Examinarea logopedică

complexă
• Amănălăchioaie Andreea
• Cazacu Ionela (căs. Șerban)
• Neacșu Elena Mihaela (căs. Macovei)
• Sîrbu Simona
• Ursu Narcisa
Obiective

1. Precizarea diagnosticului, a deficiențelor (dezordinilor) de

limbaj;
2. Aprecierea posibilităților de comunicare de care dispune
logopatul și stabilirea prognozei;
3. Elaborarea proiectului de terapie;
4. Cunoașterea dezvoltării intelectuale și a trăsăturilor de
personalitate (Vrăşmaş și Stănică, 1997, p. 6)
Exercițiu de imaginație
 Copiii
sunt
diferiți!
 Diagnosticul și evaluarea
logopedică

Diagnosticul= o ipoteză mai mult sau mai puțin

probabilă care se cere a fi verificată.

Examen complex diagnostic prezumtiv diagnostic

confirmat/infirmat
Pentru a realiza un diagnostic este necesar să ținem cont de
diferiți factori, precum:
 Vârsta cronologică a copilului;
 Dezvoltarea intelectuală;
 Afectivitatea;
 Comportament, motivație, temperament, caracter;
 Componenta psiho-socială a familiei;
 Climatul educativ, condițiile de școlarizare.

 ***necesitatea realizării unui diagnostic diferențial

 Tipuri de evaluări:

 Evaluare preterapeutică;
 Evaluare realizată în fiecare etapă terapeutică (în funcție
de obiectivele stabilite);
 Evaluare la finalul terapiei logopedice;
 Evaluare postterapeutică (va stabili nivelul
comportamentului verbal realizat în raport cu obiectivele
propuse).

 Evaluarea preterapeutică are un rol exterm de important,

deorece pe baza ei se stabilește programul de recuperare,
se realizează un prognostic privind posibilele
îmbunătățiri/corectări a tulburării de limbaj identificată.
 Aspecte referitoare la terapia
logopedică
 Se stabilește în funcție de tulburarea identificată și de
personalitatea terapeutului.

 În cazul copilului școlar, cuvântul reprezintă o bună modalitate de

a realiza terapie, deoarece el acţionează direct asupra creierului.
Explicându-i în ce constă tulburarea şi care-i sunt şansele de
corectare, capătă încredere în propriile-i posibilităţi, contribuind el
însuşi la corectare.

 La vârsta mai mică, se indică utilizarea procedeelor extralingvistice

şi combinarea cu procedee raţionale. (spre exemplu-îndrumarea
simplă, atitudinea afirmativă).
 Metodele şi procedeele
logopedice

 Dacă tulburarea este uşoară, este necesară folosirea metodelor

specifice de formare a deprinderilor corecte de vorbire.

 Dacă tulburarea este mai complexă, se va acţiona asupra

întregului organism, metodele vor fi mai complexe, se va lucra
individual şi pe o durată mai lungă.

 Medicație, acolo unde este cazul, ca adjuvant la terapia

logopedică.
Etapele examinării
complexe
1. Anamneza

Cuprinde:
- Anamneza personală: date despre sarcină,
antecedentele patologice ale copilului, dezvoltarea
psihomotorie ( la ce vârstă a ridicat capului, a stat în
şezut, a mers, control sficterian), dezvoltarea limbajului
(la ce vârstă a apărut lalaţia, primele silabe, primele
cuvinte, primele propoziţii); nivelul autonomie
personale.
- Anamneza socială şi familială: componenţa familiei,
nivelul socio-economic, relaţiile din cadrul familiei,
atitudinea părinţilor faţă de problema copilului,
antecente hetero-colaterale ale familiei)
2. Examinarea limbajului rostit

a. Examinarea nivelului de înţelegere a vorbirii :

- se realizează în funcţie de vârsta cronologică și nivel şcolar.
- Se va începe cu probe ușoare (să indice obiecte, să le denumească,
să le manevreze), probele crescând trepat în dificultate.
- Până la vârsta de 6 ani şi la copiii cu nevoi speciale în educaţie,
ce prezintă întârzieri în dezvoltarea mintală sau deficit mintal,
înţelegerea vorbirii se testează, în genere, pe obiecte concrete.

- Un instrument frecvent folosit pentru determinarea vârstei

cronologice a limbajului vorbit este proba de înţelegere verbală şi
de de completare a unor lacune după Alice Descoeudres
Proba de înţelegere verbală şi de de completare a unor lacune
după Alice Descoeudres

 Se aplică copiilor cu vârste între 3 și 8 ani.

 Este alcătuită din 7 probe
Probă de completare a lacunelor
(oral)
b. Examinarea auzului:
-dacă se bănuiește o acuitate auditivă scăzută se va examina auzul;
- se recomandă examenul audiometric efectuat la medicul de specialitate;
Examninarea auzului se realizează prin:
- Examinarea prin probe de înţelegere, sarcinile i se dau cu glas când
tare, când încet;
- Dacă copilul nu reacţionează, trebuie stabilit dacă nu aude sau nu
înţelege (exemplu : îi dăm o jucărie cu vocea în şoaptă; lăsăm să cadă
o legătură de chei şi observăm reacţia la zgomot)
- Dacă reacţionează la zgomote şi poate repeta cuvintele spuse de noi, îl
aşezăm într-o poziţie în care să nu vadă buzele examinatorului şi
acoperim pe rând câte o ureche (examen monoauricular). Cuvintele
sunt pronunțate pe un ton scăzut şi copilul trebuie să la repete.
Clasificarea Gleitz neînţelegerea vorbirii în şoaptă până la :
- 4-6 m - hipoacuzie ușoară
- 1-4 m – hipoacuzie media
- mai puțin de 1 m – hipoacuzie gravă
Examinarea auzului fonematic

 Auzul fonematic:
c. Examinarea articulării verbale

- Examinarea integrității şi funcționalității aparatului fono-articulator:

 sistemul labio-comisural (simetria, integritatea, mobilitatea şi forţa)
 aparatul dental (integritatea, forma, muşcătură, forma dentală individuală)
 Maxilare (forma mandibulei, forma arcurilor maxilarelor)
 Limba (forma, mobilitatea pe plan transversal şi longitudinal, mărimea, fixarea
ei, frenul)
 Palatul dur ( formă, amplitudinea bolţii)
 Palatul moale interesează ca mobilitate, formă şi mărime.
 Omuşorul (mobilitate, integritate, mărime, aşezare)
 Sistemul nazal (inflamări acute sau cronice, dureri de sept, malformaţii).
.
- Examinarea articulării propriu-zise ( se realizează în fața oglinzii)
Copilului i se cere să pronunțe, prin imitație, sunete, cuvinte, apoi propoziții,
observându-se dacă omite sunetul, îl înlocuiește sau îl deformează.
- Vorbirea independentă:
 se pot folosi : alfabetul ilustrat, tabele cu imagini a căror
denumire prezintă sunetele în poziţii diferite (început, mijloc,
sfârşit). Se pot folosi ca procedee : “citirea” de ilustraţii, recitarea,
cântecul, povestirea liber
 examinatorul notează sunetele care întâmpină greutăţi, tipul
tulburărilor intervenite, modul de recitare, ritmul, melodicitatea
vorbirii, respiraţia în timpul recitării şi cântecului, dacă poate
povesti, surprinderea esenţialului, respectarea structurii logice a
povestirii.
 Examenul vocii – vocea se observă de la primul contact, fiind de obicei în
concordanţă cu dezvoltarea fizică şi cu conformaţia fiziologică a copilului. Se
observă tonalitatea, intensiteatea, melodicitatea, rezonanța, rinolalalia și alți
parametrii.

 Examinarea structurii gramaticale - Se realizează observând formarea propoziţiilor

simple (2-4 cuvinte) corecte în vorbirea spontană sau reprodusă . Se urmărește:
- folosirea corectă a singularului şi plurarulului (acord, număr-gen, la substantive
cunoscute şi noi);
- folosirea timpurilor verbelor;
- verbalizarea corectă a unor relaţii temporale simple;
- folosirea corectă a pronumelui personal şi a celui demonstrativ.
 Examinarea vocabularului activ - Se realizează prin observarea
volumului de cuvinte folosite în povestire şi vorbirea
independentă,
 Examinarea tipului de respirație.