Atasament si teoria mintii

Miinea Cristian grupa 4 an 2 IF

Psihiatria, psihopatologia clinica si terapia psihologica au progresat mult in urma

dezvoltarii recente a psihopatologiei developmentale, mai ales in marginea teoriei atasamentului
si teoriei mintii. Acestea s-au dezvoltat relativ independent in ultimii 30 de ani, dar recent se
conecteaza tot mai mult.

Manifestarea psihica denumita teoria mintii (eng. “theory of mind”) consta intr-o

capacitate ce se instituie intr-o perioada de timp relativ scurta, in jurul varstei de 3 ani, prin care
copilul intuieste, “ghiceste” intentiile altei persoane in cadrul unei situatii date, scanandu-i fata. 
Aceasta cunoastere intuitiva, non-verbala, se realizeaza nu doar in ceea ce priveste starea
emotiva si orientarea interesului privirii, ci si in ceea ce priveste dorintele, intentiile de actiune si,
mai ales, opiniile, evaluarea situatiei date.

Teoria atasamentului, sintetizata in lucrarea de referinta a lui Bowlby din 1980  si
bazandu-se pe cercetarile experimentale ale lui Ainsworth, a fost expresia directa a rasunetului in
psihologia developmentala a etologiei si orientarii evolutioniste. Atasamentul puiului fata de
mama e prezent la toate mamiferele si dezvoltat in mod special la om, la care nou-nascutul e
prematur iar copilul din primii ani de viata daca nu ar fi protejat de mama, ar muri.  Puternica
encefalizare a omului, exceptionala importanta pe care o are in randul relationarilor
interpersonale, da atasamentului uman o serie de particularitati. Oricum, fenomenul ramane in
esenta biologic si e bazat pe mecanisme cognitive innascute organizate de creierul social.
Acestea sunt: capacitatea de recunoastere a fetei umane si a expresivitatii sale, redata mai ales
prin intermediul privirii si zambetului;  invatarea modulara treptata a limbajului articulat in
paralel cu integrarea schemei corporale si dezvoltarea ulterioara a capacitatii reprezentationale si
de operare cu simboluri.

In esenta, atasamentul se dezvolta si se exprima prin urmatoarele secvente: dupa

manifestarea si consolidarea privirii atintite si a privirii impartasite cu cea a mamei, in apropierea
incheierii primului an de viata, copilul percepe realitatea mamei ca pe un intreg semnificant si
specific. De asemenea, reactioneaza cu neplacere la plecarea acesteia, moment urmat imediat de
chemarea ei inapoi, neplacerea manifestandu-se si mai intens daca apare o persoana straina.
Reintoarcerea mamei il linisteste. Atasamentul se dezvolta intre 1-3 ani, un moment important
fiind cel de la 18 luni cand copilul se poate recunoaste in oglinda si poate imita persoane absente.
In aceasta perioada se dezvolta o instanta intrapsihica speciala pe care Bowlby a numit-o
“internal working model” (modelul intern de lucru). In aceasta instanta intrapsihica, imagoul
matern e reprezentat constant, inclusiv in perioada in care mama e absenta. In cazul unui
atasament sigur, mama prezenta fizic sau reprezentata asigura un sentiment de protectie, de
securitate, faciliteaza investigarea, jocul, relationarea, obtinerea de competente sociale.
Progresiv, modelul intern de lucru se largeste, se amplifica si se diferentiaza, prin asimilarea
reprezentativa a altor persoane cu care copilul are o relatie constanta si semnificativa.

In cadrul studierii cognitiei sociale au fost urmarite indeaproape fazele recunoasterii fetei
umane, atat in general cat si in expresivitatea sa afectiva comunicanta si in trasaturile ce
individualizeaza mama, parintii si alte persoane. Cognitivismul a introdus conceptul modular al
functionarii psihismului, foarte util in primul rand in intelegerea insusirii limbajului articulat.
Studierea etapelor prin care trece privirea sugarului si conjugarea acesteia cu privirea mamei,
formarea progresiva a capacitatii de recunoastere de sine si apoi de reprezentare a altora si a
reprezentarii de sine, sunt contributii importante ale psihologiei cognitiviste care s-au corelat cu
teoria atasamentului si care au condus, mai ales in cadrul studierii autismului, la circumscrierea
capacitatii teoriei mintii.

In jurul varstei de doi ani, copiii au o conceptie elementara despre dorinte, sentimente,
experiente perceptuale simple. La aceasta varsta inteleg faptul ca oamenii simt, gandesc diferit,
au diferite dorinte, asteptari, dar nu sunt capabili sa inteleaga si faptul ca oamenii isi reprezinta
mental atat obiectele, cat si dorintele, credintele, emotiile lor. La varsta de 3 ani, copiii inteleg
falsitatea sau adevarul credintelor si faptul ca acestea difera de la o persoana la alta, dar au
tendinta de a explica propriile actiuni si pe ale celorlalti apeland mai mult la dorinte decat la
opinii. La 4 ani, copiii inteleg influenta pe care o au gandurile si sentimentele oamenilor asupra
comportamentului acestora, precum si faptul ca uneori oamenii pot avea pareri care nu sunt
conforme cu realitatea. Prin teoria mintii, copilul isi da seama daca celalalt il insala in ceea ce
priveste starea de fapt, facand-ul sa creda ceva pe care el, copilul, stie din surse prealabile ca este
altfel. Această detectare a “falsei credinte” este considerata nucleul capacitatii de inferenta
asupra starii mentale a altuia, pe care o reprezinta capacitatea teoriei mintii.

Copiii cu autism nu dezvolta, in mod specific aceasta capacitate, desi alte functii
cognitive sunt pastrate sau chiar functioneaza exagerat (de exemplu, memorarea mecanica). Se
considera ca teoria mintii este un castig evolutiv al psihismului uman, intuirea instantanee a
intentiilor si evaluarilor celuilalt in situatie fiind esentiala pentru evaluarea eventualelor
colaborari.  Daca subiectul isi da seama ca poate colabora, negociaza si incepe o actiune,
comunicand operational cu un altul. Apoi, el trebuie in permanenta sa citeasca mintea celuilalt,
pentru a-si coordona actiunea cu a acestuia in cursul diverselor faze ale colaborarii. Aceasta
citire intuitiva a gandurilor celuilalt e esentiala pentru a purta un dialog si pentru a negocia
colaborarea. Si la fel, pentru a detecta eventualele reticente sau atitudini ostile, care impiedica
colaborarea. Capacitatea teoriei mintii, in fazele sale mai evoluate, este esentiala si pentru a
induce in eroare pe altii sau pentru a detecta felul in care altii incearca sa insele subiectul.
Capacitatea de a-i insela pe altii, care depinde de teoria mintii, este considerata si ea un castig
filogenetic, util si functional adaptativ in multe imprejurari.
Bibliografie:

1. Lazarescu M., Atasamentul si teoria mintii in psihoterapia si psihopatologia schizofreniei, Clinica

Psihiatrica Timisoara
2. Baron-Cohen, S.et al. Cognition 1, 37-46 (1985), PubMed