Sunteți pe pagina 1din 6

Sirbu M.

Alexandru Constantin Universitatea Ecologica Bucuresti, Psihologie anul III

Personalitatea elevului si dinamica dezvoltarii

PERSONALITATEA ELEVULUI Conceptul de personalitate circumscrie o realitate dinamica si absolut particulara a fiecarui individ, cu referinte cognitive, emotionale, comportamentale si fiziologic interrelationate. Daca ne referim la contextul educational, putem afirma ca, personalitatea elevului are un impact semnificativ asupra ntregului demers de predare si instructie, desfasurat la nivelul scolii. Ca atare, finalitatea studiului prezent al personalitatii elevului pe cele trei dimensiuni (comportamentala, cognitiva, afectiva) o va reprezenta: (a) analiza relatiei trasatura/comportament si totodata indicarea unor solutii necesare rezolvarii problemelor etichetarii survenite n procesul educational (b) evidentierea efectelor erorilor de gndire ale elevilor asupra performantelor scolare si sociale ale acestora, (c) circumscrierea impactului afectivitatii negative att asupra performantelor scolare, ct si asupra comportamentelor dezadaptative a elevilor n clasa. Anterior momentului nasterii, fatul ncepe sa manifeste anumite aspecte particulare si distincte ale individualitatii sale. Astfel pot fi nregistrate unele tipare de reactie ale acestuia, care survin cu anumita regularitate. Dupa nastere diferentele dintre noii nascuti devin nsa mai evidente. Cu toate acestea nca nu se poate vorbi de personalitatea copilului. Din observatiile pe care le facem, dar si pe baza numeroaselor studii, se poate conchide ca nou-nascutii sunt diferiti unul de celalalt. Unul din aspectele care i diferentiaza pe copii (nsa nu singurul) l constituie nivelul de activism, n sensul ca unii sunt mai activi mai energici, altii mai statici. Pot fi delimitate doua categorii de influente cu impact semnificativ asupra diferentelor interindividuale: (a) cele care tin de temperament, si care par a fi n cea mai mare parte nnascute; (b) cele care tin de particularitatile mediului. Temperamentul vizeaza dispozitiile constitutionale ale unui individ, care i moduleaza gradul de emotionalitate, reactivitate si sociabilitate. Aceste trasaturi exprimate imediat dupa nastere, ramn relativ stabile de-a lungul vietii (Thomas & Chess, 1977). Enumeram cteva dintre ele: nivelul de activism, regularitatea n functionarea biologica (ore de masa, somn), adaptabilitatea la schimbare, dispozitia (emotionalitatea), distractibilitatea. Pe baza acestor caracteristici, 65 % dintre copii au fost ncadrati (n mod grosier) n una din urmatoarele trei categorii: copii calmi, copii dificili si copii inhibati (Thomas & Chess, 1977; Robin et al., 1996). Copiii apartinnd primei categorii (aproximativ 40%) se adapteaza rapid noilor situatii, sunt usor abordabili, au o buna dispozitie si manifesta o regularitate a ritmurilor biologice. Copiii dificili sunt mai iritabili, se adapteaza cu dificultate situatiilor inedite si prezinta patern-uri neregulate ale somnului si comportamentului alimentar (10%). Copiii cu un nivel redus al activitatii care tind sa manifeste un comportament prosocial redus n situatiile noi, apartin temperamentului inhibat (15%). Cu toate ca factorii ereditari au un impact decisiv asupra temperamentului initial al copilului, totusi un procent semnificativ dintre copiii apartinnd categoriei temperamentului dificil au nregistrat pe parcursul dezvoltarii lor schimbari semnificative ale stilului comportamental. Aceste schimbari s-au datorat implicarii speciale a parintilor si educatorilor n relatia cu copilul (evidentiate printr-o stimulare si o comunicare sustinuta, si totodata prin interactiuni mai frecvente cu copilul). Mai mult, stimularea suplimentara la care au

fost expusi acesti copii le-a facilitat o dezvoltare mai rapida comparativ cu copiii apartinnd tipului calm (Caspi, 2000). n consecinta, temperamentul nu este expresia unei programari imuabile prestabilite, care determina n mod mecanicist personalitatea, ci se constituie ca un program deschis, fiind n permanenta supus incidentei modulatoare a factorilor de mediu. Ca atare, putem sublinia caracterul dinamic al dezvoltarii personalitatii copilului si elevului, pornind chiar de la aspectul cel mai stabil al acesteia, componenta temperamentala. Cercetarile recente au ridicat problema rolului major pe care-l exercita asupra temperamentului urmatorii doi factori: (a) interactiunile timpurii parinte-copil, si (b) expunerile repetate ale copilului la modelele parentale. Pornind de la asumptia conform careia temperamentul este nnascut, ne-am astepta ca el sa prezinte o puternica stabilitate, pe masura ce individul parcurge etapele succesive ale dezvoltarii sale. nsa, studiile lui Chess & Thomas (1990) au aratat ca temperamentele dificile ale sugarilor nu constituie cu necesitate factori de risc pentru problemele comportamentale de mai trziu. n schimb, asa zisele temperamente dificile ale copiilor, nregistrate dupa vrsta de trei ani, se dovedesc a fi buni predictori ai problemelor comportamentale ulterioare. Constatarea autorilor sugereaza ideea ca exista o puternica relatie ntre modul n care parintii interactioneaza cu copilul si temperamentul acestuia, din moment ce corelatia ntre caracteristicile temperamentele si problemele comportamentale devine semnificativa abia dupa ce copilul interactioneaza cu parintii o perioada de minimum trei ani. Exista studii care sustin ideea unei puternice corelatii ntre modalitatile de autodescriptie ale parintilor si descriptiile temperamentului propriilor copii. Parintii care prezinta probleme emotionale tind sasi descrie copiii asemeni lor, iar parintii depresivi si anxiosi si eticheteaza mult mai frecvent proprii copii ca fiind dificili, comparativ cu aprecierile modale ale parintilor relativ la aceasta problematica (Hirshfield, 1992) n concluzie, formarea personalitatii copilului nu este prestabilita pe baza unui program genetic inflexibil, ci este rezultanta unui program deschis, bazat pe coroborarea dintre factorii genetici si factorii de mediu, nca din momentul nasterii. DINAMICA DEZVOLT RII PERSONALIT II

Unul din procesele cu impact semnificativ n dezvoltarea personalitatii copilului l reprezinta identificarea (Baban & Mih, 2001). Identificarea consta n adoptarea de catre copil a caracteristicilor, convingerilor, atitudinilor si comportamentelor unor persoane semnificative. Identificarea este o consecinta a observarii si imitarii unui model. Cele mai frecvente modele pentru copil le reprezinta acele persoane care se bucura de prestigiu social sau de puterea pe care o afiseaza. Kagan (1988) a nuantat procesul identificarii subliniind cteva particularitati ale acestuia; astfel: Copiii se considera asemeni modelului lor. Ca atare, vor spune glume, vor umbla, se vor mbraca asemeni modelului, mai mult vor crede ca sunt capabili de aceleasi performante. Copiii traiesc emotii similare cu ale modelului. De exemplu, o fetita care si vede mama plngnd la moartea unchiului, va simti tristete si va plnge si ea, nu pentru durerea pierderii unchiului, ci pentru ca durerea mamei o face sa resimta si ea tristetea.

Copiii actioneaza asemeni modelului. n jocuri si n conversatiile zilnice, frecvent copiii adopta manierismele, inflexiunile vocii si expresiile modelului.

Astfel, n situatia n care copiii se identifica cu un model competent si prestigios, vor fi multumiti si vor trai un sentiment de mndrie. n schimb, cnd modelul este inadecvat, se pot simti nefericiti si nesiguri. Un alt moment important n dezvoltarea personalitatii umane l constituie achizitia identitatii. Procesul de formare a identitatii este frecvent asociat cu perioada unor interogatii ale adolescentului de genul: "Cine sunt, de fapt, eu?", "ncotro merg?" etc. Acest tip de experienta se exprima prin adoptarea de catre adolescent a diferite roluri ale eului. Astfel, se explica modalitatile impredictibile de comportament ale adolescentilor, si implicit inconsistenta comportamentelor de la o zi la alta a acestora. nsa, pe baza experimentarii acestor roluri, adolescentul si consolideaza sentimentul sinelui personal. Daca la nceput sinele este fluctuant si inconsistent, cu timpul devine functional si confortabil. Pentru unii adolescenti procesul dobndirii identitatii se desfasoara relativ calm, cu conflicte minore. Pentru altii nsa este o perioada de mare confuzie, acompaniata de crize existentiale, de conflicte puternice si de ncercare de subminare a autoritatii (parinti, profesori etc.), indiferent ce forma mbraca ea (revolta mpotriva valorilor de pna atunci). Daca, la copil se evidentiaza mai mult o observare si o imitare a modelului, n schimb la adolescent se constata compararea si selectarea caracteristicilor mai multor modele. Prin aglutinarea si adaptarea principalelor elemente dezirabile ale acestor modele adolescentul si construieste un ideal de viata. COMPONENTELE PERSONALIT II ELEVULUI

Subiectul uman poate fi studiat si nteles din punct de vedere cognitiv, emotional, comportamental si biologic. Astfel, personalitatea poate fi definita ca un patern cognitiv, emotional, comportamental si biologic distinct al unei persoane care: (a) i defineste stilul personal si (b) i influenteaza interactiunile cu mediul. Daca latura predominant biologica a personalitatii a fost tratata succint pe parcursul capitolului anterior, ne vom focaliza n cele ce urmeaza asupra celorlalte componente ale personalitatii. Vom urmari particularitatile elevului prezente pe toate cele trei dimensiuni: comportamentala, cognitiva si afectiva. COMPONENTA COMPORTAMENTAL Fiecare din noi putem fi definiti pe baza comportamentelor noastre. Personalitatea este un construct complex, care deriva din observarea sistematica a unor secvente comportamentale, specifice unei persoane. Ca urmare, noi suntem ceea ce facem!. Cu toate ca elementul vizibil al personalitatii este comportamentul, frecventa cu care o persoana este definita n termeni de trasaturi este mult mai crescuta, comparativ cu frecventa definirii aceleiasi persoane n termeni comportamentali. Trasaturile psihologice reprezinta caracteristici relativ stabile si durabile ale unei persoane. n contrast cu caracteristicile fizice, cum ar fi de pilda sexul, culoarea ochilor, naltimea, caracteristicile psihologice nu pot fi observate direct. Simpla scanare a caracteristicilor fizice ale unui individ nu ne ofera indici suficienti pe baza carora sa generam inferente privind onestitatea, creativitatea sau ipocrizia lui. n consecinta, avem nevoie de informatii concrete, relevante, rezultate pe baza unor observatii sistematice ale comportamentului, care sa evidentieze acele trasaturi.

Raspunsul la ntrebarea "Cum este elevul George?" poate fi dat n termenii: "Este inteligent si constiincios, iar n relatiile cu colegii manifesta corectitudine si onestitate.". Un raspuns alternativ ar fi: "George si face regulat temele, nu raspunde nentrebat la ore, studiaza zilnic cel putin patru ore, participa la olimpiade etc.". Fiecare din termenii subliniati desemneaza cte o trasatura. Pentru a descrie o persoana, cel mai frecvent recurgem la enumerarea unui set de trasaturi. Trasaturile reprezinta deci modalitatile cele mai facile de descriptie a unui individ, prin faptul ca integreaza ntr-un format simplu, concis, o suita de indici observabili (comportamente). Dat fiind faptul ca trasaturile nu sunt observabile existnd doar n mintea noastra, avnd deci un caracter epifenomenal lasa deschisa posibilitatea comiterii unor multiple erori privind evaluarea individuala. Sa consideram urmatoarea situatie: Un elev telefoneaza frecvent prietenilor sai, i invita acasa, i mprumuta cu bani. Pe baza observatiilor ntreprinse cineva poate conchide ca este un elev prietenos. nsa, pornind de la aceeasi indici comportamentali se poate avansa ipoteza ca elevul este singur, sau traieste sentimentul singuratatii. Astfel de exemple ne avertizeaza asupra faptului ca descriptiile pe baza trasaturilor sunt imprecise si ambigue. Totodata trasaturile nu ofera informatii pertinente privind modalitatile concrete de ameliorare a comportamentelor dezadaptative pe care le exprima. Etichetarea lui George ca fiind constiincios ridica urmatoarea problema: n ce masura trasatura atribuita este una care se manifesta doar n anumite contexte, sau se exprima ntr-o varietate de situatii de viata? Mischel (1986) a realizat un studiu privind onestitatea la elevii aflati n diverse situatii: la scoala, acasa, cnd erau singuri, cnd erau n compania prietenilor. Concluzia cercetarii a fost urmatoarea: elevii care au manifestat o lipsa de onestitate la scoala (de pilda ncercau sa copieze) nu au exprimat cu necesitate aceeasi tendinta ntr-o alta situatie, cum ar fi de exemplu participarea la o competitie atletica. Desigur ca, la una si aceeasi persoana exista o anumita consistenta n exprimarea comportamentelor oneste, nsa corelatia dintre ele este relativ modesta. S-a constatat ca exprimarea onestitatii ntr-o situatie de clasa a fost mai consistenta cu exprimarea aceleiasi caracteristici n situatii similare (alte ore), si mai putin consistenta n situatii disimilare (acasa). Astfel, atribuirea de trasaturi n cazul elevilor (vezi caracterizarile din fisa psihopedagogica) ar trebui sa se faca de catre profesor cu anumita reticenta si desigur cu multa precautie. Alternativa ar reprezenta-o utilizarea unor descriptori comportamentali care sunt mult mai precisi si mai riguros circumscrisi. Mentionam cteva din avantajele descrierii unei persoane pe baza comportamentelor: - descriptiile sunt mult mai specifice si mai detaliate - permit interventii mai tintite - promoveaza individualitatea subiectului: unii sunt mai amabili ntr-un fel, altii n alt fel; unul este anxios ntr-o situatie, altul n alta.

Bibliografie:

Baban, A. (2001). Consiliere scolara. Ed. Psinet, Cluj-Napoca. Cosmovici, (1998). Psihologie scolara. Ed. Polirom. Iasi

Jurcau, N. (1999). Psihologie scolara. Ed. U.T. Press, Cluj- Napoca