FUNCȚIILE VITALE

MĂSURAREA ȘI NOTAREA LOR ÎN FOAIA DE TEMPERATURĂ

1. RESPIRAŢIA

Definiție: Respirația se definește ca fiind, schimbul de gaze (oxigen și bioxid de

carbon), dintre organism și mediul înconjurator,

Manifestări de independenţă (normale) – în RESPIRAȚIE:

 Frecvenţa respiraţiei:

- NN = 30-50 r/min;
- Copil 2 ani = 25-35 r/min
- Copil 12 ani = 15-25 r/min
- Adulti: bărbat = 14-16 r/min; femeie= 16-18 r/min
- Vârstnic:15-25 r/min
 Amplitudinea – profundă sau superficială

 Ritmul: ritmică

 Zgomotele respiratorii: R - liniştită, normală, zgomotoasă (sforăitul)

 Simetria mişcărilor respiratorii – ambele hemitorace prezintă aceeaşi

mişcare de ridicare şi coborâre

 Tipul respirator

 Costal superior – la femeie;

 Costal inferior – la bărbat;
 Abdominal – la copii şi vârstnici.
 Mucozităţi: reduse, transparente, dense.

 Tusea: expiraţie forţată, fenomen de protecţie al organismului.

1
 Problemele în satisfacerea nevoii de a Respira:

A. Alterarea vocii;
B. Dispneea;

C. Obstrucţia căilor respiratorii.

A. Manifestări de dependenţă (anormale- simptome) - în Alterarea vocii:

 Disfonie – tulburări ale emisiei vocale, răguşeală, voce stinsă, aspră

 Afonie – imposibilitate de a vorbi
 Senzație de sufocare

B. Manifestări de dependenţă (anormale- simptome) - în Dispnee

- Ortopnee – poziţie forţată, cu braţele pe lângă corp, pacientul stă în

semişezând (poziție ce favorizează respirația).
- Apnee – oprirea respiraţiei.
- Bradipnee – scăderea frecvenţei respiratorii.
- Tahipnee (polipnee) – creşterea frecvenţei respiratorii.
- Amplitudine modificată – respiraţie superficială sau profundă
- Hiperventilaţie – pătrunderea unei cantăţi mari de aer în plămâni.
- Hipoventilaţie – pătrunderea unei cantăţi mici de aer în plămâni.
- Tuse, Hemoptizie,
- Mucozităţi (spută)
- Dispneea Cheyne-Stokes – respiraţie greoaie, în 3 timpi, urmată de apnee.
- Dispneea Kusmaul – inspiraţie lungă, urmată de expiraţie forţată, urmată de
apnee.
- Zgomote respiratorii – crepitante, romflante, sibilante
- Cianoză.

2
C. Manifestări de dependenţă (anormale- simptome) - în Obstrucția Căilor
Respiratorii:

- respiraţia dificilă pe nas, secreţii nazale abundente

- epistaxis, deformări ale nasului

- strănut, aspiraţie pe nas

- tuse, cornaj, tiraj.

2. CIRCULAȚIA

Independenţa în satisfacerea Circulaţiei:

1. Pulsul = bătaia ritmică, percepută la nivelul unei artere superficiale, la

compresiunea pe un plan osos.

2. Tensiunea arterială = presiunea exercitată de sângele circulant, asupra

pereţilor arteriali.

Manifestări de independenţă (normale) - în PULS:

 Ritmul: ritmic
 Frecvenţa:

- NN = 130-140 b/min; Copil mic = 100-120 b/min

- Copil = 10 ani 90-100 /bmin
- Adult = 60-80 b/min
- Vârstnic = peste 80 b/min.

 Amplitudine modificată; Tensiunea pulsului

 Celeritatea – viteza de ridicare şi coborâre a undei pulsatile

 Coloraţia tegumentelor – roz, calde.

3
 Manifestări de independenţă (normale) – în TENSIUNEA ARTERIALĂ:

TA maximă TA minimă:

- Copil 1-3 ani = 75-90 50-60 mmHg

- Copil 4-11 ani = 90-110 60-65 mmHg

- Copil 12-15 ani = 100-120 60-75 mmHg

- Adult = 120-140 75-90 mmHg

- Vârstnic peste 150 peste 90 mmHg

Probleme în satisfacera nevoii circulaţiei – Circulaţie inadecvată

Manifestări de dependenţă la PULS:

 Tegumente modificate
 Frecvență modificată a pulsului:
- Tahicardie
- Bradicardie
 Volum schimbat al pulsului:
- puls filiform – volum redus, abia perceptibil
- puls asimetric – volum diferit al pulsului la artere simetrice
 Ritm modificat al pulsului:
- puls aritmic
- puls dicrot – se percep 2 pulsații, urmate de pauză
 Hipoxemie – scăderea cantăţii de oxigen din sânge
 Hipoxie – scăderea cantăţii de oxigen din ţesuturi.

Manifestări de dependenţă la TA

 Hipertensiune arterială/ HTA

 Hipotensiune arterială/ hta.
4
3. TEMPERATURA

Manifestări de independență (normale) – în TEMPERATURĂ:

 Temperatura corporală:
- NN si copil mic : 36,1- 37,8 C
- Adult: 36 - 37 C; Vârstnic: 35 - 36 C
 Piele: roz, calduță, transpirație minimă, senzație placută de frig sau caldură
 Temperatura mediului ambiant:18-25 C.
Probleme:

a. Hipertermia

b. Hipotermia

a. Manifestări de dependență/simptome - în Hipertermie:

 Subfebrilitate = 37-38 C
 Febră moderată = 38-39 C
 Febră ridicată = 39-40 C
 Hiperpirexie = peste 40 C

Alte simptome:
 frisoane, piele roșie, caldă, umedă
 piloerecție, sindrom febril, erupții cutanate
 febră continua, febră intermitentă
 febră remitentă, febră recurentă
 febră ondulantă.
b. Manifestări de dependență/simptome - în Hipotermie:

 hipotensiune arterială, cianoză, eritem

 edem generalizat, durere
 oboseală, tulburări de vorbire
 degerătuti, apatie, parestezii (amorțeli).

5
 MĂSURAREA ȘI NOTAREA FUNCȚIILOR VITALE

1. Măsurarea și notarea RESPIRATIEI:

Scopul: evaluarea funcției respiratorii a pacientului este un indiciu al evoluției,

apariției unei complicații sau al prognosticului.

Tehnica:

 se așază pacientul în decubit dorsal, fără a-i explica tehnica ce urmează a fi

efectuată (fără pregătire psihică).
 se plasează mâna cu fața palmară pe suprafața toracelui;
 se numără inspirațiile timp de 1 minut;
 se notează valoarea obținută, cu pix de culoare verde printr-un punct pe foaia
de temperatură (fiecare linie orizontală a foii, reprezintă o respirație);
 se unește cu o linie valoarea prezentă, cu cea anterioară.

2. Măsurarea și notarea PULSULUI:

Definiție: Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor ce se comprimă pe un

plan osos.

Locul de măsurare este oricare arteră accesibilă palpării și care poate fi

comprimată pe un plan osos.

Tehnica:

 se face pregătirea psihică a pacientului;

 se asigură repaus fizic și psihic 10-15 min;
 asistenta se spală pe mâini, reperează artera;
 se fixează degetele index, mediu și inelar pe traiectul arterei;
 se exercită o ușoară presiune cu vârful degetelor asupra peretelui arterial,
până la perceperea pulsului;
 se numără pulsațiile timp de 1 min;
 se notează valoarea obținută printr-un punct, cu pix de culoare roșie pe foaia
de temperatură, ținând cont că o linie orizontală reprezintă 4 pulsații și se
unește valoarea prezentă cu cea anterioară, printr-o linie.

6
3. Măsurarea și notarea TENSIUNII ARTERIALE:

Definiție: Tensiunea arterială reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant

asupra pereților arteriali.

Scopul - evaluarea frecvenței cardiovasculare (forța de contracție a inimii,

rezistența determinată de elasticitatea și calibrul vaselor).

Elemente de evaluat: se măsoară tensiunea arterială sistolică (maximă) și cea

diastolică (minimă).

a. Tehnica - Metoda auscultatorie – (cu stetoscopul și aparatul cu manometru).

 se face pregătirea psihică a pacientului;

 se menține în repaus 5 minute;
 se aplică manșeta pneumatică pe brațul pacientului;
 se fixează membrana stetoscopului la nivelul arterei humerale, sub marginea
inferioară a manșetei;
 se introduc olivele stetoscopului în urechi;
 se pompează aer în manșeta pneumatică cu ajutorul perei de cauciuc, până la
dispariția zgomotelor pulsatile;
 se decomprimă progresiv aerul din manșetă prin deschiderea supapei, până
când se aude primul zgomot (valoarea tensiunii arteriale maxime);
 se reține valoarea indicată continuându-se decomprimarea până când
zgomotele dispar (tensiunea arterială minimă);
 se notează pe foaia de temperatură valorile obținute cu o linie orizontală de
culoare roșie: (o linie orizontală reprezintă o unitate coloana de Hg);
 se unesc liniile orizontale cu linii verticale și se hașurează spațiul rezultat.
b. Metoda palpatorie – prin palparea arterei cu cele 3 degetele palpatorii.

c. Oscilometria – cu oscilometru Pachon.

7
4. Măsurarea și notarea TEMPERATURII:

Scopul: evaluarea funcției de termoreglare și termogeneză.

Locuri de măsurare:

- cavitatea bucală, axilă, plica inghinală, rect, vagin.

Tehnica:

 se pregătesc materialele lângă pacient;

 se face pregătirea psihică a pacientului; asistenta se spală pe mâini;
 se șterge termometrul cu o compresă cu alcool, se scutură.

a. Măsurarea temperaturii în axilă:

 se așază pacientul în decubit dorsal sau poziție șezând; se ridică brațul

pacientului; se șterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului;
 se așază termometrul cu rezervorul de mercur/Hg în centrul axilei, paralel cu
toracele;
 se apropie brațul de trunchi, cu antebrațul flexat pe suprafața anterioară a
toracelui; termometrul se menține 10 min.
 se notează cu pix de culoare albastră în foaia de temperatură: o linie
orizontală reprezintă 2 diviziuni de grad;
 se unește valoarea prezentă cu cea anterioară și se obține curba termică; se
notează cifric în foaia de evoluție a pacientului.

b. Măsurarea în cavitatea bucală:

 se introduce termometrul în cavitatea bucală, sub limbă sau pe latura externă
a arcadei dentare.
 pacientul este rugat să închidă gura și să respire pe nas.
 se menţine termometrul 5 minute.
 măsurarea temperaturii în cavitatea bucală este contraindicată la: copii,
pacienţii agitaţi, la cei cu afecţiuni în cavitatea bucală.
 pacientul nu va consuma lichide reci sau calde şi nici nu va fuma cu cel
puţin 10 minute înainte de determinarea temperaturii.

8
c. Măsurarea rectală:
 se lubrifiază termometrul; se aşează pacientul în decubit lateral, cu
membrele inferioare în semiflexie, asigurându-i intimitatea,
 se introduce bulbul termometrului în rect, prin mişcări de rotaţie şi înaintare
și va fi ţinut cu mâna tot timpul măsurării (3 minute).
 copii mici sunt aşezaţi în decubit dorsal, cu picioarele flectate sau în decubit
ventral. Temperatura măsurată rectal este mai mare decât cea măsurată axilar
cu 0,4-0,5 grade.
 măsurarea temperaturii în rect este contraindicată la pacienţii agitaţi şi la cei
cu afecţiuni rectale.

d. Măsurarea în vagin:
 se urmăresc aceleaşi etape ca la măsurarea rectală, introducându-se
termometrul în vagin; este contraindicată în bolile aparatului genital.
 valoarea este mai mare cu 0,5 grade decat cea axilară,
 după terminarea timpului de menţinere a termometrului/3minute, se scoate,
se şterge cu o compresă; se citeşte gradaţia la care a ajuns mercurul
termometrului; se spală termometrul, se scutură, se dezinfectează,
 se notează valoarea obţinută pe foaia de temperatură.

Tipuri de febră – Definiții:

 Febra continuă - este o febră ridicată în care diferenţa dintre temperatura

matinală şi cea vesperală/seara, timp de mai multe zile, nu depăşeşte 1º C.
 Febra intermitentă – e diferenţa de câteva grade între valorile înregistrate
dimineaţa şi seara în perioada de stare a bolii, cele mai mici valori scăzând
sub 37º.

9
 Febra remitentă – este o diferenţă de câteva grade între valorile înregistrate
dimineaţa şi seara, în perioada de stare a bolii, cele mai mici valori nu scad
sub 37º C (septicemii, supuraţii pulmonare).
 Febra recurentă - perioade febrile de 4-6 zile ce alternează cu perioade de
afebrilitate de 4-6 zile, trecerile făcându-se brusc.
 Febra ondulantă - perioade febrile ce alternează cu perioade afebrile,
trecerea făcându-se lent.
 Febra de tip invers - este febra în care temperatura matinală este mai
ridicată decât cea vesperală. Apare în tuberculoza pulmonară gravă, supuraţii
profunde şi inflamaţii cavitare.

10