Sunteți pe pagina 1din 10

Facultatea de PSIHOLOGIE şi ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

Progrma masteral: Tehnici psihologice de control al comportamentului şi dezvoltarea


potenţialului uman, An II, Sem 1

PROIECT DE INTERVENŢIE CC

ÎN DOMENIUL EDUCAŢIONAL

STUDENT MASTERAND

VLĂDUŢ MARIUS-VIOREL
Terapia raţional-emotivă şi comportamentală (Rational Emotive Behavior Therapy –
REBT) este prima formă de psihoterapie cognitiv-comportamentală, fiind elaborată de psihologul
Albert Ellis din SUA. Acesta a emis o teorie comprehensibilă prin care se postulează faptul că
oamenii dezvoltă cogniţii raţionale versus iraţionale pornind de la interpretarea pe care aceştia o
atribuie evenimentelor pe care le traversează. Teoria REBT se concentrează cu precădere asupra
relaţiei dintre cogniţie, emoţie şi comportament, dar şi asupra tehnicilor de intervenţie pentru
restructurarea convingerilor iraţionale. Identificarea şi modificarea cogniţiilor iraţionale, care
generează patologie şi suferinţă, precum şi asimilarea unor credinţe raţionale, care generează o
stare de sănătate psihică bună, constituie punctele fundamentale ale terapiei (Ellis şi Bernard,
2007).

Aplicarea conceptelor promovate de Ellis prin REBT în mediul educaţional se realizează


prin Educaţia raţional-emotivă şi comportamentală (Rational Emotive Behavior Education –
REBE). Ellis (1979, 1985 apud Opre şi Vaida, 2008) schiţează aplicabilitatea teoriei sale cu
ajutorul modelului ABC(DE) (eveniment activator, cogniţii, consecinţe, disputare, efect). Acest
model este uşor de înţeles astfel încât oricine îl poate utiliza spre a-şi identifica şi a-şi controla
propriile cogniţii în sensul adoptării acelora funcţionale sau adaptative.

Educaţia raţional emotivă a fost promovată iniţial la Şcoala Vieţii (Living School) unde,
în 1974, W.J. Knaus a elaborat primele materiale educaţionale redactând şi un ghid pentru
învăţători (Vernon, 1990). Pe baza strategiilor eficiente de gândire, emoţie şi comportament care
erau predate în cadrul acelei şcoli, Knaus (1974 apud Ellis şi Bernard, 2007) a dezvoltat un
curriculum care educa copiii în spiritul modelului ABC al REBT. Pe lângă aspectele comune
cuprinse în orice program de educaţie raţional-emotivă şi comportamentală (ex. pornesc de la
acelaşi cadru teoretic şi urmăresc acelaşi scop: sănătatea mentală a subiecţilor), fiecare deţine
elemente distincte ce particularizează intervenţia.

A. Ellis, M.E. Bernard (2007) consideră integrarea conceptelor cheie ale educaţiei
raţional-emotive şi comportamentale poate fi realizată şi în activităţile obişnuite, derulate la
clasă. Această modalitate este mai puţin directă decât o lecţie structurată, dar este o modalitate
viabilă de a întări conceptele raţionale şi de a le integra în structura şcolară. De exemplu, când se
predă literatura, cadrul didactic poate selecta şi discuta poveşti şi poezii care prezintă personaje
ce rezolvă probleme raţional sau îşi exprimă emoţiile într-o manieră sănătoasă. Este important să
fie utilizate întrebările de conţinut şi de personalizare după modelul propus de A. Vernon
(2004a,b). În plus, vocabularul elevilor poate fi îmbogăţit cu expresii şi cuvinte care surprind
emoţii şi exprimarea adecvată a acestora în comportament.

În contextul celor discutate mai sus, una dintre temele de interes, des întâlnite la copii
sunt problemele tipice de dezvoltare şi anume, timiditatea. Timiditatea la copii este de cele mai
multe ori greşit înţeleasă deoarece nu este o emoţie, ci un amestec de teamă, tensiune, reţinere,
ruşine, experienţe eşuate, blamare din partea celor apropiaţi şi / sau pe care copilul îi valorizează,
toate acestea inhibându-l pe copil şi impiedicându-l sa întreprindă acţiuni, să relaţioneze, să
vorbească, să se joace cu ceilalţi copii de vârsta lui şi nu numai. Timiditatea e denumită și
inhibarea comportamentală (Kagan, 1998), abordarea/ retragerea (Thomas & Chess, 1977) și
reticența (Rubin, 1982) care se referă la tendința unui individ de a se apropia sau de a se retrage
din anumite situații sau anumite cercuri de oameni.
Pentru a înţelege mai bine acest concept, în compania unor copii necunoscuți, un copil
foarte timid poate petrece timp observând copiii care se joacă înainte de a decide dacă să se
alăture acestora. Cu toate acestea, un copil care nu este timid (unul îndrăzneț) este probabil să se
implice imediat în activitățile altor copii.
Unul dintre conceptele folosite în psihologia dezvoltării este acela de „shyness” care se
referă la un model de comportamente și stări emoționale care include inhibarea
comportamentelor de abordare și disconfort față de expunerea la persoane și situații nefamiliare,
o viață socială restricționată și markeri fiziologici, cum ar fi frecvența cardiacă ridicată și
cortizolul niveluri (1). Termenul poate să cuprindă o gamă largă de severitate, de la trăsături
normale, cum ar fi incomoditatea socială ușoară până la tulburările clinice, cum ar fi inhibarea
totală a fobiei sociale. Timiditatea este adesea omniprezentă, prin faptul că se manifestă la
școală, la domiciliu (cu străini) și în alte situații sociale. Copiii timizi sunt îngrijorați în fața
noilor situații sociale și a evaluării sociale percepute. Ei vorbesc mai puțin, fac mai puține
inițiative sociale față de colegii lor și manifestă abilități sociale mai sărace (de exemplu,
Asendorpf & Meier, 1993, Bohlin, Hagekull și Andersson, 2005, Coplan et al., 2004, Evans,
2001 , Rimm-Kaufman & Kagan, 2005). În timpul oportunităților de interacțiune reciprocă,
copiii timizi tind să manifeste un comportament reticent, care include vizionarea altor copii care
joacă, dar nu se alătură (Coplan et al., 2004; Coplan, Rubin, Fox, Calkins și Stewart, 1994).
Sebi, este un copil dintr-un Centrul de Plasament, care are probleme de timiditate la
şcoală şi de bullying în cadrul centrului. Acesta are sentimente de inferioritate, de neacceptare,
stimă de sine scăzută, probleme de relaţionare cu copii de la şcoală, cu câteva educatoare din
Centrul de Plasamanent. Relaţii de încredere are constituite cu directoarea Centrului şi cu familia
socială la care îşi petrece vacanţă.

În prima întâlnire pe care am avut-o în grup am aflat că Sebi este pasionat de fluturi.
Pentru a dezvolta relaţia cu acesta şi a putea interveni eficient am gândit toată intervenţia sub
forma unei metafore – metafora fluturelui sau cum ne transformăm miraculos.

Cele 4 stadii ale intervenţiei sau cum ne transformăm miraculos – o metaforă potrivită
atât pentru terapeut, cât şi pentru copil sau cum să îi explic cum se petrece schimbarea lui.

Aşadar i-am explicat lui Sebi cum metamorfoza fluturelui are loc în 4 stadii, aşa şi terapia
presupune patru etape: crearea unui mediu sigur, stadiul de învăţare, crearea “coconului” în care
are loc cea mai profundă transformare şi, în sfărşit, ieşirea la lumină într-o formă nouă,
schimbată. Există patru etape ale metamorfozei fluturelui: oul, omida, crisalida şi fluturele. În
corpul omidelor există nişte celule speciale numite “discuri imaginale”, care conţin ţoţi germenii
schimbării. Omida se pregăteşte pentru această transformare importantă mâncând tot ce vede cu
ochii. Atunci când a crescut sufficient, îşi scutură corpul şi îşi leapădă pielea, în care nu mai
încape acum şi repetă procedeul de câteva ori. Apoi, exact în momentul potrivit, găseşte o frunză
sau o ramurăşi se prinde de ea ţesând un fir subţire, ca de mătase, şi o gogoaşă mică, devenind
ceea ce este cunoscut sub numele de crisalidă. În interiorul crisalidei, omida îşi modifică total
structura, devenind asemenea unei substanţe gelatinoase. În momentul în care are loc are loc
această modificare discurile imaginale eliberează germenii schimbării pe care îi conţin,
permiţând omidei să se transforme într-un suberp fluture, pe măsură ce se desăvârşeşte „vraja”
metamorfozei.

În primă etapă, şi noi, ca terapeuţi şi ca oameni, trebuie să descoperim importanţa creării


unui mediu sigur în care noile idei, noile relaţii şi cunoaşterea de sine să aibă şansa de a se
dezvolta. Fără acest mediu sigur, nu se dezvoltă nimic pozitiv. Cu toţii avem nevoie de sprijin şi
încurajare pentru a merge mai departe – atât terapeuţii, cât şi clienţii.
În cea de-a doua etapă, de regulă, clienţii reflectează la schimbare. Asemenea unei omide,
ştiu că este timpul să facă o schimbare în viaţa lor. Adesea pare să existe numai un sentiment
general de nemulţumire faţă de situaţiile de viaţă, aşa cum este ea în a doua etapă, însă
nemulţumirea nu este întotdeauna ceva negativ. Poate fi folosită ca un indiciu pozitiv ce arată
nevoia de schimbare din viaţa noastră sau care ne anunţă că schimbarea nu este departe,
indiferent dacă asta am căutat sau nu. Este valabil şi în cazul adolescenţilor, care îşi detestă
corpul, părul sau propria persoană în general. Ce îl va ajuta pe client să se transforme din omidă
în fluture? Dacă ne raportăm la metafora fluturelui, răspunsul este „discurile imaginale”.
Asemenea fluturelui, fiecare dintre noi deţine discuri imaginale care conţin ţoţi germenii
schimbării. Aceste discuri imaginale sunt resursele noastre interioare, pasiunile, abilităţile şi
experienţele din trecut, care pot fi în stare latentă şi într-un fel, de-abia aşteaptă să fie trezite la
viaţă, să fie activate. Putem să ne gândim la discurile imaginale ca la nişte resurse înaripate ale
schimbării, ce ne îngăduie să redobândim sentimentul speranţei şi să ne dăm seama că există cu
adevărat nişte potenţialităţi nevăzute care ne ajută să mergem mai departe, indiferent de
dificultatea sau obstacolul ce ne apare în cale.

Cea de-a treia etapă atrage atenţia asupra celui mai mare mister al transformării. Deşi
crisalida pare inactivă şi liniştită pe dinafară, schimbările cele mai uimitoare şi mai impresionate
au loc în interior. Aceasta este etapa în timpul căreia se produce vraja transformării. Este o
perioadă de izolare, de evitare a socializării, în care adesea vrem să ne ascundem şi să nu mai
avem de-a face cu lumea exterioară, cu o anumită dificultate sau cu o anumită situaţie. Viaţa pare
adesea mohorâtă şi însingurată, cu posibilităţi reduse de progres. Cu toate că unii oameni văd
aceste sentimente drept simpotme ale depresiei sau ale anxietăţii, e de preferat să le vedem ca
indicii ale pătrunderii în a treia etapă –etapa de crisalidă- în care se produce cea mai mare
schimbare.

Cea de-a patra etapă coincide adesea cu asumarea a tot mai multe riscuri – cu etalarea
aripilor de-abia dobândite. La nivel lăuntric, vedem primele semne de speranţă după o perioadă
obscură de transformări inconştiente. Aceasta este etapa redeşteptării, a revelaţiilor, a stăpungerii
„coconului”. Este crucial pentru bună starea noastră să nu fim zoriţi în această etapă, ci încurajaţi
să înaintăm în ritmul nostru. Aşa cum fluturele aşteaptă momentul potrivit pentru a-şi lua zborul,
la un moment dat şi noi ne vom simţi pregăţiţi să ne afirmăm.
Evaluarea: Pentru evaluarea clientului am folosit platforma PedB şi anume:
Scalele Endler de evaluare multidimensională a anxietăţii
Evaluarea neuropsihologică şi a personalităţii
Nivelul de cogniţie având un scor un nivel mediu superior de inteligență (WISC IV- 113 scor în
centile)

Obiective: Activităţile concepute pentru acest program de intervenţie au ca finalitate formarea şi


dezvoltarea unor mecanisme de coping de a face faţă timidităţii prin asimilarea unor concepte
specifice educaţiei raţional-emotive şi comportamentale legate de:
- dezvoltarea personală: atitudine pozitivă faţă de sine şi de ceilalţi;
- dezvoltarea emoţională şi a empatiei prin înţelegerea propriilor gânduri/emoţii/reacţii
- modificarea relaţiilor existente în clasa de elevi în sensul creşterii nivelului de acceptare a
tuturor membrilor atât din şcoală, cât şi din Centrul de Plasament;
- schimbări la nivelul percepţiei personale
- schimbări la nivelul percepţiei interpersonale a elevilor în sensul unei evaluări mai obiective şi
a acceptării calităţilor şi defectelor la sine şi la ceilalţi;
- exprimarea emoțiilor în legătură cu noile experiențe.

Metode: jocuri de rol, jocuri adecvate vârstei pentru dezvoltare emoțională, povești terapeutice,
povestea lui Retman cu decalogul raţionalităţii şi decalogul iraţionalităţii dezvoltat pe gândurile
lui.

Mijloace: coli de hârtie, creioane, ogling lupă, în general trusoul cu jucării pe care îl am la
cabinet.

Activități: Mă simt stingher, A fi timid, Răţuşca cea urâtă, În oglindă, Inventarul sentimente-
gânduri-nevoi, Brăduţul ars, Cum mă descurc? O tehnică de autoevaluare.

Activitatea principală - conţinut:


O dată într-o pădure depărtată se afla un brăduţ care nu prea arăta la fel ca ceilalţi copaci, pentru
că nu era verde şi dădea impresia că este cu totul lipsit de viaţă. Părea ca şi cum ar fi fost lovit de
trăsnet şi de atunci n-ar mai fi crescut deloc. Sau arăta ca şi cum cineva ar fi venit şi i-ar fi retezat
ramurile. Ceilalţi copaci de prin partea locului credeau chiar că murise, deşi stătea încă în
picioare, pentru că , după cum se ştie, majoritatea copacilor sunt capabili să rămînă drepţi multă
vreme după ce îi părăseşte viaţa. Numai că ei se înşelau, foarte adanc înăuntrul său, brăduţul era
încă în viaţă. însă pentru că fusese lovit de un trăsnet care îl arsese, el nu mai ştia cum să crească
şi să se dezvolte, cum să devină din nou frumos, cu cetina verde aşa cum erau ceilalţi brazi.
Totodată după ce este ars, un copac se simte ca după un adevărat şoc şi nu-şi mai doreşte să
crească, să trăiască sau să fie la fel cu alţi copaci. Aşa că uneori, după şocul unui trăznet, după
cîte o furtună, copacii încep să creadă că n-o să mai poată creşte niciodată şi că nu le mai rămîne
nimic altceva de făcut decît să aştepte moartea aşa uraţi şi arşi.
Intr-o zi, s-a nimerit să treacă pe acolo un pădurar care iubea mult pădurea. Crezînd şi el că
brăduţul era mort, s-a apucat să-l lovească la rădăcină cu securea, ca să-l taie.
“Vai! Au!” a ţipat copăcelul. Foarte mirat pădurarul a aruncat o privire de jur împrejur şi a
întrebat:
”Hei! Cine-i acolo? Cine strigă?”

“Sunt eu!” a scâncit brăduţul. “Ce faci tu mă doare. Nu mă mai lovi!”


“Nu-mi vine să cred” s-a mirat pădurarul. “Mi s-a părut că nu mai ai viaţă în tine. Arăţi mai uscat
decît orice uscătură. Eşti ars şi ca vai de tine. Crengile ţi-s rupte şi nu mai ai cetină deloc. Însă
eşti norocos, pentru că eu sunt un pădurar care iubesc pădurea şi nu mă lasă inima să tai un
brăduţ care mai are viaţă în el. Dar te credeam pur şi simplu mort.”
”Nu sunt mort” a scîncit iarăşi brăduţul. ”Nici măcar nu sunt bolnav”.
Pădurarul i-a aruncat o privire plină de îndoială. “Păi dacă nu eşti nici mort, nici bolnav, pentru
ce arăţi aşa de jalnic?”

Plin de tristeţe, bradul cel mic a răspuns: “Nu mai ştiu cum să cresc. Nu mai ştiu cum să fac
cetină verde. Nu mai ştiu cum să par din nou viu, pentru că m-a lovit trăsnetul de atîtea ori şi au
fost atîtea furtuni în viaţa mea…Pur şi simplu am uitat cum trebuie să fac ca să cresc din nou.”
Pădurarul care iubea pădurea şi avea multă experienţă cu copacii, s-a hotărît imediat să-l ajute”pe
brăduţ, i-a explicat că mai întâi va trebui să-i înlăture toate părţile arse. Apoi cu multă pricepere,
pădurarul s-a apucat să scoată cioturile de crengi uscate, pînă cînd toate părţile care erau moarte
au fost curăţite şi trunchiul a rămas pregătit pentru a da viaţă unor crengi noi. Bradul cel mic era
surprins de faptul că nu simţea de loc nici o durere. Apoi pădurarul a adus îngrăşămînt special şi
l-a presărat în jurul copăcelului. S-a asigurat că locul era destul de luminat de soare şi că avea
apa necesară. Ca prin minune, după aceste îngrijiri, în foarte scurt timp , bradul cel mic a
descoperit că el de fapt ŞTIA cum să crească, ŞTIA cum să se dezvolte făcand cetină verde şi
bogată.

Cu alte cuvinte nu uitase deloc cum să facă pentru ca să se vindece şi să devină la fel de frumos
ca ceilalţi copaci din jur. Şi chiar aşa făcea: a dat la iveală mulţi muguraşi fragezi din care au
crescut o puzderie de rămurele şi cetină nouă. In scurt timp nici n-ai mai fi zis ca a fost vreodată
lovit de trăznet sau ars. Pădurarul era bineînţeles cel mai apropiat prieten al brăduţului.
Pentru că pădurarul care iubea atît de mult pădurea l-a ajutat pe copăcel să redevină frumos şi
sănătos, micul brad s-a hotărît să facă ceva anume pentru pădurar, ca un semn al prieteniei lor. A
dat o umbră aşa de deasă, că orice trecător pe potecă se odihnea cu plăcere lîngă trunchiul lui,
dîndu-şi seama că pădurarul care a îngrijit acest copac nu putea fi decît un adevărat prieten de
încredere.

Activitatea principală –Debriefing

După ce i-am citit povestea am făcut un debriefing şi l-am întrebat pe Sebi dacă vede vreo
asemănare între personajele din poveste şi viaţa lui. Nici nu am apucat să întreb lucrurile acestea
că Sebi a început să plângă. Am discutat despre brăduţ şi care e motivul pentru care a ajuns aşa şi
ce e de făcut să îşi găsească resursele necesare să treacă peste problemele cu care se confruntă.

Evaluarea eficienţei

O importantă parte a procesului terapeutic este continua revizuire a progreselor făcute. Copilul
poate beneficia foarte mult dacă este inclus în această evaluare, pentru că primeşte feedback în
privinţa schimbărilor sau învaţă să-şî identifice propria creştere. Punctul de vedere al copilului
poate oferi informaţii valoroase în privinţa viitoarelor obiective de tratament şi/sau a oportunităţii
încheierii terapiei. Am introdus acestă tehnică prima dată în faza de evaluare a tratamentului
clientului. În prima şedinţă am desenat pe o foaie de hârtie o găleată.
„-Tu ai zis că te simţi o parte parte din timp. Trage o linie în prima găleată, care să-mi arate cât
de mult crezi tu că porţi cu tine acest sentiment majoritatea timpului. Acum, în a doua găleată,
trasează o linie care să arate cât de plină de acest sentiment ai dori tu să fie găleata ta.”

De fiecare dată îi mulţumesc copilului şi explic faptul că joaca şi vorbitul îl pot ajuta să se simtă
mai bine şi că ne vom întâlni în fiecare săptămână, pentru a petrece un timp special împreună.

După mai multe intervenţii, îndeosebi după intervenţia cu brăduţul ars am evaluat progresul şi
am repetat desenul cu adăugarea unei a treia găleţi. I-am explicat că prima găleată reaminteşte
nivelul sentimentului de la începutul terapiei, a doua, unde simte copilul că se află acum, iar a
treia, obiectivul final. Apoi i-am pus copilului următorul set de întrebări: „Cum ai scăpat de o
parte aşa de mare din acel sentiment? Unde s-a dus? Ce lucruri faci diferit acum?” Aceste
întrebări au permis copilului să vadă schimbarea ca pe ceva realizat de ei înşisi, nu ca pe ceva pe
care altcineva li l-a făcut. Apoi alt set de întrebări: „Ce crezi că ar putea scădea nivelul mai tare?
Ce crezi că te-ar ajuta să-ţi menţii găleata de timiditate la acest nivel? Ce ai nevoie de la alţi
oameni? Cui poţi cere ajutorul când ai nevoie?”

Acest exerciţiu pe care l-am inclus în etapa de evaluare a eficienţei încă de la începutul
intervenţiei are ca scop exprimarea de către copil a emoţiilor într-un mod tangibil şi le conferă
putere prin faptul că îşi văd propriul rol în procesul de vindecare.
BIBLIOGRAFIE

 Honig A.S. (1987). The shy child YC Young Children

 McMahon, J., Vernon, A. Trip, S. (2007). Effectiveness of Rational-emotive Education: a


Quantitative Meta-analytical Study, în Journal of Cognitive and Behavioral
Psychotherapies, 7, 1; 81–93.
 Neenan, M., Dryden, W. (1999). Rational Emotive Behavior Therapy: Advances in
Theory and Practice, Whurr, London.
 Opre, A.,Vaida, S. (2008). Counseling in Schools. A Rational Emotive Behavior
Therapy (REBT) Based Intervention – A Pilot Study – Cogniţie, Creier, Comportament,
12, 1; 57–69.
 Popa, S. (2004). Eficienţa unui program de educaţie raţional emotivă şi modificarea
cogniţiilor iraţionale şi inferenţiale la copii, în Romanian Journal of Cognitive and
Behavioral Psychotherapies, 4, 1; 53–67.
 Vernonn, A. (1994). Rational-Emotive Consultation: A Model for Implementing
Rational-Emotive Education, în Bernard M.E. şi DiGiuseppe, R. (1994). Rational-
Emotive Consultation in Applied Settings, Hillsdale, N.J.: L. Erlbaum Associates, pp.
129–164.

 Vernon, A. (2002), Ce, cum, când în terapia copilului şi adolescentului. Manual de


tehnici de consiliere şi psihoterapie, Editura RTS, Cluj Napoca
 Vernon, A. (2004a). Consilierea în şcoală. Dezvoltarea inteligenţei emoţionale prin
educaţie raţional-emotivă şi comportamentală. Clasele I – IV, Editura ASCR, Cluj-
Napoca.