Demenţa: definire, etiologie şi clasificare

Demenţa – din lat. de – prefix. de negaţie şi mens, mentis – minte, raţiune.

Demenţa este o formă de disontogenie care apare în urma factorilor
endogeni şi exogeni după vîrsta de 3 ani (cînd la copil sunt formate anumite
deprinderi, este dezvoltată gîndirea, vorbirea) cu descompunerea deprinderilor
formate.
Cauzele demenţei pot fi: lezarea creierului în urma infecţiilor, traumelor,
intoxicaţiilor, bolilor degenerative ale SNC, dereglarea metabolismului,
ateroscleroza vaselor sangvine cerebrale (îngustarea lumenului arterelor şi
dereglarea funcţiei lor), tumorilor cerebraleб predispunere ereditară.
Demenţa poate fi clasificată după 3 criterii: caracterul dinamic, caracterul
cauzalităţii, după structurile psihice degradate
Conform primului criteriu toate formele de demenţă se împart în două grupe:
1) demenţa reziduală – cauzată de manifestările reziduale ale leziunilor organice
ale creierului (infecţii, intoxicaţii, traume), care poate să apară numai după vîrsta
de 5 ani. Această formă de demenţă are elemente reziduale stabile, fără elemente
progrediente şi de degradare psihică;
2) demenţa progredientă este de caracter cronic. În urma lezării SNC are loc
degradarea psihică cu pierderea deprinderilor şi cunoştinţelor deja formate ca
urmare a: meningoencefalitelor, dereglărilor metabolice progresive, tumorilor
cerebrale, bolilor degenerative. Această formă de demenţă are caracter progredient,
cu mărirea gradului de dizabilitate mintală. Copiii cu această formă de demenţă nu
pot fi instruiţi în şcoală din cauza caracterului progredient al defectului.
Conform criteriului cauzalităţii, demenţa se delimitează în dependenţă de
cauza principală, care a provocat-o (de ex., demenţa epileptică, demenţa
traumatică).
Conform criteriului al treilea, după structurile psihice degradate,
Г.E.Сухаревa delimitează patru grupe de demenţă:
1) demenţa cu descompunerea procesului de generalizare. Copilul nu poate
să perceapă timpul ca element evolutiv, nu poate lega informativ prezentul cu
trecutul şi viitorul. Aceste imperfecțiuni apar cînd este afectată emisfera dreaptă
(perceperea timpului şi spaţiului). La afectarea emisferei stîngi copilul pierde
capacitatea de a analiza fenomenele vitale, diminuiază sistemul verbal, apare
incapacitatea de acumulare a experienţei vitale, dezintegrarea experienţei din
trecut.
2) demenţa cu dereglarea neurodinamicii. Elementele neurodinamice de
bază - excitaţia şi inhibiţia - formează labilitatea generală, psihică a omului. Cu cît
mai mare este această labilitate, cu atît mai înaltă este capacitatea de percepere a
informaţiei, de acumulare a noilor cunoştinţe. Tulburarea mecanismului
neurodinamic dereglează labilitatea şi apare fenomenul inertităţii, care provoacă
diminuarea activităţii psihice şi fizice.
3) demenţa cu incapacitatea motivaţională, imperfecţiunea mobilizării
activităţii psihice şi fizice. Se caracterizează printr-o inactivitate provocată de
cerebrastenie, apatie. Această pasivitate provoacă diminuarea activităţii de
percepere, de gîndire, de memorare. Dezvoltarea psihică parcă se opreşete. Copilul
nu poate acumula noi cunoştinţe, nu poate realiza noi activităţi. Toate aceste
elemete formează fonul dizabilității mintale ușoare.
4) demenţa cu dereglarea atenţiei, gîndirii şi activităţii, determinată de
insuficienţa capacităţilor critice ale personalităţii. Această grupă se împarte în
două subgrupe:
a) Prima subgrupă se caracterizează printr-o hiperactivitate, care este
amotivată, haotică, superficială, inadecvată. Această hiperactivitate lipsită de
productivitate decurge pe fonul emoţional euforic. Emoţiile sînt primitive, cu o
lipsă de voinţă. Copilul repede intră în conflict, la lecţii strigă, nu reacţionează la
observaţii. Hiperactivitatea, hiperdinamia dereglează atenţia, prevalînd cea
involuntară. Orice răspuns la lecţie este însoţit de includerea asociaţiilor, care nu
au nici un sens, avînd dereglat procesul de gîndire. Însărcinările realizate nu sînt
controlate, copiii nu observă greşelile comise de ei, repede îşi pierd interesul faţă
de activitate, permanent rămîn satisfăcuţi cu nota.
 b) Pentru subgrupa a doua de copii este caracteristică prevalarea fonului
emoţional disforic. La ei predomină o inhibiţie generală, depresie, inactivitate. Cu
greu se formează deprinderile noi, nu se pot autodeservi. Apare o inhibiţie a
funcţiilor motore, mişcările apărute fiind stereotipe, puţin diferenţiate, cu greu se
transferă de la o mişcare la alta. În întreaga activitate motorie prevalează o
hipodinamie generală însoţită de sinkinezii. Dezintegrarea psihică în acest caz duce
la incapacitatea copilului de a compara, acţiunile devin necritice, cerinţele din
exterior îşi pierd sensul pentru modificarea activităţii psihice a copilului.
Activitatea instinctivă devine automatizată, realizîndu-se şi prin diferite atrageri
patologice. Este indiferent faţă de starea sa, nu are scopuri pe viitor, lipsesc
interesele de a cunoaşte. Se observă o diminuare a procesului de memorare, de
recunoaştere şi reproducere. Se dereglează vorbirea, fiind monotonă, copilul
neînţelegînd sensul expresiilor pronunţate de el. Gîndirea este slab dezvoltată. În
procesul lucrului de corecţie aceşti copii nu acceptă ajutorul.
Demenţa epileptică apare pe baza bolii cronice a creierului numită epilepsie.
Epilepsia se manifestă prin repetate crize convulsive şi neconvulsive, cu pierderea
cunoştinţei, stare comatoasă, formarea personalităţii epileptice. Apariţia epilepsiei
este determinată de toxicoze gravidice, patologii ale naşterii, neuroinfecţii
(meningoencefalitele), traumatisme ale craniului, de alcoolism, tumori cerebrale,
care contribuie la formarea în creier a unui focar epileptic (grup de neuroni cu o
activitate convulsivă sporită). Epilepsia nu se transmite prin ereditate, se transmite
numai predispunerea creierului la crize convulsive. Din 1.000 de persoane 1-5 sunt
cu epilepsie.
Demenţia epileptică este însoţită de perioade acute. Cu cît aceste perioade
sunt mai frecvente şi apar mai devreme, cu atît mai mult copilul degradează,
perzînd deprinderile formate. Poate apărea la diferite vîrste. Demenţia epileptică se
caracterizează prin 3 simptome principale:
 perioade acute
 particularităţi specifice ale gîndirii
 particularităţi specifice ale sferei emoţional-volitive.
 Chiar şi în perioadele de relaxare gîndirea rămîne monotonă, cu o dereglare a
plasticităţii ei. Este caracteristică o încetinire bruscă a vorbirii, proceselor de citire
scriere şi calcul, a reproducerii, tendinţa spre detalizare a fenomenelor, inertitatea
proceselor psihice, prevalarea fonului emoţional disforic, însoţit de tristeţe, mînie,
spaimă, încăpăţinare, schimbarea dispoziţiei fără nici un motiv. Spre deosebire de
retardații mintal ei recunosc mai mult neajunsurile sale, sunt pe de o parte pedanţi,
explozivi, egocentrici, brutali cruzi, răzbunători, iar pe de altă parte linguşitori,
slugarnici.
Dinamica demenţiei epileptice depinde de caracterul şi frecvenţa perioadelor
acute.
Demenţa schizofrenică apare pe baza bolii psihice shizofrenia. Schizofrenia
poate apărea la persoane de orice vîrstă, cel mai frecvent la tineri (shizofrenie din
gr. schizo – a descompune şi phren – minte, raţiune). Cu cît această boală apare
mai tîrziu cu atît şi dereglările vor fi mai lejere şi invers. Cauzele schizofreniei nu
sunt cunoscute, dar se presupune că în apariţia bolii un anumit rol joacă factorii
ereditari, bolile infecţioase, traumele cerebrale și psihice.
În structura clinico-psihologică a schizofreniei se diferențiază simptomele
negative şi productive:
Simptomele negative reflectă conţinutul destructiv al bolii, fiind următoarele:
autismul – este o stare cînd copilul pierde legătura cu realitatea, se închide în
sine, la el lipseşte necesitatea de a contacta cu cei din jur, alegerea lumii fantastice,
jocurile şi interesele autice.
schimbări emoţionale – reacţii emoţionale neadecvate, diminuarea legăturilor
emoţionale cu cei din jur, scăderea clarităţii şi vivacităţii emoţiilor.
dereglarea gîndirii – scăderea productivităţii intelectuale, tendinţa spre
diminuarea raţionamentelor.
Gradul de manifestare a acestor simptome negative determină profunzimea
defectului schizofrenic. Frecvenţa tulburărilor negative provoacă tulburări
intelectuale pînă la demenţie schizofrenică.
 Simptomele productive reflectă gravitatea decurgerii bolii, fiind următoarele:
sindroame afective, halucinaţii, dereglări motorii, a cunoştinţei, idei delirante.
Caracteristica dezvoltării psihice. Autismul împiedică dezvoltarea psihică a
acestor copii. Lipsa contactului cu mediul, a interesului faţă de lumea
înconjurătoare lipseşte copilul de principalul izvor de cunoştinţe şi deprinderi. În
cazul decurgerii progrediente a bolii mediul intern devine sărac, cu frică. Ca
urmare a acestei stări limbajul este puţin întrebuinţat în comunicare. Este
caracteristică o tonalitate redusă a vocii, monotonie a limbajului, utilizarea
neologismelor. În cazurile mai grave vorbirea autistică conţine un şir de îmbinări
de sunete neclare pentru cei din jur, dar cu conţinut emoţional pentru copil. Uneori
se observă mutism, însă în stare de afect poate pronunţa fraze întregi. Se observă
dereglări ale gîndirii, diminuarea atenţiei voluntare, cu pastrarea celei involuntare,
repetarea unora şi aceloraşi întrebări fără răspuns, lipsa legăturii între acţiuni. Din
cauza ruperii cu realitatea, şi caracterului denaturat al percepţiei şi gîndirii copilul
cu greu se orientează în timp şi în spaţiu. El nu poate reproduce conţinutul imaginii
cu subiect, refuză ajutorul. Scăderea activismului psihic se manifestă prin apatie,
pasivitate, îmbinată cu reducerea capacităţii psihomotorie. În cazul apariţiei acestei
boli în perioada mai timpurie apar imperfecţiuni şi ale funcţiilor vitale: diminuarea
instinctului de autoapărare, autoconservare, lipsa simţului foamei, a necesităţii de
căldură, confort fizic (lipsa reacţiei la hainele ude, încălţămite strîmtă,
îmbrăcăminte rece), enureză.
Tulburările afective caracteristice se manifestă prin frică neadecvată (frică de
viaţă, de moarte, de apă, de vînt, nori) frica cu nuanţă delirantă (frica de anumite
persoane).
Copiilor de vîrstă preşcolară le sunt caracteristice ideile delirante, aşa numitele
fantezii, cu intrarea în lumea poveştilor, şi cele de transformare (copilul se simte un
cînişor, pisoi, iepuraş). Caracterul patologic al acestor fantezii se manifestă prin
lipsa legăturii cu realitatea, aflarea în lumea fantasmelor, cu roluri gîndite.
 La unele persoane se observă atracţie sexuală patologică, ură, cruzime faţă de
cei apropiaţi, elemente de sadizm: chinuie animalele, distruge jucăriile, rupe
cărţile.

Diagnosticul diferenţial în demenţă

Tabloul clinico-psihologic al demenţei are un şir de particularităţi, care o
deosebesc de dizabilitatea mintală). În primul rînd este o altă structură a defectului
intelectual. Pentru demenţă nu sînt tipice caracteristicile dizabilității mintale ca
nedezvoltarea totală şi ierarhică, dar tulburări parţiale ale intelectului. În
dependenţă de localizarea leziunii, unele funcţii intelectuale pot fi dereglate, iar
altele rămîn păstrate. De exemplu, în cazul demenţei de natură traumatică este
caracteristică tulburarea memoriei, în cazul demenţei apărute în urma infecţiilor
SNC – dereglarea atenţiei. Lipsa ierahiei tipice dizabilității mintale se manifestă
prin imperfecțiunea mai evidentă a funcţiilor intelectuale și nu a gîndirii, prin
dereglarea tempoului şi a mobilităţii proceselor psihice. Mai frecvent se întîlneşte
dereglarea memoriei involuntare, a atenţiei voluntare cu impedimente de
concentrare, distragerea permanentă la excitanţii străini. Sînt caracteristice
tulburările locale ale funcţiilor corticale superioare: denaturarea sintezei optico-
spaţiale, simptome ale agnoziei, dereglări acustice.
Retardul mintal apare pînă la vîrsta de 3 ani, iar demenţa - după vîrsta de 5
ani.
În cazul demenţei sînt mai frecvent întîlnite tulburări ale limbajului ca:
afazia motorie, senzorio-motorie. În cazul retardului mintal, nedezvoltarea
limbajului, se manifestă prin pronunţia incorectă a sunetelor, bagaj sărac de
cuvinte, agramatisme. În general, se afectează toate aspectele limbajului – fonetic,
lexical, gramatical.
Formelor mai grave de retard mintal le sînt caracteristice: tulburări
encefalopatice (cerebrastenice, psihopatiforme, epileptiforme, apatico-adinamice);
stărilor de demenţă: degradare psihică, tulburări evidente ale psihomotricităţii,
impulsivitate, sinkinezii, apatie, adinamie.
 Este necesar de a delimita formele mai profunde de RDP cerebro-organic de
demenţa organică reziduală, formă lejeră. În caz de RDP nu se observă dereglări
ale activităţii, dezorganizare, descompunere a personalităţii, caracter necritic, cu
degradarea unor funcţii psihice. Dinamica RDP are un caracter pozitiv. În caz de
demenţă organică posibilitatea de dezvoltare este limitată.