Mintea absorbantă

Introducere
Este bine cunoscut faptul că Maria Montessori, prin observările și studiile ei, a adus o contribuțe
fantastică, nu doar educației sau pedagogiei în sine, ci și întregii lumi.

În momentul în care Maria Montessori își începea cariera, marii pedagogi de la acea vreme
acordau un interes minim asupra copilului și a copilăriei. Copilul, era considerat o ființă slabă din punct
de vedere atât fizic, cât și psihic; era comparat constant cu adultul și prin analogie, se credea a fi inferior,
neimportant și neputincios. Maria Montessori, a făcut un pas în afara liniei și a gândit altfel. A decis să
observe toată această perioadă, iar concluziile ei au fost cel puțin uimitoare la acea vreme. Maria, a fost
ea însăși uimită de diferența enormă dintre mintea adultului și cea a copilului. Copilul are capacitatea de
a acumula într-un timp foarte scurt,fără efort si nefiltrat, abilități, informații, cunoștințe și așa mai
departe. Copilul are puterea. Copilul este creatorul adultului și nu invers. El absoarbe lumea din jur, o
înglobează în sine, creându-se și adaptându-se astfel cu ușurință oricărui mediu din care face parte. Pe
de altă parte, adultul doar învață, el reține doar informațiile de care consideră că are nevoie și ce trec în
mod conștient prin filtrul minții lui.

Maria Montessori a numit această capacitate a copilului, minte absorbantă.

„Mintea Absorbantă primeşte orice, îşi pune speranţe în orice, acceptă în mod egal sărăcia şi
bogăţia, adoptă orice religie, prejudecăţile şi obiceiurile compatrioţilor săi, încarnându-le pe toate în
sine”1.

Prin definiție, mintea absorbantă este puterea pe care o are copilul doar în primul stadiu al
dezvoltării, este o stare neconștientă a minții copilului și are rolul de a face posibilă achiziționarea de
cunoștințe și capacități, facilitând crearea personalității și adaptarea.

Maria Montessori, a observat de asemena și modul în care se formează corpul uman și mintea
umană. Ea era de părere că omul ar putea fi considerat având două perioade embrionare. Embrionul
fizic și embrionul spiritual.

Embrionul fizic, este cel prin care toate formele de viață trec, și aici ne referim la perioada
prenatală. Este o perioadă comună atât animalelor cât și omului. În acestă stare, de embrion fizic, copilul
este în prima stare a unui organism viu. Mai apoi, se formează și dezvoltă organele fizice (membre,
trunchi, cap, organe interne etc.)

Embrionul spiritual, pe de altă parte este specific doar rasei umane. Maria Montessori s-a
întrebat de ce omul are o copilarie atât de lungă, comparativ cu animalele, iar răspunsul a fost acela că
odată cu apariția omului, natura a făcut un salt uimitor în evoluție, iar omul trebuie să-și aibă grijă atât
de viața fizică, cât și de cea mentală.

1
Montessori, Maria (2006), Mintea absorbanta, trad. Marcel Căpraru -Drobeta Turnu Severin, editura A.P.A. , p.
272.
 Perioada de embrion spiritual, este perioada în care copilul își formează așa numitele organe
mentale. Pentru a-și construi aceste organe mentale, nu este de ajuns doar să lăsăm natura să-și urmeze
cursul; este necesar ca mediul în care copilul crește să fie ofertant și stimulant din toate punctele de
vedere. Având o relație benefică cu adultul și un mediu pregătit, copilul începe cu brio procesul de
construire al vieții sale psihice și spirituale.

Maria Montessori făcea comparație între mintea copilului și un aparat foto analog; în sensul în
care așa cum aparatul foto analog poate stoca cu doar o simplă apăsare de buton o multitudine de
imagini și secvențe, însă pentru a le putea vedea, este necesar ca pozele să petreacă timp în camera
obscură, așa și mintea copilului cu o singură privire absoarbe absolut tot. De la gesturi până la mimica
feței și chiar la cele mai fine reacții. Ceea ce copilul acum înmagazinează nu se poate vedea imediat, ci, la
fel ca și pozele ce sunt lăsate o perioadă la developat, informațiile stocate de copil vor apărea mai târziu,
în diverse circumstanțe și variațiuni. Evident, pentru ca fiecare organ mental să înceapă să funcționeze,
este necesară maturizarea fizică a organelor ( spre exemplu, pentru ca un copil să poată vorbi, este
necesar ca aparatul vocal să se maturizeze).

Pe de altă parte, mintea adultului funcționează total diferit și o putem compara cu realizarea
unei picturi. Procesul este lent, de durată, iar energia depusă este considerabil mai mare, față de energia
depusă de copil, care face totul fără un efort prea mare.

Trăsăturile minții absorbante

• Mintea absorbantă este universală. Absolut toți copiii au minte absobantă, indiferent de
proveniență, în acest fel, facilitând adaptarea.
• Mintea absorbantă este creativă. În momentul nașterii, copilul are potențialul de a deveni orice,
de la medic până la artist, spre deosebire de animale, al căror rol este stabilit încă din momentul
conceperii (spre exemplu, un animal prădător va rămâne un animal prădător indiferent de
mediul în care se naște). Tot ceea ce absoarbe copilul îl creează, îl construiește, astfel devenind
exact ceea ce absoarbe.
• Mintea absorbantă este neconștientă și involuntară. Aici făcându-se referire la faptul că, copiii
nu absorb în mod voluntar. Nu este o decizie și nu se realizează în mod conștient. Aceasta este
esența minții absorbante, faptul că oricine, prin orice mijloace ar încerca să împiedice mintea
absorbantă să se manifeste, este absolut imposibil. Se întâmplă în orice circumstanțe.
• Mintea absorbantă este nediscriminatorie. Mintea absorbantă nu face diferența între lucrurile
pe care le absoarbe. Indiferent dacă noi, adulții le-am cataloga după legile noastre morale ca
fiind bune sau rele, mintea absorbantă nu are filtru. Un copil va absorbi în sinea lui la fel de bine
o acțiune de dragoste( cum ar fi o îmbrățișare) cât și o acțiune ce noi o numim violentă.
• Mintea absorbantă este dinamică. În momentul în care copilul se află într-un mediu, nu este de
ajuns ca el doar să existe acolo. Copilul trebuie să interacționeze cu mediul respectiv și cu
persoanele ce-i aparțin, folosindu-și toate simțurile de care dispune, doar așa își poate construi
conexiuni.
• Mintea absorbantă este spontană.
• Mintea absorbantă este globală. Datorită faptului ca mintea absorbantă este involuntară,
aceasta nu absoarbe informațiile logic sau secvențial, absoabe totul deodată.
Stadiile minții absorbante

Maria Montessori a observat ca mintea absorbantă se manifestă de la naștere până la 6 ani. Deși ea
este constantă, se manifestă diferit pe parcursul acestor ani. Maria Montessori vorbește despre un prim
stadiu al minții absorbante,ce este cuprins între naștere și durează până la 3 ani. Această perioadă o mai
denumște și perioada creatorului neconștient. Cea de-a doua perioadă, ce durează între 3 și 6 ani, este
considerată perioada lucrătorului conștient.

• Mintea absorbantă neconștientă

Cum reușește bebelușul să treaca din nimic la ceva? Această întrebare este o întrebare cheie în
pedagogia Montessori, iar ea susținea că pasul ce trebuie făcut se poate realiza tocmai pentru că, un
copil are o minte mult mai diferită decât cea a unui adult. El are alte puteri, cu totul diferite, însă la fel
de importante ca și ale noastre. Dacă numim mentalitatea adultului ca fiind conștientă, copilul, prin
deducție ar avea o minte neconștientă. Însă, mentalitatea aceasta neconștientă nu înseamnă nicidecum
inferioară. Tocmai prin puterea ei, copilul are capacitatea să se creeze pe sine și să facă pașii necesari
evoluției și progresului.

Această perioadă este una în care, copilul, își creează toate funcțiile de bază ale vieții lui psihice
(mișcarea, memoria, limbajul, inteligența, voința) aspirând din mediu toate informațiile de care are
nevoie pentru a se putea construi pe sine. Chiar Maria Montessori, spunea că „Copilul absoarbe aceste
impresii nu cu mintea, ci cu propria-i viață”2.

Există totuși o forță ce îl determină pe copil să facă toate aceste lucruri. Maria Montessori numește
această forță HORME. Această forță poate fi comparată cu voința, dar ideea de voință nu acoperă viața.
Voința aparține individului, însă horme, aparține vieții în sine . Horme ar putea fi mai degrabă
considerată sursa întregii evoluții, deoarece stimulează copilul să facă. Să facă neîncetat, nedescurajat
de multele obstacole sau momente de eșec. De ce oare copilul, atunci când învață să meargă nu se
oprește după primele 2-3 căzături? Pentru că, în toată ființa lui se află această forță ce îl va face să
meargă mai departe și să nu se oprească până ce nu reușește. Horne va rămâne permanent în viața
noastră, însă, pe parcurs, scade din intensitate și poate fi ușor confundată la adulți cu voința și
motivația. De fapt, așa cum este menționat mai sus, chiar și în perioada adultă în momente de cumpănă,
există o forță ce îi împinge pe adulți să încerce din nou și din nou până reușesc. Desigur, diferența dintre
horme al vieții copilului și cel al adultului este că în cazul adultului intervin o multitudine de alți factori
ce influențează manifestarea aceste forțe.

Împins de această forță și ajutat de un mediu prielnic, copilul începe să-ți câștige independența. Mai
întâi pentru că poate respira singur, apoi că se poate hrăni, va putea merge, vorbi și tot așa până la
independența funcțională completă. Odată cu câștigarea independenței,în mintea copilului se

2
Montessori, Maria (2006), Mintea absorbanta, trad. Marcel Căpraru -Drobeta Turnu Severin, editura A.P.A. , p.
27.
conturează ideea de voință. Copilul își va exprima voința și în acel moment horme începe să se
diminueze treptat.

Un alt concept important în pedagogia Montessori, este acela de Mneme. Ce este Mneme?

Mneme reprezină multitudinea de momente în care copilul stochează impresii din toată viața, în cel
mai mic detaliu, având în vedere procesul adaptării sale. Un adult, își va aminti un loc, însă, un copil va
deveni locul respctiv. Spre exemplu, un turist, vizitează România, o admiră, și-o amintește, însă, un copil
născut în România, devine român. Devine parte din cultură, tradiție, obiceiuri, limbă etc.. Un adult va
purta o discuție,însă, copilul o va absorbi, va încarna în propria persoană sunetele, construcția
propoziției, gestica și mimica, pentru ca mai apoi să le producă chiar el.

Împreună cu horme și mneme, copilul este pregătit să dea un răspuns potrivit mediului, să-și
adapteze ființa pe care o construiește lumii din jurul lui.

Mintea absorbantă conștientă – lucrătorul conștient

Această perioadă în care se face cunoscut lucrătorul conștient, este o perioadă de consolidare și
dezvoltare a tuturor funcțiilor umane ce s-au creat separat în perioada trecută. Copilul continuă să
absoarbă neconștient informații din mediu, însă acum lucrurile funcționează interconectat, copilul
începe să devină conștient de lucrurile pe care le face, acum are puterea de a alege și de a-și aminti
lucruri și evenimente petrecute. Până la trei ani, copilul nu are nicio amintire palpabilă și tocmai după ce
copilul împlinește 3 ani, se crează amintirile conștiente, ce vor putea fi accesate de el mai târziu (ex: nu
plâng când văd o persoană, pentru ca îmi aduc aminte că am mai văzut-o și sunt familiar cu trăsăturile
ei).

Dacă la început, copilul părea că privește universul într-un mod pasiv, lipsit de un interes vizibil,
acum copilul începe să experimenteze și să lucreze conștient. Pentru a conștientiza și a concretiza realul,
copilul se folosește de lucrul cu mâinile. Mâinile lui acum vor fi o poartă prin care copilul va trece și va
ajunge în lumea conștientă, a activității voluntare. Maria Montessori spunea că „perioada de la trei la
șase ani, este una de perfecționare constructivă prn intermediul activității"3.

În această perioadă, copilul are și puterea limbajului. Acum el poate forma propoziții coerente,
fraze, se poate exprima corect din punct de vedere gramatical, astfel încât să-și transmită mesajul clar la
interlocutor. Fiind și în perioada senzitivă pentru limbaj, copilul va acumula cuvinte, expresii, locuțiuni în
mod constant, până când își va forma vocabularul propriu.

Horme și mneme acum nu mai sunt principalele forțe ce îl ghidează pe copil, acum copilul este
ghidat de propriul sine.

Adaptarea
Adaptarea este procesul prin care noul născut se acomodează cu locul și momentul în care este
născut, el devine potrivit mediului în care este, iar mai târziu devenind membru al societății din care

3
Montessori, Maria (2006), Mintea absorbanta, trad. Marcel Căpraru -Drobeta Turnu Severin, editura A.P.A. , p.
158
aparține . Vorbim în cadrul procesului de adaptare de alte două subprocese. Cel de a deveni și cel de a
aparține.

Până la trei ani, copilul de dezvoltă și se adaptează în cadrul familial. El devine parte din cultura
și rasa sa. Tot aici, copilul absoarbe din mediu toate informațiile de care are nevoie pentru a-și construi
funcțiile de bază și organele mentale. Informațiile absorbite, dau copilului sentimentul de siguranță. Cu
ceea ce este și cu ceea ce poate deveni, copilul poate aparține.

După perioada de adaptare în cadrul familiei, se produce adaptarea în cadrul unui mediu mai
extins și anume, grupul de copii. Copilul pe la trei ani, nu simte nevoia de socializare foarte puternică,
însă simte nevoia de a simți că face parte dintr-un grup și că aparține lui. Acolo copilul se adaptează
regulilor grupului și mediului din care face parte, astfel creându-se sentimentul de apartenență (de
obicei la grădiniță).

Adaptarea copilului este foarte evidentă pe trei arii. Cea de limbaj, de cultură și de mișcare.

În ceea ce privește cultura, copilul absoarbe cu ușurință toate elementele culturii sale, cum ar fi
valori, atitudini, gesturi, ritualuri, obiceiuri și tradiții. Copilul ajunge să iubească pământul pe care este
născut, indiferent de acesta și de eventualele greutăți ale acestuia, el nu va găsi niciodată o fericire la fel
de intensă în altă parte. Indiferent de rasă, climă, regiune, copilul se va adapta și confortul regăsit acolo
nu va mai fi găsit sau trăit la o intensitate maximă în altă parte.

Spre deosebire de adult, care trăind în străinătate, niciodată nu se va adapta complet vieții de
acolo. Mereu va fi un element ce va lipsi, un sentiment de gol, de neaparținere, atunci se poate spune că
adultul se va strădui și va rezista. Se va acomoda într-un fel dar niciodată nu va simți că aparține
mediului străin.

Având în vedere limbajul, se poate spune că, copilul îl absoarbe întru totul. Ascultă vocile
omenești, le aude și le reproduce mai târziu. Copilul dezvoltă limba din nimic, o creează. Trăind, copilul
va vorbi limba maternă fără niciun fel de dificultate indiferent de complexitatea ei. Pe de altă parte,
adultul va putea învăța o limbă nouă pentru că va fi alegerea lui să o facă, însă niciodată nu va cunoaște
o limbă străină la fel de bine și amănunțit ca limba maternă. Copilul nu alege să învețe limba, se
întâmplă neconștient însă firesc datorită minții absorbante a lui.

Din punct de vedere al mișcării, ne putem raporta la două aspecte adaptative : cel cultural și cel
biologic. În ceea ce privește aspectul cultural, copilul absoarbe diferite manifestări mimico-gestuale
pentru a fi folosite mai târziu (spre exemplu, copilul român absoarbe faptul că atunci când întâlnești o
persoană cunoscută, o săruți pe ambii obraji, sau că atunci când nu ești de acord cu ceva dai din cap în
mișcări stânga-dreapta etc. ). Din punct de vedere biologic, putem spune că un copil care nu aude, poate
nu va putea dansa niciodată, sau nu va putea alerga cu o viteză mare, existând șansa să se
dezechilibreze și să cadă.

Rolul adultului
Unul dintre cele mai importante roluri ale adultului în contextul minții absorbante, este acela de
a avea încredere în copil și în puterea minții absorbante. Un adult ce pleacă de la premiza că un copil nu
înțelege, nu face oricum, nu știe, este un adult pierdut, ce nu va aduce o contribuție pozitivă
semnificativă în viața copilului. În momentul în care adultul lasă deoparte propriile prejudecăți, lasă
deoparte credințele eronate de care a fost înconjurat, atunci lasă loc luminii și purității copilului în viața
lui.

Adultul are rolul și de a-i oferi copilului un mediu care permite explorarea. Așa cum a fost
specificat mai sus, copilul are nevoie de explorare și de lucrul cu propriile sale mâini. Cele cinci simțuri
nu sunt suficiente pentru ca copilul să preia din mediu toate informațiile de care are nevoie pentru a se
construi pe sine. Mediul este necesar să fie ordonat, pentru că ordinea creează structura pe care el o
absoarbe.

Adultul este un model. Prin absorbirea comportamentelor adultului, copilul își crează propria
realitate. De aceea, adultul ce este în preajma copilului va fi un adult responsabil, calm, ferm, afectuos,
ordonat și calculat tocmai pentru a transmite copilului o normalitate acceptată social și moral.

Adultul va sprijini procesul de adaptare al copilului. Adultul trebuie să-i ofere copilului
stabilitate, rutină, să-l recunoască ca persoană de aceeași importanță lângă el, să-l implice în treburile
casei, astfel sprijinind dezvoltarea independenței.

Nu în ultimul rând, adultul trebuie să aibă capacitatea de a observa manifestările minții

absorbante. Observând, adultul ajută mediul și îl ajustează pentru a-i oferi copilului claritate, lucru de
care el are nevoie pentru a-și satisface nevoile și tendințele specifice vârstei.

Rolul mediului
Mediul în care se dezvoltă un copil va fi unul ce va oferi siguranță copilului. Odată cu siguranța,
se dezvoltă și independența, iar preocupările copilului vor fi strict legate de interacțiunea cu mediul și nu
de teama legată de acesta. Cu alte cuvinte, copilul nu trebuie să simtă niciun sentiment de stres sau
frustare în legătură cu mediul.

Mediul va conține elemente naturale, fiind foarte asemănătoare cu cele reale, doar că la scară
mai mică. Este important ca, copilul să nu utilizeze materiale de jucărie, pentru ca el să nu-și formeze
impresia că totul este doar o simplă joacă și el nu face lucruri reale, dar mai ales, materialele sunt direct
proporționale cu mărimea lui pentru a nu-și crea frustrări cu privire spre exemplu la prinderea măturii. O
coadă mare dezechilibrează copilul, ceea ce duce la nefinalizarea activității și frustrarea copilului
datorată neputinței lui, însă o mătură pe mărimea copilului creează satisfacția controlării materialului cu
succes, acțiunea finalizându-se cu un sentiment de împlinire, siguranță și adaptare.

Pentru ca, copilul să-și păstreze dorința de interacțiune cu mediul, acesta trebuie să fie păstrat
într-o stare funcțională perefectă, iar nu în ultimul rând, din punct de vedere estetic, acesta trebuie să
fie plăcut vizual și ordonat, creându-se astfel și dezvoltându-se în copil simțul estetic, al frumosului și cel
al responsabilității materialelor ce sunt folosite. De asemena, mediul trebuie actualizat în funție de
vârsta copilului, pentru a oferi constant provocările potrivite vârstei.

Nu în ultimul rând, mediul va fi unul bogat în elemente specifice culturii. Acestea înlesnesc
legătura copilului cu locul din care face parte, cu tradițiile și obiceiurile specifice.
Concluzie
În concluzie, putem spune că mintea copilului este puterea lui de adaptare la lume. Mintea lui
diferită și specială, este cea care îi facilitează dezvoltarea și îl ajută să se construiască pe sine și să devină
parte funcțională dintr-un întreg.
Bibliografie
1. Montessori, Maria (2006), Mintea absorbanta, trad. Marcel Căpraru -Drobeta Turnu Severin, editura
A.P.A. , p. 27.
2. Montessori, Maria (2006), Mintea absorbanta, trad. Marcel Căpraru -Drobeta Turnu Severin, editura
A.P.A. , p.158.
3. Montessori, Maria (2006), Mintea absorbanta, trad. Marcel Căpraru -Drobeta Turnu Severin, editura
A.P.A. , p. 272.
4. Uliță, Mariana, iulie. 2019.
Cuprins
Introducere ............................................................................................................................................. 1
Trăsăturile minții absorbante................................................................................................................... 2
Stadiile minții absorbante ........................................................................................................................ 3
Adaptarea ............................................................................................................................................... 4
Rolul adultului ......................................................................................................................................... 5
Rolul mediului ......................................................................................................................................... 6
Concluzie................................................................................................................................................. 7
Bibliografie .............................................................................................................................................. 8