Sindromul burnout: efectul muncii epuizante

In sfarsit, cei mai multi au ajuns sa nu mai vada locul de munca asemenea unui cuib in
care petrec mai multe ore si periodic primesc salariul. Trendul actual este de a avea cat mai multe
activitati si de a castiga cat mai multi bani . Si asta nu e rau, doar ca una dintre consecintele
asupra organismului o reprezinta stresul cronic, epuizarea totala, in termeni de specialitate
„sindromul burnout“. 
Implicarea intr-o activitate, intr-o profesie, este un proces evolutiv. Atat timp cat ii place
ceea ce face, persoana este din ce in ce mai implicata, creativa, dornica de a obtine performante,
performante ce se transforma apoi in beneficii financiare. Si totul se dezvolta ca o spirala: cu cat
munceste mai mult (si eficient), cu atat primeste mai multibani , iar asta duce la imbunatatirea
stilului de viata, la cresterea confortului, largirea orizontului, cheltuieli din ce in ce mai mari etc.
si asa se ajunge la vorba: „Oricati bani ai avea nu-ti ajung“.  Tot procesul de dezvoltare poate
determina un stres constant distructiv asupra capacitatilor psihologice si fizice ale persoanei. Iar
lucrurile evolueaza catre sindromul burnout (epuizare fizica, psihica, mentala totala). Sindromul
apare ca urmare a factorilor ce tin de locul de munca, dar si  a factorilor de personalitate. Daca,
in urma cu mai multi ani, factorii stresanti erau: conditii grele de lucru, frig, birouri inghesuite si
prost iluminate, acum vorbim despre competitivitate, accentul pus pe productivitate, program
nenormat, munca de la birou continuata acasa etc. Acest din urma obicei afecteaza mult viata
sociala si de familie a celui care-l „practica“. 

Raspunsul organismului la stress

Efectul principal al stresului asupra organismului este de a semnala o situatie de pericol.

In organism se produc foarte rapid schimbari fizice si psihice necesare determinarii unei reactii.
Practic, se descarca instantaneu o cantitate de adrenalina care ajunge in maini sau picioare. Si
daca in vremuri preistorice asta ajuta omul sa fuga (cand adrenalina ajungea in picioare) sau sa
se lupte (cand ajungea in maini), acum reactia poate fi de a folosi mainile si picioarele pentru tot
mai multe activitati: gesticulat, scris la calculator, munca fizica sau  piciorul pe acceleratie sau pe
frana etc. Alte schimbari sunt: cresterea ritmului cardiac ce duce la aprovizionarea suplimenatra
cu sange a creierului si inimii, contractarea muschilor, cresterea nivelului de zahar pentru a
alimenta energia. Toate acestea sunt efecte necesare protejarii organismului. Si totusi, stresul
1
prelungit, folosirea in exces a acestor reactii este extrem de daunatoare si poate duce la:
hipertensiune, accidente cerebrale, infarct, ulcer, dureri recurente de cap, cancer, alergii, astm,
dureri de spate, artrita. Iar ca efecte psihice: afecteaza gandirea, provoaca stari de apatie, lipsa de
energie, limiteaza exprimarea emotionala, afecteaza relatiile interumane, scade performanta si, in
general, deterioreaza calitatea vietii. 
Desigur, nu toti oamenii reactioneaza la fel in fata stresului. Reactia fiecaruia este
influentata de perceptia sa  asupra „pericolului“, adica asupra consecintelor pe care le vor suporta
in cazul in care nu face fata solicitarilor. Daca o persoana considera ca neindeplinirea unei
sarcini sau esecul nu-i afecteaza pozitia, atunci si efectul stresului asupra sa este mult diminuat.
Daca insa persoana considera ca neindeplinirea unei sarcini ii afecteaza jobul, familia, statutul,
atunci si efectul stresului va fi mai mare si de durata.
Subestimararea sau supraestimarea capacitatilor duc sigur la cresterea impactului negativ
al stresului asupra organismului.

Dimensiunile sindromului burnout

Sindromul nu apare in urma unor traume sau evenimente socante, ci ca urmare a unor
factori stresori cronici ce tin de locul de munca. 
Sindromul are trei dimensiuni: 
1. Depersonalizarea – persoana se distanteaza de ceilalti, pe care incepe sa-i vada
impersonal; 
2. Reducerea realizarilor personale;
3. Epuizare emotionala – persoana se simte golita de resurse emotionale personale si
devine foarte vulnerabila la stresori. (Maslach&Jackson).

Totul incepe de la pierderea echilibrului intre solicitari primite si resursele proprii. De

cele mai multe ori, persoana alege singura sa se supraresponsabilizeze din dorinta de a avea un
statut mai bun, de a castiga mai bine sau pentru a evita alte sarcini importante ale vietii, cum ar fi
relatia intima sau prietenii. Astfel, desi toti angajatii unei firme sunt expusi la aceiasi factori
stresori, doar unii vor ajunge sa sufere de epuizare psihica si fizica, pentru ca doar unii folosesc
supraangajarea ca scuza pentru a evita o relatie intima semnificativa sau relatii sociale. Iar
acestea din urma sunt cele care ofera echilibrul. Multi nu pot opri munca, nu-si pot lua pauze
pentru ca simt ca ar pierde tot ceea ce pana atunci au cladit. Si cu cat isi consolideaza o pozitie,

2
cu atat se simt mai responsabilizati sa o pastreze. In cazul lor, orice schimbare in rutina zilnica
produce o stare de nesiguranta si determina o acuta frica de esec. Astfel continua sa munceasca,
sa se instraineze de oameni si sa fie tot mai absent.

Redobindirea echilibrului

Cei care sufera de sindromul burnout de obicei nu sunt constienti, nu-si pot evalua
obiectiv implicarea in munca si neglijarea nevoilor personale si sociale. Avansarea, castigurile
financiare tot mai bune, admiratia colegilor sau sefilor le dau senzatia ca sunt pe un drum bun.
Starile tot mai dese de iritabilitate, reactiile necontrolate, ingrasarea sau slabirea, durerile acute
sau starile de lesin pot totusi sa-i alerteze. O solutie la indemana ar fi scurtele vacante, iesirile de
weekend. Acestea pot avea un efect mai bun asupra organismului decat o vacanta mai lunga
urmata de o perioada mult mai lunga de stres. Si alte obiceiuri sanatoase pot reechilibra
organismul: renuntarea la fumat, sportul, alegerea atenta a alimentatiei, cititul, vizionatul
comediilor.  Orcine poate sa-si rezerve periodic un moment de autoanaliza in care sa-si treaca in
revista prioritatile si sa incerce sa-si surprinda convingerile gresite sau asteptarile nerealiste pe
care le are de la locul de munca. Exemple de convingeri gresite ar putea fi: „Cu cat castig mai
bine cu atat voi fi mai fericit, imi voi permite mai multe“ (obiceiurile sanatoase enumerate mai
sus nu necesita prea multi bani), „Daca nu muncesc peste program nu voi fi remarcat“, „Daca nu
sunt mereu in alerta risc sa pierd ocazii importante“, „Daca vreau ca un lucru sa iasa bine trebuie
sa-l fac eu“ si tot asa.
Într-o lume în care informaţia ne invadează, timpul parcă se contractă, sarcinile de la
serviciu devin din ce în ce mai multe, mai complexe, diversificate şi mai urgente, apar tot mai
frecvent simptome ale unor boli care până în urmă cu câţiva ani de zile nu erau descrise în
tratatele de medicină clasică. Este cazul şi sindromului burn-out. Prezentul articolul îşi propune
să aducă în atenţie simptomatologia acestui sindrom precum şi metode de prevenire aplicabile în
această situaţie, mai ales pentru că multe dintre soluţiile de tratament sunt în strânsă corelare cu
practica exerciţiului fizic şi cu managementul stresului.
Sindromul de burn-out este o stare de epuizare fizică, emoţională şi mentală cauzată de
implicarea individului pe termen lung în situaţii solicitante. În 1981, Maslach si Jackson, citaţi de
M. Zlate, propuneau următoarea definiţie pentru burn-out: „un sindrom de epuizare emoţională,
de depersonalizare şi de reducere a realizării profesionale apărut la indivizii implicaţi profesional
alături de alţii”. Cu alte cuvinte este vorba de sindromul stresului cronic la locul de muncă.

3
   În 1974, Herbert Freudenberger, medic în New York, a folosit pentru prima dată noţiunea de
„burn-out". 
   Există conexiuni între sindromul burn-out şi variabilele demografice cum sunt sexul, vârsta şi
vechimea în muncă. Diverse cercetări (Pedrabissi, Rolland şi Santinello, 1993) au scos în
evidenţă că sexul feminin, vârsta medie şi cea înaintată, dar şi diversitatea activităţii profesionale
(cei care suplinesc posturi ce necesită diferite calificări) au influenţă asupra formelor de
manifestare ale fenomenului. 
Sindromul de epuizare profesională îi afectează mai ales pe aceia care au ales să lucreze
cu oamenii (de exemplu: profesorii, educatorii, personalul medical, avocaţii, funcţionarii
publici). Evident că nu toţi vor fi afectaţi în egală măsură, unii vor experimenta un nivel maxim
de stres, în timp ce alţii se vor adapta mai uşor. 
Zahărul, cafeaua, ceaiul negru, cafeina, nicotina sau alcoolul sunt unanim acceptaţi ca
factori care favorizează şi potenţează instalarea sindromului de oboseală cronică.
Cei predispuşi la a dezvolta un astfel de sindrom sunt cei care au anumite caracteristici
de personalitate: idealism, supraangajare în profesie, dorinţa de a performa, nevoia crescută de
aprobare din partea celorlalţi, un respect de sine scăzut, vulnerabilitatea în faţa excesului de
cereri, incapacitatea de a refuza, sentimentul de vină faţă de îndeplinirea propriilor nevoi,
nerăbdare, grabă. Totul începe de la pierderea echilibrului între solicitările primite şi propriile
resurse. De cele mai multe ori, persoana alege singură să se supra-responsabilizeze din dorinţa de
a avea un statut mai bun, de a câştiga mai bine sau pentru a evita alte sarcini importante ale
vieţii, cum ar fi relaţia intimă sau prietenii. Astfel, deşi factorii stresori sunt identici pentru toţi
cei care lucrează într-un domeniu, doar unii vor ajunge să sufere de epuizare psihică şi fizică,
pentru că doar unii folosesc supra-angajarea în muncă drept scuză pentru a evita angajarea într-o
relaţie intimă semnificativă sau în relaţii sociale (cele două tipuri de relaţii sunt cele care pot crea
şi oferi echilibru unui individ). Se ajunge ca într-un fel de spirală: persoanele nu pot opri munca
pentru că nu-şi pot lua pauze (acestea sunt percepute ca un pericol de a pierde ceea ce au
construit până în momentul respectiv) şi decid să muncească în continuare şi mai mult pentru
consolidarea poziţiei în care se află. Mulţi nu pot opri munca, nu-şi iau pauze. Cu cât îşi
consolidează poziţia la locul de muncă, cu atât mai mult se responsabilizează singuri. În cazul
lor, orice schimbare în rutina zilnică produce o stare de nesiguranţă ceea ce conduce automat
spre frica de eşec. Astfel, continuă să muncească, să se îndepărteze de oameni pentru ca apoi, să
se înstrăineze şi să fie din ce în ce mai absenţi din viaţa de cuplu sau cea socială.
  Obţinerea rezultatelor sau a performanţelor, în orice domeniu, presupune implicarea conştientă
într-un proces evolutiv, în spirală ascendentă şi de cele mai multe ori ireversibil (figura 1).

4
Figura 1. Bucla de intrare în sindromul burn-out

  Desigur că perfecţionarea profesională şi dezvoltarea abilităţilor în domeniul carierei sunt

procese care implică un anumit grad de stres. Stresul este o reacţie a organismului la un potenţial
pericol, care poate fi fie fizic sau de ordin psihic. Pericolul poate fi real sau imaginar . De fapt,
de multe ori oamenii îşi declanşează singuri reacţiile stres numai prin simpla direcţionare a
gândurilor. Iniţial are loc o descărcare de adrenalină care determină comportamentul uman clasic
- fie de fugă, fie de luptă – ceea ce se traduce în comportamente de tipul: a accelera sau a frâna
brusc, a gesticula, a scrie cât mai mult la calculator, a comunica pe internet, a munci fizic, a
mânca, a deretica - toate aceste reacţii au în comun disproporţionalitatea (cantitativă şi calitativă)
acţiunii faţă de stimulul care a produs reacţia persoanei. În planul reacţiilor organismului
menţionăm numai cele mai evidente dintre multiplele modificări la care este supus corpul:
creşterea frecvenţei cardiace şi a tensiunii arteriale, contracţia musculaturii scheletice, creşterea
nivelului de glucoză, etc. Toate acestea mecanisme sunt de protecţie imediată a corpului. Dacă
stresul se prelungeşte sunt depăşite capacităţile de adaptare ale organismului la factorii de
pericol, ceea ce conduce la instalarea unor afecţiuni cum sunt: hipertensiunea arterială,
accidentul vascular cerebral, infarctul miocardic, ulcerul duodenal, migrenă repetate, cancer,
alergie, astm, durere cronică de spate, artrită. Efectele stresului prelungit se manifestă şi în plan
psihic: sunt afectate procesele gândirii, se instalează stări de apatie, se înregistrează lipsa de
energie, limitarea exprimării emoţionale, afectarea relaţiilor interumane, scăderea performantelor
şi, în general, se constată o deteriorare a calităţii vieţii.
În aprilie 2006, The Chartered Management Institute din Londra a publicat rezultatele
unui studiu realizat pe 1541 subiecţi. Rezultatele studiului sunt cel puţin îngrijorătoare: 

5
  31% dintre subiecţi şi-au pierdut simţul umorului, ceea ce a condus spre o
presiune mai mare la locul de muncă
 43% din subiecţi se enervează uşor şi reacţionează disproporţionat faţă de stimulul
declanşator
 44% din cei chestionaţi acuză migrene sau cefalee
 în 55% dintre cazuri erau prezente dureri musculare difuze
 55% considerau că sunt constant obosiţi la muncă
 57% dintre participanţii la chestionar suferă de insomnie
 76% dintre cei care au răspuns recunosc că le este greu să se concentreze şi să ia
decizii preferând să se izoleze faţă de cei din jur.
   Reacţiile care se produc în cazul sindromului burn-out sunt asemănătoare celor din
depresie:
stare de oboseală cronică însoţită de senzaţia de epuizare extremă cu incapacitate fizică de a mai
continua
 episoade dureroase acute de tip migrene, dorsalgii, tulburări digestive
 tulburări ale calităţii somnului
 iritabilitate faţă de cei apropiaţi
 scăderea randamentului la locul de muncă
 incapacitatea de a mai face faţă sarcinilor urgente
 senzaţia că munca invadează în special viaţa personală
 senzaţie progresivă de epuizare care împiedică persoana să mai răspundă
sarcinilor din familie.
 Simptomatologia se accentuează treptat pentru ca într-o fază mai gravă a
sindromului să apară şi:
 tendinţa de a rămâne din ce în ce mai târziu la serviciu pentru a îndeplini sarcinile
pentru care altă dată timpul ajungea
 nemulţumirea faţă de profesie şi sentimentul de inutilitate legat de activitatea
respectivă
 lipsa rapidităţii în executarea unor sarcini simple
 dezinteresul faţă de muncă: individul lucrează din ce în ce mai mult şi se simte
invadat, pentru că nu este recunoscut la adevărata sa valoare şi pentru că are impresia că nu este
plătit pe măsură, sau că munca devine un drog de care nu se poate lipsi, dar care îl apasă,
senzaţie pe care o maschează cu supra-activism ineficient, de suprafaţă

6
  o detaşare emoţională din ce în ce mai evidentă, care poate îmbrăca o varietate de
manifestări, de la absenţa emoţiilor faţă de alţii până la o totală indiferenţă la suferinţa semenilor;
aceasta concomitent cu o retragere în sine sau cu o lipsă de comunicare
 lipsa reacţiei fiziologice de autoprotecţie 

Exista conexiuni intre burnout si variabilele demografice cum sunt sexul, varsta si
vechimea in munca. Diverse cercetari (Pedrabissi, Rolland & Santinello, 1991) au scos in
evidenta ca sexul feminin, varsta medie si cea inaintata, dar si diversitatea activitatii
profesionale au influenta asupra formelor de manifestare ale fenomenului.
Persoanele raspund in maniere diferite situatiilor stresante, in functie de
caracteristicile de personalitate si stilurile de viata dobandite. Diferiti cercetatori aduc in
discutie caracteristici specifice de personalitate care favorizeaza aparitia bournout-ului,
cum ar fi extraversiunea si caracterul nevrotic (Parkes, 1986), anxietatea (Richardsen,
Burke & Leiter, 1992) sau angajamentul competitiv, personalitatile cu un inalt nivel de
aspiratie, impulsivitate, cu puternice sentimente de nerabdare, graba si lipsa de timp.
Persoanele implicate afectiv si responsabile de ceea ce se intampla sunt mai expuse
riscului de burnout in raport cu cei care au un control „din afara”. 

Strategii de coping (modalitati de a face fata situatiilor dificile):

1) strategia de control, centrata pe rezolvarea problemei, care se poate solda cu

consum maxim de energie si cu randament scazut;
2) strategia de evadare, prin care persoana in cauza evita atat cauza, cat si
rezolvarea ei.

Avand in vedere atat cauzele cat si simptomatica burnout-ului, managerii pot

realiza interventii specializate la nivelul:
- dezvoltarii staff-ului, prin definirea programelor si a obiectivelor, prin
constientizarea pericolului burnout-ului si a capacitatii de a-i putea face fata;
- organizarii activitatii, in special in privinta sarcinilor, a orarelor si a dezvoltarii
carierei;
- dezvoltarii managementului, prin formarea adecvata a liderilor si a
coordonatorilor si pregatirea unor programe de training;

7
 - gestionarii conflictului organizatoric si a proceselor de decizie prin delegarea
puterii;
- definirii obiectivelor programelor si a modelelor de gestiune, prin dezvoltarea
constiintei finalitatii propriei activitati si a responsabilitatii pe post.

Tulburari frecvente

In general,sindromul Burnout se intelege a fi un proces de adaptare la stresul cronic de la

serviciu,atunci cand toate strategiile de aparare au dat gres.Este frecvent intalnit in mediul
sanitar,in cel al educatiei,dar si in alte profesii dedicate relatiilor cu semenii.
Considerand acest sindrom  un proces,presupunem o interactiune intre variabile
cognitive,cum ar fi cazul lipsei realizarii profesionale (relationata cu auto increderea si propriile
asteptari) sau cazul oboselii emotionale.
Dintr-o singura perspectiva nu se poate da o explicatie completa si satisfacatoare acestui
sindrom,desi majoritatea cercetarilor subliniaza ca burnout-ul se gaseste in stransa legatura cu
intercatiunile personale.Diverse studii au remarcat influenta variabilelor interpersonale,mai ales
cele referitoare la ambiguitate,conflict si suprasolicitare cu sarcini,luarea deciziilor,independenta
in activitatea desfasurata,sprijinul organizatiei in care individul este incadrat (Maslach si
Jackson).
Variabilele personale studiate care influenteaza in “adoptarea“acestui sindrom burnout
sunt:varsta (cei mai experimentati prezinta mai putine simptome datorita adaptarii de-a lungul
timpului la viata solicitanta din cadrul muncii),sexul  (studiile realizate acorda un punctaj mai
mare in ce priveste depersonalizarea in randul muncitorilor de sex masculin),statutul
civil  (muncitorii singuri sau divortati ating depersonalizarea,pe cand cei casatoriti au mai putina
nevoie de a pune in practica strategii de a face fata emotiilor negative cauzate de stres datorita
sprijinului social primit).
Printre consecintele sindromului arderii complete se indentifica 3 tipuri de probleme:
-interpersonale (deteriorarea relatiilor sociale)
-individuale(probleme de sanatate fizica cum ar fi :cefalee,probleme
gastrointestinale,tahicardii  si probleme psihice:ostilitate,depresie,anxietate)
-comportamentale :greve,introvertiri,consum de droguri si alcool.
Interventia asupra sindromului burnout detectat se face intotdeauna centrata pe individul 
in cauza,abordandu-se diverse programe si tehnici de inlaturare a stresului,astfel incat sa se

8
produca schimbari favorabile subiectului.Exista programe specifice de tratare a unor aspecte
concrete ale problemei,majoritatea bazandu-se pe organizarea timpului persoanei,strategii de
combatere a stresului si de modificare a stilului de viata de cele mai multe ori eronat abordat.
Acest tip de interventie se bazeaza pe o viziune generalizata de care individul “se arde“ din cauza
vreunui defect sau comportament.Daca problema “sta“ in individ,se cauta solutia care sa il
schimbe.Leiter si Maslach cred ca burnout-ul este in mod fundamental responsabilitatea
mediului social in care se desfasoara munca,a carei structura si functionare se formeaza din
interactiunea intre persoane.

Stresul la locul de munca

Definirea si identificarea stilului nostru de viata, precum si schimbarea si/sau

imbunatatirea lui, devin evidente pe toate planurile in care activam – acasa, in societate sau la
locul de munca. Astfel, sa spunem asa, putem stabili statistic, adica avand dovezi clare,
palpabile, daca avem un stil de viata sanatos sau mai putin sanatos. Mai mult, putem stabili
conditiile in care nu avem un stil de viata sanatos si putem astfel sa intervenim – fiecare
individual, in concordanta cu ceea avem ca si circumstante exterioare, dar si interioare ( nu uitam
niciodata interiorul – el da “tonul” pentru exterior!) – sa ne fie mai bine, sa ne simtim mai bine.
Practic, in zilele noastre, ne petrecem mai mult de doua treimi din timpul nostru la locul
de munca; gradul de solicitare poate fi, intr-adevar, diferit, dar nu exclude si nici nu diminueaza
faptul ca avem o activitate si cheltuim o anumita cantitate de energie – atat fizica, cat si mentala.
Daca ne mai gandim si la orele suplimentare care apar mai tot timpul – sa o
recunoastem! - pentru cei mai multi dintre noi, atunci avem chiar mai mult din timpul nostru
si tot mai multa energie care trebuie alocate la locul de munca (daca nu vrem sa tragem chiulul !)
in sarcinile pe care trebuie sa le gestionam si sa le rezolvam .
Tema am propus-o pentru ca este un fenomen cu care oricare dintre noi s-a confruntat la
un moment dat si este bine sa fie pus “pe tapet” si constientizat, din cauza consecintelor negative
pe care le atrage dupa sine (pe care le vom discuta mai jos). Sindromul de burnoutpresupune o
stare anormala de epuizare fizica, psihica, sociala, emotionala a organismului cu consecinte
negative, uneori chiar devastatoare, pe toate planurile enumerate mai sus – emotii negative,
ganduri catastrofale ( “ Nu mai termin niciodata ce am de facut! “, “ Este groaznica activitatea
asta, nu o mai pot suporta!”), atitudini ostile – nimeni in jur nu va mai poate cere nimic sa faceti
de teama de a nu primi o vorba urata sau sa va starneasca o emotie negativa, etc. Acesta ar fi

9
sindromul de sindromul de burnout explicat pe scurt. Cel mai bine il vom detalia sub forma
unui scenariu zic eu, destul de sugestiv si realist in randurile urmatoare. Sa incepem.
La locul de munca de obicei trebuie sa mancam, trebuie sa avem si o pauza si, daca se
poate, sa ne incadram si in cele 8 ore de program pentru a realiza tot ceea ce ne propunem, plus
urgentele care apar. Cateodata – sau de cele mai multe ori (dupa caz)– acest lucru devine o
provocare ! Deci, trebuie sa ne gestionam bine timpul, sa ne stabilim prioritatile, sa putem si sa
ne deconectam pentru a da randament pe intreaga zi. Hmm, devine din ce in ce mai dificil …
Daca mai punem si faptul ca poate e un nou loc de munca si vrem sa ne acomodam, sa intelegem
ce avem de facut si pe deasupra (evident!), sa ne impresionam si sefii, atunci situatia se
complica. Sa zicem ca acestea sunt datele de inceput.
Putem sa avem un job in care interactionam cu foarte multe persoane - servicii clienti /
relatii cu publicul, secretariat, pozitie manageriala (care necesita stabilirea de strategii, luarea de
decizii ) ; pe langa aceasta informatie pe care v-o dau , haideti sa mai punem una : interactionam
cu colegii, oameni ca si noi, cu ganduri, sentimente, crize existentiale (de ce nu ?), cu care stim
ca trebuie sa avem o relatie buna, de colaborare si carora nu trebuie sa le spunem vorbe … “grele
“ pe care destul de dificil am putea sa le retragem, deci avem si presiunea colectivului. Situatia se
complica pentru noi daca trebuie sa preluam si alte sarcini – a plecat un coleg sau este in
concediu, suntem avansati / promovati.
Fiecare dintre noi isi alege un loc de munca din anumite motive – bani (cea mai frecventa
motivatie), prestigiul firmei, inceputul de cariera (aici s-ar putea sa nu fie nici macar domeniul in
care am urmat o facultate!). Acest lucru este semnficativ, mai ales ca, ulterior, aceste motivatii se
vor traduce si in gradul de satisfactie pe care ni-l aduce activitatea desfasurata , de asemenea un
factor destul de important, mai ales daca devine, in acele momente de epuizare fizica si psihica,
iritabilitate, surescitabilitate, prioritar pentru noi sauvrem sa-l interpretam ca fiind prioritar.
Tot acest tablou poate avea diferiti factori care sa-l declanseze; o “picatura care umple
paharul” poate fi:nu am primit marirea de salariu promisa justificat sau nu (dar in acel moment
nu ne vom intreba asupra justetii faptului!), acest lucru pentru cei ce vor bani, nu vom fi avansati
pe considerentul ca de-abia facem fata postului actual si tot asa.
Reactiile noastre pot fi diferite – nu mai finalizam sarcinile, ducem problemele de serviciu acasa,
nu ne mai putem deconecta de ceea ce facem, suntem tot mai obositi si fizic si psihic si incepem
sa gandim tot mai negativ si sa ne simtim tot mai neimpliniti in ceea ce facem. Astfel, parcurgem
un cerc vicios si stilul de viata ne este afectat – nu mai dormim bine, nu mai mancam bine – prea
mult sau prea putin, avem tot felul de ganduri daca sa ne parasim locul de munca sau nu, sa
alegem alt domeniu …

10
 In graficul urmator puteti vedea pasii care duc la acest sindrom:
- asteptari prea mari
- munca din greu, rezultate slabe
- efort crescut, fara rezultat
- lipsa viziunii
- furie indreptata catre ceilalti
- epuizare mentala si fizica
- cinism
- sentimente de disperare si lipsa sperantei
- pierderea sperantei intr-un viitor mai bun
- colaps

Si iata pasii care atenueaza acest sindrom, sau chiar schimba directia acestuia:
- stabiliti asteptari realiste
- acceptati faptului ca nu munca din greu este solutia
- rationalizati eforturile in functie de rezultatele pe care le aduc
- stailiti un punct final si nu-l pierdeti din vedere pe parcurs
- construiti imaginea unui viitor mai bun
- incetati sa-i invinovatiti pe ceilalti
- renuntati la iluzii
- reluati legaturile cu prietenii si familia
- refaceti-va resursele
- luati-va timp liber
Szerena Nagyszerena.wordpress.com (Sursa graficelor: SlowLeadership.org)

Mediul de afaceri modern este competitional si costisitor. Companiile, managementul si

angajatii se afla sub presiune constanta in atingerea de scopuri si  obiective. In acest context sunt
asteptate solutii rapide, inteligente si ieftine-raportate la costuri. Stresul este binecunoscutul pret
al succesului intr-un mediu de lucru sub presiune.
In 1972, psihologul american Herbert Freundenberger propune, pentru prima data
termenul de “burnout” pentru a descrie transformarile care se pot produce in cazul actiunii unui
stres prelungit la locul de munca. El descrie aceasta transformare ca un proces subtil in care o
persoana este prinsa gradat de o stare de oboseala mentala, epuizare si scadere a energiei.

11
 Burnout este, deci, un proces gradat dar si un dezechilibru psihologic care nu se vindeca
peste noapte, recuperarea necesitand o perioada de timp aproape egala cu cea in care s-a produs.
Specific pentru burnout este ca apare ca si oboseala, frustrare datorita implicarii pentru o cauza,
mod de viata, proiect profesional care a esuat sau nu a dus la rezultatele asteptate.

Burnout este rezultatul unor bune intentii deoarece apare atunci cand oamenii vor sa
atinga tinte inalte dar nerealiste si sfarsesc prin a-si epuiza energia si a-si pierde legatura cu ei
insisi si cu ceilalti.

Diferente intre stres si burnout

-in burnout este primordiala deteriorarea emotionala, in stres cea fizica

-oboseala in burnout afecteaza motivatia si actiunea, in stres energia fizica
-burnout poate fi cel mai bine interpretat ca o pierdere de idealuri si speranta, stresul ca o
pierdere de combustibil si energie
-burnout poate sa nu ucida niciodata dar, oricat de mult ai trai, s-ar putea sa para ca nu
merita
-stresul poate ucide prematur si nu vei mai avea timp sa termini ce ai inceput

Trei factori sunt asociati cu burnout:

- factorul conflictual: o persoana care are responsabilitati contradictorii, va incepe sa se
simta atrasa in mai multe directii si va incerca sa rezolve totul la fel de bine, fara a stabili
prioritatile-rezultatul va fi o senzatie de oboseala asociata cu epuizarea.
- factorul ambiguitate: persoana nu stie ce se asteapta de la ea. Stie ca i se cere sa fie
bun din punct de vedere profesional dar nu este sigura de modul in care trebuie sa realizeze acest
lucru deoarece nu are un model sau niste linii de ghidare pe care sa le urmeze. Rezultatul este ca
nu  simte niciodata ca a realizat ceva valoros
- factorul supraincarcare-persoana nu poate refuza si continua sa-si asume mai multe
responsabilitati decat poate face fata, pana cand, in final ajunge la epuizare.

Aspectele semnificative in burnout au fost indelung studiate in tari cu traditie in

dezvoltarea mediului de afaceri mai ales din perspectiva prevenirii si tratarii simptomelor. In
Elvetia, de exemplu,  exista clinici specializate numai pentru recuperarea persoanelor afectate de

12
 burnout. Oamenii iau masuri pentru remedierea acestei probleme fara a fi sau a se simti
stigmatizati. Este semnificativ in acest sens cazul unui membru al guvernului elvetian care, cu
cativa ani in urma a delarat public ca se afla in burnout si s-a retras pentru o vreme. In multe tari
precum SUA, Olanda, Germania burnout-ul este recunoscut ca o stare invalidanta temporar si
oamenii primesc ajutor specializat pentru a depasi aceasta situatie si a redeveni functionali socio-
profesional 100%. Burnout este o stare tranzitorie dar care nu poate fi depasita fara a fi instituite
anumite masuri. In Romania exista riscul ca burnout-ul sa se manifeste la un numar din ce in ce
mai mare de persoane aflate in diverse medii competitionale care sunt in continua dezvoltare.
Problema care se pune la noi in tara este identificarea corecta pentru a nu fi confundat cu
afectiuni ca depresia sau stresul cronic avand in vedere ca nu exista o “traditie” in tratarea acestei
probleme.

Actiuni favorabile
Cei mai multi specialisti convin asupra faptului ca atunci cand recunosti burnout-ul
trebuie sa incepi prin a-ti pune cateva intrebari:
- Cand ai inceput sa te simti obosit si incapabil sa te relaxezi?
- Ai fost intotdeauna sub presiunea reusitei?
- Cand anume acest segment al vietii tale a inceput sa fie atat de important?
- In ce moment ti-ai pierdut simtul umorului si latura personala in relationarea cu prietenii
si colegii de munca?
- Te identifici atat de mult cu responsabilitatile tale incat sa crezi ca, daca un proiect a
esuat, ai esuat si tu?
- Urmatorul pas este sa faci niste schimbari in viata ta. Cand munca pe care o desfasori
incepe sa-si piarda din interes, este timpul pentru o schimbare a responsabilitatilor sau ...poate e
timpul sa iei o pauza. Burnout-timeout!

Solutii la burnout:
• stabileste cateva obiective realiste pe termen scurt si lung. Pune-le pe hartie
• daca ti-ai neglijat sanatatea, schimba-ti obiceiurile alimentare
• aloca-ti timp zilnic pentru relaxare si permite-ti o perioada de timp in care sa faci ce vrei
si sa lasi lucrurile in “voia soartei”
• Reia-ti legaturile cu de prietenie cu ceilalti. Discuta cu acestia despre sentimentele tale.
Exteriorizeaza-ti mania si frustrarile.
• Analizeaza-ti felul in care iti petreci timpul. Incearca sa incluzi in viata ta cateva tehnici
de management al timpului
13
 • Invata sa spui “NU” cand ti se cere mai mult decat poti gestiona
• Invata sa delegi responsabilitati altora. Nu esti indispensabil.
• Regaseste-ti simtul umorului pe care, probabil, l-ai pierdut. Invata sa-ti zambesti tie
insuti si situatiei
• Cel mai mult, ramai in conexiune cu tine insuti, cu valorile proprii si cu ceea ce doresti
de la viata. Invata sa recunosti atunci cand actionezi prea in forta si cand ti-ai epuizat resursele
interioare.
• Umoristul Kin Hubbard spuneca: “Nu lua viata prea in serios: nu vei scapa niciodata cu
viata!”

Burnout-ul organizational

A intelege fenomenul de burnout in sens personal si privat este problematic, cand este
izolat de cauzele organizationale, avand ca sursa: orele prelungite la munca, putinul timp liber,
concurenta continua intre colegi, clienti, si supravegherea sefului.
Felul in care stresul este procesat(integrat) determina cantitatea de stres simtita si poate
indica, cat de aproape de burnout este persoana.
O persoana poate veni in contact cu un numar mic de factori stresori, dar sa nu fie
capabila sa proceseze stresul si deci sa experimenteze fenomenul de burnout.
O alta persoana in schimb, poate veni in contact cu un numar semnificativ de factori
stresori, pe care sa ii poata procesa bine, evitand in acest fel burnout-ului.

Fazele burnout-ului
Psihologii Herbert Freudenberger and Gail North au teoretizat ca procesul burnout poate
fi impartit in 12 faze, care pot sa nu fie parcurse secvential si nici nu sunt necesar sa existe in
sine ca si construct abstract.
- o compulsie in afirmare
-multa munca
-neglijarea nevoilor celorlalti
-incapacitatea persoanei de a identifica sursa conflictului(persoana nu isi da seama care
este cauza conflictului)
-revizuirea valorilor(prietenii si hobby-urile sunt total ignorate)
-negarea probemelor aparute(cinsmul si agresiunea devin evidente)

14
 -retragerea(reducerea contactelor sociale la minim, insensibilitatea, poate aparea abuzul
de alcool sau alte substante)
-schimbarile de comportament devin evidente celor din jur
-sentiment de gol interior
-depresie
-sindromul burnout

Prevenirea burnout-ului
In timp ce persoanele pot gestiona simptomele burnout-ului, singura cale de a preveni cu
adevarat burnout-ul este combinarea unei schimbari la nivelul organizatiei insotita de educatia
persoanei.
De obicei corporatiile se adreseaza in acest demers managementului, dar de cele mai
multe ori angajeaza consultanti externi care sa ii asiste in in stabilirea unor noi politici si practici
care sa vina in sprijinul unei vieti sanatoase.
Maslah si Leiter au postulat faptul ca burnout-ul apare atunci cand exista o deconectare
intre organizatie si persoana cu privire la ceea ce ele au numit “cele sase arii ale vietii la
serviciu: volumul de munca,controlul,rcompensa,comunitatea, dreptatea, si valorile.
Reducerea acestor discrepante implica atat individul cat si compania.
O legatura mai buna in ceea ce priveste volumul de munca, inseamna asigurarea resuselor
necesare pentru a veni in intampinarea angajatului in vederea revitalizarii energiei.
In ceea ce privesc valorile, aceasta inseamna stabilirea clara a acestora in asa fel incat
angajatul sa se simta implicat.
Iar in ceea ce priveste comunitatea, aceasta inseamna suport din partea liderului si relatii
bune cu colegii.
De asemenea discrepantele privitor la dreptatea la locul de munca, intalnirile saptamanale
pot ajuta la eliminarea lor.

Gestionarea burnout-ului
Acest aspect tine atat de companie cat si de individ.
Printre aspectele care tin de organizatie::
-programe de asistare a salariatilor
-traininguri de management al stresului
-interventii punctuale in situatii de stres

Printre aspectele care tin de angajat:

15
 -gestionarea problemei sursa
-evaluare a adaptarii
-suport social

Putina descriere

Freudenberger a omis opinia potrivit careia sunt predispuse la experimentarea burnout-

ului persoanele angajate unor cauze, cele carora le place sa se lupte, exprimându-se chiar ca
burnout este „boala luptatorului”. Cauzele fenomenului se afla în unele dintre trasaturile
individuale ale oamenilor, în imaginea de sine idealizata ale acestora, în autoperceptia lor ca
fiind competenti, carismatici, dinamici, dar care, cu timpul, care pe masura ce constata ca
obiectivele propuse devin aproape imposibil de atins, clacheaza, îsi pierd încrederea în sine, se
înstraineaza de ei însisi. Toate acestea l-au condus pe autor la formularea unei definitii
conprehensive a burnout-ului ca fiind o stare de oboseala cronica, de depresie si frustrare
generata de dezvoltarea unei cauze, unui mod de viata sau unei relatii care esueaza în a produce
recompensele asteptate si conduce în final la diminuarea implicarii si îndeplinirii muncii.
Maslach (1976) efectuând cercetari ample asupra medicilor, infirmierelor, psihiatrilor a
constatat ca experientele emotionale ale acestora erau de cele mai multe ori stresante, fapt care
se asocia cu aparitia unor tulburari somatice, psihocomportamentate si chiar sociale. Atât
Maslach cât si Freudenberger considerau în perioada anilor `70 ca burnout-ul este specific
profesiunilor de asistenta sau de ajutorare. Contrar însa lui Freudenberger care amplasa cauza
burnout-ului în individ, în trasaturile lui de personalitate, Maslach o amplaseaza în „mediul
muncii”, în „relatiile” presupuse de munca, deci în interrelational si psihosocial.
Perlman si Hartman (1982) au identificat asocierea burnout-ului cu: esuarea si
epuizarea; pierderea creativitatii, pierderea implicarii în munca; duritatea colegilor, muncii si
institutiilor; raspunsul la stresul cronic în dorinta de a reusi; sindromul atitudinilor de distantare
fata de client si de sine.
Maslach si Jackson (1981) definesc burnout-ul ca fiind un sindrom de epuizare
emotionala, de depersonalizare si de reducere a realizarii profesionale aparut la indivizii
implicati profesional alaturi de altii.
Epuizarea emotionala presupune vidarea emotionala a persoanei, pierderea energiei si a
motivatiei, aparitia framântarii si a tensiunilor, perceperea muncii ca pe o corvoada.

16
 Depersonalizarea se asociaza cu aparitia atitudinilor impersonale, de detasare fata de cei
avuti în grija, de respingere sau de stigmatizare a acestora, toate fiind destinate sa faca fata
epuizarii resurselor interne.
Reducerea realizarilor profesionale implica pierderea competentelor, autodevalorizarea,
diminuarea stimei de sine si a autoeficacitatii.
Aparatorii acestui concept au gasit cel putin trei elemente prin care sa-l diferentieze de
stresul ocupational:

 stresul ocupational apare ori de câte ori sarcinile de munca depasesc resursele
adaptative ale angajatilor, în timp ce sindromul de epuizare constituie faza finala a
dezadaptarii datorata unui dezechilibru îndelungat între cerinte si resurse;
 stresul nu conduce întotdeauna la atitudini si comportamente negative din partea
angajatilor, în timp ce burnout-ul este asociat de fiecare data cu asemenea trairi negative;
 stresul afecteaza pe toata lumea, sindromul de epuizare apare doar la persoanele
care si-au început cariera într-un mod foarte entuziast, având asteptari si obiective ridicate,
dar neîmplinite ulterior.

Între consecintele cele mai importante ale acestui sindrom în plan organizational regasim
insatisfactia profesionala manifestata prin renuntare sau neimplicare atât în munca în sine cât si
în raporturile cu organizatia. Ele apar, în special, pe fondul unui raport social scazut, în situatii
de ambiguitate a rolului si în prezenta unor conflicte la locul de munca. Alte consecinte negative
ale stresului în plan organizational sunt aprofundarea sentimentului lipsei de apreciere din partea
celorlati, marimea numarului concediilor de boala, scaderea initiative etc.
Nivelul suprem de manifestare a stresului, în sens nonadaptativ, îl reprezinta aparitia
starii de epuizare la nivelul persoanei, care nu mai poate gestiona constructiv stresul. Epuizarea
este un rezultat al oboselii fizice, psihologice si emotionale. Exista mai multe cauze ale
epuizarii, cum ar fi: plictiseala, ca stare opusa supraîncarcarii; relatiile de comunicare
defectuoase între sefi, subalterni, colegi; recompense neechitabile sau nesatisfacatoare; prea
multa responsabilitate si prea putin sprijin; necesitatea de a dobândi foarte rapid noi abilitati si
cunostinte etc.
Simptomele epuizarii debuteaza cu oboseala fizica. Victimele epuizarii se plâng de
oboseala fizica, lipsa de energie, semne de slabiciune fizica, dureri de cap, insomnii si schimbari
în regimul alimentar. Al doilea nivel este oboseala emotionala. Depresia, sentimentele de
inutilitate si senzatia de a fi prins în capcana postului sunt semne ale acestui sindrom.

17
 Burnout si stres

S-a afirmat despre burnout ca este o „forma” particulara de stres, ca este „un stres
sever”, o „manifestare extrema a stresului” (Zlate, 2007, p.603). Între sfera celor doua notiuni
nu exista o relatie de suprapunere, totala sau partiala, ci o relatie de coincidenta partiala, ceea ce
înseamna ca fiecare dintre cele doua fenomene dispune de elemente proprii, specifice, dar si de
elemente comune. Diferentele între aceste doua concepte sunt urmatoarele:

 stresul are o extensie mai mare, el fiind întâlnit atât în sfera vietii profesionale,
cât si în cea a vietii private, extraprofesionale, pe când burnout-ul este specific sferei vietii
profesionale;
 stresul este rezultatul unei tensiuni episodice, burnout-ul al unei tensiuni
continue, permanente;
 stresul este mai psihologizat, burnout-ul contine mai multe aspecte obiective,
sociale. În stres nu atât stimulul stresant ca atare conteaza, ci si perceperea lui de catre
individ ca fiind stresant. În burnout, caracteristicile si constrângerile reale ale vietii
profesionale trec pe prim-plan;
 stresul exista independent de burnout, pe când acesta este indispensabil legat de
stres. Stresul bine gestionat poate fi depasit, dar stresul incorect sau prost gestionat se
converteste în burnout. Nu întâmplator unii autori afirma despre burnout ca este rezultatul
unei tranzitii stresante nereusit gestionate.

Burnout si oboseala

În 1980, Freudenberger si Richelson apreciau burnout-ul ca fiind o „stare de oboseala

cronica”. Multi autori au suprimat particula „cronica” din definitia burnout-ului, aratând ca
acesta este pur si simplu o stare de oboseala. Pentru Cherniss (1980) burnout este un raspuns
emotional caracterizat prin obosela, surmenaj, istovire, aparând ca urmare a dezechilibrului
dintre cerintele postului si resursele disponibile ale subiectului.
Pentru Pines, Aronson si Kafry (1981) burnout este „o stare de oboseala fizica,
emotionala si intelectuala”, în timp ce pentru Shirom (1989) el este doar o „obosela fizica”
(Zlate, 2007, p. 604). Oboseala, indiferent de natura ei este doar o parte a burnout-ului. Hobfoll
si Shirom în 1993 au definit sindromul de oboseala cronica drept istovire fizica pe termen lung,
la starea de letargie si de afectare a activitatii si a randamentului, la golirea organismului de

18
resursele sale energetice ca urmare a dezechilibrului dintre cererile mediului si capacitatea
persoanei de a face fata acestor solicitari (Zlate, 2007, p.604). Toate aceste caracteristici sunt
prezente sau pot precede burnout-ul, dar nu sunt intrinseci burnout-ului. Astfel burnout-ul se
refera la oboseala rezultata din confruntarea cu problemele oamenilor, pe când oboseala cronica
poate proveni din suprasolicitarile muncii. În timp ce în burnout oboseala se accentueaza pe
masura trecerii timpului, în oboseala cronica ea poate disparea dupa o perioada de repaus.

Burnout si depresie

Una dintre cele mai frecvente manifestari ale reactiilor emotionale la stres este
reprezentata de simptomatologia depresiva.
Freudenberger si Richelson (1980) aratau ca burnout-ul este nu numai o stare de
oboseala, ci si o stare de depresie care conduce la diminuarea implicarii în munca si la
neîmplinirea muncii (Zlate, 2007, p. 605). Sunt si autori care cred ca burnout-ul este un alt
termen folosit în locul celui de depresie si chiar de anxietate. Depresia este caracterizata prin
sentimente de vina, dificultati de concentrare, pierderea apetitului, letargie, cu consecinte
asupra functionarii interpersonale si sociale.
În literatura de specialitate exista doua puncte de vedere cu privire la relatia dintre
burnout si depresie. Unul dintre ele stipuleaza relatia de anterioritate a burnout-ului în raport cu
depresia. Glass si McKnight (1996) arata ca burnout-ul este un antecedent al depresiei, si nu
invers. La fel, Cooper, Dewe si O`Driscoll (2001) notau ca depresia ar trebui diferentiata de
burnout, prima referindu-se la o stare psihologica specifica ce ar trebui privita mai degraba ca un
rezultat potential al burnout-ului decât ca o parte componenta a sindromului burnout (Zlate,
2007, p. 605).
Un alt punct de vedere este acela ca, desi cele doua fenomene au simptome comune, ele
se diferentiaza dupa originea si dezvoltarea lor. Bakker, Killmer, Siegrist, Schaufeli (2002) au
ajuns la concluzia ca atunci când se pierde reciprocitatea în relatiile de munca apare burnout-ul
(si nu depresia), în timp ce atunci când se pierde reciprocitatea în relatiile private / în viata de
cuplu, de exemplu, apare depresia (si nu burnout-ul).

Burnout si boala

Freudenberger si Richelson (1980) numeau burnout-ul „boala luptatorului”. Chiar daca

în burnout observam o serie de simptome astenice, cum ar fi: epuizarea emotionala, oboseala,
tendintele depresive, ele sunt, în esenta, mai curând cognitive sau comportamentale decât fizice.

19
Manifestarile simptomatice asociate burnout-ului sunt observate la persoanele „normal
echilibrate”, nesuspecte de tulburari psihice si fara antecedente psihiatrice sau psihopatologice.
Ele sunt „indicii nozografici care pot ajuta la distingerea burnout-ului de tulburarile
psihopatologice autentice” (Zlate, 2007, p. 606). Burnout-ul este foarte asemanator cu
personalitatile accentuate din planul psihoindividual. Personalitatile accentuate sunt amplasate
între normal si patologic, cu tendinta de a aluneca spre patologic, fara a cadea în el. Ele sunt
predispuse la manifestari patologice în conditii defavorabile de viata, reprezinta un fel de
„miniaturi” ale unor posibile perturbari de natura patologica. Prin analogie, am putea considera
ca si burnout-ul contine în el „fragilitati”, dintre care cele trei descrise de Maslach si Jackson
(epuizarea emotionala, depersonalizare, nerealizarea personala) sunt probabil cele mai
importante, ce ar constitui termenul cel mai propice al aparitiei unor tulburari patologice reale.

20