Observarea

Hilla Patell

Eseul Hillei Patell e un bun prilej pentru a ne reaminti principiile ce stau la baza educatiei Montessori. In activitatea de educare a copilului observarea obiectiva are un rol fundamental in intelegerea vietii interioare a fiecarui copil in parte. Daca vrem ca munca noastra sa fie una reusita, atunci trebuie sa cunoastem in profunzime atat teoria cat si practica Montessori . De asemenea trebuie sa iubim copiii si sa fim capbili sa relationam cu ei . Dar oricat de mult am iubi copiii si oricat de vaste ar fi cunostiintele noastre despre metoda, acestea nu vor fi suficiente daca nu vom adauga si capacitatea de a oberva copilul. Un pedagog Montessori competent va tine: - o evidenta a prezentarilor si activitatilor noi introduse in fiecare saptamana - un jurnal, lunar sau la sase saptamani cu dezvoltarea sociala a fiecarui copil - o evidenta scrisa cu observatii generale despre fiecare copil in parte, pana la finalul fiecarui semestru Printre Montessorieni pastrarea acestor evidente este sinonima cu observarea. In definitiv, pentru a vedea ce face si cum se dezvolta un copil este nevoie sa-l observam cel putin pana la un punct, dar ramane intrebarea: De ce Dr. Montessori acorda o importanta atat de mare observarii copilului? Acest cuvant are intelesuri diferite pentru fiecare, in functie de domeniul sau de pregatire. Celor care studiaza psihologia la universitate li se cere sa-si duca la bun sfarsit observarea, urmarind cu totul alte criterii decat cele ale unui student la o facultate de stiintele educatiei . Cei care lucreaza cu copii cu nevoi speciale sau cu dizabilitati de invatare specifice trebuie sa-si foloseasca abilitatile de observare dintr-un cu totul alt unghi . De obicei, observarea este o activitate ghidata de niste obiective precise si limitata in timp, insa Dr. Montessori a considerat-o ca fiind o constanta a activitatii adultului. Din punctul de vedere al educatiei Montessori observarea ar putea fi considerata ca piatra de capatai a muncii pedagogului. Observarea indispensabila activitatii pedagogice si fara de care munca noastra n-ar avea sens, reprezinta metoda prin care putem urmari manifestarile libere /spontane ale copilului, fara sa avem in minte studiul psihologiei acestuia, ci mai degraba pentru mai buna noastra intelegere a felului in care il putem ajuta pe acesta sa-si dezvolte potentialul la maximum. Maria Montessori a cautat sa inteleaga cat mai mult din fenomenul complex pe care il reprezinta viata in desfasurarea ei. Ea s-a folosit de observare pentru a putea intelege fortele ce dirijeaza dezvoltarea umana din interior si a subliniat faptul ca un copil are innascut modelul propriei dezvoltari. Acestui ghid interior, acestei voci interioare trebuie sa i se dea toate sansele sa se manifeste si sa ghideze cresterea si dezvoltarea copilului. Vocea interioara a copilului este activa, omniprezenta insa nu e intotdeauna foarte usor de perceput de catre adult. Ea este de multe ori suprimata de catre obstacolele pe care copilul le intalneste in mediul exterior. Reactiile copilului la aceste obstacole il pot induce in eroare pe adult cu privire la adevarata natura a vietii interioare a copilului. Spre exemplu, multi dintre noi au avut de-a face cu copii care plang fara incetare . Cand toate eforturile adultului de a distrage sau linisti copilul au esuat si cand aparent nu exista niciun motiv pentru 1

care acesta sa planga, sa consideram acest plans ca o simpla manifestare a obrazniciei sau putem privi ceva mai in profunzime , dincolo de aceasta obraznicie, pentru a vedea adevaratele cauze? -Este oare din cauza ca din mediul copilul a lipsit ordinea in exact aceea perioada a dezvoltarii lui cand el cauta aceasta ordine? -Este oare posibil ca atunci cand el incerca sa transmita ceva celor din jur, acestia nu l-au ascultat sau nu i-au dat atentia de care avea nevoie? -Sa fie alta cauza, respectiv o frustrare ce-si are originea in perioada sensibila si care ii provoaca acum copilului o stare de neliniste? Noi, ca adulti, nu ne gandim intotdeauna ca poate viata interioara a copilului sufra o agresiune. Scopul observarii este asadar bivalent: -sa inteleaga nevoile copilului si sa raspunda la ele -sa incerce sa indeparteze obstacolele pe care le intampina copiii in dezvoltare Aceste doua obiective necesita o schimbare dramatica de perspectiva din partea adultului respectiv -o noua intelegere si valorizare a activitatilor spontane ale copilului si -o intelegere mai temeinica a nevoilor acestuia. Prin urmare, vom avea nevoie de o pregatire serioasa daca vrem sa fim niste observatori veritabili. Intr-o prelegere din 1921 care avea ca tema observarea, dr. Montessori spunea Observarea este unul dintre acele lucruri despre care vorbim in mod frecvent si despre care ne formam o parere gresita ori inexacta... probabil ca lipsa practicii observarii copilului isi are cauza in lipsa competentei in efectuarea acestor observatii. (prelegerea 3. In aceeasi prelegere, vorbind despre calitatile profesorului, Maria Montessori conchide Calitatea fundamentala este capacitatea de a fi un bun observator....cunostiintele si simtul didactic nu sunt suficiente pentru a califica o persoana ca bun observator, adultul trebuie sa-si cultive atat interesul cat si abilitatile de observare. Dorinta de a observa incepe sa se dezvolte odata ce ajungem sa intelegem implicatiile mai largi ale muncii noastre, in loc sa o consideram ca o slujba rutinanta de zi cu zi. In calitatea noastra de Montessorieni ne aducem contributia la felul in care va arata lumea, la mediul din ce in ce mai plin de provocari si mai complex in care traim lucrand cu cei mai tineri, copiii , si intelegand ca lucrand pentru binele copilului vom fi de folos generatiilor viitoare. Aceasta este perspectiva ce acorda o semnificatie mai larga muncii noastre de zi cu zi. Dorinta de a observa creste cand ne amintim ca fiecare copil este un individ, fiecare unic in felul lui/ei, si este sustinuta de increderea ca adevarata natura a copilului se va revela atunci cand conditiile sunt adecvate. Abilitatea de a observa se dobandeste prin intermediul tehnicilor potrivite. Metoda de observare a dr. Montessori a fost similara cu cea a unui om de stiinta: -colectarea informatiilor cu rabdare si obiectivitate -analizarea informatiilor adunate -asumarea unor concluzii si stabilirea pasilor de urmat pe viitor 2

Raspunsul unui pedagog la situatiile din clasa nu ar trebui sa fie modul sau de a reactiona la ceea ce se intampla, ci o buna ocazie de a actiona ca raspuns la ceea ce copilul ii spune prin comportamentul sau. In continuare vom enumera cateva dintre atributele esentiale ale unui bun observator: a) Atunci cand observam un copil nu trebuie sa-i pierdem din vedere pe ceilalti, atentia noastra trebuie sa fie indreptata si catre ei. b) Observarea trebuie sa se desfasoare in clasa. c) Un observator eficient trebuie sa invete sa fie rabdator - trebuie sa fim pregatiti sa observam si in acele intervale de timp cand aparent nimic interesant nu se intampla si nu e nimic de observat, aceste perioade sunt premergatoare celor in care lucrurile interesante incep sa se intample. Dr. Montessori ne spune fiti rabdatori cu elementele aparent neinteresante. Ea subliniaza de asemenea ca nu e intotdeauna nevoie sa observam lucruri majore, este insa de maxima importanta sa constatam inceputul unor lucruri /atitudini /manifestari. La inceput, orice fenomen e doar o sclipire, un indiciu ca avem de-a face cu o noua atitudine. (Educatie si pace, 101) d) Abilitatea de fi obiectiv este o alta calitate foarte importanta. Intr-un scenariu ideal, observatorul ar trebui sa poata observa fenomenele fara a le prejudicia (in procesul observarii nu ar trebui sa punem etichete sau sa judecam, si totusi este clar pentru fiecare dintre noi ca uneori aceste lucruri se intampla inconstient). Pentru a fi obiectivi nu ar trebui sa lasam judecata noastra asupra situatiei sa fie ghidata de experientele, de preferintele personale sau de prejudecati. Vorbim aici despre un efort neincetat de a nu lasa experientele trecute sa ne intunece perspectiva asupra situatiei prezente. Observarea reprezinta asadar abilitatea de a impleti competentele teoretice/tehnice cu intelegerea si aprecierea muncii pe care noi o facem cu si pentru copil, o capacitate ce poate fi dezvoltata de catre oricine, prin exercitiu. Arta observarii se transforma asadar intr-o atitudine, si pana la urma intr-un mod de viata in relatia noastra cu copilul. Succesul relatiei dintre copil si profesor intr-o clasa Montessori depinde de capacitatea profesorului sa aleaga intelept noi provocari. Profesorul trebuie sa-si foloseasca atat puterea de observare, cunostiintele despre perioadele de dezvoltare ale copilului, precum si intelegerea modului in care se utilizeaza materialele Montessori. El trebuie sa ghideze copiii pe baza propriilor observatii cu privire la nevoile copiilor. In acest sens, copiii sunt cei care il ghideaza pe adult. Adultul si copiii lucreaza impreuna pentru dezvoltarea ulterioara a copilului. Asadar, ambii sunt la carma procesului dar si actanti ai lui. (Mario Montessori , 116) In capitolul 3 al cartii Activitatea spontana in educatie ni se ofera indicii clare cu privire la felul cum ar trebui sa decurga observarea. Dr. Montessori trace in revista manifestarile ce pot fi observate pe masura ce copilul avanseaza pe drumul auto disciplinei. Este vorba despre patru pasi clari: 1. Copilul este incapabil sa se concentreze asupra unei muncii anume sau asupra niciunei alte activitati. Conduita copilului in clasa in aceasta perioada poate fi haotica. 2. Copilul devine implicat in diferite activitati si este capabil sa se concentreze asupra muncii sale. In aceasta etapa putem observa copilul facand o munca preliminara urmata de o perioada de agitatie. Aceasta e urmata de o noua perioada in care copilul va munci antrenand cele mai serioase energii pe care le poseda. Aceasta munca principala este urmata de o perioada de repaos, de odihna. 3. Urmatoarea etapa de dezvoltare vine ca o o consecinta a etapei precedente. Copilul se poate 3

concentra pentru mai mult timp. Incet incet, perioadele de agitatie dispar, copilul devine mai sigur si mai orientat in alegerea activitatilor. 4. Acum urmeaza stadiul descris in Montessori ca fiind o evolutie generala. Principalele caracteristici ale copilului aflat in aceasta perioada sunt perseverenta, calmul si disciplina interioara. Aceste etape generale ale dezvoltarii interioare servesc drept puncte de reper in situatiile individuale cu care ne confruntam. In acelasi capitol ne sunt prezentate si diagramele reflectand curbele de efort pe parcursul activitatii zilnice a copilului. Cand mai poate gasi pedagogul timp sa imbine observarea sistematica si munca sa de zi cu zi? Exista un echilibru fin pe care orice pedagog ar trebui sa-l mentina intre munca sa de liant intre copil si mediul inconjurator si rolul sau de observator, asadar profesorul trebuie sa stie cand sa inceteze sa fie un participant activ si sa devina un observator pasiv. Montessori are un punct de vedere clar conturat cu privire la acest lucru Adultul trebuie sa dea si sa faca tot ceea ce este necesar pentru ca un copil sa devina capabil sa actioneze pentru sine. Daca profesorul face mai putin decat este necesar, atunci copilul nu poate actiona intr-o directie cu un sens bine definit. (Copilul in familie, 164). Implicatiile acestui mod de actiune sunt evidente: raspunzand nevoilor grupului, adultul trebuie sa se asigure ca fiecare copil ia contact cu mediul inconjurator prin prezentari individuale ale materialului, aratandu-i utilizarea exacta a acestuia intr-o maniera clara. Tot asa, momentul din care adultul trebuie sa inceapa sa adopte un rol mai pasiv este foarte clar stabilit. Inainte de orice, educatoarea trebuie sa stie sa recunoasca fenomenul de polarizare a atentiei . Atunci cand copilul este implicat total in munca sa, educatoarea trebuie sa respecte acest lucru si sa nu-l deranjeze. Respectul pentru activitatea copilului, pe care-l denumim non-interventie, se justifica doar atunci cand ceva major a intervenit in viata sa adica atunci cand a dobandit abilitatea de a-si indrepta atentia asupra unei activitati si de a i se dedica in intregime, atunci cand si-a aratat intregul interes (nu doar curiozitatea). Respectul nu se justifica atunci cand ordinea si dezordinea copilului , succesele pe care le obtine rezulta din abilitatea cuiva de a-i supraveghea cu atentie. Acum incepem sa vedem ce inseamna de fapt binecunoscuta expresie Montessori urmeaza copilul. Prin observarile noastre putem constientiza felul in care copii diferiti isi arata interesul si inclinatiile, si daca raspundem la ceea ce copilul ne arata, atunci la momentul potrivit incepem sa observam fenomenul de atentie asa cum dr. Montessori il descrie ca polarizarea atentiei. Aceasta este implicarea profunda intr-o activitate relevanta pe o perioada mai lunga de timp, care va duce in cele din urma la transformarea personalitatii. Aceasta transformare se vede atunci cand copilul: - are un comportament mai calm si mai ordonat - are un interes mai mare in activitati constructive - este mai bland - este mai cooperant - este mai afectuos - are o perceptie mai clara asupra lumii din perspectiva sociala Observarea sistematica releva multe aspecte importante ale naturii copilului, iar adultul este ajutat sa identifice nevoile copilului si sa le vina in intampinare, adica sa serveasca mai bine copilul.