datorită imaturităţii centrului
termoreglator, de aceea temperatura lor corporală este uşor influenţată de temperatura mediului
ambiant. Temperatura corpului la nou-născut este cuprinsă între 36,1-37,8 oC. Adultul îşi menţine
temperatura corpului între 36,0-36.9oC. Vârstnicul, prin diminuarea proceselor oxidative este
predispus la valori ale temperaturii corpului în jur de 35,0-36,0 oC. La femei temperatura corporală
înregistrează valori peste 37°C în timpul ovulației și se poate menține crescută în a doua jumătate a
ciclului menstrual. Emoțiile puternice pot determina o creştere a temperaturii corporale. Ingestia
alimentelor, în special a proteinelor crește ușor temperatura corpului. Locul de muncă cu condiţii de
creştere sau scădere a temperaturii mediului ambiant pot determina modificări ale temperaturii
corpului. Climatul umed şi cald determină creşterea temperaturii corporale, climatul rece şi umed,
determină scăderea temperaturii corpului. Temperatura încăperii influenţează temperatura corpului,
astfel: camera supraîncălzită produce creşterea temperaturii corpului prin radiația aerului către
individ. Acelaşi fenomen în sens invers se întâmplă când temperatura locuinţei este scăzută. În
timpul activităţii musculare intense temperatura corpului poate creşte cu 2,2 - 2,7 0C, dar revine la
normal când încetează activitatea. Temperatura corpului scade în timpul inactivităţii.
 Alți factori comuni care pot influența temperatura corpului includ: depresie, tulburări
metabolice, cancer (cum ar fi tumorile cerebrale), medicamente și proceduri medicale sau
chirurgicale.
Termometria
Măsurarea şi observaţiile asupra temperaturii corpului constituie o obligaţiune zilnică şi de
mare importanţă a asistentului medical, întrucât schimbările şi devierile temperaturii corpului, mai
ales, ridicarea ei indică prezenţa unui proces patologic în organism.
La pacienții internaţi termometria se face de două ori pe zi: între orele 06 00 - 0800 dimineaţa şi
între orele 1600 - 1800 seara. Nu se recomandă măsurarea temperaturii după ingerarea hranei deoarece
din cauza intensificării termogenezei indicaţiile termometrului vor fi mai ridicate. În cazurile când e
nevoie de a cunoaşte mai exact variaţia temperaturii zilnice (în tuberculoză, reumatism, sepsis)
temperatura se măsoară la fiecare 2 - 3 ore. Rezultatele obtinute se întroduc în foaia individuală de
înregistrare a temperaturii. La oamenii sănătoşi temperatura corpului variază în funcţie de ora zilei:
este minimă între orele 0300 - 0500 dimineaţa (remisiune matinală), datorită diminuării proceselor
metabolice în timpul somnului; este maximă seara, între orele l8 00 - 2300 (exacerbarea vesperală).
Valorile matinale ale temperaturii sunt cu 0,5°C mai mici decât cele vesperale.
Dispozitive pentru determinarea temperaturii:
 Termometru analog clasic (cu alcool sau aliaj non toxic);
 Termometre digitale din sticlă sau electronice (pentru a măsura temperaturile orale, rectale,
axilare sau vaginale);
 Termometre cu infraroșu;
 Termometre ureche (timpanic);
 Benzi de temperatură a frunții cu cristale lichide.
! Aceste metode pot fi utilizate în spital, dar și la domiciliul pacientului.
Cel mai des măsurarea temperaturii corpului se efectuează cu termometrul medical clasic,
care prezintă un tub de sticlă cu un lumen capilar, prevăzut la capăt cu un rezervor umplut cu alcool
sau un aliaj din elemente non toxice. Tubul este fixat pe o scară gradată de la 34 la 42 oC. Conținutul
rezervorului, încalzindu-se se ridică în capilar și nu coboară înapoi. Astfel termometrul indică
ridicarea maximă a coloanei de lichid (alcool sau aliaj non toxic). Și pentru ca acesta să coboare
înapoi în rezervor, termometrul trebue să fie scuturat de câteva ori.
Locurile de determinare a temperaturii:
 Fosa axilară
 Cavitatea bucală
 Plica inghinală
 Ureche
 Rect
 Vagin
Măsurarea temperaturii corpului în fosa axilară:
S:  Determinarea corectă a temperaturii corpului
I:  De două ori pe zi la toţi pacienţii spitalizaţi
C:  Procese inflamatorii în regiunea foselor axilare
 Se amână măsurarea temperaturii în axilă dacă pacientul a făcut recent baie
Mn: Termometru, soluţie dezinfectantă, globule de bumbac, alcool sanitar, meșe de
tifon/prosop, tăviță pentru materiale folosite, ceas, mănuși de unică folosință, foaie de
temperatură și pix albastru.
Pp: psihologică  Se solicită consimțământul pacientului
 Se explică necesitatea procedurii
 fizică  Pacientul se poziționează șezând sau în decubit dorsal
T:  Asistentul medical se spală și se dezinfectează pe mâini, îmbracă mănușile de unică
folosință;
 Se ridică brațul pacientului și se șterge axila prin tamponare;
 Se verifică dacă valorile indicate de termometru sunt sub 35,0 0C;
 Se poziționează termometrul cu rezervorul în centrul axilei;
 Se apropie brațul de trunchi cu antebrațul flectat pe suprafața anterioară a trunchiului;
 Dacă pacientul este slăbit, trebuie să susținem brațul;
 Termometrul se menține 7-10 minute;
 Se îndepărtează termometrul și se citește valoarea obținută;
 Valorea citită se notează în foaia de temperatură.
R:  Se scutură termometrul prin mișcări energice până la coborârea lichidului sub
valoarea de 35,00C;
 Termometrul se introduce în recipientul cu soluţie dezinfectantă;
 Termometrele medicale se păstrează la postul de gardă.
A:  Spargerea termometrului.
 Traumarea bolnavului.

Măsurarea temperaturii corpului în cavitatea bucală:

S:  Determinarea corectă a temperaturii corpului
I:  Bolnavi gravi, bolnavi slabiţi, nu este posibilă termometria în fosa axilară
C:  Bolnavii cu delegrări psihice, bolnavii inconştienţi
 Se evită măsurarea temperaturii în cavitatea bucală în caz de leziuni
! Înainte de determinarea temperaturii în cavitatea bucală, pacientul nu va consuma
alimente calde sau reci.
Mn: Termometru, soluţie dezinfectantă, globule de bumbac, alcool sanitar, tăviță pentru
materiale folosite, ceas, mănuși de unică folosință, foaie de temperatură și pix albastru.
T:  Asistentul medical se spală și se dezinfectează pe mâini, îmbracă mănușile de unică
folosință;
 Se verifică dacă valorile indicate de termometru sunt sub 35,0 0C;
 Se introduce în cavitatea bucală sub limbă, sau pe latura externă a arcadei dentare;
 Pacientului îi este indicat să respire numai pe nas și să mențină gura închisă;
 Corpul termometrului se ţine de către pacient cu buzele sub supravegherea asistentului
medical;
 Se menține termometrul timp de 3-5 minute;
 Se îndepărtează termometrul, se șterge cu o meșă de tifon, după care se citește
valoarea obținută;
 Rezultatul măsurării se notează în foaia de temperatură.
R:  Se scutură termometrul prin mișcări energice până la coborârea lichidului sub
valoarea de 35,00C;
 Termometrul se introduce în recipientul cu soluţie dezinfectantă;
 Termometrele medicale se păstrează la postul de gardă.
A:  Spargerea termometrului.
 Traumarea bolnavului.

Măsurarea temperaturii corpului în rect:

S:  Determinarea corectă a temperaturii corpului
I:  Bolnavi gravi, bolnavi slabiţi și nu este posibilă termometria în fosa axilară
 C:  Constipaţii, diareea, procese patologice în rect
Mn: Termometru medical, lubrifiant, aleză de protecție, globule de bumbac, alcool sanitar,
meșe de tifon, tăviță pentru materiale folosite, mănuși de unică folosință, ceas, foaia de
temperatură, pix, vas cu soluţie dezinfectată.
T:  Asistentul medical se spală și se dezinfectează pe mâini, îmbracă mănușile de unică
folosință;
 Se asigură intimitatea pacientului;
 Se verifică dacă valorile indicate de termometru sunt sub 35,0 0C;
 Se acordă pacientului poziția de decubit lateral, cu membrele inferioare în semiflexie,
sub fese se aşterne aleza de protecție (pentru a evita murdăria lenjeriei);
 Se lubrefiază termometrul și se introduce rezervorul termometrului în rect, prin
mişcări de rotaţie şi înaintare ( 3,8 cm la adult; 2,5 cm la copil; 1,25 cm la sugar);
 Termometrul va fi menţinut 3-5 minute dupa care acesta se scoate, se şterge cu o meșă
de tifon;
 Se citeşte valoarea obținută;
 Rezultatul măsurării se notează în foaia de temperatură.
R:  Se scutură termometrul prin mișcări energice până la coborârea lichidului sub
valoarea de 35,00C;
 Termometrul se introduce în recipientul cu soluţie dezinfectantă;
 Termometrele medicale se păstrează la postul de gardă.
A:  Spargerea termometrului.
 Traumarea bolnavului.

Măsurarea temperaturii corpului în plica inghinală:

S:  Determinarea corectă a temperaturii corpului
I:  La copii
C:  Procese inflamatorii în regiunea plicii inghinale
Mn: Termometru, globule de bumbac, alcool sanitar, meșe de tifon, prosop, tăviță pentru
materiale folosite, ceas, mănuși de unică folosință, foaie de temperatură și pix albastru.
T:  Asistentul medical se spală și se dezinfectează pe mâini, îmbracă mănușile de unică
folosință;
 Se verifică dacă valorile indicate de termometru sunt sub 35,0 0C;
 Se examinează regiunea plicii inghinale la prezenţa proceselor inflamatorii;
 Se şterge cu un prosop regiunea plicii inghinale de transpiraţie şi urină;
 Piciorul copilului se îndoaie uşor în artuculaţia şoldului şi în cuta formată se introduce
rezervorul al termometrului;
 Măsurarea temperaturii corpului durează 7-10 minute;
 Se citeşte valoarea obținută;
 Rezultatul măsurării se notează în foaia de temperatură.
R:  Se scutură termometrul prin mișcări energice până la coborârea lichidului sub
valoarea de 35,00C;
 Termometrul se introduce în recipientul cu soluţie dezinfectantă;
 Termometrele medicale se păstrează la postul de gardă.
A:  Spargerea termometrului.
 Traumarea bolnavului.
Termometrele după fiecare întrebuinţare se prelucrează.
Termometrul medical cu alcool/aliaj se scufundă într-un recipient cu soluție dezinfectantă.
Timpul de expoziție este în dependență de substanța utilizată. După care termometrul se clăteşte sub
un jet de apă curgătoare (se înlătură resturile de soluţie dezinfectantă), se şterge bine şi se scutură
până la coborârea substanței la nivelul sub 35oC. Termometrul se păstrează cu rezervorul îndreptat în
jos într-un recipient special pentru păstrarea termometrelor.
Termometrul digital este cel mai ușor de utilizat, este rezistent și de încredere. Acesta se
poate folosi pentru orice vârstă și destul de practic. Pentru a-l curăța este necesar după fiecare
întrebuințare de a spăla vârful cu apă și săpun timp de 20 de secunde. Tot pentru a-l igieniza se
poate folosi și o substanță dezinfectantă pe bază de alcool, cu cel puțin 60%.
Termometrul cu infraroșu permite măsurarea temperaturii fără contact fizic. Pentru el este
suficient să fie șters cu un material îmbibat cu soluție dezinfectantă.
Termometrul de ureche se folosește de obicei la copiii cu vârsta sub 3 ani. Se curăță cu un
material moale îmbibat cu soluție dezinfectantă.
Termometrul rectal (anal) este cel mai recomandat în cazul bebelușilor. Acesta trebuie
prelucrat atât înainte cât și după utilizare. El nu trebuie scufundat în apă, ci curățat cu grijă cu un
material îmbibat cu soluție dezinfectantă.
Reprezentarea grafică în foaia de temperatură:
 Rezultatele obţinute se întroduc în foaia individuală de înregistrare a temperaturii.
 Aceasta foaie se copletează paralel cu foaia de observaţii medicale pentru fiecare bolnav supus
spitalizării.
 În foaia de temperatură se înregistrează grafic datele despre temperatura corpului (scara ,,T”),
frecvenţa pulsului (scara ,,P”) cât şi datele tensiunii arteriale (scara ,, TA”).
 În partea de jos a foii de temperatură cu cifre se înregistrează datele obţinute după aprecierea
frecvenţei respiraţiei, aprecierea masei corporale, a cantităţii de lichid ingerat în 24 ore precum
şi volumul urinei eliminate în 24 ore.
 Valoarea unei gradaţii de pe scara de temperatură este de 0,2°C.
 Rubrica ,, a câta de zi de internare” este împărţită în două: ,,d” (dimineaţa) şi ,,s” (seara).
 Datele termometriei de dimineaţă se înregistrează printr-un punct în rubrica ,,d”, temperatura de
seară se înregistrează printr-un punct în rubrica ,,s”.
 Punctele se unesc formând curba termică.
Noțiunea de febră.
 Febra reprezintă creșterea valorilor temperaturii corpului peste limitele normei. Sindromul
febril este caracterizat prin hipertermie, tahicardie (creșterea ritmului cardiac), tahipnee,
transpirații, oligurie (cantitate mai mică de 500ml urină/24) și astenie, mialgii, atralgii.
Clasificarea febrei.
După înălțime:
 Subfebrilitare - valori ale temperaturii corporale între 37,0-37,9oC
 Febră moderată - valori ale temperaturii corporale între 38,0-38,9oC
 Febra ridicată - valori ale temperaturii corporale între 39,0-39,9oC
 Hiperpirexie - valori ale temperaturii corporale peste 40,0oC
După durată:
 Febră temporară - menţinerea hipertermiei timp de câteva ore
 Febră acută - menţinerea hipertermiei până la 15 zile
 Febră subacută - menţinerea hipertermiei până la 45 zile
 Febră cronică - menţinerea hipertermiei peste 45 zile.
După aspectul curbei termice:
 Febra continuă - atunci când diferenţa dintre temperatura minimă şi cea maximă (dimineaţa şi
seara) nu depăşeşte 10C şi rămâne în jurul aceleiaşi cifre pe toată durata bolii (de exemplu:
 febra tifoidă, pneumonia).
 Febra remitentă - atunci când diferenţa dintre temperatura minimă şi cea maximă depăşeşte
10C fără ca temperatura minimă (de dimineața) să revină la normal.
 Febra intermitentă - atunci când diferenţa dintre temperatura minimă şi cea maximă depăşeşte
10C, dar minimă ajunge la normal.
 Febra recurentă - alternează perioade de febrilitate (5-8 zile) cu perioade de afebrilitate.
 Febra neregulată - se caracterizează printr-o curbă termică complet nesistematizată, fară nici
un caracter.
 Febra ondulantă - se caracterizează prin creșteri și scăderi treptate ale temperaturii, curba
termică având un aspect ondulant.
 Febra hectică - se caracterizează prin varierea temperaturii în timp de 24 ore de la 2 0C până la
40C, urmată de coborârea bruscă a temperaturii până la valorile normale sau mai jos.
 Febra de tip invers - temperatura de dimineață este mai ridicată decât cea de seară.

Îngrijirea pacientului în perioadele febrei.

Perioadele febrei:
În evoluția febrei se disting trei perioade:
Perioada inițială sau de debut Perioada de stare Perioada de declin
 poate dura câteva ore - debut  poate să dureze zile sau  se poate prezenta diferit.
brusc sau câteva zile - debut lent. săptămâni.  în unele boli temperatura
 se caracterizează prin  aspectul curbei termice scade lent, treptat când
predominarea termogenezei în fiind diferit, în funcţie de se vorbeşte de liză.
raport cu termoliza. boală.  în altele scade brusc, în
 are loc ridicarea treptată a  termogeneza şi termoliza câteva ore, ajungând la
temperaturii însoţită de senzația sunt la același nivel. valori normale şi fiind
de frig, piloerecţie (piele de  în această perioadă febra însoțită de transpiraţii
găină), frison, cianoză, cefalee, atinge apogeul şi ca mari (proces care
insomnie. rezultat se intensifică contribuie la pierderea
 frisonul este o reacţie starea toxică. căldurii şi marchează de
caracterizată prin tremurări  e caracteristic sindromul obicei sfârşitul accesului
neregulate care apar în urma febril, ce prezintă un febril), poliurie (urina
contracţiilor musculare, ele sunt grup de semne: cefalee, abundentă), membrele
cu atât mai intense cu cât tahicardie, tahipnee, devin reci, apare cianoza
creşterea temperaturii este mai inapetenţă, sete, oligurie, buzelor ca rezultat al
rapidă. convulsii, halucinaţii, scăderii bruşte a tensiunii
 În cazul când temperatura dezorientare. arteriale - acest mod de
0
corpului creşte cu 1 C frecvenţa scădere a febrei se
pulsului creşte cu 8-10 pulsații, numeşte criză.
iar respiraţia cu 4 mişcări
respiratorii pe un minut.

Îngrijirea pacienților în diferite perioade ale febrei

Recomandări:
Perioada inițială
Perioada de stare Perioada de declin
sau de debut
 Regim la pat.  Regim la pat.  Regim la pat.
 Pacientul se înveleşte  Aeresirea încăperii fără scăderea  Evitarea curenților
bine. exagerată a temperaturii ambiante,
 Aplicarea termoforului.
 Evitarea curenților de aer
rece.
 Administrarea băuturilor
calde.
 Observarea
diurezei/bilanțului hidric.
 Menţinerea igienei
tegumentelor şi
mucoaselor.
 Monitorizarea funcțiilor
vitale (R, Ps, TA, T).
 Dieta numărul 13.
minim 180C. de aer rece.
 Menţinerea igienei tegumentelor şi  Schimbarea
mucoaselor frecventă a lenjeriei
 Administrarea băuturilor în cantităţi de corp şi de pat.
mari (pâna la 3 litri).  Menţinerea igienei
 Observarea diurezei/bilanțului hidric. tegumentelor şi
 Măsuri pentru scăderea temperaturii mucoaselor.
corpului (comprese reci, împachetări  Observarea
reci, punga cu gheață, fricţiuni). diurezei/bilanțului
 Administrarea medicației antipiretice hidric.
conform prescripțiilor medicului.  Monitorizarea
 Monitorizarea funcțiilor vitale (R, Ps, funcțiilor vitale (R,
TA, T). Ps, TA, T).
 Regim alimentar sărac în proteine,  Administrarea
grăsimi, bogat în carbohidrați și băuturilor calde.
vitamine, ușor digerabilă 4-5 ori pe zi  Dieta numărul 13.
în cantităţi mici (dieta nr.13).

În cazul scăderii tensiunii arteriale în perioada de criză:

 Poziţia Trendelenburg se ridică picioarele bolnavului sub un unghi de 10-150.
 Termofoare calde la picioare.
 Ceai/cafea tare şi caldă.
 Administrarea medicamentelor cu scop de a mări tensiunea arterială: mezaton, cofeină,
cordiamină, sulfocamfocaină.