CURS 5

TULBURARI ALE EXPRESIEI VERBALE SI GRAFICE A GANDIRII

CADRU TEORETIC
Creierul uman are capacitatea de a elabora si de a opera cu simboluri si semne, care largesc sfera
comunicarii interpersonale si modalitatea de codare a informatiilor extrase din mediul
extern.Verbalizarea, adica fixarea in cuvant, in calitatea lui de semn (cod), a produselor activitatii
psihice specifice (perceptie, reprezentare, gandire, procese afective, stari motivationale etc.)
devine o caracteristica esentiala a functionarii creierului uman. Cadrul obiectiv-genetic al
aparitiei si dezvoltarii limbajului verbal il constituie relatia de comunicare, pentru ca, creierul, la
nastere, nu poseda inca sistemul de conexiuni si scheme necesare intelegerii si producerii
independente a limbajului. El poseda doar competenta lingvistica (premisa functionala de a
dobandi si realiza limbajul verbal), nu si performanta lingvistica (structuri verbale deja
constituite pe care sa le activeze instantaneu de la nastere sau la incheierea maturizarii
biologice). Conditia sine qua non a dezvoltarii si perpetuarii in timp a semnelor verbale este
prezenta indivizilor concreti legati unii de altii intr-o retea de comunicare permanenta.
Competenta lingvistica se cere a fi insa fructificata din primele zile dupa nastere, altminteri ea
diminueaza si, nesolicitata pana la varsta de 12-14 ani, dispare cu totul.
Limbajul, ca forma de comunicare intre oameni, trebuie diferentiat de limba, care este un
sistem de mijloace lingvistice (fonetice, lexice, gramaticale) constituite de-a lungul dezvoltarii
istorico-sociale a omenirii cu ajutorul careia se realizeaza comunicarea interumana in grupuri
nationale si sociale. Limba pastreaza in plus, cristalizate in notiuni si concepte, rezultatele
cunoasterii si experientei umane. Limbajul are un caracter individual, fiind aplicarea concreta a
limbii de catre fiecare om (este limba in actiune, dupa cum spunea S. L. Rubinstein in 1962).
Prin functia sa cognitiva limbajul se apropie si fuzioneaza cu gandirea, iar prin functia sa
comunicativa, el transmite informatii si stimuleaza actiuni. In unitate dialectica cu gandirea,
limbajul ramane mereu in urma acesteia, ideile fiind intotdeauna mai dinamice decat semnul lor
verbal.
Arhitectura limbajului reclama coexistenta si interactiunea a trei componente:
1. componenta fizica (fonetic sau grafica) consta in insusirea particularitatilor
sonore (modelul auditiv-fonetic) si vizuale (modelul vizual-grafic) ale limbajului

2. componenta semantica se constituie prin stabilirea si fixarea in memoria de

lunga durata a legaturilor de desemnare-reprezentare intre cuvinte si realitatile
extralingvistice. Aceste legaturi sunt mediate de modelul informational intern
(imagine) al obiectului. Componenta semantica a limbajului verbal se elaboreaza
gradual in cursul ontogenezei, la diferiti indivizi atingand niveluri de calitate
diferite, in functie de varsta, cultura si profesie. Din punct de vedere semantic,
lexicul nostru individual (vocabularul) nu este o multime de cuvinte izolate si
echiprobabile in raport cu obiectul si finalitatea actului concret al comunicarii, ci
un sistem bine organizat in cadrul caruia cuvintele se leaga unele de altele prin
similitudinea continuturilor si subordonare de la particular la general. Se creeaza
astfel asa-numita redundanta interna, de suplinire si compensare semantica
reciproca, gratie careia creste considerabil rezistenta semnificatiei mesajelor
verbale la influenta perturbatoare a zgomotelor (Cherry, 1971; Golu, 1975;
Perfetti, 2000).
3. componenta logico-sintactica (gramaticala) este constuita dintr-un set de reguli
de selectare, ordonare si combinare a cuvintelor in entitati lingvistice mai mari
propozitii, fraze, discursuri. Rolul ei este de a facilita si de a nuanta comunicarea
sub aspect semantic. In ceea ce priveste dinamica componentei gramaticale, N.
Chomsky (1973, 1979) a introdus si dezvoltat conceptele de structuri profunde,
in care se integreaza regulile gramaticale cele mai generale ale comunicarii
verbale (asa-numita gramatica tare) si de structuri de suprafata, in care se
codifica regulile particulare, impuse de situatia concreta si de scopul comunicarii.
Ambele tipuri de structuri sunt considerate innascute, inerente mecanismelor
cerebrale si modului lor de functionare, insa activarea lor nu se produce in mod
spontan, ci numai in cadrul relatiei de comunicare a copilului cu adultul. Se pot
delimita astfel doua gramatici: gramatica interna, ca expresie directa a schemelor
functionale innascute ale mecanismelor cerebrale ale comunicarii verbale si o
gramatica externa, asa cum este ea structurata si obiectivata de stiinta lingvisticii
la un moment dat, si pe care individul o poate insusi numai in procesul instruirii
scolare.

Exista trei forme de limbaj: oral, scris si intern. Limbajul oral este forma de baza a
limbajului in care se exprima caracterele sonore si corelatiile auditiv-motorii (prin cele doua
laturi ale sale : ascultarea si vorbirea), iar clinic se manifesta sub forma monologata si dialogata.
Limbajul scris este exprimarea grafica, fiind considerat ca o expresie psihologica a celui oral si
putand devolapa semnificatii legate de personalitatea individului, devenind uneori semn de
diagnostic psihopatologic. Limbajul intern este punctul de intalnire si fuziune al gandirii cu
limbajul. Prin caracteristicile sale se apropie in cea mai mare masura de gandire. Desi deriva din
limbajul oral, limbajul intern il depaseste pe acesta sub raport functional, prin el pregatindu-se,
de cele mai multe ori, interventia orala si scrisa. Dar limbajul intern este mai operativ,
scurtcircuitand si realizand concomitente ale unor elemente pe care limbajul oral sau scris nu le
pot reda decat in succesiune.
TUBURARILE EXPRESIEI VERBALE (LIMBAJULUI ORAL)
Sunt consecutive tulburarii de gandire pe care o exteriorizeaza. Se descriu in mod clasic trei
categorii: dislogii, disfazii, dislalii.
1.Dislogii sunt tulburari mentale ale limbajului, consecutive modificarilor de forma si continut
ale gandirii, evoluand fara modificari ale functiei limbajului si aparatului logomotor.
1.a Tulburari de forma (ale activitatii verbale) - dislogii de forma
1.a.1- Tulburari de intensitate, inaltime, timbru ale activitatii verbale se intalnesc in anumite stari
patologice, nevrotice, psihopatice sau psihotice.
a. voce de intensitate crescuta, cu tonalitate inalta in stari de excitatie
psihomotorie, catharsis afectiv, discursul maniacalului
b. voce de intensitate scazuta, cu tonalitate joasa, slaba, soptita in depresii,
melancolie, psihastenie, uneori si la schizofreni
c. voce declamatoare, patetica - in stari delirante expansive, unde reda sentimentul
de forta, putere, bogatie, incredere sau putere
d. voce manierata, emfatica in schizofrenie paranoida, paranoia, unde exprima
pretioziotatea si supraestimarea bolnavilor
e. voce ezitanta, eventual incoerenta exprima nelinistea, anxietatea sau
dezorientarea

f. disparitia intonatiei armoioase, normale a discursului poarta numele de aprozodie.

g.

voce ascuit la persoanele isterice

h. voce pueril: la bolnavii cu tulburri de imaginaie legat de sntatea fizic

sau psihic (simulaie, suprasimulaie). Apare i la persoanele cu psihoze
isterice i la cei cu schizofrenie.
i. voce baritonal (rguit) - ntlnit la maniacalii cu logoree
1.a.2. Hiperactivitatea verbala:
a. hiperactivitatea verbala simpla, vorbaria, poarta numele de bavardaj si semnifica cresterea
cantitativa a limbajului, care devine redundant. Se intalneste insituatii normale in special la
femei, in situatii patologice de tipul isteriei (persoana vorbeste pentru a atrage atentia celor din
jur, fara sa tina seama de impresia lasata asupra celor din jur sau de opiniile interlocutorilor), sau
in stari de anxietate (persoanele vorbesc pentru a-si compensa si disimula sentimentl de profunda
insecuritate).
b. accelerarea propriu-zisa se numeste tahifemie si semnifica cresterea ritmului verbal.
c. accentuarea activitatii verbale, in sensul cresterii patologice a ritmului si debitului verbal
poarta numele de logoree si este consecinta accelerarii ritmului ideativ. Apare in contextul unei
stari de agitatie mai mult sau mai putin accentuata si poate conduce la slabirea asociatiilor logice
dintre idei cu aparitia salatei de cuvinte, a jargonofaziei sau verbigeratiei.
Hiperactvitatea verbala apare in stari psihotice (episod maniacal, schizofrenie paranoida, alte
stari psihotice), stadiul initial al intoxicatiei etanolice, intoxicatia acuta cu alte droguri.
1.a.3. Hipoactivitatea verbala:
a. Bradifemia (saracirea vorbirii sau vorbirea laconica) reprezinta diminuarea vorbirii spontane,
cu raspunsuri scurte si neelaborate, care evita sa aduca informatii suplimentare, limitand astfel
comunicarea. Apare la normal, la indivizii timizi, datorita unei stari de inhibitie, precum si in
stari patologice ca depresii, psihastenie, tulburari organice, consecutiv unor stari afectiv-negative
care le limiteaza comunicarea.
b. Afemia (anartria) se caracterizeaza printr-un mutism intrerupt uneori de fenomene care
exprima multumirea, nerabdarea sau negarea. Este secundara unor leziuni neurologice.

c. Negativism verbal refuzul pacientului de a emite orice cuvant spontan sau ca raspuns la
solicitarea interlocutorului. Se intalneste in schizofrenia catatonica.
d. Barajul vorbirii consta in intreruperea brusca a fluxului verbal, urmata de o perioada
variabila de absenta a emisiunii verbale, dupa care isi poate relua discursul, dar fara legatura
ideativa cu continutul anterior aparitiei barajului, pe care nici nu si-l reaminteste. Apare in
schizofrenie.
e. Mutismul disparitia activitatii verbale. Se intalneste ca expresie a unor leziuni neurologice
sau unor tulburari psihice.se descriu:
1.mutismul akinetic reprezinta un sindrom neurologic caracterizat printr-o
tulburare a starii de constiinta, prin pierderea vorbirii si a motricitatii, bolnavul
stand inert, dar urmarind cu privirea pe cei din jur lasand impresia ca este
prezent in mediu.
2.mutismul absolut de aspectul celui descris mai sus, intalnit in neurologie
sau in schizofrenia catatonica
3.mutismul relativ bolnavii comunica prin mimica, pantomimica, scris sau
expresii verbale de tipul interjectiilor sau fonemelor
4.mutismul discontinuu (semimutism) intalnit la bolnavi cu stare confuziva si
la deliranti
5.mutismul electiv bolnavii se adreseaza doar anumitor persoane sau evita sa
relateze anumite situatii, de obicei psihotraumatizante
6.mutitatea imposibilitatea de a vorbi, datorata unor leziuni in zona corticala
a limbajului, asociata cu leziuni ale aparatului auditiv
7.musitatia se refera la vorbirea in soapta, inteligibila. Apare in schizofrenie.
8.mutacismul este un mutism deliberat si voluntar care poate fi intalnit la
simulanti sau la normali, oligofreni, dementi, psihopati ca o reactie de protest
1.a.4 Alte dislogii de forma:
1.Tangentialitatea bolnavul raspunde la intrebari intr-o maniera cu foarte putina legatura sau
fara legatura, facand irelevanta comunicarea. Apare in schizofrenie, la simulanti, in tulburarea
factice.
2.Circumstantialitatea (vorbirea digresiva, supraelaborata) discursul pacientului este plin de
formule de politete, paranteze, cojunctii, remarci banale, fiind foarte mult ocolit logic pana sa
5

ajunga sa comunice ideea pincipala. Se intalneste in debutul de schizofrenie, in intoxicatii

usoare, stari confuzionale.
3.Solilocvia (criptolalia) pacientul vorbeste singur, fara intentia comunicarii. Apare in
schizofrenie.
4.Ecolalia se caracterizeaza prin repetarea mecanica a cuvintelor interlocutorului, datorita
sugestibilitatii crescute a bolnavului. Se asociaza ecomimiei (imitarea expresiei mimice a
interlocutorului) si ecopraxiei (imitarea gesturilor interlocutorului) alcatuind sindromul ecopat
intalnit in schizofrenia catatonica, dar si in demente si oligofrenie.
5.Stereotipiile verbale repetarea nejustificata a unor portiuni de fraze, expresii care nu
contribuie cu nimic la precizarea comunicarii. O forma particulara este onomatomania care
consta in repetarea obsedanta a unuia sau a mai multor cuvinte sau expresii vulgare si care se
intalneste in general la persoane cu stari afective negative (trebuie diferentiata de coprolalie
tendinta patologica de a folosi cuvinte obscene, scabroase - si scatologie gluma, afirmatie sau
scriere in care se vorbeste de lucruri triviale, scabroase).
6.Fenomenele de perseverare privesc vorbirea, miscarile individului. Sunt fenomene de
autointoxicare cu cuvinte, miscari, ca o consecinta a repetarii inutile a operatiilor mentale care le
genereaza, repetare care are loc dincolo de scopul initial de a comunica un mesaj prin cuvinte sau
gesturi. Apar in demente sub forma palilaliei (repetarea unui cuvant, frecvent ultimul din fraza,
cu o frecventa crescanda) sau logocloniei (repetarea ultimei silabe din ultimul cuvant). Palilalia
face parte din sindromul P.E.M.A. (palilalia, ecolalia, mutism, amimie), descris de Guiraud si
ntlnit n stari dementiale, in special in demena de tip Pick.

1.b. Tulburari de continut (ale functiei lingvistice si semantice a limbajului) dislogii de

continut constau in alterarea sensului cuvintelor, acestea aparand modificate, trunchiate,
fuzionate, formate prin inversiunea fonemelor sau prin acceptiunea particulara, inedita, pe care
bolnavul o ofera cuvintelor sale. Datorita ruperii unitatii psihismului, deteriorarii sau
nedezvoltarii psihice ori alunecarii delirante, bolnavul are tendinta de a ermetiza, obscuriza
limbajul ori de a-i descifra noi sensuri. Dislogiile de continut privesc atat cuvintele, cat si frazele.
Modificari la nivelul cuvintelor:

1. Paralogisme cuvintele sunt folosite ntr-o alt accepiune dect cea uzual. Apar in
schizofrenie, psihastenie.
2. Neologisme active bolnavul foloseste cuvinte noi, inventate de el, pentru a transmite
informatii specifice. Apar in schizofrenie.
3.Neologisme pasive bolnavul foloseste cuvinte noi, formate prin asonanta, contaminare sau
fuzionare, in mod intamplator, fara intentia de a transmite un mesaj specific. Apar in
schizofrenie.
4. Glosolalia fenomen care descrie abundenta de neologisme in discursul bolnavului, pronuntia
capatand un accent strain, limbajul fiind deviat de la sensul si functia sa, luand un aspect bizar,
incomprehensibil.
5.Jargonofazia datorita numeroaselor neologisme, bolnavul lasa impresia ca se exprima intr-o
limba noua, creata de el, ca vorbeste intr-un anumit jargon.
Modificari la nivelul frazei:
1.Agramatism reducerea limbajului la scheletul sau, format din verbe si substantive. Este vorba
de un stil telegrafic cu omiterea prepozitiilor, conjunctiilor, aricolelor. Se intalneste in stari de
intoxicatie, confuzie mentala, stari maniacale, hipomaniacale.
2.Paragramatism fraze cu expresii bizare sau neoformatii verbale care pornesc de la radacini
corecte.
3.Embololalie (embolofazie) pe fondul unui discurs normal sunt inserate in mod repetat unele
cuvinte straine de intelesul lor obisnuit si de sensul general al frazei. A fost descris de Merkell i
Kussmaul si este intlnit n schizofrenie, encefalit, demen.
4.Schizofazie cuvinte asociate intamplator sau superficial realizand o disociere a limbajului.
Apare in schizofrenie.
Utilizarea neologismelor si a cuvintelor cu sens departat de continutul lor semantic
explica asa-zisa tendinta la simbolizare a gandirii, care consta in inlocuirea unei notiuni sau a
unei idei, prin alte notiuni, idei, semne, cifre cu inteles mijlocit, de obicei indepartat de expresia
logica directa si usor inteligibila.toate aceste modificari duc la disocierea limbajului si la
pierderea legaturii dintre semnificant si semnificat. Initial se produce o extindere a sensului
cuvantului respectiv, mai ales daca acesta este abstract. Ulterior, folosirea abundenta a
paralogismelor si neologismelor duce la distorsionarea sensului si incomprehensibilitatea
limbajului. Cand se ajunge la paragramatism si agramatism, legaturile semnificant-semnificat
7

sunt foarte slane sau aparent nule, acest fapt constituind dispersia semantica. In ultimul stadiu se
ajunge la disolutia semantica cand intre semnificant si semnificat nu mai poate fi perceputa nicio
legatura, astfel ca limbajul ajunge sa-si piarda functia de comunicare, devenind o simpla
activitate logomotorie.
2.Disfazii (afazii) sunt tulburari dobandite de comunicare sau de procesare a limbajului,
consecutive unor atingeri cerebrale, mai frecvent coricale dacat subcorticale, in general in
emisferul cerebral stang. Ea se manifesta prin tulburarea abilitatii de transmitere sau de
schimbare a informatiilor si a sentimentelor prin vorbire, dar poate afecta scrisul, precum si
intelegerea limbajului vorbit si a cititului. Caracteristicile afectarii limbajului includ parafazia,
perifraza, anomia sau conduite dapproche. Afazia nu include si tulburarile articulatorii de tipul
dizartriei. Deoarece majoritatea pacientilor prezinta mai mult tulburari ale functiei limbajului
dacat absenta completa a acestuia, respectivele tulburari sunt mai corect clasificate ca disfazii.
Disfaziile se clasifica in:
1. Afazii fluente: caracterizate prin vorbire articulata produsa cu usurinta, la o rata normala, cu
pastrarea fluxului si melodicitatii, dar care este lipsita de coerenta (Sarno, 1998). Cand afazia
fluenta este severa bolnavul poate substitui sunete si cuvinte cu o astfel de frecventa si
magnitudine incat vorbirea ramane fara inteles. Cei cu afazie fluenta au cele mai mari dificultati
in recuperarea substantivelor si verbelor si tind a manifesta tulburari de constiinta. Includ:
a. afazia receptiva Wernicke (senzoriala)(surditate verbala) este caracterizata prin incapacitatea
de a intelege vorbirea celorlalti prin imposibilitatea de a intelege sensul cuvintelor. Intrebarile
interlocutorului raman fara raspuns sau sunt urmate de raspunsuri care nu au legatura cu acestea.
In stadii mai usoare bolnavul poate da impresia ca ar intelege dialogul, deoarece, din tendinta de
a disimula, bolnavul, intelegand un cuvant, deduce intreaga idee si numai investigatii psihologice
speciale pot evidentia tulburarea de intelegere. In cadrul ei poate apare perseverarea sau
intoxicatia prin cuvant/gest, in care bolnavul repeta raspunsul la prima intrebare si la intrebarile
ulterioare/continua sa execute primul ordin si dupa ce i s-a cerut sa execute un altul.
b. afazia anomica este caracterizata prin tulburarea abilitatii de numire a obiectelor, desi
pastreaza posibilitatea de a le recunoaste sau utiliza. Problema gasirii cuvintelor duce la
utilizarea cuvintelor de umplutura, a cuvintelor goale de continut, deformate (parafazie) si a
circumlocutiilor (perifraze, digresiuni). Prezenta ei indica o maladie emisferica stanga sau o
boala cerebrala difuza de tipul maladiei Alzheimer.
8

c. afazia amnezica (amnezia verbala) este caracterizata prin dificultatea reamintirii cuvintelor si
numerelor. Este sinonima cu afazia anomica si este determinata de leziuni mici ale lobului
temporal stang. Afazia amnezica implica dificultatea gasirii cuvintelor datorita uitarii acestora.
Bolnavul cu anomie, spre deosebire de cel cu afazie amnezica, evita sa se angajeze in
comunicare. Apare in dementa Alzheimer, deteriorare post-stroke, demente in general.
2. Afazii nonfluente: sunt caracterizate printr-o vorbire ezitanta, stangace, intrerupta si cu efort,
limitarea vocabularului restrans uneori la substantive, verbe, adverbe si adjective, gramatica
restransa, articulatii dificile, lipsa prozodiei normale si intelegere auditiva aproape normala sau
normala. Include:
a. Afazia expresiva Broca (motorie) se caracterizeaza prin stangacia articulatiei, restrangerea
vocabularului si agramatisme, in prezenta intelegerii auditive normale. In general performantele
scrierii oglindesc productiile vorbirii, iar citirea poate fi mai putin afectata decat vorbirea si
scrisul. Majoritatea bolnavilor cu afazie Broca constientizeaza deficitul.
Afazia poate fi insotita de alexie (cecitate verbala) care consta in incomprehensibilitatea
limbajului scris, manifestandu-se prin nerecunoasterea arhitecturii generale a unui text, bolnavul
neasezand pagina in pozitia lizibila, prin alexie silabica (asilabie) sau nerecunoasterea silabelor,
prin imposibilitatea de a citi cu voce tare (alexie motorie).
3.Dislalii sunt tulburari de articulare (pronuntare) datorate modificarilor aparatului logomotor. Se
pot manifesta in mod predilect pentru anumite sunete (dislalie de sunet), anumite silabe (dislalie
de silaba) sau pentru anumite cuvinte (dislalie de cuvant). Sunetul, silaba sau cuvantul respectiv,
luat singur, poate fi pronuntat, dislalia manifestandu-se numai cand acesta este intalnit intr-un
anumit context. Dislaliile literare fac obiectul logopediei. Dintre dislalii de sunet mentionam:
a) rotacismul este dislalia pentru literar datorata imposibilitatii de a obtine vibratia
varfului limbii si vibrarea valului palatin.
b) sigmatismul (sasaiala) este dislalia pentru literele s, z, j si a combinatiilor
lor (ps, ts, cs), determinata de implantarea vicioasa a dintilor sau de o
deformare dentala.
c) rinolalia (vorbirea pe nas sau dislalie nazala) datorata insuficientei contractiei
valului palatin (prin pareza, paralizie) sau existentei vegetatiilor adenoide.
9

d) dizatria - vorbire realizat prin transpoziia de silabe, evideniat prin tehnica

paradigmelor (ex.: 33 de cocostrci pe casa lui Kogalniceanu, copila
compatimitoare). apare n sindroamele psihorganice, n PGP, n ASC, n demene.
e) pelticia - vorbire care se realizeaz cu comisurile bucale deprtate. Apare la
oligofreni, debili mintali.
Cand la tulburarile de articulare se asociaza tonii sau clonii ale musculaturii fonatorii sau
respiratorii, apare balbismul (balbaiala), care prezinta ca forme clinice de manifestare:
a) Balbismul clonic - vorbire repetat, sacadat, de obicei intereseaz o silab la
nceputul unui cuvnt (ma-ma-mama)
b) Balbismul tonic - este o rezisten puternic n pronunarea unui cuvnt sau a unei
silabe, rezistenta care intrerupe discursul. Cand este depasita, cuvintele se revarsa
tumultos, n cascad (m-m-mama, b-b-b-balsam)
c) Balbismul tonico-clonic reprezinta balbismul mixt.
Balbismul se intalneste in logonevroze (afectiuni nevrotice anxioase), fiind accentuat in
anumite situatii emotionale, dar si ocazia folosirii unor cuvinte mai dificile. Astfel ca individul
cauta sa le inlocuiasca cu altele, pe care nu numai ca nu le gaseste imediat, dar nici nu sunt, din
punct de vedere semantic atat de adecvate. Prin urmare se incarca tensional afectiv negativ si
poate dezvolta o adevarata fobie fata de cuvintele dificile (logofobie). Datorita suprimarii
numeroaselor silabe sau cvinte, in situatia unui balbism avansat, insotit de inversiuni, repetitii,
eliziuni, limbajul poate deveni total ininteligibil, fenomen cunoscut sub numele de tumultus
sermonis.
TUBURARILE EXPRESIEI GRAFICE (LIMBAJULUI SCRIS)
Limbajul scris nu este o simpla transpozitie a celui oral in forma grafica, ci are
caracteristici proprii, iar desfasurarea lui corecta impune anumite rigori logice si gramaticale.
Limbajul scris necesita in plus o baza senzoriala mai ampla, astfel ca la fondul senzorial audiomotor al limbajului oral se adauga si aspectul vizual, limbajul scris fiind vizuali-audio-motor.
In psihopatologie, limbajul scris urmeaza tulburarile limbajului oral. Astfel dislogiilor le
corespund tulburarile psihografice, disfaziilor, tulburarile disgrafice, iar dislaliilor, tulburarile
caligrafice.
1. Tulburari psihografice pot fi sistematizate in:
a.Tulburarile activitatii grafice:
10

a.1. Hipoactivitatea grafica reprezinta scaderea activitatii grafice, de intensitate variabila

a.2. Negativismul grafic refuzul de a scrie
a.3. Disociere intre negativismul verbal si cel grafic bolnavul refuza sa vorbeasca, dar accepta
sa scrie
a.4. Hiperactivitatea grafica cresterea activitatii grafice, de grade variabile
a.5. Graforee tendinta patologica si irezistibila de a scrie. Este probabil consecinta logoreei, dar
se intalneste mai putin frecvent decat aceasta, pentru ca bolnavii, instabili fiind, nu au rabdare sa
transpuna grafic tumultul expresiei lor verbale. Curgerea grafica in graforee are un caracter
intempestiv si deseori eliptic sau incoerent.
a.6. Grafomanie se manifesta prin predilectia, manifestata in exces, pentru exprimarea grafica.
Respecta coerenta si rigorile stilistice ale limbajului scris, de care se distinge doar prin continutul
sau si prin cantitate. Este intalnita la bolnavii cu delir cronic sistematizat care isi expun detaliat
planurile de reforma, inventie etc., la idealistiipasionali, care cauta sa-si exprime tumultul ideoafectiv prin nenumarate sctisori, la cverulenti si procesomani, care isi exprima grafic
interminabilele plangeri, acuzatii, proteste etc.
a.7. Incoerenta grafica cuvintele sau frazele sunt lipsite de legatura intre ele. Este expresia
incoerentei ideo-verbale.
a.8. Stereotipiile grafice constau in repetarea unei conjunctii, cuvant sau fraze, precum si in
intercalarea lor repetitiva in cursul expunerii grafice. Sunt expresia grafica a stereotipiilor
verbale.
b.Tulburarile morfologiei grafice - exprimate n caracterele grafice ale literelor:
a. Dispunere: literele pot fi drepte sau nclinate
b. Orientare: literele pot fi orientate n sus sau n jos: scrisul orientat
ascendent, cu litere de dimensiuni mari apare n stri hipomaniacale si de
excitatie psihica, cel descendent, nghesuit, cu litere marunte apare n
depresii cu potenial suicidar.
c. Dimensiuni - scris mrunt sau cu litere de tipar
d. Omisiuni al literelor
e. Scrisul seismic scrisul apare tremurat; se intalneste la cei cu afectiuni
f.
g.
h.
i.

motorii de tip extrapiramidal, dar si in catatonie.

Scris n ghirland intalnit in schizofrenie, tulburari delirante, demente
Scris cu majuscule
Scris cu caracter imprimat: apare n epilepsie
Scris cu arabescuri (nflorituri)
11

j. Scris cu sublinieri
k. Scris n oglind (de la dreapta la stnga) este expresia unei tulburari de
perceptie spatiala sau a manierismului bolnavului schizofren
l. Scris suprapus exprima simbolismul gandirii schizofrenice si autismul
acestor bolnavi, al caror text poate prezenta frecvent omisiuni de litere si
silabe, litere inegale, randuri suprapuse, abundenta de ghilimele.
m. Grifonaj scrisul are aspectul unei mazgalituri; intalnit in nedezvoltari
sau deteriorari cognitive.
c. Tulburarile semanticii grafice:
c.1. Paragrafismele consta in transpozitia de litere si cuvinte, substitutii, omisiuni etc. se
intalnesc in special in schizofrenie.
c.2. Neografismele desi considerate corespunzatoare neologismelor, nu constituie intotdeauna o
simpla fonograma a lor (J. Bobon, 1962).
c.3. Ermetismul grafic abundenta de semne si simboluri ininteligibile.
2. Tulburari disgrafice - corespunztoare afaziei grafice (agrafie). Apar n afectarea SNC.
3. Tulburari caligrafice - Apar n sindroame psihorganice (scrisul neregulat, tremurat al
senililor), nedezvoltarea gndirii, regresia gndirii.

12