Particularităţi ale gândirii şi personalităţii

la persoanele cu deficienţe mintale

Deficiența de intelect reprezintă o insuficiență globală ce vizează întreaga personalitate,

structură, organizare, dezvoltare intelectuală, afectivă, psihomotrică, comportamental-adaptativă,
de natură ereditară sau dobândită în urma unei leziuni organice sau funcționale a sistemului
nervos central, care se manifestă încă din primii ani de viață, în grade diferite de gravitate în
raport cu nivelul mediu al populației cu urmări directe în ceea ce privește adaptarea socio-
profesională, gradul de competență și autonomie personală și socială (Verza, 1994).

Cea mai utila definitie moderna este cea folosita de Asociatia Americana pentru
Deficienta Mintala : "functionare intelectuala generala semnificativ sub medie, care a inceput in
timpul perioadei de dezvoltare si se asocieaza cu o deficienta a comportamentului adaptativ."

Originea ereditara a deficientei mintale este privita de diferiti autori (S. Penrose, A.
Lewinson, R.F. Tredgold) in mod diferit, unii accentuand importanta ereditatii, iar altii
diminuand-o. Din studiile privitoare la rolul ereditatii in determinarea deficientei mintale se
desprinde ideea ca este dificil sa izolam contributia factorilor ereditari de cea a factorilor de
mediu. De asemenea, se contureaza ideea ca prin ereditate nu se transmite deficienta mintala ca
atare, ci se transmit doar particularitatile anatomo-fiziologice care infuenteaza relatiile
individului cu mediul. Astfel, un copil cu un deficit nativ, crescut intr-un mediu social,
economic, cultural deficitar, va avea o evolutie psihica mult mai deficitara, decat in cazul in care
acesta ar fi optim.

Influenta ereditara (genetica) are uneori un caracter mai direct asupra dezvoltarii psihice.
Asa este cazul anomaliilor craniene familiare care determina sindromul Apert, microcefalia,
hidrocefalia; a aberatiilor cromozomiale care pot fi gonozomale care determina sindromul
Turner, sindromul Klinefelter, hermafroditismul, sau pot fi autozomale care determina sindromul
L. Down; sau a ectodermozelor congenitale care determina scleroza tuberoasa,
neurofibromatoza, angiomatoza cerebrala.
 Alteori, ereditatea detemina aparitia deficientei mintale intr-un mod mai indirect prin
transmiterea unor deficiente metabolice sau endocrine. In cazul deficientelor metabolice putem
intalni: dislipoidoze care determina idiotia amaurotica Tay-Sachs, maladia Niemann Pick, boala
Gaucher, maladia Hurley; disproteidoze care determina fenilcetonuria, degenerescenta hepato-
lenticulara, sindromul Hartnup; dismetaboliile hidratilor de carbon care determina galactosemia,
hipoglicemia idiopatica. Din grupa tulburarilor endocrine putem aminti hipotiroidismul, diabetul
insipid nefrogen si cretinismul cu gusa familiala.

Toate functiile si procesele psihice sunt afectate, într-un fel sau altul, de existenta
handicapului mintal.

Astfel, în planul sensorial-perceptiv se remarca dificultati de analiza, ceea ce determina

perceperea globala a obiectului sau a imaginii acestuia în detrimentul sesizarii elementelor
componente. Desele confuzii care apar în asemenea situatii sunt cauzate de activismul scazut al
debilului mintal fata de activitate. Atunci când partile unui întreg sunt clar evidentiate (prin
subliniere, culoare, pozitie avantajoasa - centrala etc), analiza este mult usurata, perceptia
devenind consistenta.

Pe fondul coexistentei handicapului mintal cu alte deficiente (vizuale, auditive, tactil-

kinestezice), nespecificitatea perceptiilor se accentueaza. Ţinând cont de faptul ca si sinteza este
deficitara, reconstructia perceptiva se realizeaza incomplet, iar în situatiile cu grad ridicat de
complexitate devine practic imposibila. Cunostintele si experientele personale reduse îl pun pe
subiect în situatia de a fi incapabil de ordonari si ierarhizari menite sa faciliteze o percepere
adecvata a realitatii. în ciuda duratei marite a operatiilor de analiza si sinteza la deficientul
mintal, câmpul perceptiv al acestuia este destul de îngust.

Dificultati si mai mari întâmpina deficientii mintal în perceperea imaginilor, acestea fiind
descrise nesistematic sau "virusate" de elemente nesemnificative sau straine percepute într-o
situatie anterioara. O trasatura definitorie deficientului mintal este caracterul descriptiv al celor
percepute, explicatia fiind totusi prezenta sub forma ei naiva si încarcata de enumerari.

Perceptia debililor mintal se caracterizeaza prin inexactitate si lipsa de precizie, fiind o

perceptie nediferentiata, lacunara si cu frecvente tulburari, în timp ce în perceptia imbecilului nu
se discrimineaza esentialul de secundar, ea limitându-se la enumerarea rara logica a elementelor
percepute.

Perceptia imbecilului are un caracter nediferentiat mai pronuntat, obiectele uzuale fiind
cu greu identificate, continutul tematic al imaginilor nefiind perceput. Ceea ce realizeaza în plan
perceptiv imbecilul este simpla enumerare de elemente, fara o logica însa si fara o discriminare a
esentialului de secundar (particular).

In cazul idiotului, perceptia este extrem de saraca în continut senzorial, neclara, fara
semnificatie biologica si cu nenumarate si pronuntate perturbari.

In ceea ce priveste planul reprezentarii, se constata imposibilitatea deficientului mintal de

a structura un câmp de reprezentare pe baza de simboluri, fapt ce dovedeste functionalitatea
slaba a structurii semiotice si absenta, aproape totala, a limbajului interior. în plus, organizarea
mintala a deficientului mintal se caracterizeaza printr-o tulburare multidimensionala la nivelul
releului de reprezentare.

Gândirea deficientului mintal cu gradul de debilitate este deficitara la nivelul proceselor

superioare ale gândirii, putându-se evidentia anumite trasaturi definitorii:

- gândire concreta, situativa, bazata pe clisee verbale, pe imitarea

mecanica a actiunilor si a limbajului celor din jur;

- lacune majore în achizitia conceptelor abstracte si o slaba

capacitate de discernamânt;

- dezordini intelectuale;

- imposibilitatea de realizare de conexiuni, similitudini, opozitii, succesiuni, incluziuni,

operatii de reversibilitate sau ireversibilitate;

- incapacitate de sinteza, de structurare a formelor si a structurilor

partiale în ansambluri;

- rationamente incomplete, care pleaca de la date partiale, subiective, fara semnificatie.

 Gândirea deficientului mintal sever (imbecil) are câteva trasaturi distincte. Imbecilii pot
ajunge la nivelul "neointelectului", care le pemiite folosirea experientei anterioare în vederea
adaptarii la o noua situatie, însa au o gândire fragmentara, labila, lipsita de functia de elaborare si
generalizare, fiind incapabili de a vedea ansamblul, de a se ridica la notiunea generala. Imbecilul
poate utiliza conceptele ca principiu de clasificare, desi este incapabil sa le verbalizeze.

In cazul deficientei mintale profunde (idiotia), gândirea are la dispozitie doar

"paleointelectul", care permite exclusiv utilizarea reflexelor conditionate. Pe fondul inexistentei
relatiilor psihice, activitatea sa se reduce la "viata pur vegetativa", între gesturi si senzatii
dezvoltându-se o "activitate circulara", însotita de activitatea în "echo"(reproducerea imediata a
gestului sau a sunetului). Stereotipiile sunt o alta trasatura definitorie a gândirii idiotului.

Imaginatia la toate formele de nedezvoltare cognitiva este saraca, neproductiva,

intensitatea ei fiind invers proportionala cu gradul de gravitate a handicapului, mergând pâna la
absenta ei. La toate formele de deficienta mintala apar frecvent tulburari ale imaginatiei, sub
forma minciunii si a confabulatiei. Minciuna, sub forma ei patologica (mitomanie), se prezinta în
trei variante: mitomanie vanitoasa, maligna si perversa, fiind întâlnita la tipurile de deficienta
mintala situate la limita superioara. Confabulatia ("delirul de imaginatie" - Dupre sau "delirul de
confabulare" - Neisser) reprezinta o traire a unor stari apartinând fanteziei subiectului, cu
convingerea subiectiva a acestuia ca ele sunt reale si caracterizeaza debilul vanitos, care, fiind
lipsit de judecata si de spirit autentic, se hazardeaza în afirmatii puerile, extravagante cu scopul
de a atrage atentia celorlalti asupra sa.

În ceea ce priveste nivelul mnezic al deficitului mintal, se poate afirma ca, în majoritatea
cazurilor (exceptând deficientele severe, grave), acesta nu este modificat în mod evident.
Memoria - în formele usoare si medii ale deficientei mintale - este considerata ca având functie
compensatorie, suplinind insuficienta dezvoltare a proceselor cognitive, superioare. La
deficientul mintal, capacitatea de retinere este relativ mare, bazata fiind însa pe o memorare
mecanica, lipsita de suplete si fara posibilitatea de utilizare a datelor stocate în situatii noi. 14

La debilii mintal, memoria este dominant mecanica, în timp ce la imbecili ea este mai
putin activa, mai infidela, de scurta durata. Exista cazuri rare de dezvoltare monstruoasa,
hipermnezica - asa-numitii "calculatori de calendare", sau "hipermnezie de dictionar", "carti de
telefon". La idioti, memoria este aproape inexistenta, fiind imposibila si forma mecanica a
acesteia. Lipsa memoriei în acest caz este evidentiata de nerecunoasterea obiectelor sau a
persoanelor din jur de catre idiot.

O caracteristica aparte a deficientilor mintal este penuria informatiilor retinute de acestia

comparativ cu normalii, reducere cantitativa explicata prin degradarea calitativa a celulei
nervoase si prin functionalitatea redusa a integrarii la nivelul celor trei tipuri de memorie
(memorie senzoriala, MSD, MLD). O alta particularitate a memoriei la deficientii mintal este
slaba fidelitate în evocarea informatiilor (lipsa de precizie, introducerea de elemente straine,
omiterea de detalii etc).

Totusi, memoria este unul dintre procesele psihice mai usor educabile în acest handicap
si, deci, ea poate fi utilizata compensator în cazul deficientilor mintal în procesul de recuperare a
acestora.

Atentia deficientului mintal difera de cea a normalului nu atât sub aspectul

performantelor, cât prin modalitatea organizarii. C. Paunescu (1976) analiza atentia ca rezultat al
organizarii sistemului neuro-vegetativ si distingea doua trasaturi esentiale ale acesteia:
capacitatea sistemului de filtrare a mesajului si starea afectogena - motivationala. Prima este
alterata la deficientul mintal printr-un element intrisec (structura morfofunctionala) si printr-o
organizare aleatorie, întrucât exista o puternica influenta afectogena în orientarea setului
operational.

Atentia se manifesta diferit în functie de gravitatea deficientei. Debilul mintal se

caracterizeaza printr-o atentie sporita, lipsita de tenacitate, forma voluntara fiind instabila si cu
aparenta de normalitate, fiind evidente tulburari cantitative ale atentiei precum si incapacitatea de
concentrare a atentiei sub forma fenomenelor de neatentie, inertie, de indiferenta sau falsa uitare.
Imbecilul prezinta fenomene de hipoproxie, care la idiot se transforma în aprosexie. Chiar în
conditiile unei atentii spontane, acestia nu sunt capabili de perseverenta, neputând urmari
obiectele care se deplaseaza în fata lor. Aceasta stare îi conduce la izolare, absenta totala si nimic
nu-i poate sustrage din aceasta autoizolare. Inactivitatea globala a acestora poate fi întrerupta
uneori de accente de impulsivitate violenta sau de crize de tip coleric.
 Personalitatea deficientului mintal poarta amprenta caracteris-ticilor functiilor si
proceselor psihice descrise anterior, fiind accentuat caracterul imatur al acesteia, predominând
forme disarmonice ce implica manifestari comportamentale instabile, de genul: frica
nejustificata, antipatie sau simpatie nemotivate, nervozitate, iritabilitate, pasivitate, cri-ze de
furie, labilitate afectiva etc. Putem spune asadar, ca personalitatea deficientului mintal este un
sistem decompensat (C. Paunescu, I. Musu, 1997).

Copilul deficient, la fel cu cel normal, se gaseste în permanenta sub presiunea (uneori
foarte crescuta) a unui sistem de solicitare, presiune care intra în consonanta sau în conflict cu
eu-1 si cu personalitatea sa la diferite niveluri, activitatea intelectuala a deficientului mintal fiind
permanent într-un raport de contrarietate cu sistemul de solicitare. 20

Simtomatologia intelectuala si psihica a deficientului mintal prezinta o mare varietate de

forme si intensitati, încât decompensarea nu apare doar ca o forma simpla de denivelare eu -
lume (J. Nuttin), ci este o tulburare profunda. Deficientul mintal este obligat sub actiunea
sistemului de solicitare, sa se "decida" pentru un comportament similar modelului personalitatii
normale, el neputând însa sa realizeze acest lucru decât sub influenta educationala adecvata. Cu
alte cuvinte, deficientul mintal este într-o competitie permanenta cu un model pe care nu-1 va
putea realiza niciodata.

Daca forta de structurare si de echilibru a factorilor organizationali ai structurii mintale

pe care se bazeaza personalitatea în general prezinta unele "puncte" conflictuale, starea
sistemului fiind totusi echilibrata, în schimb personalitatea decompensata (a deficientului mintal)
este o structura bazata pe o organizare mintala în care factorii de perturbare sunt dominanti si
stabilizati, ei fiind definitorii.
Bibliografie

1. LUNGU NICOLAE S., Sfera perceptiv-motrica a handicapatului mintal, Institutul National pentru
Recuperarea si Educatia Speciala a Persoanelor Handicapate, 1994
2. PAUNESCU C, Deficienta mintala si organizarea personalitatii. Ed. Didactica si Pedagogica,
Bucuresti, 1977.
3. PAUNESCU C, Deficienta mintala si procesul învatarii, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti,
1976.
4. GORGOS C, Dictionar enciclopedic de psihiatrie, Ed. Medicala, Bucuresti, 1988.
5. Deficienta mintala - http://www.scritub.com/medicina/DEFICIENTA-MINTALA11334812.php
6. Deficientele mintale - http://www.referateok.ro/referate/3810_1274347555.pdf