Subiecte Proba Practica

Subiecte proba practica
1. Măsurarea pulsului
Pulsul sau ritmul cardiac reprezintă expansiunea ritmică a arterelor pe un plan dur și este
sincronă cu sistola ventriculară.
Scopul măsurării pulsului este de evaluare a funcției cardiovasculare.
Frecvența normală a pulsului arterial în stare de repaus la un adult este de 60-80 bătai pe minut.
Valori orientative ale pulsului în funcție de vârstă
nou-născut – 120-160 bătăi/minut
1-2 luni (sugar) – 100-140 bătăi/minut
1-2 ani – 80-130 bătăi/minut
adolescent – 60-100 bătăi/minut
adult – 60-80 bătăi/minut.
Caracteristicile pulsului
Prin măsurarea pulsului se apreciază:
Ritmul sau regularitatea pulsului (puls ritmic sau aritmic),
Amplitudinea sau intensitatea pulsului (mică sau mare),
Frecvența sau rapiditatea pulsului (limitele: ritmul tahicardic sau accelerat și ritmul bradicardic
sau lent),
Celeritatea* (celeritatea reprezintă viteza de ridicare şi coborâre a undei pulsatile),
Volum,
Scop
Evaluarea funcţiei cardiovasculare – informații despre activitatea inimii și starea arterelor.
Aprecierea răspunsului la medicaţia cardiacă, activitate sau stres.
Recunoașterea complicaţiilor.
Loc de măsurare
Pulsul poate fi măsurat la orice arteră accesibilă palpării și care poate fi comprimată pe un plan
dur.
Cele mai precise puncte de presiune unde se poate măsura pulsul sunt:
Artera temporală superficială la copil,

Artera carotidă (A),
Regiunea apicală,
Artera humerală (B),
Artera radială (cea mai des folosita – C),
Artera femurală (D),
Artera din regiunea poplitee (E),
Artera pedioasă (F),
Artera tibială (G),
Apex (vârful inimii).
Materiale necesare
Ceas cu secundar
Foaie de temperatură
Pix de culoare roșie
Pregătirea pacientului pentru măsurarea pulsului
Pregătirea psihică
Se explică tehnica și se obține consimțământul și colaborarea;

Se asigură repaus fizic și psihic 10-15 minute (o stare emotivă poate modifica valoarea);
Pregătirea fizică
Se poziționează pacientul (în funcție de starea acestuia) în decubit dorsal cu membrul superior
întins pe lângă corp, articulaţia mâinii în extensie, mâna în supinaţie (cu palma orientată în sus)
sau în poziţie semişezândă cu antebraţul în unghi drept sprijinit pe suprafaţa patului, mâna în
supinaţie şi extensie;
Tehnica
Măsurarea pulsului
Asistenta se spală pe mâini și se dezinfectează;
Se reperează artera pentru măsurare (la extremitatea distală a antebrațului, în sanțul radial
localizat în continuarea policelui)
Se fixează degetul index, medius și inelar pe traiectul arterei;
Se exercită o ușoară presiune până când se simt pulsațiile;
Se măsoară pulsațiile timp de un minut, ghidându-ne după ceas;
Se poate măsura și timp de 30 de secunde, iar valoarea obținută se înmulțește la doi, însă
pentru o acuratețe maximă este bine să se măsoare timp de 1 minut;
Se apreciază în același timp și ritm, amplitudine, elasticitate;
Se notează valoarea obținută în foaia de temperatură.
Se poate nota valoarea și cifric în carnetul personal.
Rezultate normale
puls cu pauze egale, ritmic;
pulsul este bine bătut, regulat;
frecvența pulsului se află în limite, în funcție de vârstă (adult între 60-80 bătăi/min)
Alte rezultate;
Pulsații cu pauze inegale = PULS ARITMIC SAU DICROT,
Puls greu perceptibil = PUL FILIFORM cu volum redus,
Puls diferit la artere simetrice = PULS ASIMETRIC,
Peste 100 pulsații pe minut = TAHICARDIE,
Sub 60 de bătăi pe minut = BRADICARDIE.
Notarea pulsului în foaia de temperatură
Pulsul se notează pe foaia de temperatură cu pix de culoare roșie.
Se calculează pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură câte 4 pulsații (4 valori /
pătrat).
Se notează grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşie, făcut pe linia orizontală
sau în mijlocul pătratului (în funcție de valoare) din rubrica corespunzătoare pentru D
(dimineaţa) sau S (seara);
Obține-ți curba pulsului unind punctul obținut cu punctul măsurat anterior.
2.Măsurarea respirație
Respirația reprezintă funcția organismului prin care se aduce aportul de oxigen necesar
proceselor vitale, în paralel cu eliminarea dioxidului de carbon.
Respirația normală, sau eupneea, se desfășoară fără efort, silențios, cu mișcări toracice
simetrice, ritmice, puțin vizibile.
Masurarea respirației – Scop
Evaluarea funcției respiratorii;
Monitorizarea efectelor bolii, traumatismului sau stresului asupra sistemului respirator;
Recunoașterea complicațiilor;
Aprecierea evoluției bolii;
Prognosticul bolii;
Evaluarea răspunsului pacientului la medicația sau tratamentele care afectează sistemul
respirator.
Valori normale respirații/minut
Frecvența respiratorie variază în funcție de vârstă, sex, poziție, temperatura mediului ambiant,
starea de veghe sau de somn, efort fizic.
Numărul de respirații normale la adult este în medie de 16-18 respirații pe minut.

Numărul de respirații la nou-născut este de 30-50 respirații pe minut.
Numărul de respirații la un copil cu vârsta de 6 luni este de 25-40 respirații pe minut.
Numărul de respirații la un copil de 2 ani este de 25-35 respirații pe minut.
Numărul de respirații la un copil cu vârsta de 6 ani este de 18-25 respirații pe minut.
Numărul de respirații la un copil cu vârsta de 10 ani este de 17-23 respirații pe minut.
Numărul de respirații la femeie este de 16-20 respirații pe minut.
Numărul de respirații la bărbat este de 14-18 respirații pe minut.
Numărul de respirații la un vârstnic (≥ 65 de ani) este de 12-28 respirații pe minut.
Numărul de respirații la un vârstnic (≥ 80 de ani) este de 10-30 respirații pe minut.
Tipuri de respirație;
Respirație costal superioară – întâlnit la femei prin ridicarea părții superioare a cutiei toracice
Respirație costal inferioară – întâlnit la bărbați prin mărirea diametrului lateral al cutiei toracice
Respirație abdominală – prin mărirea diametrului vertical al cutiei toracice, întâlnită la copii și
vârstnici.
Loc măsurarea respirației;
Suprafața toracelui.
Elemente care se pot aprecia prin tehnica de măsurare;
tipul de respirație;
amplitudinea mișcărilor respiratorii;
frecvența;
ritmul respirator;
simetria expansiunii toracice,
tusea,
expectorația,
dispneea,
durerea toracică.
Pregătirea pacientului pentru măsurarea respirației;
IMPORTANT: Nu se anunță pacientul atunci când se efectuează tehnica de măsurare a respirației
pentru că pacientul își poate influența numărul de respirații și astfel se va obține un rezultat
modificat.
Materiale necesare ;
Ceas cu secundar, de mână sau cronometru;
Pix verde/ albastru;
Foaie de temperatură.
Tehnica;
Poziția pacientului este decubit dorsal;
Se poate efectua și în timp ce pacientul doarme;
Asistenta plasează mâna cu fața palmară pe suprafața toracelui;
Se măsoară inspirațiile timp de 1 minut.
O altă variantă este măsurarea timp de 30 de secunde și se înmulțirea cu 2.
Putem număra mișcările respiratorii și fără a aplica mâna pe suprafața toracelui, numai prin
observarea mișcărilor cutiei toracice.
Evitați măsurarea respirației la sugar sau copil în timpul plânsului.
Reprezentarea grafică a respirației;

Notaţi grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare verde (unii autori menționează
culoarea albastru pentru notare) aşezat direct pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare
pentru dimineaţă (D) sau seară (S);
Socotiţi câte o respiraţie pentru fiecare linie orizontală din F.T.
Obţineţi curba respiraţiei prin unirea punctului iniţial cu celelalte valori ale măsurătorilor
efectuate ulterior.
Curba respirației, curba pulsului, curba temperaturii, au reprezentări grafice paralele pe foaia de
temperatură. Acest lucru se întâmplă în stare de normalitate.
Intersectarea acestor curbe reprezintă indicii referitoare la perturbarea funcțiilor vitale.
Rezultate;
Sub 10 respirații pe minut – BRADIPNEE,
Peste limitele normale – TAHIPNEE.
În funcție de gravitatea tulburărilor respiratorii, medicul va decide:
dezobstrucția căilor aeriene,
intubație orofaringiană/orotaheală,
traheostomia,
oxigenoterapia.
3.Măsurarea temperaturii
Menținerea temperaturii în limite normale este o necesitate a organismului de a păstra constant
echilibrul dintre termogeneza (producerea căldurii) si termoliza (pierderea căldurii).
Scopul măsurării temperaturii;
Temperatura corpului poate fi un indicator major al stării de sănătate a unei persoane.
Factori care influențează temperatura;
Temperatura corpului poate varia în funcție de individ. Anumite lucruri pot influența
temperatura corpului unei persoane, cum ar fi: sexul, vârsta și expunerea la mediu:
Femeile au, de obicei, o temperatură a corpului mai mare decât bărbații, în special în timpul
ovulației;
Pacienții vârstnici pot avea o temperatură corporală mai scăzută
Bebelușii pot avea o temperatură normală mai mare a corpului
Expunerea mediului la frig sau căldură poate ridica sau scădea temperatura corpului unui
pacient.
Alți factori comuni care pot influența temperatura corpului includ emoții, stres, depresie,
tulburări metabolice, cancer (cum ar fi tumorile cerebrale), medicamente și proceduri medicale
sau chirurgicale.
Clisma – în determinarea rectală.
Fumatul – eroare +/- 0,2 grade C daca pacientul a fumat, în cazul determinării orale.
Locul de măsurare;
Axila,
Cavitatea bucală,
Plica inghinală,,
Ureche,
Rect,
Vagin.
Valori normale în funcție de locul de măsurare;
O temperatură orală pentru adulți variază în mod normal de la 36,1 grade C până la 37,5 grade
C;
Temperaturile timpanice – 36,3 grade C până la 38 grade C;
Temperaturile rectale – 36,6 grade C până la 38 grade C;
Temperaturile axilare – 35,5 grade C până la 36,3 grade C.
Extremele temperaturii;
Hipotermia
Organismul poate tolera perioade trecătoare de hipertermie sau hipotermie. Totuși, expunerea
continuă la temperaturi ale corpului extrem de ridicate sau scăzute poate fi letală și poate
provoca leziuni profunde localizate sistemice și organice.
Dacă o persoană este hipotermică, corpul său va încerca să genereze căldură tremurând.
Hipotermia începe la 35 grade C, iar pacienții își vor pierde cunoștința 32,7 grade C.
Hipertermia
Dacă o persoană este hipertermică, corpul său va încerca să se răcească prin transpirație pentru
a răci suprafața pielii.
În timpul episoadelor hipertermice, ritmul cardiac, debitul cardiac și ritmul metabolic cresc,
ceea ce duce la creșterea consumului global de oxigen de țesut și organ.
Temperaturile de 45,5 grade C sunt incompatibile cu viața. Copiii sub 6 ani pot avea convulsii
febrile atunci când temperatura lor este de doar 38 grade C. În mod obișnuit, când
temperaturile ating 41,1 C, este o urgență medicală.
Tratamentul medical de urgență pentru inversarea hipertermiei poate include perfuzarea unei
soluții saline refrigerate printr-un I.V periferic, aplicarea unei pături de răcire sau plasarea
pachetelor de gheață la inghinal și a axilelor.
Dispozitive de măsurare a temperaturii;
• termometru analog clasic,
• termometre digitale din sticlă sau electronice pentru a măsura temperaturile orale, rectale,
axilare sau vaginale;
Materiale necesare pentru măsurarea temperaturii cu termometru clasic;
Termometru,
Recipent cu soluţie dezinfectantă- spirt sau cloramina 1%,
Taviță renală,
Ceas,
Mănuși de unică folosință,
Foaie de temperatură și pix albastru.
Pregătirea pacientului;
Se solicită consimțământul,,
Se explica necesitatea procedurii,
Asistenta medicală se spală pe mâini și se dezinfectează,
Tehnica
Se introduce termometrul în soluția dezinfectantă și se șterge cu o compresă;
Se poziționează în locul de măsurare;
Se așteaptă până când nivelul de lichid al termometrului crește;
Se verifică nivelul de lichid al termometrului și ce valoare indică acesta.
Măsurarea temperaturii la axilă;
Se așază pacientul în pozitia decubit dorsal sau șezând;
Se ridică brațul pacientului și se șterge axila prin tamponare;
Se scutură termometrul printr-o mișcare puternică din articulația mâinii până la coborârea
lichidului sub 36 grade C
Se poziționează termometrul cu rezervorul de lichid in centrul axilei;
Se apropie brațul de trunchi cu antebrațul flectat pe suprafața anterioară a trunchiului;
Dacă pacientul este slăbit, trebuie să susținem brațul;
Termometrul se menține 10 minute;
Se îndepărtează termometrul și se citește gradatia care va fi notată în foaia de temperatură
Temperatura axilară reprezintă temperatura externă a corpului, aceasta fiind cu până la 0,5
grade C mai joasă decât temperatura internă.
Reprezentarea grafică în foaia de temperatura;
socotiți pentru fiecare linie orizontala din F.T câte două diviziuni de grad;
notaţi grafic valoarea înregistrată, printr-un punct de culoare albastră așezat direct pe linia
orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineața (d) sau seara (s) pentru cifrele cu soţ
(pare); exemplu: 36,2; 37,4; 38,6; etc.
notaţi grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare albastră aşezat în mijlocul
pătratului din rubrica corespunzătoare (d sau s) dacă cifrele sunt fără soţ (impare), exemplu:
36,1: 36,5; 37,3; etc;
uniti astfel punctele obținute si veți avea curba febrilă;
uniţi primul punct cu rubrica pentru temperatura aflată în partea dreaptă a sistemului de
coordonate din foaia de temperatură.
Administrarea transdermală a medicamentelor.
Rezultate;
36-37 grade C = VALOARE NORMALĂ,
37-38 grade C = SUBFEBRILITATE,
38-39 grade C = FEBRĂ MODERATĂ,
39-40 grade C = FEBRĂ RIDICATĂ,
Peste 40 grade C = HIPERPIERXIE,
4. Măsurarea tensiunii arteriale

Tensiunea arterială (T.A.) reprezintă presiunea exercitată de sânge asupra pereților arteriali.
Scopul măsurării T.A.;
evaluarea funcției cardiovasculare
aprecierea efectului tratamentului cu fluide și/sau medicamente
aprecierea forței de contracție a inimii
aprecierea rezistenţei determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor
Valorile normale ale presiunii arteriale la adult sunt de până la 139/89 mmHg.
Tensiune arterială sistolică reprezintă valoarea presiunii atunci când inima se contractă (valori
normale cuprinse între 100 mmHg și 130 mmHg), iar tensiune arterială diastolică atunci când
inima se relaxează.
Loc de măsurare;
Artera humerală,
Artera radială,
Artera pedioasă.
Materiale necesare pentru măsurarea tensiunii arteriale;
Tensiometru cu manșetă ,
Sfigmomanometru ,
Stetoscop biauricular ,
Tava medicală ,
Alcool sanitar ,
Comprese ,
Foaie de temperatură ,
Pix roșu ,
Pregatirea pacientului pentru măsurarea tensiunii arteriale;
Pregătirea psihică;
Se informează pacientul cu privire la efectuarea și scopul tehnicii;
Se obține consimțământul pacientului;
Se lasă pacientul în repaus 10 minute înainte de efectuarea tehnicii pentru a nu influența
valoarea tensiunii arteriale din cauza emoțiilor;
Se atenționează pacientul să nu vorbească în timpul efectuării tehnicii, deoarece acest lucru
poate modifica rezultatele;
Se măsoară tensiunea arterială fie pe nemâncate, fie la 2-3 ore distanță de la servirea mesei,
deoarece postprandial, valorile pot fi modificate;
Amânaţi măsurarea T. A. dacă pacientul este tulburat emoţional sau dacă are dureRI.
Pregătirea fizică;
Așezați pacientul în decubit dorsal, sezând, semișezând sau ortostatism, în funcție de indicația
medicului;
Asigurați-vă ca pacientul nu a fumat și nu a consumat înainte cafea sau stimulente adrenergice;
Dacă nu există o indicație, se poziționează pacientul pe un scaun, în funcție de capacitatea
acestuia de mobilizare;
Se descoperă brațul pacientului prin ridicarea mânecii sau prin dezbrăcare (dacă mâneca este
prea strâmtă);
Evitați folosirea unui braț care are patologie locală, cum ar fi limfedemul post-mastectomie.
Tehnica;
Asistentul medical se spală pe mâini cu apă și săpun;
Se verifică dacă manșeta conține aer și se elimină deschizând ventilul de siguranță, dacă este
necesar.
Se închide bine ventilul înainte de aplicarea manșetei;
Se aplica manseta pneumatică pe brațul în extensie al pacientului, în zona arterei radiale sau
humerale (palpați artera exercitând o ușoară presiune cu degetele pentru a o localiza);
Manșeta se aplică circular, în jurul braţului, bine întinsă, la 2,5 -5 cm deasupra plicii cotului și se
fixează;
Se fixează membrana stetoscopului sub marginea inferioară a manșetei la nivelul arterei;
Se introduc olivele stetoscopului în urechi (în prealabil, dacă este necesar, se sterg și se
dezinfectează cu alcool sanitar olivele și părțile metalice ale stetoscopului);
Braţul pacientului trebuie să fie susţinut la nivelul inimii şi palma îndreptată în sus;
Se pompează aer în manșeta pneumatică prin intermediul pompei de cauciuc până la dispariția
zgomotelor pulsatile;
Se decomprimă progresiv aerul din manșeta prin deschiderea supapei;
Apariția primului zgomot reprezintă valoarea tensiunii sistolice;
Înregistraţi mental cifra indicată de acul manometrului în oscilaţie în momentul în care auziţi
prima bătaie clară (sunet Korotkoff);
Continuați decomprimarea, iar ultimul zgomot reprezintă valoarea tensiunii diastolice;
Îndepărtaţi manşeta și si înregistraţi valorile măsurate, notând numele pacientului, data și
valoarea obținută (Exemplu: T.A. = 130/70 mmHg).
Spălați-vă pe mâini la încheierea tehnicii.
Reprezentarea grafică a tensiunii arteriale;
Calculați pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură, 10 mmHg sau 1 cmHg.
Reprezentați grafic valorile rezultate din măsurarea tensiunii arteriale printr-un dreptunghi de
culoare roșie, așezat pe verticala timpului (D sau S);
Latura de sus a dreptunghiului reprezintă tensiunea sistolică, iar latura de jos a dreptunghiului
reprezintă tensiunea diastolică;
Foaia de temperatură ;
Pe foaia de temperatură, T.A. se poate nota:
cifric în rubrica rezervata acestui scop;
grafic prin hașurarea cu creion roșu între valoarea maximă și cea minimă – un pătrațel este egal
cu o unitate.
Peste 139/89 mmHG, la adult = Hipertensiune arterială,
Sub 100/65 mmHG = Hipotensiune arterială,
Între minim si maxim = Tensiune arteriala normală.
5. Recoltarea sângelui pentru VSH.
Viteza de sedimentarea a hematiilor (VSH) este o analiză curentă destul de frecventă care
evidenţiază existenţa unei inflamaţii şi monitorizează evoluţia acesteia.
VSH-ul reprezintă rata la care sedimentează hematiile dintr-o probă de sânge cu anticoagulat
într-o ora. Cu cât hematiile sedimentează mai repede, cu atât VSH-ul este mai mare, fiind un
indicator de răspuns de faza acută.
Indicații;
Test screening în suspiciunea de reacții inflamatorii, infectii, boli autoimune, discrazii
plasmocitare.
Monitorizarea evoluției și tratamentului în anumite boli: arterita temporala, polimialgie
reumatica, artrita reumatoidă, reumatism articular acut, lupus eritematos sistemic, boala
Hodgkin, tuberculoză, endocardită bacteriană.
Specimen recoltat: sânge venos recoltat prin puncţie venoasă.
Pregătirea materialelor;
– materiale pentru puncţia venoasă,
– seringă de 2ml, ac steril sau holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc,
– eprubetă şi anticoagulant soluţie de citrat de Na 3,8% sau tub vacuette cu citrate de sodium
3,8% (capac negru),
informaţi şi explicaţi pacientului procedura şi obţineţi consimţământul,
informaţi pacientul că recoltarea se face à jeun/postprandial;
poziţionaţi-l ca pentru puncţia venoasă şi alegeţi vena cea mai uşor abordabilă.
Tehnica;
– se utilizează tubul vacuette destinat recoltării VSH, cu dop negru și se efectuează puncția
venoasă conform tehnicii de recoltare prin metoda Vacutainer ®,
– se desface garoul şi se umple până la semn recipientul cu sânge, raportul sânge/anticoagulant
trebuie să fie 4/1,
– se retrage acul după aplicarea tamponului cu alcool, şi se răstoarnă lent tubul vacuette,
– se etichetează vacutainerul, se completează fişa de laborator și se transportă proba la
laborator,
Îngrijirea pacientului;
– Aşezaţi pacientul în poziţie comodă, aplicaţi o bandă adezivă non alergică deasupra
tamponului,
– Observaţi faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului, locul puncţiei.
Reorganizarea locului de muncă;

– Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU,
– Îndepărtaţi mânuşile şi spălaţi mâinile.
6.Recoltarea sângelui pentru Hemoleucogramă
Hemoleucograma completă (HLG) este o analiză care măsoară următorii parametri din sânge:
Numărul de globule roşii din sânge – eritrocite ( RBC ),

Numărul de globule albe din sânge – leucocite ( WBC ),
Cantitatea totală de hemoglobina din sânge ( HGB ),
Procentul de globule roşii ( hematocrit ) ( HCT ),
Media volumului globulelor ( MCV ) – mărime globulelor rosii,
Media globulara a hemoglobinei ( MCH ),
Concentratia medie a hemoglobinei ( MCHC ),
Numărul de trombocite ( PLT ),
Scop
Hemoleucograma furnizează informaţii despre numărul tuturor tipurilor de celule. Ea are ca
scop:
– Furnizarea diagnosticelor pentru anumite boli,
– Determinarea stării de sănătate a unui individ,
– Monitorizarea unor afecţiuni: (ex: anemia),
Pregătirea materialelor
– Tavă medicală/cărucior,
– Seringă de 2ml, ac steril sau holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc,
– Flacon cu EDTA (cristale, anticoagulant) sau vacutainer cu EDTA (cu capac mov ),
– Soluţie dezinfectantă (alcool); tampon de vată, garou, tăviţă renală, mănuşi de unică folosinţă,
-atenţionaţi pacientul să nu mănânce cel puţin 12 ore înainte de recoltarea probelor;
-informaţi şi explicaţi pacientului procedura şi obţineţi consimţământul informat;
-poziţionaţi pacientul în decubit dorsal cu mâna sprijinită ca pentru puncţie venoasă şi alegeţi
vena cea mai proeminentă.
Efectuarea procedurii;
– spălaţi mâinile/dezinfectaţi-le/îmbrăcaţi mănuşile de protecţie;
– montaţi acul dublu la holder prin înşurubare;
– aplicaţi garoul si puncţionaţi vena;
– fixaţi tubul vacuette destinat recoltării HLG şi umpleţi până la semn recipientul cu sânge;
– dezlegaţi garoul şi retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool timp de 2- 5′
– răsturnați vacutainerul de câteva ori și etichetați-l, completând apoi buletinul pentru
laborator.
7. RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU TIMPUL DE PROTROMBINA- QUICK

Timpul Quick (TQ) este un test util in evaluarea coagularii sangelui, explorand calea extrinseca si
calea comuna a coagularii (factorii VII, X, V, II, I), masurand viteza de formare a cheagului, prin
adaugarea unei cantitati de plasma peste o cantitate in exces de tromboplastina tisulara.
Rezultatul testului se exprima in secunde ( aratand timpul necesar coagularii sangelui) sau in
procente de activitate protrombinica.
Factorii coagularii II,VII, IX, si X sunt sintetizati in ficat sub forma inactiva, sinteza lor fiind
dependenta de vitamina K. De sinteza vitaminei K in organismul uman este responsabila flora
microbiana normala care colonizeaza colonul; astfel, valorile normale ale acestor parametri
depind atat de buna functionare a ficatului, cat si de corecta populare a colonului cu flora
microbiana.
Timpul Quick este util pentru monitorizarea terapiei anticoagulante orale.
In faza stabila a terapiei cu anticoagulante orale rezultatele pot varia semnificativ in funcţie de
tesutul de origine al tromboplastinei dar si de instrumentul folosit pentru determinarea
acestora. Pentru a rezolva aceasta problema, OMS a introdus din 1982, o procedura
internationala standardizata de validare a tromboplastinelor. Rezultatele obtinute prin aceasta
procedura, in timpul unui tratament anticoagulant stabilizat, nu depind de reactivul folosit.
Astfel raportul protrombinic este convertit in INR conform formulei:
INR = (PTpacient/PTplasma normala) ISI,
ISI = indice international de sensibilitate a tromboplastinei folosite, efectuat în raport cu

tromboplastina de referinta pentru care ISI=1.
Valorile ISI ale tromboplastinelor folosite in lume variază intre 1 si 3 si sunt stabilite de
producători pentru fiecare lot de reactivi. Cu cat valoarea ISI este mai apropiata de 1, cu atat
sensibilitatea este mai mare.
Intervalul terapeutic pentru monitorizarea terapiei anticoagulante orale variaza in functie de
conditia clinica a pacientului :
INTERVAL TERAPEUTIC INR :

2.0-3.0 : pentru majoritatea situatiilor clinice (profilaxia primara si secundara a trombozelor ;
prevenirea emboliei sistemice la pacientii cu fibrilatie atriala ; chirurgia soldului)
2.5-3.5 : tromboze venoase profunde recurente,embolism sistemic recurent, stent cardiac, valve
cardiace mecanice
Valori critice: INR>6 – risc hemoragic (mai ales la pacienţii cu boli gastro-intestinale, HTA, boli
renale, cerebro-vasculare, tratament antiagregant, alte medicamente potentiatoare).
Efectul anticoagulant al medicatiei anticoagulante se stabilizeaza la 3 zile de la initierea

tratamentului. Astfel, monitorizarea INR trebuie sa inceapa dupa primele 2-3 doze de
anticoagulant oral, iar Timpul Quick trebuie masurat saptamanal pana cand rezultatele INR se
stabilizeaza in intervalul terapeutic. Cand este necesar un efect anticoagulant rapid, se
administreaza heparina concomitent cu anticoagulantul oral, pana cand la doua determinari
succesive INR a fost in intervalul terapeutic. Frecventa determinarilor ulterioare este stabilita de
catre medic, in functie de raspunsul la tratament- uzual, lunar, cu maxima atentie la
introducerea/ intreruperea medicatiei asociate. In practica curenta este frecventa modificarea
valorii INR in cazul infectiilor intercurente urmate eventual de administrarea de antibiotice
(modificarea florei microbiene normale de la nivelul intestinului gros, responsabila de productia
de vitamina K).
Recomandari pentru determinarea Timpului Quick:
• monitorizarea tratamentului cu anticoagulante orale de tip antivitamina K ;
• screeningul tulburarilor de coagulare datorat deficitului izolat sau combinat de factori ai

complexului protrombinic (VII, II, X), factor V, fibrinogen ;
• disfibrinogenemii ;
• deficit de vitamina K ;
• monitorizarea functiei de sinteza proteica a ficatului ;
• screeningul preoperator al hemostazei.
Conditii de recoltare:
Sistem de recoltare: - recoltare a jeun de sange venos in vacutainer cu citrat de Na ( vacutainer
cu dop bleu). Se recolteaza sange venos atat cat permite vacuumul, cu respectarea
proportionalitatii citrat de sodiu: sange=1:9. Dupa recoltare, vacutainerul va fi rasturnat de
cateva ori pentru a se asigura omogenizarea sangelui cu anticoagulantul si a evita astfel
formarea de coaguli. Orice specimen care este recoltat in alte tipuri de vacutainere, care este
coagulat sau hemolizat sau care nu respecta proportionalitatea sange : anticoagulant va fi
respins de la testare.
Pentru un diagnostic tintit, este recomandabila specificarea conditiei clinice a pacientului.

Atentie : manevrele traumatice duc la eliberarea de tromboplastina tisulara si au ca rezultat
scurtarea TQ.
Atentie : vacutainerele recoltate insuficient modifica raportul sange-citrat si au ca rezultat

scurtarea TQ.
Nota: Testele nu ar trebui sa fie efectuate pe esantioane prelevate in decurs de 4 ore de la

administrarea heparinei sau pe probe prelevate in timpul perfuziilor de heparina, intrucat
heparina poate determina niveluri fals-scazute .
Dupa recoltare: proba de sange va fi centrifugata 10 minute la 2500 turatii, pentru separarea
plasmei. Plasma separata va fi stabila maxim 4 ore la temperatura camerei.
Tehnica de lucru – determinare directa coagulometrica a PT, care masoara viteza de formare a
cheagului a unei cantitati predefinite de plasma saraca in trombocite, peste care se adauga
tromboplastina tisulara bogata in ioni de calciu.
Exprimarea rezultatelor;
- ca timp de coagulare – in secunde;
- ca procent (%) din activitatea normala;
- ca INR (International Normalized Ratio).
Alungirea TQ:
-hipoprotrombinemie( deficit de FII), deficienta de factor X, parahemofiliile Owren ( deficit de
FV) si Alexander ( deficit de FVII), hipo- /afibrinogenemii, anticoagulanti circulanti, antifactorii
complexului protrombinic (II,V, VII, X), hiperheparinemii si prezenta de antitrombine
-deficit de vitamina K la nou nascuti, diateze hemoragice la nou nascuti, afectiuni hepatice,
obstructie biliara, tulburari de absorbtie intestinala a grasimilor (de ex. sprue, boala celiaca,
diaree cronica), CID, sindrom Zollinger-Ellison.
TQ nu se modifica in: policitemie vera, boală Christmas (deficit de factor IX), hemofilie A (deficit
de factor VIII), boala von Willebrand, purpura trombocitopenica idiopatica (PTI).
Interferente:
- valori prea mari sau prea mici ale hematocritului modifica TQ,
- prezenta in proba a produsilor de degradare a fibrinei în concentratie >50mg/l duce la
prelungirea TQ,
- recoltarea probei pe cateter venos central pe care a fost administrata solutie hipertona de
NaCl va prelungi TQ .
8. Recoltarea sângelui pentru fibrinogen
Fibrinogenul este factorul I al coagulării fiind o proteină sintetizată în ficat care, în cursul
procesului de coagulare este transformată în fibrina. Este o analiză biochimică efectuată din
sânge venos.
Timpul de protrombina (timp Quick sau PT) evaluează activitatea pe cale extrinsecă a coagulării.
Sinonim = timp Quick, include INR.
Scop;
explorator
Pregatirea pacientului
– fizică – recoltare à jeun (pe nemâncate),
– psihică – se explică tehnica se obține consimtamântul.
Materiale necesare;
– Materiale pentru puncția venoasă,
– Vacuetă cu capac bleu/albastru cu anticoagulant (citrate de sodiu).
Pentru timp de protrombină – vacutainer cu citrat de Na (raport citrat de sodiu – sânge=1/9).

Ex. vacutainer de 2,7 ml cu 0,3 ml citrat sau vacutainer de 1,8 ml cu 0,2 ml citrate.
Tehnica;
-se identifică pacientul și se verifică recomandarea;
-se realizează puncția venoasă pentru recoltarea sângelui – fibrinogen, TP.
-Presiunea realizata de garou nu trebuie să depaseasca 1 minut. Daca punctia venoasa a esuat,
o noua tentativa pe aceeasi vena nu se poate face decat dupa 10 minute.
-se aplica tamponul;
-se retrage acul și se face compresiune la locul puncționării timp de 3-5 minute.
Valori de referință ale fibrinogenului;
– variaza in functie de varstă:
Vârstă- Valori de referință mg/dl;
-0-1 an-160-390,
-2-10 ani-140-360;
-11-18 ani-160-390,
>18 ani-200-400,
! La valori <50mg/dL pot apărea evenimente hemoragice după intervenții chirurgicale
traumatice.
Valorile >700mg/dL (determinari repetate dupa remiterea procesului inflamator acut) indica un
risc crescut pentru apariția bolilor coronariene si cerebrovasculare.
Interpretarea rezultatelor;
➔ Scăderi:
• Consumul moderat de alcool scade nivelul de fibrinogen.
• Scaderea sintezei de fibrinogen: in afectiuni hepatice severe: ciroza hepatica, intoxicatie cu
ciuperci; insuficienta cardiaca dreapta.
• Terapia trombolitica: streptokinaza si urokinaza determina scaderea pronuntata a
fibrinogenului(valori < 10mg/dL);
• Terapia cu L-asparaginaza.
• Afibrinogenemia congenitala, caracterizata prin lipsa completa a fibrinogenului, este una din
cele mai rare deficiente de factori ai coagularii.
• La pacientii cu disfibrinogenemie congenitala fibrinogenul coagulabil este scazut, iar
concentratia plasmatica a acestuia este normala sau scazuta.
➔ Creșteri:
• în cadrul raspunsului de faza acuta din infectii, inflamatii, tumori, traumatisme, arsuri.
• în cazul distructiei celulare intinse (de ex. interventii chirurgicale, infarct miocardic,
radioterapie).
• ca răspuns compensator la pierderea de proteine (în special a albuminei) la pacientii cu
sindrom nefrotic, mielom multiplu;
• boala hepatică, ciroza, tratament cu estrogeni, coagulare intravasculara compensata;
• hipertensiune, diabet, obezitate,
• nivelurile crescute de fibrinogen se asociaza cu risc crescut de boala cardiovasculara
aterosclerotica (de ex. IMA si AVC) .
Limite și interferențe;
• La nou nascuti concentratia fibrinogenului poate fi scazuta datorita imaturitatii sistemului
hemostatic si atinge nivelul de la adulti pana la 21 zile postnatal.
• La gravide fibrinogenul este crescut în mod fiziologic.
• Niveluri crescute pot fi intalnite la fumatori.

Probe de coagulare
Exprimarea rezultatelor;
-ca timp de coagulare – în secunde;
-ca procent (%) din activitatea normală = activitatea protrombinică (AP); domeniul măsurabil =
10-100%;
-ca raport protrombinic (PR=PT pacient in sec/PT plasma normala in sec);
-ca INR (International Normalized Ratio).
Valori de referința;
– normal, activitatea de protrombina > 70%;
9. Recoltarea glicemiei prin puncție venoasă

Glicemia este o analiză biochimică și reprezintă concentrația glucozei în sânge.
Recoltarea si determinarea glicemiei se poate efectua prin puncție capilară sau puncție venoasă.
Scop;
-explorator.
Materiale necesare;
-mănuși, garou,
-taviță renală,
-ac dublu și holder,
-eprubetă cu capac gri cu 4mg florură de sodiu sau cu capac roșu fără anticoagulant.
-tampon cu alcool.
Pregătirea psihică – se explică tehnica pacientului și se obține consimțământul.
Pregatirea fizică – recoltarea se face a jeun, pacientul fiind în repaus alimetar de cel puțin 8 ore
Tehnica;
-se verifică identitatea pacientului și recomandarea,
-spală mâinile, se îmbracă mănusile,
-se stabileste locul de elecție,
-se aplică garoul deasupra locului de elecție,
-se puncționează vena cu acul dublu atașat la hoder, acul este cu bizoul în sus,
-se introduce vacutainerul fie cel cu capac gri, fie cel cu capac roșu în holder,
-se face recoltarea sângelui,
-se aplică tamponul, se retrage acul, se face compresie cu tamponul 3-5 minute.
-proba de sânge va fi dusă la laboratorul de biochimie după ce a fost etichetată cu datele de
identificare a pacientului.
Reorganizarea locului: selectarea deșeurilor conform PU.
Valori normale ale glicemiei: 0,70-1,10 mg/dl .
10. Recoltarea sângelui pentru det. Sideremiei

Ce este sideremia?
Cantitatea totala de fier din organism tine de foarte multi factori, o parte dintre acestia fiind
varsta si sexul pacientului. Depozitele de fier scad odata cu inaintarea in varsta.
O mare parte a cantitatii de fier din organism se regaseste in hemoglobina si mioglobina. Restul
cantitatii este continut de enzime, care utilizeaza fierul in procesul de schimb de electroni. Un
procent foarte mic de fier se regaseste in plasma, de unde este rapid indepartat si dirijat catre
locurile de depozitare. Restul fierului este stocat in macrofagele din ficat, maduva osoasa si
splina.
Absorbtia fierului se face cu ajutorul intestinului subtire, in functie de aciditatea gastrica, a
factorilor de potentare si de inhibitorii alimentari. Organismul uman nu detine un mecanism
fiziologic specific prin care poate elimina fierul in exces, de aceea acesta este eliminat prin alte
procese: pierderi menstruale, pierderi celulare la nivel cutanat, urinar si gastrointestinal.
Atunci cand nivelul fierului seric este mai mare sau mai mic decat valoarea de referinta, se pot
instala diferite afectiuni, anemiile fiind unele dintre ele.
Testarea pentru fier seric este efectuata in momentul in care medicul specialist suspecteaza o
anemie sau o carenta severa de fier.
Deficitul de fier poate afecta serios functionarea organismului. Practic, aceasta testare arata
cantitatea totala de fier prezenta in serul pacientului.
Alaturi de aceasta testare, medicul mai poate recomanda si un set de analize suplimentare,
precum:
-TSAT, saturatia serica a transferinei,
-Feritina serica, ce indica starea depozitelor de fier din organism,
-CTLF, capacitatea de legare a fierului.
Analiza de fier seric este o analiza de sange ce este recomandata in diagnosticarea anemiilor,
supraincarcarii cu fier si intoxicatiei cu fier. Printre simptomele care pot indica medicului de
specialitate o posibila anemie, se numara:
-Pielea palida,
-Lipsa poftei de mancare,
-Dureri toracice,
-Oboseala extrema,,
-Inflamatia sau durerea limbii,
-Unghii fragile,
-..Alte simptome ce mai pot determina medicul specialist sa recomande aceasta analiza sunt
cele specifice intoxicatiei cu fier:
-Varsaturi,
-Diaree,
-Dispnee,
-Letargie,
Recomandari pentru determinarea sideremiei (in combinatie cu transferina/saturatia
transferinei si feritina);
-Diagnosticul diferential al anemiilor in special microcitare si/sau hipocrome;

-Evaluarea anemiei feriprive, talasemiei, anemiei sideroblastice;
-Diagnosticul supraincarcarii cu fier si hemocromatozei;
-Diagnosticul intoxicatiei cu fier3;5;8.
Pregatire pacient
– à jeun dimineata (cand valorile sideremiei sunt cele mai mari), inaintea administrarii de
preparate de fier/transfuzii de sange; daca pacientul a fost transfuzat, determinarea sideremiei
se face dupa 4 zile2;8. De asemenea trebuie evitate deprivarea de somn, stres-ul extrem (care
scad sideremia) sau chelatorii de fier (deferoxamina)2.
Specimen recoltat – sange venos6.
Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator6.
Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare cat mai repede posibil (1-
2 ore)6.
Volum proba – minim 0.5 mL ser6.
Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat6.
Stabilitate proba – serul separat este stabil: 7 zile la 15-25°C; 3 saptamani la 2-8°C; cativa ani la
(-15)-(-25)°C6.
Metoda – spectrofotometrica (colorimetrica)6.
Factori de conversie: µmol/L x 5.59 = µg/dL; µg/dL x 0.179 = µmol/L6.
Valori normale pentru sideremie;

Ca in cazul oricarui alt tip de analize de sange, si sideremia are valori de referinta, adica cele
normale. Acestea sunt:
Varsta Valori normale - Barbati Valori normale - Femei
<1 luna 32-112 mg/dL 29-127 mg/dL
1-12 luni 27-109 mg/dL 25-126 mg/dL
1-3 ani 29-91 mg/dL 25-101 mg/dL
4-6 ani 25-115 mg/dL 28-93 mg/dL
7-9 ani 27-96 mg/dL 30-104 mg/dL
10-12 ani 28-112 mg/dL 32-104 mg/dL
13-15 ani 26-110 mg/dL 30-109 mg/dL
16-18 ani 27-138 mg/dL 33-102 mg/dL
>18 ani 59-158 mg/dL 37-145 mg/dL
Interpretarea rezultatelor
Cresteri
• talasemie, • anemii sideroblastice, • anemii hemolitice, • hemocromatoza idiopatica (sideremia crescuta poate indic
supraincarcarea cu fier mai devreme decat cresterea feritinei) si secundara (transfuzii multiple, tratament inadecvat cu
fier, sunt porto-cav, dializa cronica etc.), • intoxicatie acuta cu fier (la copii), • necroza hepatica severa (hepatite virale
acute; poate atinge >1000µg/dL)4 si unele hepatopatii cronice, • eritropoieza ineficienta cu distructie crescuta a
precursorilor eritroizi medulari (recadere in anemia pernicioasa; anemii diseritropoietice congenitale)2;5.
Scaderi
• anemia feripriva : dieta deficitara; absorbtie scazuta de fier: aclorhidrie, gastrectomie, boala celiaca, by-pass
duodenal; pierdere cronica de sange; nevoi crescute de fier: sarcina, lactatie, perioada de crestere.
• anemia din bolile cronice (boli inflamatorii, infectii cronice, boli renale etc.).
• sindromul nefrotic (pierderea urinara a proteinei de legare a fierului).
• remisiune dupa anemia pernicioasa2;5.
Valori critice – 280-2550 µg/dL sau 50-456 µmol/L la copii cu intoxicatie acuta cu fier.
Valori letale – >1800 µg/dL sau >322 µmol/L2.
Limite si interferente
Cu exceptia intoxicatiei cu fier, nivelul sideremiei fara transferina/saturatia transferinei
si feritina are valoare clinica limitata.
• Factori fiziologici;
Cresteri: perioada premenstruala.
Scaderi: in timpul menstruatiei.
Variatii circadiene: valori scazute dupa-amiaza si foarte scazute seara; variatiile diurne dispar la
niveluri <45µg/dL4.
• Medicamente
Cresteri: acid acetilsalicilic, cefotaxim, chimioterapice, cloramfenicol, cisplatin, contraceptive
orale, fier dextran (se produc cresteri care se mentin mai multe saptamani, uneori >1000µg/dL);
meticilina, metimazol, metotrexat, multivitamine care contin fier, pirazinamida3;5.
Scaderi: alopurinol, aspirina, colestiramina, corticotropin, cortizon, metformin, pirazinamida3;5.
• Interferente analitice
Hemoliza probei, contaminarea cu fier din recipientele de sticla folosite pentru testare
(utilizarea recipientelor de plastic nu produce contaminare), feritina >1200 µg/L interfera cu
metoda de determinare (Fe este eliberat din feritina si intra in determinarea sideremiei)6;7.
In cazuri foarte rare prezenta gamapatiei monoclonale, in special IgM (macroglobulinemia
Waldenström) poate determina rezultate eronate6.
10. Recoltarea sângelui pentru colesterolului total

-Determinarea nivelului colesterolului evalueaza statusul lipidic si tulburarile metabolice, riscul
de ateroscleroza, stenoza coronariana si infarct miocardic.
-Recomandari pentru determinarea colesterolului;
• Monitorizarea factorilor de risc crescut pentru boala coronariana;
• Screening-ul dislipidemiilor primare si secundare;
• Monitorizarea tratamentului dislipidemiilor2;4;6;7.
Pregatire pacient;
• pacientul sa respecte o dieta neschimbata timp de 3 saptamani inainte de recoltare;
• sa aiba o greutate corporala stabila;
• sa nu manance 12-14 ore inainte de recoltare (poate sa bea apa si cafea neagra fara zahar);
• dupa 20 minute de decubit, valoarea colesterolemiei este cu 10-15% mai mica decat in
ortostatism, iar dupa 20 minute de pozitie sezanda, valoarea colesterolemiei este cu 6% mai
mica decat in ortostatism;
• presiunea garoului prelungita peste 2 minute, creste valoarea colesterolemiei cu 2-5%;
• se recomanda abstinenta de la alcool timp de 72 de ore inainte de recoltare2;4;5.
Specimen recoltat – sange venos5.
Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant, cu/fara gel separator5.
Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare; se lucreaza in aceeasi zi
sau se stocheaza la 4ºC sau la -20ºC5.
Volum proba – minim 0.5 mL ser5.
Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat / sange recoltat interprandial5.
Stabilitate proba – serul separat este stabil 5-7 zile la 2-8°C; 3 luni la -20ºC; cativa ani la -70ºC5.
Metoda – spectrofotometrica (enzimatica–colorimetrica)5.
Valorile normale variaza in functie de sex, varsta, dieta si regiune geografica.

Adult:
Optim <200 mg/dl
Borderline crescut 200-240 mg/dl
Crescut ≥240 mg/dl
Copii si adolescenti ( 12-18 ani):
Optim 170 mg/dl
Borderline crescut 170-199 mg/dl
Crescut ≥200 mg/dl
Factor de conversie: mg/dL x 0.026= mmol/L

mmol/L x 38.66= mg/dL
Limita de detectie – 3 mg/dL (0.08 mmol/L)5.
Valori de alerta clinica – > 300 mg/ dL2.
Interpretarea rezultatelor
Cresteri Scaderi
• hiperlipoproteinemie tip IIb, III, V;
• hipo-/a-beta-lipoproteinemie, • boala Tangier, •
• hipercolesterolemia familiala de tip IIa; leziuni hepatocelulare severe,• hipertiroidism,
• obstructie biliara: colestaza, ciroza biliara, •nefroza, • boli mieloproliferative, • steatoree cu malabsorbtie
•boli pancreatice, • neoplasm pancreatic si prostatic, malnutritie, inanitie, • anemie cronica
(megaloblastica/sideroblastica), • boli acute, inflamati
• hipotiroidism, • diabet zaharat, • alcoolism, • boala
arsuri severe, infectii,
von Gierke (glicogenoza), • dieta bogata in grasimi si
colesterol, • obezitate2;4. • BPOC, • retard mental2;4.
Limite interferente;
• Variatii intraindividuale (4-10%); variatii sezoniere: valori mai mari cu pana la 8% iarna decat
vara; dieta bogata in colesterol si sarcina determina cresteri ale colesterolului.
• Medicamente
Cresteri : acid ascorbic, acid chenodeoxicolic (chenodiol), amiodarona, androgeni, aspirina,
catecolamine, antibiotice, beta-blocante, carbamazepina, clonidina, clopidogrel, ciclosporina,
corticosteroizi glucogenici, ibuprofen, vitamina D, ciclosporine, disulfiram, diuretice (efect mic),
ergocalciferol (doze mari), etretinat, izotretinoin, levodopa, miconazol3;4.
Scaderi : acid aminosalicilic, asparaginaza, carbutamida, colestiramina, clomifen, clonidina,
colestipol, ciproteron acetat, doxazosin, estrogeni, fenfluramina, derivati ai acidului fibric
(clofibrat, gemfibrozil), inhibitori ai 3-hidroxi-3 metilglutaril-CoA reductazei (lovastatin,
pravastatin, simvastatin), hidralazina, interferon, ketoconazol (doze mari), niacina, neomicina,
prazosin, probucol, tiroxina, coenzima „Q10”3;4 .
11.Recoltarea sangelui pentru determinarea Creatininei
Creatinina este anhidrida creatinei (acidul metilguanidilacetic) si reprezinta forma sa de

eliminare; se formeaza in tesutul muscular. Creatina este sintetizata in ficat si dupa eliberare
este preluata la nivelul musculaturii in procent de 98%6, unde au loc fosforilari, sub aceasta
forma avand rol important in stocarea energiei musculare. Cand aceasta energie musculara este
solicitata pentru nevoile proceselor metabolice, fosfocreatina este scindata pana la creatinina.
Cantitatea de creatina convertita in creatinina se mentine la un nivel constant, care este in
raport direct cu masa de tesut muscular a organismului. La barbati 1.5% din stocul de creatina
este convertit zilnic in creatinina. Creatina provenita din alimente (in special din carne) creste
stocul de creatina si creatinina. Reducerea aportului proteic scade nivelul creatininei prin
absenta aminoacizilor arginina si glicina, precursorii creatinei6.
Creatinina este cel mai fix constituent azotat al sangelui, neinfluentat de majoritatea
alimentelor, de efort, ritmul circadian sau de alte constante biologice si este corelata cu
metabolismul muscular.
Recomandari pentru determinarea creatininei serice;
-O perturbare a functiei renale reduce excretia de creatinina, determinand cresterea creatininei
serice. Astfel, concentratiile de creatinina ofera o aproximare a ratei filtrarii glomerulare.
-Principala utilitate a determinarii creatininei serice este diagnosticarea insuficientei renale.
-Creatinina serica este un indicator mai specific si mai sensibil al functiei renale decat ureea. -
Totusi, in bolile renale cronice este util sa se determine atat creatinina cat si ureea serica
(impreuna cu parametrul uree nitrogen BUN), deoarece raportul BUN/creatinina furnizeaza mai
multe informatii.
Creatinina serica se determina la prima examinare la pacienti asimptomatici sau simptomatici, la
pacienti cu manifestari urinare, hipertensiune, boli renale acute si cronice, boli extrarenale cu
diaree, varsaturi, transpiratii profuze, boli acute, postoperator sau la pacienti care necesita
ingrijiri medicale intensive, in sepsis, soc, politraumatisme, hemodializa, in boli metabolice
(diabet zaharat, hiperuricemie), sarcina, boli cu metabolism proteic crescut (mielom multiplu,
acromegalie), tratament cu medicamente nefrotoxice.
Pregatire pacient – preferabil à jeun (pe nemancate).
Specimen recoltat – sange venos.
Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator.
Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare, se lucreaza in 4 ore; daca
acest lucru nu este posibil, serul se va stoca la 2-8°C sau la -20°C4.
Volum proba – minim 0.5 mL ser.
Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat5; specimen recoltat de pe cateter utilizat
pentru perfuzie de solutii nutritive.
Stabilitate proba – serul separat este stabil 4 ore la temperatura camerei; 7 zile la 2-8°C; timp
indelungat la -18°C.
Metoda – kinetica (enzimatica colorimetrica) Jaffé.
Valori de referinta;
Vârstă Valori (mg/dL)
0-2 luni < 0.85
2- 12 luni < 0.42
1-2 ani < 0.41
3-4 ani < 0.47
5-6 ani < 0.59
7-8 ani < 0.60
9-10 ani < 0.73
11-12 ani < 0.79

13-14 ani < 0.87
Femei <1
Barbati < 1.2
Factor de conversie: mg/dL x 88.4 = µmol/L; µmol/L x 0.0113 = mg/dL.

Limita de detectie – 0.03 mg/dL (2.7 µmol/L)4.
Valori de referinta pentru raportul BUN/creatinina: 10-203.
Valori critice – >10 mg/dL la pacienti nedializati1.
Cresteri Scaderi
• afectiuni renale acute sau cronice de cauza glomerulara

sau tubulo-interstitiala; • obstructii ale tractului urinar
• sarcina (valori normale: 0.4-0.6 mg/dL; un nivel de
(azotemie postrenala); • scaderea perfuziei renale
peste 0.8 mg/dL este considerat patologic si impune
(azotemie prerenala): insuficienta cardiaca congestiva,
solicitarea unor investigatii suplimentare);
soc, deshidratare; • afectiuni musculare: miastenia
gravis, distrofii musculare, poliomielita; • rabdomioliza; • • scaderea masei musculare; • carente proteice in
hipertiroidism; • gigantism, acromegalie1;3;5. dieta; • afectiuni hepatice severe1;3;5.
Cresterea raportului BUN/creatinina (>20) cu niveluri Cresterea raportului BUN/creatinina (>20) cu nivelu
normale de creatinina (azotemie prerenala) crescute de creatinina (azotemie postrenala)
•insuficienta cardiaca, •depletie de sare, •deshidratare,
•hemoragie digestiva; •stari de hipercatabolism; • obstructii ale tractului urinar1;6.
•afectarea functiei renale asociata cu ingestie/productie
excesiva de proteine sau distructie tisulara1;6.
Scaderea raportului BUN/creatinina (<10) cu niveluri Scaderea raportului uree/creatinina (<10) cu nivelur
scazute de BUN crescute de creatinina
•necroza tubulara acuta; •reducerea sintezei de uree in

afectiuni hepatice severe sau infometare6; •dialize repetate; •rabdomioliza (se elibereaza creatinina musculara);
•sindromul secretiei inadecvate de ADH; • sarcina1. •afectiuni musculare care asociaza insuficienta renala1.
Limite si interferente;
-Se inregistreaza niveluri mai crescute la barbati si la persoane cu masa musculara mare 6.
-Aceeasi concentratie a creatininei la tineri si la varstnici nu semnifica aceeasi rata a filtrarii
glomerulare (la varstnici scade clearance-ul la creatinina, dar scade si productia de creatinina) 6.
-In conditiile scaderii perfuziei renale, cresterile creatininei serice se produc mai lent decat cele
ale ureei.
-Deoarece este necesara o pierdere de 50% din functia renala pentru ca valorile creatininei sa
creasca de la 1.0 la 2.0 mg/dl, creatinina serica nu poate fi considerata un indicator sensibil in
caz de leziuni renale usoare pana la moderate3.
-Nivelul seric al creatininei poate fi utilizat pentru estimarea ratei filtrarii glomerulare numai in
conditii de echilibru, cand rata sintezei creatininei este egala cu eliminarea. Pentru verificarea
acestei stari sunt necesare doua determinari la interval de 24 ore; diferente de peste 10% pot
indica ca nu exista o astfel de stare de echilibru6.
-In alterari ale functiei renale, rata filtrarii glomerulare este supraestimata prin nivelul
creatininei serice, deoarece eliminarea creatininei nu se datoreaza filtrarii glomerulare, ci
secretiei tubulare si creatinina este de asemenea eliminata prin mucoasa intestinala, fiind
aparent metabolizata de catre creatininazele bacteriene intestinale6.
-O dieta cu un continut excesiv de carne poate determina cresteri ale creatininei serice (15-30%
din creatinina excretata zilnic provine din alimente)1.
• Medicamente;
Cresteri: acebutolol, acetaminofen, acid ascorbic, acid nalidixic, acyclovir, albendazol, antiacide
alcaline, alprazolam, amikacin, amilorid, amiodarona, amfotericina B, asparaginaza, aspirina,
azatioprina, azitromicina, aztreonam, barbiturice, bisoprolol, capreomicin, captopril,
carbamazepin, carvedilol, caspofungin, cefaclor, cefamandol, cefazolin, cefixim, cefoperazon,
cefotaxim, cefotetan, cefoxitin, cefpodoxim, ceftibuten, ceftizoxim, ceftriaxon, cefuroxim,
cefalexin, cefaloridin, cefalotin, cetirizin, clorotiazida, clorpropamid, clortalidona, cidofovir,
cimetidina, cinoxacin, ciprofloxacin, cisplatin, claritromicina, clofibrat, clonidina, cotrimoxazol,
colistin, ciclosporina, danazol, dextran, diclofenac, disopiramida, diuretice, doxorubicina,
doxiciclina, enalapril, enfluran, epoetin alfa, eprosartan, etambutol, etidronat, etretinat,
fenoprofen, flucitozina, fludarabina, foscarnet, furosemid, gemfibrozil, gentamicina,
griseofulvina, hidralazina, hidroclorotiazid, hidroxiuree, ibuprofen, idarubicina, imipramina,
indometacin, isotretinoin, kanamicina, ketoprofen, labetalol, leuprolid, levodopa, lidocaina,
lisinopril, litiu, losartan, lovastatin, manitol, acid mefenamic, meropenem, meticilina,
metotrexat, metildopa, metilprednisolon, metoprolol, mitomicina, mitoxantrona, moxalactam,
naproxen, neomicina, netilmicina, nifedipina, nitrofurantoin, norfloxacin, ofloxacina, oxacilina,
pamidronat, penicilamina, penicilina, pentamidina, pentostatin, piperacilina, piroxicam,
prednison, propafenona, ramipril, ranitidina, streptokinaza, streptomicina, streptozocin,
sulfametoxazol, sulfasalazina, sulindac, tacrolimus, tetraciclina, ticarcilina, ticlopidin,
tobramicina, tramadol, trandolapril, tretinoin, triamteren, triazolam, trimetroprim, ursodiol,
valsartan, vancomicina, vasopresina, vitamina D2.
Scaderi: acid valproic, canabis, zidovudina2, glucocorticoizi6.
• Interferente analitice;
-La pacientii cu macroglobulinemie Waldenstrőm pot aparea rezultate fals crescute datorita
precipitarii IgM.
-Dobesilatul de calciu (Dexium) da valori fals scazute la concentratii peste 5 mg/L. Rezultate fals
crescute pot da N-etilglicina si DL-prolina la concentratii terapeutice.
-Cefalosporinele nu influenteaza acest test4.
12. Transaminazele TGO, TGP
TGO/ASAT/AST ( sau aspartataminotransferaza) și TGP/ALAT/ALT ( sau transaminaza

glutampiruvica/ alaninaminotransferaza) sunt enzime din clasa transaminazelor care se regăsesc
în celulele ficatului (și nu numai).
Atunci când celulele ficatului sunt distruse, o cantitate mare de transaminaze ajunge în sânge,
iar la analizele de laborator valorile acestora sunt crescute.
TGP/ALT se gaseste in principal la nivelul ficatului, iar TGO/AST este prezentă în mai multe
țesuturi: miocard, ficat, mușchi, rinichi, pancreas, țesut cerebral, etc.
Când cresc transaminazele?
Valorile transaminazelor cresc în aproape toate patologiile hepatice, dar și în afecțiuni cu sediu
extrahepatic, cum ar fi infarctul miocardic acut sau alte afecțiuni ale mușchilor striați.
Recomandări pentru analiza TGO/TGP;
-diagnostic patologii hepatice,
-evoluție și tratament hepatite,
Pregătirea pacientului pentru recoltare: recomandat pe nemâncate (a jeun).
Specimen recoltare: sânge venos prin puncție venoasă.
Valori normale TGO/ASAT/AST ;
0-12 luni <58
1-3 ani <59
4-6 ani <48
7-12 ani <44
13-17 ani <39
F: >17 ani <32
M: >17 ani <40
Valori normale TGP/ALAT/ALT;
0-12 luni <56
1-6 ani <29
7-17 ani <37
F: >17 ani <33
M: >17 ani <41
*Valorile diferă în funcție de laborator si metoda de lucru folosită.
Transaminazele – Creșteri ;
hepatite, ciroză,
steatoză hepatica,
intoxicații,
aritmii, sepsis, hemoragii,
insuficiență cardiac,
anemii,
infarct miocardic acut,
mononucleoză infecțioasă,
medicamente,
creșteri moderate pot să apară și după injecțiile intramusculare.
Transaminazele – Scăderi ;
Dializă,
malnutriție,
sarcină,
neoplazii,
medicamente.
12b.Recoltarea sângelui pentru determinarea Acidului uric

Acidul uric rezulta din degradarea acizilor nucleici, reprezentand produsul final al
metabolismului purinelor. De la nivelul ficatului, este transportat prin plasma la rinichi, unde
este filtrat si excretat intr-un procent de aproximativ 70%. Restul de acid uric este eliminat si
degradat in tractul gastrointestinal. Supraproductia de acid uric are loc in urmatoarele situatii:
catabolism excesiv al acizilor nucleici (guta), produceri si distrugeri masive de celule (leucemie)
sau incapacitate de excretie a produsului final (insuficienta renala).
Hiperuricemia si hipouricemia nu constituie boli propriu-zise. In timp ce hiperuricemia este un
factor de risc metabolic si poate sta la baza unor afectiuni, hipouricemia poate indica o conditie
patologica neobservata.
Recomandari pentru determinarea acidului uric seric;
• evaluarea insuficientei renale;
• monitorizarea tratamentului gutei;

• monitorizarea tratamentului citostatic;
• determinari seriate in toxemia de sarcina pentru urmarirea raspunsului terapeutic.
Pregatire pacient ;
• à jeun (ideal) sau sa nu manance patru ore inainte de recoltare;
• exista variatii diurne – dimineata valoarea obtinuta pentru acidul uric seric este mai mare
decat seara.
Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare; se lucreaza in aceeasi zi;
daca acest lucru nu este posibil, serul se poate stoca la 2-8°C sau la -20°C; recipientul in care
este stocat serul trebuie sa fie inchis pentru a evita evaporarea si contaminarea.
Stabilitate proba – serul separat este stabil 5-7 zile la 2-8° C ; 6 luni la -18°C.
Metoda – spectrofotometrica (enzimatica colorimetrica).
Valori de referinta;
Barbati: < 7 mg/dL,
Femei: <5.7 mg/dL.
Limita de detectie – 0.2 mg/dL (11.9 μmol/L).
O cantitate crescuta de acid uric seric poate insemna insuficienta renala, guta, leucemie,
sindroame mieloproliferative cronice, mielom multiplu, limfoame. O valoare mai scazuta decat
cea normala poate indica boala Wilson, boala celiaca, sindrom Fanconi si deficit de xantin
oxidaza.
13.Recoltarea sângelui pentru determinarea calcemiei

Calciul este componentul mineral major al oaselor. 99% din cantitatea de calciu din organism se
afla in oase si dinti, care constituie un rezervor imens pentru mentinerea nivelului calciului seric,
iar restul este distribuit in lichidele biologice si tesuturi moi. Ionii de calciu joaca un rol
important in transmiterea impulsurilor nervoase, contractia musculara, functia cardiaca si in
procesele de coagulare.
Reglarea hormonala a metabolismului calciului ca si cea a fosforului este complexa. Relatiile
reciproce intre intestinul subtire, schelet, rinichi si sistemul endocrin, in particular paratiroidele,
mentin homeostazia calciului si fosforului6. De asemenea, calcitonina, vitamina D, estrogenii,
androgenii sunt factori care influenteaza nivelul calciului1.
Cantitatea de proteine din sange afecteaza nivelul calciului, deoarece 45% din calciul seric este
legat de proteine6. Astfel scaderea albuminei serice determina scaderea calciului seric total1;6.
Concentratii anormale de calciu seric pot indica disfunctii paratiroidiene, boli ale oaselor,
carcinoame, sindrom de malnutritie si malabsorbtie, carenta de vitamina D si boli renale. 90%
din cazurile de hipercalcemie apar in context de hiperparatiroidism, ca manifestare
paraneoplazica sau in afectiuni granulomatoase. Hipercalcemia din cadrul sarcoidozei,
insuficientei suprarenaliene si hipertiroidismului este detectata de regula intr-un cadru clinic
sugestiv pentru diagnostic.
Recomandari pentru determinarea calciului seric;
• din doi in doi ani, la pacienti cu varsta peste de 50 ani, pentru screening-ul osteoporozei
(impreuna cu masurarea inaltimii si greutatii);
• in tetanie (investigarea tipului hipocalcemic);
• fracturi spontane, dureri osoase, modificari osoase radiologice, tulburari de crestere, alterari
dentare;
• nefro- sau urolitiaza, nefrocalcinoza, poliurie, polidipsie, boli renale cronice;
• pancreatita acuta, calculi biliari, diaree recurenta, malabsorbtie;
• post-operator in caz de tiroidectomie si paratiroidectomie, in hiperparatiroidism, boli
tiroidiene, testiculare, ovariene, adrenale;
• boli granulomatoase;
• tumori;
• reactii adverse la anumite medicamente: vitamina D, A, anticonvulsivante, corticosteroizi,
tiazide, digitala1;3;6.
Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate)4.
Nota: nu se administreaza suplimente de calciu cu 8-12 ore inainte; nu se poate face
determinarea calcemiei la pacienti tratati cu EDTA sau care au primit substante de contrast
radiologice.
Mentiuni: recoltarea se face dimineata (exista variatii diurne), in clinostatism (exista variatii de
postura, deoarece jumatate din calciu este legat de proteine; in clinostatism calcemia ca si
proteinemia sunt mai mici decat in ortostatism). La recoltare se va evita staza venoasa cu garoul
(produce valori fals crescute). Daca folosirea garoului este indispensabila, proba se va preleva la
mai mult de 1 minut de la restabilirea circulatiei. La recoltare si ulterior, in timpul manipularii
probelor, nu se utilizeaza manusi pudrate cu carbonat de calciu (spalati manusile in apa
curgatoare, fara sapun sau detergenti, chiar daca sunt etichetate “powder free”).
Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare.
Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat.
Stabilitate proba – serul separat este stabil 7 zile la temperatura camerei; 3 saptamani la 2-8
°C; 8 luni la -20°C .
Metoda – spectrofotometrica (colorimetrica).
Varsta Valori
Nou nascuti 0-10 zile 7.6-10.4
Copii 10zile-2ani 9.0-11.0
Copii 2-12 ani 8.8-10.8
Copii 12-18 ani 8.4-10.2
Adulti 18-60 ani 8.6-10
Adulti 60-90 ani 8.8-10.2
Adulti >90 ani 8.2-9.6
Limita de detectie – 0.2 mmol/L (0.8 mg/dL)4.

Factor de conversie: nmol/L x 4 = mg/dL ; mg/dL x 0.25 = mmol/L.
Valori critice – nivel scazut <6 mg/dL; nivel crescut >13 mg/dL1;4.
Cresteri ale valorilor calcemiei sunt intalnite in: hiperparatiroidism primar si secundar, tumori
maligne (cancer osos metastatic, cancer pulmonar, san, tiroida, ficat, pancreas, prostata, mielom
multiplu, sindrom paraneoplazic), boli granulomatoase (tuberculoza, sarcoidoza), reactii adverse
la medicamente (intoxicatie cu vitamina D), insuficienta renala cronica, hipotiroidsm,
osteoporoza acuta.
Scaderea valorilor calciului seric este asociata: hipoparatiroidismului chirurgical sau postiradiere,
rezistentei la actiunea PTH, malabsorbtiei de calciu si vitamina D, icterului obstructiv,
sindromului Fanconi, aportului redus de calciu, fosfor si vitamina D, fiziologic in ultimul
trimestru de sarcina, sindromului de soc toxic, tumorilor cu metastaze osteoblastice ( san,
prostata, plaman, tiroida) sau tratamentelor medicamentoase (antitumorale, antibiotice,
diuretice de ansa, corticosteroizi, antoconvulsivante, transfuzii multiple cu sange citratat,
administrarea excesiva de fluide parenterale care determina scaderea albuminemiei).
13b.Aslo
Streptolizina este o hemolizina produsa de streptococii de grup A. La pacientii infectati,
streptolizina O actioneaza ca un antigen fata de care organismul dezvolta un raspuns umoral
specific (antistreptolizina O=ASLO). Nivelurile anticorpilor devin detectabile in 1-2 saptamani de
la infectia streptococica si ating un maximum dupa 3-6 saptamani; daca nivelurile ridicate
persista dupa 6 saptamani sau chiar se inregistreaza o crestere a acestora se va suspecta o
reinfectie.
Recomandari pentru determinarea ASLO;
-confirmarea expunerii la streptolizina streptococica;
-test util in diagnosticul conditiilor asociate cu infectii streptococice: reumatism articular acut,
---glomerulonefrita, endocardita, scarlatina;
-monitorizarea regulata a pacientilor cu reumatism articular acut (la interval de 2-4 saptamani).
Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate).
Cauze de respingere a probei – specimen intens lipemic, contaminat bacterian sau intens
hemolizat.
Stabilitate proba – serul este stabil 2 zile la temperatura camerei; 2 zile la 4-8ºC; 6 luni la –20ºC.
Metoda – imunoturbidimetrica.
Valorile de referinta pentru anticorpii anti streptolizina O sunt cuprinse in urmatoarele
intervale:
0-16 ani: <150 UI/mL;
>16 ani: <200 UI/mL.
Titrul ASLO este crescut in 80-85% din cazurile de infectie streptococica A. Nivelul anticorpilor
ASLO atinge valori foarte mari in special in reumatismul articular acut, de aceea titrurile
persistent scazute pledeaza impotriva acestei afectiuni.
La un pacient cu reumatism articular acut tratat obtinerea unor valori constant scazute ale
nivelului ASLO indica o evolutie favorabila.
Titrul ASLO poate fi crescut si la unii purtatori sanatosi de streptococ betahemolitic grup A1.
Numai 25% dintre pacientii cu streptococie cutanata au titrul ASLO crescut. La acesti pacienti se
recomanda determinarea anticorpilor anti-DNAaza B3.
Tratamentul antimicrobian suprima raspunsul umoral fata de streptolizina O, de aceea testul nu
este indicat la pacientii care au primit recent antibiotice.
b-lipoproteinele din serul pacientilor cu boli hepatice neutralizeaza proprietatile hemolitice ale
streptolizinei O, determinand obtinerea de rezultate fals crescute.
In cazul specimenelor de ser contaminate cu Bacillus cereus sau Pseudomonas, b-lipoproteinele
existente in produsii de crestere bacterieni neutralizeaza proprietatile hemolitice ale
streptolizinei O, determinand obtinerea de rezultate fals crescute.
In cazuri foarte rare, prezenta gamapatiei monoclonale, in special IgM (macroglobulinemia
Waldenström) poate determina rezultate eronate.
14.Recoltarea sângelui prin puncție venoasă pentru determinarea TGP, uree

Ureea este principalul produs azotat final al metabolismului aminoacizilor, proveniti din
scindarea in stomac si intestin a proteinelor, sub actiunea fermentilor proteolitici si absorbtia
acestora prin peretele intestinal. Sediul principal de formare a ureei este ficatul, dar si tesutul in
curs de crestere (de exemplu, tesutul embrionar sau tumoral) are proprietatea de a forma uree
din arginina. Cea mai mare parte a ureei este eliminata prin filtrare glomerulara; 40-60%
redifuzeaza in sange in functie de fluxul tubular si de hormonul antidiuretic (ADH)6.
Ureea din sange si urina variaza in raport direct proportional cu alimentatia proteica si invers
proportional cu anabolismul celular din cursul starilor de crestere, graviditate, convalescenta3.
De asemenea, concentratia plasmatica a ureei depinde de perfuzia renala: in prezenta diurezei
redifuzia ureei in sange din tubii renali distali este minima, o cantitate mare de uree este
excretata in urina si nivelul ureei serice ramane scazut; daca este prezenta antidiureza, ca in
sete, exsicoza, insuficienta cardiaca oligurica, ureea redifuzeaza din tubii distali in sange, iar
nivelurile plasmatice ale ureei cresc.
Niveluri persistent crescute ale ureei serice indica alterarea semnificativa a ratei filtrarii
glomerulare. La un aport proteic normal de 100 g/zi si perfuzie renala normala, niveluri crescute
ale ureei serice nu se intalnesc pana cand rata filtrarii glomerulare nu scade la 30 mL/min6.
Recomandari pentru determinarea ureei serice – diagnosticul insuficientei renale; diferentierea
intre azotemia prerenala si postrenala pe baza raportului uree/creatinina; in insuficienta renala
terminala, intrucat semnele urotoxice se coreleaza bine cu nivelul ureei; monitorizarea
succesului dietei hipoproteice in insuficienta renala cronica; monitorizarea hemodializei5;6.
Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate) sau postprandial.
Specimen recoltat -sange venos.
Recipient de recolta – vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator.
Stabilitate proba – serul separat este stabil 7 zile la temperatura camerei; 7 zile la 2-8°C; 1 an la -
20°C.
Metoda – spectrofotometrica (kinetica).
Ureea serica, valori;
< 1 an ► < 41 mg/dL;
1 – 18 ani ► < 39 mg/dL;
18 – 60 de ani ►< 43 mg/dL;
60 – 90 de ani ► < 49 mg/dL.
Factor de conversie: mg/dL x 0.166 = mmol/L; mmol/L x 6.024 = mg/dL; mg/dL uree nitrogen x
0.357 = mmol/L uree; mg/dL uree nitrogen x 2.14 = mg/dL uree; mg/dL uree x 0.467 = mg/dL
uree nitrogen.
Limita de detectie – 0.5 mmol/L (3 mg/dL).
Valori critice – >100 mg/dL.
• o valoare scazuta a ureei, de 6-8 mg/dL, se asociaza frecvent cu o stare de hiperhidratare;
• o valoare de 10-20 mg/dL indica o functie glomerulara normala;
• cresterea ureei sanguine la 50-150 mg/dL presupune o afectare semnificativa a functiei
renale;
• o valoare marcat crescuta a ureei, de 150-250 mg/dL, indica o afectare severa a functiei
glomerulare.
In insuficienta renala cronica valorile ureei sanguine se coreleaza mai bine cu simptomele de
uremie decat cele ale creatininei serice.
Limite si interferente
• Variatii fiziologice;
-In mod normal copiii prezinta valori mai scazute ale ureei serice (catabolism proteic scazut legat
de crestere).
-In ultima parte a sarcinii pot aparea valori scazute ale ureei serice datorita hipervolemiei
fiziologice.
• Factori legati de dieta;

-O dieta hipoproteica, dar cu un continut crescut de carbohidrati, poate cauza scaderi ale ureei
serice.
-Ingestia recenta a unei mese bogate in proteine poate determina valori “borderline” crescute
ale ureei serice5.
-Aportul crescut de proteine (>200 g/zi), in special daca se asociaza cu aport redus de lichide,
transpiratii profuze sau poliurie indusa de alcool, poate duce la cresterea nivelului seric al ureei
pana la 80 mg/dL6.
• Conditii patologice:
-administrarea intravenoasa excesiva de fluide poate determina scaderea ureei serice.
-Ureea serica nu este un parametru specific, nici sensibil pentru stabilirea debutului unei
disfunctii glomerulare. In prezenta unei disfunctii renale mai pronuntate concentratia ureei
serice se coreleaza mai bine cu rata filtrarii glomerulare.
-In insuficienta renala cronica cu poliurie sau asociata cu diaree, varsaturi, insuficienta hepatica,
nivelul ureei poate fi mai putin crescut decat cel anticipat. Pe de alta parte, in asocierea
insuficientei renale cronice cu oligurie, aport proteic crescut, insuficienta cardiaca, hemoragie
digestiva nivelul ureei este mai mare decat cel asteptat.
• Medicamente;
Cresteri:naproxen, neomicina, netilmicina, nifedipina, nitrofurantoin, norfloxacin, ofloxacin,
oxacilina, pamidronat, penicilamina, penicilina, pentamidina, pentostatin, piperacilina,
piroxicam, preparate de fier, probenecid, propafenona, propranolol, rifampicina, ramipril, saruri
de aur, spironolactona, streptokinaza, streptomicina, streptozocin, sulfametoxazol, sulfasalazina,
sulindac, tacrolimus, tetraciclina, taliu, ticarcilina, ticlopidin, tobramicin, tramadol, trandolapril,
tretinoin, triamteren, triazolam, trimetroprim, ursodiol, valsartan, vancomicin, vasopresin,
vitamina D, zalcitabin2.
Scaderi: acid ascorbic, fenotiazine.
15.Recoltarea urinei pentru examen sumar

Urina este un lichid secretat de rinichi, depozitat în vezica urinară și eliminat prin micțiune.
Micţiunea este emisia de urină, actul fiziologic conştient de eliminare.
Scop;informații asupra funcției rinichiului și a cailor urinare, precum și asupra stării întregului
organism.
Sumarul de urina presupune trei tipuri de analiza: determinarea caracteristicilor fizice,
biochimia urinei si examinarea microscopica (sedimentul urinar), datele obtinute fiind utile in
patologia renala, metabolica, hepatica sau in evaluarea altor probleme si dezechilibre ale
organismului.
Recomandari;
Pentru a verifica starea generala de sanatate. O analiza a urinei poate fi solicitata pentru orice
examen medical de rutina, la internarea in spital sau daca ai nevoie de o interventie chirurgicala
sau un control de sarcina. Sumarul de urina este folosit pentru a detecta o varietate de
tulburari, cum ar fi diabetul, bolile de rinichi sau bolile hepatice.
Testul este recomandat cand ai simptome ale unei infectii ale tractului urinar sau ale altor
probleme, cum ar fi o boala renala. Unele semne si simptome pot include: durere abdominala,
dureri de spate ( lombara), urinari dureroase sau frecvente, sange in urina, urina cu miros si
aspect neobisnuit.
De asemenea, testarea poate fi comandata la intervale regulate atunci cand se monitorizeaza
anumite conditii medicale, in timp (boala de rinichi, infectie tract urinar, diabet zaharat, etc).
Mod de recoltare;
-Sumarul de urina presupune recoltarea unei probe de urina, preferabil din prima urina de
dimineata sau dintr-o urina emisa in orice moment al zilei.
-Prima urina de dimineata are avantajul ca este mai concentrata si nu este influentata de dieta si
activitatea fizica. Este necesara recoltarea intr-un recipient curat, nesteril, a probei de urina, de
la mijlocul fluxului urinar. Zona genitala este toaletata inainte de colectarea urinei, pentru a nu
contamina proba.
-Urina poate fi, de asemenea, colectata folosind un cateter si, rar, se foloseste un ac pentru a
aspira urina direct din vezica. Pentru sugari, o punga de colectare poate fi atasata la zona
genitala pentru a capta orice urina produsa.
-Proba trebuie examinata in interval de maxim 30 minute - o ora de la recoltare.
Durata pana la obtinerea rezultatelor;
Maxim 1-2 zile lucratoare de la prelevarea probei.
Valorile normale sunt dupa cum urmeaza:
 Culoare – Galben (deschis/pal pana la inchis/chihlimbar adanc),

 Claritate/Turbiditate – Senin sau tulbure,
 pH – 4,5-8,
 Densitate specifica – 1.005-1.025,
 Glucoza - ≤130 mg/zi,
 Cetone – Niciuna,
 Nitriti – negativ,
 Esteraza leucocitara – negativ,
 Bilirubina – negativ,
 Urobilirubina – cantitate mica (0,5-1 mg/dL),
 Sange - ≤3 RBC/ hpf ,
 Proteine - ≤150 mg/zi ,
 RBC - ≤2 RBC/hpf,
 Leucocite - ≤2-5 leucocite/hpf,
 Celule epiteliale scuamoase - ≤15-20 celule epiteliale scuamoase/hpf,
 Cilindri hialini– 0-5 cilindri hialini/lpf,
 -Cristale – Ocazional,
 -Bacterii – Niciuna,
 Levuri (ciuperci)- Niciuna.
16.Recoltarea urinei pentru examen bacteriologic (urocultura)
Urocultura este metoda prin care se permite, prin cultivarea și analiza probelor de urină,
identificarea agenților patogeni care produc infecții ale tractului urinar (cistită, pielonefrită).
Scop urocultura;
-Studiul bacteriologic al urinei pentru identificarea germenilor și efectuarea antibiogramei
-Recoltarea se face într-un recipient special – urocultor – de unică folosință, steril, cu capac
etanș, pentru a preveni contaminarea probei.
-Volumul de urina necesar unui test uzual este de 10 – 15 ml.
-Prelevarea probei de urină de către pacientul conștient şi capabil
Materiale necesare;
Recipient steril,
Apă și săpun pentru toaletarea zonei genito-urinare,
Comprese sterile.
Pregătirea pacientului
 Se explică tehnica și necesitatea efectuării acesteia

 Se instruiește pacientul cum să își recolteze singur urina
 Se instruiește pacientul cu privire la toaletarea zonei înainte de recoltare pentru un
rezultat corect
 Explicați pacientului să folosească prima urină de dimineață
 Explicați pacientului să facă toaleta zonei genitale cu apă și săpun înainte de a recolta
urina
 Explicați să urineze în recipient după ce a lăsat să curgă primul jet urinar. Recoltarea
pentru urocultură se face din urina de la jumătatea micțiunii.
 Urina este sterilă, exceptând segmentul inferior al uretrei, învecinat meatului urinar, care
prezintă o floră microbiană saprofită. Aceasta flora saprofită contaminează în momentul
micțiunii porțiunea inițială a jetului urinar, de aceea recoltarea se face din mijlocul
micțiunii.
 Luați eșantionul de la pacient și etichetați pentru a trimite proba la laborator.
Accidente / incidente;
-Contaminarea urinei cu bacterii prezente în regiunea periuretrală din cauza lipsei de
dezinfectare a zonei. Se va relua procedura, explicând normele de igiena.
-Netrimiterea în timp util a eșantionului la laborator poate altera rezultatele prin multiplicarea
germenilor la cald sau precipitarea la rece.
Observații;
-In cazul uroculturii pozitive este importantă identificarea agentului etiologic implicat și a
sensibilității acestuia la antibiotic (antibiograma).
17.Recoltarea urinei pentru determinarea diurezei și notarea grafică

Termenul de diureză definește cantitatea de urină excretată într-un anumit interval de timp.
Deoarece cantitatea de urină excretată nu corespunde întotdeauna cu cea eliminată, pentru
aprecierea exactă a diurezei este necesar cateterismul uretral și plasarea unei sonde în vezica
urinară.
Diureza este un parametru care oferă informații importante despre evoluția unui bolnav. În
termeni generali, diureză se referă la cantitatea de urină excretată și eliminate în 24 ore. Diureza
poate fi măsurată și la intervale mai scurte de timp, cel mai frecvent la o oră și atunci se
folosește termenul de debit orar.
Diureza este în funcţie de aportul de lichide şi de pierderile în alte sectoare (transpiraţie,
perspirație insensibilă).
Diureza normală a unui subiect adult variază în jurul a 1200-1500 ml./24 ore cu un debit de 40-
60 ml/oră. Pentru asigurarea diurezei de 1200 ml/24 ore la un individ sănătos, este necesar un
aport lichidian de 1500 ml.
Modificările diurezei normale sunt: poliuria, oliguria și anuria.
Materiale necesare :
- recipient de colectare a urinii cu capacitate de minim 2 litri,
- mănuşi,
- ploscă sau urinar dacă este nevoie,
- recipient gradat dacă trebuie monitorizată cantitativ diureza,
- recipient cu gheaţă dacă nu se poate ţine la frigider,
- etichete,
- formular de cerere analize pentru laborator.
Recoltarea :
- confirmarea şi verificarea identităţii pacientului,
- se explică procedura pacientului şi familiei pentru a ne asigura de cooperarea acestuia şi
pentru a preveni pierderile,
accidentale de urină în timpul recoltării,
- se pot monta etichete la baie prin care pacientul să-şi reamintească că nu trebuie să arunce
urina, sau pe punga urinară dacă pacientul este sondat,
- pacientul trebuie învăţat să ne anunţe după fiecare micţionare, să se ferească să contamineze
proba,
- se vor explica pacientului restricţiile alimentare şi medicamentoase acolo unde este necesar
Colectarea probelor din urina strânsă timp de 12 – 24 ore :
- se cere pacientului să urineze; se va arunca această probă, pornindu-se astfel recoltarea din
momentul în care pacientul are vezica urinară goală,
- se notează ora începerii recoltării,
- probele se vor aduna într-un recipient de cel puţin 2 l; pe timpul dintre micţionari, recipientul
cu probele de urină trebuie păstrat la rece sau la frigider (niciodată împreună cu mâncarea sau
cu medicamente),
- se va recolta urina pe toată perioada de timp indicată; înainte de terminarea timpului se cere
pacientului să urineze încă o dată, dacă este posibil; se adaugă şi ultima probă în recipientul de
colectare,
- se va eticheta recipientul şi se va trimite la laborator însoţit de formularul de cerere sau se va
turna din cantitatea totală de urină, într-un recipient de aprox 100-200 ml, care va fi etichetat şi
trimis la laborator specificându-se pe formular care a fost cantitatea totală şi perioada de timp
cât a fost colectată urina.
Consideraţii speciale :
- pacientul va trebui să fie bine hidratat pe tot parcursul recoltării probelor de urină,
- pacientul va fi învăţat să evite cafeaua, ceaiul sau alte substanţe pe parcursul recoltării, cu
excepţia recomandărilor medicului, pentru a nu fi alterate rezultatele,
- dacă pacientul are sondă urinară, se va menţine punga urinară pe toată perioada recoltării într-
un recipient cu gheaţă pus sub patul bolnavului,
- dacă accidental se pierde una din probe, recoltarea trebuie să fie reluată integral.
Notarea diurezei;
-Diureza se notează zilnic în foaia de temperatură a pacientului prin haşurarea pătrăţelelor
corespunzătoare cantităţii de urină şi zilei respective ,
-spaţiul dintre două linii orizontale a foii de temperatură corespunde la 100 ml de urină,
-cantitatea de urină eliminată în 24 de ore, în mod normal, este de aproximativ 1500 ml.
18.Recoltarea scaunului pentru examen bacteriologic și parazitologic

=Materii neabsorbabile de catre organism, formate din reziduuri ale digestiei si excretate la
sfarsitul tranzitului digestiv. Fecalele sunt formate in proportie de 80% din apa si 20% din materii
uscate: reziduuri alimentare (mai ales celulozice), celule intestinale descuamate si bacterii. Ele
sunt emise intre doua pe zi si trei pe saptamana, ceea ce inseamna o medie de cinci ori pe
saptamana.
Recoltarea materiilor fecale are ca scop:
-descoperirea bolilor digestive de natură microbiană (coprocultură),
-descoperirea bolilor digestive de natură parazitară (examen coproparazitologic)
boli infecțioase,
-prezența sângelui în scaun (hemoragii oculte),
-gradul de digestie al alimentelor (proba de digestie),
-evaluarea eficacității tratamentului.
Modalități de recoltare a materiilor fecale;
-prelevare din scaunul emis,
-prelevare din anus cu tampon sau sondă,
Tipuri de examene;
-examen coproparazitologic;
--examen bacteriologic (coprocultură);
-determinarea sângerărilor oculte în scaun;
-det. lipidelor în scaun.
Materiale necesare;
-coprocultor steril,
-tampoane sterilizate și eprubete sterile,
-sonda Nelaton sterilă ,
-seringă de unică folosința de 10 ml ,
-manuși de unica folosinta ,
-prosop de hârtie .
-se explica tehnica și necesitatea acesteia;
-se obține consimțământul și colaborarea;
-instruiți pacientul cu privire la toaleta perianală.
Tehnica recoltării din scaun eliminat spontan;
Instruiți pacientul să recolteze scaun pentru examen respectând următorii pași:
-să își spele mâinile,
-să folosească mânuși de unică folosință,
-să elimine scaunul într-un recipient curat și sa recolteze cu lingurița coprocultorului câteva
fragmente de fecale (cca. 50g) din diverse zone ale scaunului,
-să introducă lingurița în coprocultor,
-să își spele mâinile după îndepărtarea mănusilor,
-să eticheteze recipientul cu: nume, prenume, data și ora recoltării,
-să păstreze eșantionul la frigider până când îl va trimite la laborator, dar nu mai mult de 12 ore.
Tehnica recoltării materiilor fecale din rect;
-asistenta se spală pe mâini și își pune mănușile de unică folosință,
-așază pacientul în decubit lateral cu membrul inferior de deasupra în flexiune pe abdomen,
-introduce tamponul steril prin anus și rect,
-efectuează câteva mișcări de rotație,
-introduce cu grija tamponul în eprubeta sterilă, fără a atinge marginile acesteia,
-îndepărtează mănușile și se spală pe mâini,
-etichetează recipientul și îl trimite la laborator.
Recoltarea materiilor fecale pentru coprocultură;
-recoltarea să se facă înainte de începerea unui tratament cu antibiotic sau antifungic, altfel
rezultatul poate fi alterat
- la indicația medicului, se poate recolta și în timpul terapiei, cu mențiunea medicamentului
admninistrat .
-pentru verificarea eficienței tratamentului antibiotic/antifungic, materiile fecale se recoltează
după 7 zile de la ultima doză de medicament administrată
-scaunul se recoltează în coprorecultor (conţine mediu de transport Cary-Blair).
-se ia o porţiune reprezentativă de scaun în lingurița coproreculorului (cu mucozităţi, striuri de
sânge, consistenţă mai moale, etc)
- se introduce în recipient şi se amestecă cu acesta pentru a se asigura viabilitatea microbilor
până la prelucrarea probei.
-nu se introduce o cantitate mai mare de fecale în recipient, deoarece doar proba aflată în lichid
este stabilă.
-se poate păstra 24h la temperatura camerei (nu în frigider).
-se transportă proba la laborator.
Recoltarea materiilor fecale pentru coproparazitologic

-se folosesc recipiente (coprocultor) fără mediu de transport.
-un rezultat negativ nu are valoare diagnostică de excludere a unei infestări parazitare
intestinale, deoarece unii paraziți intestinali nu elimină ouă sau larve în mod continuu (din acest
motiv se recomandă examinarea de 3 ori la intervale de 3-5 zile).
-se prelevează proba de scaun din zone reprezentative cu linguriţa coprorecoltorului.
-recoltarea se poate face din materiile fecale emise în orice moment al zilei
-se alege câte o porțiune de mărimea unei alune din 3 locuri diferite ale bolului fecal (max.
jumătate de recipient)
-proba are stabilitate 24h la 2°C – 8°C (frigider).
-se transportă proba la laborator.
19.Recoltarea exudatului faringian

Exudatul faringian se prelevă înainte sau după 4 ore de la toaleta cavităţii bucale sau ingestia de
alimente sau lichide.
Tehnica de recoltare
– Se aşază pacientul pe scaun cu faţa spre sursa de lumină, gâtul în uşoară extensie şi ceafa
sprijinită de spătar sau perete.
– Se deprimă baza limbii cu apăsătorul şi, în timp ce pacientul pronunţă vocala “a”, se şterg ferm
cu tamponul amigdalele şi peretele posterior al faringelui, insistând asupra zonelor inflamate,
ulcerate sau cu depozite purulente; dacă există false membrane, acestea se desprind uşor,
tamponându-se mucoasa subiacentă; atât la introducerea, cât şi la scoaterea tamponului, se
evită atingerea bazei limbii şi a palatului moale.
– Se introduce tamponul în tubul protector simplu sau prevazut cu mediu de transport (Amies
sau Stuart), care se etichetează corespunzător.
– Se prelevă:
-un tampon cu mediu de transport Amies lichid, din care se vor efectua testele solicitate (se pot
efectua din același recipient examen microscopic fusospirili, cultură exsudat faringian și cultură
fungi din exsudat faringian)
în cazul solicitării testului rapid (imunoenzimatic) pentru detectarea doar a antigenului
streptococic de grup A, se va recolta urmând aceiași tehnica un tampon steril, fără mediu de
transport.
Transportul probelor către laborator se face în maximum 24 h ore de la prelevare.
Metoda de lucru: examinare microscopică, cultură bacteriană sau cultură levuri (în funcție de
solicitare)
Criterii pentru efectuarea antibiogramei în cazul culturilor bacteriene
Întrucât Streptococii β hemolitici şi-au păstrat sensibilitatea naturală la Penicilină, antibiogramă
se efectuează doar la cererea medicului sau în cazul alergiei la Penicilină.
Dacă în cultura Streptococul β hemolitic se asociază cu Staphylococcus aureus, se va menţiona
în buletinul de rezultate această asociere, iar tratamentul pentru Streptococ nu se va efectua cu
Penicilină, deoarece majoritatea tulpinilor de Stafilococ sunt secretoare de penicilinază3.
-Streptococii β hemolitici: Str. pyogenes, streptococ grup C și streptococ grup G
-Staphylococcus aureus doar în asociere cu un Streptococ β hemolitic;
-Arcanobacterium haemolyticum;
-Neisseria gonorrhoeae – la solicitare medic trimițător.
-două eprubete cu tampon faringian cu medii de cultură (nas și gât) ,
-mănuși de unică folosință ,
-mască de protecție ,
-tăviță renală ,
-etichete pentru probele recoltate,
- spatulă linguală opțional: speculum nazal.
20.Administrarea medicamentelor pe cale orală

Administrarea medicamentelor pe cale orală este o procedură facilă, cu riscuri scăzute şi mai
convenabilă decât orice alt mod de administrare. Din acest motiv, o mare parte din tratamentele
medicamentoase se administrează pe această cale.
Calea orală este calea naturală de administrare a medicamentelor care se resorb la nivelul
mucoase digestive.
Forme de prezentare;
Formă lichidă:
Soluţii – substanţe dizolvate în apă, alcool.
Mixturi – suspensii.
Infuzii – ceaiuri.
Decoct – soluţii extractive obţinute prin fierbere.
Tincturi – soluţii extractive alcoolice.
Emulsii – amestec de două lichide.
Siropuri,
Soluție,
Formă solidă:
Comprimat
Drajeu
Granule
Pulberi
Capsule
Tabletă efervescentă.
Efectul medicamentos
a) Local – favorizează cicatrizarea, excită peristaltismul, dezinfectează etc.
Medicamente cu efect local sunt:
-medicamente care dizolvă mucozităţiile de pe mucoasa gastro-intestinală (ape minerale,
substanţe alcaline, etc.)
-medicamente care protejează mucoasa gastro-intestinală (ulcerotrat, magneziu, etc.)
-medicamentele care dezinfectează tubul digestiv (antibiotice neresorbabile, chimioterapicele)
-medicamente care scad procesul de fermentaţie din tubul digestiv (cărbunele animal)
b) General – efect asupra întregului organism etc.
Medicamente cu efect general:
Pătrund în sânge, în circulaţia generală, se resorb prin mucoasele tubului digestiv (antibiotice,
hipnotice, analgezice) sau numai asupra unor organe (cardiotonicele, etc.)
Medicamente lichide:
-siropuri
-tincturi
-uleiuri
-Asistentul medical trebuie să cunoască cantitatea de medicament administrat în grame sau
submultipli gramului. Per os medicaţia lichidă se administrează:
-cu linguriţa,
-picături,
-prin aspiraţie cu paiul,
-în capsule.
De cele mai multe ori, medicaţia orală este prescrisă în doze mai mari decât echivalentul său
parenteral, deoarece, după absorbţia în tractul gastrointestinal, o parte din medicaţie este
distrusă de ficat şi eliminată înainte de a intra în circulaţia sistemică.
Dozele medicamentoase orale normale pentru un adult pot fi periculoase pentru un vârstnic sau
copil.
Contraindicaţiile administrării pe cale orală;
Medicamente inactivate de sucurile digestive.
Medicamente care nu trec bariera digestivă.
Când se doreşte efect rapid.
Refuz din partea bolnavului.
Au efect iritant digestiv. Intervenţii chirurgicale pe tub digestiv.
Lipsa reflexului de deglutiţie.
Evitarea sistemului venei porte.
Mod de administrare;
Cu pahare gradate sau căni.
Cu linguriţa sau cu lingura.
Cu pipeta sau cu picurător.
Medicamentele care se resorb la nivelul mucoasei bucale se administrează sublingual
(Nitroglicerina).
Indicaţii tehnice de administrare;
 Se folosesc materiale individuale pentru administrare.

 Prafurile se aplică pe rădăcina limbii şi se înghit cu apă, ceai etc.
 Granulele se administrează cu linguriţa.
 Capsulele ajung nedizolvate în stomac.
 Pentru bolnavii cu tulburări de deglutiţie medicamentele se administrează sfărmate.
 Observaţii la administrarea medicamentelor pe cale orală
 Medicamentele se verifică înaintea folosirii.
 Nu se manipulează direct cu mâna.
 Se administrează personal, fiecare doză.
 Nu se asociază medicamente cu efecte incompatibile.
 Se evită atingerea dinţilor cu medicamente cu efect asupra smalţului dentar.
 Înaintea servirii medicaţiei se spală mâinile şi se dezinfectează.
 Se atenţionează pacientul asupra efectelor medicamentelor.
 Administrarea medicamentelor pe cale orală (la adult)
 introducerea în organism pe cale orală a unei cantităţi de medicamente care să acţioneze
general sau local;
Materiale necesare;
 pahare de unică folosinţă
 pipetă, sticluţa picurătoare
 medicamente prescrise
 apă, ceai, alt lichid recomandat
 lingură, linguriţă
 apăsător de limbă
 tavă sau măsuţă mobilă
 mănuşi de unică folosinţă
Administrarea medicamentelor pe cale parenterală
1.PSIHICĂ:
informaţi pacientul asupra efectului, gustului medicamentului
informaţi pacientul asupra eventualelor efecte secundare (reacţii adverse)
asiguraţi pacientul de inofensivitatea procedurii
2.FIZICĂ:
asiguraţi pacientului o poziţie comodă astfel încât să poată bea
verificaţi dacă sunt respectate condiţiile de administrare (înainte, după masă, etc)
tabletele şi capsulele sunt date cu apă pentru a preveni antagonizarea proprietăţilor chimice ale
medicamentelor
siropurile şi antiacidele lichide nu sunt urmate de ingestia de apa pentru că li se diminuează
efectul
tabletele zdrobite sau lichidele pot fi amestecate cu o cantitate mică de mâncare dacă aceasta
nu este contraindicată de dietă
Tehnica;
 aşezaţi materialele pe o tavă sau cărucior pentru tratament (măsuţă mobilă)

 verificaţi prescripţia medicală : numele medicamentului, doza, modul de administrare;
 identificaţi fiecare medicament pe care-l primişte pacientul: eticheta, ambalajul.
 puneţi dozele ce trebuie administrate într-un păhărel din material plastic
 verificaţi numărul salonului şi numele pacientului
 duceţi tăviţa/măsuţa cu medicamentele în salon
 explicaţi pacientului ce medicament primeşte, acţiunea acestuia, dacă are gust neplăcut
 aşezaţi pacientul în poziţie şezând dacă nu e nici o contraindicaţie, sau o poziţie comodă
în care să bea lichidul în funcţie de starea acestuia
 serviţi pacientul cu doză unică
 daţi-i paharul cu apă şi asiguraţi-vă că pacientul a înghiţit toate medicamentele sau
ajutaţi-l dacă nu poate să bea singur
 instruiţi pacientul dacă după administrare trebuie păstreze o anumită poziţie
Îngrijirea pacientului;
 aşezaţi pacientul în poziţie comodă

 asiguraţi-vă că pacientul exprimă stare de confort
 Reorganizarea locului de muncă
 plasaţi medicamentele rămase în locul de păstrare adecvat
 asiguraţi-vă că sunt îndeplinite condiţiile de păstrare
 spălaţi mâinile
Notaţi;
 data, ora, medicamentul, doza şi reacţia pacientului

 refuzul pacientului
 numele persoanei care a administrat medicamentul
 dacă pacientul este capabil să-şi administreze singur medicamentele.
 transmiteţi informaţiile semnificative în scris şi verbal la schimbul de tură
 Anestezia locală - Testarea sensibilității la anestezie
 Evaluare
 Rezultate aşteptate/dorite:
 medicamentele au fost administrate fără incidente

 pacientul este capabil să ingere şi să metabolizeze fără greaţă şi vărsături
 pacientul acceptă medicamentele, este cooperant
 pacientul simte acţiunea şi efectul medicamentului
 Rezultate nedorite / Ce faceţi:
 Pacientul/clientul nu cooperează, refuză medicamentele – întrebaţi medicul

 Pacientul/clientul acuză senzaţii de greaţă şi vomă: asiguraţi-vă că nu sunt mirosuri
neplăcute în încăpere – aerisiţi, invitaţi pacientul să inspire profund, rămâneţi cu
pacientul până când se simte bine și dacă este cazul, anunţaţi medicul.
 Pacientul are reacţie alergică sau anafilactică: opriţi administrarea, anunţaţi medicul,
pregătiţi medicamente antihistaminice pe care le veți administra la recomandarea
medicului;
 Reacţia alergică este severă: anunțați medicul, aşezaţi pacientul în decubit dorsal cu
capul puţin ridicat, evaluaţi semnele vitale la 10- 15′, urmăriţi dacă prezintă hipotensiune
sau are dificultate în respiraţie, pregătiţi o trusă de urgenţă pe care s-o aveţi la
îndemână, asiguraţi suport psihologic pacientului pentru a reduce anxietatea, notaţi
tipul şi evoluţia reacţiei alergice.
 Consideraţii speciale
 asistenta se va asigura că are medicaţie scrisă de medic, cerând indicaţii necesare
timpului şi modului de adminstrare dacă este necesar.
 nu se va adminstra niciodată medicaţie prin indicaţie verbală.
 se va anunţa medicul pentru orice medicaţie neadministrată din diverse motive sau
efecte adverse.
 medicamentele lichide necesită atenţie sporită la dozare.
 nu se va adminstra niciodată un medicament dintr-un flacon neetichetat. Nu se va
eticheta niciodată un flacon decât de către farmacist.
 medicaţia nu se va lăsa niciodată la îndemâna nimănui. Pacientul poate lua din greşeală
altceva sau un alt coleg le poate aranja altfel cauzând confuzii şi greşeli grave.
 medicaţia opioidă trebuie supervizată de doi asistenţi medicali şi trebuie avut în vedere
atât specificul spitalului cu privire la circuitul acestora cât şi legile general valabile
referitoare la acestea.
 dacă pacientul cere detalii despre medicaţia sa, se va verifica din nou prescripţia
medicului şi i se vor oferi detaliile cerute. Pacientul va trebui să fie informat despre orice
schimbare survenită în schema sa de tratament.
 pacientul va fi informat asupra posibilelor efecte adverse şi i se va cere să anunțe echipa
de îngrijire despre orice schimbare în starea sa.
 se vor administra preparatele lichide pe bază de fier, de exemplu, cu ajutorul unui pai,
pentru a preveni afectarea dentară.
 tot cu un pai se pot administra şi lichidele cu gust neplăcut, deoarece în acest fel vor
intra în contact cu acesta mult mai puţine papile gustative.
 dacă pacientul nu poate înghiţi o tabletă sau capsulă, fie aceasta se va sfărâma dacă este
posibil, fie se va cere medicului şi farmacistului să ofere o variantă lichidă a aceluiaşi
medicament.
21.Administrarea soluție Fraxiparine 0,4 ml pe cale SC\

Fraxiparine este un medicament care incetineste sau previne formarea trombilor (cheaguri de
sange in vene sau artere).
Fraxiparine se foloseste pentru:
- prevenirea formarii trombilor in vasele de sange de la nivelul picioarelor sau plamanilor.
Formarea trombilor poate avea loc la persoanele la care s-a efectuat o interventie chirurgicala,
se afla in sectia de terapie intensiva sau sunt imobilizate la pat.
- tratamentul trombilor formati in venele profunde de la nivelul piciorului sau in vasele de sange
de la nivelul plamanilor.
- prevenirea formarii trombilor in timpul dializei renale. Dializa este o procedura prin care
produsii de excretie sunt eliminati din sangele persoanelor cu insuficienta renala.
- tratamentul persoanelor cu boli ale inimii, cum sunt angina pectorala instabila sau dupa un
infarct miocardic.
Căi de administrare ;
Injecție subcutanată.
Locul de elecție este regiunea abdominală, anterolateral și posterolateral, stânga-dreapta.
Forme de prezentare;
-soluție 9.500 u/ml, seringi preumplute negradate 0,3-0,4ml/ gradate 0,6-0,8 ml.
Tehnica ;
 Se inspectează regiunea și se dezinfectează tegumentele;

 Se formează pliul cutanat între police și indexul mâinii stângi;
 Seringa preumplută cu acul atașat, se introduce perpendicular pe pliul cutanat, cu mâna
dreaptă. Se preferă introducerea verticală la 90° scăzând riscul lezării unor filete
nervoase şi vaselor de sânge, ceea ce face ca durerea să fie mai mică şi riscul de
hematom scăzut
 Se verifică poziția acului și se dezinfectează;
 În timpul injectării se menține pliul cutanat pentru a evita introducerea soluţiei
intramuscular;
 Se eliberează după scoaterea acului;
 După injectare se menţine acul în ţesut aproximativ 5 secunde pentru a evita refularea
medicamentului prin înţepătură;
 Nu se masează locul pentru a nu favoriza apariţia hematoamelor;
 Nu se amestecă în soluţie cu alte preparate;
 Administrarea se face conform indicaţiei medicale;
 Locul injectării nu influenţează rata de absorbţie.
22.Administrarea insulinei pe cale SC

Insulina este un hormon secretat de insulele lui Langerhans din pancreas. Insulina este cel mai
important hormon care participă în metabolismul glucidelor.
Insulina scade concentrația glucozei din sânge. Antagonistul insulinei este glucagonul.
Scopul tratamentului insulinic;
-Tratarea diabetului zaharat.
-Normalizarea nivelului glucidic în sânge.
Calea de administrare
-Calea subcutanată.
Locul de elecţie pentru administrarea insulinei;
-Flancurile peretelui abdominal.
-Regiunea externă a braţului.
-Regiunea anterioară a coapselor.
-Regiunea fesieră.
-Regiunea supra şi subspinoasă.
Preparate de insulina;
• Cu acțiune rapidă – incepe sa acționeze în aproximativ 15 minute.
• Cu acțiune scurtă– ajunge sa acționeze în aproximativ 30 de minute.
• Cu acțiune intermediară – va ajunge în sânge in 2 pana la 4 ore dupa injectare.
• Cu acțiune lenta sau prelungită – durează câteva ore pentru a ajunge in sistemul sanguin si are
acțiune aproximativ 24 de ore.
Forme;
 Insulină în flacon de sticla. Din el se poate scoate insulina cu o seringa care aspira soluția.
 Insulină în seringi preumplute.
 Insulină sub forma de cartuse preumplute (numite si stilouri sau pen-uri).
 Dispozitiv pompa (sau micropompa) –Dispozitivul care acționează ca un pancreas
sănătos și eliberează treptat, timp de 24 de ore pe zi, dozele de insulină necesare
organismului.
Reguli de administrare;
 Preparatul şi doza sunt stabilite de medic.

 Orice schimbare se va face cu multă prudenţă – strict supravegheat.
 Doza şi preparatul se schimbă doar la indicaţia medicului.
 Dozele de insulină se măsoară în unităţi.
Există două tipuri de concentraţii pentru fiecare tip de insulină:
-Insulină cu 40 unităţi / mililitru insulină.
-Insulină cu 100 unităţi / mililitru insulină.
 Administrarea se face cu seringi de insulină cu gradaţii pentru 40 , respectiv 100 unităţi

de insulină pe mililitru.
 Seringile se aruncă după utilizare – nu se refolosesc.
 Injecţie se face cu cca. 15 minute înainte de servirea mesei (funcţie de preparatul de
insulină folosit).
Caracteristicile insulinei, păstrare şi depozitare;
 Insulina cristalină este limpede, clară, transparentă.

 Insulina în suspensie este tulbure şi trebuie rulată înaintea folosirii până la uniformizarea
lichidului.
 Păstrarea se face la frigider la 4C, ferită de căldură şi lumină.
 Se încălzeşte la temperatura corpului în momentul folosirii.
 Nu se utilizează după expirarea termenului de valabilitate.
Stabilirea dozei necesare;

Se fixează o doză individualizată funcţie de:
 Tipul de insulină folosit.

 Numărul de injecţii pe zi.
 Intervalul dintre doze.
 Modificările din alimentaţie.
 Schimbarea programului de activitate.
 Medicaţie complementară.
 Exerciţii fizice, gimnastică.
 Conduită terapeutică postnatală.
 Injectarea insulinei
 Se dezinfectează locul şi zona înconjurătoare.
 Se lasă să se evapore alcoolul → alcoolul inactivează insulina.
 Se execută pliul cutanat şi se injectează insulina subcutanat (vezi injecția subcutanată).
 Nu se freacă şi nu se masează locul puncţiei.
 Se păstrează o distanţă de minim 4 cm de injecţia precedentă.
Reacţii la insulina ;
Nivelul normal de glucoză în sângele omului trebuie să se mențină între 70 și 110 mg/dl.
Dacă concentrația de glucoză este mai mică de 70 mg/dl, atunci este hipoglicemie.
Dacă concentrația se află între 110 – 180 mg/dl, limitele sunt normale și poate însemna că
persoana a consumat recent mese bogate in glucide.
O valoare de peste 180 mg/dl, reflectă hiperglicemie.
Hipoglicemie;
→ nivel scăzut de insulină prin:
Doză prea mare de insulină.
Absenţa sau întârzierea meselor.
Exerciţii fizice şi activitate în exces.
Boală infecţioasă.
Tulburări de tranzit.
Schimbarea necesarului de insulină a pacientului.
Boli endocrine.
Interacţiuni cu alte medicamente hipoglicemiante.
Consum de alcool.
Semnele hipoglicemiei:
Apar brusc.
Transpiraţii, tulburări de somn.
Ameţeală.
Palpitaţii.
Vedere neclară – în ceață.
Tremurături.
Vorbire neclară.
Agitație, iritabilitate.
Senzație de furnicături în mâini.
Modificări comportamentale.
Diabeticul trebuie să aibă asupra sa cuburi de zahăr sau bomboane sau tablete de glucoză.
Pacienții inconștienți vor primi glucoză pe cale intravenoasă.
Hiperglicemie şi acidoză diabetică:
Prin doză insuficientă de insulină.
Nivel crescut de glucoză în sânge.
Aport alimentar mai bogat în glucide decât cel planificat.
Febră.
Infecţii.
Hiperglicemia prelungită poate determina acidoză diabetică) amețeală, facies roşu, sete,
pierderea cunoștinței, inapetenţă, halenă acetonică, glicozurie, respiraţie Kussmaul, tahicardie,
deces.
Lipodistrofia
Foarte rar, administrarea subcutanată a insulinei poate provoca lipoatrofie cu depresiuni ale
tegumentului şi ţesutului subcutanat, pierderea elasticităţii şi îngroşarea ţesuturilor.
Alergia la insulina;
Alergia locală → roşeaţă, edem, prurit.
Alergie generalizată → mai rară, dar mai gravă. Apar erupţii pe tot corpul, respiraţie
zgomotoasă, şuierătoare, hipotensiune, şoc anafilactic.
23.Testarea ID la Penicilină flacon de 1.000.000 u.i

Testarea sensibilităţii la antibiotice reprezintă o testare cutanată utilizată pentru a se stabili
sensibilitatea la un anumit antibiotic a organismului, în scopul prevenirii șocului anafilactic.
Materiale necesare
– ac şi seringă sterilă
– alcool
– tampoane de vată
– mănuşi de unică folosință
– antibioticul ce urmează a fi testat şi administrat
– ser fiziologic pentru realizarea diluţiei.
PENICILINA
În flaconul de 400.000 u.i. se adaugă 4 ml de ser fiziologic, rezultând o concentrație de
100.000 u.i. /ml.
Din aceasta soluție se ia 1 ml și se adaugă 9 ml ser fiziologic, rezultând o concentrație de
10.000 u.i. /ml.
Din soluția de 10.000 u.i. /ml se ia 1 ml și se adaugă 9 ml de ser fiziologic, rezultând o
concentrație de 1000 u.i. /ml.
Din aceasta soluție, 1000 u.i./ml, se iau 0,1-0,3 ml și se injectează la adult, strict intradermic.
Pentru copii concentrația folosita este de 100 u.i. /ml și se injectează intradermic 0,1 ml.
Concentratia de 100 u.i./ ml se obtine luind 1 ml din solutia de 1000 u.i., la care se adauga 9 ml
ser fiziologic.
Testarea la antibiotic se poate face si utilizind mucoasa conjunctivala. Se pune 1 picatura din
dilutia 1000 u.i./ml in sacul conjunctival.
Daca dupa 15 minute, local, apare hiperemie, atunci pacientul este alergic la antibioticul
testat.
Dacă în 30 de minute nu apare vreo reacție locală (eritem, papulă) sau generală
(prurit, urticarie, edeme), se poate considera cu multă probabilitate că nu există
alergie la penicilină.
Înainte de realizarea testării se va avea în vedere, o eventuală, posibilă reacţie alergică,
de aceea vor fi pregătite medicamentele necesare pentru a putea interveni – adrenalină,
hemisuccinat de hidrocortizon.
24.Administrarea medicamentelor pe cale ID

Injecția intradermică reprezintă administrarea de soluții medicamentoase în derm cu ajutorul
unui ac adaptat la seringă care traversează zone lipsite de foliculi piloși.
Scop;
Explorator: reacții la tuberculină, IDR Casoni (chist hidatic), diverși alergeni;
Terapeutic: anestezie locală, desensibilizări.
Locuri de elecție pentru injecția intradermică;
Se aleg regiunile în care reacţia locală determinată de injecţia intradermică poate fi bine
observată cu ușurință. Se preferă regiunile anatomice puţin pigmentate, slab cheratinizate, cu
pilozitate redusă.
 Se aleg zone lipsite de foliculi piloși, în special:

 fața anterioară a antebrațului
 faţa externă a brațului sau a coapsei
 orice loc care necesită anestezie locală;
 Resorbția soluției medicamentoase administrate intradermic este foarte lentă.
Materiale necesare;
 Taviță renală
 Tampoane sterile și alcool
 Mănuși de unica folosință
 Seringă sterilă (seringă de 1 ml cu ac fin cu vârf tăiat scurt)
 Substanța de injectat
 Ser dizolvant
 Ac steril pentru injectare (27 G)
 Ac pentru încărcarea subsțanței în seringă
 Plasturi
Pregătirea pacientului pentru injecția intradermică;
 Se verifică identitatea pacientului;

 Se explică tehnica și necesitatea acesteia;
 Se obține consimțământul acestuia și colaborarea;
 Se poziționează pacientul cât mai comod, în funcție de zona unde va fi injectat;
 Se asigură intimitatea;
 Se cercetează zonele de elecţie: regiunea anterioară a antebraţului, faţa externă a
braţului şi a coapsei;
 Stabiliţi locul pentru injecţie evitând zonele pigmentate, decolorate sau infectate.
Tehnica;
 Se verifică prescripția pacientului;

 Pentru anestezie se alege orice zonă pentru care e necesară anestezia (în prealabil se
face
 testarea sensibilităţii organismului la anestezie)
 Asistentul medical se spală pe mâini și îmbracă mânușile de unică folosință;
 Se dezinfectează tegumentul prin mișcări circulare din interior spre exterior şi se
aşteaptă evaporarea;
 Se încarcă substanța de injectat în seringă, pregătind-o pentru administrare;
 Se montează acul pentru injectarea substanței în derm;
 Se aleg zone fără foliculi piloși, de regulă fața anterioară a brațului;
 Seringa se ține cu mana dreaptă între police, index și degetul mediu și se introduce într-
un unghi de 10-15 grade față de planul cutanat ;
 Se pătrunde în grosimea dermului cu bizoul acului îndreptat în sus, tangențial pe
suprafața pielii, și se injectează lent substanța cu policele mâinii drepte;
 Se observă la locul de injectare formarea unei papule, cu aspect de coajă de portocală cu
diametrul de 5-6 mm și înălțime de 1-2 mm la 0,1 ml de substanță injectată;
 Se retrage acul brusc fără a se aplica tampon la locul puncției;
 Nu se tamponează cu alcool!
 Pentru testarea la tuberculina nu se dezinfectează cu alcool.
 Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform PU;

 Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor;
 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire: nume, prenumele asistentei care a
efectuat injecția, data și ora administrării; tipul soluţiei administrate, doza.
Îngrijirea ulterioară;
Se informează pacientul să nu se spele pe acea zonă și să nu o comprime.
Accidente / incidente;
 Revărsarea soluției la suprafața pielii deoarece s-a intrat cu bizoul în direcție greșită;
 Lipsa formării papulei dacă soluția se duce sub derm pentru ca s-a introdus prea
profund;
 Lipotimie;
 Stare de șoc si reacție alergică generalizată din cauza substanței injectate. În caz de șoc
anafilactic se intervine cu hemisuccinat de hidrocortizon;
 Atingerea unui vas sanguin. În acest caz va apărea sânge pe seringă la aspirație;
 Înțeparea unui nerv. În acest caz pacientul va resimți durere vie si intensă;
 Ruperea acului în cazuri rare;
 Infecții locale în cazul nerespectării regulilor de asepsie si antisepsie.
25.Administrarea medicamentelor antiinflamatorii prin injecție IM

Injecția intramusculară presupune introducerea unei substanțe medicamentoase (soluţii izotone
cristaline, uleioase sau substanțe coloidale) în țesutul muscular prin intermediul unui ac ataşat
la o seringă.
Administrarea intramusculară oferă un efect sistemic rapid. Volumul care poate fi administrat pe
această cale este de până la 5 ml. Se pot administra chiar și substanțe iritante deoarece țesutul
muscular are inervație senzorială redusă.
Scop;
Terapeutic
Absorbție rapidă în circulația sanguină.
Rată rapidă de absorbție comparativ cu injectiile intradermice sau subcutanate.
Efectul medicaţiei administrate intramuscular se instalează mai lent faţă de efectul medicației
administrate intravenos, dar mai rapid de 4-5 ori decât ce este administrat subcutanat.
Efectul maxim terapeutic se instalează în aproximativ 20-45 de minute de la injectare.
Locuri de elecție pentru injecția intramusculară;
Locul de elecție al administrării intramusculare se alege în funcție de starea generală a
pacientului, scopul injecției, cantitatea de substanță. Se evită zonele inflamate, infectate, cu
edem.
 Mușchi voluminoși
 Mușchiul deltoid. Mușchiul deltoid este potrivit pentru administrarea injecțiilor cu volum
mic. (= 2 ml). Zona deltoidiană se folosește de regulă la administrarea vaccinurilor. Se
cere pacientului să țină mâna în șold, se identifică acromion scapular, iar acul se va
introduce la 2-3 cm sub acest nivel. Nu se va injecta mai jos pentru a se evita nervul
radial și artera brahială.
 Mușchiul dorsogluteal care poate fi localizat ușor împărțind imaginar fesa in 4 cadrane.
Locul propice pentru injecția intramusculară este cadranul superior extern (pentru a nu
se atinge nervul sciatic). Nerespectarea acestei regiuni poate duce la lezarea nervului
sciatic.
 Regiunea gluteală este de obicei folosită în cazul adulților.
 Muschiul ventrogluteal. Pentru identificarea locului propice pentru injecția
intramusculară, se pune mâna cu eminența tenară (grupa de mușchi dispusă sub degetul
mare) pe trohanterul mare, indexul pe spina iliacă antero-superioară și mediusul larg
deschis pe creasta iliacă. Spațiul delimitat între degetele 2 si 3 corespunde locului
injectiei.
 Vastul lateral – Fața externă a coapsei în treimea mijlocie exterioară; regiunea este
folosită de obicei la copii; există însă riscul lezării nervului femural sau al atrofiei
musculare. Regiunea este situată pe partea laterală a coapsei la un lat de palmă sub
trohanterul mare și un lat de palmă deasupra rotulei.
 Dreptul femural – situat pe partea anterioară a coapsei.
Materiale necesare
 Tava medicală
 Medicația prescrisă de medic;
 Seruri pentru dizolvare;
 Un ac gros (18 G) – pentru umplerea seringii
 Seringă de capacitate adaptată cantității de medicament (5 ml) ce trebuie injectată și ac
steril intramuscular lung (4-7 cm);
 Mănusi de unică folosință;
 Comprese sterile și alcool.
Pregatirea pacientului;
 Se confirmă identitatea pacientului;

 Se explica tehnica și necesitatea acesteia;
 Se obține consimțământul și colaborarea acestuia.
Antiinflamatoarele sunt substante complexe, recomandate in multe afectiuni si cu un mod de
actiune relativ complicat. Rolul lor este de a reduce inflamatia de la nivelul organismului.
Efectuarea procedurii;
- se spală mâinile;
- se montează acul la seringă folosind tehnica aseptică;
- se îndepărtează capacul acului prin tracţiune;
- se scoate aerul;
- se dezinfectează locul ales;
- se întinde pielea folosind mâna nedominantă;
- se introduce rapid acul în ţesut în unghi de 90° ţinând seringa în mâna dominantă între
police şi celelalte degete;
- se fixează amboul seringii între policele şi indexul mâinii nedominante;
- se aspiră încet trăgând pistonul înapoi cu mâna dominantă pentru a verifica poziţia acului;
- se schimbă poziţia acului dacă se aspiră sânge;
- se injectează lent soluţia în ţesutul muscular, câte 10 secunde pentru fiecare ml soluţie.
- se extrage rapid acul adaptat la seringă fixând amboul;
- se aruncă acul necapişonat în container;
- se masează locul injecţiei cu un tampon cu alcool exercitând o uşoară presiune;
- se ajută să se îmbrace, să adopte o poziţie comodă;
- se evaluează locul injecţiei după 2-4 ore de la administrare, dacă este posibil;
- se reorganizează locul de muncă;
- se spală mâinile;
- se notează procedura în Fişa de proceduri (nume. data şi ora administrării, tipul soluţiei,
doza).
Exemple medicamente antiinflamatorii ;
ALGOCALMIN- durere de diverse cauze ; dureri dentare , mialgii , dureri artrozice , sindrom
febril .
CLEXANE ; tratament angina instabila ,profilaxia trombozei venoasa si a embolismului pulmonar.
KETOPROFEN ; artroze , lombalgii , entorse , luxatii.
TRATUL ;poliartrita reumatoida , artrita gutoasa .
26.Administrare Miofilin prin injecție IV

Injecția intravenoasă reprezintă administrarea unei substanțe medicamentoase direct în
sistemul vascular. Aceasta tehnica permite o acțiune terapeutică rapidă, de aceea se alege
atunci când se dorește un efect imediat.
Prin injecția intravenoasă se introduc soluții medicamentoase cristaline, izotone sau hipertone
în circulația venoasă, prin intermediul unui ac atașat la o seringă. Pe această cale se
administrează cantități mai mari de substanțe active hidrosolubile.
Nu se utilizează această cale pentru administrarea:
substanţelor liposolubile (risc de embolie grăsoasă pulmonară)
administrarea substanţelor iritante (risc de producerea fiebitelor)
Scop
Terapeutic – prin administrarea medicației; un efect terapeutic rapid; realizarea unei
concentraţii înalte în sânge a medicamentului, într-un timp scurt.
Explorator – prin administrarea substanțelor de contrast în radiologie.
Locuri de elecție pentru injecția intravenoasă
 Venele de la plica cotului (bazilică și cefalică)
 Venele antebraţului
 Venele de pe faţa dorsală a mâinii
 Venele subclaviculare
 Venele femurale
 Venele maleolare interne
 Venele jugulare şi epicraniene la copil şi sugar
Pregătirea psihică;
 Se confirmă identitatea pacientului

 Se explică tehnica injecției intravenoase și necesitatea acesteia
 Se obține consimțământul informat și colaborarea acestuia
Pregătirea fizică
 Se asigură intimitatea pacientului

 Se poziţionează pacientul în funcţie de segmentul care trebuie injectat, pentru a-i fi cât
mai comod (decubit dorsal, poziţie semişezândă)
 Se poziţionează pacientul dorsal cu membrul superior în extensie completă sau în poziţie
sezândă pe scaun, cu cotul în extensie și braţul sprijinit pe un suport textile pe spătarul
scaunului;
 Se verifică și se stabilește locul de elecție pentru injecție
Pașii executării injecției intravenoase sunt:
 pregătirea pacientului
 pregătirea materialelor
 igiena asistentului medical
 verificarea prescripției și a recomandărilor medicale
 poziționarea pacientului
 dezinfectarea locului de elecție
 pregătirea soluției medicamentoase de administrat
 aplicarea garoului
 identificarea venei și dezinfectarea locului de elecție după palpare
 introducerea acului
 injectarea soluției
 finalizarea tehnicii.
Miofilin este un medicament pentru tratamentul bolilor obstructive ale căilor respiratorii utilizat
în tratamentul stării de rău astmatic, în caz de control insuficient prin administrarea unui beta-2
mimetic, eventual asociat cu un anticolinergic. Beta-2 mimeticul, cu sau fără un anticolinergic,
rămâne tratamentul de primă intenţie în astmul bronşic acut agravat (efect bronhodilatator
puternic).
Se administrează injectabil, exclusiv pe cale intravenoasă, cu o viteză foarte mică: 5–10 minute.
Posologia se va adapta în funcţie de particularităţile individuale, de efectul terapeutic şi de
reacţiile
adverse.
Dacă administrarea intravenoasă se realizează prea repede, ea poate antrena convulsii,
hipertermie şi colaps. Se va administra cu o viteză care să nu depăşească 25 mg/minut.
Administrarea la pacienţii cu infarct miocardic pot fi letală, din cauza scăderii bruşte a tensiunii
arteriale.
Miofilin se va administra cu prudenţă în următoarele situaţii:
- insuficienţă cardiacă: se recomandă scăderea dozelor din cauza riscului de supradozaj;
- insuficienţă coronariană, hipertensiune arterială.
angină pectorală instabilă;
- predispoziţie la tahicardie;
- cardiomiopatie hipertrofică obstructivă;
- hipertiroidie;
- vârste extreme: nou-nascuţi, vârstnici;
- obezitate: dozele vor fi ajustate în funcţie de greutatea ideală;
- ulcere gastrice sau duodenale în antecedente;
- porfirie;
- insuficienţă hepatică: se recomandă scăderea dozelor, din cauza riscului de supradozaj;
- antecedente de manifestări epileptice;
- tratamente cu alte medicamente;
- glaucom;
- diabet zaharat;
- boli febrile.
Tehnica ;
1.Verificarea-se verifică recomandarea medicală-se controlează integritatea ambalajelor
seringilor, acelor, data de expirare a sterilității
2.Pregătirea asistentului medical-asistenta se spală pe mâini și se dezinfectează-îmbracă
mănușile de unică folosință
3.Pregătirea soluțiilor de administrat-aspiră în seringă fiola cu soluție medicamentoasă sau
dizolvă flaconul-înlocuiește acul pe care l-a folosit la încărcarea seringii cu alt ac capișonat și
elimină aerul menținând seringa în poziție vertical .
4.Stabilirea și pregătirea locului puncției-selectează o venă accesibilă;-se aplică garoul deasupra

locului de puncționare la 7-8 cm pentru realizarea stazeivenoase-se dezinfectează locul puncției
prin mișcări circulare din interior spre exterior și seașteaptă 30 sec pentru exercitarea efectului
antiseptic-se identifică în regiunea antebrațului vena aleasă pentru injectarea intravenoasă prin
palpare-dacă venele nu sunt vizibile se poate recurge la diverse manevre care
favorizeazăevidențierea acestora prin venodilataţie: mișcări repetate de închidere-deschidere a
pumnului, aplicare locală de comprese calde, introducerea mâinii în apă caldă, poziționarea
declivă a mâinii-după palpare, se dezinfectează din nou locul puncției prin mișcări circulare din
interior spre exterior
5.Puncționarea venei;
-se puncționează vena cu acul în unghi de 25-30 grade, cu bizoul acului în sus,
6.Verificarea poziției acului-se verifică poziția acului prin aspirare; se aspiră în seringă, iar
prezența sângelui indică prezența acului,
7.Injectarea soluției medicamentoase-se îndepărtează garoul și se injectează lent soluția în
venă, observând reacțiile pacientului,
8.Extragerea acului-se extrage rapid acul din venă,
9.Finalizarea tehnicii-se presează locul injecției cu o compresă sterilă timp de 3 minute, fără a
îndoi brațul-se supraveghează în continuare starea bolnavului, întrucât efectele administrării
demedicamente pe cale intravenoasă sunt imediate.
 Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform PU

 Acul se aruncă necapişonat
 Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor
efectuat injecția, data şi ora administrării; tipul soluţiei administrate, doza.
Accidente / Incidente
 durere
 amețeală, lipotimie
 valuri de căldură (se injectează soluția lent și se comunică cu pacientul);
 alergie la substanță, soc anafilactic.
 embolie gazoasă prin introducerea accidentală de aer în vena (! poate duce la moartea
pacientului)
 hematom prin străpungerea, perforarea venei sau retragerea acului fără îndepărtarea
garoului (se aplică comprese umede reci);
 tumefierea țesutului prin revărsarea substanței în afara venei.
27. Perfuzia medicamentoasă

Administrarea medicamentelor prin perfuzie presupune injectarea lentă și continuă a unor
substanțe medicamentoase în circulația sangvină, de obicei printr-o venă, pentru reechilibrarea
hidroelectrolitică şi volemică a organismului.
Scop;
 introducerea într-o manieră sigură și simplă a unei doze prescrise de medicament;

 obţinerea unui efect terapeutic rapid;
 administrarea medicamentelor la care se urmăreşte efectul prelungit;
 depurativ, diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici.
Materiale necesare;
 medicamentul prescris (cu solvent dacă este necesar);

 soluția perfuzabilă – ser fiziologic, glucoză;
 materiale necesare pregătirii perfuziei.
 se identifică pacientul şi se verifică prescripţia medicală;

 se anunţă pacientul şi se explică tehnica, necesitatea şi importanţa ei;
 se obţine consimțământul pacientului.
Tehnica;
 spală mâinile bine;

 se pun mânușile;
 se agață soluția în stativ;
 se înlătură capacul sau dopul protector și se dezinfectează cu un pad alcoolizat
porțiunea unde va fi introdus perfuzorul;
 se introduce cu seringa sterilă un alt medicament în soluția perfuzabilă dacă
acest lucru este indicat și se va eticheta flaconul specificând medicația introdusă;
 se desface perfuzorul și se introduce în soluție având grijă să nu atingem capătul
pentru a îl păstra steril;
 se clampează perfuzorul și apoi se presează camera de umplere până când se
umple jumătate;
 se declampează perfuzorul și se golește de aer lăsând lichidul să curgă în tăviță
până când nu mai este nici o bulă de aer;
 dacă soluția este în flacon de sticlă, va trebui să se deschidă filtrul de aer pentru
ca ea să curgă;
 dacă soluția este în pungă de plastic. nu este nevoie să se deschidă filtrul de aer;
 se detașează capacul protector al celuilalt capăt al perfuzorului și se atașează
perfuzorul la branulă;
 se etichetează flaconul de soluție cu data si ora administrării;
 Se supraveghează funcţiile vitale ale pacientului şi se observă starea generală, se
verifică periodic debitul perfuziei.
 Se colectează selectiv deşeurilor conform precauţilor universale P.U.

 Se notează tehnica în foaia de observaţii – data, ora administrării, medicamentul
adăugat, doza, soluţia perfuzabilă, ritmul de administrare, numele asistenului medical
care a efectuat tehnica.
Incidente şi accidente;
 flebită, hematom;
 extravazarea medicamentului în ţesutul subcutanat( necroza ţesutului dacă soluția este
hipertonă);
 supraîncărcarea inimii manifestată prin dispnee datorată unui ritm prea rapid;
 reacţii alergice, şoc anafilactic.
28.Perfuzia hidratantă
Perfuzia de hidratare este o intervenție care presupune administrarea intravenoasă a anumitor
nutrienți de care organismul are nevoie zilnic. Mulți nutrienți pe care îi iei pe cale orală se pierd
atunci când intră în contact cu sistemul digestiv. Cu ajutorul unei perfuzii de hidratare, aceste
substanțe ajung direct în sânge.
Scop; hidratarea şi mineralizarea organismului, alimentaţia pe cale parenterală.
Cel mai adesea prin perfuzia de hidratare se administrează o soluţie de glucoză, ser fiziologic,
lactat de sodiu, soluţie Ringer, Darow, Krebs sau Buttler (şi multe altele, mai puţin comune).
Deshidratarea poate fi:
 Hipertonă, când se elimină în principiu apă. Deshidratarea hipertonă poate fi cauzată de

febră, diabet, transpiraţie excesivă.
 Izotonă, când se elimină atât apă cât şi săruri minerale. Apare adesea după hemoragii
masive, diaree sau vărsături.
 Hipotonă, când se pierd mai multe săruri decât apă.
Deshidratarea este o condiţie care produce foarte repede simptome fiziologice severe.
Cele mai importante simptome asociate cu deshidratarea sunt setea și schimbările neurologice,
precum durerile de cap, starea de disconfort general, pierderea apetitului, scăderea volumului
urinei (în afara cazului în care poliuria este cauza deshidratării), starea de confuzie,
fatigabilitatea inexplicabilă și chiar crize epileptice.
29.Administrarea oxigenului
Oxigenoterapia reprezintă administrarea de oxigen pe cale respiratorie pentru combaterea stării
de hipoxie.
Hipoxia este o condiție patologică și reprezintă scăderea cantității de oxigen în țesuturi. Poate fi
determinată de scăderea oxigenului alveolar, diminuarea hemoglobinei, tulburări în sistemul
circulator.
În condiții normale, saturația oxigenului în sângele periferic este de 96 – 98 mmHg.
Oxigenoterapia este indicată în cazurile în care saturația oxigenului în sângele periferica, iar
pacientul păstrează automatismul mişcărilor respiratorii și nu necesită ventilație mecanică.
Scop;
Terapeutic.
Oxigenoterapia se efectuează cu scopul de a îmbogăți concentraţia de oxigen din sânge.
Tipuri;
În funcție de condiții și perioada în care este necesară administrarea de oxigen, oxigenoterapia
poate fi:
 Oxigenoterapia administrată în condiții de ambulator

 Oxigenoterapia administrată în condiții speciale (în cadrul îngrijirilor paliative, pentru
reabilitare pulmonară, etc.)
 Oxigenoterapia administrată în cazul exacerbărilor bronhopneumopatiei cronice
obstructive
 Oxigenoterapia de scurtă durată în cazul afecțiunilor acute
 Oxigenoterapia de lungă durată în cazul bolilor cronice.
Indicații;
 Hipoxii circulatorii: insuficiență cardiacă, edem pulmonar acut, infarct miocardic acut
 Insuficiență respiratorie acută şi cronică
 Afecţiunile respiratorii: astm bronșic , pneumonii, boli obstructive cronice
 Leziuni toracice
 Stări de șoc
 În anestezia generală
 Complicații post operatorii
 Pneumotorax
 Stări febrile
 Sursa de oxigen – care poate sa fie un tub de oxigen medical sau un tub de la o reţea de
distribuire a oxigenului medical din spital (stație centrală, microstație sau butelie de
oxigen). Pentru racordare, se va folosi un debitmetru şi un umidificator.
 Materiale sterile pentru administrare: canule nazale (narine), sondă nazală de unică
folosință, mască de oxigen (când necesarul de oxigen este mare), ochelari de oxigen (!
cortul de oxigen sau izoletă pentru copii nu se mai utilizează din cauza riscului crescut de
incendiu). Pentru nou născuții hipoxici se utilizează incubatorul.
 Barbotor steril
 Apă distilată sterilă
 Leucoplast
 Foarfeca
 Tăviţa renală
 Materiale pentru spălarea mâinilor
 Recipient pentru colectarea deșeurilor.
Pregătirea mediului;
 Salon cu instalaţie de oxigen şi barbotor

 Se vor lua toate măsurile de asepsie
 Pregătirea psihică:
 se informează pacientul cu privire la efectuarea procedurii: necesitate, importanță,
durată.
 Se obține consimțământul informat al pacientului.
 Se crează pacientului un climat de siguranță, pentru a asigura cooperarea la tehnică și a
diminua anxietatea.
 Pregătirea fizică:
 Înaintea efectuării tehnicii se verifică permeabilitatea căilor respiratorii, la nevoie se
dezobstruează căile respiratorii ale pacientului.
 Se verifică sursa de oxigen.
 Se pune apă distilată sterilă în barbotor.
Pregătirea asistentului medical ;
 Se spală pe mâini
 Îmbracă mănuși sterile
Tehnica;
Administrarea oxigenului pe sondă nazală (canule nazale) este modalitatea prin care pacientul
primește oxigen prin două canule de plastic atașate la nările pacientului.
-Avantajele oxigenoterapiei pe canule nazale:
 simplu de folosit;
 fără riscuri;
 confortabile, ușor de tolerat;
 eficiente pentru pacienții care necesita o adminstrarea de oxigen în concentrații scăzute;
 oferă libertate de mișcare, alimentare, comunicare;
 nu au costuri ridicate.
-Dezavantajele oxigenoterapiei pe canule nazale:
 nu poate oferi o cantitate de oxigen cu concentrație mai mare de 40%

 nu pot fi folosite in obstrucțiile nazale complete,
 adminstrarea pe acesta cale poate produce dureri de cap și uscarea mucoasei nazale,
 pot aluneca ușor.
Administrarea oxigenului pe sondă – canule nazale
 Se verifică permeabilitatea căilor nazale, se dezobstruează şi se asigură o ventilație

eficientă
 Oxigenul se umidifică în barbotor, deoarece neumidificat este iritant pentru căile
respiratorii
 Se conectează tubul cu canulele nazale la sursa de oxygen
 Se agață prin spatele urechilor până sub bărbie, canulele fiind fiecare în dreptul
narinelor pacientului
 Se ajustează la mărimea potrivita securizând tubul sub bărbie
 Se fixează debitul de 4-6 litri/minut (la indicația medicului)
 Se va supraveghea debitul și reacțiile pacientul la administrarea de oxigen
 Se va observa bolnavul în continuare pentru prevenirea accidentelor
Administrarea oxigenului prin mască simplă

La administrarea prin mască simplă, oxigenul intră printr-un port aflat în josul măștii și iese
printr-o deschizătură largă de partea cealaltă a măștii.
Avantajele oxigenoterapiei pe mască simplă:
se poate administra oxigen cu concentrații cuprinse între 40% si 60%.
Dezavantajele oxigenoterapiei pe mască simplă:
-interferează cu nevoia de a mânca și a comunica a pacientului
-poate cauza disconfort.
Administrarea oxigenului pe mască simplă;
 Se verifică scurgerea oxigenului din sursă

 Se pregăteşte barbotorul, introducându-se apă distilată sterilă
 Se selectează o mască potrivită ca mărime
 Se aşază masca la nivelul piramidei nazale, apoi pe cavitatea bucală şi se fixează cu o
curea în jurul capului
 În dreptul nasului, masca are o clema flexibilă de metal care se fixează la rădăcina
nasului. De o parte si de alta masca are atașată o bandă de elastic care va fi trecută în
jurul capului pacientului și va menține masca pe față
 Se reglează debitul de oxigen la 5-6 litri/minut. Este necesară o rata de administrare de
minim 5 l/min pentru a curăța dioxidul de carbon expirat de pacient si a preveni situația
ca pacientul să-l reinspire.
 Se supraveghează pacientul.
Masca de oxigen cu rezervor
-Mai exista două tipuri de mască pe care se poate administra oxigenul: ambele au atașată în
partea de jos o pungă tip rezervor. Diferența dintre aceste două tipuri de mască constă în faptul
ca una din ele are o singură cale, adică o valvă care forțează aerul (oxigenul) doar să iasă, nu să
și intre.
Masca fără valvă funcționează după următorul principiu: pacientul inspira oxigen din rezervorul
atașat la mască cât și din masca cuplată la sursa de oxigen. Prima treime din volumul de aer pe
care pacientul îl expiră intră în rezervor, iar restul se pierde prin masca. Deoarece aerul care este
reintrodus in rezervor prin expirare provine din trahee si bronhii, nu apar schimburi de gaze,
deci pacientul va reinspira aerul oxigenat pe care tocmai l-a expirat.
Masca cu valvă, are următorul principiu de funcționare: în inspir se deschide valva rezervorului
direcționând oxigenul din rezervor în mască. În expir aerul expirat părăsește masca și astfel
pacientul va inspira oxigen doar din rezervor.
Administrarea cu ochelarii de oxigen
 Se pregătește sursa de oxigen

 Se verifică barbotorul
 Se pregătesc ochelarii și se fixează după urechi
 Cele două sonde de plastic se introduc în narine
 Se reglează debitul de oxigen
 Se supraveghează pacientul, deoarece tehnică este indicată la copii și bolnavii agitați
Îngrijirea pacientului după tehnică;
 Pacientul va fi așezat confortabil în pat, într-o poziție care să-i favorizeze respirația
 Se monitorizează respiraţia
 Se monitorizează concentrația de oxigen din sânge prin pulsoximetrie la aproximativ 30
de minute după administrare
 Se administrează medicaţia indicată de medic
Notarea tehnicii;
 Se notează în foaia de observație sau dosarul de îngrijire al pacientului dată, numele
celei care a efectuat tehnică și rezultatele obținute.
Accidente – Incidente;
Este important ca administrarea de oxigen să fie monitorizată pentru a evita accidentele care se
pot produce:
 Pătrunderea oxigenului prin esofag duce la distensia abdominală

 Se poate produce emfizem subcutanat
 Pericol de asfixie dacă recipientul pentru barbotare se răstoarnă, lichidul poate fi împins
de oxigen în căile respiratorii ale pacientului
 Iritarea locală a mucoasei
 Uscarea mucoaselor (necesită creşterea gradului de umidifiere)
 Mici hemoragii sau pierderi de substanţă cutanată ca urmare a compresiunii (trebuie
schimbată frecvent poziţia mășții/canulelor la cel puţin șase ore)
 Acumularea de mucus
 Traheobronșită – în condiții de administrare prelungită
 Agravarea unei insuficienţe respiratorii cronice
 Dispariţia stimulului centrilor respiratori cu apariţia hipoventilaţiei, accentuarea
hipercapniei.
30.Recoltarea sângelui capilar pentru determinarea glicemiei
Glicemia este o analiză biochimică și reprezintă concentrația glucozei în sânge.

Recoltarea si determinarea glicemiei se poate efectua prin puncție capilară sau puncție venoasă.
Măsurarea glicemiei cu Glucotestul permite monitorizarea simplu și precis, într-un timp foarte
scurt. Glucometrul este un sistem test de asistență pentru investigarea nivelului de glucoză în
sânge. Este utilizat în special de pacienții cu diabet zaharat la domiciliu, dar și în condiții de
spital sau în urgențe pentru determinarea rapidă a glicemiei.
Loc de elecție pentru măsurarea glicemiei cu glucometru;
Glucometrul poate preleva proba de sânge capilar necesară testării din zone alternative, de
obicei din pulpa degetului, din lobul urechii sau regiunea calcaneană la sugari;
Glucometrul necesită pentru analiză o probă de sânge redusă cantitativ. Gradul de eroare este
foarte mic (aprox. 0,1%).
Înţeparea este nedureroasă, datorită construcţiei speciale a dispozitivului de înţepare, acul
având o cursă calculată cu exactitate.
Materiale necesare;
 glucometru
 tester
 dispozitiv de înțepare
 soluție de control
 mănuși
 comprese sterile
 paduri dezinfectante non-alcoolice
 plasturi post injecție
 Se explică necesitatea efectuării proceduri;

 Se obţine consimţământul pacientului. Se explică procedura pacientului pentru a-i
reduce anxietatea şi a ne asigura de cooperarea sa;
 Se asigură intimitatea pacientului dacă este cazul, se poziţionează pacientul pentru a-i fi
cât mai comod;
 Mâinile pacientului trebuie să fie spălate cu apă caldă şi săpun iar apoi să fie şterse şi
uscate;
 Soluţiile antiseptice nu se folosesc deoarece pot influența negativ măsurătoarea.
Tehnica;
 Asistenta se spală pe mâini și se dezinfectează; Își pune mânușile de unică folosință;

 Înainte de a preleva o probă de sânge din pulpa degetului, locul prelevării trebuie sa fie
uscat, curat și cald.
 Dacă este necesar, pentru dilatarea capilarelor, se pot aplica comprese calde, umede
timp de 10 minute, sau se lasă brațul în jos pentru favorizarea circulației sângelui;
 Se scoate o bandeleta de test din folie si se montează la glucometru, introducându-se cu
partea cu linii negre în fanta aparatului;
 Glucometrul va porni automat, apărând mesajul “aplicați picătura” sau o picătură care să
indice acest lucru; În acest moment aparatul este gata pentru aplicarea sângelui pe
capătul barletei test.
 Se utilizează dispozitivul de înțepare al glucometrului sau acul steril (se puncționează
locul dintr-o singură mișcare scurtă și rapidă) pentru a obține o picătură de sânge din
pulpa degetului.
 Nu se stoarce locul înțepării.
 Se atinge picătura de sânge de zona albă din capătul bandeletei de test, asigurându-ne
că este o cantitate suficientă de sânge, apoi se așteaptă câteva secunde până aparatul
afișează rezultatul.
 Sângele va fi absorbit în bandeletă şi aparatul începe testarea.
 Pe ecranul de afișaj se vede numărătoarea inversă.
 Dacă nu începe numărătoarea inversă: înseamnă că nu s-a aplicat o cantitate suficientă
de sânge pe bandeleta de test.
 Se aplică o a doua picătura de sânge pe bandeletă la cel mult 30 secunde de la prima
aplicare.
 Dacă nici acum nu începe numărătoarea inversă şi au trecut mai mult de 30 secunde, se
aruncă bandeleta de test, se opreşte glucometrul, se încearcă din nou cu o nouă
bandeletă.
 Rezultatul testării glicemiei apare pe ecranul de afişaj şi este stocat în memoria
glucometrului. Se notează rezultatul afișat, data și ora.
 După recoltare se aplică un tampon cu alcool menținând compresie pe locul puncționării
până când se oprește sângerarea.
 Glucometrul se oprește automat, după ce este scoasă barleta de test din fanta
dispozitivului.
 Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform PU.

 Spălaţi-vă mâinile.
efectuat testarea, data şi ora; valoarea inregistrată.
Accidente/ incidente;
 Introducerea prea profundă a acului poate duce la lezarea unui nerv;

 Infecţii locale, în cazul nerespectării regulilor de lucru aseptic;
 Înţeparea unui vas sanguin
 Înţeparea unui nerv – apare durere vie, intensă, ce iradiază de-a lungul nervului;
 Hematomul postinjecţional;
 Ruperea acului;
 Flegmonul postinjecţional datorită unor defecte de asepsie.
31.Recoltarea urinei pentru determinarea glicozuriei

Nivelul glicozuriei este un rezultat al filtrarii glomerulare si reabsorbtiei tubulare a glucozei.
Recomandari pentru determinarea glucozei urinare – monitorizarea diabetului zaharat; strip
urinar pozitiv pentru glucoza; defecte tubulare renale.
Pregatirea pacientului – nu este necesara o pregatire speciala4.
Specimen recoltat – urina din 24 ore; la ora 7 dimineata, pacientul urineaza si nu retine aceasta
urina; apoi colecteaza intr-un vas curat de 2-3 L toate emisiunile de urina pana la ora 7
dimineata in ziua urmatoare, inclusiv; omogenizeaza (prin agitare), urina recoltata; masoara
intreaga cantitate; retine aproximativ 100 mL, in pahar de plastic de unica folosinta pentru
urina; proba se tine la 2-8°C in timpul colectarii si ulterior, pana se lucreaza efectiv4.
Cauze de respingere a probei – specimen care nu a fost pastrat la 2- 8°C; utilizarea de
conservanti (produc interferente)4;5.
Recipient de recoltare – vas de 2-3 L si pahar de plastic de unica folosinta pentru urina, pe care
se noteaza cantitatea totala de urina din 24 de ore.
Cantitatea recoltata – aproximativ 100 mL.
Prelucrarea necesara dupa recoltare – este de preferat sa se lucreze imediat; daca acest lucru
nu este posibil, proba se poate stoca la 2-8°C sau la -18°C4.
Stabilitate proba – cateva ore la 2-8°C; timp indelungat la -18°C4 .
Metoda – spectrofotometrica (colorimetrica)4.
Valori de referinta – < 0,5g/24 ore4.
Limita de detectie – 2 mg/dl (0.11 mmol/l)
Cresteri;
Glicozurie hiperglicemica- • diabet zaharat, • sindrom Cushing, • acromegalie, • administrare de
hormoni,
• afectiuni hepatice si pancreatice, • afectiuni SNC3.
Glicozurie de cauza renala – • sindrom Fanconi, • tubulopatii toxice, • glomerulonefrita acuta, •
sindrom nefrotic.
Glicozurie idiopatica
• Medicamente
Cresteri: acid nalidixic, acid ascorbic, carbamazepin, corticosteroizi, d-tiroxina, diuretice
(acetazolamida, clortalidon, acid etacrinic, furosemid), intoxicatie cu plumb la copii, aspirina,
captopril, cefaclor, cefalosporine, furazolidon, indometacin, nitrofurantoin, norfloxacin,
tetraciclina, teofilina1.
Scaderi: acid ascorbic, ampicilina, aspirina, diazepam, digoxin, furosemid, levodopa, tetraciclina,
fenobarbital, insulina.
32.Pregătirea pacientului pentru efectuarea EKG
EKG (elektrokardiographie) sau ECG (electrocardiograma) este o metodă neinvazivă de
monitorizare și înregistrare a semnalelor electrice ale inimii.
Prin EKG se înregistrează activitatea electrică a fibrelor musculare ale inimii.
Scop
Cu ajutorul EKG se pot diagnostica o serie de proprietăți și boli ale inimii. Este, în prezent, parte
esențială în evaluarea pacienților cu risc cardiovascular.
Materiale necesare Pentru EKG
 Aparat EKG
 Hartie pentru tiparit
 Comprese
 Gel
Pregatirea pacientului pentru EKG
 Înregistrarea EKG-ului necesita repausul psihic si fizic absolut al bolnavului. In acest scop
asistentul medical va pregăti bolnavul din punct de vedere psihic căutând sa-i
îndepărteze orice frica, neliniște sau tensiune nervoasa.
 EKG-ul se efectuează de obicei în camere speciale, insă in cazul in care bolnavul nu este
transportabil aparatul va fi transportat in salon, iar înregistrarea se va efectua chiar la
pat.
 Bolnavul trebuie sa se odihnească 10- 15 min înainte de înregistrare.
 Trebuie sa asigure o temperatura optima a camerei de 20- 21 ºC.
 Bolnavul va fi așezat comod in poziția decubit dorsal.
 Membrele inferioare sunt întinse ușor depărtate, pentru ca electrozii să nu se atingă
între ei;
Pregatirea echipamentului
 Se plasează aparatul în apropierea pacientului și se atașează la priză

 Dacă pacientul este cuplat deja la un monitor cardiac, se vor îndepărta electrozii acestuia
 Se verifica hârtia pentru printat
Tehnica Efectuarea EKG
 Se confirmă identitatea pacientului

 Se explică procedura și faptul că nu trebuie sa vorbească sau să se miște în timpul
investigației
 Se vor expune mâinile și picioarele pentru a atașa electrozii
 Dacă anumite zone prezintă pilozitate crescută, aceasta va fi îndepărtată prin radere
 Pentru realizarea unui contact bun între tegument şi electrozi, aceștia se ung cu un gel
bun conducător de electricitate;
 Se aplică gel pe locurile de plasare a electrozilor (nu alcool, deoarece se pot distruge
electrozii)
 Se verifică electrozii să fie curați și se aplică pe extremitățile membrelor conform
indicațiilor și culorilor ajutătoare:
Poziționare electrozi EKG

Poziționare electrozi EKG de pe membre
Rosu –mâna dreaptă
Galben –mâna stângă
Negru –picior drept;
Verde –picior stâng.
Poziționare electrozi EKG precordiali
 V1 –in spatiul 4 intercostal în dreapta sternului.

 V2 –in spatiul intercostal 4 în stanga sternului.
 V3 – pe mijlocul liniei care uneste V2 cu V4.
 V4 – in spatiul 5 intercostal în dreptul liniei de mijloc a claviculei
 V5 – la jumătatea distanței dintre V4 și V6
 V6 – Spațiul 5 intercostal în dreptul liniei de mijloc a axilei, la nivel cu V4
 Dacă electrozii sunt aplicați la o femeie, aceștia se vor plasa sub sâni
 Se deschide EKG-ul și se lasă cateva secunde să apară traseul
 Se verifică daca traseul inregistrat indică poziționarea corectă a electrozilor
 Se cere pacientului sa stea nemișcat și să nu vorbească
 Se printează rezultatul
 Se indepartează electrozii
 Se sterge pacientul de gel
 Se sterg electrozii cu o lavetă îmbibată în soluție dezinfectantă și se strânge aparatul de
EKG

Subiecte Proba Practica

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Subiecte Proba Practica

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Subiecte proba practica

Artera temporală superficială la copil,

Se explică tehnica și se obține consimțământul și colaborarea;

Numărul de respirații normale la adult este în medie de 16-18 respirații pe minut.

Reprezentarea grafică a respirației;

4. Măsurarea tensiunii arteriale

5. Recoltarea sângelui pentru VSH.

Reorganizarea locului de muncă;

6.Recoltarea sângelui pentru Hemoleucogramă

Numărul de globule roşii din sânge – eritrocite ( RBC ),

7. RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU TIMPUL DE PROTROMBINA- QUICK

ISI = indice international de sensibilitate a tromboplastinei folosite, efectuat în raport cu

INTERVAL TERAPEUTIC INR :

Efectul anticoagulant al medicatiei anticoagulante se stabilizeaza la 3 zile de la initierea

Recomandari pentru determinarea Timpului Quick:

• monitorizarea tratamentului cu anticoagulante orale de tip antivitamina K ;

• screeningul tulburarilor de coagulare datorat deficitului izolat sau combinat de factori ai

• screeningul preoperator al hemostazei.

Pentru un diagnostic tintit, este recomandabila specificarea conditiei clinice a pacientului.

Atentie : vacutainerele recoltate insuficient modifica raportul sange-citrat si au ca rezultat

Nota: Testele nu ar trebui sa fie efectuate pe esantioane prelevate in decurs de 4 ore de la

Pentru timp de protrombină – vacutainer cu citrat de Na (raport citrat de sodiu – sânge=1/9).

• La gravide fibrinogenul este crescut în mod fiziologic.

• Niveluri crescute pot fi intalnite la fumatori.

9. Recoltarea glicemiei prin puncție venoasă

10. Recoltarea sângelui pentru det. Sideremiei

-Diagnosticul diferential al anemiilor in special microcitare si/sau hipocrome;

Factori de conversie: µmol/L x 5.59 = µg/dL; µg/dL x 0.179 = µmol/L6.

Valori normale pentru sideremie;

Varsta Valori normale - Barbati Valori normale - Femei

<1 luna 32-112 mg/dL 29-127 mg/dL

1-12 luni 27-109 mg/dL 25-126 mg/dL

1-3 ani 29-91 mg/dL 25-101 mg/dL

4-6 ani 25-115 mg/dL 28-93 mg/dL

7-9 ani 27-96 mg/dL 30-104 mg/dL

10-12 ani 28-112 mg/dL 32-104 mg/dL

13-15 ani 26-110 mg/dL 30-109 mg/dL

16-18 ani 27-138 mg/dL 33-102 mg/dL

>18 ani 59-158 mg/dL 37-145 mg/dL

• sindromul nefrotic (pierderea urinara a proteinei de legare a fierului).

• remisiune dupa anemia pernicioasa2;5.

10. Recoltarea sângelui pentru colesterolului total

Valorile normale variaza in functie de sex, varsta, dieta si regiune geografica.

Borderline crescut 200-240 mg/dl

Crescut ≥240 mg/dl

Copii si adolescenti ( 12-18 ani):

Optim 170 mg/dl

Borderline crescut 170-199 mg/dl

Crescut ≥200 mg/dl

Factor de conversie: mg/dL x 0.026= mmol/L

11.Recoltarea sangelui pentru determinarea Creatininei

Creatinina este anhidrida creatinei (acidul metilguanidilacetic) si reprezinta forma sa de

Vârstă Valori (mg/dL)

0-2 luni < 0.85

2- 12 luni < 0.42

1-2 ani < 0.41

3-4 ani < 0.47

5-6 ani < 0.59

7-8 ani < 0.60

9-10 ani < 0.73

11-12 ani < 0.79

Barbati < 1.2

Factor de conversie: mg/dL x 88.4 = µmol/L; µmol/L x 0.0113 = mg/dL.

• afectiuni renale acute sau cronice de cauza glomerulara